DSC_1418

Valea Morarului si Valea Ialomitei, pe schiuri pana la Omu

In mod putin paradoxal iarna care se apropie de sfarsit, in acelasi timp siprima iarna petrecuta fara degete, a fost cea mai serioasa iarna de cand am inceput sa schiez, adica de mai bine de 6 ani de zile. Tot in mod paradoxal, dintre toate perechile de incaltari pe care le am care au ramas toate cu 5 numere mai mari, in claparii de tura ma simt cel mai ok, cel putin atunci cand e vorba de urcat la deal. Au talpa rigida, imi vin pe picior si pot petrece in ei un weekend fara nici o problema si in plus atunci cand inchid clapa de sus si pun varful pe ceva chiar tine, fata de restul incaltamintei care momentan flencane liber.

Asta nu inseamna ca e totul roz, si diferenta se simte la vale unde de multe ori am senzatia ca zbor din clapri sau ca imi joaca schiurile in picioare, dar cel putin la urcare si la mers diferenta fata de cum era inainte e destul de mica. Asa ca iarna asta am petrecut surprinzator de multe weekend-uri pe schiuri. Daca stau bine sa ma gandesc de cand ne-am intors din Maroc weekend de weekend am fost pe schiuri.

Ce nu am facut pana acum in anii care au trecut a fost sa urcam o vale pe schiuri, si cum anul acesta inca nu am ajuns la Padina s-a legat ideea unei ture pe Morar / Ialomita / Padina / Sinaia. Asa ca dimineata de Sambata ne gaseste in formatie de 4 la Gura Diham, urmarind norii care invaluiau abruptul Prahovean. Stiam ca vremea va fi ametita, dar la urcarea pe Morar oricum nu conteaza daca e sau nu vizibilitate. Asteptari prea mari nu prea am de la zapada, stiu de weekend-ul trecut ca totul s-a transformat deja in crusta si in scoici, mai ales in zonele cu orientare sud-estica. Singura speranta e sa avem un pic de vizibilitate atunci cand incepem coborarea de la Omu.

Pe Morar am mai urcat odata cu schiurile in spate, acum multi ani de zile si atunci chiar a iesit o coborare foarte frumoasa, dar pe schiuri nu am incercat niciodata sa o urc, si la plecare eram absolut convins ca o sa fie si momente in care o sa fie de luat schiurile in spate. Cu toate astea pe masura ce urcam gasim zapada numai buna de urcat, si serpentina dupa serpentina dupa serpentina dupa serpentina dupa serpentina biruim incet dar sigur zonele mai abrupte de pe vale.

Ceata se joaca cu noi si pentru scurte momente ne lasa sa vedem peisajul maiestuos din jur, dar mare parte a urcarii suntem ori in ceata ori sub plafonul de nori. Zapada e relativ buna cu putine zone in care nu inspira incredere, dar saparea unui profil nu era foarte relevanta caci dupa doi metri zapada se schimba aproape continuu. In caldarea superioara iesim intr-un soare orbitor care ne aminteste din nou ca nu e bine niciodata sa pui prea multa baza pe prognoza.

Cand iesim in creasta nori se imprastie si zarim un Bucegi in care iarna e la ea acasa, desi e decat jumatatea lui martie. Si o sa mai tot fie lunile urmatoare daca nu urmeaza o incalzire subita a vremii. La Omu ne intalnim cu un grup de 5 schiori ce veneau de pe platou, dupa care vine momentul sa incepem si coborarea spre Padina unde vrem sa ramanem in noaptea asta.

Usor de zis, greu de facut, caci cum ne punem pe schiuri ne invaluie ceata si suntem invaluiti de un alb uniform. E ca si cum am schia intr-o sticla cu lapte, asa ca pandim momentele in care ceata se mai ridica putin si vedem urmatorul stalp de marcaj. Zapada la vale e cand cum, cand foarte uda si grea cand o crusta care face ca orice viraj sa fie o aventura. Iarna asta a trecut pe langa noi fara prea multe zile de coborare si asta se simte, iar in cazul meu nu ma ajuta de nici o culoare tandaricile si claparii ramasi brusc mult prea mari. Sa vad cum o sa fie anul urmator cu o pereche de clapari mai potriviti (chiar daca va fi o aventura sa-i gasesc) si cu o pereche de schiuri ceva mai late, si in primul rand cu mult exersat si reinvatat. Totusi nu ma plang, si acum pot sa cobor cam pe oriunde, chiar daca de multe ori ceea ce fac seamana mai mult cu supravietuire decat cu schi.

Ziua o incheiem la Padina, care a trecut vara asta prin renovari si care arata chiar bine, dar si la care preturile au crescut considerabil, cel putin la partea de mancare. Duse sunt vremurile cand ciorba era 3-4 lei, berea 2 lei si jumatate si felul doi 6-7 lei. Totusi e curat si e fain amenajat, si manarea cu mici exceptii a fost chiar buna.

A doua zi a fost scurta si oarecum clasica, cu urcarea pana in saua Laptici, o joaca cu sarituri de pe cornisele de aici, o coborare in valea Dorului si urmata de o lunga coborare pana in Sinaia. Norii prapastiosi au alergat deasupra noastra toata ziua dar in aer s-a simtit aerul cald al primaverii, mai ales pe masura ce ne-am apropiat de Sinaia. Daca temperaturile se pastreaza la fel zapada de pe partia ce coboara pana la gondola va face loc ghioceilor.

La baraca vesela.

La baraca vesela.

Asortat.

Asortat.

Mister si ceata peste coltii Morarului.

Mister si ceata peste coltii Morarului.

Zig-zag.

Zig-zag.

In prima caldare.

In prima caldare.

Spre inaltimi.

Spre inaltimi.

Zapada numai buna de urcat.

Zapada numai buna de urcat.

Inca putin pana la Omu.

Inca putin pana la Omu.

Mai luam si schiurile in spate.

Mai luam si schiurile in spate.

Suspendat.

Suspendat.

Deasupra norilor.

Deasupra norilor.

Octiavian cuceritorul cornisei.

Octiavian cuceritorul cornisei.

Joaca.

Joaca.

DSC_1462.jpg

Si ne-am dat si cu mini-avalansa.

Si ne-am dat si cu mini-avalansa.

Nori furtunosi.

Nori furtunosi.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Maraton 7500
Cea mai lunga zi a anului, marathon 7500

Echipa Picioare Zburatoare: Diaconescu Radu si Florea Daniel. Ideea de a participa de la concursul acesta marturisesc ca mi-a venit in momentul in care am citit anul trecut jurnalele Hoinarilor si ale lui Gianina si Alin, probabil atunci mi-am dat seama ca exista multe alte fatete ale unui astfel de concurs. Asta pe de o […]

Plaiul lui Pacala
Ski de tura la -20 de grade

Echipa: Eu, Mike, Irina, Laviniu, Muha, Vali, Em, Oana, Claudiu. Am ramas in urma rau de tot cu RT-urile pe ultimele doua luni, sper sa-mi fac ceva timp in saptamanile urmatoare si sa mai recuperez din restante. Weekend-ul care a trecut a marcat si prima tura la ski de tura de pe anul acesta, o […]

Moeciu
I like to ride my bicycle.. I like to ride my bike

Prognoza anunta un weekend de noiembrie anormal de cald, asa ca dupa ce am visat doua zile la un weekend de escalada/alpinism am fost oarecum fortat de lipsa altor oameni interesati sa ma reprofilez pe biciclit. Sincer chiar nu imi pare rau, pentru ca a fost unul din cele mai frumoase weekend-uri de biciclit de […]

2 thoughts on “Valea Morarului si Valea Ialomitei, pe schiuri pana la Omu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>