DSC_9037

Spre Col du Tichka, in mijlocul Atlasului Inalt.

Peste noapte a fost frig. Cel mai frig de pana acum, dupa cum spune Radu. Asa ca dimineata, desi suntem satui de somn nu ne vine sa ne urnim. O facem abia cand pe plantatia de maslini de langa noi se anima atmosfera cu o familie venita la cules. Ne salutam si refuzam o invitatie la ceai pentru ca eram inca in sacii de dormit. Vazand ca nu venim noi la masa, omul ne aduce micul dejun la botul calului- un ceainic mic plin, o paine si o farfuriuta cu ulei de argan. Acum nu mai putem zice “nu” si constatam ca totul e foarte gustos. Ceaiul cald si concentrat te imbraca pe interior, iar painea proaspata merge surprinzator de bine cu uleiul de argan (neutru la gust, sau cu un usor gust de nuci). Ne cautam prin punga de mancare si nu gasim nimic la schimb in afara de o punga de alune si multumirile noastre sincere.

Dupa ce strangem bagajul si ii lasam pe oameni cu munca lor, e timpul sa punem si noi osul la treaba, caci avem de urcat. Satele prin care trecem sunt pitoresti, iar copii- niste fapturi care sunt mereu puse pe joaca. Aici nu au ajuns turistii, asa ca tancii sunt prietenosi, fara a ne agasa. Bonjur, bonjur, ne facem cu mana, alearga pe langa noi, dar cand vrem sa intram in vorba cu ei, toti fug speriati, ca potarnichiile. Convingem cu greu 3 fetite cu parul carliontat, cu care ne jucam putin un joc de-a soarecele si pisica, sa primeasca 3 mandarine, pe care dupa ce le-au luat, au tulit-o la deal, chichotind vesele.

Satele se aseaza pe marginea drumului, unul dupa altul, fara tablita si fara nume pentru cei care nu sunt de-ai locului. Principala cerinta pentru existenta unei comunitati este o sursa de apa permanenta, apa folosita mai ales la irigatii, pentru ca micile zone de pamant arabil sunt terasate, arate cu plugul si la vremea asta semanate, luandu-ti ochii cu verdele lor. In rest, livezile de meri, portocali si maslini, precum si cresterea oilor completeaza sursele de venit ale localnicilor.

Drumul devine din ce in ce mai aprig, pe masura ce ne apropiem de saua pe care trebuie sa o sarim pentru a ajunge inapoi in drumul principal. Din sens invers, urcarea ar fi fost si mai grea, pentru ca la coborare trebuie sa tinem franele bine stranse, pentru a imblanzi bicicleta ce zboara pe serpentinel stranse.

La drumul principal, alta viata (si in bine si in rau): asfalt bun, panta lina (+), trafic si zona turistica (-). Preturi mari si copii care cersesc completeaza pesiajul. Si multe claxoane, ca semne de atentionare, ca incurajare, ca entuziasm. Mult semnificatii poate avea un simplu claxon. Ultima localitate prin care trecem e Taddert si de aici incepe urcarea pana in pas. E ora 16.20 si suntem foarte nehotarati. Sa cautam un loc de cort, sau sa incercam sa ajungem in pas, cu incertitudinea unui loc de cort decent. Alegem initial varianta 2, dar odata ce deasupra capului ne cad serpentinele pasului, ne dam seama ca nu vom ajunge pe lumina sus. Si chiar daca o facem si pe asta, nimeni nu ne garanteaza ca vom gasi loc de cort. Asa ca ramanem la adapostul unei padurici de pini si punem tabara pentru astazi. Maine urcam in pas si cotim iarasi pe drumul laturalnice spre foste cetati berbere fortificate.

Ceaiul si uleiul de argan de dimineata.

Ceaiul si uleiul de argan de dimineata.

Mirodenii.

Mirodenii.

Palmieri si maslini.

Palmieri si maslini.

Dimineata pe racoare.

Dimineata pe racoare.

Tot la deal, pante serioase ce abia se lasa biruite.

Tot la deal, pante serioase ce abia se lasa biruite.

Primul mic pas al turei.

Primul mic pas al turei.

Catre Atlasul inalt.

Catre Atlasul inalt.

Planuri.

Planuri.

Ogoarele create cu truda ale marocanilor.

Ogoarele create cu truda ale marocanilor.

Vieti si case suprapuse.

Vieti si case suprapuse.

Privelistea de la fereastra.

Privelistea de la fereastra.

Pamantul rosu al Africii.

Pamantul rosu al Africii.

Serpuit.

Serpuit.

La ceas de seara.

La ceas de seara.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

O zi in mijlocul pustietatii.

Poate cea mai puternica impresie care mi-a ramas dupa zilele petrecute anul trecut in Pamir a fost senzatia de a fi in mijlocul pustietatii, extrem de departe de tot si de toate. Atunci senzatia a fost si mai puternica pentru ca am traversat Pamirul in mai, complet in afara sezonului turistic. Practic am putut sa […]

DSC_2400
Sasvat – Ardahan, o zi ca un vis

Trecerea in podisul Anatoliei peste un pas de 2500 de metri in una din cele mai frumoase zile pe care le-am prins pana acum.

DSC_7919
Ultima zi in Tadjikistan si cea mai fara sens granita de pana acum

Prima zi in Uzbekistan a inceput cat se poate de nefericit cu o primire extrem de brutala la granita. Daca in Tadjikistan totul e roz, merge repede si trebuie doar sa fii trecut in catastif, atunci cand intri in nou-construita granita uzbeka, iti dai seama ca nu o sa fie chiar atat de simplu. In […]

3 thoughts on “Spre Col du Tichka, in mijlocul Atlasului Inalt.

  1. Sa inteleg ca o sa preiei de-acum incolo impresiile de la Mike? Stiindu-va pe amandoi si stiind ca relatati totusi diferit, te incurajez la macar doua-trei paragrafe in plus, eventual ce ti se pare ca n-a scris ea :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>