Cand verific prognoza la ora 6 (ora la care am inceput sa ma trezesc din nou de voie, iarna asta nu am pus aproape deloc ceasul desteptator) imi dau seama ca weekendul ce a trecut a fost probabil ultimul weekend in care o sa se poata schia pana jos in Postavaru. Ca sa citez un clasic in viata, prognoza pentru saptamana urmatoare e “necrutatoare”, soare si in fiecare zi peste 10 grade.
Poate fix din cauza asta ma bucur ca am stors din weekend-ul asta tot ce se putea la capitolul alunecat pe zapada: o ultima iesire cu focile la cabana vineri, un schi de tura pe partii perfecte sambata dimineata, schiat cu Marius de toti banii sambata dupamasa, pana la momentul in care am fost certati ca ne-am urcat la 19:57 in telescaunul de pe Lupului si pana la momentul la care s-a stins noctura pe ultimii 100 de metri de partie si a trebuit sa alergam dupa ultimul autobus, duminica dimineata din nou cu un schi de tura ca la carte si dupamasa din nou cu schiurile pe partie pana la ultima gondola.
Saptamana trecuta la o postare a Alexandrei care se plangea de lipsa timpuli in societatea moderna m-am autolaudat cu faptul ca sunt unele zile in care reusesc sa transform cele 24 de ore ale zilei in 32 iar ultimele saptamani si weekend-uri intra clar in categoria asta. Intr-un fel chiar daca nu e sanatos pe termen lung si e buna cate o decompresie din cand in cand trebuie sa recunosc ca-mi place modul asta de a trai pe repede inainte, in care viata se curge intr-un ritm de concurs de ultra anduranta in care incerci sa eficientizezi in mod constant lucrurile.
Provocarea asta seamana cu asezatul pieselor de tetris intr-un nivel in care piesele de deruleaza destul de rapid, si la fel ca la tetris ai o satisfactie cand reusesti sa elimini 4 linii dintr-o lovitura. La fel ca la tetris in cele din urma ajungi uneori sa produci o dezordine frustranta din care nu mai intelegi nimic, dar asta nu inseamna ca nu poti intotdeauna sa incerci sa potrivesti cat mai bine piesele care ti-au fost date.
In mod evident privind in spate la ultimele zile nu exista pauze tot timpul te gandesti la urmatoarele lucruri pe care le ai de facut, te gandesti ce trebuie sa iei dupa tine, faci liste mentale cu lucruri, te uiti la ceas, incerci sa te sincronizezi cu oameni sau cu autobuse si gondole, mananci pe fuga cu tinta clara de a nu ramane fara energie, stai foarte putin spre deloc cu ochii in ecrane, petreci aproape tot timpul afara si cand ajungi in cele din urma acasa, de obicei seara la ora 21 sau 22 ai energie doar sa mananci, sa te speli pe dinti si sa te prabusesti in pat. Fix ca la concursurile de ultraanduranta.
Nu e pentru oricine si nu cred ca multa lume ar gasi placere si energie in a urca de 2 ori cu foca in Postavaru pentru ca dupa sa mai petreaca inca 6 ore pe partie cu kinderul (care necesita si el la fel de multa energie pe zi cat 2 urcari cu foca in postavaru) dar uneori in ritmul asta ies niste zile de pus in calendar.
A fost un sezon bun, 46 de iesiri pe schiuri sau pe placa in total cumulate in 2 luni. Am stors din el tot ce s-a putut. Au fost doua luni s-a schiat fara pietre continuu in Postavaru. A fost primul sezon in care am alergat cu Marius sa prindem ultimele cabine ca sa ne dam de toti banii si de toata energia (sambata seara s-a stins nocturna cu noi pe partie). A fost bine.






















Leave a Reply