Category Archives: Interesant

A7203509

Montes de Malaga si Sierra de las Nieves, primele zile in Andalucia

Daca pana acum o saptamana de abia asteptam sa ne asternem la drum prin Andalusia, o tendinita aparuta dupa tura din Iezer si un studiu aprofundat al zonei au ridicat noi dileme si intrebari: voi putea oare sa pedalez zile la rand cu orteza? Vom gasi locuri de cort, sau ne vom lovi de nesfarsite garduri? Ce facem cu zonele plictisitoare in care se intind cat vezi cu ochii maslini crescuti soldateste pe solul pietros? Tot plimb omuletul pe Google Maps si nu gasesc deloc ceea ce imi doresc sa vad. Asa ca reconfiguram pentru flexibilitate maxima: inchiriem o masina in care putem si dormi, facem ture de o zi fara bagaj si imbinam sportul cu vizitele culturale.

De la Malaga nu aveam asteptari prea mari. Un simplu punct de plecare, un hub unde gasim masina, facem ultimile cumparaturi, asamblam bicicletele, ne asiguram ca ele sunt si functionale si ne asternem la drum spre inima Andalusiei. Insa asa-i cand pleci cu asteptari mici: e loc sa fii suprins. Si sa apreciezi ce vezi in jur: un oras considerabil mai curat decat cele de prin Italia, structurat rectangular, asa cum suntem deja obisnuiti din nord, insa in primul rand un oras relaxat. In mod cert aceasta prima impresie se datoreaza si faptului ca am ajuns in Malaga in zi de sarbatoare, mai precis in ziua nationala a Andusiei si la ora 9 dimineata, in loc de oameni grabiti spre job si trafic infernal avem parte de magazine inchise, oameni iesiti la alergat si nenumarati altii pe cursiera. Pare ca jumatate din locuitori fac miscare, si asta nici nu cred ca e greu cand ai parte de tempertaturi de 15 grade in luna ianuarie. M-am uitat cu jind o iarna intreaga la temperaturile si soarele din Malaga. Iar dupa ce am dat o tura prin muntii din jur, sunt convinsa ca as putea sa imi petrec aici o iarna.

Montes de Malaga

Dupa ce am inchiriat masina dorita si am asamblat bicicletele intr-o parcare pe malul marii, ne-am asternut la drum pentru o tura de jumatate de zi. Oricum ar fi, faptul ca am rezolvat pana acum doua aspecte esentiale: masina si biciclete functionale fac din ziua de azi o zi foarte buna. Tot ce vine peste e bonus

Asfalt impecabil, munti, orasele albe, ce poti sa-ti doresti mai mult?

Asfalt impecabil, munti, orasele albe, ce poti sa-ti doresti mai mult?

Insa Malaga continua sa ne suprinda. In 3 kilometri de la masina traficul devine inexistent, drumul se ingusteaza si incepe sa urce hotarat, pe alocuri cu gradiente fanteziste precum 18%. Diferenta de nivel se strange in putini kilometri aici, cand urcarile tasnesc parca din mare. Dealurile uscate de pe google maps nu sunt insa chiar asa de rele. La vremea asta sunt chiar suprinzator de verzi, cu floricele pe marginea drumului, cativa pomi fructiferi intarziati prin curtile oamenilor si case albe imprastiate pe dealuri. La peste 600 m, padurile de pin aninate pe versantii abrupti isi arunca umbra si pe marginea drumului si coloreaza in acelasi timp atmosfera.

Oprim scurt la un restaurant pentru o cafea suprinzator de buna. Daca dulciuri nu sunt din lipsa de magazine deschise, macar cofeina sa fie. Ne petrecem orele pe drumuri frumoase ce merg serpuit pe dealuri, asteptand sa se imblanzeasca lumina. Prea putine masini au trecut pe langa noi. Drumuri atat de libere nu cred ca am vazut nici macar in Maroc.

Coborarea de 900 m diferenta de nivel e desenata in serpentine perfecte ce fac ca marea sa se apropie vertiginos de noi. Pe malul Mediteranei ne vom sfarsi si ziua. Masa de seara e trista caci nu poti lega mare lucru din niste conserve, dar prajitura de la final si sunetul valurilor salveaza cumva situatia.

Track si date aici: https://www.strava.com/activities/2182389780

Sierra de las Nieves

Astazi avem pe lista de dimineata cateva aspecte administrative, respectiv cumparaturi din Decathlon. Soarta face sa ne iasa in drum si un Lidl astdel incat sa respectam proverbul: Lidl si Decathlon au facut din mine om.

Planul era sa conducem pana in Ronda si sa facem pornind de acolo o tura de cateva ore, dar odata ce parasim Malaga (aproximativ din Alhaurin de la Torre) locurile devin faine pentru pedalat si traficul este inexistent. Este clar de retinut pentru o data urmatoare. Dupa vreo 40 de km Radu nu mai rezista, scoatem bicicletele din masina si desenam pe genuchi o tura. Punctul de interes de azi se numeste Sierra de las Nieves si vine la pachet cu cateva urcari faine, prima spre El Burgo si cea de a doua spre Ronda. Asfalt bun, trafic inexistent, soferi foarte atenti cu biciclistii. Presimt ca o sa mai revenim in zona caci Marocul cere si el putin varietate si logistica unei vacante in Malaga cea vesnic calda si insorita este cat se poate de simpla. In El Burgo oprim pentru o cafea si din nou avem parte de una foarte buna. Cum tocmai incepuse siesta si noi am prins aripi de la cafeina din sange ii dam inainte spre Ronda pret de o alta urcare de 500m dif de nivel. Peisajul se schimba constant, cu fiecare suta de m castigata: paduri de pin, pajiste cu iarba verde si multe pietre si la final doar peisajul sterp al muntilor de piatra. Escapada noastra a fost mai rapida decat siesta oamenilor care am aflat cu aceasta ocazie ca tine pana la ora 17, asa ca pornim bucla de intoarcere cu burtile goale. Sa pedalezi la deal cu foamea in gat e trist, mai ales ca atunci cand loveste foamea esti deja cu resuesele pe 0. Drumul pe care urcam este cand intr-o stare deplorabila, cand cu asfalt bun. Locurile de cort abunda si ele si traficul lipseste cu desavarsire. Casarabonela vine totusi repede si o doza de cola si un pachet de biscuiti dispar pe nesimtite si ne duc pana inapoi la masina. Poate nu a fost o zi lunga, dar cei aproape 2000 m dif de nivel s-au lasat cu o foame de lup. Si cum visam noi la niste gnochi cu pesto si parmezan primim un dus rece din partea buteliilor de la Campingaz care nu sunt compatibile cu MSR-ul nostru. Si uite asa, ne punem pofta in cui cu o salata si dormim din nou in masina, spre nemultumirea lui Radu.

Track si date aici: https://www.strava.com/activities/2184298496

Text: Mihaela.

E ceva sa te teleportezi din iarna la 20 de grade, la vreme de tricou si la copaci infloriti si inverziti pe marginea drumului.

E ceva sa te teleportezi din iarna la 20 de grade, la vreme de tricou si la copaci infloriti si inverziti pe marginea drumului.

Asfalt impecabil, munti, orasele albe, ce poti sa-ti doresti mai mult?

Asfalt impecabil, munti, orasele albe, ce poti sa-ti doresti mai mult?

Odihna, privind in departare spre muntii stancosi si arizi ai Spaniei.

Odihna, privind in departare spre muntii stancosi si arizi ai Spaniei.

Pauza de cafea, din pacate abia la ora 16:00. In rest in Spania cafeaua e la fel de buna si la fel de ieftina ca in Italia din cate ne-am dat seama.

Pauza de cafea, din pacate abia la ora 16:00. In rest in Spania cafeaua e la fel de buna si la fel de ieftina ca in Italia din cate ne-am dat seama.

Pueblos blancos.

Pueblos blancos.

Branza alba de burduf dupa o iarna in Brasov. Noroc cu fetele batute e soare care traeaza tot timpul petrecut afara.

Branza alba de burduf dupa o iarna in Brasov. Noroc cu fetele batute e soare care traeaza tot timpul petrecut afara.

O ora si putin mai tarziu, de la 1000 de metri inapoi pe malul marii.

O ora si putin mai tarziu, de la 1000 de metri inapoi pe malul marii.

Fiecare cu mijlocul sau de transport.

Fiecare cu mijlocul sau de transport.

Sau fiecare cu hobby-ul preferat. Pescari in cautarea capturii de seara.

Sau fiecare cu hobby-ul preferat. Pescari in cautarea capturii de seara.

Masa de seara, pe o stanca pe malul marii, cu zgomotul ritmic al valurilor in fundal si cu ultima geana de lumina.

Masa de seara, pe o stanca pe malul marii, cu zgomotul ritmic al valurilor in fundal si cu ultima geana de lumina.

O noua zi, un nou munte, Sierra de las Nieves.

O noua zi, un nou munte, Sierra de las Nieves.

La bevedere.

La bevedere.

Unduit.

Unduit.

Blana la vale.

Blana la vale.

Probabil cel mai estetic Capucinno din periplul nostru prin Spania.

Probabil cel mai estetic Capucinno din periplul nostru prin Spania.

A7203545.jpg

Asfalt perfect si inca o urcare de 500 de metri diferenta spre Ronda, cu trafic complet inexistent.

Asfalt perfect si inca o urcare de 500 de metri diferenta spre Ronda, cu trafic complet inexistent.

A7203564.jpg

Drumuri de poveste.

Drumuri de poveste.

A7203571.jpg

Si totusi nu toate sosele sunt impecabile, aici un asfalt cat se poate de faultat inconjurand muntele spre Casarabonnela.

Si totusi nu toate sosele sunt impecabile, aici un asfalt cat se poate de faultat inconjurand muntele spre Casarabonnela.

A7203587.jpg

Pueblos blancos prin care am trecut trebuie sa recunosc ca aratau chiar bine, si spre deosebire de micile orasele / sate de noi pareau sa fie locuri in care viata curge cat se poate de normal, fara nici un fel de aer dezolant sau de paraginire.

Pueblos blancos prin care am trecut trebuie sa recunosc ca aratau chiar bine, si spre deosebire de micile orasele / sate de noi pareau sa fie locuri in care viata curge cat se poate de normal, fara nici un fel de aer dezolant sau de paraginire.

DSC_5292

Salbaticia din Muntii Taga

Daca aseara ma juram ca pentru astazi o sa aleg o sauna calduroasa si activitati indoor, soarele de la ora 9 ma da jos din pat si imi readuce cheful de stat afara, cat ai zice soare. Am merge undeva dar nu avem idei, ar fi momentul bun pentru o tura de plimbare, dar ce sa alegem, unde sa fie soare, dar si privelisti, cat sa ne bucuram sufletul? Si deodata apare ea, ideea. Nu e nimic glorios. E doar #LoculNostru. Sau ma rog, unul din locurile noastre, caci pe masura ce cotrobaim mai mult cotloanele din jurul casei, gasim inevitabil locuri noi si faine care ne devin dragi.

Unul dintre ele e repezentat de dealurile de peste drum de creasta Craiului. Ele ascund versanti abrupti, dar si drumuri de taf care merg bine acum la urcare pe schiuri, poieni pitite, pe care insa ochiul nostru antrenat le zareste in Google Maps si mai ales, perspective interesante asupra Pietrei Craiului, iar de ajungi pe vreun varf golas, asupra intregii depresiuni a Brasovului si a muntilor din jur.

Sunt aici doua varfuri apropiate: Ciuma (un nume nu foarte atractiv) si Capul Barsei. Pe Ciuma o stiu mai toti localnicii, asa ca e cel mai usor de folosit in discutie. De Capul Barsei nu au auzit prea multi si nici nu sunt sigura ca asta-i e numele. Dar noi il cunoastem deja si ne legam de el amintiri. Vara ne purtam rotile si pasii, ne aninam privirile in departarile ce ni se deschid, ne legam sperante de vreme buna, ne oprim, lasam sa se scurga timpul, visam, suntem noi insine si ne bucuram de frumusetea naturii. Iarna ne purtam pe acolo schiurile si ne bucuram cand putem pleca pe ele direct de la masina. Iarna asta a fost una bogata in zapada si drumul merge lin, urcand pe culmea pe care casuta de lemne ne asteapta infrigurata. Acum ii observam parca cu mai mare usurinta spatiile libere dintre busteni si parca “izolatia” asta cu cer albastru nu ne mai inspira sa petrecem aici noptile. Cel putin nu pe cele lungi de iarna. Neaua creste pe masura ce castigam altitudine. In fata noastra se intinde drumul neatins. In spatele noastru sunt mereu cele doua linii paralele lasate de schiuri si impunsaturile ritmice ale betelor. Putini oameni merg pe aici iarna. Dar si relativ putine salbaticiuni, caci am vazut prea putine urme pe zapada unde nu se poate ascunde nimic.

Stana si-a mai estompat mirosul puternic de branza si ne ofera un adapost bun, cat pentru un ceai cald din termos si o imbucatura. Varful s-a ascuns in ceata, asa ca de data asta nu e momentul pentru el. Sunt sigura insa ca merita revenit aici intr-o zi de iarna cu vreme de cristal. Sa sezi pe schiuri si sa te uiti cum scanteie muntii. Doar coborarea imi pare mai faina pe bicicleta decat pe schiuri si sunt sigura ca ar fi si o tura frumoasa de alergat pe aici. Nici macar ora de dat la bete pe forestier nu imi tulbura zenul zilei, caci soarele e cel mai bun medicament pentru orice, e mijlocitorul si potentiatorul fericirii, e motivul pentru care tai fiecare iarna din calendar. Pentru ca oricari ierni ii urmeaza o primavara. Si pentru ca mereu urmatoarea primavara va fi cea mai frumoasa de pana acum. Sau macar cea mai asteptata.

Text: Mihaela.
Track: aici.

La plecare, pe forestierul inzapezit pe care aveam sa coboram mai bine de 7 kilometri la sfarsitul turei.

La plecare, pe forestierul inzapezit pe care aveam sa coboram mai bine de 7 kilometri la sfarsitul turei.

Primul punct de belvedere pe culmea ce urca spre Capul Barsei si spre Ciuma. In departare Craiul complet tapetat de zapada.

Primul punct de belvedere pe culmea ce urca spre Capul Barsei si spre Ciuma. In departare Craiul complet tapetat de zapada.

Imaculat.

Imaculat.

DSC_5295.jpg

Craiul dintr-o privire.

Craiul dintr-o privire.

Inapoi in padurea inca imbracata in straie de iarna.

Inapoi in padurea inca imbracata in straie de iarna.

In departare Iezerul, Mezea-Oticu si o bucatica din Fagaras.

In departare Iezerul, Mezea-Oticu si o bucatica din Fagaras.

DSC_5344.jpg

DSC_5359.jpg

Zapada neatinsa si iarna adevarata.

Zapada neatinsa si iarna adevarata.

DSC_5369.jpg

Inainte e coborarea spre forestierul ce merge pe Barsa Fierului, dupa o dupamasa petrecuta in cel mai potrivit mod cu putinta.

Inainte e coborarea spre forestierul ce merge pe Barsa Fierului, dupa o dupamasa petrecuta in cel mai potrivit mod cu putinta.

DSC_4649

Padurea de argint de pe clabucetul Azugii

E incredibil de multa zapada pe la munte. In timp ce urcam prin culmile impadurite ale Clabucetului Azugii imi dau seama ca nu am mai vazut niciodata atat de multa zapada prin padure la inceput de ianurie pana acum. Absolut totul e acoperit si daca padurea e cat de cat larga poti urca si poti cobori cam pe oriunde.

Bine nu chiar pe oriunde caci intr-un mod extrem de ciudat in dimineata asta am descoperit ca in zona Bran-Moeciu nu e zapada mai deloc. Sau cel putin clar nu de schi de tura. Asa ca am mutat destinatia rapid catre zona in care stiam sigur ca e zapada, spre Predeal si spre Azuga. Rezultatul e ca am plecat destul de tarziu in tura, respectiv la ora 13:00. Tot un rezultat a fost si ca am prins momentele apusului chiar pe varf, un spectacol care a venit ca un rasfat dupa aproape o saptamana fara soare. O saptamana fara soare in care a nins aproape in fiecare si in care vantul si-a facut de cap si a impodobit in mod magistral padurea.

E pur si simplu ireal. E magie. E genul de magie care te face sa te entuziasmezi si sa uiti de toate. Sa alergi la deal pe schiuri sau si sa chiui de bucuri la vale. Sa uiti de foame si de frig si sa te grabesti cautand copacii ideali si lumina perfecta. Doar ca toti copacii sunt ideali. Ai putea sa înnebunești de atata frumusete, sa innebunesti in cel mai bun sens. Dupa cum ziceam cu cateva zile inainte e ca un drog, asa ca zi dupa zi, iesire dupa iesire ajung constant in acelasi moment in care ma simt complet coplesit si entuziasmat de ce e in jur, incercand sa gasesc o parte din acelasi entuziasm in cei cu care am plecat la drum.

Pana acum e pur si simplu o iarna ca in povesti.

In schimb ca orice lucru fain in viata entuziasmul la in moment dat incepe sa scada in intesitate, mai ales atunci cand se lasa noaptea si cand te gasesti pe un forestier interminabil ce pare sa nu mai coboare niciodata. Ruta aleasa pentru coborare o stim din turele facute pe bicicleta in verile trecute, singura problema e ca iarna nu-i ca vara si ca schiurile nu meg la fel de bine prin zapada mare ca rotile bicicletei pe forestier. Asa ca iese pana la urma un cross fit de o ora si jumatate pe intuneric, cu multa transpiratie si mult impins din bete si cu o tura terminata tarziu in seara. Asta e, privind in spate a fost un mic sacrificiu pentru a ajunge in locul potrivit la momentul potrivit.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/2049172845

Incredibil de multa zapada chiar si la plecarea din Valea Azugii.

Incredibil de multa zapada chiar si la plecarea din Valea Azugii.

In zonele umbrite sau cele batute de vant dam de copaci incredibil de impodobiti.

In zonele umbrite sau cele batute de vant dam de copaci incredibil de impodobiti.

Ca in basme.

Ca in basme.

Gata de atac.

Gata de atac.

Inca putin si iesim din padurea de argint, ghicind cumva ce vom gasi in continuare.

Inca putin si iesim din padurea de argint, ghicind cumva ce vom gasi in continuare.

Pacat de urmele de snowmobil.

Pacat de urmele de snowmobil.

Imaculat.

Imaculat.

Piatra Mare si pantele pe care schiam cu 2 zile inainte, cu paduri la fel de fain impodobite.

Piatra Mare si pantele pe care schiam cu 2 zile inainte, cu paduri la fel de fain impodobite.

Spre ceata strajerilor.

Spre ceata strajerilor.

De la balcon.

De la balcon.

DSC_4710.jpg

Desfocirea, cu Piatra Mare si Postavaru in fundal.

Desfocirea, cu Piatra Mare si Postavaru in fundal.

Gata de coborare.

Gata de coborare.

Aranjatul unor casti ce nu par sa stea deloc cum trebuie.

Aranjatul unor casti ce nu par sa stea deloc cum trebuie.

Coboram cu ultima raza de lumina.

Coboram cu ultima raza de lumina.

Primele viraje pe 2019.

Primele viraje pe 2019.

Expresia lui Stefan, inainte de a sti ca urmeaza 1h30 de crosfit pe schiuri pe forestier.

Expresia lui Stefan, inainte de a sti ca urmeaza 1h30 de crosfit pe schiuri pe forestier.

IMG_20181214_074718

Postavaru Morning Glory, jurnalul diminetilor magice.

Alin spune ca un rasarit in varf de munte e ca un drog, un drog fara nici un fel de parte negativa, care te binedispune pentru toata ziua. Sau daca ai parte de un rasarit mai cu mot, efectul poate sa tine zile bune. Imi e clar ca efectul nu e acelasi pentru toata lumea, la fel cum e la fel de clar ca e un drog de care e aproape imposibil sa te plictisesti. Iar din experienta trecerii anilor si dupa multe astfel de doze de drog, pot spune clar ca magia ramane neschimbata, indiferent ca esti in Tien Shan, in Alpi sau in Carpati.

Intr-un fel in momentele din jurul trecerii dintre noapte si zi lumea ti se infatiseaza parca din nou asa cum o vedeai atunci cand erai mic, atunci cand descopereai prin joaca felul in care lumina se joaca cu frunzele copacilor, sau dansul norilor pe cer. Sunt lucruri cu care te obisnuiesti pe masura ce cresti si lucruri ce se transforma intr-o oarecare masura in banal, dar la prima geana de lumina, atunci cand totul e in flux, atunci cand in interval de cateva secunde se schimba culorile si umbrele, nu ai cum sa nu vezi din nou magia lucrurilor.

Sau atunci cand vezi pentru prima prima data un halou la cativa metri in fata ta, cu firicele fine de gheata zburand prin aer. E magie, uimire si frumusete, toate la un loc si poate si mai mult de atat. E ca un drog, un drog care da o dependenta cat se poate de sanatoasa.

Iar acum cateva detalii mai umane ale escapadelor matinale:

Ora 4:45, telefonul suna pentru prima data si este pus promt pe snooze. Dupa alte cateva reprize de snooze pana la urma invinge constiinta si reusesc sa ma trezesc. Atunci cand ies din casa, cu schiurile si cu claparii in brate afara dau de o ploaie cat se poate de mocaneasca numai buna de inecat moralul. Serpentinele spre poiana trec in ritmul stiut iar ploaia mocaneasca se transforma treptat in ceata si in ninsoare slaba.

In parcare am aproape de fiecare data un moment in care imi vine sa ma intorc la caldura patului de acasa, mai ales dupa ce masina se incalzeste si atunci cand temperaturile de afara nu te imbie deloc sa izbucnesti in schi. Ritualul e in schimb deja exersat: schimbat in clapari, pus incalzitoarele, lipit pieile pe schiuri, strans claparii, clinchetul legaturilor care cupleaza urmat de scartaitul zapezii.

E 6:35 cand ma pun in cele din urma pe schiuri iar pe masura ce urc inceputul de zi imi da suficient de multa lumina cat sa nu fie nevoie de frontala. Si pas cu pas, sau schi cu schi imi intru in ritm ca un metronom si nici nu as fi zis ca acum cateva minute tanjeam la patul de acasa. La lac intru in ceata si ma intalnesc la fel ca si in urma cu doua zile cu Alin, ce zboara la deal cu echipamentul lui usor. Imi dau seama ca oricat de mult as incerca sa tin pasul nu am nici o sansa fara un upgrade serios la echipamentul de schi de tura. Iesim din ceata aproape de capatul telegondolei dand de un cer neasteptat de senin si de nemiscat cu o mare de nori incredibila de jur imprejur. Cerul are inca nuantele inceputului de zi si tot ce se aude e scartaitul ritmic al zapezii sub schiurile de tura.

Suntem de-a dreptul rasfatati cu dimineata de astazi, mai ales dupa ce un urma cu doua zile am avut parte de un halou incredibil. De data aceasta avem parte de un rasarit cu mare de nori si cu toti brazii din jur incarcati ca in povesti cu zapada proaspata. Chiuituri de fericire in linistea muntelui si prima raza de soare ce atinge pe rand Postavaru, Bucegiul si cu putina intarziere si Piatra Craiului. Urmeaza jocul luminii si inghetul degetelor ce incearca sa manevreze telefoane ce nu au fost facute sa functioneze in astfel de conditii. Telefoane ce fac poze suficient de bune dar care si mor neasteptat dupa cateva cadre, fiind resuscitate doar dupa o pauza la piept in caldura. O jumatate de ora in momentul potrivit, la locul potrivit, o jumatate de ora care compenseaza din plin un weekend ce se anunta ploios. O jumatate de ora care la fel ca multe alte iesiri din timpul saptamanii din Brasov imi aduc aminte de ce imi pare bine ca ne-am mutat aici acum aproape 3 ani. Caci timpul merge inainte iar astfel de momente sunt rare.

In ceata, in asteptarea rasaritului.

In ceata, in asteptarea rasaritului.

Portret de om matinal.

Portret de om matinal.

Haloul de dimineata, asa cum nu am mai vazut pana acum pe munte.

Haloul de dimineata, asa cum nu am mai vazut pana acum pe munte.

In suspensie.

In suspensie.

Mountains by heart.

Mountains by heart.

Inca o dimineata, inca o mare de nori.

Inca o dimineata, inca o mare de nori.

Incremenit intre noapte si zi.

Incremenit intre noapte si zi.

Valuri tacute de ceata.

Valuri tacute de ceata.

De la balcon.

De la balcon.

Prima geana de lumina.

Prima geana de lumina.

Pe insula numita Postavaru.

Pe insula numita Postavaru.

Deasupra abisului alb.

Deasupra abisului alb.

Ultima privire inainte de a face cale intoarsa spre oras si spre munca.

Ultima privire inainte de a face cale intoarsa spre oras si spre munca.

Pulverul de dimineata.

Pulverul de dimineata.

Inapoi spre civilizatie.

Inapoi spre civilizatie.

DSC_3480_01

Cicloturisti, mare de nori, ski si drumetie, toate intr-un weekend

Cu toate ca nu toate weekendurile sunt pline de ture epice Brasovul face cumva posibil sa storci maximul din fiecare moment de vreme buna. Din categoria asta e si povestea ultimului weekend, un weekend incredibil de divers de variat petrecut prin jurul casei. Cu ocazia asta imi dau seama ca ar trebui sa scriu si un jurnal despre ultimii 3 ani petrecuti in Brasov si despre lucrurile faine si despre lucrurile mai putin faine desore el. Voiam sa fac asta si dupa un an, si dupa doi ani dar cine stie, poate 3 e numarul cu noroc.

Iar acum povestea weekendul in ordine cronologica:

Seara de vineri trece impreuna cu Erik si Irina, doi nemti care sunt plecati pe biciclete de 6 luni de acasa si fara un plan sau o traiectorie bine definita dinainte. Poate tocmai din cauza asta ni se pare ciudat sa-i vedem pedaland iarna prin Romania cand sunt alte colturi de Europa sau de lume care sunt considerabil mai calde in perioada asta. Iar oamenii chiar pedaleaza aproape zi de zi prin temperaturi si conditii prin care noi nici platiti nu am sta in saua bicicletei.

Asa ca avem parte de socializare, povesti despre drumul si traiectoria lor pana acum, curry thailandez extrem de reusit.

Distributia sarcinilor in familie.

Distributia sarcinilor in familie.

Dimineata de sambata vine cu o trezire cu noaptea in cap. Partea buna e ca de 2-3 luni incoace ne-am obisnuit si ne-am schimbat complet ritmul de somn iar o trezire la ora 5-6 nu mai e deloc brutala. Iar cum Erik si Ioana pleaca abia pe la 9-10 avem timp de un morning glory in Postavaru. O ora si putin mai tarziu in timp ce urcam pe zapada perfecta din Postavaru iar ne dam seama ca am plecat cu un sfert de ora prea tarziu de acasa. Cerul se aprinde in culori incredibile atunci cand ajungem la lac, partiile sunt complet pustii iar noi ne aducem aminte de ce ne-am indragostit de schi acum 10 ani.

Un rasarit pe care ar fi trebuit sa-l prindem pe varf.

Un rasarit pe care ar fi trebuit sa-l prindem pe varf.

Intre timp indragosteala s-a transformat intr-o relatie duala dar din cand in cand mai ai momente in realizezi foarte clar de faci asta. Cam asa a fost si tura din dimineata asta, cu partii complet pustii la urcare, cer colorat in 1000 de culori, zapada numai buna si cu intalniri cu aproape toti oamenii de munte pe coborare.

La ora 10 suntem inapoi acasa si luam un mic dejun pe indelete in timp ce oamenii isi pregatesc bicicletele de plecare. Urmeaza pozele de la plecare moment in care imi dau seama ca ar fi fain sa fac un album cu toti oamenii gazduiti in ultimii ani. Sunt oameni pe care sunt sanse destul de mici sa-i intalnesti mai tarziu dar intr-un fel tocmai asta face lucrurile parca mai interesante, iar daca ai doar 2-3 zile pentru a afla povestea unui om cu siguranta le vei folosi la maxim.

Lock, stock and ready to roll.

Lock, stock and ready to roll.

Ora 12 ne gaseste urcand pe o urma de poteca spre Magura Branului pentru drumetia de dupamasa. Vremea probabil se dovedeste a fi fix cum ii este numele, probabila, astfel incat avem parte in mod neasteptat de ceva soare si de o deschidere foarte interesanta spre Bucegi. Dupa care frontul anuntat inainteaza dinspre vest invaluind totul in cenusiul depresiv al zilelelor de toamna. Cu toate astea descoperim la pas locuri noi, de multe ori fara poteca, fara o tinta anume ci doar cu curiozitatea de a vedea ce e dupa urmatoarea muchie.

Rama in rama.

Rama in rama.

Duminica dimineata, ora 6, in Brasov ploua mocaneste. E frontul anuntat care sper sa lase in partea superioara a muntilor inca un mic strat de zapada. Si cum prognoza pentru ziua de azi nu arata deloc promitator recurg la varianta de backup, respectiv tot Postavaru. Ora 8:00, tocmai ce termin prima urcare printr-o ceata buna de taiat cu cutitul si imi dau seama ca sunt mici sanse sa vad soarele la fata astazi.

Dar daca tot am urcat pana aici macar sa fac un pic de antrenament si sa obisnuiesc genunchii cu miscarea. Zapada e buna, partiile sunt bune, sunt putin sub 0 grade singura problema e ceata care sterge cu buretele orice urma de reper.

Doua urcari si jumatate mai incolo se intrevede pentru prima data si soarele prin ceata deasa si imi da o urma de speranta. Dar bateriile sunt pe terminate, toate hainele sunt lancede de transpiratie si nu mai am nici un chef. Noroc cu Dani cu care il intalnesc chiar atunci cand norii se deschid un pic iar dupa putina dezbatere interioara zic sa mai urc inca odata pana la cabana. Aici umplem bateriile cu un salam de biscuiti / cola / prajitura / cafea, intre timp soarele e din ce in ce mai puternic iar noi pornim spre varf.

Spre Transilvania e un plafon aproape compact de nori peste care Postavaru se ridica cu putin. Doar un nor fugar ne mai invaluie pentru cateva minute in ceata. In rest e perfect, vreme numai buna de stat la soare si de facut poze. Ca o nota pentru datile urmatoarea ar trebui sa gasesc un setup foto pe care sa pot sa-l iau dupa mine si pentru astfel de ture caci uneori telefonul e absolut insuficient.

Doua coborari mai incolo si dupa inca o pauza de salam de biscuiti la cabana si dupa alte intalniri cu cunoscuti vine momentul sa urc din nou pe varf. E prima data cand sunt aici la apus si perspectiva se schimba intr-un mod tare interesant. Umbra Postavarului se intinde piramidal spre depresiunea Brasovului, soarele se ascunde dupa un rand de nori ce plutesc intre Crai si Bucegi iar spre est Ciucasul, Piatra Mare si Neamtului se coloreaza in nuantele rozalii ale apusului.

Iar telefonul ma tradeaza de la frig astfel incat ultimele cadre sunt cateva panorame facute inainte de apusul propriu-zis. Astfel incat in timp ce scriu randurile astea fac munca de cercetare pentru alternative: un aparat micut dar cu senzor mare si cu un sistem cu obiective faine. Sau poate ma motivez sa dau cateva kilograme jos si sa folosesc in continuare Nikon-ul caruia n-am ce sa-i reprosez altceva in afara de greutate.

Umbra Postavarului.

Umbra Postavarului.

Organizare nemteasca.

Organizare nemteasca.

Erik si Irina, in actiune in pregatirea unui curry thailandez.

Erik si Irina, in actiune in pregatirea unui curry thailandez.

Povesti de pe drum.

Povesti de pe drum.

Masa de seara perfecta inainte de un weeekend plin.

Masa de seara perfecta inainte de un weeekend plin.

Dimineata de sambata, sub un cer colorat cu 1000 de culori.

Dimineata de sambata, sub un cer colorat cu 1000 de culori.

Privind spre Crai, de undeva de pe magura Branului.

Privind spre Crai, de undeva de pe magura Branului.

Ultima urma de soare spre Postavaru si spre Piatra Mare.

Ultima urma de soare spre Postavaru si spre Piatra Mare.

Peste drum, saua strunga inca in soare.

Peste drum, saua strunga inca in soare.

Pauza de ceai cu o priveliste de milioane.

Pauza de ceai cu o priveliste de milioane.

Suprapuneri.

Suprapuneri.

DSC_3493.jpg

Cu Mihaela in loc de trepied.

Cu Mihaela in loc de trepied.

Bradul de craciun.

Bradul de craciun.

Dimineata de duminica, odata cu risipirea norilor.

Dimineata de duminica, odata cu risipirea norilor.

Conditii perfecte.

Conditii perfecte.

Hivernal

Hivernal

Pe sus e iarna in toata regula.

Pe sus e iarna in toata regula.

Dupa ultma pauza de masa de la cabana.

Dupa ultma pauza de masa de la cabana.

Privind spre Neamtului.

Privind spre Neamtului.

DSC_3170

Bucegiul inghetat, Gutanu, Batrana si cafeaua de la Strunga

E frig. Termometrul arata -14 grade atunci cand iesim din masina in capatul vaii Bangaleasa iar noi stim cum sa ne miscam mai repede pentru a pleca la drum si pentru a pune sangele in miscare. De fapt e putin spus ca e frig, e dea dreptul ger. Frigul tine si el de perceptie iar primul ger care te loveste la inceput de iarna clar o sa-l simti mai puternic decat zilele friguroase de la sfarsit de februarie.

Parca nici nu-mi vine sa cred ca acum 5 zile pedalam la 12 grade pe cursiera in jurul Brasovului in timp ce acum suntem echipati in toata armura de iarna ce ar trebui sa tina frigul la distanta: bocanci de iarna, suprapantaloni, colanti, pufoaica, geaca, buf la gura si supramanusi in caz de forta majora. E tura in care trebuie sa ne aducem aminte cum e iarna la munte si in care sa ne consolam cu felul in care e posibil sa arate lucrurile urmatoarele 2-3 luni.

Dar pe langa frig iarna are si parti bune, faptul ca ai toate sanse sa fii complet singur pe munte iar atunci cand zapada si vantul is fac de cap poti avea pe parte de imagini de pe alta planeta. Din categoria asta sunt si copacii imbodobiti de zapada si de chiciura de care dam pe masura ce urcam spre Gutanu. Vantul inca nu a apuct sa-i scuture iar soarele ii face sa straluceasca mai tare ca orice podoaba de craciun. Acelasi soare ne incalzeste si pe noi si odata ce iesim din umbra padurii incepem sa dam jos haine de pe noi.

Imi place urcarea asta spre Batrana, la fel cum imi place si ritmul domol de drumetie de toamna in care nu conteaza la fel de mult elevatia stransa si kilometrii ci socializarea si faptul ca te poti bucura in tihna de frumusetea locurilor. Faptul ca ai timp sa faci o cafea la un refugiu in varf de munte, sau ca poti prinde in cele mai potrivite locuri lumina faina a apusului. Lumina de care avem parte la coborarea din Strungulita, cu stancaraile abruptului vestic al Bucegiului partial invaluite in ceata, cu zapada scartaind sub talpile bocancilor si cu fulgi fugari de zapada de zapada deasupra noastra. Momente magice in locuri magice, momente care iti aduc aminte ca oricat de frig ar fi afara o zi petrecuta in natura e de multe ori mai buna ca una petrecuta intre patru pereti.

Zilele de pline de vara cu concursuri sau cu ture de dimineata pana seara par atat de departe. Iar cu frigul de weekendul asta e putin absurd sa pleci la tura atunci cand soarele inca nu a iesit sa dezmorteasca atmosfera la fel cum si seara preferi sa fii undeva la caldura atunci cand se stinge lumina. Asa ca nu raman prea multe ore in care te poti misca, dar cu putin imaginatie,cu oameni faini si cu soare e greu sa nu iasa o tura reusita.

Dani si Lili infrigurati inainte de plecare.

Dani si Lili infrigurati inainte de plecare.

Un pic de pudra de zapada, soare filtrat printre brazi si o padure magica.

Un pic de pudra de zapada, soare filtrat printre brazi si o padure magica.

Inca putin pana la Gutanu si pana la iesirea in soare.

Inca putin pana la Gutanu si pana la iesirea in soare.

Panoramic.

Panoramic.

Soare, caldura si zambete din suflet.

Soare, caldura si zambete din suflet.

DSC_3139.jpg

Poiana Gutanu in straie de iarna.

Poiana Gutanu in straie de iarna.

Hivernal.

Hivernal.

DSC_3160.jpg

Privind peste drum la un Crai complet lipsit de zapada.

Privind peste drum la un Crai complet lipsit de zapada.

Intre iarna si toamna.

Intre iarna si toamna.

Pauza de ceai de la refugiul Batrana, la -15 grade.

Pauza de ceai de la refugiul Batrana, la -15 grade.

Andrei in actiune, a se nota adidasii de alergare din picioare ce se pare ca au rezistat si pe astfel de temperaturi.

Andrei in actiune, a se nota adidasii de alergare din picioare ce se pare ca au rezistat si pe astfel de temperaturi.

DSC_3238.jpg

Inca un refugiu, inca o pauza, de data aceasta pentru cafea.

Inca un refugiu, inca o pauza, de data aceasta pentru cafea.

Lumina perfecta, cald si fete zambitoare pe drumul spre Bucsa.

Lumina perfecta, cald si fete zambitoare pe drumul spre Bucsa.

DSC_3267.jpg

Sfarsit de zi, asteptam iarna adevarata pentru a scoate schiurile la inaintare.

Sfarsit de zi, asteptam iarna adevarata pentru a scoate schiurile la inaintare.

DSC_2911

Baiului, clatita si….gazul lampant

O zi cu soare strecurata intre zile mohorate si cu precipitatii cerea sa fie petrecuta afara.

Ne agatam cu determinare de ultimile zile fara zapada si plecam spre sud, spre Posada. Aveam un plan o seara petrecuta la o cabanuta faina din Baiului, alaturi de prieteni, iar pentru duminica o plimbare pe culmile domoale ale muntelui, inmagazinand soare si facand poze cu muntii mai inalti din jur pudrati cu zapada.

Cum la o reuniune intre prieteni, pe langa un vin, merge si o mancare buna, urcam echipati cu toate cele necesare pentru un weekend culinar. Muha este responsabila cu piesa de rezistenta a serii- clatitele, noi cu restul mancarii, iar Vali cu sculele pentru transformat lemne ordinare in lemne de foc. Singurul experiment nereusit al serii a fost schimbarea combustibilului pentru arzator din clasica benzina in gaz lampant. Gazul lampant are marele avanataj ca nu miroase si te lasa sa gatesti inauntru, insa e si tare naravas si flacara arzatorului nu se lasa reglata neam. Dupa ce ne gandeam deja ca vom face clatite pe soba pana la 12 noaptea, Radu gaseste finetea reglajului perfect si ne punem pe treaba. La 10.30 eram deja la orizontala, plini de clatite si cu sticla de apa la cap (vinul il terminasem) cat sa ostoim setea ce avea sa loveasca probabil la noapte. Caldura din cabana urma sa isi ceara drepturile.

Gazdele noastre ne spuneau ca rasaritul se vede excelent, fix de pe prispa, dar ceata deasa de aseara nu ne dadea prea multe sperante in acest sens. Si totusi, la ora 7, printr-unul din geamuri patrundea vesela lumina rosie ce vestea inceputul unei zile cu vreme perfecta. In 20 de secunde sarim in bocanci, luam cu o mana pufoaica din cui si iesim afara. Sa radem la soare, sa ne minunam cum soarta a facut ca in dimineata asta sa existe o fanta de 5 minute intre 2 plafoane de nori, fix la inaltimea potrivita pentru un morning glory fara efort. Chiar daca momentul e scurt, stim ca soarele are putere azi, va sparge plafonul superior pana ce il va reduce la niste fasii difuze de abur ce luate de vant vor dezveli in final cerul albastru mult-dorit

Asa ca ii dam timp si noi ne ocupam dimineata ca un poridge (varianta premium cu ciocolata si merisoare) si o cafea buna.

Pe la 9 o luam din loc, la deal, lasand sub talpi iarba galbena a toamnei. Va mai dura 4-5 luni pana cand o vom vedea din nou la fata. Momentan trebuie sa ne obisnuim cu zapada, si sunt gata sa bat palma, daca iarna imi da la schimb zile cu soare. Zile in care moralul e sus, inima usoara, muntii curati.

Drumul ne poarta lin galma dupa galma, ne adancim in povesti si discutii, ne apropiem de Bucegi, lasam Piscul Cainelui in stanga, Grohotisul creste in dreapta noastra, Ciucasul intra si el in peisaj, apoi Postavaru ce din unghiul nostru pare (doar pare) lipsit de zapada, ca la final sa apara si cusma Magurii Codlei.

Ne despartim de prietenii nostri in saua Zamorei si noi ne continuam plimbarea spre Urechea, coborand in Azuga si palnuind…ce altceva, daca nu vacante in tarile calde.

Si totusi mai e doar putin mai mult de o luna pana la solstitiul de iarna si de atunci, ziua va incepe sa creasca din nou. Si asta-i tot ce conteaza.

In asteptare, cu clatita sfaraind la flacara primusului.

In asteptare, cu clatita sfaraind la flacara primusului.

Plasma noastra din seara asta.

Plasma noastra din seara asta.

Rasaritul zilei cu tot cu bruma lasata peste noapte si cu fereastra de 5 minute inainte ca soarele sa intre din nou in nori.

Rasaritul zilei cu tot cu bruma lasata peste noapte si cu fereastra de 5 minute inainte ca soarele sa intre din nou in nori.

DSC_2847.jpg

Gata de plecare cu soare, cer senin si cu mare de nori spre campie.

Gata de plecare cu soare, cer senin si cu mare de nori spre campie.

DSC_2879.jpg

Zapada putina in partea de sud a Baiului.

Zapada putina in partea de sud a Baiului.

Cu norii la picioare.

Cu norii la picioare.

Baiului cu plaiurile sale domoale e bun de plimbari pasnice si de admirat abruptul vestic al Bucegiului in ilele senine.

Baiului cu plaiurile sale domoale e bun de plimbari pasnice si de admirat abruptul vestic al Bucegiului in ilele senine.

DSC_2927.jpg

Exces de energie de la clatitele din seara de ieri.

Exces de energie de la clatitele din seara de ieri.

Winter mode: ON.

Winter mode: ON.

DSC_2946.jpg

Inca putin pana in Azuga.

Inca putin pana in Azuga.

Zapada modelata de vant pe masura ce inaintam spre nord si in departare Piatra Mare si Postavaru.

Zapada modelata de vant pe masura ce inaintam spre nord si in departare Piatra Mare si Postavaru.

Ultimul popas inainte de sprintul spre gara din Azuga.

Ultimul popas inainte de sprintul spre gara din Azuga.

DSC_2988.jpg

IMG_20181028_163003

O zi de toamna in Hasmas, de la Covaci-Peter la Piatra Singuratica

Hasmas e un munte in care am ajuns rar, cumva cei 120 de kilometri pe care ii ai de condus pana aici sunt descurajanti atunci ai langa Bucegiul, Craiul, Fagarasul sau Ciucasul. Ultima tura pe aici a fost tot in toamna anului trecut, cu Mihaela, cand a reusit sa ratam cam orice coborare faina si sa facem un fel de inconjor al masivului trecand prin Trei Fantani.

De data asta in schimb avem temele facute si avem in plan atat urcarea pe varf cat si coborarea pe banda albastra de la cabana pana in Balan, coborare de care am auzit numai de bine. Plecam extrem de matinal de acasa cu aceleasi asteptari de cer senin si vreme perfecta. Pe cat imi place trezirea cu prima geana de lumina pe atat de mult e de regretat ora de lumina pierduta la final de zi, mai ales in zilele de weekend.

Termometrul oscileaza intre 1 si 2.5 grade pe tot drumul spre Balan, in stanga se vede zapada pe Harghita-Madaras si noi ne intrebam daca am ales bine destinatia pentru ziua de azi. Am deja in minte impinsul bicicletei prin zapada si noroi pe drumul spre varf si alunecatul ca sania de acolo la vale. Rasuflam usurati dupa ce facem dreapta spre Balan si dupa ce zarim in departare Piatra Singuratica si abruptul de sub varf, termometrul creste si el usurel pana la 6-7 grade pana cand plecam de la masina si soarele se arata din ce in ce mai puternic.

Urcarea spre Covaci Peter merge struna, vantul ne impinge de la spate. De aici in schimb mai vin si scurte portiuni de impins pana cand ajungem in zona de pasuni si platouri inalte de sub varf. In departare stancile din cheile Bicazului si Ceahlaul se suprapun intr-o perspectiva ce sugereaza un Yosemite in miniatura iar noi ne bucuram de o zi de toamna perfecta.

De noroi in schimb nu scapam caci zapada cazuta acum cateva zile s-a topit mai greu in zonele umbrite ale muntelui. Totul culmineaza cu o zona inainte de varf unde rotile bicicletei se incarca cu cel mai veritabil clei de campie. La fel de umede sunt si portiunile de traverseu iar combinatia de umezeala, noroi si pietre calcaroase iti dau impresia ca bicicleta se duce unde vrea ea. Asta mai ales dupa ce esti obisnuit cu potecile complet uscate din Postavaru din ultima perioada.

Pe varf e liniste si pace si luam o pauza lunga intr-un loc ferit de vant, privind cativa nori rataciti cum se perinda pe deasupra poienilor prin care trecusem cu putin timp inainte. Aici e loc fain de venit si de stat cu cortul, si la cum arata terenul sunt foarte curios sa ajung aici si la ski de tura iarna. Desi nu stiu ce imi doresc mai mult, zapada de schi de tura sau asfalt si poteci uscate pentru bicicleta. Combinatia ideala ar fi zapada buna de schi pe sus si asfalt uscat e jos dar stiu ca e cat se poate de improbabila.

De pe varf coboram spre cabana si dupa o pauza pentru o ciorba de fasole incercam sa ne mai invartim putin in zona in cautarea luminii perfecte si a cadrului perfect. Trebuie sa recunosc ca arata foarte bine cabana si Piatra Singuratica si avem parte si de cateva momente cu lumina perfecta atunci cand soarele se strecoara printre doua siruri de cer senin. Coborarea pana in Balan e si ea pe masura efortului de a ajunge pana aici, alterneaza portiunile abrupte cu radacini cu portiuni de flow. Culmea e ca e genul de poteca care iti da impresia ca se poate cobora integral pe bicicleta, chiar in momentul acesta ne mai da jos din cand in cand. Clar e de revenit si de incercat inca odata.

Track si date aici: https://www.strava.com/activities/1932706359

Admirand varful Hasmasul Mare pe drumul spre Covaci Peter.

Admirand varful Hasmasul Mare pe drumul spre Covaci Peter.

Soare de toamna si cer senin.

Soare de toamna si cer senin.

Pedaland printre zade ingalbenite.

Pedaland printre zade ingalbenite.

Privind spre Ceahlau si spre cheile Bicazului

Privind spre Ceahlau si spre cheile Bicazului

Doua sezoane in spate si inca plina de viata.

Doua sezoane in spate si inca plina de viata.

Photoshooting.

Photoshooting.

Pauza de pe varf.

Pauza de pe varf.

Photoshootingul de pe varf.

Photoshootingul de pe varf.

De aici aproape doar la vale pana la cabana.

De aici aproape doar la vale pana la cabana.

IMG_20181028_141011.jpg

Indiannersommer.

Indiannersommer.

Ora de aur.

Ora de aur.

Privind spre marele grohotis de Hasmas.

Privind spre marele grohotis de Hasmas.

Ora de aur.

Ora de aur.

DSC_1713

Dejani, curmatura Bratilei si muchia Vacarea

Toamna asta nu a iesit deloc asa cum mi-am imaginat-o la final de vara, respectiv asa cum mi-o doream. Nu a fost rost nici de epice prin Apuseni, nici de lacurile oachese ale Retezatului, nici de MPC si nu pare sa fie rost, si nici macar de frunze galbene, caci la apogeul lor noi vom fi plecati prin Sicilia. Zilele sunt prea scurte pentru bicicleta dupa munca, diminetile prea reci pentru un MTB matinal, toamna vine inevitabil si octombrie cel frumos si calduros, desi abia a inceput, mi se va scurge printre degete. Sunt deja consolata si il tot pisez pe Radu la cap sa monteze trainerul. Si in acelasi timp sunt determinata sa smulg tot ce pot din putinele zile de weekend ramase pana ce ploile vor strica definitiv potecile. Asa ca dupa un maraton personal compus din Bucuresti+ tren + Zarnesti si culcat la ora 12 noaptea, nu ma vait cand alarma ceasului suna la 6.00. Dupa o cafea si ceva dulce incep sa si vorbesc si deja viata e frumoasa, afara e cald si placut, frunzele galbene sunt la datorie si noi mergem in Fagaras, prin locuri vechi si noi in acelasi timp.

Il avem alaturi de noi pe Laurentiu care ne promite o tura faina in Fagarasul estic cu o coborare noua pentru noi, pe Vacarea. Si urcarea e una mult-dorita, respectiv direct din Dejani spre Curmatura Bratilei. Nu stiu prea multa lume care sa se simta confortabil cu un carry bike de 600 m diferenta de nivel pe o poteca similara cu Valea Cerbului, dar pe noi nu ne deranjeaza. Avem multe asemenea sectiuni sub picioare (si sub umeri), ne-am facut ucenicia pe alte vai neumblate din Fagaras, astfel incat, atunci cand se termina drumul pe la 1500 m si trebuie sa ne dam jos pe biciclete si sa le punem pe rucsac, o facem aproape mecanic.

Urcarea e curata, fara jnepeni, arbusti si copaci care sa incurce si cele doua ore de efort vor fi rasplatite inzecit cand veti pedala pe traseul de creasta al Fagarasului. Chiar daca poate nu e cea mai maiestuoasa zona, poteca e numai buna pentru MTB, suficient de tehnica, suficient de antrenanta, suficient de abordabila (din a treia sau a patra incercare pentru mine). In final ma simt bine pe bicicleta, o cunosc, o inteleg si in scurte momente o simt ca pe o extensie a mea. Pacat ca la primavara vom reveni la aceeasi relatie de mortal-combat pe care o avem la inceputul fiecarui sezon.

Insa pana una alta baietii se opresc des la poze si eu profit de asta pentru a merge in ritmul meu, fara sa ma grabesc sau sa fiu grabita. Ma apropii in invartit de pedale de Crai si cand ajung la punctul de belvedere de dupa Berevoescu fac o pauza prelungita, trantita in iarba, absorbind soarele si frumosul prin toti porii.

Dupa Comisul ne lasam pe mana lui Laurentiu si descoperim cu aceasta ocazie o coborare foarte frumoasa pe Vacarea, cu cateva scurte portiuni mai tehnice/ inclinate, insa in mare parte un drum placut si rapid de pamant. Dar si muchia e lunga si pana sa incepi sa cobori, mergi kilometri buni fara sa piezi prea multa diferenta de nivel, coborand scurt si recuperand mai tot pe gaturi abrupte.

In partea inferioara a muchiei toamna e instalata confortabil si padurea radiaza de galben si rubiniu atunci cand soarele se anina prin frunzele sale in drumul sau spre apus. Timing-ul este perfect, caci finalul de zi ne gaseseste deja in sat, pedaland spre masini si desi eram dotata la mine cu o frontala si un far de bicicleta, am reusit sa scoatem toata tura pe lumina, in ritm confortabil de mijloc de toamna. Imi doresc sincer o re-editare la vara, in iunie, cand o sa fie ziua lunga, alaturi de pinguini.

Text: Mihaela
Track si date aici.

La inceputul urcarii dinspre Dejani cu padurea imbracata in straie de toamna.

La inceputul urcarii dinspre Dejani cu padurea imbracata in straie de toamna.

Curmatura Bratilei in departare cu push-bike-ul de rigoare.

Curmatura Bratilei in departare cu push-bike-ul de rigoare.

Punem bicla in spate si trecem in modul de drumetie. Greutatea din spate oricum nu depaseste greutatea unui rucsac de 15-16 kilograme, mai complicat e cu strecuratul prin locurile in care poteca e ingusta.

Punem bicla in spate si trecem in modul de drumetie. Greutatea din spate oricum nu depaseste greutatea unui rucsac de 15-16 kilograme, mai complicat e cu strecuratul prin locurile in care poteca e ingusta.

Greutatea din spate oricum nu depaseste greutatea unui rucsac de 15-16 kilograme, mai complicat e cu strecuratul prin locurile in care poteca e ingusta. Noroc ca aproape toata urcarea e cat se poate deschisa.

Greutatea din spate oricum nu depaseste greutatea unui rucsac de 15-16 kilograme, mai complicat e cu strecuratul prin locurile in care poteca e ingusta. Noroc ca aproape toata urcarea e cat se poate deschisa.

In caldarea superioara, inainte de iesirea in creasta. Sub noi poiana prin care pedalam acum 2 ore si ceva.

In caldarea superioara, inainte de iesirea in creasta. Sub noi poiana prin care pedalam acum 2 ore si ceva.

Soare, vreme si voie buna.

Soare, vreme si voie buna.

Un Fagaras mai domol.

Un Fagaras mai domol.

Single trail-uri inguste ce ne pun la provocare pe drumul spre Berevoescu.

Single trail-uri inguste ce ne pun la provocare pe drumul spre Berevoescu.

Plaiuri mioritice.

Plaiuri mioritice.

Bicicleta cu care m-am dat o buna parte din toamna, veche de 16 ani. O bicla cu care am descoperit ca imi place chiar destul de mult sa ma dau.

Bicicleta cu care m-am dat o buna parte din toamna, veche de 16 ani. O bicla cu care am descoperit ca imi place chiar destul de mult sa ma dau.

Moment de odihna.

Moment de odihna.

Cristal de toamna.

Cristal de toamna.

Pedaland pe langa refugiul Comisul, inainte de a ne lasa spre Vacarea.

Pedaland pe langa refugiul Comisul, inainte de a ne lasa spre Vacarea.

In departare Craiul si Zarnestiul dar poteca noastra coteste din nou spre nord spre varful Vacarea.

In departare Craiul si Zarnestiul dar poteca noastra coteste din nou spre nord spre varful Vacarea.

Verde-galbui de inceput de toamna.

Verde-galbui de inceput de toamna.

Inapoi in campie, pe ultimii kilometri pana in Sebes.

Inapoi in campie, pe ultimii kilometri pana in Sebes.

DSC_1117

MPC 2018, din postura de fotograf

E o postura care nu e simpla deloc, mai ales atunci cand ajungi acasa si trebuie sa treci prin cateva sute de poze. Dar atunci cand vremea e perfecta si atunci cand participa incredibil de multi oameni cunoscuti e parca pacat sa nu mergi pe traseu si sa incurajezi lumea, eventual sa incerci sa imortalizezi acolo o amintere ce poate fi pentru unii importanta. Chiar ma gandeam ca in locul medaliilor de finisher de la concursuri eu unul as prefera cateva poze reusite din diferite puncte de pe traseu. Iar dupa o vara intreaga in care am fost in postura de fotografiat pe la diferitele concursuri de bicicleta pe la care am fost e frumos sa trec si in partea cealalta a lentilei.

Povestea zilei a fost cat se poate de simpla, plecat de dimineata, urcat spre saua joaca, blestemat focusul automat care facea numai ce voia el, trecut pe focus manual, apasat declansatorul pana cand s-a incins cardul, coborat inapoi spre Zarnesti, urcat spre Coltii Chiliilor, facut din nou poze pe bucata faina de dinainte de Zarnesti, facut o plimbare pe dealurile dinspre Poiana Marului unde ruginiul padurii si-a intrat in drepturi, urcat inca odata spre Coltii Chiliior, facut din nou poze cu sfarsitul de zi si coborare pana in Zarnesti, festivitatea e premiere, socializare cu oameni pe care ii vedem prea rar si inapoi in Brasov.

O zi intreaga petrecuta pe munte, de la rasarit pana la apus, cu culori de toamna si cu poteci faine si de bicileta, cu multa energie faina si cu multe zambete. Iar in timp ce urmaream ce fain alearga oamenii pe poteca ce coboara de la Coltii Chiliilor mi-am zis ca o sa trebuiasca sa mai ajung si eu odata pe aici din postura de participant. Pana atunci in schimb invartim roata bicicletei in zilele de toamna ce au mai ramas din anul acesta.

Ceva mai multe poze in alumul de pe google photos sau cel de pe facebook.

Dimineata pe racoare, cu un Crai imbracat in straie e toamna in fata.

Dimineata pe racoare, cu un Crai imbracat in straie e toamna in fata.

DSC_0294.jpg

Daca va intrebati care e postura de alergare a celor care vin pe primele locuri.

Daca va intrebati care e postura de alergare a celor care vin pe primele locuri.

In aer.

In aer.

DSC_0446.jpg

Sir indian

Sir indian

DSC_0745.jpg

DSC_1012.jpg

DSC_1117.jpg

Inapoi spre Zarnesti.

Inapoi spre Zarnesti.

Balan, pe aceasi pozitie ca in urma cu 3 ore.

Balan, pe aceasi pozitie ca in urma cu 3 ore.

DSC_1299.jpg

Poteci faine si chef de alergat.

Poteci faine si chef de alergat.

Biciclistii apreciaza alergatorii.

Biciclistii apreciaza alergatorii.

Poteci perfecte.

Poteci perfecte.

Inca putin.

Inca putin.

DSC_1578.jpg

Un colt de liniste pe dealurile dinspre Poiana Marului.

Un colt de liniste pe dealurile dinspre Poiana Marului.

Schimb de perspective.

Schimb de perspective.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.