Santa Rosa, negritos si un pas cu adevarat intimidant

Cum asta avea sa fie ultima cazare pana in Huancavelica profitam de ea si plecam pe la ora 11, doar ca sa ne oprim in centrul satului pentru cumparaturi. Este 30 august, Sfantul Alexandru in calendarul catolic insa localnicii sarbatoresc Santa Rosa cu o scurta procesiune prin sat, muzica si un dans asemanator cu hora noastra. Fiind zi de sarbatoare, in sat s-au infiintat si cateva bucatarese intreprinzatoare si ne orientam si noi spre masa la care era cea mai mare aglomeratie: pui fript, 2 cartofi in coaja si niste salata, e mai bine decat am fi putut spera. Luam o portie si la pachet si intr-un final glorios ne avantam spre Nimic.

Cand spun Nimic, ma refer la faptul ca nu e nicio asezare cale de 100 km si 3 pasuri, dintre care primul e si cel mai inalt- 4950. Altfel sa tot fie iarba, pietre, lagune mai mici sau mai mari. Peisajul nu ma da pe spate sau cel putin nu atunci cand vii din Cordilierele inalte, cele cu zapada. Drumul se degradeaza si el simtitor, si pe la 4200 m incepem o lupta continua cu panta si cu pietrele. Momentul zilei a fost insa fara indoiala vederea pasului ce-l aveam de sarit. Daca pana atunci ne faceam iluzii ca o sa ne iasa in ziua curenta, ba chiar pana pe la 17.30, cat sa avem timp sa si coboram, odata ce am vazut despre ce e vorba ni s-a facut o leaca fricuta, cum ar zice prietenii. Ne aflam intr-o caldare, la 4500 de metri, cu o salba de lagune si destul de verde pentru standardele din Anzi, caldare inconjurata in trei parti de pereti inalti, creste lungi si zimtate si panze de grohotis.

Pe versantul arid din fata noastra, cale de 300 de metri in verticala se vad serpentinele drumului, ca niste linii subtiti ce brazdeaza marea de pietre aflata probabil intr-un echilibru instabil. E primul pas care ma sperie, pentru care nu simt niciun impuls de a pedala in momentul asta, a strange diferenta de nivel sub roti, a ma vedea pe partea cealalta si a-l taia de pe raboj. Din contra. Parca as pregeta putin pe o piatra, cat sa imi adun curajul. Doar ca acum nu e timp de pregetat. Ar fi de ales daca acum sau maine, asa ca manati de la spate de noapte, de frig si de necesitatea de a mai reflecta, il lasam pe maine. Suntem destul de convinsi ca la final de zi va fi cel putin chinuitor.

Cazarea din Laraos, gasita cu o seara inainte dupa o ora de pedalat prin noapte. Si chiar a fost una din cazarile faine de pana acum din calatorie.
Procesiunea de la pranz din Laraos. Trebuie spus ca obiceiurile religioase din America de Sud constau intr-un amestec extrem de ciudat dintre motive catolice si influente locale, amestec ce nu poate sa nu te faca sa te gandesti cum a fost momentul in care au pornit pentru prima data. Ceva de genul acum 200 de ani pe undeva prin Anzi oamenii din procesiune incep sa poarte masti negre….
Harpa locala, cu avantajul de a fi mega portabila in timpul procesiunii.
In cele din urma lasam Laraosul si procesiunea in spate si pornim din nou sa atacam muntii.
Alte locuri idice de cort, binenteles la fel ca si ieri, tot la mijlocul zilei.
Pedaland cu spor spre primul pas din urmatoarea salba
La rascruce, respectiv in locul de unde drumul incepe sa se strice semnificativ
Adaposturile din sezonul ploios ale oamenilor din Laraos
Nu sunt multe pasuri ce ne-au intimidat pana acum in calatorie in schimb acesta e clar unul din ele. Un perete de grohotis serpentine firave ce urca pana la 5000 de metri. Mai bine il lasam pentru dimineata urmatoare.
Locul de cort din seara asta, gasit dupa o ora de cautari prin jurul lacului de mai sus.
Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Putin din vechile drumuri incase

Peste noapte a plouat, din nou, a nu stiu cata oara de cand suntem in Ecuador. Dimineata plafonul de nori e jos, bureaza usor si noi nu avem niciun chef sa ne urnim. Noroc cu orezul care fierbe greu si ne lungeste sederea in sacul de dormit. Am ajuns la fundul sacului de mancare si […]

Coborarea din munti si inceputul drumului spre Cotopaxi.

Exista mai multe grade de epic si epicul din Anzi nu se compara cu cel din Carpati Cotrobaim prin desagi si mancam si ultimile doua chifle si ultima conserva de ton. Azi nu ne mai facem iluzii ca o sa terminam repede cu urcarea, caci cand harta zice 4km in linie dreapta, ne asteptam de […]

O zi pe Panamericana

Panamericana e cam singura sosea pricipala ce traverseaza America de la nord la sud si mare parte din traficul dintre tarile continentului se scurge pe aici. E un fel de mini autostrada pe care isi traiesc a doua tinerete toate camioanele retrase din uz din America de Nord. Iar atunci cand zic toate nu glumesc, […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *