dsc_6779

Valea Spiti, o mica bucatica de Tibet – India partea a doua

Ceata ne invaluie pentru prima data dupa aproape doua saptamani in vreme ce urcam spre Kuzum La, primul pas de peste 4500 de metri din drumul spre Leh. Dupa atat de multe zile in care vremea buna ne-a insotit si in care in fiecare dimineata a venit cu un cer incredibil de senin pare putin nedrept ca tocmai in ziua primului pas sa ne ajunga din urma o ultima rabufnire a musonului. Dar asa e pe drum, si pe cat de repede te obisnuiesti cu binele la fel de repede ne obisnuim cu picaturile de ploaie si cu vremea mohorata.

E interesant cand stai sa te gandesti ca suntem cu 4000 de metri mai sus decat atunci cand am incalecat pe biciclete acum 10 zile, metrii ce s-au multiplicat de cateva ori daca e sa punem la socoteala toate pasurile mai micute pe care le-am trecut pana acum si toate urcusurile si coborasurile de-a lungul drumului. Dar daca picioarele si-au intrat destul de repede in ritm dupa o vara intreaga petrecuta pe bicicleta, cu aclimatizarea e nevoie de rabdare. Si chiar cu rabdare, singura modalitate prin care te aclimatizezi e sa urci din ce in ce mai sus, si de fiecare data cand urci mai sus e putin de luptat. La inaltimea la care suntem noi oxigenul din aer e cam jumatate cat e la nivelul marii si asta se simte cam la fiecare pedala, si va dura ceva pana cand celulele noastre rosii vor fi suficient de multe astfel incat sa compenseze cat de cat. Complet nu vor compensa niciodata si nu ai cum sa te misti sa sa urci la 5000 de metri la fel ca la altitudini joase, dar pe masura ce trece timpul diferenta devine din ce in ce mai mica.

De la plecarea din Kaza de acum doua zile drumul a devenit din ce in ce mai rupt, traficul din ce in ce mai putin, locurile au devenit din ce mai salbatice si noi am inceput sa ne simtim ca in mijlocul pustietatii. Pentru mine acesta e clar unul dintre motivele pentru care plec la drum: sentimentul de a te afla undeva intr-un capat de lume, inconjurat de locuri salbatice si incredibil de frumoase. Sigur, exista si parte de descoperire a culturii, partea de interactiune cu oamenii dar motivul principal cred ca tot de sentimentul de mai sus e legat. Si cu cat sunt mai salbatice locurile si cu cat mai izolat capatul de lume, cu atat mai bine. Iar daca se poate sa ajung acolo prin forte proprii, satisfactia e si mai mare.

Valea Spiti la al carei capat ne gasim a fost din multe puncte de vedere ca o trecere intr-o tara complet diferita. Templele hinduse au disparut complet, iar locul lor a fost luat de temple budiste catarate in locuri care mai de care mai fotogenice. Tot complet au disparut padurile, livezile de mere si aproape orice urma de verdeata si ne-am trezit pedaland printr-un desert la inalta altitudine ce imi aduce aminte aminte de Pamir. Mancarea s-a schimbat si ea si prin dughenele prin care oprim sa mancam de pranz si-au facut aparita thukpa (un fel de supa consistenta cu taietei), chowmein (un fel de spaghete cu legume prajite) si momos (galusti umplute cu legume), toate parte componenta a fastfood-ului in varianta tibetana. Iar oamenii par si ei rupti dintr-un colt de Tibet, cu fete plate arse de soare cu ochi migdalati si cu zambete largi.

Spiti nu e deloc in drumul direct catre Leh si am ales sa facem un detour de aproape de 200 de kilometri tocmai pentru a fugi de trafic si pentru a descoperi o zona in care turismul nu a schimbat inca in mod serios viata oamenilor. Iar din punctul asta de vedere Spiti a fost cam cum ne-am imaginat ca va fi. Singura problema e ca daca nu vii cu temele facute de acasa, e cam greu sa patrunzi mai adanc in cultura locurilor si sa intri sub cliseele clasice despre budism. Iar noi trebuie sa recunoastem ca am venit pentru munti si ca speram sa putem sa compensa prin explorarea wikipediei din mers, dar lipsa internetului ne-a sabotat acest plan. Un exemplu foarte bun a fost manastirea de la Tabo pe care am vizitat-o in una din zile, o manastire veche de mai bine de 1000 de ani cu o serie de picturi extrem de valoaroase din care totusi nu am inteles mare lucru fara sa fi citit putin inainte despre arta budista. Cam aceasi experienta am trait-o si in Kaza unde avea loc un festival local cu o multime de reprezentatii, dar din care din nou era greu de inteles ceva fara sa ai un background inainte.

Oricum diferenta culturala si de mentalitate e mare fata de cea europeana si vine in mare parte din cauza religiei care e complet diferita de crestinism si de islam. Inevitabil mentalul colectiv, chiar si al persoanelor care nu sunt religioase e legat de trecutul religios al zonei iar setul de valori, sistemul moral si tot alaiul de traditii sunt legate destul de strans de religie. Iar semnele sunt peste tot, steagurile de rugaciune fluturand in vant, stupe aruncate intr-un peisaj selenar, roti de rugaciune si manastiri vechi de sute de ani.

Doar ca in Himalaya peisajul si oamenii se pot schimba radical in doar cateva zeci de kilometri, asa ca odata cu coborarea din Kuzum La ne luam la revedere de la mica bucatica de Tibet intalnita in drum si revenim din nou intr-o mica bucatica de India, Chandratal, o vale glaciara unde vedem din nou si pasuni alpine, si paduri de foioase si conifere cocotate pe versanti, si intotdeauna undeva deasupra noastra ghetari ce ne aduc aminte de Alpi.

Dupa o bucata de drum extrem de rupta si un loc de cort de milioane dam in cele din urma si de “autostrada” Manali-Leh pe care planuim sa o urmam pentru urmatorii 400 de kilometri. Si desi are si “autostrada” bucati rupte, totusi e si destul de mult asfalt perfect pe care zburam la vale cu un vant prielnic spre Keylong, ultimul satuc inainte de Leh. De aici pe o bucata de 260 de kilometri nu vom mai avea nici o asezare, doar ocazionalele dhabe de unde speram sa putem lua totusi apa si cate ceva de-ale gurii.

Won't you say...

Won't you say…

India! Si binenteles Blowhorn!

India! Si binenteles Blowhorn!

Briggite si Ivo, plecati de 3 ani din Elvetia prin lume. Fara ootbagaje, fara coburi si cu strictul necesar intr-o geanta de sa si una de ghidon.

Briggite si Ivo, plecati de 3 ani din Elvetia prin lume. Fara ootbagaje, fara coburi si cu strictul necesar intr-o geanta de sa si una de ghidon.

O foarte mica parte din armata ce construieste si ingrijeste drumurile indiene.

O foarte mica parte din armata ce construieste si ingrijeste drumurile indiene.

Evident.

Evident.

Serpentine peste serpentine si o urcare pana int-run prim pas de 3800 de metri pe drumul spre Kaza.

Serpentine peste serpentine si o urcare pana int-run prim pas de 3800 de metri pe drumul spre Kaza.

DSC_6582.jpg

Terenurile cultivate din jurului satului Nako. La fel ca in Pamir acolo unde exista o sursa de apa si un teren cat de cat roditor poti face cu foarte multa munca desertul sa inverzeasca.

Terenurile cultivate din jurului satului Nako. La fel ca in Pamir acolo unde exista o sursa de apa si un teren cat de cat roditor poti face cu foarte multa munca desertul sa inverzeasca.

Locurile de cort incep incet dar sigur sa stranga margarete.

Locurile de cort incep incet dar sigur sa stranga margarete.

DSC_6618.jpg

DSC_6620.jpg

Om Mani Padme Hum.

Om Mani Padme Hum.

Cu mult deasupra firului vaii si inainte de o coborare de aproape 900 de metri.

Cu mult deasupra firului vaii si inainte de o coborare de aproape 900 de metri.

Zburand la vale.

Zburand la vale.

The land of the stuppas.

The land of the stuppas.

Indeed, why hurry?

Indeed, why hurry?

Mancarea din dughenele tipice intalnite pe marginea drumului.

Mancarea din dughenele tipice intalnite pe marginea drumului.

In cautarea locului de cort.

In cautarea locului de cort.

DSC_6724.jpg

La Spiti Festival, cu traditii tibetane ce parea uneori greu de inteles.

La Spiti Festival, cu traditii tibetane ce parea uneori greu de inteles.

Kee gomba, si calugari invatacei curiosi sa dea o tura cu bicicletele noastre. Si desi nu am vazut prea multe biciclete prin satele din zona toti stiau sa isi tina cat de cat echilibrul in sa.

Kee gomba, si calugari invatacei curiosi sa dea o tura cu bicicletele noastre. Si desi nu am vazut prea multe biciclete prin satele din zona toti stiau sa isi tina cat de cat echilibrul in sa.

Kee Gompa, ce troneaza deasupra vaii Spiti la aproape 4000 de metri inaltime.

Kee Gompa, ce troneaza deasupra vaii Spiti la aproape 4000 de metri inaltime.

DSC_6798.jpg

Muntii ce strang ultimele ramasite ale musonului. Dincolo de ei picaturile de ploaie din decursul unui an dispar aproape complet si totul se transforma intr-un desert de inalta altitudine.

Muntii ce strang ultimele ramasite ale musonului. Dincolo de ei picaturile de ploaie din decursul unui an dispar aproape complet si totul se transforma intr-un desert de inalta altitudine.

Unduit.

Unduit.

Ne-a luat ceva timp, aproape 10 zile dar iata-ne in locul in care visam sa ajungem la plecare. In mijlocul pustietatii.

Ne-a luat ceva timp, aproape 10 zile dar iata-ne in locul in care visam sa ajungem la plecare. In mijlocul pustietatii.

Urcand spre Kuzum-La, primul pas de peste 4500 de metri din drumul spre Leh.

Urcand spre Kuzum-La, primul pas de peste 4500 de metri din drumul spre Leh.

DSC_6915.jpg

DSC_6929.jpg

DSC_6940.jpg

Another one bites the dust.

Another one bites the dust.

Coborarea in Chandratal, unde umiditatea lasata in sapte de muson inca isi face de cap.

Coborarea in Chandratal, unde umiditatea lasata in sapte de muson inca isi face de cap.

Incet incet dhabele (dughenele) se transforma in corturi improvizate pietre si foste parasute militare. Mancarea ramane in schimb la fel de picanta, spre disperarea Mihaelei.

Incet incet dhabele (dughenele) se transforma in corturi improvizate pietre si foste parasute militare. Mancarea ramane in schimb la fel de picanta, spre disperarea Mihaelei.

Coborand pe Chandratal, una din cele mai salbatice vai intalnite pana acum.

Coborand pe Chandratal, una din cele mai salbatice vai intalnite pana acum.

Starea drumului.

Starea drumului.

Catinel, catinel, un elvetian si un neamt plecati de 7 ani prin lume bucurandu-se de o pauza de cafea intre zdruncinaturile drumului.

Catinel, catinel, un elvetian si un neamt plecati de 7 ani prin lume bucurandu-se de o pauza de cafea intre zdruncinaturile drumului.

Ciclist indian cu o alegere usor nefericita de incaltari si de cauciucuri pentru drumurile ce il asteapta spre Kuzum La. Noroc ca compenseaza putin prin tinereti si prin seninatate.

Ciclist indian cu o alegere usor nefericita de incaltari si de cauciucuri pentru drumurile ce il asteapta spre Kuzum La. Noroc ca compenseaza putin prin tinereti si prin seninatate.

Da-i inainte ca merge, la una din multele treceri prin fagasele afluentilor Chandratalului.

Da-i inainte ca merge, la una din multele treceri prin fagasele afluentilor Chandratalului.

Un pic de bouldering si o priveliste pe masura.

Un pic de bouldering si o priveliste pe masura.

Inca un loc de cort cu exces de margarate.

Inca un loc de cort cu exces de margarate.

DSC_7054.jpg

DSC_7062.jpg

Privelistea la trezire.

Privelistea la trezire.

DSC_7077.jpg

O bucatica de toamna atunci cand intersectam din nou Manali-Leh,.

O bucatica de toamna atunci cand intersectam din nou Manali-Leh,.

DSC_7094.jpg

Vant din spate si asfalt perfect pe drumul spre Keylong.

Vant din spate si asfalt perfect pe drumul spre Keylong.

Planuri si suprapuneri.

Planuri si suprapuneri.

Toamna himala

Toamna himala

Strajeri.

Strajeri.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

dsc_7785
India, ultima parte, Pangong, marea din mijlocul muntilor.

Ultimele raze de soare inca mai lumineaza malul nordic al Pangongului atunci cand il zarim in cele din urma in departare. Pe masura ce ne apropiem incepe sa se ghiceasca si dimensiunea adevarata a lacului, si cot dupa cot orizontul de deschide din ce in ce mai mult. Lung de aproape 130 de kilometri, complet […]

dsc_7300
Pasuri, pustietate si cer albastru pedaland pe Manali-Leh – India partea a 3-a.

Mamele noastre ne intreaba in mod constant dupa fiecare tura mai aventuroasa daca nu a fost frig, greu, epuizant sau lung, o intrebare la care nu e deloc usor sa raspunzi sincer. Poate cel mai bun raspuns pe care pot sa-l dau e ca e normal sa fie greu, si ca orice lucru care se […]

dsc_6174
India – prima parte, pedaland prin dealurile himalayene

Orice s-ar zice, primul contact cu India socheaza putin, mai ales atunci cand te teleportezi in interval de cateva ore din Europa pana in mijlocul New Dehli-ului. Fix la asta ma gandesc in vreme ce autobuzul de noapte ce ne duce spre Kashmiri] Gate traverseaza centrul orasului cuprins de intunericul noptii. E ora 3 dimineata […]

7 thoughts on “Valea Spiti, o mica bucatica de Tibet – India partea a doua

    1. Depinde cat de multa tragere de inima o sa am la ales de poze saptamana ce urmeaza. Trebuie spus ca sa fii pus in fata cu 2000 de fotografii prin care trebuie sa treci nu e treaba chiar usoara si poate deveni destul de repede demoralizant…

      1. Pai nu le “arunci”, le postezi periodic pe pagina de fb. Chiar si pe astea le poti repeta acolo, unele îmbie la visare, altele inspira, e păcat sa fie vazute doar o data aici.

  1. Multumesc . Asteptept cu nerabdare si urmatorul episod . Locurile sunt intradevar minunate . Sa va intoarceti sanatosi !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>