Vestul Anzilor, locul in care se termina muntii

Bucla cu Quilotoa se incheie in Zumbahua, unde ne oprim pentru pranz la cel mai stilat restaurant la care am mancat pana acum in Ecuador. Fix inainte de orasel ne intalnim cu 2 cicloturisti francezi, pensionari, ea de 63 de ani, el de 69, aflati la prima calatorie pe un alt continent. Toata stima pentru ei, pentru modul lor de a iesi din tipare, mai ales ca trebuie spus ca niciunul nu vorbea spaniola.

In Zumbahua facem o pauza lunga pentru aprovizionare si pentru ca ochim un restaurant aratos, ne oprim si pentru un pranz anticipat. Ni se alatura un pusti francez, ce calatorea singur si venea din Peru. O adevarata resursa de informatii ai zice, doar ca pustiul nu era prea comunicativ

Cand ne asternem in final la drum, suntem ajutati sa castigam altitudine de o sectiune destul de mare de asfalt. Doar vantul sufla ca nebunul si scade simtitor temperatura de afara. Am avea de urcat pana pe la 4000 m, ca sa sarim un pas,iar de data asta drumarii ecuadorieni au fost blanzi caci panta e potrivita, cat sa poti sa rulezi rotund. Avansam printr-un peisaj arid, insa cum trecem de partea cealalta, muntele inverzeste. Oare ploaia (si altele asemenea ei nascute in microclimatul din valea asta sa fie cauza) ? Cert este ca pe noi reuseste sa ne ude in timp ce cautam un loc de cort, ceata ne limiteaza si ea optiunile si sfarsim prin a sari un gard de sarma ghimpata si a dormi intr-o faneata, alaturi de cateva vaci pasnice.

Privind in lungul drumului cum se apropie primii cicloturisti intalniti in ultimele 3 saptamani.

Trecem de la spaniola la franceza. Lionel si Laure, la 63 si 69 de ani ne arata clar ca varsta poate fi uneori doar o cifra.

In sfarsit, cartofi prajiti cu ou!

Clasicul secundo din toate bodegile oamenilor. Un pranz cu topping de wifi.

Castigam rapid inaltime desupra oraselului Zumbahua. Vantul in schimb isi face si astazi de cap, la fel ca in ultimile 4 zile.

Seria cicloturistilor inalniti continua.

Inca un pas de 4000 de metri, si inca o vale de trecut pana in Angamarca.

Adapost de ploaie, singura mai serioasa din ultimele saptamani.

Casele hobitilor din Anzi.

Dupa ploaie, analizand terenul pentru a vedea unde putem gasi locul de cort pentru seara asta.

Capat de Anzi si capat de lume.

Drumul nostru.

Invaluiti de ceata, ceata din care a inceput binenteles sa ploua in cateva minute.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Drumul catre Jaslik si cateva cuvinte despre experienta desertului

Sunt putine momentele in care iti dai seama cat de mare e pamantul pe care traiesti si cat de imense sunt distantele, mai ales intr-un timp in care avionul a redus distantele la un interval de ore. Iar sa traversezi un desert e o experienta care iti schimb putin felul in care vezi distantele. Cam […]

Calatorind pe malul Rinului, vita de vie, nibelungi si catedrale

Tot de la Mihaela citire, si partea a doua: Prima parte a turei noastre pe valea Rinului o puteti citi aici. Odata ce am lasat in urma partea romantica a Rinului, nu am plonjat intr-o zona suprapopulata, asa cum poate ne-am fi asteptat, ci intr-o serie e zone naturale protejate ce se intindeau pe kilometri […]

Patru luni pe bicicleta, costuri si alte considerente.

Datele pot fi frumoase, mai ales atunci cand dupa patru luni si jumatate de calatorit pui la un loc cheltuielile trecute pe hartie. Si trebuie sa recunosc ca mi s-a parut si mie foarte interesant sa pun cap la cap toate informatiile din infograficul de mai jos. Iar acum cateva comentarii despre datele de mai […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *