Link catre jurnalul lui mike.
Link catre poze.
Link catre bikemap.

Ne trezim dimineata tarziu, astazi suntem lenesi si nu prea ne vine sa ne grabin nicaieri, pana in Courmayeur ar trebui sa mai fie cam 250 de kilometri iar noi mai avem cam 3 zile pentru a ajunge acolo, si 4 zile pana cand ar trebui sa ajunga pachetul cu tot echipamentul de catarat. Dimineata e o dimineata senina de vara, prin camping se alearga o groaza de copii ai caror parinti au venit sa-si faca concediul anual aici. Unii sunt din olanda/germania, vorbesc limbi diferite si totusi se alearga si se inteleg cum numai copii pot sa faca.

Genial inotul in laculetul acesta.

Poza cicloturistica la Lecco

Dimineata profit si eu de lacul pe marginea caruia e asezat camping-ul, si inot putin in dimineata asta. Desi e o zi calduroasa de vara apa nu pot sa zic ca e foarte calda, si contactul initial nu e prea fericit. Totusi incet incet ma obisnuiesc si dau cateva ture pana in mijlocul lacului. E un sentiment interesant sa inoti intr-un lac care e chiar la poalele muntilor, sa te uiti la linia apei si sa vezi cum rasar muntii fix din marginile lacului. Iar apa e foarte curata, mult mai curata decat in orice lac de la campie. Pana la urma vine totusi timpul sa plecam, si inainta spre Lecco-ul propriuzis pana unde mai avem 2-3 kilometri. De aici trebuie sa mergem spre Commo, alt orasel situal langa un lac de munte. Culmea e ca lacurile sunt conectate in amonte, dar in portiunea finala sunt despartite de o muchie muntoasa destul de inalta. Ne facem si cateva poze aici, e chiar faina lumina in orele acestea ale diminetii. Pana la urma dibuim si un judetean care ne duce usurel spre Commo, nu e nici mult de urcat nici de coborat astfel incat ajungem pe nesimtite.

Nu trecem chiar prin Commo, ci prindem un alt judetean care merge spre Varesse. Initial nu pareau sa fie prea multi kilometri, dar au trecut mult mai greu, combinatie dintre caldura zilei si delusoarele pe care le-am tot sarit facandu-si simita prezenta. Si in acelasi timp mi se pare foarte aglomerata partea aceasta din Italia, practic mergem din orasel in orasel si din satuc in satuc, fara nici o intrerupere cu o padure sau cu un spatiu verde. Ulterior cand am cautat informatii despre Varese am descoperit ca e una din celemai aglomerate provincii italiene, cu o densitate de 700 de locuitori pe metru patrat (faceti comparatia cu un judet din romania unde probabil densitatea medie e pe la 100 de locuitori pe metru patrat). Varese in schimb e dragut ca oras, si ne invartim putin prin centru cautand biroul de informare turistica. Ne pricopsim si aici cu ceva informatii, nu foarte utile pentru ca in 15 kilometri si ar trebui sa cautam urmatorul birou de informare turistica pentru mai multe informatii.

O biserica cu vestigii din secolul V, pe drumul spre Varese.

Tot in Varese mancam si cea mai buna inghetata pe caream mancat-o pana acum in calatoria noastra, Mihaela se dialogheaza cu un mosulet putin cam ramolit, eu incerc sa aflu informatii de la un politist de la iesirea din oras, astfel incat in curand suntem in drum spre Sesto Calente, alt orasel cu un laculat langa el. Pe drum gasim si prima padure pasune dupa 40 de kilometri de satuce si orase, si ne dam seama ca s-ar putea sa fie cam problematica gasirea unui loc de cort in seara asta. Sesto Calente (care mie tot imi suna in minte a Sesto Caliente, si probabil dupa el am tot intrebat oamenii pentru informatii, ei corectandu-ma promt) chiar aduce putin cu un orasel din Mexic, cu o strada principala extrem de larga cu magazine destul de departate de drum. Are si un centru vechi, doar ca ajungem prea tarziu pentru a prinde biroul deschis, astfel incat recurgem la metoda deja consacrata, respectiv intrebam un cursierist. Nenica e foarte prietenos ca de obicei si ne lamureste care sunt cele doua variante pentru a ajunge in Borgonamero.

Studierea hartii, dupa o binemeritata inghetata, in Varese.

Noi nimerim prin Arona, alt orasel pe malul lacului care imi aduce aminte de zona din jurul lui Laco di Garda si care nu pot sa-mi zic ca-mi place prea mult.Pana in Borgonamero avem de sarit o muchie, unde speram si si gasim o pajiste/padure unde sa putem sa punem si noi cortul. Nimerim pana la urma un loc verit, intre o mica padurice si un lan de porumb. Singura problema e ca e plin de tantari, lucru pe care il descoperim binenteles dupa ce punem cortul. Se lasa si seara si atacul tantarilor se inteteste, astfel incat ne refugiem in cort de cohortele tanteresti.

Cortul nostru are pe interior in proportie de 50% un fel de plasa fina, buna pentru ventilatie si suficient de deasa cat sa nu permita nici unui tantar sa intre, dar chestia asta oferea un acelasi timp si o modalitate de scoate limba la zecile de tantari care probabil salivau cu gandul la noi. Sincer asa tintarime am mai prins o singura data, respectiv in primavara in Delta cand am pus cortul pe un mic petic de pamant in mijlocul stufului. E chiar intesant in schimb sa stai in cort si sa-i auzi cum bazaie in jurul cortului, si in general adormi cu speranta ca nu va trebui sa iesi noaptea sa rezolvi diferite problem existentiale.

Sfarsit de zi.