Ruegen Beech Forests

Ruegen, o noapte sub stele la malul marii de est

Noaptea se asterne incet peste un tarm de mare aflat undeva aproape de capatul Germaniei, in vreme ce noi ne desfasuram pe folia de cort, incercand sa limitam cumva cantitatea de nisip pe care o vom purta dupa noi inapoi in Berlin.

O luna aproape plina lumineaza o plaja imens de lunga, mult in departare se pot distinge cateva focuri ce ard pe plaja, iar luminile unui vapor ce pare sa pluteasca la linia orizontului si sunetul ritmic si linistitor al valurilor ne amintesc ca suntem totusi pe malul marii. Iar undeva in spatele nostru sub lumina lunii vegheaza ruinele unei statiuni naziste care nu a fost niciodata terminata. Planuita undeva in perioada de avant a national-socialismului, ar fi trebuit sa ofere oamenilor muncii cu par blond si ochi albastri sejururi la preturi modice. Intre timp a venit razboiul, si acum dupa aproape 70 de ani ruinele inca strajuiesc undeva in spatele plajei de altminteri pustii ca un fel de amintiri ale unor vremuri ce mi se par extrem de greu de inchipuit.

Putin mai tarziu suntem in caldura sacilor de dormit, sub un cer pe care norii se perinda ascunzand stelele sterse putin de lumina lunii. In timpul noptii in schimb, de fiecare data cand ne trezim si cand ne intoarcem de o parte pe alta avem deasupra noastra acelasi tablou plin de stele care a fascinat de-a lungul timpului atat de multe minti. Mult timp am crezut ca poti vedea un cer incredibil de plin de stele doar la munte, unde atmosfera e curata si unde esti ceva mai aproape de ele, dar de-a lungul timpului am intalnit acelasi cer impresionant intr-o varietate de locuri. Singura conditia e lipsa unei surse de lumina care sa le ascunda, iar dupa ce apune si luna conditia e mai mult decat indeplinita de plaja pe care ne aflam.

Astfel incat pe masura ce trece noaptea, de fiecare data cand deschidem ochii si de fiecare data cand alunecam din nou in lumea viselor o facem sub acelasi cer plin de stele, pe care din cand in cand isi fac aparitia si nori fugari. Pare la o lume distanta litoralul de la marea Baltica de litoralul romanesc. Acum depinde si ce cauta fiecare, pentru cei care cauta petreceri, muzica si discoteci litoralul romanesc poate e mai potrivit, in schimb pentru noi plaja spartana si pustie pe care ne gasim e tot ce ne-am putea dori.

In momentul in care dormi sub cerul liber, inevitabil atunci cand vin zorile te vei trezi macar pentru cateva secunde. De obicei lucrul acesta se intampla nu atunci cand rasare soarele, ci cu ceva minute inainte de aceasta, atunci cand cerul incepe sa se lumineze spre rasarit. Ochii vor vedea schimbarea chiar si pe sub pleoapele inchise, si in momentul respectiv vei avea de ales intre a te intoarce pe partea cealalta, sau a incepe o noua zi. Nu e greu de ghicit ce am ales noi.

Seara sub lumina lunii, pe un colt pustiu de plaja.

Si venirea diminetii.

Buna dimineata soare.

Acum poate ar trebui sa spun cateva lucruri despre Rugen, o insula maricica ce apartine de Germania (da, in mod suprinzator Germania chiar are si cateva insule), cu o istorie extrem de zbuciumata dar despre care sansele sa fi auzit sunt extrem de mici, in cazul in care nu esti neamt sau daca nu traiesti in Germania.

Poate cea mai fascinanta perioada din istoria insulei mi se pare momentul in care au fost construite nenumaratele monumente megalitice care impanzesc insula. Dolmenurile, care astazi pot parea doar niste pietre imense stranse la un loc in pozitii atipice, sunt la fel de vechi ca piramidele si aproape la fel de misterioase. Ridicate undeva la sfarsitul neoliticului in Europa si Asia (sunt intalnite de fapt din Irlanda pana in Koreea), dolmenurile sunt cu atat mai fascinante cu cat nu au nici o destinatie clara care sa poate fi elucidata in zilele noastre. Unele au fost locuri de ingropare, altele nu, unele imbina si cunostinte de astronomie in constructia lor, altele nu. Cert e ca orice ramasite care ne-ar putea spune povestea oamenilor care le-au construit au disparut de mult in climatul umed al Europei.

E fascinant cand stai sa te gandesti ca acum 5000 de ani, au fost oameni care au ridicat monumentele respective. Desi aratau la fel ca oamenii din zilele noastre, credeau in lucruri complet diferite si felul in care vedeau lumea sunt convins ca era mult diferit. Si totusi dupa 200 de generatii, ai aceasta punte intre vremuri si in momentul in care atungi pietrele respective nu poti sa nu te gandesti ca cel mai probabil acum multa vreme oameni dintr-o cu totul alta lume au facut acelasi lucru.

Un dolmen, o poarta catre o alta lume.

Acum continuand cu istoria Ruegen-ului, cert e ca in jurul nasterii lui Isus era casa unui trib germanic pe nume Rugii, de la care a ramas si numele insulei. Doar ca la un moment dat oamenilor li s-a luat de viata pe insula batuta de vant si de ploaie si au plecat spre tari mai calde, respectiv pe undeva prin Ungaria unde au intemeiat si un regat.

Slavilor nu le-a displacut in schimb faptul ca aveau loc liber in care sa se mute, astfel incat in a doua jumatate a primului mileniu din era noastra s-au stabilit pe insula, au intemeiat un regat, au construit orase si porturi. De la ei vin majoritatea numelor localitatilor, care au un iz extrem de slavic. Si ca dovada ca erau destul de iscusiti in ale marii, in perioada in care vikingii danezi pradau coastele Europei vestice, stapanirea lor nu s-a intins decat foarte tarziu asupra Ruegen-ului.

In lumea slavilor la Cap Arkona.

In cele din urma in schimb au fost cuceriti si slavii si insula a trecut pe rand de la Danezi la Pomerania, de aici la Suedia, dupa care a apartinut Prusiei o perioada, dupa care din nou Danemarcei, dupa care din nou Suediei, dupa care in cele din urma din nou Prusiei. Pana la urma, la inceputul secolului ca sa fie probabil siguri ca le ramane insula nemtii au construit si un pod de 2 km care o leaga de continent.

Pe insula se gaseste si cel mai nordic punct al Germaniei, cu un nume care suna cel putin tare (“Cap Arkona”) si pe care a fost multa vreme inainte de crestinare cel mai mare templu slav pagan din zona. Intre timp marea Baltica a sapat din tarm, si acum doar o bucatica din ramasitele fostului templu se mai poate vizita. De asemenea mai e si parcul national Jasmund, unde se imbina marea cu stanci imense de creta si cu paduri milenare de fag. Un loc fascinant unde lupta dintre mare si pamant poate fi vazuta chiar de pe linia frontului.

Prin padurile milenare de fag.

Tronul regelui de la Jasmund.

Un jurnal mai cicloturistic a scris Mihaela mai jos, cu distante, nume de localitati si alte lucruri din aceeasi categorie:

Din cauza unui trafic “nemiscat” si al becului de benzina, ce gaseste nenorocitul sa se aprinda fix cand nu mai e nici urma de benzinarie pe o raza de 50 km, ne incepem tura mai din sud decat am programat. Si mai tarziu, pentru ca din nou, fiind numai noi doi, nu am reusit sa ne sculam la ora propusa. Asta inseamna o distanta mai mare de pedalat si variante originale de intoarcere. Primii 5-10 kilometri ii dibuim cu ajutorul GPS-ului, pana ajungem in Putbus si intram pe descriere.

De acasa nu prea imi dadusem seama cum este infrastructura ciclabila din zona, daca sunt sau nu piste ori trebuie sa ne multumim cu descrierea (ce e drept detaliata) pe care o aveam la noi si sa fim atenti sa nu pierdem cumva drumul. Din fericire la fata locului gasim piste si chiar daca nu exista neaparat o ruta ciclabila speciala care sa le lege pe toate, sunt indicatoare, din loc in loc sunt si harti pentru a te ajuta sa te pozitionezi in spatiu, nu iti trebuie decat chef de pedalat. Drumurile sunt insa diversificate, de la piste asfaltate, pana la drumuri prin padure, portiuni de drumuri nationale, drumuri din dale de beton ce nu au moarte, ori pe un pietris marunt si enervant, astfel incat viteza de deplasare nu va fi nici constanta si nici deosebit de mare.

Primul oras in care ajungem (Putbus) si-a trait perioada de glorie acum cateva zeci/sute bune de ani. Acum in afara de casele albe au ramas doar cateva tufe rare de trandafiri, cateva cladiri frumoase dar nepuse in valoare si multa liniste. Imi amintea oarecum de statiunile de bai, unde nu se intampla nimic, unde totul sta incremenit in clipa de ieri, de azi, de maine. Doar oamenii pleaca si lasa in urma si mai multa liniste. Din gradina englezeasca din centrul orasului, ascuns de perdeaua copacilor, domnitorul Malte I isi vegheaza in continuare tacut si imobil plasmuirea, ce incet, incet pare ca se va contopi cu el.

Alea mijlocul pustietatii numarul 9, cu tot cu casuta postala.

Invartind rotile pe pistele de bicicleta.

Nu e un general spaniol sau sud-america, ci e printul Wilhelm Malte, care a transformat Putbus-ul in ceea ce e astazi.

O noua semnificatie a sintagmei “cu fundul in sus”

Ne scuturam de impietrirea ce ne-a cuprins si pedalam in continuare spre sud-vest, trecand prin sate pescaresti cu case frumoase. Imi place stilul unitar in care sunt construite casele si chiar si cele renovate au fost refacute in acelasi specific: case cu un nivel/maxim doua, vopsite in alb si cu acoperis de stuf. Totusi noi ne indreptam spre cateva dolmenuri de care Radu a fost extrem de incantat, mai ales ca nu se astepta sa le gaseasca fix aici pe insula. De incantare a ajuns sa le exploreze pe toate partile, dupa cum lesne se poate vedea din fotografii.

Prin paduri mai tinere de fag.

La primul dolmen.

Ce se lasa explorat pe indelete.

Si cel mai fotogenic dolmen, cu o poza ce ar putea fi intitulata “Un bolovan intre bolovani”

Acum, poate ca el ar mai fi stat, dar ziua era deja dupa-amiaza si noi nu pedalasem mai nimic. Cu vantul in pupa (la propriu) ne indreptam spre cateva sate mici: Seedorf (Satul marii) si Moritzdorf, unde aveam sa luam cel mai mic bac din Germania: o barca cu vasle, incapatoare, gata sa inghita si pasageri si biciclete. Zona pe care o traversam este linistita si pitoreasca si ar fi un vis frumos ca toata insula sa fie asa. Totusi ca si in viata e greu sa faci alegeri echivoce pentru ca visand la viata boema dintr-un asemenea sat, ne indreptam in viteza catre o statiune, in care sa gasim un supermarket, de unde sa luam apa si mancare pentru ca atat bidoanele cat si coburile noastre erau goale. Ne oprim la primul magazin iesit in cale si conform traditei, Radu face o baie de multime pentru a lua de-ale gurii.

Cel mai mic ferry din Germania.

In rolul de viking.

Unul din “Podurile peste mare” din statiunile germane.

Si drumul curge in continuare.

Prin paduri milenare de fag.

Oameni iesiti la pescuit la apus.

Pescarusul, soarele vaporul

Acum, cu ceva in coburi, putem sa gustam din nou din libertatea si frumusetea drumului si traversam cateva statiuni cu renume de pe insula: Baabe, Seelin, Bingen, in cautarea plajei pe care vom innopta. Stiam ca dupa acest sir de statiuni (sincer deloc urate, cu turisti, dar curate, civilizate si cochete) avea sa urmeze o zona mai ingusta a insulei, marginita de un lac interior pe stanga si de mare pe dreapta. In plus, plaja de nudisti din Prora, promitea sa fie o gazda relaxata pentru cicloturisti nonconformisti ca noi. Ajungem chiar repede la locul faptei, luam pulsul si, da, plaja promite. Decidem sa mai inaintam cateva sute de metri si gasim o alta intrare spre plaja, ce trece prin inima unui complex national-socialist. Aici, in perioada nazista s-au construit zeci de blocuri/cladiri ce trebuiau sa ofere cazare si pensiune muncitorilor din Germania veniti sa petreaca un concediu pe malul marii. 5 km de cladiri, toate identice, toate in ruine, trebuiau sa “inghita” in fiecare serie 20.000 de oameni, ce plateau pentru cazare si pensiune completa doar 2 marci/zi/persoana. Ideea era revolutionara si constructia unica in lume la vremea respectiva, insa cladirile nu au fost niciodata finalizate pentru ca intre timp a inceput Al Doilea Razboi Mondial.

Din fericire insa plaja este despartita de ruine printr-o perdea ingusta de copaci si cateva sute de metri, iar ruinele au vedere spre mare, asa ca noi ne punem cu spatele la ele, sub un mal nisipos si intram in lumea noastra…lumea marii. Plaja se goleste si de ultimii intarziati, marea ne primeste clada, mai calda decat aerul de afara si o baie nu face decat sa aduca impresia gresita, cum ca am dat sarea jos de pe noi….De fapt, doar ne-am racorit si am pus peste transpiratie, ceva mai multa sare, si o portie buna de nisip, caci aici este atat de fin incat intra peste tot, prin coburi, se prinde de prosop, de punga de mancare etc. E chiar frumos ca odata pe an sa mai schimb locurile clasice de gatit de la munte, de pe iarba, cu linistea plajei si sa adormi nu in tarait de greieri, ci in ritmul valurilor mici ce se sparg de mal.

Si de ce nu, sa te trezesti cu soarele in ochi, privindu-l cum iese din mare, dorindu-ti ca norul acela de la orizont sa nu fi stricat momentul tocmai acum, caci vorba aceea, rasarit sau apus la mare vad cel mult odata pe an!

Pregatirea rasaritului.

Impulsionati de rasarit impachetam si ne suim repede pe biciclete. Ca mai dureaza ceva pana dam nisipul jos de pe noi, aranjam totul, mesterim la bicla lui Radu si ne asternem efectiv, cu spor la drum, asta e altceva. Totusi dimineata ne gaseste pedaland spre “Scaunul regelui”-Koenigstuhl, o stanca de creta inalta de 118 m, ce pierde in fiecare zi razboiul cu marea ce inainteaza centimetru cu centimetru si macina tot ce ii sta in cale, ce isi va face loc cu pricepere si perseverenta pana cand timpul si mersul lumii se va schimba.

Pedaland catre scaunul regelui.

Si scaunul regelui de la Jasmund.

Falezele de creta.

Cine a spus ca marea nu e in loc periculos.

Totusi, daca peste sute ori mii de ani stanca de creta se va dizolva pur si simplu in mare, capul Arkona (cel mai nordic punct al Germaniei) mai are inca o sansa. Capul “iese” 6 km de pe continent si este un loc batut de vanturi si de mare, iar noi pe biciclete, mergand inapoi spre continent, ne-am dori poate sa fim marinari, sa stim cum sa o scoatem la capat cu vantul nebun ce s-a pornit din sud-vest si cu ploaia ce ne mana din spate, dinspre mare. Ne-au prins la mijloc si ne uda bine, pe toate partile. Dar asta e oarecum si frumusetea mersului pe bicicleta.

In cel mai nordic punct al Germaniei, cu doua faruri cu un design destul de diferit.

Simti. Traiesti. Percepi natura asa cum este: schimbatoare, simpla, superba. Te vezi asa cum esti: aparent mic si neputincios, alergi in zadar de norul de ploaie, prin campul nesfarsit. Te uiti sau nu in spate, tu stii oricum ca te va prinde. Il simti in aer, simti adierea, auzi freamatul copacilor, pielea sesizeaza nemiascarea din jur, narile simt mirosul de ud. Te indrepti cu toata puterea spre un adapost ineexistent, unul mult-dorit. Speri cu jumatate din suflet ca vei gasi ceva, aparut din neant, dar acum esti mare, esti pe picioarele tale, si nu, mama nu mai e langa tine sa te astepte cu pelerina de ploaie. Asa ca cealalta jumatate de suflet asteapta…Precum intr-o lupta pe tatami, iti tii parca respiratia asteptand o miscare din partea adversarului. Este momentul sa dovedesti ca esti bun, este momentul sa arati ca ai inteles.

Nu te poti pune cu natura, nu are niciun sens sa o faci. Vantul, ploaia, zapada ce iti intra in ochi sunt toate metafore ale vietii. Important este ca tu sa continui sa pedalezi. Uneori mai incet, alteori mai repede. Important este sa nu te opresti si sa pastrezi mereu in tine o farama de speranta. Putina speranta, putina rezistenta, putina cunoastere si ceva determinare te vor duce mereu dincolo de furtuna. Pentru ca dincolo de orice furtuna este intotdeauna soare, este vremea buna, este incurajarea aruncata de peste drum de alti ciclisti, uzi si ei ce veneau de pe contrasens. Tu mergi inainte si tragi dupa tine uneori fara sa stii, vremea buna, soarele si vantul ce te vor usca. Important este sa nu te opresti. Vremea buna va veni mereu mai repede decat daca ramai stand in loc, fara alternative, fara viziune, fara curaj, fara un scop.

Un pic mai multe poze aici.
Si track-urile partiale ale celor 2 zile aici si aici.
Jurnalul Mihaelei aici.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Bivuac pe Winterstein
Bivuac pe Piatra Iernii si din nou catarare in Saechsische Schweiz

Cum din nou Mihaela mi-a luat-o putin inainte si a scris un jurnal ceva cam laconic, am zis sa nu ma las nici eu mai prejos, si sa scriu cateva randuri despre primul weekend de primavara de anul acesta. Pentru ca da, a fost primul weekend in care nu am suferit de frig, in care […]

Pedaland prin campurile de flori din Olanda
Olanda, o zi de esenta tare

Ziua 3, delta din oras. Astazi Olanda a fost o simfonie de imagini si miros. Am pedalat putin dar am filtrat totul prin noi insine. Am vazut atatea fete ale tarii, incat la sfarsitul zilei eram parca mai obositi ca niciodata. Orase, dune, mare, cacao, campuri de flori, toate stranse la gramada. Insa daca ar […]

Cicloturisn in Olanda, pe langa Rotterdamm
Delta din oras

Si continuarea tot de la Mihaela. Pentru primele 2 zile :Zilele 1&2:De la bordeluri pe apa, la mori de vant vechi de 300 de ani. Dimineata, cu harta pe masa, facem planul si sa cautam urmatorul loc de popas-din nou un Paalkampeerterrein. In functie de el ne vom configura traseul. Greu cu planificarea Urmatorul oras […]

3 thoughts on “Ruegen, o noapte sub stele la malul marii de est

  1. Cerul cu stele e peste tot, pamantul de sub noi se mai schimba si oamenii de langa :)
    Mi-a placut meditatia introductiva a postarii, si tu si Mike ati scris niste jurnale frumoase dupa plimbarea asta dovada ca a fost ceva in aer, ceva cu iz relaxant, meditativ, de vacanta.

  2. Clar mai trebuie exersat si un alt stil de scris decat cel jurnalistic de genul am fost acolo si am facut asta.

    Dar da, chiar a fost fain weekendul, si inca ma fascineaza portiunea din Germanie care e pe langa noi. Chiar daca lipsesc muntii, sunt extrem de multe locuri salbatice de explorat prin zona.

  3. In Brandenburg si Mecklenburg Vorpommern (cele doua landuri de langa noi si in acelasi timp cele mai putin populate landuri din Germania) salbaticia e la ea acasa. Asa cam unda verde la aventura!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>