Traversarea Fagaras – Mezea – Oticu – Iezer

E ora 5:30 iar luna plina straluceste deasupra brazilor, zapada scartaie inghetata sub pieile focilor si in departare se vede cum se indeparteaza farurile masinii. Am in fata 50 de kilometri singur prin munti pe una din cele mai faine traversari de la noi din tara, bucla cu Fagaras, Mezea, Oticu si Iezer. Imi place cum se simte plecarea asta in mini-aventura si imi place atmosfera nemiscata si felul in care traseul mi se deruleaza fara graba in minte. Am ajuns suficient de des pe aici in ultimii ani incat sa am in minte fiecare muchie si fiecare varfulet, cu tot cu distante si timpi in minte.

Zapada a inceput din fericire chiar de la Rudarita si raman pe schiuri toata urcarea pana in creasta, cu mici portiuni de mers pe iarba presarate pe ici pe colo. Daca pe nord e un strat de zapada cu baza destul de consistent cum trec pe partea sudica a muchiei cum se schimba radical situatia. Peste Pecineagu, la ceea ce pare o aruncatura de bat se vad Dracsin si Papusa si toata creasta Iezerului.

Prima geana de lumina si peste drum Dracsinul si Papusa. Pacat ca pana acolo sunt aproape 40 de kilometri de drum.
Un rasarit cu iz Saharian, si la propriu si la figurat. Vantul a purtat in zona un front cu praf din Sahar si pe langa atmosfera usor paclaita urmele se vad si in zapada din loc in loc

Rasaritul soarelui ma prinde cu putin inainte de varful Comisu si pe aici imi dau seama ca sunt conditii neasteptat de bune. Zapada e momentan inghetata si poti sa inaintezi cu mai mult spor la deal decat mi-as fi imaginat. Ochii ii am pe ceas si pe pulsul pe care incerc sa-l tin intre 125 si 135 iar viteza cu care urc la deal care vine ca un fel de confirmare ca ritmul de urcare e bun. Tinta e si aici cam de 800m pe ora daca panta e suficient de abrupta. Efortul se simte rotund, singura problema e ca odata ce soarele incepe sa se ridice de la linia orizontului temperatura incepe sa creasca exponential.

In minte ma intreb cat de uda o sa fie zapada in timpul zilei, cat de mult o sa sufar de sete si cat de mult o sa se ude focile. Cu ultima intrebare am cele mai mari dileme, focile de schimb lipsesc iar o pereche de foci ude de care se lipeste zapada pot sa-ti strice complet orice tura. Cealalta problema, supraincalzirea si transpiratia picioarelor din bocanci incerc sa o rezolv rotind prin diverse combinatii perechile de ciorapi pe care le am dupa mine.

In departare varful Rosu si culmea Mezea-Oticu, surpinzator de estetica vazuta de aici.

Pana pe Bratila viteza de inaintare de aproape 4 kilometri pe ora cu tot cu pauze imi da sperante ca lucrurile o sa mearga mai repede decat m-as fi asteptat, lucru care se intampla foarte foarte rar tinand cont ca sunt in 90% din cazuri un optimist incurabil. Compensez in schimb cu restul de 10% din cazuri in care sunt cel mai depresiv pesimist cu putinta.

Pe Bratila imi dau si pentru prima data focile jos pentru o coborare de aproape 3 kilometri pana sub Mezea. In fata culmea Mezea-Oticu arata cat se poate de estetic, Varful Rosu si Iezerul se ridica maiestuos in fata, in dreapta Fagarasul cu Vistea-Mare Moldoveanu se intinde la linia orizontului in timp ce eu alunec cu viteza la vale pe zapada buna la primavara. O sa tin minte probabil mult timp de acum incolo senzatia asta de viteza, de libertate si de aventura combinate in acelasi timp. In mijlocul muntilor, sub un cer complet albastru, rupt de civilizatie, singur cu gandurile tale. Momente in care functionezi dupa propriul ceas intern si in care toate gandurile iti sunt concentrate pe ceea ce faci atunci in cel mai bun mod cu putinta.

Inceput de traversare si de aventura. Undeva mult in spate se vede varful Rosu.
Alt unghi cu micul teleobiectiv al telefonului.

Momentan in schimb gandurile mele sunt concentrate pe zapada moale de pe Mezea-Oticu si pe caldura astfel incat incerc sa ma misc cat mai repede cu speranta ca voi apuca sa urc pe varful Rosu inainte ca totul sa se transforme intr-o supa de primavara. Focile sunt deja fleasca si cat timp merg pe zapada uda nu pare sa fie o problema. In schimb cum dau de un pic de zapada mai uscata aceasta se lipeste instant si se formeaza papuci de zapada care incep sa ma ingrijoreze.

Ora 12:10, ajung in Curmatura Oticului si masor ochii felul in care se ridica Varful Rosu in fata mea. Arata in mod egal intimidant si linistitor, intimidant pentru se vede cum soarele straluceste pe zonele inghetate si linistitor pentru ca stiu ca dupa ce ajung pe Varful Rosu sunt putine lucruri care se pot intampla astfel incat tura sa esueze. Pana aici am facut 26 de kilometri in 6 ore si ceva.

Pauza de Cola de pe Oticu.
600 de metri de urcat pana pe varful Rosu.

In minte imi setez o tinta de a urca intr-o ora pana pe varf si o rasplata cu cola si alune si o pauza pe varf. Toate bune si frumoase pana cand claparii incep sa ma roada si mai fac o pauza de invartit sosetele. Putin mai sus dau de zapada uscata si focile incep sa se incarce instant. Le pun in spate si incerc sa merg pe picioare dar dupa 5 minute imi dau seama ca nu e nici o combinatie si incerc sa ma urc din nou pe ele. Putin mai in fata de o o bucata abrupta unde ma lupt ceva sa urc pe zapada inghetata, sa zicem ca antrenamentul de pe zidul mare din Postavaru a fost foarte bun pe aici si ca o alunecare putea sa nu se sfarseasca prea frumos.

Trece si crux-ul, sunt la 2400 de metri, focile sunt complet incarcate de zapada si efortul care se simtea pana aici rotund incepe sa se simta ca o munca de Sisif. Cand ajung in cele din urma pe varf prima grija e sa incerc sa usuc focile. Dupa ce dau zapada si gheata de pe ele la o parte si dupa ce ma uit la ceas imi dau seama ca desi impresia a fost de munca de Sisif nu m-am miscat chiar asa de rau pana aici. E 13:30 si imi dau seama ca sunt sanse sa termin tura pe lumina. Pauza de Cola, alune si social media intra foarte bine in schimb. Termin litrul ramas de Cola dintr-o suflare, pun la topit in sticlute de jumatate zapada si cu glucoza si cu cofeina in sange pornesc la vale spre Batrana. Inca 3 kilometri de coborare pe schiuri, rastimp in care focile par sa se mai fi uscat putin.

Spaima schiului de primavara.
Cola, Alune si focile la uscat, 13:30 pe varful Rosu. Orice om normal ar fi pastrat ceva Cola si pentru mai incolo. Radu in schimb a terminat ultima picatura ca sa nu mai existe tentatia.

Urmeaza inca un mic heirup pana pe Batrana, inca 2 kilometri de coborat pe schiuri si un ultim hop cu spintecatura Papusii. Zapada pe creasta e uda si cristalizata dar focile deja ude par sa alunece chiar bine pe zapada asta asa ca nu ma plang. De aici si cu schiurile in spate stiu ca am timp sa ajung pana pe Papusa si sa cobor la vale.

Un avion de agrement trece pe deasupra mea atunci cand cobor cu schiurile in spate in Spintecatura Papusii, facand o bucla pe deasupra mea. Dupa o zi intreaga fara a intalni un suflet se simte foarte interesant momentul.

Pe urcusul pe Papusa arunc din nou un ochi pe ceas, de urcat urc tot cu 800m/h, pulsul tot pe la 130, o planificare aproape perfecta a efortului pana aici. Viteza medie pana aici e de 4km/h cu tot cu pauze si-mi dau seama ca sunt putine zilele cu astfel de conditii care sa-ti permita se te misti cu o astfel de viteza iarna pe munte. Prin comparatie eu cred ca nici in alergare, nici pe bicicleta nu ar fi putea sa fie vorba de astfel de timpi, cel putin nu pentru mine.

Din nou in departare prin teleobiectivul telefonului: Fagarasul si Vistea Mare – Moldoveanu.

Coborarea pe Boteanu in schimb e in mod egal estetica si chinuitoare. Estetica pentru ca sunt aici cand lumina de dupamasa e aproape perfecta, chinuitoare pentru ca zapada inmuiata de peste zi incepe sa se transforme in cea mai ortopedica zapada cu putinta. Viraje putine, ocolit palcuri de iarba si ajung in cele din urma pana la stana de pe Boteanu. De aici zapada incepe sa fie intrerupta de bucati de pamant, eu incerc sa crut schiurile si de la un punct incolo le iau in spate. Surpiza in schimb vine atunci cand ajung pe drumul forestier de Cascoe si imi dau seama ca pe partea nordica zapada s-a pastrat si mai reusesc sa cobor cativa kilometri pe ele. La sfarsit dupa o bucata de echilibristica pe patinoar cu schiurile in spate ajung la bariera la 17:40, dupa 12h si ceva pe traseu si cu inca o ora de lumina in traista. Nici in visele cele mai optimiste nu-mi imaginam ca pot sa conteze atat de mult conditiile. Oricare din baietii din lotul de schi-alpinism cu echipament usor ar fi putut sa faca probabil tura asta in 8-9 ore astazi.

Ultimul varf: Papusa.
De aici tot la vale.
Solitar.
In prim plan muchia Boteanu, in departare Piatra Craiului si Bucegiul. Un sfarsit de zi perfect.

Pe aceasi tura in urma cu o luna, in mijloc de iarna, abia apucasem sa facem jumatate din ea in 12 ore. Concluzia e ca e mai important sa ai conditii bune decat sa fii antrenat si sa ai echipament usor (in ultima luna am iesit mai mult pe bicicleta si echipamentul pe care il am acum e departe de a fi usor).

Iar poate cel mai important factor e logistica cu care m-a ajutat Mihaela, respectiv drumul pana la Rudarita si culesul din Satic. Fara asta lucrurile ar fi fost mult diferite, mai ales acum cand nu mai ai zapada pe forestiere si prin zona joasa din padure.

Track si date aici ( 52km, 3000m, 12h16):
https://www.strava.com/activities/4854667342

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Capul Barsei din muntii Taga si o ora de magie in fata Craiului.

Fuioarele de ceata ce se ridica dinspre Crai ne cuprind fix cand ajungem la stana de langa capul Barsei, varf asezat intre Barsa lui Bucur si Barsa Fierului. Tot ce vedem e o ceata laptoasa si un soare ce apare din cand in cand printre straturi, dar cu toate astea pastram speranta ca in mod […]

Pe schiuri deasupra norilor, in Fagaras

Ceata se sparge brusc inainte de iesi in creasta. Sub noi, spre Transilvania se intinde un plafon compact de nori care ne-a insotit aproape toata ziua. Spre vest, Negoiu e si el iesit din ceata si o urma de glorie se zareste printre nori. Spre est, un corb zboara razant deasupra plafonului, indreptandu-se spre Vartopul […]

Iezerul, ultima tura pe munte din Anul ce s-a incheiat.

Povestea ultimului weekend pe munte din 2014, o tura de iarna cu multa zapada in Iezer.

One thought on “Traversarea Fagaras – Mezea – Oticu – Iezer

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *