Primavara ce tocmai a trecut a fost probabil cea mai ploioasa primavara de pana acum, o primavara demna de cea mai alba iarna de pana acum. Ploile au venit si au revenit, increderea in orice fel de prognoza a ajuns la cote minime, iar noi am ajuns sa ne consolam cu cele 3 ploi regulamentare pe zi.

Asa ca atunci cand ai parte de o zi in care nu te ploua, asta chiar daca ai parte de doar cateva raze fugare de soare si in rest norii alearga pe langa tine, zici ca l-ai prins pe Dumnezeu de picior.

Cam as ne simteam duminica dupa mica baie de soare pe care am prins-o pe varful Cioara atunci cand ne-am dat seama ca sunt sanse sa scapam neudati pe ziua de azi.

Am o fascinatie pentru Leaota si pentru zona salbatica ce face legatura cu Bucegiul. Iar vederea si deschiderea de care ai parte de aici e incredibila, cu Bucegiul in departare, Iezerul la o aruncatura de bat si Craiul intr-un unghi usor neobisnuit.

Dupa ce ne dam jos de pe Cioara, pe o poteca numai buna de testat genunchii si de distrus cvadricepsii, seara vine randul Petrei Dragoslavei, pe care ajungem pe inserat dupa un trase suprinzator de salbatic pentru un munte atat de mic. Bine, la 1400 de metri nu stiu daca e chiar mic, dar atunci cand de peste drum sa uita Iezerul la tine e greu sa pari mare. Pe varf avem parte de cirese culese de la Slatina si de un indelung popas in lumina calda a apusului. Lumina potrivita in locul potrivit si in momentul potrivit.