Un pas de 5000 de metri si inca o zi in pustiu

Dupa o noapte cu somn bun, un terci cald si o cafea, parca avem alt suflu si alta motivatie pentru a dovedi pasul vietii. E adevarat ca e cel mai inalt din aceasta sectiune (si ultimul de peste 4900 pana in Cusco), insa distractia (sau greul) de abia acum incepe caci pana in Huancavelica mai avem inca 4 pasuri si multi kilometri petrecuti la peste 4000 de metri. Ziua de azi e un foarte bun exemplu caci nu vom cobori deloc sub 4300 si vom sari 2 pasuri: cel de 4950 dimineata si inca unul de 4730 mai pe dupa-amiaza.
Pentru inceput insa sa macinam la cel mai inalt. Pana sa inceapa serpentinele drumul este incredibil de prost cu pietre mari stanfa dreapta si o dunga de 15-20 de centimetri pe care ar trebui sa o urmezi. Sfarsesc de cateva ori in pietrele de pe laterala si implicit impingand bicicleta la deal. Fara indoiala a fost pasul in care am impins cel mai mult. Urc si ma intreb daca pe aici trece vreo masina (noi nu am vazut nici masina, nici motor, nici tipenie de om de ieri dupa-amiaza). Cand in sfarsit incep serpentinele drumul se mai imbuneaza si cu execptia acelor de par unde s-au scurs pietre mari de pe versant, ultimii 250 m diferenta de nivel sunt chiar ciclabili, mai ales cand mai faci cate o pauza sa iti mai tragi sufletul.

Nici pe partea cealalta a pasului nu dam de o autostrada. Drumul ramane la fel de prost si in prima parte a coborarii. Trecem pe langa o lauguna care arata chiar estetic si in final sfarsim intr-o zona de vale larga cu multe balti, dar fara un curs de apa de incredere.

Kilometrii se insira pe vale,  insa nu cu foarte mult spor, caci drumul urca si coboara. Peisajul nu ma atinge cu nimic si chemarea kilometrilor e singura care conteaza.

Trecem pe langa o mina si cerem niste apa de baut. Primim niste apa fiarta cu zahar, in care mai adaugam si noi de siguranta cate o pastila de purificare si incepem sa urcam apoi spre al doilea pas al zilei, cel de 4730, intial abrupt si apoi lin, extrem de lin, plictisitor de lin, strabatand o zona de platou inalt. Sunt cateva locuri ok de cort pe aici si e o pustietate absoluta, dar nu avem apa ca sa ne oprim si trebuie neaparat sa coboram pana dam de o sursa de apa. Ne oprim intr-un final pe la 4600 m si ne pregatim pentru o noapte friguroasa, caci inca de la ora 18 ceasul arata 1 grad. Deja ajungem sa discutam despre varianta jungla sau sauna in Cusco. Mai trist este insa ca asta a fost ultima zi de vara si nici Brasovul nu e cel mai calduros sau insorit oras din Romania, ca sa speram ca vom recupera in septembrie si octombrie vara pierduta.

Dimineata, terminand de reparat o pana cu o turma de lame plecate la pascut trecand prin spatele nostru.
Pasul cu pricina, undeva acolo sus trebuie sa ajungem si noi.
Starea calatorilor si a drumuluu
Inca nu foarte putin pana sus.
Am infrant!
Schimbam prefixul
Pe partea cealalta a pasului, fara nici un fel de localitate sau catun pentru urmatorii 100 de kilometri
Lacul suspendat.
A doua urcare a zilei, spre 4800 de metri.
Capat de lume
Peru = munti, muchii si vai ad infinitum
Sfarsit de zi jnghetat, la 4600 de metri, fara prea multa apa si cu un loc de cort ce nu dadea nici un fel de semne sa apara.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Ausangate sau ciresul de pe tort

Stau intinsa in cort si las gandurile sa curga prin mine asa cum o fac apele paraului langa care am campat si pe care il am la urechea stanga. Azi se implinesc doi ani de cand cuvantul bunica nu mai are o reprezentare carnala pe pamant. Stiu ca si-ar fi dorit sa ii aprind o […]

Puya Raimondi si o zi la 4600 de metri

Razbunarea vantului continua si astazi si dupa ce a reusit sa ne bage iarba si praf in mancarea de la micul dejun, ne insoteste constiincios pe cei 15 kilometri ramasi pana la bifurcatia cu drumul ce merge la ghetar. Nu numai ca se tine scai de noi, dar nu stie sa bata decat din fata, […]

Printre ghetari, spre Punta Olimpica

Daca nu am avea biletele de avion pentru intoarcerea acasa deja cumparate, apoi acum si aici as opri timpul in loc. Doua luni in care am strabatut Anzii de la nord la sud, am sarit nenumarate pasuri de peste 4000 de metri s-ar incheia apoteotic in Huaraz, dupa doua zile superbe petrecute in inima Cordilierei […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *