Ultimul schi din sezon

Cand verific prognoza la ora 6 (ora la care am inceput sa ma trezesc din nou de voie, iarna asta nu am pus aproape deloc ceasul desteptator) imi dau seama ca weekendul ce a trecut a fost probabil ultimul weekend in care o sa se poata schia pana jos in Postavaru. Ca sa citez un clasic in viata, prognoza pentru saptamana urmatoare e “necrutatoare”, soare si in fiecare zi peste 10 grade.

Poate fix din cauza asta ma bucur ca am stors din weekend-ul asta tot ce se putea la capitolul alunecat pe zapada: o ultima iesire cu focile la cabana vineri, un schi de tura pe partii perfecte sambata dimineata, schiat cu Marius de toti banii sambata dupamasa, pana la momentul in care am fost certati ca ne-am urcat la 19:57 in telescaunul de pe Lupului si pana la momentul la care s-a stins noctura pe ultimii 100 de metri de partie si a trebuit sa alergam dupa ultimul autobus, duminica dimineata din nou cu un schi de tura ca la carte si dupamasa din nou cu schiurile pe partie pana la ultima gondola.

Saptamana trecuta la o postare a Alexandrei care se plangea de lipsa timpuli in societatea moderna m-am autolaudat cu faptul ca sunt unele zile in care reusesc sa transform cele 24 de ore ale zilei in 32 iar ultimele saptamani si weekend-uri intra clar in categoria asta. Intr-un fel chiar daca nu e sanatos pe termen lung si e buna cate o decompresie din cand in cand trebuie sa recunosc ca-mi place modul asta de a trai pe repede inainte, in care viata se curge intr-un ritm de concurs de ultra anduranta in care incerci sa eficientizezi in mod constant lucrurile.

Provocarea asta seamana cu asezatul pieselor de tetris intr-un nivel in care piesele de deruleaza destul de rapid, si la fel ca la tetris ai o satisfactie cand reusesti sa elimini 4 linii dintr-o lovitura. La fel ca la tetris in cele din urma ajungi uneori sa produci o dezordine frustranta din care nu mai intelegi nimic, dar asta nu inseamna ca nu poti intotdeauna sa incerci sa potrivesti cat mai bine piesele care ti-au fost date.

In mod evident privind in spate la ultimele zile nu exista pauze tot timpul te gandesti la urmatoarele lucruri pe care le ai de facut, te gandesti ce trebuie sa iei dupa tine, faci liste mentale cu lucruri, te uiti la ceas, incerci sa te sincronizezi cu oameni sau cu autobuse si gondole, mananci pe fuga cu tinta clara de a nu ramane fara energie, stai foarte putin spre deloc cu ochii in ecrane, petreci aproape tot timpul afara si cand ajungi in cele din urma acasa, de obicei seara la ora 21 sau 22 ai energie doar sa mananci, sa te speli pe dinti si sa te prabusesti in pat. Fix ca la concursurile de ultraanduranta.

Nu e pentru oricine si nu cred ca multa lume ar gasi placere si energie in a urca de 2 ori cu foca in Postavaru pentru ca dupa sa mai petreaca inca 6 ore pe partie cu kinderul (care necesita si el la fel de multa energie pe zi cat 2 urcari cu foca in postavaru) dar uneori in ritmul asta ies niste zile de pus in calendar.

A fost un sezon bun, 46 de iesiri pe schiuri sau pe placa in total cumulate in 2 luni. Am stors din el tot ce s-a putut. Au fost doua luni s-a schiat fara pietre continuu in Postavaru. A fost primul sezon in care am alergat cu Marius sa prindem ultimele cabine ca sa ne dam de toti banii si de toata energia (sambata seara s-a stins nocturna cu noi pe partie). A fost bine.

Rasaritul de vineri dimineata, cu muntii inzapeziti in fundal, asa cum ar trebui sa si arate in mijloc de iarna.

Probabil ultima urcare pe schiuri la cabana. Spre sfarsit de sezon o sa mai fie rost de inca una, dar in momentul respectiv pe sanii. La anul trebuie sa vad de unde ii iau o pereche de schiuri de tura lui Marius cu legaturi care sa-i vina ca sa nu ma mai car cu o pereche de schiuri in spate.

Foarte faina urcarea sub clar de luna, si considerabil mai putina lume pe urcare fata de datile anterioare.

Masa de seara, care de data asta a venit chiar repede.

E un pic de diferenta intre ratracele noi si ratracele vechi. Zapada sa fie….

Sambata dimineata la tura, acelasi cer senin care ne-a cam lipsit iarna asta. Iarna asta n-am mai urmarit nici rasarituri si m-am trezit de voie si trecerea din pat pe schiuri a devenit o rutina care curge usor.

Dupamasa din nou pe partie, Marius cu placa si eu cu schiurile in spate. In felul asta in 2 iesiri a progresat mai mult decat in toate iesirile de dinainte. Desi nu credeam functioneaza sfaturile date din spate. Ce nu functioneaza e sa te intalnesti cu alti prieteni cu schiuri sau cu placa care coboara mai repede dupa care trebuie sa te grabesti. De-abia astept sezonul urmator.

Odiseea cu placa o sa continue si sezoanele urmatoare. Cu cat mai multe sporturi incearca copii la varsta asta, cu atat mai bine.

In ritmul asta totul se intampla din mers. Mancatul, stransul claparilor, schimbatul hainelor. Totul e miscare si-mi place sa eficientizez totul si imi place cand lucrurile se leaga.

La nocturna, cu copii pregatind una din sariturile de pe traseu. Ma asteptam sa dam 1-2 ture si sa plecam acasa, am ajuns sa stam pana cand s-a stins nocturna cu noi pe partie. La sfarsit a trebuit sa alergam dupa autobus. Sezonul asta mi-am gasit (sau mi-am facut) partnener de dat, atat cu placa cat si cu schiurile. La sfarsitul zilei il asteptam foarte putin in combinatia in care eu eram pe schiuri.

Duminica dimineata, pe urcare cu gasca, partii inca impecabile.

Ultima zi in care mai e zapada pe copaci.

O ora si un pic mai tarziu, dupa ce ii culeg pe Mihaela si pe Marius pentru a o duce pe Mihaela la gara. Fetele si-au facut un cadou de 1-8 martie un cantonament la caldura in Spania.

Asta nu ca ar trebui mers in Spania pentru caldura si soare in perioada asta…

Dupa un playdate de 2 ore pentru Marius cu Max, cumparaturi si gatit pentru mine e timpul pentru runda 2, tot de la ora 14. Deja am ajuns sa eficientizam la maxim tot procesul cu cules, schimbat, incarcat cartele pentru a ajunge la gondola chiar cand incepe abonamentul.

Ieri pe placa, astazi pe schiuri.

Partii libere si cu gasca bomba-haos pe sarituri. Mare minune ca n-a patit nici unul ceva mai serios, s-a lasat doar cu un bat scapat din telescaun, o limba muscata si o cazatura mai spectaculoasa a lui Marius.

Ultima gondola. Abonamentul asta de la 14:00 e aur, cu 30 de euro de amandoi apuci sa schiezi mai mult decat suficient cand e liber (se strang cam 5000m in cele 3 ore de dat).