Turnurile din Sella

Traseul Vinatzer din al treilea turn din Sella, Dolomiti ziua 11.

Unul din motivele pentru care am condus kilometrii din Wilder Kaiser pana in Dolomiti a fost pentru a descoperi colturi noi din muntii acestia, fie la catarat, fie la drumetii si alergat. Astfel incat dupa un detour prin Mamarole si pe la cele Trei Cime, ajungem pentru prima data si in Sella, ce pare locul perfect cu 3 turnuri impunatoare 200-300 de metri, cu access facil si speram noi cu retrageri la fel de facile.

Iar ca estetica, pasul Sella e unul din cele mai frumoase locuri in care am fost la catarat pana acum. Ai in spate Marmolada cu ghetarul inzapezit, si in jur in toate directiile sunt pereti imensi de calcar ce tasnesc din pajisti domoale. Singurul dezavantaj e ca rutele sunt uneori cam frecventate, si la fel ca si in alte locuri e bine ori sa se trezesti de dimineata pentru a intra primul in traseu, ori sa intri tarziu si sa te misti repede.

Dupa 9 zile petrecuta non-stop pe munte, am folosit ziua de luni ca o zi de recuperare. Si desi am avut o tentativa de a pleca intr-o tura de alergat pe langa Canazei corpul mi-a comunicat ca totusi e o nevoie de o zi de pauza. Astfel incat am perecut o zi pe jumatate ploioasa intr-un camping din Canazei cu diferite indeletniciri gospodaresti (spalatul hainelor si incarcatul acumulatoarelor devenise o prioritate).

Nu am sa ma simt niciodata in largul meu in campingurile din Italia, intre oameni cu motoare si rulote, veniti sa-si petreaca zilele de concediu aici. Ma simt mult mai bine campand in salbaticie, intr-un loc ferit, chiar daca teoretic lucrul acesta nu e permis in Italia.

Dar acum revenind la ziua de marti, reusim sa urcam destul de tarziu cu masina in pasul Sella, de unde incepe poteca catre turnuri. Vremea e frumoasa, dar la cei 2200 de metri ai pasului e un cancer care nu prea te imbie sa iesi din masina, d-apoi sa pleci la catarat intr-un traseu batut la vant ce e si la umbra in prima parte a zilei.

Astfel incat mai zabovim putin pe langa masina, unde in stilul indecis fotografiez schitele mai multor trasee in ideea ca ne putem hotari mai tarziu in care din ele intram. Afara se mai incalzeste, si pentru a profita de soarele care a inceput sa incalzeasca masina ne intindem in masina lucrurile care nu au apucat sa se usuce. Dupa care pornim increzatori catre traseele de catarat.

Privind catre Langkofel.

Privind catre Langkofel.

Catre traseu.

Catre traseu.

Si cum traseul clasic din cel de-al doilea turn era deja ocupat, ne alegem un traseu ce avea sa ramana complet liber pentru ziua respectiva, Vinatzer, un traseu de 300 de metri, V+ si 13 lungimi de coarda. Totusi 2 lungimi se pot lega si exista destul de multe regrupari intermediare astfel incat noi am iesit sus din 11 lungimi.

Traseul strabate fata vestica a celui de-al treilea turn, urmand o linie destul de clara prin mijlocul ei. Mi se pare incredibil ca au trecut 4 ani de zile de la ultima iesire la catarat in Dolomiti. Nu au fost 4 ani de catarat incontinuu, si au fost momente in care cataratul a ajuns pe locul doi, sau pe locul trei, dupa alergat si bicicleta, dar totusi un oarecare antrenament a ramas, si sper sa se fi strans ceva experienta.

Experienta cred ca se vede in primul rand in faptul ca poti identifica mai usor linia traseului si poti sa-ti dai seama de momentele cand incepi sa o iei prin balarii. Practic aici mi se pare ca se pierde cel mai mult timp si atunci cand stii sigur ca esti pe traseu inaintezi mult mai repede si cu mult mai multa incredere. Si intr-un fel ma mandresc cu faptul ca in 8 zile de catarat in Wilder Kaiser si in Dolomiti nu am ratacit niciodata traseul.

Revenind la Vinatzer, exceptand prima lungime care a fost putin uda si cam murdara, si a necesitat ceva mobile ,in rest traseul chiar ofera o catarare foarte frumoasa si variata. Hornuri verticale, mici surplombite, fete spalate, toate se succed pana la lungimea cheie a traseului, ce pleaca de pe brana intermediara. Incepe cu o fisura perfecta pentru degete, fara nici un fel de asigurare pe primii 10 metri, urmata de un piton si de un mic tavanel cu prize sanatoase care surplombeaza cam un metru.

Pe traverseul din prima lungime.

Pe traverseul din prima lungime.

Ajungem in sfarsit in soare.

Ajungem in sfarsit in soare.

Cuib de vulturi.

Cuib de vulturi.

A fost absolut superb, pe de o parte fisura in care degetele intrau atat de bine incat nu simteai nevoia unor asigurari mobile, pe de alta parte si trecerea surplombei e extrem de aeriana, mai ales ca ultimul piton e mult sub surplomba. Dar prizele sunt sanatoase, si trebuie doar tupeu ca o sa gasesti prize bune in continuare. Mi-a placut la nebunie.

Dupa lungimea cheie o serie de lungimi mai usoare asigurate mai rar, si ajungem in cele din urma pe varful celui de-al treilea turn in jur de ora 17 – 18, sub lumina calda a orelor de seara. Si incepem sa cautam retragerea, si din cele doua variante o alegem pe cea mai directa. Problema e in schimb ca la al doilea rapel alegem un spit in locul unei bucati de coarda mai vechi, chestie care ne pune in fata unui rapel de 62 de metri pana in urmatoarea regrupare cu corzi de 60.

Peisajul tipic din Sella.

Peisajul tipic din Sella.

Pana la urma cu alungirea corzilor a fost la fix astfel incat sa te poti prinde cu zelbul de regrupare inainte de a da drumul la coarda, dar din toate rapel-urile pe care le-am facut pana acum a fost cel mai intins, si Mihaela, desi era in zelb in regrupare a avut un pic de emotii pentru a descatara metrul ce mai era de coborat pana in regrupare.

Si odata cu rapelul mult prea intins apune si soarele dupa Sasso Piatto, si norii se lasa si deasupra moralului nostru, fiind convinsi ca sigur retragerea noastra nu e una din retragerile comode din turnurile din Sella. Ajungem in cele din urma pe canionul final unde dam o serie de rapeluri scurte peste saritori, pana la ultimul rapel de 60 de metri care se termina pe un pod de zapada ingust de 20 de centimetri, cu rimaye de cativa metri pe fiecare parte. In rapel merge cat sa pasesti pe el, dar dupa asta vine o limba de zapada inghetata pe care corzile se uda si se murdaresc bine de tot.

Si s-a lasat deja noaptea, si frontalele noastre sunt in bagajele de la baza traseului, si pentru Mihaela pare sfarsitul lumii micul pod de zapada, dar cu ceva incurajari si manevre de coarda si un fel de ramonaj intre zapada si stanca reusim sa ajungem in cele din urma la baza traseului si sa ne recuperam rucsacii si frontalele.

Ultimele doua rapeluri se faceau prin dreapta canionului de pe o platforma de stanca, dar in lumina intunericului nu am dibuit punctul principal de rapel si am folosit varianta cu limba de zapada. Daca traseul ne-a luat cam 5 ore, cam cat scria si in carte, retragerea cred ca ne-a luat cam 3 ore si jumatate, aproape dublu fata de cele doua ore date de descriere.

Suntem destul de rupti dupa traseu, astfel incat poteca de intoarcere pana la masina nu pare nici ea usor de navigat cu multele variante posibile care se incruciseaza in toate directiile. In schimb cerul arata genial, spre Sasso Lungo se mai vede ultima geana de lumina, si culoarea se schimba intr-un degradeu extrem de fin catre negrul acoperit de stele dinspre rasarit. Si e liniste si o completa nemiscare, si desi sunt pentru prima data intr-un munte in care nu am mai fost pana acum, ma simt totusi ca acasa.

Infobox
  • Vinatzer (V+), 13 l.c. (al doilea turn din Sella, peretele vestic)
    • Detalii zona:
      • Turnurile din Sella (3 la numar) sunt usor accesibile din Pasul Sella si evident foarte frecventate de cataratori. Beneficiaza de o apropiere scurta si facila (15-20 de minute din pas) si in general de o retragere scurta. Traseele regasite in ghidurile pentru zona Sella/Dolomiti sunt de regula bine asigurate si fiind parcurse destul de des stanca este compacta, fara a fi insa lustruita. O imagine relevanta cu cele 3 turnuri gasiti pe summitpost.
    • Acces traseu: pe poteca 649 (spre via ferrata Les Meisules (o gasiti ca Pößnecker klettersteig in germana). Dupa 5-7 minute de la plecare, in dreapta se desprinde o poteca ascendenta ce merge spre cel de-al doilea turn din Sella si apoi spre cel de-al treilea.
    • Linia traseului si cateva imagini: aici (inclusiv lungimea 7 care da gradul traseului si coborarea)
    • Schitaaici
      • Retragere corecta: de pe varf se observa in partea stanga cum ati urcat o cateva cordeline de rapel. Se rapeleaza pe aceasta linie pana la brana ce traverseaza turnul in diagonala de la stanga la dreapta, brana pe care am intersectat-o si la urcare si de unde incepea lungimea tare. Brana ne va conduce intr-un canion intre turnurile 2 si 3. Initial terenul este facil si friabil si se poate descatara. Urmeaza apoi o serie de saritori de 10-20 m ce se pot cobori in rapel. Unele saritori surplombeaza. Inainte de a da ultimul rapel, daca in canion exista zapada, orientati-va putin spre peretele din stanga cum coborati si veti gasi un loc amenajat pentru rapel ce va ocoli limba de zapada si va va conduce la baza canionului. De aici pe drumul parcurs la urcare, in sens invers de data aceasta, spre pasul Sella.

Jurnalul Mihaelei aici.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Punta Innominata
Punta Innominata

Punta Innominata, un nume atat de frumos si atat de misterios pentru un mic varf de 3860m ce strajuieste Mont Blanc de Courmayeur. “Varful fara Nume”, un varf anonim situat in cea mai spectaculoasa parte a Mont Blancului, acolo unde se desfasoara unele din cele mai renumite si redutabile trasee care urca pe Mont Blanc. […]

Ski Fluchtkogel
Vernagt Huette, si varfurile din imprejurimi

Ceva mai multe poze aici. Jurnalul Mihaelei, cu ceva mai multe informatii utile aici. Intr-o postare anterioara am povestit despre zilele petrecute la o alta cabana din zona, pline de ture dar sarace in poze, din cauza vremii nefavorabile. Pentru zilele petrecute la Vernagt Huette in schimb alegerea si bibilirea pozelor a durat in schimb […]

Peretele Vaii Albe, vazut de pe Caraiman
Din nou acasa

Un pic mai multe poze aici. Intr-un concediu de craciun/revelion in care nu am am foarte mult timp, si care a fos tot timpul pe fuga, am incercat totusi sa ajung si de cateva ori si la munte. A fost mult de alergat in concediu, de la prieteni la familie, de la familie la alti […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>