Category Archives: Interesant

DSC_7857

Maratonul Vinului, o noapte la stana in Baiului si bujorei in Bucegi, toate intr-un singur weekend.

Prima parte – Maratonul Vinului

Dimineata zilei de sambata ne gaseste in drum spre Urlati pentru un prim concurs de MTB pe anul acesta, Maratonul Vinului. In timp ce imi fac incalzirea pe prima urcare inca nu-mi vine sa cred ca am lasat trail-urile din jurul Brasovului pe forestierele de langa Urlati, si cu toate astea indiferent de traseu un concurs inseamna si experienta de a trage de tine mult mai mult decat ai face-o in mod normal, inseamna puls in gat si satisfactia ca motoarele merg rotund, inseamna intrecere cu ceilalti si cu tine insuti.

Primul concurs pe anul acesta ar fi trebuit sa fie Avrig-ul dar o coasta fisurata cu cateva zile inainte mi-a zadarnicit orice speranta de a participa asa ca au urmat weekenduri cu aventuri in timpul saptamanii combinate cu mini-epice in Sureanu si multe iesiri prin jurul Brasovului. Dar pana la urma nevoia de competitivitate trebuia si ea astamparata cumva si cum Maratonul Vinului era singura alternativa iata-ne la aliniati la start. La plecat se pleaca ca de obicei tare si pe prima urcare ne spargem pe plutoane si plutonase, fiecare in functie de wattii / kg pe care ii are la purtator. Din concurentii de la categorie trec in fata Frunzeanu si Bostan iar eu ma tin de Filip si de Petrache pe prima urcare.

Pe coborare in schimb lucrurile se schimba si trec pe langa mine pe rand Rosca, Horia Pal si Duta si imi dau seama ca ar fi ajutat mult macar o tura pe traseu pentru a vedea cum vin curbele si cum e cel mai bine sa le abordezi. Nu-i nimic, recuperez pe bucatile de urcare si la a doua urcare il ajung din urma pe Rosca. Pe aici in schimb imi dau seama ca e si un mare dezavantaj al unui traseu pe ture cu starturile apropiate, respectiv aglomeratia pe ultimele ture, asa ca faptul ca traseul devine din ce in ce mai cunoscut e compensat de faptul ca trebuie sa ai grija cum depasesti concurenti la variantele mai scurte. Vine si tura trei, vin si crampele pe care le combat cu success cu solutia de rosii, ghimbir, sare si otet. Pe ultima urcare il prind din urma din nou pe Rosca, pacat ca incepe coborarea si el dispare in zare. Merg totusi surpinzator de rotund pana la sfarsit, terminand pe 4 la categorie si 14 la general si cu satisfactia unui concurs in care motorasele au mers suprinzator de bine. In restul numai de bine de organizare si chiar si de traseu.

Partea a doua – Afumarea din Baiului.

Cu partea competitiva din noi (mine) astamparata vine timpul pentru o mini-aventura in spatiul unei seri si al unei dimineti, respectiv o noapte petrecuta impreuna cu Vali, Muha si Octavian la o stana din Baiului. Ei urca din Traisteni, noi venim dinspre Valea Azugii si ne intalnim la jumatate de drum la o stana de sub Cazacu, adapost numai bun pentru o noapte petrecuta la inaltime. Nori albi si pufosi acopera varfurile mai inalte din Neamtului, culmile sunt cuprinse de verdele crud al primaverii iar noi simtim din plin in picioare oboseala concursului.

Prindem ultimele raze ale apusul exact atunci cand ajungem la locul de adapost si trebuie sa recunosc ca imi place sa petrec astel de momente in locuri salbatice. Focul, seara petrecuta cu prieteni si fumul sunt un bonus al unui moment fain petrecut intr-un loc frumos.

Jocuri de lumina.

Jocuri de lumina.

A doua zi de dimineata, in schimb, momentul in care ceasul suna la ora la 5:40 e cat se poate de brutal, oricat de bine si de cald ar fi fost in adapostul nostru peste noapte. Noi vrem sa plecam devreme pentru a urca impreuna cu Andreea si Beleanu pe traseul din ziua 4 de la 4 Munti, in timp ce Vali cu Muha si cu Octavian se grabesc putin pentru a ajunge in Bucuresti. Tot din categoria momentelor frumoase in locuri frumoase e si coborarea spre Azuga, numai buna pentru a lasa bicicleta sa curga la vale. Fata in fata se vede clar Bucegiul cu zapada din ce in ce mai putina. Din nou momente faine in locuri faine.

Partea a treia – Bujoreii din Bucegi.

Odata ajunsi la masina ne asternem din nou la drum, de data asta spre Moeciu de Sus unde speram sa ne intalnim cu Andreea, Pepi si Beleanu pentru a ajuta un pic la igienizarea traseului din ultima zi de la 4 munti. Cand plecam din capatul vaii Bangaleasa oamenii au plecat la deal de o ora si ceva si oricat ne grabim picioarele grele dupa ziua de ieri isi spun cuvantul si reusim sa-i prindem din urma abia dupa ce ocoolim pe curba de nivel varful Bucsa.

Dinspre Leaota ne face cu mana prietenul nostru Cumulo Nimbus, de data asta deja imbracat in vesmite vinetii, Beleanu trebuie sa ajunga la ora 2 la masina asa pornim inapoi la vale, nu inainte de a face cateva filmulete pedaland prinre bujoreii infloriti prematur. Chiar daca nu am reusit sa ajutam cu prea mare lucru a iesit o tura chiar faina de cateva ore, numai buna pentru a umple pana la refuz un weekend si asa plin, asa ca ne retragem in Brasov pentru a recupera o parte din orele de somn pierdute sambata noaptea. Un weekend cu de toate, un pic pe fuga si un pic atipic pentru modul mai “slow” in care ne-am petrecut zilele libere in ultima perioada.

Dupa concurs, suprinzator de fresh si surpinzator de multumit cum am mers.

Dupa concurs, suprinzator de fresh si surpinzator de multumit cum am mers.

Bicicleta in spate si verdele crud ce in curand se va trece si in zonele inalte.

Bicicleta in spate si verdele crud ce in curand se va trece si in zonele inalte.

Ajunsi in zona de creasta in Baiului, cu verde crud de primavara si nori pufosi.

Ajunsi in zona de creasta in Baiului, cu verde crud de primavara si nori pufosi.

Trupa ajunsa la adapostul din seara asta.

Trupa ajunsa la adapostul din seara asta.

Pensiunea "Caprioara"

Pensiunea "Caprioara"

Apusul zilei.

Apusul zilei.

A doua zi de dimineata, cu Bucegiul inca cuprins de zapada in fundal.

A doua zi de dimineata, cu Bucegiul inca cuprins de zapada in fundal.

De aici tot la vale.

De aici tot la vale.

Cateva ore mai tarziu, schimband versantul.

Cateva ore mai tarziu, schimband versantul.

Urcam cu spor.

Urcam cu spor.

Bujoreii inforiti timpuri si single-trail-ul ce inconjoara varful Bucsa.

Bujoreii inforiti timpuri si single-trail-ul ce inconjoara varful Bucsa.

Ride on!

Ride on!

IMG_20180513_114655.jpg

In departare, prietenul nostru Cumulonimbus.

In departare, prietenul nostru Cumulonimbus.

DSC_7877.jpg

DSC_7886.jpg

Intalnirea de la portile Bucegiului.

Intalnirea de la portile Bucegiului.

Un moment de respiro inainte de coborarea spre masina.

Un moment de respiro inainte de coborarea spre masina.

DSC_7010

Cu bicicletele prin Podisul Hartibaciului, fata in fata cu Fagarasul

Sau locuri unde nu exista KOMuri, segmente de Strava, dar pustiul compenseaza cu imaginea Fagarasului pe fundal, drumuri salbatice si sate rupte din romanele lui Preda, Petrescu si Rebreanu

Sunt putine momente in an in care Fagarasul e mai frumos de la poale decat de pe creste, insa finalul lui aprilie cand verdele crud al padurii se suprapune peste albul de la peste 1500 m, precum si finalul de octombrie, cand prima zapada cazuta pe munte are parca doar menirea de a tempera focul galben-roscat de care sunt cuprinse moliciunile podisului Hartibaciului sunt scurte intervale in care parca muntele e poate chiar mai frumos vazut de peste drum.

Recunosc ca documentarea pentru plimbarea de fata a fost minima. A fost mai degraba ceva impulsiv in stilul “hai sa aruncam un sac de dormit in bagaj si sa o luam din loc”. Am plecat din orasul Fagaras cu directia vest, intr-o explorare slow a drumurilor care lipsesc din Google Maps, de pe harti si chiar din jurnale. Nu stiam nici cat de departe putem ajunge, nici unde ne va prinde noaptea. Aveam in fata doar o harta alba pentru noi, culmi pe care le banuiam traversate de drumuri, chiar si cand acestea lipseau aparent ori cand localnicii ne spuneau ca nu putem razbi. De cand ne tot facem veacul pedaland pe coclauri, am rescris vorba “crede si nu cerceta” in “vezi mai intai cu ochii tai, si decide mai apoi”.

Mica noastra aventura de o zi jumate a inceput pasnic pe drumul asfaltat dintre Fagaras si Calbor. Drum bun, lipsit de trafic ce sare un deal de unde avem pentru prima oara o perspectiva larga asupra Fagarasului, dar si a culmilor din fata. Pe termen scurt identificam o culme clara partial deschisa, partial impadurita pe care intentionam sa o urmam. Suntem destul de siguri ca pe culme exista si un drum de pamant. Totul e sa ne dam seama cum sa urcam si sa il intersectam. In orice caz, intr-un asemenea teren nou, orice deal e o oportunitate pentru o vedere de ansamblu si o planificare a urmatoarelor ore. Pe termen lung ne dam seama ca vom avea o panorama superba asupra Fagarasului, si ca am ales unul din cele mai bune locuri pentru weekendul de fata.

In Calbor, la marginea satului gasim o doamna care ne indruma pe un drum de pamant si iarba ce ar urma sa ne urce pe deal. Drum cinstit, pe care urcam cu foaie mica. Ne spune ca drumul sare practic dealul si coboara pe partea cealalta in Rotbav.

Nu mica ne e mirarea cand ajunsi in culme gasim printre altele o borna de piatra cu marcaj BR. Momentan aparitie sporadica, insa marcajul ne va insoti pe mai bine de 70% din tura. Cea mai dificila parte cand drumurile lipsesc de pe harti ori GPS ramane sa hotarasti la intersectii/ bifurcatii ce varianta sa alegi. In afara de regula drumului mai mare, nu prea ai alte repere si nu poti niciodata sa stii cand parcursul bun va fi intrerupt de o exploatare si se va transforma in 2 santuri pentru rotile imense ale tractorului cu care s-au tras lemne.

Cu primul segment de padure avem noroc, caci ne insoteste un marcaj atipic (patrat alb) ce mai mult ca sigur precede adevaratul marcaj BR. Ma intriga aceasta alegere caci parca as pastra banda rosie pentru adevaratul traseu de creasta din Fagaras si as fi folosit o alta culoare pentru marcajul de pe dealurile pe care ne plimbam noi.

DSC_7015.jpg

Coboram in Cincsor si dupa o scurta pauza la magazinul satului reluam urmarirea marcajului BR care ne conduce pe un forestier bun ce se afunda in padure. Verdele proaspat si suculent ne umple de energie. Renuntam sa mergem spre Ghergheal si ramanem fani BR ce ne conduce deasupra satului Rucar. Aici avem o perspectiva foarte frumoasa peste Fagaras si ochim o culme de deal izolata ce pare numai buna pentru un apus si un rasarit cu muntele cel mare sub ochi. Pentru ca mai avem ceva timp coboram scurt pana in satul ascuns la picioarele noastre, pe care il identificam mai mult cu ajutorul turlei bisericii ce se iveste printre florile albe ale unei livezi aninate deasupra primelor case. Cumparam mancare pentru seara si dimineata si revenim pe dealuri.

Nu cadem deloc la pace in ceea ce priveste locul de cort caci combinatia dorita de noi (vedere spre Fagaras, ferit de vant, departe de stana, cu copaci pentru hamac si iarba proaspata pentrul salteluta lui Radu) este imposibil de gasit prin locurile astea. Pana la urma fiecare mai lasa ceva de la el si ne facem culcusul pe un petec de iarba curatat bine, cu spatele la Fagaras.

A doua zi peisajul se schimba. Mai multe dealuri golase, mai putina padure, mai multe turme (cred ca in aprilie-mai se pasuneaza intensiv pe aici, iar cand iarba se usuca pe dealuri ciobanii urca oile la munte) si mai greu de navigat. BR e pierduta si navigam mai mult la inspiratie pana deasupra satului Somartin. Fagarasul desi aceleasi, arata diferit pe masura ce pedalam spre vest caci alte muchii si varfuri ajung in prim-plan. Acum avem perspective spre zona cea mai alpina, cuprinsa intre Vistea si Negoiu.

In Sasaus pierdem din nou marcajul insa ne descurcam binisor si coborarea finala o facem in Sacadate de unde traversam DN-ul spre Porumbacu. Pentru ca mai intra ceva MTB ne continuam traseul pe o retea de forestiere ce leaga Porumbacu de Sus de Cartisoara, pentru o alta perspectiva, mai de aproape asupra vailor principale din Fagaras.

Din Cartisoara se poate continua pe sub munte pana spre Sambata, via Vistisoara si Manastirea Sambata, dar noi alegem asfaltul caci este deja orA 18.30 si in urmatoarele doua ore trebuie sa mancam sub roti 50 de kilometri scursi molcom prin satele de sub munte.

Revenim la masina dupa o cursa cu noaptea, in care bifurcatia mult dorita spre orasul Fagaras se incapatana parca sa apara.

In spatele nostru s-a consumat un apus frumos cu un soare mare si rosu si muntele sta acum din nou in spatele meu, invaluit in primele umbre ale noptii. El ne va astepta mereu, si la vara pentru cateva ture de trekking, si la toamna pentru alte ture de bicicleta, ba chiar si iarna, daca am redeveni prieteni cu zapada. Pana una alta tura de fata a reaprins parca scanteia MTBului in mine si sunt sigura ca haiducia pe care o planificam pentru 1 mai va repune relatia cu MTBul pe fagasul ei normal.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1523044781
https://www.strava.com/activities/1525849193

Prima intalnire cu deaurile si padurile din partea sudica din Podisul Hartibaciului.

Prima intalnire cu deaurile si padurile din partea sudica din Podisul Hartibaciului.

Sunt putine momente in care padurile de foioase arata ca in imagine. In mai putin de 2 saptamani aproape tot verzisul de la sol dispare fiind inlocuit de intunecimea padurii.

Sunt putine momente in care padurile de foioase arata ca in imagine. In mai putin de 2 saptamani aproape tot verzisul de la sol dispare fiind inlocuit de intunecimea padurii.

Locuri ce arata intr-un mare fel.

Locuri ce arata intr-un mare fel.

Tot la vale.

Tot la vale.

Joaca cu terenul, si trebuie spus ca impreuna ca desi avem dupa noi si sac de dormit si haine pentru seara, greutatea nu ne tine deloc inapoi.

Joaca cu terenul, si trebuie spus ca impreuna ca desi avem dupa noi si sac de dormit si haine pentru seara greutatea nu ne tine deloc inapoi.

Prin paduri prin care nu pare sa fi calcat nimeni de multa vreme.

Prin paduri prin care nu pare sa fi calcat nimeni de multa vreme.

In cele doua zile ne-am simtit ca si cum am fi pedalat cu ochii mintii prin Fagaras, deslusind varfuri si muchii si aducandu-ne aminte de momentele petrecute acolo.

In cele doua zile ne-am simtit ca si cum am fi pedalat cu ochii mintii prin Fagaras, deslusind varfuri si muchii si aducandu-ne aminte de momentele petrecute acolo.

Din nou la vale, spre depresiunea Fagarasului, pentru aprovizionarea de seara.

Din nou la vale, spre depresiunea Fagarasului, pentru aprovizionarea de seara.

Aici ar fi fost locul de bivuac de nu ar fi batut un vant destul de hain.

Aici ar fi fost locul de bivuac de nu ar fi batut un vant destul de hain.

In lipsa de alternative, improvizam.

In lipsa de alternative, improvizam.

Culorile rasaritului.

Culorile rasaritului.

DSC_7052.jpg

Pastoral.

Pastoral.

DSC_7067.jpg

Ar putea fi la fel de bine Elvetia, sau Kyrgystan.

Ar putea fi la fel de bine Elvetia, sau Kyrgystan.

Spre vest, tot timpul cu Fagarasul in fata.

Spre vest, tot timpul cu Fagarasul in fata.

Aproape de sfarsitul periplului nostru prin podis.

Aproape de sfarsitul periplului nostru prin podis.

De aici, tot la vale spre caldura din depresiunea Fagarasului.

De aici, tot la vale spre caldura din depresiunea Fagarasului.

Schimbam partile si forestiere cu cele de la poalele Fagarasului, de data aceasta cu tot cu rauri de trecut.

Schimbam partile si forestiere cu cele de la poalele Fagarasului, de data aceasta cu tot cu rauri de trecut.

Ultima geana de lumina.

Ultima geana de lumina.

Apusul zilei.

Apusul zilei.

DSC_6569

Taormina si o zi de pedalat in jurul Etnei, ultimele zile din Sicilia

Vineri- Taormina

Locul de cort de aseara a fost unul din cele mai reusite in ceea ce priveste imersarea in natura. Departe de drum, intre o plantatie de vita de vie si o padurice, pe pat de iarba moale si cu ciripit de pasari in urechi. Iar pe fundal, Etna.

Ziua de vineri ne gaseste pedaland din nou spre mare. De data asta spre marea Ionica. Drumul coboara vertiginos, pe stradute, si te arunca, de fapt aproape ca te scuipa pe promenada din Naxo. Nu sunt prea multi turisti, sezonul abia a inceput, cu indulgenta, insa e opulenta de baruri si terase deschise in zona. Asa am nimerit si la o “impinge tava” 10 kilometri mai devreme, unde am oprit, am comdandat 2 portii de mancare de caciula si am mancat chiar daca nu ne ne era foame si pedalasem abia 30 de kilometri pe ziua de azi, si aceia la vale. Dar pe principiul ca “ce-i in mana nu-i minciuna”, mai bine sa avem ceva cald, proaspat, gustos si fara fite in stomac, decat biscuiti.

Tinta zilei de azi este Taormina si desi nu ne e neaparat in drum, urcarea de 200 de metri diferenta de nivel ne rasplateste cu imagini la superlativ. Etna mereu in fundal, marea sub noi, mici golfuri cu apa limpede delimitate de promontorii ce se avanta curajoase spre mare, si un vechi teatru grec din secolul 2 inaintea erei noastre.

Nu am sa insist pe istoria locului, informatii suficiente gasiti pe internet, insa simplul fapt de a te plimba printr-un loc ce a trecut prin secole, prin stapaniri nenumarate (greci, romani, arabi, normani, spaniolo si apoi italieni), a supravietuit razboaielor, cutremurelor (nu neaparat neafectat) pare o sfidare a timpului. Sau in orice caz, un astfel de loc da cu totul o alta valoare scurgerii vremii. Scade cumva insemnatatea secolelor si scoate in evidenta miicimea si lipsa importantei zilei de azi in scurgerea generala a timpului. Ascultand povestile ce rasuna clar din ghidul audio, nu pot sa nu ma gandesc ca mi-ar face placere sa asist la un spectacol de opera aici. Verdi, Puccini, Rossini, apus de soare, marea sub noi, Etna inzapezita vizibila prin una din arcadele ramase inca in picioare si arta care transcende si ea timpul. Oare grecii care au ridicat teatrul initial se gandeau ca va mai fi folosit in acelasi scop si peste 2000 de ani. Oare cum sunau si aratu spectacolele acum 2000 de ani? Oare ideea noastra despre arta ar avea sens pentru un spectator grec de acum 2 milenii?

Sicilia intr-o singua imagine, urcari, mare si Etna. Indreptandu-ne spre Taormina.

Sicilia intr-o singua imagine, urcari, mare si Etna. Indreptandu-ne spre Taormina.

Dupa partea culturala din Taormina e cazul sa ne reindreptam spre munte. Alegem sa urcam dinspre nord pe doua drumuri aproape pustii: mai intai spre Mareneve la 1400m, apoi coboram in Milo la 700 m si prindem urcarea principala spre Rifugio Sapienza. Sau cel putin asa suna planul facut de Radu pe treptele de piatra ale unei case din Piedimonte Etnea aducand ca principal argument locurile propice de cort. Eu insa nu m-as baza pe asta. Mai repede lui Radu ii place sa urce si cu cat e mai mult munte la mijloc si cu cat sunt mai multe calorii arse, cu atat e mai fericit.

Locul de cort din seara asta e intr-o mica padurice, terasata, intr-una din nenumeratele curbe ale urcarii. E cald si placut, asa ca mancam afara ascultand vulcanul cum maraie mocnit deasupra noastra. E un sentiment ciudat sa te gasesti pe pantele unui munte care are viata si un timp al sau propriu ce ii dicteaza ciclurile de eruptie. Pare un urias ce nu doarme niciodata, sau cel putin nu a dormit in ultimii 3000 de ani. Doar picoteste din cand in cand.

Sambata- Etna

Scurta noastra vacanta in Sicilia se va incheia cu Etna in sus si in jos. In ciuda planurilor de cu seara, tot la 9 dimineata ajungem sa plecam. Aerul inca racoros al diminetii, asfaltul bun si gradientele de bun simt fac ca prima parte a urcarii spre Mareneve sa mearga usor. Cand stii ca in fata iti stau 2000 m diferenta de nivel, mai bine ignori ceasul si te concentrezi doar pe inlantuitea serpentinelor. Cum nici nu stiu cate tornante are drumul, nu imi ramane decat sa caut cu ochii cerul albastru ce vesteste printre varfurile pinilor un eventual platou. Insa Sicilia m-a invatat ca nu exista mereu un platou ce precede un pas. De multe ori totul e doar o urcare si apoi o coborare continua, profilul de azi urmand sa respecte si el regula.

La finalul urcarii contabilizam scurt 900 m diferenta de nivel pe ziua de azi. Partea superioara (cota 1400-1600 m) se desfasoara printr-un peisaj post razboi nuclear dominat de cenusa ramasa din eruptiile ulterioare si bolovani negri cu aspect poros, printre care cresc palcuri de iarba sau isi duc viata diverse soparle.

Drumul pe care suntem noi nu e principala cale de access spre Etna. El urca doar pana la o statiune de schi, ca mai apoi sa coboare la 700 m si sa urce in final pana la 1950 m.

Coborarea e invaluita intr-o ceata atipica, ce inghite soare, cer albastru, dar si satele de sub noi ce se vad ca prin pacla

Urcarile ca si coborarile par sa aiba lungimi si gradienti similari si beneficiind de un asfalt perfect ne vedem repede la 700 m altitudine in Nicolisi. De aici mai pierdem inca 100 m pana in Zafferana Etnea de unde incepe una din urcarile pe partea sudica. Sansa ne scoate in cale o Tavola Calda unde mancam regeste desi e abia ora 11.00 si nu ne e neaparat foame: torteliini, pasta alla norma, cola, 2 strudele cu ricotta proaspata si 2 expresso. Transfagarasnul din fata cere resurse si pe cand ma lupt cu ce am in farfurie parca vad cum vor intra rand pe rand in sistem: mai intai cafeaua si zaharul din Cola. Cu pastele am sa ma lupt putin, le voi mai simti inca pe limba gustul de sos de rosii pana se vor transforma in energie benefica, dar astea sunt cu bataie lunga. Ultimul probabil ca va fi strudelul, dar asta era mai mult pentru suflet si mai putin pentru eficienta pedalatului.

Dupa pauza de masa ne asternem la drum sa mancam sutele de metri diferenta de nivel pe paine. V-am zis ca Sicilia e si despre mancare, in toate formele ei. Si putina miscare se asorteaza la fix dietei mediteraneene.

Urcarea in sine nu ma impresioneaza cu nimic. De altfel cred ca a fost cea mai putin interesanta din Sicilia. Gradientul ramane constant pe la 6-7 %, soarele bate si el cu putere, asfaltul se strica vazand cu ochii si ca un facut, acolo unde-i asfaltul mai prost si mai dus, acolo sunt si bucatile de 10% si tot acolo bate si vantul ca turbatul. Peste toate as trece daca ar fi ceva de vazut, insa din unghiul asta pana si muntele arata neinteresant.

Perspectivele sunt ceva mai bune de pe drumul ce vine din Nicolisi si ne va servi noua pentru coborare. O coborare cinstita, de aproape 2000 m diferenta de nivel, ce se scurge legat pana in Catania. Cred ca daca ti-ai pune mintea ai putea sa nu dai nici macar o pedala pe aici.

Catania ne asteapta cu un centru in Patrimoniul Unesco pe care avem prea putin timp sa il exploram, asa ca ne rezumam la piata centrala si 2 inghetate marimea L, ca pentru 2 ciclisti pofticiosi

Cu ce am ramas din saptamana ce tocmai se incheie ? Cu certitudinea ca vom reveni atat in Sicilia (caci mai avem jumatate de insula de explorat) cat si in Italia, care ne asteapta cu o traversare sud- nord la care visam de ceva timp.

Unul din cele mai faine locuri de cort, pe terase formate pe sol vulcanic, departe de drum si cu Etna in fundal.

Unul din cele mai faine locuri de cort, pe terase formate pe sol vulcanic, departe de drum si cu Etna in fundal.

Inapoi la drumurile principale.

Inapoi la drumurile principale.

Biserici vechi de 1200 de ani, asezate langa transformatoare moderne.

Biserici vechi de 1200 de ani, asezate langa transformatoare moderne.

IMG_20180330_102537.jpg

L'Isola Bella si apele albastre ale Mediteranei.

L'Isola Bella si apele albastre ale Mediteranei.

Powered by Gran Cereale.

Powered by Gran Cereale.

Taormina, teatrul grecesc cu cea mai faina priveliste. Mi se pare incredibil cand stai sa te gandesti ca un obiect construit de om indeplineste acelasi scop si la 2400 de ani de la constructie.

Taormina, teatrul grecesc cu cea mai faina priveliste. Mi se pare incredibil cand stai sa te gandesti ca un obiect construit de om indeplineste acelasi scop si la 2400 de ani de la constructie.

In Italia nu trebuie sa mergi departe pentru a gasi o opera de arta si fiecare orasel pare sa aiba propriile bijuterii.

In Italia nu trebuie sa mergi departe pentru a gasi o opera de arta si fiecare orasel pare sa aiba propriile bijuterii.

Inca o noapte, inca un loc de cort.

Inca o noapte, inca un loc de cort.

Tot la deal, cu Etna fumegand in fundal.

Tot la deal, cu Etna fumegand in fundal.

DSC_6580.jpg

Bijuteriile baroce din Catania.

Bijuteriile baroce din Catania.

DSC_6592.jpg

Soseaua ce traverseaza raurile de lava ce s-au scurs nu cu multa vreme in urma de pe Etna.

Soseaua ce traverseaza raurile de lava ce s-au scurs nu cu multa vreme in urma de pe Etna.

Fast food italian, cu Pasta ala Norma si Tortellini cu Ricotta.

Fast food italian, cu Pasta ala Norma si Tortellini cu Ricotta.

In cateva ore ajungem de la 2000 de metri in Catania, o mica bijuterie baroca asezata pe malul marii.

In cateva ore ajungem de la 2000 de metri in Catania, o mica bijuterie baroca asezata pe malul marii.

Inghetata de despartie.

Inghetata de despartie.

Inapoi spre Palermo, si de aici spre Romania, speram noi cu tot cu primavara.

Inapoi spre Palermo, si de aici spre Romania, speram noi cu tot cu primavara.

DSC_6501

Muntii Nebrodi si prima intalnire cu Etna

Dimineata ne intampina cu o mare de un albastru ireal si cu 6 din cele 7 insule Aeolian la orizont. Soarele ne-a gasit inca inainte de ora 8 si atmosfera in cort e chiar placuta. Se anunta o vreme superba, soare glorios si absolut niciun nor pe cer.

Primii 40 de kilometri pe malul marii se scurg in mai putin de o ora si jumatate si ne oprim la o cafenea pentru pauza regulamentara de cafea. Noroc ca in Romania nu gasesti capucinno atat de bun, ca as putea deveni dependenta (a se nota ca aceste consideratii vin din partea unui om care nu bea cafea). Insa o cafea buna, cu un croissant sau niste fursecuri alaturi este o mica placere ce se asorteaza cu Italia. Si daca ea vine si inaintea unei urcari cu de aproape 1500 m diferenta de nivel, atunci este startul perfect, la fix cat sa bage putina energie in instalatie pentru primele cateva sute de metri care sunt de regula si cele mai sustinute. Serpentinele drumului se insira una dupa alta, taiate in coasta muntelui, conducandu-ne pe sub un soare de iunie spre un oras catarat pe un promontoriu stancos, la 750 m altitudine- San Fratello. Sub noi, aproape vertical se intinde marea lasata in urma. Este unul din ultimile locuri cu vedere spre Mediterana si unul din putinele locuri cu perspective atat spre mare cat si spre munte. Suntem in inima parcului natural Nebrodi si se pare am prins fara premeditare una catararile recomandate pe forumurile de ciclisti din Sicilia- Portella Fratella Morta. In fata ne stau 30 de kilometri de parc natural pana in prima localitate de pe partea cealalta a muntelui- Cesaro (cu accent pe ultima silaba). Nebrodi sunt destul de impaduriti. Radu dispare repede din campul vizual, asa ca raman cu gandurile mele in timp ce picioarele invart ritmic la pedale si ochii observa cum se schimba padurea pe masura ce urcam, de la verdele plin si suculent de mai, la mugurii de final de martie si pana la pantele aflate inca sub domimatia unei ierni intarziate.

Cum pasul e si el impadurit si fara perspective, incepem sa coboram rapid, sperand la puncte de belvedere spre Etna. Si asteptarile nu ne-au fost inselate. Pe cat pedalam mai mult prin Sicilia, pe atat sunt din ce in ce mai convinsa ca voi reveni. Nu gasesc absolut niciun contra-argument si trebuie sa recunosc ca sunt vrajita de mica insula aflata la capatul Italiei. Ultimii 40 de kilometri ai zilei se scurg cu imaginea Etnei pe fundal, din ce in ce mai aproape, pana ajungem sa ne gasim fix sub ea. Maine o vom explora pe indelete.

Locul nostru de cort, pe un tapsan inierbat pe malul marii si cu miros de flori proaspat inflorite.

Locul nostru de cort, pe un tapsan inierbat pe malul marii si cu miros de flori proaspat inflorite.

Rasaritul zilei.

Rasaritul zilei.

Pauza de cafea (si croissante) de la ora 10, cafea italiana buna si ieftina.

Pauza de cafea (si croissante) de la ora 10, cafea italiana buna si ieftina.

Autoportret de biciclisti fotografi.

Autoportret de biciclisti fotografi.

Cu plecare de la malul marii, pedaland spre un pas de 1400 de metri.

Cu plecare de la malul marii, pedaland spre un pas de 1400 de metri.

A fost probabil ultima tura cu Merckx, o cursiera ce chiar imi place si ce sper sa mai mearga multi kilometri de acum incolo.

A fost probabil ultima tura cu Merckx, o cursiera ce chiar imi place si ce sper sa mai mearga multi kilometri de acum incolo.

Insule eoliene.

Insule eoliene.

Drumul intins spre Nebrodi cei impaduriti.

Drumul intins spre Nebrodi cei impaduriti.

DSC_6468.jpg

Inapoi la iarna.

Inapoi la iarna.

Mafia inca exista in Sicilia. Aparent nu se indeletniceste cu lucruri prea hardcore, dar de existat inca exista.

Mafia inca exista in Sicilia. Aparent nu se indeletniceste cu lucruri prea hardcore, dar de existat inca exista.

Primul contact cu Etna.

Primul contact cu Etna.

Momentul zilei, atunci cand soarele , norii si Etna lucreaza impreuna pentru clipe magice.

Momentul zilei, atunci cand soarele , norii si Etna lucreaza impreuna pentru clipe magice.

DSC_6518.jpg

Drum intins cu Etna in fundal.

Drum intins cu Etna in fundal.

DSC_6264

Un parc natural inzapezit si un foc pe malul marii, Sicilia partea a doua

Marti. Nu sunt sigura daca noi cautam aventura sau trage ea singura la noi

Astazi incepem prin a pune 20 de kilometri sub roti, pe un drum principal in lucru. De fapt drumurile din Sicilia sunt departe de suprafetele impecabile din Giro. Drumurile mai mari (SS-urile) au in general asfalt bun, insa reparatiile s-au facut in petice, astfel incat, cand ti-e lumea mai draga mai apare cate un damb. Drumurile secundare (SP-urile) sunt in schimb cu gropi, denivelari, asfalt rupt. Astazi a fost in schimb ziua drumurilor distruse. Luate de apa, alunecari de teren ce au purtat la vale terasament, parapeti etc. Cu bicicleta razbesti. Pe langa ea, cu ea in spate sa nu o murdaresti. Vorba aceea: mersul pe jos face piciorul frumos. Pe drumuri ca acestea lipsite de trafic doar vantul isi face de cap ducand cu el parfumul pomilor infloriti combinat cu cel al rapitei ajunsa aici deja la maturitate.

Dealurile sunt in mare parte dedicate fie agriculturii sau pomiculturii, fie pasunilor si Sicilia nu duce lipsa de ovine, bovine, caprine, cabaline. Si nici de caini. Chiar acum cand scriu aceste randuri 2 caini imi latra in completare unul la urechea stanga si unul la urechea dreapta. Suntem la poalele parcului natural Madonie, niste munti de 1800 m, pe care intentionam sa ii sarim maine, doar asa, pentru ca noua ne plac muntii.

In ultima ora ne-au alergat si ploaia si noaptea si locul de cort perfect nu s-a aratat, asa ca ne-am multumit cu cel mai bun loc gasit. Stim din BikeClimbBike ca italienii sunt foarte relaxati in aceasta privinta si poti campa cam pe oriunde pentru o noapte.

Miercuri. Parcul National Madonie sau ziua la care viseaza orice cicloturist

Copacul sub care am intins cortul aseara, grabiti de furtuna ne tine intr-un con de umbra, astfel incat nu ne dam seama decat atunci cand iesim din cort ce vreme frumoasa e afara. Norii s-au risipit si doar varfurile mai sunt inconjurate de un brau translucid de ceata-umezeala, ce va disparea si el cat de curand. Sub aspectul vremii se anunta ziua perfecta. Strangem si pedalam pana in prima localitate- Polizzi Generosa, nu inainte de a ne incalzi cu un push bike pe niste pavate cu 30% panta. Macar vederea spre munte face toti banii. Pavatele astea nu au aparut din senin, sunt doar o cale de acces la oraselul cocotat pe un promontoriu stancos, dupa ce drumul clasic s-a prabusit (cel putin al treilea drum luat de ape pana acum).

Intre primavara si iarna, in muntii Madonie.

Intre primavara si iarna, in muntii Madonie.

In oraselul in care ajungem e zi de targ, asa ca dam si noi o raita si plecam cu niste curmale proaspete pe care le asortam cu un capucino. Preludiul perfect pentru urcarea de 5-600 de metri diferenta de nivel ce ne sta in fata.

Drumul pe care intram este pustiu. Radu dispare repede din campul vizual, asa ca raman eu cu gandurile mele, intrebandu-ma daca nu ne vom trezi la un moment dat cu un alt drum luat de ape si fara varianta de ocolire. Totusi pedalele se invart ritmic, copacii infloriti raman in spate, pasunile si ultimile case sunt si ele depasite, ne afundam in padurea de conifere (pini), doar ca sa iesim in final pe pantele domoale acoperite inca la vremea asta cu 5-10 cm de zapada.

Drumul ramane insa uscat si suntem singurii care ne bucuram de perspectivele largi pe care ni le dau cei 1400 de metri la care ne aflam. Coborarea spre Cefalu merge in doua trepte. Una continua pana la 600 m, apoi o mica urcare si apoi o serie de serpentine cu asfalt perfect pana jos.

Sansa ne scoate in cale si o pizzerie-restaurant deschis(a) in mijlocul zilei, cum rar gasesti in Italia in locurile care nu sunt turistice, asa ca intram cu gandul la o pizza, dar ne multumim cu cate o portie de paste gustoase si un desert ce parea a fi orez cu lapte, dar era de fapt o prajitura cu foi, crema de lapte si scortisoara.

Multumiti plecam mai departe si ajungem in Cefalu la fix cand incepe programul de dupa-amiaza pentru vizitarea domului. Dupa o felie generoasa de pizza si un wrap cu salata mancate pe treptele domului, scaldate in soare, hotaram sa ne incercam norocul cu drumul principal ce merge pe malul marii. Avem si aici o supriza placuta cu un drum ca in palma si cu trafic redus pe care cursierele noastre zboara in voie. Pe marginea drumului cresc niste tufisuri cu flori galbene ce raspandesc cu miros delicat de zambila ce rascoleste amintiri dintr-o tura de cicloturism in Olanda. Las rotile cursierei sa manance kilometri in timp ce ochii se pierd in infinitele nuante de albatru ale Mediteranei.

Fata in fata cu marea.

Si cateva ore mai tarziu, fata in fata cu marea.

La un estuar ne iese in cale si locul de cort perfect: iarba, floricele, departe de drum dar aproape de mare, la fix cat sa nu te ude fluxul dar sa lasi inca valurile sa te adoarma.

Avem 80 de kilometri pedalati, nu e nici macar ora 18.00, asa ca o oprire acum ar veni parca prea devreme. Insa e locul perfect si stim ca atunci cand se apropie inserarea Murphy se trezeste si ne scoate in cale numai bombe.

Plecam mai departe cuprinsi de regrete. Ploaia incepe dinspre mare si mergem paralel cu ea. Sunt inca stropi razleti, dar oricat pedalam in fata, ploaia se tine scai dupa noi. Inutil sa spun ca in Cefalu e soare…

Prima localitate in care ajungem – Tusa ne intampina cu stropi mari si desi. Oprim la un supermarket, luam ceva de mancare, exploram marginea satului cautand un loc bun de cort, dar nu gasim nimic pe masura a ceea ce am lasat in urma. Cum intre timp s-a oprit si ploaia si norii se sparg in urma noastra, hotaram sa ne intoarcem la locul care ne-a cazut cu tronc. 8-10 kilometri trec repede cu cursiera. Fitness-ul de seara. Lumina devine din ce in ce mai frumoasa si culorile se schimba permanent caci mergem cu apusul in fata. In 20 de minute suntem inapoi si pe pajistea verde, invizilbil din drum, descoperim un alt cort instalat, apartinand unei familii de nemti. Seara suna excelent cu companie, discutii relaxate intr-o limba in care ne simtim cu totii confortabil si…piesa de rezistenta: un foculet deloc extravagant, cat sa dea culoare, caci de caldura nu e neaparata nevoie. Se anunta 9 grade minima, e prima noapte in care mancam afara, pe iarba, cu marea in urechi si muntii in suflet. O sticla de vin mai lipsea, dar ziua a fost oricum perfecta, de la diversitatea peisajelor, la drumurile pustii si cu asfalt bun prin care am pedalat si pana la mancarea ce in sfarsit a facut cinste Italiei: capucino la pauza de la ora 10.00, paste la pranz, pizza si panini la pauza de dupa-amiaza, salata cu rosii, ceapa, castraveti si pui seara plus un tiramisu la desert. Pana si gurmandul din mine a fost multumit azi, nu doar poetul. Sicilia ne-a dat azi cu 4 maini si probabil a fost ziua perfecta a scurtei noastre vacante.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1475091086
https://www.strava.com/activities/1476946228

Locul de cort din prima noapte, cu iarba verde, liniste si munti inzapeziti in distanta.

Locul de cort din prima noapte, cu iarba verde, liniste si munti inzapeziti in distanta.

Micul dejun al cicloturistului, cu paine buna, masline, rosii, branza si gem de caise.

Micul dejun al cicloturistului, cu paine buna, masline, rosii, branza si gem de caise.

O mica bijuterie inca functionala. Trebuie sa recunosc ca sunt tare curios cum se conduce o astfel de buburuza.

O mica bijuterie inca functionala. Trebuie sa recunosc ca sunt tare curios cum se conduce o astfel de buburuza.

In departare muntii Madonie care ne-au atras privirile timp de o dimineata.

In departare muntii Madonie care ne-au atras privirile timp de o dimineata.

Locul in care drumul se termina, luat de o alunecare de teren ce a mutat tot muntele din loc.

Locul in care drumul se termina, luat de o alunecare de teren ce a mutat tot muntele din loc.

Il gasim cateva sute de metri mai jos.

Il gasim cateva sute de metri mai jos.

Soare si furtuna in apropiere de Madonie.

Soare si furtuna in apropiere de Madonie.

Sicilia e plina de case si conace vechi de sute de ani, acum parasite. Sunt curios cate povesti avea de spus in cazul acesta stejarul din curtea centrala.

Sicilia e plina de case si conace vechi de sute de ani, acum parasite. Sunt curios cate povesti avea de spus in cazul acesta stejarul din curtea centrala.

O bucatica crancena ce para rupta din turul Flandrei.

O bucatica crancena ce para rupta din turul Flandrei.

Pauza de la ora 10, cu un capucino facut cum trebuie si curmale proaspete, in Polizii Generosa, un mic orasel din varf de deal de la poalele muntilor Madonie.

Pauza de la ora 10, cu un capucino facut cum trebuie si curmale proaspete, in Polizii Generosa, un mic orasel din varf de deal de la poalele muntilor Madonie.

Urcam cu spor spre muntii inzapeziti, pana intr-un pas de 1400 de metri.

Urcam cu spor spre muntii inzapeziti, pana intr-un pas de 1400 de metri.

Urcand cu spor prin paduri de pin.

Urcand cu spor prin paduri de pin.

Pret de o ora si putin schimbam iarba verde pe zapada.

Pret de o ora si putin schimbam iarba verde pe zapada.

Serpentine, paduri si drum intins.

Serpentine, paduri si drum intins.

Intre primavara si iarna, in muntii Madonie.

Intre primavara si iarna, in muntii Madonie.

Pranzul ciclistului infometat, ce descopera ca e aproape imposibil sa gasesti pizza in Italia inainte de ora 17:30.

Pranzul ciclistului infometat, ce descopera ca e aproape imposibil sa gasesti pizza in Italia inainte de ora 17:30.

DSC_6387.jpg

Catedrala din Cefalu, o biserica cu iz de orient mijlociu ridicata in vremea cruciadelor.

Catedrala din Cefalu, o biserica cu iz de orient mijlociu ridicata in vremea cruciadelor.

Un interior suprinzator de bizantin pentru o catedrala din Italia.

Un interior suprinzator de bizantin pentru o catedrala din Italia.

Un memorial dragut si discret, si imi imaginez ca de fiecare data cand cei inca in viata trec pe langa el isi aduc aminte de Ignazio.

Un memorial dragut si discret, si imi imaginez ca de fiecare data cand cei inca in viata trec pe langa el isi aduc aminte de Ignazio.

Ultima geana de lumina, pe malul marii Mediterane.

Ultima geana de lumina, pe malul marii Mediterane.

Petrecere de corturi Quechua, impreuna cu o familie de nemti plecata de un an de zile prin Europa.

Petrecere de corturi Quechua, impreuna cu o familie de nemti plecata de un an de zile prin Europa.

Pregatirea pentru o seara in jurul focului in care am schimbat italiana pe germana si in care am incercat sa aflam cat mai mult din povestea oamenilor. Rezumatul e ca se poate calatorii in 3, cu un copil de 5 ani, fiecare pe bicicleta lui. Si ca o astfel de calatorie te invata, intr-un fel in care l-am descoperit si noi, sa incetinesti curgerea timpului.

Pregatirea pentru o seara in jurul focului in care am schimbat italiana pe germana si in care am incercat sa aflam cat mai mult din povestea oamenilor. Rezumatul e ca se poate calatorii in 3, cu un copil de 5 ani, fiecare pe bicicleta lui. Si ca o astfel de calatorie te invata, intr-un fel in care l-am descoperit si noi, sa incetinesti curgerea timpului.

DSC_6152_01

Un Palermo plin de contraste si o prima zi de pedalat prin Sicilia rurala

O aterizare neasteptata in contrastantul Palermo

Atunci cand capitanul cursei spre Catania ne anunta ca din cauza vremii nefavorabile cursa a fost redirectionata spre Palermo nici nu stim daca sa ne bucuram sau nu. Oamenii din avion isi fac griji pentru transferul spre Catania si intarzierea aferenta. Noi ne gandim doar ca iata, fara voia noastra, vom ajunge in locul din care planuiam sa ne incepem explorarea Siciliei, asa ca schimbam din mers planul, refacem rezervarea pe booking.com si frunzarim capitolul dedicat Palermo-ului, in loc de cel dedicat Cataniei din ghidul celor de la Lonely Planet.

Cand in final imi vine randul sa ies din carlinga avionului, ochii mei se intalnesc direct cu marea si las vantul sa imi alerge prin par. Ii promit sa fim prieteni atata timp cat bate din spate. Dar e un vant cald ce muta pe cer nori spectaculosi.

Palermo cel plin de contraste, gunoaie, grafiti si monumente istorice nepretuite.

Palermo cel plin de contraste, gunoaie, grafiti si monumente istorice nepretuite.

Dupa ce lamurim detaliile administrative ne taram bicicletele spre hostelul aflat la 10 minute de gara si 2 minute de centrul vechi. Acesta va ramane pentru 2 seri baza noastra de explorare pentru un oras in care contrastele te lovesc la fiecare pas. Din tot ce am citit, descrierea celor de la Lonley Planet reuseste sa suprinda cel mai bine multiplele fete ale orasului, atractia si dezgustul, uimirea pozitiva si repulsia care se intersecteaza de nenumarate ori, pe fiecare strada, straduta ori in fiecare piateta. Magazinele noi si tratoriile cu traditie de generatii, decadent si in plina dezvoltare, cladirile decrepite ce stau fata in fata cu altele renovate, albul curat al stucco-urilor din oratoriile prezervate cu grija, contrastand cu griul dalelor de piatra de pe strazile laterale facute parca sa transceada pana si vesnicia, mirosul de igrasie, peste si mare contrastand cu magazinele de moda si parfumuri. Fluviul de tineri de pe Via Vittorio Emanuele, contrastand cu oamenii iesiti in pauza de la Teatro Massimo. Vulgaritatea din tinuta vestimentara a multor fete de liceu, contrastand cu lookul bine analizat si cu bun gust a unora din femeile trecute de 30 de ani ce isi insotesc la brat, pe Corso, partenerul de viata, localuri cu street food aflate zid in zid cu restaurante de fite, pare ca pentru tot si toate e loc in Palermo. Si asta nu e ceva nou, caci Palermo si Sicilia in sine au fost un exemplu reusit de multiculturalism inca din cele mai vechi timpuri. Greci, romani, arabi, normanzi, spanioli, italieni, pentru toti a fost loc pe insula si fiecare a lasat ceva mostenire Siciliei.

Asa ca luni ne asternem la drum in cautarea micilor comori ale insulei, celor aflate la vedere in orasele mari si celor ascunse in satele imprastiate prin centrul tarii.

Prima zi de pedalat

Ploaia s-a oprit, chef de pedalat avem doar ca una din manetele de la Felt nu ne lasa sa asternem la drum. Asta pare a fi singura paguba a zborului, insa necesita cateva ore extra in Palermo pentru reparatie/ schimb.

Ghinionul cu transportul trebuia sa lovesca la un moment dat, caci pana acum a fost crutati, in ciuda numeroaselor drumuri facute. Totusi, daca e sa e intample ceva bicicletei, parca prefer sa se intample in Italia si nu in Maroc, Georgia, Oman sau alte destinatii pe care nimeni nu le asociaza cu ciclismuml.

Radu pleaca in misiune si se intoarce dupa 2 ore cu o maneta noua. Chiar nu conteaza ca plecam la 12.00. Suntem deja in modul concediu si tot ce conteaza este ca ne asternem la drum.

Dupa primii 10 kilometri prin Palermo si pe drumul spre Monreale traficul haotic se mai calmeaza si prindem un drum secundar pe care vom descoperi doua mari caracteristici ale drumurilor din Italia: drumurile mici sunt aproape lipsite de trafic, sunt pitoresti, dar insumeaza o diferenta mare de nivel si gradientul pare a fi constant undeva intre 4 si 8%.

Dupa putin peste 20 de kilometri pedalati ne luam temporar la revedere de la Palermo si intram in Sicilia continentala, Sicilia satelor mici, a intinselor suprafete cultivate (dar ai ingradite), Sicilia soarelui, vantului si dealurilor.

Drumurile pe care pedalam sunt un balsam al sufeltului nostru ce tanjeste dupa primavara, caci ochii se plimba in voie si descopera cu usurinta in iarba verde o multime de flori, norii purtati de vant anima albastrul infinit al cerului, micile sate/ orasele prin care trecem ne intampina cu strazile inguste, micile piatete, carmangeria, patiseria & gelateria, alimentara si aprozarul regulamentar.

Iz de primavara si de Macin, in varianta cu munti inzapeziti de 1300 de metri in fundal.

Iz de primavara si de Macin, in varianta cu munti inzapeziti de 1300 de metri in fundal.

Fara indoiala insa cel mai fain loc in care am ajuns este Bosco della Ficuzza, o padure generoasa ce inconjoara pe toate partile o stanca de peste 1200 m, acoperita azi cu un puf de zapada ramas in urma ploii nesfarsite de ieri din Palermo. Asa cum se intampla mereu, frumusetea locurilor e potentata sau diminuata de momentul in care ajungi acolo. Si pentru noi, asta a fost momentul potrivit. Un drum uscat, ce urca in serpentine provocatoare printr-o padure de fag ce abia incepe sa inverzeasca, dar lasa inca lumina finalului de zi sa patrunda generoasa printre copaci si ne coloreze coborarea.

Cu aprovizionarile facute ne intoarcem la ultimul loc de cort vazut si cu o voluptate specifica celor care atunci cand vor sa descopere un loc il iau la pas (a se citi la pedalat) pe indelete, ne intindem pentru prima oara pe anul acesta cortul, osciland intre un petec de iarba cam umed sub in copac inflorit si un petec de iarba moale, aproape muschi pe un promotoriu deasupra drumului.

Cortul nou primit ca sponsorizare de la Decathlon Iuliu Maniu (multumim inca o data) merita un prim loc cu iarba din belsug si ferit de spinii, ciulinii, pietrele si solul neprimitor din Maroc. Quechua Ouick Hiker2 il inlocuieste pe Quick Hiker1, cortul care ne-a fost casa sute de seri, sub cerul instelat al Romaniei, Marocului, Indiei si tuturor tarilor de pe Drumul Matasii. Este un model care noua ni se potriveste manusa si care ne va insoti mai departe in fiecare aventura pe doua roti. Un review detaliat a scris Radu aici.

Track si date aici.

Bicicletele impachetate dupa metoda bricolaj, cu izolaltie de conducte, bubble wrapp, soricei si folie.

Bicicletele impachetate dupa metoda bricolaj, cu izolaltie de conducte, bubble wrapp, soricei si folie.

DSC_6132.jpg

Detalii dint-o alta vreme.

Detalii dint-o alta vreme.

Batalia de la Lepanto in stucco si Serpota la maximul abilitatilor sale. Undeva intre pictura, teatru si sculptura.

Batalia de la Lepanto in stucco si Serpota la maximul abilitatilor sale. Undeva intre pictura, teatru si sculptura.

DSC_6148.jpg

DSC_6152.jpg

Scaune ramase in strada dupa petrecerea de sambata, scutere, grafiti si religie. Palermo.

Scaune ramase in strada dupa petrecerea de sambata, scutere, grafiti si religie. Palermo.

Cautandu-l pe Mario.

Cautandu-l pe Mario.

In casuta asta de 15 metri patrati, aflata la 2 minute de centru si de catedrala veche de 1000 de ani chiar traia cineva.

In casuta asta de 15 metri patrati, aflata la 2 minute de centru si de catedrala veche de 1000 de ani chiar traia cineva.

Printre picaturi de ploaie, spre fosta catedrala normanda.

Printre picaturi de ploaie, spre fosta catedrala normanda.

Din nou detalii dintr-o alta vreme.

Din nou detalii dintr-o alta vreme.

DSC_6182.jpg

Ce se poate intampla cu un Ficus daca il lasi 150 de ani sa creasca.

Ce se poate intampla cu un Ficus daca il lasi 150 de ani sa creasca.

Din categoria ce se poate intampla cu un ficus daca il lasi 150 de ani sa creasca.

Din categoria ce se poate intampla cu un ficus daca il lasi 150 de ani sa creasca.

DSC_6207.jpg

Gata de plecare de la kilometrul 0, catedrala din Palermo.

Gata de plecare de la kilometrul 0, catedrala din Palermo.

Pe Stradute cu piatra cubica prin Monreale.

Pe Stradute cu piatra cubica prin Monreale.

10 kilometri si aproape 500 de metri, si lasam Palermoul in spate.

10 kilometri si aproape 500 de metri, si lasam Palermoul in spate.

Drum intins, munti inzapeziti, primavara si foarte, foarte mult verde.

Drum intins, munti inzapeziti, primavara si foarte, foarte mult verde.

Iz de primavara si de Macin, in varianta cu munti inzapeziti de 1300 de metri in fundal.

Iz de primavara si de Macin, in varianta cu munti inzapeziti de 1300 de metri in fundal.

DSC_6232.jpg

Locuri perfecte de cort, la care o sa ne si intoarcem dupa ce  facem cumparaturile in urmatorul sat.

Locuri perfecte de cort, la care o sa ne si intoarcem dupa ce facem cumparaturile in urmatorul sat.

Apusul zilei.

Apusul zilei.

Sicilia centrala, cea a oraselelor urcate pe coline, a stanelor si a zonelor rurale.

Sicilia centrala, cea a oraselelor urcate pe coline, a stanelor si a zonelor rurale.

DSC_5438

In Dolomiti la schi de tura, pe langa cele trei cime din Lavaredo.

Au trecut ani buni de cand am ajuns in Dolomiti, acum 5 ani, intr-un concediu in care am incercat sa absorbim cat mai mult din munti ce ne lipseau in timpul sederii in Berlin. Iar daca pana acum am vazut turnurile de calcar ale Dolomitilor atat din inaltimile traseelor de catarat cat si alergand pe poteci sau din saua bicicletelor a ramas intotdeauna o curiozitate legata de cum arata locurile si in mijlocul iernii.

Ocazia a venit fix la trecerea dintre ani, dupa un decembrie in care zeii zapezilor s-au aratat generosi cu Alpii (zeii ce au continuat sa fie in mod egal de generosi si in ianuarie si in februarie). Iar cum singura cazare libera gasita pentru noaptea de revelion a fost intr-un hostel cu o oarecare tenta interbelica din Mauthausen, un mic orasel austriac de la granita cu Italia am zis ca ar fi pacat sa ratam ocazia, astfel incat dimineata zilei de 31 ne gaseste in masina, cu 100 de kilometri de condus in fata pana in Sexten, locul de plecare pentru traseul planuit pentru ziua de azi.

Mi se pare extrem de interesant cat de mult se schimba atmosfera odata cu trecerea granitei, mai ales caci ajungem in zona in ora de agitatie maxima, cu putin inainte de a porni statiunile pe cablu astfel incat dam de combinatia clasica de haos cu fashion care ii caracterizeaza pe italieni si in care ne simtim cumva mai ca acasa decat in mult prea organizata Austrie. Zapada proaspata imbraca atat copacii si turnurile imense de stanca in haine complete de iarna, iar atunci cand ajungem in parcarea in care vrem sa lasam masina descoperim din fericire ca nu suntem singurii cu planuri de ski de tura pentru ziua asta. Vremea e perfecta, prin vale e extrem de multa zapada proaspata iar site-ul pe care il folosim pentru idei de ture in momentul in care ajungem in locuri noi si necunoscute probabil e folosit de destul de multa lume.

Mi se pare extrem de interesant experienta de a descoperi pentru prima data locuri, atunci cand ai cu din doar in track si o harta cu cateva curbe de nivel si incerci sa-ti dai seama pe unde sunt variantele de acasa, incerci sa-ti dai seama de cum ar fi zapada pe variantele de coborare si care ar fi cea mai buna alternativa pentru ziua de azi. Iar daca Rudi si Corina au planuri ceva mai belicoase pentru un traseu cu multa diferenta de nivel si cu culoare abrupte noi alegem o varianta mai simpla dar sper si eu mai spectaculoasa, un urcus pana pe un varf intermediar de 2700 de metri ce se gaseste peste drum de cele trei Cime din Lavaredo.

Si chiar daca sunt multe zone din Dolomiti care arata incredibil de spectaculos imaginea peretilor verticali inalti de peste 1000 de metri din cele 3 turnuri de stanca de care sunt legate atat de multe episoade din istoria alpinismului e cel putin iconica. La impresie contribuie si efectul wow caci cimele ne apar in fata doar atunci cand ajungem pe varf, cu doua ore inainte de apus, zarind aproape toata intinderea de creste crenelate si de masive stancoase ale Dolomitilor. Ar fi frumos sa stai sa zabovesti in liniste aici o ora, vantu nu bate deloc, doar soarele incepe sa fie acoperit de un nou front ce avanseaa dinspre vest. Pana la urma de o paua generoasa de facut poze ne urnim in cele din urma la vale, schiind prin zapada cat se paote de diversa, cand cu bucati bune de pulver, cand cu crusta numai buna de rupt genunchii. Iar odata ce ajungem inapoi in parcare si ii asteptam pe Rudi si Corina sa se intoarca din mica lor aventura de pe ziua de azi crestele si turnurile de piatra se aprind din nou in lumina apusului, sunt curios cum s-ar fi vazut totul de pe varf, dar e prea tarziu si trebuie sa ma multumesc cu un cadru surpins e la poalele muntilor.

Privind in spate la ziua perfecta ce tocmai s-a scurs stau sa ma gandesc ca dintre toti Alpii Dolomitii cred ca ar fi unul din locurile in care chiar mi-ar face placere sa traiesc cativa ani de zile. Cred ca e greu sa-ti imaginezi un loc de joaca mai potrivit si mai spectaculos pentru aproape orice fel de activitate, salbatic, extrem de frumos dar in acelasi timp uman. Nici nu vreau sa ma gandesc cum ar arata aventurile din timpul saptamanii in Dolomiti. Cine stie, poate intr-o zi…

La plecare, ocolind probabil unul din cele mai spectaculoase trasee de schi fond din Alpi.

La plecare, ocolind probabil unul din cele mai spectaculoase trasee de schi fond din Alpi.

Pe schiuri, pe sanie, cate ceva pentru toate varstele.

Pe schiuri, pe sanie, cate ceva pentru toate varstele.

IMG_20171231_105103.jpg

Ionut vs sandwich.

Ionut vs sandwich.

Urcand printre turnuri de stanca.

Urcand printre turnuri de stanca.

Locuri spectaculoase,

Locuri spectaculoase,

Pe panta din fata ne-am lasat si noi urmele la coborare.

Pe panta din fata ne-am lasat si noi urmele la coborare.

Planuri si forme.

Planuri si forme.

Moment de respiro.

Moment de respiro.

Privelistea de milioane de pe varf.

Privelistea de milioane de pe varf.

DSC_5438.jpg

Baltoro!, In Dolomiti.

Baltoro!, In Dolomiti.

Apusul ascuns al sfarsitului de zi.

Apusul ascuns al sfarsitului de zi.

Pe drumul de intoarcere spre Mauthausen.

Pe drumul de intoarcere spre Mauthausen.

Masa de revelion din hostelul ce ne-a fost gazda pentru trecerea dintre ani.

Masa de revelion din hostelul ce ne-a fost gazda pentru trecerea dintre ani.

Intaritoare pentru a iesi la focul de artificii.

Intaritoare pentru a iesi la focul de artificii.

Un referendum din timpuri de mult trecute.

Un referendum din timpuri de mult trecute.

IMG_20180304_155751

Gran Canaria, ultima parte, dune, pesteri si miros de primavara.

Norii incep sa alerge pe langa mine in timp ce pedalez pe ultimele serpentine ce urca spre Pico de las Nieves, care e cu putin sub 2000 de metri cel mai inalt varf de pe insula. Iar in momentul in care serpentinele intra complet in nori vantul incepe si el sa bata cu putere iar asfaltul se transforma brusc intr-o mare balta. E incredibil cat de multa umiditate e in aer, si la fel de incredibil e cum poti sa te faci fleasca in 5 minute fara sa ai parte de singura picatura de ploaie. E ca si cum ai sta intr-un pulverizator imens, singurele picaturi sunt cele ce cad din pinii complet incarcati de apa.

Asa ca tai repede varful de pe lista si il las pentru o alta zi si pornesc repede la vale catre partea insorita a insulei, caci dupa cum am descoperit indiferent de directia din care bate vantul aproape in fiecare zi intr-un loc al insulei e soare. Iar din avantajele pulverizatorului de umezeala e ca aproape in fiecare zi pana acum am avut parte de cate un curcubeu. Din dezavantajele majore e ca in 500 de metri de coborare inghet in ultimul hal, si atunci cand ies in cele din urma din nor si dau de soare nu stiu cum sa fac ca sa-i absorb mai repede caldura.

Cum norii zabovesc prin zona centrala a insulei cam toata zile rotile cursierei ma poarta de data aceasta pe o retea de drumuri din partea de nord vest a insulei, printre satuce si orasele cu iz colonial si cu mult mult soare. Finalul zilei ma poarta pe drumuri laturalnice spre Lomo Malogo, satucul in care avem cazare pentru ultimele 4 nopti ale excursiei. Dupa 4 zile de inghetat in pesterile din Artenara am cazut de comun acord sa schimbam resedinta pentru o parte a insulei mai calduroasa si mai apropiata de mare. Iar mirosul de primavara de care am parte atunci cand pedalez pe drumul de o singura banda, printre gradini cu iarba inalta si frageda si cu miros de flori si de aloe in nari e de nepretuit.

Ziua ce urmeaza e in schimb rezervata unei pauze de pedalat caci micul ciclon ce ne-a dat de furca ultimele 3 zile pare sa cuprinda de data aceasta toata insula asta cel putin in prima parte a zilei. In mica explorare din tura de recuperare ajung la Cuatro Porte, un complex rupestru in care traiau aborigenii inainte de cucerirea spaniola, o mica oglinda intr-un trecut neclar. Cum au ajuns maghrebienii aici si cat de grea le-a fost viata in Macaronesia (chiar asa se numeste arhipeleagul) e greu de zis.

Dupamasa in schimb plecam la explorare la picior (si cu masina) pentru a ajunge la dunele din Maspalomas, un colt de insula cu iz de Sahara si cu oceanul in departare si in Puerto Mogan, un mic port turistic asezat intr-un golf arid. Iar cu ocazia asta ne lovim din nou de stilul industrial al spaniolilor de a face turism in zonele de plaja, cu hoteluri imense ce modifica radical peisajul. Cu alte cuvintele dunele ar fi chiar faine daca stai cu spatele la hotelul ce troneaza in spatele lor si te uiti spre ocean. Portul ar fi fain daca faci abstractie de hotelurile ridicate pe parapetii de stanca in golful urmator. Si tot asa.

Walk like an aboriginal.

Walk like an aboriginal.

Ultima zi e din rezervat din nou cursierei de data aceasta cu o plecare extrem de matinala caci pana in ora 5 trebuie sa returnam bicicletele inchiriate. Biciclete ce trebuie spus ca au mers impecabil in timpul concediului si au fost multe peste ce pot calari acasa. Partea neplacuta e ca atunci cand ajung inapoi acasa va trebui sa ma urc din nou pe cursiera mea veche de 16 ani, dar sunt convins ca reacomodarea va merge si ea repede.

Dar revenind la povestea zilei de data aceasta pedalez impreuna cu Serban, pe un traseu care sa nu ne duca prea departe de centrul insulei pentru a fi siguri ca ajungem la timp la centrul de inchiriat biciclete. Vremea e perfecta cu cer albastru, putin vant si temperaturi numai bune de pedalat. In schimb cum azi e duminica e incredibil de aglomerat si impresia generala e ca toti ce 800.000 de locuitori ai insulei au iesit la plimbare. Sunt intersectii si zone in care ai putea sa juri ca esti la Bran, si nu in Gran Canaria.

In schimb in prima jumatate a zilei avem parte de drumuri faine si libere, cu asfalt numai bun pentru a inclina cu curaj bicicleta in fiecare curba. Si trebuie spus ca e cel putin interesant sa te joci cu fiecare curba mai ales cu increderea pe care ti-o dau franele pe disc. La sfarsit urc si eu in cele din urma pe Pico de las Nieves, e data aceasta pe senin si cu foarte multi turisti, dupa care urmeaza o coborare aproape continua de la 2000 de metri pana la malul marii, in Maspalomas, numai buna de incheiat un concediul.

Iar la sfarsit daca ar fi sa trag cateva concluzii dupa Gran Canaria, cam asa ar iesi:

– Insula e un pic paradis pentru cursiera si pentru mtb, pentru o saptamana cred ca e o destinatie aproape perfecta
– Bicicletele inchiriate sunt marginal mai scumpe ca varianta aducerii de acasa si cel putin in cazul meu mult mai faine ca bicicleta de acasa
– Chiar daca bate vantul si chiar daca la fiecare zile vine cate un mic ciclon din Atlantic poti gasi rute si variante adapostite
– Partea de plaje / statiuni turistice e putin trista
– Zona dezvoltata a insulei chiar e foarte dezvoltat, autostrazi, auchan-uri, decathloane si cartiere de blocuri, intr-un complet contrast fata de zona pustie din nord-vest prin care ne-a placut sa ne invartim.

Track si date aici:
https://www.strava.com/activities/1432992721
https://www.strava.com/activities/1433778213
https://www.strava.com/activities/1436519797

Cate un curcubeu pe zi, doar ca din pacate fiecare curcubeu vine si cativa stropi de ploaie.

Cate un curcubeu pe zi, doar ca din pacate fiecare curcubeu vine si cativa stropi de ploaie.

La 1500 de metri deasupra oceanului.

La 1500 de metri deasupra oceanului.

Serpentinele de pe urcarea spre Pico Des Nieves.

Serpentinele de pe urcarea spre Pico Des Nieves.

O urcare cinstita, 1500 de metri in 21 de kilometri.

O urcare cinstita, 1500 de metri in 21 de kilometri.

Din categoria cum poti sa te faci fleasca in 5 minute, fara o picatura de ploaie, doar cu ceata suflata din lateral.

Din categoria cum poti sa te faci fleasca in 5 minute, fara o picatura de ploaie, doar cu ceata suflata din lateral.

Inapoi la soare, pe partea a insulei ferita de ciclon.

Inapoi la soare, pe partea a insulei ferita de ciclon.

IMG_20180302_135636.jpg

In piatetata centrala din Teror, un orasel cu un uimitor spirit colonial.

In piatetata centrala din Teror, un orasel cu un uimitor spirit colonial.

Sosele perfecte.

Sosele perfecte.

Pedaland printre case si satuce vechi de sute de ani.

Pedaland printre case si satuce vechi de sute de ani.

In zona inalta a muntilor domneste aceasi ciuperca de vant si umezeala.

In zona inalta a muntilor domneste aceasi ciuperca de vant si umezeala.

Sfarsit de zi, pedaland printre gradini, cu un incredibil miros de iarba verde, de aloe si de flori.

Sfarsit de zi, pedaland printre gradini, cu un incredibil miros de iarba verde, de aloe si de flori.

Ziua de recuperare, in explorarea locuintelor rupestre ale bastinasilor gasiti de spanioli atunci cand au cucerit insulele.

Ziua de recuperare, in explorarea locuintelor rupestre ale bastinasilor gasiti de spanioli atunci cand au cucerit insulele.

Cazarea pentru ultimele 4 zile, incredibil de cozy.

Cazarea pentru ultimele 4 zile, incredibil de cozy.

Hamacul din gradina de portocali, perfect pentru zile de pauza.bine

Hamacul din gradina de portocali, perfect pentru zile de pauza.bine

Indiana Jones si pesterile preistorice parasite.

Indiana Jones si pesterile preistorice parasite.

IMG_20180303_143459.jpg

Calare pe dunele de nisip din Maspalomas.

Calare pe dunele de nisip din Maspalomas.

IMG_20180303_171151.jpg

Trupa in Puerto Mogan, asteptand apusul.

Trupa in Puerto Mogan, asteptand apusul.

Submarinul galben chiar exista, in schimb din pacate nu e locuit.

Submarinul galben chiar exista, in schimb din pacate nu e locuit.

In port.

In port.

Portul adapostit si indiguit.

Portul adapostit si indiguit.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

Dimineata pe rocoare, pe civil twilight.

Dimineata pe rocoare, pe civil twilight.

Odata cu rasaritul.

Odata cu rasaritul.

Cauciuc ce musca din asfalt in fiecare curba stransa.

Cauciuc ce musca din asfalt in fiecare curba stransa.

Serpentine stranse si in cer de cristal.

Serpentine stranse si in cer de cristal.

Pauza de energizare.

Pauza de energizare.

Sa intram sau nu la sluja?

Sa intram sau nu la sluja?

Privind relieful fragmentat si drumul pe care trebuie sa-l urmam.

Privind relieful fragmentat si drumul pe care trebuie sa-l urmam.

E un pic de senzatie sa te poti inclina ca baiatul din imagine in curbele stranse.

E un pic de senzatie sa te poti inclina ca baiatul din imagine in curbele stranse.

Sfarsit de excursie, cu o ora inainte de timpul limita in care puteam aduce bicicletele inchiriate.

Sfarsit de excursie, cu o ora inainte de timpul limita in care puteam aduce bicicletele inchiriate.

DSC_5631

Un apus, un rasarit si o noapte plina de stele in Piatra Mare

Pasii se astern pe poteca abrubta ce urca spre Sirul Stancilor, poteca ce are un iz suprinzator de primavaratic la inceput, fara pic e zapada si cu un soare prietenos ce se zareste printre brazi. Iar cum plimbarea in natura merge mana in mana cu o conversatie buna, limbile se dezleaga cu usurinta si vorbim vrute si nevrute. Am sa prefer probabil intotdeauna o plimbare agale cu prietenii unei iesiri in oras si n-am sa inteleg niciodata de ce oamenii prefera zgomotul si aglomeratia si au nevoie de alcool pentru a putea vorbi liber. Efectul naturii e cel putin la fel de bun.

Avem aproape toata cabana rezervata pentru seara de sambata si intrunirea se vrea a fi un fel de revelion al ospatarilor, asta dupa ce pentru prima data dupa multi ani am fost imprastiati in cele 4 zari la trecerea dintre ani. Artificiile de la miezul noptii vor fi probabil singurele care vor lipsi.

De la cabana pornim spre varf pentru a prinde apusul, un apus lipsit de o lumina spectaculoasa si de nori spectaculosi. Nu toate apusurile sunt egale dar in acelasi timp e greu sa dai gres cu un apus vazut de pe un varf de munte. Bucegiul se vede plin de zapada, s-a aprins deja nocturna din Predeal, iar cerul de iarna se coloreaza in culorile tipice unui apus de iarna, cu multitudinea de nuante ce se intind de la rosu aprins pana la violetul albastrui. Vantul nu bate deloc, primele stele au aparut deja pe cer iar eu raman putin in urma incercand fara succes sa gasesc cadre interesante.

Ajunsi inapoi la cabana continuam sa punem lumea la cale pana tarziu in noapte, in micuta si cocheta sala de mese a cabanei. Piatra Mare cred ca e una din cele mai cochete si mai ingrijite cabane de munte de la noi, o cabana care se simte fix asa cum ar trebui sa se simta o cabana de munte. Cerul s-a umplut de stele atunci cand ies afara pentru a face cateva poze de noapte, cu un trepied imprumutat (multumiri inca odata pentru el, fara el pozele din postare ar fi fost posibile cu mult mai mult chin). Din fericire luna inca nu a rasarit iar poluarea fonica din Brasov nu razbate pana aici. Singura problema e ca in cadrul intra capatul neinteresant al Caii Lactee, dar asta e, nu poti sa le ai pe toate.

Dimineata soseste cu o trezire matinala, cu un rasarit ceva mai spectaculos decat apusul din seara de dinainte si o coborare rapida in Brasov in incercarea de a profita la maxim de weekendul cu vreme buna. Singura speranta e ca vor reveni si zapezile mult visate in timpul concediul de schi din Austria.

Iz primaveratic, chef de vorba si rucsaci anormal de mari pentru o tura in Piatra Mare.

Iz primavaratic, chef de vorba si rucsaci anormal de mari pentru o tura in Piatra Mare.

Pe la sirul stancilor, cu ochii pe turturii de deasupra noastra.

Pe la sirul stancilor, cu ochii pe turturii de deasupra noastra.

Sirul stancilor.

Sirul stancilor.

Odihna si pauza.

Odihna si pauza.

Zapada mare la iesirea din padure.

Zapada mare la iesirea din padure.

Privind spre Ciucas si spre Grohotis, prin locurile, pe traversarea pe care am facut-o un urma cu o luna si putin.

Privind spre Ciucas si spre Grohotis, prin locurile, pe traversarea pe care am facut-o un urma cu o luna si putin.

Apus, varf si voie buna.

Apus, varf si voie buna.

Ultimele raze de lumina.

Ultimele raze de lumina.

Piatra Mare, probabil cea mai cocheta cabana de munte de pe la noi din tara.

Piatra Mare, probabil cea mai cocheta cabana de munte de pe la noi din tara.

Fotograul, cabana si capatul neintersant al Caii Lactee.

Fotograul, cabana si capatul neintersant al Caii Lactee.

Rasaritul de duminica.

Rasaritul de duminica.

DSC_5651.jpg

DSC_5684

Deasupra marii de nori, in Iezer

Soarele incepe sa se ghiceasca palid prin plafonul de nori pe masura ce lasam padurea in spate, iar odata cu razele sale initial firave se trezeste in noi speranta ca-l vom vedea si noi astazi la fata, chiar daca doar pentru cateva ore, si toata indoiala care era sa ne faca sa nu mai plecam de la masina e demult uitata.

Asa ca incepem sa urcam din ce in ce mai repede, intrecandu-ne cu un plafon de nori ce se ridica si el, spre un soare din ce in ce mai puternic. Suntem la aproape 2000 de metri atunci cand iesim deasupra norilor, mai e putin pana la apus iar in departare se vede toata potcoava Iezerului, creasta tapetata de zapada a Craiului, Bucegiul si in departare Piatra Mare si Postavaru.

E frig, telefonul cu care incerc sa fac ceva poze cedeaza subit, la fel de subit cum ingheata si mainile scoase din supramanusi. Atunci cand suntem in miscare in schimb e bine, vantul nu adie deloc si cei 15 – 20 de centimetri de zapada proaspata scartaie sub schiuri. Rare sunt momentele in care zapada se aseaza atat de frumos, chiar si pe muchii, fara ca vantul sa-si faca de cap si sa o mute de colo colo. Poate si mai rare sunt momentele in care am prins o astfel de mare de nori, compacta, luminata de lumina apusului.

Dupa pauza de poze si de absorbit momentul vine si timpul sa dau pieile jos si sa pun schiurile in picioare, si sa pornesc la vale, plutind pe zapada proaspata si rece. Virajele par dintr-un cadru suprarealist, cu marea de nori la picioare, cu zapada buna si cu lumina apusului colorata si mai frumos de ochelarii e schi. Tot putin ireale sunt si momentele de imponderabilitate din zonele in care zapada e mai adanca si nu mai atungi stratul inghetat de dedesupt. Si cand stai sa te gandesti ca in urma cu 3 ore atmosfera sumbra si intunecata de la Voina era sa ne intoarca din drum.

Au fost doar 4 ore pe munte, rupte dintr-un weekend petrecut mai mult pe drum, dar au fost ore care au meritat din plin ocolul si efortul si care ne-au amintit ca si atunci cand ziua se arata mohorata are sens sa pleci la deal. Nu se stie niciodata ce vreme o sa te intampine in varf de munte.

Padurea la plecare, imbracate in straie noi de iarna.

Padurea la plecare, imbracate in straie noi de iarna.

Primele raze firave de soare, deasupra stanei din Vacarea.

Primele raze firave de soare, deasupra stanei din Vacarea.

Noile perechi de schiuri, care ma cam indoiesc ca vor vedea la fel de multe ca Iki-urile pe care le-au inlocuit dupa 10 ani de zile de folosinta.

Noile perechi de schiuri, care ma cam indoiesc ca vor vedea la fel de multe ca Iki-urile pe care le-au inlocuit dupa 10 ani de zile de folosinta.

In distanta, Craiul tapetat de zapada, Postavaru, Piatra Mare si o bucatica din Bucegi.

In distanta, Craiul tapetat de zapada, Postavaru, Piatra Mare si o bucatica din Bucegi.

Deasupra norilor.

Deasupra norilor.

La aproape 2000 de metri, cu Bucegiul maiestuos in fundal.

La aproape 2000 de metri, cu Bucegiul maiestuos in fundal.

Momente magice.

Momente magice.

Zapada de vis.

Zapada de vis.

Ultima geana de lumina, si fuga spre masina.

Ultima geana de lumina, si fuga spre masina.