Dintr-o discutie aseara in care am dezbatut cat de lung e timpul necesar pentru o iesire pe schiuri m-am gandit sa scriu un pic cam cum arata o rutina de dimineata in care lucrurile merg snur. Pentru mai mult realism o sa iau ca exemplu ziua de ieri cu o dimineata care a mers aproape ca la carte.

Primul pas pentru o iesire la rasarit e sa-ti pui alarma sa sune a doua zi dimineata, al doilea pas e sa pui capul pe perna inainte de ora 22 pentur a strange minim 6-7 ore de somn, al treilea pas e sa dormi adanc si linistit. Ultima parte nu-mi iese mereu si cam un jumatate din cazuri atunci cand stiu ca trebuie sa ma intalnesc de dimineata cu cineva la o ora dorm mai agitat.

In dimineata asta reusesc sa nu aud alarma la 5 si ma trezesc de voie la 5:34. E clar ca nu mai am nici o sansa sa prind bus-ul si ca trebuie sa urc cu masina asa ca incep rutina de dimineata. Mihealea se trezeste si ea la aceasi ora si se apuca sa mai faca ceva treaba, timp in care eu mananc de dimineata in timp ce ma schimb in echipamentul de schi, merg la toaleta si am timp si de o cafea cat timp pregatesc bagajul. la 6:15 sunt gata de plecare, la 6:19 bag cheia in contact si ma bucur in sine ca nu trebuie sa dezghet masina in dimineata asta.

Pe urcare imi tin mintea ocupata cu un podcast (am gasit cateva discutii interesante pe “The Diary of a CEO” in format lung din care raman la sfarsit cu unele informatii utile, dar nu toate discutiile si toti invitatii sunt de acelasi calibru si e si mult click-bait, video-bait in ele). la 6:40 parchez la Stadion, ma schimb in masina in 2 minute in clapari, o intalnesc pe Diana Bobes care e si ea in intarziere in lupta cu rasaritul si dupa ce pun focile pe schiuri si pornesc activitatea la 6:45 pun schiurile in picioare.

Am intarziat astazi partial intentionat si pe urcare vreau sa vad daca reusesc sa-mi bat PR-ul din 2018 cu schiurile usoare. Picioarele merg bine si ma simt chiar ok, afara sunt -10 grade si zapada e impecabila asa ca par sa fie sanse. Pe urcare incerc sa merg cat mai cursiv si-mi dau seama ca ar fi bune o pereche de schiuri de race / de schi fond, la ale mele sunt cateva chestii de functionalitate care ma enerveaza un pic, respectiv leash-ul un pic cam cam scurt si ergonomia clasica a manerului, pe langa greutate.

Cum setupul nu e rafinat la un moment dat reuesc sa ma impedic intr-un leash de la skiuri si sa-l deznod, pierd un pic de timp cu legatul dar in rest merg cursiv cu senzatia ca motoarele merg cum trebuie, fara poze, desi erau cateva cadre faine de surpins pe Sulinar cu tot brazii frumos imbracati de zapada. Asta e, e timp pentru poze la iesirile in zona 2, astazi e prima zi dupa muuulta vreme in care merg in ritm de sweetspot si chiar se simte bine.

La capatul urcarii ma intalnesc cu Dani, George si Bogdan si pe varf deja se vede o grupa numeroasa de oameni, urc pana la ciuperca pentru cateva poze dupa merg spre varf, ma schimb si urc alerg pentru a ma incalzi dupa pauza.

Sincronizarea iese la fix si ajung pe varf cu cateva minute inainte de rasarit, timp suficient pentru a saluta lumea si pentru a pregati telefonul pentru poze. In total, 1:25 de acasa pana pe varf, timp care nu vine atat din viteza de urcare cat din eficienta sistemul pe care il folosesti. La fel ca la alte lucruri in viata e foarte important ca fiecare lucru sa aiba locul lui si totul sa functioneze ca o masinarie bine unsa, iar sistemul asta pe care il are fiecare, legat de orice mereu se poate imbunatati. Cam atat despre sistem, restul lucrurilor despre tura in foto-jurnalul de mai jos: