DSC_5883

Din nou in Piatra Mare, pe muchia Ciorga

Discutiile preliminare pentru weekend sunt ba pline de avant si idei, ba lancezesc, pierzandu-se intre alte filmulete, poze, idei, linkuri, pana cand, vineri seara pun piciorul in prag si chem la apel amatorii pentru o tura de weekend in Piatra Mare. Cristi si Muha spun prezent si pentru ei ar fi a treia oara, in ultimile 3 luni cand vin aici. O tura pe luna, fiecare din ele in Piatra Mare. Daca ar fi stat in Brasov, era de inteles, dar avand in vedere ca vin tocmai din Bucuresti, deja ii suspectez de afinitati, ba chiar atasament pentru acest mic masiv.

Tura de astazi promitea insa o mult asteptata diversitate fata de traseele batute in ultima vreme, respectiv un nemarcat ce ne va conduce din Valea Timisului, pana sus pe varf. Vali este harta si busola noastra de data asta si ne va conduce fara gres prin padurea de argint si prin poienile nesfarsite strajuite de brazi inalti, pana sus pe varf. Vremea este dupa sufletul omului. Cer curat, Bucegii pudrati cu alb dupa ninsoarea de joi- vineri si versantii bicromatici: negri pana pe la 800m si argintii mai sus. Omatul a ramas lipit de ramurile golase si de acele coniferelor si nu s-a mai dat plecat doua zile la rand, peisajul hivernal insotindu-ne din plin atat sambata, cat si duminica. Si e suficienta o poteca printr-o astfel de padure ca sa te scoata din casa, chiar si cand soarele ramane scump la vedere (sau cel putin asa va fi duminica). Pana atunci insa, ziua de sambata se anunta perfecta. Traseu nou, prieteni aproape si vreme buna. Nici nu ti-ai putea dori mai mult.

Incepem sa urcam direct pe muchie, un urcus sustinut ce ne ajuta sa castigam repede diferenta de nivel. Zapada e mica si in multe locuri poteca e clara si usor de urmat. Acolo unde ne incurcam, e simplu: minte multa nu se cere, nu trebuie decat picioare ca sa dai urcusul direct pe muchie. Octavian, singurul cu schiuri de tura dintre noi, se cam chinuie pe aici, insa lui ii place sa se antreneze ori de cate ori are ocazia. O data ce ne apropiem de cota 1300 el devine insa usor avantajat, caci zapada creste si ne trezim cu un puvler de toata frumusetea. Micul luminis in care se ascunde un canton de vanatoare schimba culorile si ne arata o podea alba de omat curat si neatins intr-un univers de conifere intunecate. De aici Octvian se va sui pe schiuri si doar cazaturile ce blocheaza poteca mai echilibreaza raportul de forta. Din fericire prin zapada afanata este usor de sapat urme si cum suntem multi, randamentul ramane bun.

Zarind lumina de la capatul tunelului, si pentru un scurt moment de timp si soarele printre nori.

Zarind lumina de la capatul tunelului, si pentru un scurt moment de timp si soarele printre nori.

Pe la 1500 de metri iesim din padure si cotim puternic stanga strabatand un culoar alb, flancat de braz inalti. Poteca se sapa in urma mea, iar picioarele mele intersecteaza urme proaspete de ursulet si mai apoi urme mai vechi de urs. O plimbare prin padure, iarna, mai ales prin locuri mai izolate, este o calatorie continua in lumea pe care nu o vedem prea usor ci doar o ghicim ascunsa bine in padure, perfect integrata in mediul de viata: lumea micilor si marilor animale, cu care ne intersectam prea rar in calatoriile noastre, caci nu mai avem timp, rabdare si control sa le observam: iepuri, vulpi, cerbi si alte mamifere, toate se dau usor de gol in zapada proaspata pentru cine are ochi sa le vada si deschidere sa le inteleaga. Alergam dupa cifre, alergam dupa apusuri si rasarituri si pierdem din vedere alte detalii ale locurilor prin care trecem. Alergam dupa peisaje, dar nu avem nici timpul, nici aplecare si nici cunostintele sa descifram viata celor care nu cuvanta. Sa stam o zi intreaga intr-un foisor de observatie, privind viata padurii, ascultand, simtind, conectandu-ne. Si poate ca e mai bine asa. Misterul sa ramana mister si sa se lase descifrat doar de cei care investesc timp si interes in directia asta.

