Vestul Anzilor, locul in care se termina muntii

Bucla cu Quilotoa se incheie in Zumbahua, unde ne oprim pentru pranz la cel mai stilat restaurant la care am mancat pana acum in Ecuador. Fix inainte de orasel ne intalnim cu 2 cicloturisti francezi, pensionari, ea de 63 de ani, el de 69, aflati la prima calatorie pe un alt continent. Toata stima pentru ei, pentru modul lor de a iesi din tipare, mai ales ca trebuie spus ca niciunul nu vorbea spaniola.

In Zumbahua facem o pauza lunga pentru aprovizionare si pentru ca ochim un restaurant aratos, ne oprim si pentru un pranz anticipat. Ni se alatura un pusti francez, ce calatorea singur si venea din Peru. O adevarata resursa de informatii ai zice, doar ca pustiul nu era prea comunicativ

Cand ne asternem in final la drum, suntem ajutati sa castigam altitudine de o sectiune destul de mare de asfalt. Doar vantul sufla ca nebunul si scade simtitor temperatura de afara. Am avea de urcat pana pe la 4000 m, ca sa sarim un pas,iar de data asta drumarii ecuadorieni au fost blanzi caci panta e potrivita, cat sa poti sa rulezi rotund. Avansam printr-un peisaj arid, insa cum trecem de partea cealalta, muntele inverzeste. Oare ploaia (si altele asemenea ei nascute in microclimatul din valea asta sa fie cauza) ? Cert este ca pe noi reuseste sa ne ude in timp ce cautam un loc de cort, ceata ne limiteaza si ea optiunile si sfarsim prin a sari un gard de sarma ghimpata si a dormi intr-o faneata, alaturi de cateva vaci pasnice.

Privind in lungul drumului cum se apropie primii cicloturisti intalniti in ultimele 3 saptamani.

Trecem de la spaniola la franceza. Lionel si Laure, la 63 si 69 de ani ne arata clar ca varsta poate fi uneori doar o cifra.

In sfarsit, cartofi prajiti cu ou!

Clasicul secundo din toate bodegile oamenilor. Un pranz cu topping de wifi.

Castigam rapid inaltime desupra oraselului Zumbahua. Vantul in schimb isi face si astazi de cap, la fel ca in ultimile 4 zile.

Seria cicloturistilor inalniti continua.

Inca un pas de 4000 de metri, si inca o vale de trecut pana in Angamarca.

Adapost de ploaie, singura mai serioasa din ultimele saptamani.

Casele hobitilor din Anzi.

Dupa ploaie, analizand terenul pentru a vedea unde putem gasi locul de cort pentru seara asta.

Capat de Anzi si capat de lume.

Drumul nostru.

Invaluiti de ceata, ceata din care a inceput binenteles sa ploua in cateva minute.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Prima zi de aventura in Peru si primele vederi spre Cordiliera Blanca

Noptile la 4000 m sunt fara indoiala friguroase, caci cand se mijea de ziua am constata cu groaza ca intregul cort este tapetat sub o platosa de chiciura. Interesant este ca iarba si pamantul au ramas uscate, praful alb si geros preferand exclusiv cortul si bicicletele noastre. Imi este groaza sa ma trezesc pentru ca […]

Drumul spre Erzurum, capitala frigului din Turcia.

Erzurum cred ca e ca un Miercurea Ciuc pentru turci, caci peste tot pe unde ma opresc oamenii imi spun sa am grija cu frigul de acolo. Parea buna e ca vremea s-a indreptat si urmatoarea saptamana se anunta complet senina, si dupa doua zile in care am pedalat cu aproape toate hainele pe mine, […]

Ultima zi la mare pe anul acesta

Despartirea de mare si prima zi dintr-o lunga serie de zile petrecute la munte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *