La alergat in Wilder Kaiser

Wilder Kaiser – ziua 1, explorand muntii salbatici ai craiului (in varianta germana).

Urmeaza o serie de jurnale mai mult sau mai putin scurte ce vor detalia in parte concediu nostru din vara aceasta. Nu am de gand sa fac aceasi greseala ca dupa primul concediu din Mont Blanc si din Dolomiti, cand desi mi-am propus sa fac acelasi lucru am reusit sa-l aman suficient de mult pentru a nu le mai scrie nici pana in ziua de astazi.

Astfel inca desi s-ar putea sa para multe si plictisitoare, am de gand sa scriu cateva randuri macar despre fiecare zi in parte.

Dupa 600 de kilometri de condus si o noapte petrecuta la Em plecam in formatie de 3 catre Wilder Kaiser, un masiv pe cat de mic, pe atat de spectaculos. Un fel de Costila a alpinismului german si austriac, cu extrem de multe trasee de toate tipurile, cu pereti de pana la 700 metri inaltime, si cu un relief ce nu se preteaza neaparat la alergat.

Daca ar fi sa aleg doar cateva cuvinte despre concediul nostru i-as zice “Concediu in imparatia pietrei”, pentru ca senzatia ne-a insotit aproape continuu de la inceputul pana la sfarsitul concediului.

Dar acum revenind la prima zi, dupa o plecare nu prea matinala din Augsburg, si un drum de aglomerat pana in Kufstein, dupa gasirea unui camping si dupa ceva cumparaturi ne gasim in sfarsit la ora 2 la poalele muntelui, din partea sudica, si cu timp suficient pentru a ne consuma energia alergand pe munte.

In vale e caldura destul de mare, astfel incat pana la prima cabana, Gaudeamushuette (o cabana cu ceva istorie academica) transpiram din greu sub soarele ce bate inca in mod necrutator. E prima tura de “alergat” pe munte in care am si D600-le dupa mine, in rucsac, intr-o husa in care sta destul de bine si in care nu-mi rupe nici o coasta in momentul in care alerg cu el in spate. Cine spune ca nu poti sa alergi cu un dslr in spate? Poti chiar foarte bine atunci cand telul principal nu e scoaterea unui timp foarte bun. Dezavantajul in schimb e ca de fiecare data cand vrei sa faci o poza trebuie sa umbli la rucsac si in felul acesta numarul pozelor realizate pe parcursul unei zile a scazut, dar probabil procentul pozelor care se merita pastrate a crescut putin.

Revenind acum la alergat si la munte, dupa cateva luni bune in care cea mai inalta denivelare pe care am vazut-o poate fi asemuita cu destul de mare usurinta cu un deal, faptul ca acum suntem pe munte si ca urcam cam fara nici un plan stabilit catre o sa de la 2100 de metri se simte genial. La fel de faina si senzatia ca avem un concediu de 16 zile in fata, cu vreme buna anuntata pentru urmatoarea perioada.

Iar muntele chiar e genial si din tura de alergat cu destul de multe pauze mai identific trasee pe care le vazusem si in ghidul de catarat pe care il avem dupa noi. Si e incredibil ca de multi pereti sunt in zona, cat de putina iarba este, cat de curati sunt si cat de sanatoasa pare stanca. Dar astazi e zi de alergat si de facut poze, o sa fie timp suficient zilele urmatoarea si pentru catarat.

Plecand tarziu, gasim muntele destul de liber si in partea a doua a zilei suntem intr-un complet contratimp fata de restul turistilor care se indreapta ori catre cabane, ori inapoi catre masina. Uneori e foarte faina senzatia sa ai muntele doar pentru tine, sa fi undeva sus de tot atunci cand apune soarele, stiind ca daca dai drumul la picioare poti sa ajungi in mai putin de o ora la masina.

Traseul zilei nu a fost foarte lung, in schimb destul de denivelat, cu o urcare frumoasa intr-o sa la 2000 de metri, cu ceva portiuni de via feratta (abordate binenteles in adidasi si in echipament de trail-running) si cu o senzatia foarte placuta de a fi din nou pe munte dupa atata vreme. Seara s-a terminat la povesti intr-un camping intr-o atmosfera extrem de placuta de vara, cu greierii cantand si cu muntele pe care tocmai urcasem in departare. Si cu o portie de paste devenite necomestibile dupa ce au fost invaluite de un sos arrabiata mult prea picant chiar si pentru gusturile lui Em. Masuri de urgenta au trebuit sa fie luate, pastele au fost spalate si un alt sos a fost sacrificat pe altarul burtilor infometate.

Cortul nostru intins pe un generos loc in camping, si Wilder Kaiser-ul in spate

Cu gandul la 7500 si la oamenii de acolo.

Cautand rasuflarea.

Catre peretii de piatra.

Si catre Gruetenhuette.

O floare din imparatia de piatra.

Decupaj.

Apune soarele, si ce daca…

Poteci pitoresti.

Tara Milka.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Maratonul Pietrei Craiului
Maratonul Pietrei Craiului 2011

Au trecut doi ani de cand am prins microbul. Acum doi ani pe vremea asta scriam un blog despre experienta intensa a primului maraton. Acum privind in spate imi pare chiar bine ca experienta primului maraton a fost legata de Maratonul Pietrei Craiului, si chiar imi pare bine ca am prins microbul. Nu l-am prins […]

Ostsee
Ostsee, sau cum arata marea la germani

Un pic mai multe poze, poate chiar prea multe, aici.Cum mai a scris deja un jurnal destul de detaliat mai jos, am sa scriu decat despre cateva momente care mi-au placut din timpul turei. Cu ocazia postarii de fata a fost deturnata si tematica blogului, astfel incat probabil de acum inainte vor aparea si ture […]

Creasta Fagarasului
Creasta Fagarasului la 2 zile, 25-26 septembrie

Fagarasul are un loc special in inima mea, e locul in care am trait aventuri frumoase si unde i-am cunoscut pentru prima data pe multi din prietenii mei, si nu in ultimul rand e muntele unde am cunoscut-o si pe Mike acum trei ani si ceva. Parca si acum imi amintesc prima tura in Fagaras […]

One thought on “Wilder Kaiser – ziua 1, explorand muntii salbatici ai craiului (in varianta germana).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>