Culoarul nostru descrie un mare L si reintra in padure, insa acum tinta noatra e clara si usor de urmat. Varful e la doar 200 m diferenta de nivel deasupra noastra, si chiar si eu, cea mai pesimista fiinta legata de sansele de reusita ale aceste ture sunt convinsa ca planul de acasa o sa ne iasa intocmai.

Ultimii 100 m diferenta de nivel sunt lenti, zapada e mare, Octavian ne ajuta mult mergand in fata cu schiurile, dar e mereu cate un bradut pitit in zapada care lasa un gol de aer in jur si in care piciorul se scufunda pana peste genunchi. Mai o gluma, mai o poza, zapada se imputineaza, se intareste, se transforma in scoici, dispare in locurile batute de vant si indicatorul varfului ne iese suprinzator in fata. Vremea buna de dimineata s-a transformat intr-un plafon de nori de toata frumosetea, plafon inalt, de la 1000 la 2000 m altitudine. E foarte ciudat pentru ca noi suntem complet in ceata, iar in vale, spre Valea Timisului, se vad clar poieni in soare.

Dupa cateva poze si cateva imbucaturi, incepem sa coboram spre Tamina, cu promisiunea soarelui si a vremii bune.
Coborarea merge ca unsa. Octavian dispare repede din campul vizual si noi ceilalti mergem grupati povestind despre distopii, Minunata Lume Noua si ultimile carti citite.

Doar foculetul de la Tamina ne tulbura zenul si mirosul de carnati prajiti ne rascoleste poftele, facandu-ne sa desenam planuri pentru o viitoare tura culinara…Trebuie sa ne umplem si noi weekendurile cu ceva pana vine primavara.

Text: Mihaela.

La urcare, cu zapada putina si schiuri carate in spate.

La urcare, cu zapada putina si schiuri carate in spate.

Trupa gata sa atace muchia.

Trupa gata sa atace muchia.

Privind in sus la copacii frumos impodobiti.

Privind in sus la copacii frumos impodobiti.

Fractal.

Fractal.

Sapam urme incercand sa navigam obstacolele intalnite pe muchie.

Sapam urme incercand sa navigam obstacolele intalnite pe muchie.

Din categoria padurilor aproape virgine.

Din categoria padurilor aproape virgine.

Intalnim poieni atipice in drumul catre varf si in acelasi regretand ca nu avem si schiurile dupa noi...

Intalnim poieni atipice in drumul catre varf si in acelasi regretand ca nu avem si schiurile dupa noi…

DSC_5877.jpg

Inca putin pana pe varf.

Inca putin pana pe varf.

Zarind lumina de la capatul tunelului, si pentru un scurt moment de timp si soarele printre nori.

Zarind lumina de la capatul tunelului, si pentru un scurt moment de timp si soarele printre nori.

Pe varf, in asteptarea unui moment de senin.

Pe varf, in asteptarea unui moment de senin.

Fereastra dintre nori.

Fereastra dintre nori.

DSC_5894.jpg

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

DSC_5300
Un apus in cetatea de stanca a Craiului, aventura din timpul saptamanii

Aventura din timpul saptamanii s-a potrivit de data aceasta cu o aniversare pentru noi, caci cu 10 ani in urma am intalnit-o pe Mihaela intr-un tren ce avea ca destinatie Fagarasul. A fost un tren pe care in stilul caracteristic am fost destul de aproape de a-l pierde si ma intreb cat de diferite ar […]

DSC_2203
Pe poteci in Cozia, intre iarna si primavara

Prima drumetie pe anul acesta, din nou pe potecile din Cozia si prima tura fara claparis si fara bicicleta dupa multa vreme.

DSC_5631
Un apus, un rasarit si o noapte plina de stele in Piatra Mare

Pasii se astern pe poteca abrubta ce urca spre Sirul Stancilor, poteca ce are un iz suprinzator de primavaratic la inceput, fara pic e zapada si cu un soare prietenos ce se zareste printre brazi. Iar cum plimbarea in natura merge mana in mana cu o conversatie buna, limbile se dezleaga cu usurinta si vorbim […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>