Ziua in care mi-am schimbat parerea despre kyrgyzi.

Dimineata vine cu acelasi cer senin de ieri si cu o trezire nu foarte matinala. E inceput de iunie si ziua e mai lunga decat pot pedala eu, asa ca fie ma trezesc mai tarziu de dimineata, fie pun cortul mai devreme seara. Dar cum imi place mai mult lumina de dupa-amiaza / seara, de obicei ma opresc doar in ultimul moment si pana cand intru in sacul de dormit se face 9-10, asa ca trezirea nu poate sa fie prea matinala.

Primii kilometri de asta se scurg pe marginea unei vai lungi ce se prelungeste spre pasul de 3000 de metri, cu iurte din loc in loc si cu copaci ce imi amintesc de muntii de acasa. Prin Asia Centrala nu prea vezi copacii crescand de capul lor pe coasta unui deal, caci de multe ori clima e mult prea secetoasa pentru asa ceva, asa ca in ultimele 2 luni de zile fiecare copac era legat de un mic canalas de irigatii. In schimb in zona asta a Kyrgystanului aparent ploua suficient de mult, asa in unele locuri se vede si ceva ce ar putea fi vazut ca o mica padurice, desi per total iarba e la putere.

Langa un excavator trei kyrgyzi iau masa si ma cheama sa ma asez langa ei, si la un ceai si la putina paine cu caimac incerc sa le explic ce fac pe aici. Pentru prima data dupa multa vreme pot sa zic ca sunt alpinist si ca ma indrept spre Khan Tengri caci muntele e cunoscut pe aici cam de toti, avand o alura putin mistica. Oamenii sunt super. super de treaba si mi se pare fascinant cat de multe poti sa spui cu putinele cuvinte pe care le stiu in rusa, mai ales cand oamenii sunt binevoitori. Unul din ei pare rupt din tiparul comunist de excavatorist cu tot cu tichia de piele si a facut armata 3 ani in Europa, in Cehia si Polonia. E curios sa vada ce parere am despre Kyrgystan si despre oamenii de aici si la fel ca si iranienii mi se pare ca vrea sa lase o impresie pozitiva si sincera.

Desi nu e nici o localitate, pe valea asta sunt surpinzator de multi oameni, fie incercand sa repare drumul fie veniti cu oile si cu vitele in zona asta. In curand ajung din urma si cele doua turme de oi ce m-au depasit in seara de dinainte si ma gasesc pentru un scurt moment in ipostaza ciobanului cicilist ce mana oile la deal in momentul in care incerc sa le depasesc. Asemeni unui despicator de gheturi incerc sa-mi fac drum printre oile disperate ce se bulucesc una peste alta si trebuie spun ca mi se pare foarte amuzant si regret ca nu am un gopro pentru a inregistra momentul.

Trec in cele din urma de cele doua turme si fix dupa vad un ciclist venind in fata. Nu ma asteptam sa dau de cineva pe aici, dar iata-l pe David, cu un tricou sters cu Ultra Trail du Mont Blanc, plecat de 3 ani de zile prin lume si intorcandu-se acum acasa. Astfel aflu ca drumul e rupt in fata si ca sunt multe pasuri de trecut, asa ca pot sa ma astept la putini kilometri pedalati in fiecare zi. Eu ii spun ultimele vesti despre Pamir, caci dupa ce am trecut prin Khorog a fost un incident intre politisti si traficantii de droguri care au dat foc sectiei de politie, iar Pamir-ul e inchis pentru turisti de doua saptamani si ceva. In schimb, cum cu fiecare calator intalnit ma intind la vorba si la poze se scurg pe langa noi din nou cele doua turme cu ai caror ciobani am inceput sa ma imprietenesc. Unul din ei ne invita sa ramanem cu el peste noapte la tabara pe care o va face peste 12 kilometri, la un sashlik rezultat din una din oile ce isi traieste ultimele ore.

Din pacate pentru mine e prea devreme si vreau sa trec pasul, iar David se indreapta in cealalta directie si nu are de gand sa urce inapoi, asa ca dupa ce ne despartim vine momentul sa prind din nou din urma turmele si sa joc din nou rolul ciobanului biciclist ce despica in doua turma de oi. Doar ca atunci cand aproape trec de cea de-a doua turma vad cum turma ingheata in fata unei zone plina de noroi. Oile nu sunt nici ele proaste si nu se baga in noroi decat daca trebuie, respectiv daca sunt manate cu forta de la spate. Pe mine nu ma mana nimeni cu forta, dar noroiul e intre mine si pas asa ca in 200 de metri de noroi atat eu cat si bicicleta aratam ca iesiti din cocina de porci. Noroiul e de mai multe feluri, iar de data asta am intalnit temutul noroi de tip frisca, de o consistenta extrem de ciudata dar in care te scufunzi cu mare usurinta.

Trecut de turme si de noroi, nu merg mai mult de 200 de metri si de pe marginea drumului mai primesc o invitatie la masa de pe marginea drumului. Ma opresc si de data asta desi nu a trecut mult de la ultima pauza si ma intreb daca in ritmul asta o sa ajung pana in pas astazi. De data asta in schimb vad cum apare sticla de vodca si nu pot sa ma asez la masa pana nu dau noroc si pana nu golesc o ceasca de vodca stinsa cu un castravete cu sare. Ca si in alte locuri din Asia Centrala desi oamenii sunt musulmani, influenta rusilor legat de vodca e mai presus. Nu ma prea dau in vant dupa alcool si nu pot sa zic ca mi-a lipsit prin Turcia si Iran, dar de data asta oamenii au fost extrem de insistenti si nu prea am avut de ales. Nici la a doua ceasca nu am avut de ales, nici la jumatatea de ceasca pentru poze. Sashlicul in schimb fost char bun si la fel si painea cu caimac, dar inainte de a ma ameti prea tare incerc sa le explic oamenilor ca e un pas de urcat. Oamenii m-au cinstit cu vodca tocmai de-aia, caci sus e zapada si vodca te incalzeste, sau cel putin te face sa nu-ti mai pese ca urmeaza zapada si un pas de 3000 de metri. Dupa poze si adrese reusesc sa ma urc din nou pe sa si sa pornesc din nou spre pas.

Cum cele doua turme m-au depasit, vine din nou momentul sa trec de ele, de data asta in varianta ciobanasului ametit dupa ceva vodca. Daca primele dati mi s-au parut amuzante oile disperate, atunci cand treceam cu bicicleta printre ele, de data asta imi venea sa rad singur. Ii explic ciobanului cu invitatia ca vreau sa trec pasul astazi si dupa ce depasesc pentru a treia oara turmele vad cum se ridica in fata mea pasul, cu serpentine largi ce urca aproape 1000 de metri diferenta nivel din locul in care sunt. Dar dupa vodca de mai inainte nu pare chiar asa de rau si sunt convins ca pana sus o sa iasa si ultimul abur de alcol din mine.

Pe la jumatatea urcarii dau de o familie de kyrgyzi ce isi ridica iurta, cu tot cu mielul legat ce va fi sacrificat dupa ce se termina procesul. Ma opresc la poze si de data asta aflu ca unul din kyrgyzi a facut armata 2 ani la Dresda, si ma intreb daca nu a fost o politica la nivel de USSR ca oamenii sa faca armata atat de departe de casa. In schimb e intersant sa vad cum arata iurta si procesul de montare mai ales caci cadrul natural arata superb cu un varf de 4000 de metri inzapezit fix peste drum. Arata fix ca Elvetia plus iurte.

Drumul in schimb devine din ce in ce mai rupt pe masura ce urc si dau de zapada. In multe locuri buldozerele incearca sa amenajeze drumul ce nu a fost deschis decat de curand si pereti de zapada de 2 metri il strajuiesc in unele locuri. Apa se scurge pe drum si noroiul alterneaza cu pietre si cu urme de escavator, conditii numai bune de exersat tehnica la urcare. Ceasul e tarziu si cu mai putin de o ora de lumina ramasa ajung in cele din urma in pas unde s-a lasat deja frigul. Si cum a trecut efectul alcolului, simt frigul din plin si ma intreb daca sa pun cortul aici pe un petic de iarba sa cobor mai jos in speranta de a da un loc mai bun.

Aleg a doua varianta si dupa prima curba la coborare imi dau seama ca frana fata nu mai tine dar la cat de frig e si la cat e de plina de noroi nici nu am cum sa o schimb, acum asa ca ii dau inainte la vale doar cu frana spate. Noroc ca viteza de inaintare nu e prea mare, caci drumul e in continuare rupt, caci doar cu o frana e greu de tinut monstrul de 40 de kile in frau la vale. Apusul spre Kazarman arata in schimb genial si suprapunerea de dealuri inverzite si varfuri acoperite de zapada in lumina ultimelor raze de soare arata ca rupta dintr-un film fantasy. Mai lipseste un castel pe unul din dealuri si un dragon care sa se invarta deasupra lui.

Dupa 5 kilometri de coborare chinuitoare gasesc si locul de cort pentru noaptea asta pe o platforma inierbata deasupra vaii, din nou unul din cele mai frumoase locuri de cort din ultima vreme. Nu imi prea arde in schimb de poze caci e frig si trebuie sa ma misc sa pun cortul si sa fac supa pentru seara asta, si in plus ma si nelinisteste gandul ca maine dimineata trebuie sa schimb sabotii la frana fata. Sper sa se usuce noroiul de pe frana pana atunci.

Tot mai aproape de muntii inzapeziti.

Tot mai aproape de muntii inzapeziti.

La iurta.

La iurta.

Cai de Kyrgystan.

Cai de Kyrgystan.

Don Quixote si Sancho Panza.

Don Quixote si Sancho Panza.

David, lat prin invaluire de turmele de oi.

David, lat prin invaluire de turmele de oi.

Moment de respiro inainte de urmatoare turma.

Moment de respiro inainte de urmatoare turma.

David, plecat 3 ani in jurul lumii cu bicicleta.

David, plecat 3 ani in jurul lumii cu bicicleta.

O invitatie la masa si oameni super de treaba.

O invitatie la masa si oameni super de treaba.

Noroiul frisca.

Noroiul frisca.

Inca o invitatie la masa ce nu a mers fara vodca ca si aperitiv.

Inca o invitatie la masa ce nu a mers fara vodca ca si aperitiv.

Runda a doua.

Runda a doua.

Nu stiu daca se vede ca incercam sa-l fac sa nu mai toarme.

Nu stiu daca se vede ca incercam sa-l fac sa nu mai toarme.

Fix in departare pasul de 3100 de metri.

Fix in departare pasul de 3100 de metri.

Dupa 200 de vodca perspecitva unui urcus de 1000 de metri diferenta de nivel nu mai e chiar asa de neagra.

Dupa 200 de vodca perspecitva unui urcus de 1000 de metri diferenta de nivel nu mai e chiar asa de neagra.

Urcus numai bun de scos aburii de alcol

Urcus numai bun de scos aburii de alcol

Montatul unei iurte la inaltime.

Montatul unei iurte la inaltime.

Alt-Jailoo.

Alt-Jailoo.

In prim plan si victima din seara asta.

In prim plan si victima din seara asta.

DSC_6091.jpg

Ca si cadou un fel de praz ce creste pe coasta muntelui.

Ca si cadou un fel de praz ce creste pe coasta muntelui.

Inca putin pana sus.

Inca putin pana sus.

Starea drumului.

Starea drumului.

Inca odata la peste 3000 de metri.

Inca odata la peste 3000 de metri.

Starea drumului la coborare.

Starea drumului la coborare.

Privelistea catre Kazarman.

Privelistea catre Kazarman.

Kyrgystan.

Kyrgystan.

Un loc de cort la inaltime.

Un loc de cort la inaltime.

Adapost impotriva vantului.

Adapost impotriva vantului.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Intrarea in Teheran si traficul din oras

Un trafic ce functioneaza foarte bine fara aproape nici un fel de reguli, sau fara nici un fel de reguli evidente pentru ochiul neantrenat.

Samarkand, supradoza de albastru si mancare ca la mama acasa.

Doua zile petrecute in Samarkand, o intalnire cu mai multi calatori conventionali si foarte foarte mult albastru.

Pedaland catre Atlas

Despartirea de Marrakech drumul catre Atlasul inalt pana la Asni.

6 thoughts on “Ziua in care mi-am schimbat parerea despre kyrgyzi.

  1. Banuiam io ca-ti place beutura, da’ nici chiar în halu’ asta 🙂 O poza cu altimetru fix la 3000, nu ai ? Hai, bafta !

  2. Chiar ca e hazliu jurnalul acesta! Mama mia cat ai avut de urcat pana sus! Din poza din vale nu se vede decat un zid inalt plin de zapada. Ma si mir ca exista drum acolo sus! Foarte frumos Kyrgystan. Succes !

  3. Salut,

    Am remarcat ca ai legat bicicleta de cort. Pur si simplu ideea de a dormi cu ea dezlegata te sperie sau chiar te temi sa nu ramai fara ea in mijlocul pustiului?

    Spor in continuare.

  4. Chiar ma intrebam daca iti legi bicicleta de ceva in fiecare seara sau mai ramane din cand in cand libera. Acum m-am lamurit – cortul este cea mai buna ancora 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *