Link catre jurnalul lui mike.
Link catre poze.
Link catre bikemap.

A fost prima zi din Italia in care am parasit pista de biciclete ce traverseaza Italia de la nord la sud. Dimineata parasim placutul loc de cort pe care l-am gasit cu o seara inainte, si pedalam in continuare printre podgorii de struguri si plantatii de meri spre Ala. Dimineata e placuta, nici prea cald nici prea frig, si cel mai important nu mai bate vantul turbat cu care ne-am luptat in a doua parte a zilei de ieri

Locul de cort din seara anterioara.

Incep in acelasi timp sa se mai domoleasca si muntii, si undeva in fata nu foarte departe intuim ca ii vom vedea decat in zare pentru o perioada de acum incolo. Dupa nici 10 kilometri ajungem la o bifurcatie unde avem de ales, fie sa ajungem mai repede la Lago di Garda pe un mic drumusor care sare o muchie, fie sa continuam in sud spre Alla si de acolo sa facem trecerea spre Lago di Garda

Revenind din nou la chestia care mi se pare geniala la Italia, si anume oamenii. Cum stateam noi linistiti in intersectie incarcand sa ne dam seama pe unde ar fi mai bine sa o luam, opreste voluntar un nenica care cu care ma dialogez destul de multa vreme despre o groaza de lucruri. Trebuie mentionat ca omul era cursierist si probabil era la antrenamentul de dimineata, dar asta nu l-a oprit sa ne lamureasca despre ce variante avem si despre pe unde ar fi mai bine sa o luam. Pe scurt am vorbit in italiana mea pocita despre drumul pe care l-am facut pana acum, despre faptul ca ar fi bine sa ocolim Milano si sa ne tinem pe langa lacurile de munte, despre vreme care se anunta foarte buna pentru zilele urmatoare, si despre multe alte nimicuri. Si ce mi se pare cel mai tare era ca omul era realmente interesat sa ne ajute, si nu grabit sa-si termine antrenamentul de dimineata.

Continuam drumul spre Alla, trecand pe sub ultimele culmi de munti, prin satuce ce incep sa semene din ce in ce mai mult cu imaginea pe care o avem noi despre satucele de campie din Italia. Incepe sa devina din ce in ce mi cald in schimb, si nu reusim pe nicaieri sa gasim un magazinas deschis. E atmosfera de nemiscare completa prin satucele astea, atmosfera ce imi aduce putin aminte de verile petrecute in vacanta la oradea. Tot asa, si atunci toropeala zilelor de vara ajungea sa moleasca orice activitate.

Pustiu si lancezeala.

Cu putin inainte de Affi pista parcurge o portiune extrem de pitoreasca, de fapt probabil una din cele mai pitoresti pe care le-am parcurs in Italia. Initial pista urca destul de mult de la nivelul raului spre un mic satuc pe un delusor, printr-o padure deasa si racoroasa. Din loc in loc se mai aparea pe cate o terasa o mica podgorie de vie, frumos aranjata si cu o iarba deasa sub umbra boltii. Ajungand in cele din urma in satucul care se vedea pe varful dealului, vine momentul sa si parasim pista de biciclete pe care mergem de aproape 300 de kilometri, si sa ne indreptam spre Lago di Garda.

Initial tinem o serie de indicatoare care ne invart pe mai multe stradute laturalnice din satuc, unde totul arata incredibil de pitoresc. Cam asa ar trebui sa fie Italia pe care mi-o imaginez eu. Un drum de tara nepietruit/asfaltat, ce serpuieste intre doua ziduri ce par vechi de cand lumea, intr-un satuc uitat de lumea, cu case cu ziduri groase si ferestre mici, strajuite de un soi de conifer/lumanare care arata genial. Ne intalnim si cu un nenica iesit cu tractorul spre camp pe acolo, il intrebam daca e bine pe unde mergem, ne mai da catva indicatii, si pornim mai departe spre Affi si Bardolino.

Parasind valea raului pe care mergem de ceva vreme.

Pedalnd prin locuri pitoresti, pe aici ne-am intalnit si cu nenica tractoristul.

Pe aici pe undeva am renuntat sa mai urmam pista de bicicleta, si am taiat-o de-a dreptul pe o serie de judetene putin curculate. Ultima portiune inainte de la lac se termina cu o mult prea placuta coborare in serpentine stranse. Se vede lacul, care e absolut imens, incepand din departare de la poalele muntilor si intizandu-se cateva zeci de kilometri buni spre campie. Intr-un fel alaturarea aceasta de munti de peste 2000 de metri si lacuri imense dar destul de joase (pe undeva pe la 300-400m) e putin atipica pentru genul de lacuri cu care suntem obisnuiti noi.

Lago di Garda, piersici, inghetata, si baie de voie in lac. E un fel de mica mare in interiorul Italiei (desi adevarata mare nu e deloc departe, pe undeva pe la 200 km). Spre deosebire de Balaton, aici nu e ingradit tot malul lacului cu stdrandulete private. Intr-un fel chestia asta imi place, si aveam sa o mai intalnim in mai multe locuri in Italia, si mi se pare ca multe lucruri in italia sunt putin populare, oamenii avand access la mici lucruri care poate in alte tari nu ar fi implicite.

Lago di Garda, cu apa calda si curata.

Mici bucatele de plaje.

Totusi e parca prea aglomerat pe aici pentru noi, mai ales dupa ce ne-am obisnuit cu pustietatea de pe pistele de biciclete in ultima saptamana. E atmosfera de litoral si de agitatie continua, prin care incercam sa ne facem si noi loc cu bicicletele. In Pescheria di Garda incercam sa aflam daca exista vre-o pista de biciclete care sa mearga spre Brescia, dar nu aflam un raspuns foarte clar, astfel incat continuam spre Desenzano di Garda pe un drum ce merge paralel cu autostrada si care e foarte putin circulat.

Aici facem din nou o pauza pe inserat si o baie, pe o mica plaja mai discreta, acoperita cu mici pietricele. Mi-a placut locul, si mi-a placut ca am ajuns acolo pe inserat si ca mica plaja era pustie. Totusi ramane grija locului de cort, mai ales ca ultimii 40 de kilometri am tinut-o din localitate in localitate. Se lasa noaptea si noi ratam tentativa de pista care ar fi mers spre Brescia, astfel incat pana la urma ne consolam cu un loc de cort pe un teren viran la marginea oraselului Disenzano di Garda, probabil cel mai dubios loc pe care aveam sa-l gasim in intreaga excursie.

Sfarsit de zi oe o plaja pustie.