Costila Balcoane

Catarare de toamna la Costila, traseul Balcoane

A trecut mai bine de luna si jumatate de ultima data cand am fost la catarat, si odata cu perioada asta s-a evaporat si bruma de antrenament pe care o stransesem in primavara. Totusi chiar mi-era dor de o catarare, chiar daca numai de o zi in Bucegi. Vineri dupa-masa reusesc sa-l corup pe Adi la o iesire la catarat pe undeva pe Valea Prahovei, dupa care ni se alatura Corina si Victor care aveau si ei in plan Traseul Furcilor. Astfel incat plecam sambata dimineata, nici prea devreme nici prea tarziu, cu nici un plan foarte clar in minte. Variante ar fi fost escalada in Sinaia, sau un traseul de mai multe lungimi in zona Costilei. Pana la urma alegem varianta din urma, si lasam masina la caminul alpin.

Weekendul respectiv a fost in Busteni o alpiniada organizata de CAR, astfel incat ne-am intalnit cu o groaza de oamenii de toate varstele urcand spre refugiu si spre traseele de langa refugiu. Urcam intr-o ora si un pic pana la refugiu, intr-un ritm mai alert care ar fi trebuit sa substituie un fel de antrenament aerob. In timp ce gafaim pe urcusul spre Costila ne dam seama ca ar fi mers si o alergare astazi, mai ales ca vreme e destul de inchisa si e foarte multa pacla in atmosfera. Abia se vad Baiului care sunt la o aruncatura de bat.

Ajunsi la Costila.

Ajunsi la refugiu ne hotaram si ce traseu sa facem, si alegem Balcoanele, pe care eu mai fusesem niciodata si Adi doar cu multi ani in urma. Victor si Corina ne explica ca singurul loc in care trebuie sa avem atentie e in penultima lungime un traseul se intersecteaza cu Galiani, unde trebuie sa avem grija la un traverseu orizontal. Binenteles ca imi intra pe o ureche si iese pe alta, si cum nu gasim o schita in dosar plecam doar cu mult entuziasm spre baza traseului. Entuziasm care se topeste cand dau de primele saritori de valea Costilei, cand observ ca adidasii de alergat cu care venisem nu au nici o treaba cu catararea elementara. Adica complet nici o treaba, desi aveam acasa o perech de Vaude de alergat care se descurca chiar onorabil, si pe care i-am cocotat prin o groaza de trasee.

In lupta cu saritorile de pe Valea Costilei.

Ma enerveaza atat de mult incat la un moment dat imi bag picioarele si ma schimb in espadrile, macar sa stiu o treaba. Usor, usor, saritoare dupa saritoare ajungem si la baza traseului pe la ora 12. Aici scurta echipare, suntem cu semicorzi asa ca alegem retragerea in rapel si lasam rucsaceii si bocancii jos, si dupa o scurta echipare plec si pe prima lungime.

E foarte interesant cat de ruginit esti dupa ce nu ai mai catarat o perioada, chestie care se simte si mai mult pe conglomeratul din Bucegi. Si dureaza putin pana capeti din nou incredere, si pana ajungi sa stai si tragi de pietricele incastrate fara a avea frica ca vei ramane cu ele in mana. Binenteles ca tot ramai cu cateva in mana pana la urma, dar despre asta mai incolo. Pana una alta pe la jumatatea primei lungimi imi dau si eu drumul si lucrurile incep sa se lege, si ajung dupa cate pasaje de catarare frumoasa pana in prima regrupare. Traseul a fost refacut de curand, si regruparile sunt pe ancore si situate la maxim 50m, deci daca aveti dubii de regrupari intermedieare e bine de mers pana se intalneste regruparea refacuta.

Pe prima lungime.

Adi vine si el repede, desi in ultimii ani s-a catarat extrem de putin a avut o perioada in care iesea la catarat weekend de weekend, si chestia asta se vede in felul in care se misca pe stanca. Prima regrupare e putin incomoda, dar merge pentru doua persoane, 3 ar fi putin inghesuiala. A doua lungime incepe initial cu un diedru caremerge frumos, urmat in schimb de o iesire pe o fata destul de spalata, pe care nu prea o inteleg. Cu ceva odihnit in bucle reusesc sa trec si ma duc intins cam 50m incercand sa dibuiesc urmatoare regrupare.

Regrupare pe care binenteles ca nu o dibuiesc, si pana la urma regrupez la un piton bagat intr-o mica grota si la un friend. Si de aici a urmat o culme a ratacirii pentru mine. Trebuie spus inainte, ca o paranteza, ca am un simt de orientare destul de bun, atat in perete cat si in rest. Cred ca pot sa numar pe degetele de la o mana tr
aseele pe care le-am gresit de-a lungul timpului, si pe multe din ele le-am descoperit de unul singur fara a avea avantajul de a merge cu cineva care mai stie traseul.In schimb in dupa-masa respectiva, desi Corina de spusese avem grija in penultima lungime, desi Adi gresise si el traseul cu mai multi ani in urma, pentru ca pana la urma sa-l termine totusi pe unde trebuie, cu toate acestea am reusit cu cea mai mare nonsalanta sa gresesc traseul. Din punctul respectiv parea cea mai normala continuare, si se mai vedeau si doua spituri asezate sub o mica surplomba care parea sa indice locul prin care e traseul.

Si nu a fost orice fel de ratacire, a fost o ratacire cu un morcov resimtit destul de intens, pentru ca regruparea era la un piton si un friend, prima asigurare pentura evita factorul 2 era binenteles tot un friend, si au fost cativa metri de iesit la liber pe o roca cam sfaramicioasa pana am ajuns la spitul salvator. Si am ajuns la
el doar pentur a vedea cum vine traseul pe o fisura cu doi metri mai in dreapta mea.

Ma coboara adi cativa metri pentru a verifica, gasesc si regruparea mai jos, doar ca atunci cand dau sa urc inapoi pentru a da rapel inapoi in regrupare, urcand in acelasi mod ca prima data, ma trezesc penduland cam 2 metri cu un bolovan de toata frumusetea in mana. Acelasi bolovan de care m-am tinut si cand am trecut prima data, cand eram asigurat in doua friend-uri si un piton. Doar ca atunci fiind morcovul mai adanc intrat am tras de el mai cu grija.

Problema era in schimb ca in pendulare reusesc sa dau o tibie de toata frumusetea in stanca. Initial de la adrenalina nu prea se simte, dar pe masura ce trece timpul incepe sa ma doara din ce in ce mai tare. Unii ar zice ca am avut putin ghinion, dar privind putin in spate eu as zice ca am avut de doua ori noroc, pe de o parte pentru ca bolovanul a tinut prima data cand am trecut, si a doua oara pentru ca am dat cu tibia si nu cu genunchiul (era chesti de 2-3 centrimetri ca sa fi dat in schimb cu rotula, si ar fi fost mult mai dureros in cazul asta).

Pana la urma mesteresc si rapelul, ajung in regruparea in care trebuia sa ajungem, vine si Adi pe un traverseu care da chiar bine in poze. Problema e ca dupa ce a trecut efectul adrenalinei imi cam trece orice chef de catarat, mai ales ca incepe sa ma doara din ce in ce mai tare si piciorul busit. Si cand ma gandesc ca aveam in plan o alergare cu mike in ziua urmatoare, si ca MPC-ul e la o saptamana distanta. Nu-i nimic, daca nu-si revine exista intotdeauna si varianta voluntariatului, o chestie pe care trebuie neaparat sa o incerc la un moment dat la un maraton montan.

Pasind cu atentie.

Pana la urma ma hotarasc sa continui, pe de o parte pentru ca mai e putin pana sus, pe de alta parte pentru ca optiunea rapelului nu e chiar asa de simpla de unde suntem acum. Nu cred ca am mai fost atat de obosit pe nici o lungime pe care am facut-o pana acum, lipsa de antrenament si piciorul cuplandu-se intr-un mod nefericit. Reusesc pana la urma cu chiu cu vai sa trec tragand de vre-o doua bucle si ajung in punctul de rapel amenajat pe directia traseului Cezar Vargulescu. Doua rapeluri lungi de 60 de metri si suntem inapoi pe firul vaii, si pornim sontac sontac sa ne recuperam ruscacii, dupa care incepe seria rapelurilor pe Valea Costilei.

Si ajungand cu un ultim rapel intins in Valea Costilei.

Ajungem in cele din urma la refugiu pe la 19:00, unde era aglomeratie destul de mare, mai ales pentru un weekend care nu anunta vreme foarte buna. Facem o mica pauza, si hotaram sa ii dam la vale pentru a mai prinde ceva din ultima ora de lumina a zilei. Jos in Busteni incercam sa gasim fara success o ciorba cat timp ii asteptam pe Victor si pe Corina, iar dupa drumul lung spre Bucuresti ziua se termina cu o punga de zarzavat congelat pe tibia umflata.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Vf Omu
O zi de iarna din iunie.

Desi am o groaza de jurnale restante am zis sa scap de ceea ce e simplu de povestit. Weekend-ul acesta am stat o groaza in dubiu daca sa particip la maratonul din Apuseni, initial am zis ca daca gasesc un loc la cineva in masina o sa particip, pentru ca pana la urma in momentul […]

Valea Morarului
Valea Morarului cu schiurile in spate

Pentru ca vremea din ultima luna a inceput sa ne joace feste serioase, reusind weekend-ul acesta sa ne determine sa ramanem acasa (prima data dupa multe luni bune), m-am gandit sa mai recuperez din restante si sa mai povestesc cateva din iesirile din primavara care tocmai a trecut. Astfel incat, cu un aer primavaratec vine […]

Barbarine
Elvetia saxona, la catarat si la alergat

Fara magneziu.Cu pitoanele pe undeva pe la 10-15 metri unul de altul.Fara asigurari mobile, doar cu noduri facute din bucati de coarda si de cordelina.Un fel de gresie aderenta, dar destul de lipsita de prize conventionale, si destul de sfaramicioasa ca natura.Peste 15000 de trasee pe nenumarata varfuri tocite de vreme. Un pic mai multe […]

4 thoughts on “Catarare de toamna la Costila, traseul Balcoane

  1. In peretele Costilei e mai comod sa ajungi nu pe vale in sus, ci pe valcelul de langa Tancul Mic, treci de el si in dreptul intrării in peretele Policandrului(Vulturilor) faci dreapta in sus, pana in creasta si apoi cobori in valea Costilei drept in Balcoane. E poteca cap coada nimic de catarat. Altfel Naspa tranta, bine ca nu a fost mai rau. Poate s-ar impune o regrupare intermediara solidă la grotă, sunt multi care regrupeaza acolo, desi daca mai mergi putin mai sus dai de regrupare. Anul trecut am ramas fara bucle si am regrupat tot acolo. Plus ca daca nu asiguri cu bucle lungi coarda merge greu la 50m. Cand o sa se daca bine taica Sainu la anu poate dublăm cuiul. Altfel in zona Scorpionul e reparat si Acum e ok, lungimea de sub S este in regulă. Baftă. Bubulu.u pe vale in sus, ci pe valcelul de langa Tancul Mic, treci de el si in dreptul intrării in peretele Policandrului(Vulturilor) faci dreapta in sus, pana in creasta si apoi cobori in valea Costilei drept in Balcoane. E poteca cap coada nimic de catarat. Altfel Naspa tranta, bine ca nu a fost mai rau. Poate s-ar impune o regrupare intermediara solidă la grotă, sunt multi care regrupeaza acolo, desi daca mai mergi putin mai sus dai de regrupare. Anul trecut am ramas fara bucle si am regrupat tot acolo. Plus ca daca nu asiguri cu bucle lungi coarda merge greu la 50m. Cand o sa se daca bine taica Sainu la anu poate dublăm cuiul. Altfel in zona Scorpionul e reparat si Acum e ok, lungimea de sub S este in regulă. Baftă. Bubulu.

  2. Mersi de informatii.

    Stiam de varianta cu ajuns la peretele Costilei, dar inca nu am fost niciodata. Asa ca de cele doua ori de pana acum mereu mi s-a parut mai direct pe Valea Costilei.

    Iar despre regruparea in grota e cam ciudat ca e primul loc comod de regrupare pe care il intalnesti dupa a doua regrupare intermediara. Si e foarte tentant sa regrupezi acolo si sa o iei oblic stanca in loc sa o iei pe traverseu. Cred ca cel mai bine ar fi o regrupare cu 10 metri inainte de grota, chiar daca e putin mai incomoda.

    Despre ski in austria cu biclele cred ca ne-ar ingheta fundul pana acolo in mijlocul iernii, si ar fi alte locuri mai faine de explorat pe bicla inainte de asta.

    /Radu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *