Linkcatre jurnalul lui mike.
Linkcatre poze.

Ziua asta e prima zi dupa doua saptamani cand nu ne mai urcam pe bicicleta. E un pic interesanta senzatia sa te scoli dimineata si sa nu trebuiasca sa strangi cortul si sa pleci mai departe spre alte locuri. Mai ales ca deja suntem in locuri deja cunoscute, la poalele Mont-Blanc-ului.

Astazi e duminica, si prognoza nu e deloc fericita, cu vant puternic si ceva ploaie dupamasa. Totusi dimineata avem parte de aceasi priveliste pe care am vazut-o prima data acum 3 ani de zile, cand dupa ce am pus cortul pe noapte am deschis tenta cortului pentru a vedea in fata Grandes Jorasses. Fiind duminica nici nu putem incerca sa recuperam coletul cu echipamentul de alpinism de la firma de curierat rapid, dar nici de lenevit prin camping o zi intreaga nu prea avem chef.

Asa ca dam jos SPD-urile de la incaltamintea de alergat, si plecam intr-o mica plimbarea spre rifugio Monte Bianco, si de aici spre Col Checrou pentru a sari muchia spre Courmayeur. Pe drum nu ne prea grabin nicaieri, mancam intr-o prima faza zmeura pe saturate, dupa care fragi pe saturate si incheiem cu afine pe saturate. Tot Mont-Blancul e acoperit de nori, iar Aguille Noire de Peuterey arata absolut genial printre nori amenintatori de ploaie.

Ploaia ne lasa in pace pentru prim parte a zilei, dar oadata ajunsi in Col Checrou incepe sa burniteze usurel, si numai ce ne adapostim langa o cladire cu un veranda mai generoasa ca incepe si ploaia in adevaratul sens al cuvantului. Luam o mica pauza asteptand sa se opreasca, timp in care observam un grup numeros de turisti cam dezorientati care urcau din Courmayeur cu bagaje mari si care cautau traseul.

Privelistea de dimineata

La zmeura

La fragi.

La Rifugiu Monte Bianco, cu Aguille Noire in spate.

Ursul la afine.

Pe stradutele cochete ale Courmayeur-ului.

Sfarsit de zi, din nou cu ferestre de vreme buna

Pana la urma se mai opreste si ploaia si pornim si noi mai departe spre Courmayeur. Daca la urcare a fost cum a mai fost cu incaltamintea de bicicleta coborarea in schimb nu a fost foarte fericita, au mult prea putina amortizare si sunt prea rigizi pentru asa ceva. Incetisor am ajuns totusi pana la urma in Courmayerur, unde urmatorul autobus venea abia peste 2 ore, astfel incat am luat-o din nou la pas spre camping. Pana la urma ziua de odihna nu prea a fost de odihna, mai mult un fel de recuperare activa. Luni ar trebui sa recuperam coletul, si marti eventual sa urcam spre refugiu….