Ultima zi la mare pe anul acesta

Dimineata ne trezim tarziu si profit de internet pentru a urca inca un calup de poze pe Picassa, dupa care strangem totul in coburi si ne urnim de data acesta in fomatie de 3 pe drumul catre Hopa. Astazi pedalez primii 40 de kilometri impreuna cu Jan si Irina pana in Suermene unde ii asteapta urmatoarea gazda, iar dupa despartire sper sa prind acceleratul de vant de la ora 12:00.

In ultimele zile pedalate pe malul marii am avut in general parte de vant bun si in dupa-amiaza aceasta se anunta un mic uragan benefic, ce vine din pacate la pachet si cu destul de multa ploaie. Asta e, tinand cont ca vreau sa se termine odata kilometrii plictisitori de pe malul marii, prefer sa ma ud astazi si sa incerc sa gasesc un hotel ieftin pe langa Hopa.

Doar ca prognoza de pe foreca e doar partial corecta si intr-o prima faza vine doar ploaia, o ploaie sanatoasa de primavara care nu da semne sa se opreasca prea curand, si abia cu 2 ore inainte de lasarea intunericului vine si vantul mult dorit. Dar si atunci cand vine se porneste cu forta unui mic uragan ce bate din directia buna si care ma impinge la sfarsit de zi cu viteze de 25-30 de kilometri pe ora.

Avea o tenta usor apocaliptica micul uragan combinat cu ploaia sanatoasa de primavara si cu mine ce pedala de zor prin noapte cu gandul la hotelul pe care speram sa il gasesc in Hopa. Iar cand ajung pana la urma destul de aproape de Hopa intr-un mic oras gasesc cel mai ieftin hotel de pana acum, 30 de lire (aproximativ 10 euro) cu tot cu mic dejun si cu tot cu internet, care ma ajuta sa mai rezolv din treburi.

A doua zi vine momentul sa ma despart de mare, cum altfel daca nu cu o urcare de 1000 de metri diferenta de nivel ce incepe fix de pe malul marii, din Hopa. Partea buna e ca am scapat de traficul principal si desi mai sunt masini ce trec din cand in cand, nu se compara cu traficul ultimelor 2 zile petrecute pe malul marii. Si intr-un fel prefer muntii cu tot cu urcari si coborari si mai putini kilometri pe zi plictiselii de pe drumurile drepte. Aici ai mere, o urmatoare serpentina, un loc bun pentru poza, o scurta coborare care sa-ti puna zambetul pe buze si poate cel mai important, ai tot timpul o priveliste care se schimba. Muchii, drumul, varfuri, rauri toate sunt elemente ce se combina in nenumarate moduri.

In principiu ar trebui sa urc de la 0 la 2000 de metri pana la nivelul la care se gaseste podisul din partea estica a Turciei, nu inainte de a trece de un pas de 2600 de metri. Dar pana acolo e cale lunga si trebuie sa trec prima data de Arvin cu cele 2 baraje ce au fost sapate in inima muntelui. Prima noapte ma prinde fix pe malul primului baraj, cu varfuri acoperite de zapada in jur si cu un peisaj care imi aminteste de Elvetia, doar cu moschei in loc de biserici in fiecare satuc.

Muntii astia arata extrem de spectaculos, si de-abia astept sa mai castig in inaltime sa vad cum arata de sus.

Datele zilei:

Distanta: 150km.
Diferenta de nivel: 400+ / 400-.
Moral: 6.
Obiective: 3.

Datele zilei:

Distanta: 67km.
Diferenta de nivel: 930+ / 760-.
Moral: 8.
Obiective: 7.

Gata de drum.

Gata de drum.

In formatie extinsa.

In formatie extinsa.

Ce inseamna sa fii blonda intr-o tara in care nu prea sunt blonde...

Ce inseamna sa fii blonda intr-o tara in care nu prea sunt blonde…

Jan si Irina

Jan si Irina

Of

Of

O despartire furtunoasa de mare.

O despartire furtunoasa de mare.

Ca in Sri Lanka, plantatiile de ceai de langa Hopa

Ca in Sri Lanka, plantatiile de ceai de langa Hopa

Verde crud.

Verde crud.

Foarte multe case in Turcia sunt ridicate in panta, la cat de denivelat terenul nici nu e de mirare.

Foarte multe case in Turcia sunt ridicate in panta, la cat de denivelat terenul nici nu e de mirare.

Mere, munte si mare.

Mere, munte si mare.

Pe coasta dealului,

Pe coasta dealului,

Ca in Elvetia.

Ca in Elvetia.

Cer de primavara.

Cer de primavara.

Se vede o casuta pe coasta dealului pentur a evalua scara lucrurilor.

Se vede o casuta pe coasta dealului pentur a evalua scara lucrurilor.

Locul de cort.

Locul de cort.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Ushba, paduri ruginii si varfuri inzapezite.

Caucazul arata intr-un mare fel si chiar daca azi e abia a doua zi de pedalat pe drumul care are sa ne duca spre Mestia si spre Ushguli, suntem deja in mijlocul muntilor. E putin ciudat sa pedalezi pe firul unei vai si totusi sa fii inconjurat de jur imprejur de varfuri inzapezite, iar lumina […]

Ultimele 2 zile in Iran, strabatand Khorasanul

Strabatand intins Khorasan catre granita cu Turkmenistan, si despartirea de Iran.

Samsun, Ataturk si inca o mostra din ospitalitatea turceasca

Apropierea de Trabzon, o zi petrecuta la Hassan Ali si cateva cuvinte despre Ataturk.

9 thoughts on “Ultima zi la mare pe anul acesta

  1. Superba fotografia de deasupra articolului , frumoasa relaterea..cu o corectie πŸ™‚ , ‘prognoza de pe foreca este DOAR partial corecta…’.
    Doamne ajuta !

  2. Apropos de Iran. declaratia unui tip care a facut UK-Australia pe bicicleta:
    β€˜I think my favourite country has to have been Iran; it’s such a contrast to what we read and hear about. I have never felt so safe and the hospitality was like no other. I would love to return.”

    Si link la articol
    http://metro.co.uk/2014/03/23/my-be-spoke-fundraiser-you-know-what-stuff-the-office-im-going-to-cycle-from-bristol-to-brisbane-4674398/

    Zile senine
    Gabi

  3. Salut, urmaresc de 1 sapt toate articolele cu aceasta calatorie de la inceput.
    Ma uit bineinteles si pe googlemap ca sa imi fac o idee pe unde mergi. F.f.f interesant. Artvin ai vrut sa zici nu ? Ca Arvin nu era in zona. SPOR si vreme frumoasa !!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *