Ski Fluchtkogel

Vernagt Huette, si varfurile din imprejurimi

Ceva mai multe poze aici.
Jurnalul Mihaelei, cu ceva mai multe informatii utile aici.

Intr-o postare anterioara am povestit despre zilele petrecute la o alta cabana din zona, pline de ture dar sarace in poze, din cauza vremii nefavorabile. Pentru zilele petrecute la Vernagt Huette in schimb alegerea si bibilirea pozelor a durat in schimb mult mai mult decat scrierea jurnalului.

Practic dupa frontul ce a adus ceva zapada proaspata au urmat 4 zile cu vreme perfecta, in care am apucat sa vedem si noi in sfarsit cum arata muntii in care ne-am invartit mai mult ca si chiorii in zilele de dinainte. Revenind la istorisire, dupa aceasi trezire matinala la Hochjoch Hochspitz a venit vremea sa facem cale intoarsa pana la masina pentru aprovizionare, si pentru a urca la o alta cabana din zona.

E ultima zi din vacanta de Pasti, si cam toata lumea coboara de pe munte, lucru care inseamna ca in zilele urmatoare nu vom avea niciun fel de problema cu rezervarea locurilor la cabane. Ziua incepe cu un frig de mijloc de iarna, si cu drumul inapoi prin acelasi canion pe care am urcat la cabana, de data aceasta mai mult fara urme si in conditii mai dubioase. Am mers cam tot timpul cu coltarii de schiuri, iar pe ultimii 10 metri ai canionului am folosit pentru prima data toata tehnica din dotare, cu alte cuvinte coltarii si pioletii inchiriati de la DAV Berlin. Mi se pare foarte tare ca poti inchiria echipament (pe langa imprumutarea cartilor din biblioteca clubului alpin german), la preturi cel putin modice de genul 0.5 / 0.75e / zi.

Matinali cu schiurile pe poteca de deasupra canionului.

Deschizand urme si folosind toata tehnica din dotare.

Ajungem in cele din urma la masina, unde dupa o masa de dimineata destul de imbelsugata si dupa reumplerea rucsacilor cu mancare pentru 2 zile incepem din nou urcusul catre Vernagt Huette, cabana aflata la 2700m inaltime. Pe fundul vaii murim de cald, de intlanim cu toti cei care coboara dupa vacanta de Pasti de la cabana, ne intalnim din nou cu grupul din Dresda, si ne bucuram de faptul ca putem sa vedem si noi in sfarsit cum arata muntii din jur.

Eu sunt oarecum grabit, prognoza pentru marti nu e prea fericita, astfel incat as vrea sa incercam sa urcam pe un varf din zona pentru a profita la maxim de ziua de vreme buna. Mike in schimb are probleme cu un deget mic care e ros de o pereche de ghetute interioare mult prea uzate, astfel incat nu e cu moralul foarte sus. Traseul pana la cabana ne confirma din nou parerea pe care ne-am format-o in prima zi, si anume ca de multe ori traseele care ajung la cabana sunt mult mai expuse avalanselor si alunecarii decat trasee care pleaca de la cabana in sus. In schimb dupa 3 zile de vreme urata moralul meu e cel putin ridicat, si incep sa identific varfurile pe care se poate urca de la cabana.

Tot inainte, varful din dreapta fata, Fluchtkogel.

Pe traseul ce duce la cabana.

Ajungem in cele din urma la cabana, care arata foarte tare si ne place mai mult decat Hochjoch Hochspitz, si dupa ce imi catapultez continutul rucsacului pe prici ma hotarasc sa plec mai departe catre Fluchtkogel, un varf de 3500m aflat destul de aproape de cabana. E deja 4 si ultimii intarziati apar la cabana, in vreme ce eu plec mai departe catre varf, curios sa vad cum arata muntii din jur si de sus. Poate nu e cea mai sigura varianta singur pe ghetar, cu nu foarte mult timp inainte de lasarea intunericului, dar in acelasi timp am urme, si lucrurile merg repede.

Vernagthuette.

Iar intr-un fel chiar ma bucur de muntele pustiu de la ora aceasta, de lumina blanda a inserarii (ma rog, cat de bland poate sa fie la 3000m cu atat de multa zapada in jur). Si mi se pare incredibil cu orizontul se tot largeste pe masura ce castig inaltime, cum ajung sa vad peste muchia din fata, peste alte muchii. Ajung intr-o sa din care se deschid privelistile catre Brandenburg Haus, cel mai inalt refugiu din Austria la 3200m, deschis doar vara, si catre o puzderie de munti spre Elvetia. Deocamdata imi sunt complet necunoscute siluetele, si senzatia e ca te gasesti in mijlocul unei imense “mari de munti”, practic cat vezi cu ochii in toate directiile par sa se intinda masive muntoase de dimensiuni considerabile.

In acelasi timp avantajul muntilor nostri e ca muntii fiind mai izolati, au un inceput si un sfarsit, iar anumite lucruri cum ar fi spre exemplu traversarea meridionalilor, au sens, un inceput si un sfarsit, o directie. Aici in schimb in nemarginirea de varfuri de muchii ce par aruncate intr-un haos total, mi-e greu sa-mi imaginez lucruri similare.

Brandenburger Haus.

Inceputul coborarii de pe varf.

Ultima suta de metri inainte de varf merge destul de greu, poate din cauza inaltimii, poate din cauza orei destul de tarzii. Pana la urma am plecat de dimineata de la cabana la 6, am coborat la 2000m, am urcat cu rucsaci destui de grei pana la 2700m, iar acum sunt la 3500m pe un varf frumos, estetic, intr-un moment in care nu bate deloc vantul, dupa 3 ore in care n-am intalnit pe nimeni, si nimeni nu se vede in jur. E absolut superb, si in afara de cateva poze si un filmulet destul de slab calitativ nu prea pot face altceva pentru a imortaliza momentul, dar in momentul respectiv mi-ar fi placut sa pot sa-l impart cu cineva. De fapt chiar am incercat sa fac asta, si am incercat sa o sun fara success pe mama mea, desi foarte rar in momentul cand termin un traseul sau in momentul in care sunt pe un varf dau telefoane.

Solitar.

Si crucea de pe varf.

Si de data aceasta cu simbolul florii de colt.

Legat de semnalul in zona, in vai sau pe langa cabane semnalul e ca si inexistent, in schimb in momentul in care castigi inaltime problema se rezolva. Renunt la telefon si trimit un mesaj laconic pentru a evita o panicare ulterioara, si dupa inca cateva poze ma pregatesc de coborare. Coborarea a fost superba, am gasit si eu bucatica mea de ghetar cu pulver neatins, si in 30-40 de minute era inapoi la cabana, la timp pentru a admira inrosirea crestelor. Mi se pare genial cat de repede poti ajunge pe schiuri de pe varf, inapoi la cabana, pe un traseu care facut cu rachete ar dura probabil la fel de mult ca si urcarea. 2 ore si jumatate de tras de schiuri la deal, dar doar o jumatate de ora pentru a cobora inapoi.

La cabana din nou ne hidratam cu Cola si cu Bere, si dintre cele doua inca mi se pare ca intra mult mai bine Cola, si dupa o scurta incercare de a descifra un set de carti in germana cadem la orizontala intr-un somn adanc.

Urmatoarea zi ne trezim din nou cu primele raze de lumina, si data aceasta plecam primii de la cabana. Stiam ca prognoza e cam neclara pentru astazi, si voiam sa profitam la maxim de orele de senin si de vreme buna. Tinta pentru astazi e Hochvernagtspitze, alt varf de 3500m. In prima parte avem urmele celor care au urcat ieri pe varf, dar in a doua jumatate urmele sunt acoperite de vantul de peste noapte, astfel incat trebuie sa deschid din nou poteca.

In stanga in planul indepartat, varful pe care vrem sa ajungem.

Si totusi suntem destul de mici.

Urcand cu spor.

Pe aici?

Oricum nu e chiar asa de greu, e devreme si temperatura e numai buna pentru a raci motorasele atunci cand deschizi urme. Si de data aceasta suntem singuri, abia tarziu undeva mult in spate se vad inca 2 echipe care voiau sa incerce si ele acelasi traseu. La fel ca si ieri locul in care castigam cu adevarat inaltime e ghetarul, care urca pana la 3500m, strajuit din ambele parti de 2 turnuri imense stancoase. Urcarea merge cu ceva mai mult spor decat in seara de dinainte, si iata-ne ajunsi pe un platou la 3400m, inaintea unei creste care merge catre varful propriu-zis. Din nou avem parte de urme acoperite, si dupa ceva chinuieli in a urca pe o portiune mai abrupta ajungem in cele din urma pe mica crestulita care duce pe varf. De aici inca putin pana intr-o mica sa unde se lasa schiurile si ultima portiune o fac doar cu pioletul si cu aparatele de fotografiat catre momaia de varf. Cam aceeasi inaltime ca si ieri aceasi zona dar privelistea e total diferita, de aici avand o vedere mult mai clara catre Pitztal si catre Wildspitze.

Si omul de piatra de pe varf, cu Wildspitze in fundal.

Ma intorc la mike, si ne pregatim de coborare, in temperaturi ce ameninta sa fiarba apa din sistemul de racire. E uimitor cum atunci cand bate vantul iti doresti sa nu mai bata, dar atunci cand soarele te rotiseaza pe toate partile singurul lucru pe care ti-l doresti e o pala de vant. Nu-i nimic, urmeaza coborarea, si daca nici o pala de vant nu isi face mila de noi vom rezolva problema schiind la vale.

Zapada e buna, geniala de fapt, si dupa o pauza de 2 luni de pauza incep sa-mi amintesc cat de cat miscarea. Si din nou trec prin aceasi dilema, aceea de a-mi dori un schi mai lat pe portiunile de coborare. In schimb dupa ce se termina ghetarul incep si portiunile de crusta, care totusi nu ne deranjeaza prea tare. La coborare ne intalnim cu celelalte doua echipe, ne multumesc pentru urme, iar privind la ei cum urca prin temperaturile tropicale imi pare chiar bine ca am plecat de dimineata de la cabana.

Totusi e inca devreme, si imbiati de un set de urme foarte fotogenice ce coborau de pe ghetarul care urca de pe Hintere Brochkogel(3600m), ne hotaram sa urcam si noi pana unde avem chef pe ghetarul respectiv. Eu fac un detour pana la cabana pentru a lua o sticla cu apa iar Mike o ia inainte spre ghetar. E fix mijlocul zilei, si pentru a ajunge de la cabana pe ghetarul mult dorit trebuie sa merg pe o vale inzapezita, pe care din nou nu adie nici o pala de vant, si nici un nor nu e pe cer, iar zapada e uda si incepe sa se lipeasca de piei. O experienta completa a puiului rotisat in cuptor, completata de problema bronzului si fetei arse din zilele de dinainte. Practic cred ca data te dezbracai in pielea goala in 10 minute ai fost ca dupa o zi de plaja, astfel incat incerc cat de cat sa-mi salvez nasul si fruntea deja arse din zilele anterioare.

La rotisat.

Si salvarea.

Ajung in cele din urma la mike care se adapostise la umbra unei mici cornise, si cu bateriile reimprospatate cu apa de la cabana si cu 4 portocale pornim mai departe pe ghetar. ajungem din nou la 3300m, Mike se hotaraste sa ma astepte intr-un loc cu o priveliste superba, in vreme ce eu ma hotarasc sa incerc sa urc astazi si pe Peterson Spitze, un alt varf de aproape 3500m. In schimb pentru a ajunge acolo trebuie sa ies intr-o sa, cu un urcus destul de abrupt si cu o mica portiune de zapada inghetata unde imi pun schiurile pe rucsac si urc la clapari si la piolet. Alt varf, de data aceasta complet inzapezit, o priveliste din nou diferita (de data aceasta zaresc si un OZN ce pare sa fi aterizat pe munte, probabil o statie finala a unei telecabine) si o vreme perfecta ce nu da nici un semn ca ar vrea sa se strice.

Din nou pe ghetar.

Urmam noi la coborare.

Contemplare.

La coborare dupa bucata inghetata am parte de o crusta deja inghetata in portiunea de sus, dupa care din nou pulver pe ghetar, si din nou crusta sub 2900m, dar un peste alta coborarea a meritat urcusul din a doua parte a zilei. La cabana ajungem relativ devreme de data aceasta, la 5 astfel incat avem timp sa incercam un Bergsteigeressen (mancarea muntomanilor), si un Gulash si multe multe lichide care sa compenseze pentru rotisarea de peste zi. Maine schimbam din nou cabana, pentru a incerca sa urcam pe Similaun, un alt varf de 3600m din zona.

Sfarsit de zi.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

DSC_1560
Postavaru Night 2015, primul concurs de la operatie si din nou la Malaiesti.

Un prim concurs dupa operatie, din nou la Postavaru Night dupa 4 ani, cateva ganduri despre echipamentul la concursurile de schi de tura si de bicla si o plimbare de relaxare pana la Malaiesti.

A7203090
Aventura din timpul saptamananii: rasaritul de pe Piscul Baciului

Au trecut aproape 3 luni de iarna adevarata si incepem sa visam la aventurile din timpul saptamanii pe care le-am tot facut in ultimii ani in jurul Brasovului cu nopti petrecute la cort sau la bivuac in locuri faine, cu iarba verde, cu foculet si cu mirosul de fum ce staruieste in piele si in […]

A7201672
Terra Incognita, pe schiuri de tura prin Muntii Neamtului

In stilul caracteristic dezbatem ideile pentru tura de maine la ora 10 seara. Prima idee, cu Valea Gaura si un urcus la Omu pica dupa ce Mihaela citeste buletinul nivo. A doua idee, cu Moeciu, Bucsa si Saua Strunga pica dupa ce nu reusim sa ne trezim la timp asa ca a 3-a idee ne […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>