DSC_8157

Ultima zi de MTB pe 2014

Nu stiu cum se face dar in ultimele 3 weekenduri am cazut de fiecare data frant la sfarsitul zilei cuprins de oboseala si de o usoara febra musculara ce se agrava in mod subit peste noapte. Cele 3 luni fara nici un fel de efort se simt si nici kilogramele in plus nu sunt un avantaj, iar o tura care ar fi fost lejera acum un an acum ma stoarce aproape complet la sfarsitul zilei. Pe de alta parte recunosc ca imi place senzatia de sfarseala si de febra musculara de sfarsitul zilei, un semn ca ai tras de tine putin de-a lungul turei. E o senzatie care poate da dependenta si care atunci cand te antrenezi pentru ceva poate fi un indicator al unui antrenament reusit.

In turele din toamna asta nu poate fi vorba de nici un fel de antrenament in schimb, ci doar de cea mai usoara modalitate de a ajunge din nou pe munte si de a face ceva miscare. Revenind in schimb acum la povestea zilei, vine si dimineata si parasim camera hostelului la care am stat peste noapte, si in racoarea diminetii vine momentul sa urcam spre Poiana pentru a descoperi tura scurta de la Brasov XCM Marathon.

Si cu toate ca e destul de frig si Brasovul pare sa fie inca tot sub umbra Tampei strazile par sa fie pline de oameni care se indreapta spre munte, fie pe jos, fie in alergare, fie pe bicicleta. O fi bine, o fi rau sa fie muntele in spatele case, cine stie, poate vom descoperi si noi odata. Ne urcam si noi pe biciclete si pornim si noi la drum, nu inainte de ne face datoria civica de vota la una din sectiile de votare pe care ni le-a scos track-ul in drum.

De aici incepem sa tocam metodic drumul pana in Poiana Brasov. Acum desi muntele e in spatele casei e putin straniu sa vezi atat de multi oameni pe poteci, si din punctul meu de vedere nu prea merge ca aceleasi poteci sa fie impartite si de drumeti si de ciclisti. Ca drumet mi s-ar parea ciudat sa trebuiasca sa ma dau la o parte din fata biciclistilor, sau sa stau cu frica ca vine cineva mai tare care nu franeaza la timp. Probabil in zilele de saptamana nu e nici o problema dar in zilele de weekend cand pare ca tot Brasovul a iesit in Postavaru poate deveni putin mai problematic.

Odata ajunsi in Poiana descoperim si o alta problema cu GPS-ul, respectiv identificarea sensului atunci cand trackul se intersecteaza de mai multe ori, astfel incat ajungem sa facem in sens gresit jumatate din bucla care merge spre spinarea lunga. Ne dam seama abia dupa ce a coborat destul de mult spre Rasnov, si in fata cu perspectiva de a impinge bicicletele la deal hotaram sa urcam pe sosea inapoi in Poiana. Ajungem inapoi in Poiana nesperat de repede si incercam si varianta corecta, ajungand in cele din urma si pe poteca care merge pe spinarea lunga.

E genial de pedalat pe aici, in departare se vede Bucegiul dintr-un unghi pe care nu l-am mai vazut pana acum iar poteca e numai buna pentru a stoarce putin untul din tine cu urcari scurte si abrupte alternate cu bucati de coborare faine. O ultima coborare ne scoate in acelasi loc in care era acum o ora si un pic, si urcam din nou cu spor spre Poiana, cu gandul la Regio Trans-ul de ora 16:00.

De aici prindem coborarea spre Valea cu Apa, mult prea tehnica pentru ce pot sa cobor eu acum. Dupa Valea cu Apa in schimb poteca devine din nou domoala, si e din nou fain sa gonesti la vale la vale pe bicicleta. Ultima data am fost pe aici la semimaratonul de Brasov acum 2 ani si jumatate, alte vremuri ce par mult mai departe in amintirea mea. Incet incet se apropie si orasul si ajungem din nou inapoi in aglomeratia turistica din centru, dupa ceea ce a fost pana la urma ultima tura pe MTB a anului. Vremea a devenit cat se poate de urata, si mi se pare ca am ajuns din nou in Berlin. De acolo mi-a ramas in minte o stire de la sfarsitul lui ianuarie in care oamenii spuneau ca soarele a stralucit pret de fix 19 minute in 3 saptamani. In Bucuresti cel putin cred ca sfarsitul de noiembrie si inceputul de decembrie au aratat fix la fel.

Din nou la deal.

Din nou la deal.

Culorile toamnei trecute.

Culorile toamnei trecute.

Pauza pe frunzis.

Pauza pe frunzis.

Fosnet de frunze.

Fosnet de frunze.

Concentrare.

Concentrare.

Din goana bicicletei.

Din goana bicicletei.

Ultimul weekend in sa pe munte pe anul acesta.

Ultimul weekend in sa pe munte pe anul acesta.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

DSC_3202
O zi de toamna cu paduri ruginii si zapada, intre Bucegi si Crai

Zilele de toamna in care padurea innebuneste cu adevarat, zile in care totul e cuprins de ruginiul fagilor sunt cate se poate de putine in fiecare an. De obicei frigul ori un vant turbat rezolva rapid ultima explozie de culoare inainte de monocromul iernii. E drept, dupa ruginiul fagilor urmeaza galbenul mestecenilor cu ale lor […]

Mtb Omu
Cu biclele pana la Omu

Prima mea bicicleta a fost un Neuzer Matrix, luat in anul 3 de facultate (sun cam 7 ani de atunci) in primul rand pentru a ma ajuta cu transportul prin Bucuresti intre camin, munca si facultate. Era incredibil cum pentru a ajunge la munca faceam 15 minute cu bicicleta, in vreme ce cea mai scurta […]

dsc_9285
Jurnal de miniconcediu, intre toamna si iarna.

Nu e deloc usor sa gasesti idei interesante de ture pentru perioada asta, mai ales pentru mai multe zile. Pe de o parte vremea poate usor sa-ti joace feste prin mini-uragane cum a fost cel de vineri, pe de alta parte zilele sunt scurte si friguroase si mental inca nu esti obisnuit cu frigul. Dar […]

4 thoughts on “Ultima zi de MTB pe 2014

  1. Stiu ca poate parea 1 cliseu, dar Herman Buhl pe cand se pregatea pentru marile expeditii in Himalaia, “fujea” cu bicla din Austria in Elvetia si “lua peretii alpini ai Eiger-ului la pas”. Evident ca l-a marcat cucerirea varfului Nanga Parbat de unul singur, dar a continuat. La fel ca si M. Herzog si L.Lachenal dupa dramatica lor cucerire a Anapurnei. Muntele, daca ajungi sa il iubesti, il iubesti oricum pana la capat, iar matale mai ai mult pana acolo. GO FOR IT, GO, GO.
    Cand v-am “cerut prietenia pe fb” am facut-o nu numai sub impresia placutelor citiri a postarilor din expeditia “de-o vara” in Khang Thengri, ci pentru ca avem si ceva in comun, chiar daca la diferente de ani: traseul Hermann Buhl din Tancul Mic si traseul Zburatorul(la care ai renuntat dupa o lungime) din Cheile Turzii. Si eu am crescut intr-un oras, plat, nu am trecut niciodata de categoria a II-a la alpinism, am imbatranit si fac numai drumetii, dar Muntii au ramas la categoria “for ever love”.

    1. Mersi mult pentru mesaj, a mers la suflet.

      Sunt convins ca toti cei de mai sus au continuat (desi doi dintre ei, Lachenal si Buhl nu au sfarsit in mod fericit). In schimb clar la toti 3 s-a schimbt radical nivelul la care faceau lucrurile…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>