Un salt din Anzi in inima Africii

Astazi a fost o zi lunga si in egala masura o zi a extremelor. Dimineata ne gaseste la 3300 m privind din gura cortului cum varfurile muntilor intra rand pe rand in soare. In mod nesperat, soarele a ajuns si pana la noi si ne-a ajutat cat de cat sa ne uscam cortul. Stiam ca azi avem de coborat pana in fundul pamantului, la 1000 m, ca mai apoi sa urmeze “a herculian climb” pe care Radu tinea mortis sa mergem, dar pana la urma faptele au iesit total diferit fata de planul facut de cu seara.

Ora 9 dimineata ne gaseste facand bai de soare intr-un parculet dintr-un sat ecuadorian cocotat la 3000 m. Ne-am oprit aici la putin timp de la plecare, atrasi de reclama “Zona wifi”. Increduli am zis sa incercam. Suprinzator a mers, asa ca am stat pe acolo vreo ora cu treburi mai mult sau mai putin organizatorice. Ne-au salutat localnici, unii au intrat in vorba cu noi, am ajuns sa discutam paritatea euro-dolar si sa masuram puterea de cumparare a europenilor si ecuadorienilor in…vaci. Cateva strazi mai incolo se usca la soare quinoa.

Continuam sa coboram pe un drum cu pavate care ne zguduie din toate incheieturile si reusim sa ratam o bifurcatie a trackului ajungand astfel pana in asfalt. Dam astfel de un drum secundar, lipsit de trafic, ce initial urca pana la un punct de belvedere (El Mirador del Condor), ca mai apoi sa coboare hotarat pana la 1300 m diferenta de nivel. Ma doare inima cand ma uit pe ceas si vad cum scade altitudinea, caci stiu ca va fi mult de munca pentru a ne lua metrii inapoi.

Inca nu realizam caldura ce avea sa ne loveasca, deoarece coboram cu vant de fata, insa prima schimbare remarcata sunt oamenii. In loc de ecuadorienii mici si cu fata tabacita de soare, dam peste un numar din ce in ce mai mare de africani, pana ce ajungem intr-o asezare in care nu e picior de bastinas- La Concepcion. Schimbarea asta de peisaj ne sperie. Taiem de pe lista bodega si mancarea de pranz (pe motiv de carne bazaita de muste) si ne gandim ca ne vom multumi cu o salata, daca drumul ne scoate in cale un magazin care sa aiba si ceva fructe si legume, dar nici asta nu apare, asa ca sfarsim prin a manca dulceata pe paine, intr-o statie de autobuz suflata de vant, singurul loc cu umbra pe o raza de kilometri. Suntem aproape de fundul unei vai si toti imigrantii africani au fost adusi aici sa munceasca pe plantatiile de trestie de zahar. Ulterior, citind putin, am aflat ca aproximativ 7% din populatia tarii e de origine africana (un procent deloc mic).

In mod normal am mai avea de coborat pana la 1000 m, ca apoi sa incepem urcarea monstruoasa (probabil cu vant de fata), anuntata in descriere. Dar Radu e de data asta intelept si alegem o varianta mai scurta, caci pe caldura asta o urcare de 1500 m diferenta de nivel nu are niciun haz. Si nici macar amenintarea tantarilor nu ar putea sa ne motiveze. Asa ca de data asta alegem varianta mai simpla si aparent mai usoara, care presupune “doar” o urcare de la 1300 la 1600, cu vant de spate. Ca de fapt au fost mai mult de 300 m diferenta de nivel, toti scursi sub un soare naucitor, ca ne-am topit precum lumanarea impingand la pedale pe asfaltul incins, ca am sfarsit prin a ne prelinge din umbra in umbra cu pauza la fiecare 50 m urcati, astea sunt doar o parte din detaliile ce au facut ca ziua de azi sa iasa din tipare. Tinta noastra este o localitate fantomatica numita Salinas, dar cand acolo e magazin si la magazin au Cola rece, poti sa uiti mult din disconfortul unei zile de cuptor.

Din Salinas avem de urcat la 2200 m si asfaltul ne duce constant in sus cu o panta medie de 5-6 %. Pare fals-plat, dar dupa foaia mica cu care tot urc, sigur nu e. Afara e in continuare cald si scurtele gaturi cu inclinatii de doua cifre storc toate apele din noi. Sfarsim ziua pe un drum de ogor, singurul loc cu o bruma de iarba gasit in uscaciunea asta si ne spalam la sticla, visand la izvorul cu apa limpede promis in descriere pentru maine. Macar apusul de soare este specatculos si concluzionam (poate pripit) ca tara asta are niste apusuri de nota 10.

Text: Mihaela.

In asteptarea rasaritului.

Dimineata pe racoare, cu bicicletele pregatite de drum.

La vale catre primul sat, sat ce avea in mod surpinzator un hotspot wifi, asta in mijlocul pustietatii la 3300 de metri.

Inceputul unei coborari de 2000 de metri diferenta de nivel.

Plugul tras de cal inca e litera de lege pe pantele andine.

Pe masura ce coboram lucrurile devin din ce in ce mai uscate iar temperatura creste cu fiecare suta de metri coborata.

Un leagan undeva intre basm is film de groaza.

Condorul si Simplonul.

Asfalt si un drum de vis pe coborarea spre Estacion Carchi.

Dupa trecerea prin Conception, un sat ce parea rupt din inima Africii, coboram printre lanuri de trestie de zahar pana la 1300 de metri.

Caldura mare mon cher.

Pauza de tras sufletul si de umbra inainte de Salinas. Cu ocazia asta am jurat ca vom incerca sa nu mai coboram atat de jos.

Trestia de zahar, sau motivul pentru care spaniolii au adus o bucatica din Africa aici.

Apusul zilei si locul de cort de urgenta gasit pentru seara asta.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Prima zi de aventura in Peru si primele vederi spre Cordiliera Blanca

Noptile la 4000 m sunt fara indoiala friguroase, caci cand se mijea de ziua am constata cu groaza ca intregul cort este tapetat sub o platosa de chiciura. Interesant este ca iarba si pamantul au ramas uscate, praful alb si geros preferand exclusiv cortul si bicicletele noastre. Imi este groaza sa ma trezesc pentru ca […]

MPC 2018, din postura de fotograf

E o postura care nu e simpla deloc, mai ales atunci cand ajungi acasa si trebuie sa treci prin cateva sute de poze. Dar atunci cand vremea e perfecta si atunci cand participa incredibil de multi oameni cunoscuti e parca pacat sa nu mergi pe traseu si sa incurajezi lumea, eventual sa incerci sa imortalizezi […]

Din nou pe cursiera, 150km de la Campina la Brasov

Uitandu-ma in spate la arhiva ultima tura insorita de toamna prin dealurile Prahovene a fost la sfarsit de noiembrie, acum trei luni si un pic. In momentul respectiv perpectiva unei ierni lungi si intunecate in Brasov era cat se poate de deprimanta. De frig a fost frig, rost de bicicleta nu a prea fost dar […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *