Category Archives: Interesant

DSC_2064

Transilvania Bike Trails, cu bicicleta intre Viscri si Saschiz

In mijlocul Transilvaniei, prin padurile si colinele ce inconjoara vechile asezari sasesti au aparut in ultimii ani unele dintre cele mai fain amenajate si ingrijite poteci de bicicleta din tara. Sunt convins ca a fost o groaza de munca pentru a scoate potecile din zona la liman, dar impresia cu care am ramas dupa ziua petrecuta biciclind prin zona e ca efortul a meritat si ca incet, incet turistii care oricum veneau in zona vor avea o noua activitate de adaugat pe lista.

Iar colinele Transilvaniei sunt perfecte de explorat pe bicicleta, caci diferentele de nivel nu sunt deloc mari iar pantele in marea lor parte cat se poate de domoale. E una peste alta locul ideal pentru plimbari cu familia si cu copiii intr-o combinatie foarte interesanta de natura si turism rural.

Dar acum revenind la povestea zilei pentru mine ziua incepe cu 80 de kilometri pe sosea pana la Viscri, intr-un fel de tentiva de antrenament inainte de tura propriu-zisa. Capul in pamant, pozitie aero pe mtb, dimineata racoroasa si invartitul ritmic al pedalelor, kilometrii se scurg repede iar eu ajung in Viscri fix cand gasca pinguineasca termina echiparea.

Schimb din nou bicicleta si trec la al treilea mtb pe care il incalec in mai putin de 12 ore, Simplonul cu roti de 26. E extrem de interesant sa vezi cat de mult a evoluat tehnica in ultimii 12-15 ani, toate cele 3 MTB-uri pe care le avem fiind destul de bine echipate pentru vremea lor. Dar timpul trece, tehnica avanseaza si diferentele mici de la an la an se transforma la diferenta majore atunci anii se strang. Si totusi Simplonul merge bine, atat doar ca trebuie sa ma obisnuiesc din nou cu felul in care te zdruncina hopurile mici cu rotile de 26.

Ziua incepe cat se poate de bine cu o limonada cumparata cumparata de la mica afacere de vara a pustilor din sat, limonada urmata de 6 kilometri de single-trail cat se poate de fain pana in Crit unde luam si prima pauza de hidratare la magazinul comunal. De aici in schimb vrand-nevrand trebuie sa pedalam 12 kilometri pe asfalt pana in Saschiz de unde vor incepe vestitii 40 de kilometri de single-trail spre Viscri.

Singura problema e ca pana la single-trail avem de infrantat un urcus cat se poate de ucigator spre fosta biserica taraneasca ce strajuieste deasupra satului, prin caldura din mijlocul zilei, cu bicicletele impinse sau carate in spate si cu transpiratia siroind abundent. Nu-i de mirare ca oamenii au pus aici cetatea taraneasca si sunt convins ca si turcii s-ar fi gandit sa se intoarca din drum daca ar fi avut parte de aceleasi conditii ca noi.

La cetate in schimb e liniste si pace, un pic de adiere de vant si prilej de poze si de odihna la umbra. Partea buna e ca nu trebuie sa coboram pe unde am urcat si nimerim o poteca ce vine din dosul cetatii. Iar de aici povestea turei e cat se poate de simpla, faina si repetitiva: poteca amenajata si pietruita serpuind prin paduri tinere sau batrane, cu viraje si contrapante desenate cu maiestrie, cu scurte momente de belvedere, toate puse pe repeat pentru 40 de kilometri. Pe undeva pe la mijloc a fost intercalata o noua pauza de hidratare la magazinul comunal din Messendorf, sub amenintarea unori nori prapastiosi de ploaie ce au reusit totusi sa ne ocoleasca pana la urma.

Iar pana la urma a iesit o zi cat se poate de faina si de relaxanta, alaturi de prieteni, cu multa voie buna si cu explorarea unor locuri noi, locuri ce desi sunt foarte aproape de Brasov inca n-am apucat sa le exploram pe indelete. Si da, chiar se merita sa mergeti sa pedalati pe langa Viscri oamenii au muncit si au facut o treaba chiar faina! Respect!

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1073939262

Incuranjand spiritul antreprenorial din Bunesti. Chiar a fost buna limonada.

Incuranjand spiritul antreprenorial din Bunesti. Chiar a fost buna limonada.

DSC_2001.jpg

Poteca dintre Bunesti si Crit, amenajata, pieptanata si numai buna pentru rotile MTB-urilor.

Poteca dintre Bunesti si Crit, amenajata, pieptanata si numai buna pentru rotile MTB-urilor.

Fierastruica.

Fierastruica.

In cautarea unui loc cu umbra la cetatea taraneasca de la Saschiz.

In cautarea unui loc cu umbra la cetatea taraneasca de la Saschiz.

Deasupra Saschizului.

Deasupra Saschizului.

DSC_2021.jpg

Echipa la poarta vechii cetati.

Echipa la poarta vechii cetati.

DSC_2035.jpg

Trecand la partea a doua a turei, prin padurile umbroase de pe culmile colinelor.

Trecand la partea a doua a turei, prin padurile umbroase de pe culmile colinelor.

Umbra si racoare.

Umbra si racoare.

Paduri si verde crud.

Paduri si verde crud.

Unul din putinele locuri de belvedere.

Unul din putinele locuri de belvedere.

Poteci faine prin paduri faine.

Poteci faine prin paduri faine.

Flow.

Flow.

Pedaland prin lumina calda a serii, inapoi spre Viscri.

Pedaland prin lumina calda a serii, inapoi spre Viscri.

Deasupra satului, cu vechea biserica fortificata in fundal.

Deasupra satului, cu vechea biserica fortificata in fundal.

Medieval.

Medieval.

DSC_1580

Apuseni, navingand pe langa Platoul Ciumerna, Piatra Cetii si Cheile Rametiului.

Peste noapte s-au risipit norii si cerul s-a limpezit. Prin plasa hamacului in scurtele momente in care ma intorceam de pe-o parte pe alta priveam stele ce se tot indeseau.

Lumina ma trezeste pe la 6 si cum ma simt destul de odihnita m-as cam scula, ca sa pedalam de toate orele de lumina. Dar trag cu urechea si pare ca toata lumea doarme, asa ca stau cuminte in banca mea, pardon, in hamacul meu, si pana la urma ma fura din nou somnul.

Mancarea ramasa de la masa de seara se transforma in mic-dejun si urmand simtul de orientare al lui Radu iesim din Poiana Ascunsa cu destul de putin efort daca e sa ma intrebati pe mine, respectiv cu o noua sesiune de push bike pentru Cristi si Octavian. Intersectam un marcaj BR si studiind Google Maps gasim un drum care ar urma sa ne coboare fix la Iezer la Ighiel. Elanul ne-ar putea fi din nou curmat de un obstacol neprevazut, respectiv ceva noroi de exploatare, dar din fericire e de scurta durata si drumul forestier devine din ce in ce mai bun, pana ce ne gasim deasupra iezerului- cel mai mare lac de baraj natural calcaros din tara. In mod suprinzator pe aici domneste linistea si fumul de gratare, respectiv ecourile manelelor lipsesc cu desavarsire. Aproape ca as pregeta mult si bine aici, o seara si o dimineata pe malul lacului, privind doar cum se joaca lumina, citind, scriind. Dar weekendul nostru prelungit se incheie curand, seara zilei de azi si dimineata zilei de maine ar trebui sa ne gaseasca din nou acasa.

Pentru a ajunge la casele noastre avem doua variante: cea directa (asfalt spre drumul national Teius-Aiud) sau sa incercam sa gasim o combinatie de forestiere, drumuri de caruta si poteci care sa mearga cumva paralel cu drumul national, urcand culmi si coborand vai (in total ar fi cam 3 culmi de sarit) astfel incat sa ajungem cat mai aproape de Aiud. Cristi, Octavian si Vali aleg varianta scurta, eu si Radu continuam sa ne dam de toate orele de lumina si ne despartim de baieti in Galda de Jos. Continuam drumul spre Cetea iar de acolo spre Raicani si Tecsesti. Drumul e in mare parte ciclabil, dar cand si cand mai avem parte si de o portiune de push bike. E pustietate mare pe aici. Aflam ca din Poiana Galdei venea un alt drum, praticabil auto, ce se va uni mai in fata cu drumul nostru, dar faptul e consumat, asa ca nu ramane decat sa il pun aici la catastif pentru o data urmatoare. Si zona asta pare din ce in ce mai parasita si natura isi reintra rapid in drepturi. Mi-a ramas pe retina imaginea unei case de lemn, cu acoperis din fan prin care crescuse un copac. Metafora la vedere a unei naturi mai puternice si a vremelniciei omului.

Coborarea spre Valea Manastirii e destul de directa si brutala si nu impresioneaza cu nimic. Serpentinele drumului ce urca spre Ramet se vad pe versantul opus si Radu ma ameninta cu o urcare de zile mari. La cat de bine e tersat insa drumul ma indoiesc totusi sa nu fie ciclabil. Serpentinele sunt in general de bun augur. Mai problematic e cu liniile directe.

Segmentul cu pricina se dovedeste a fi o urcare frumoasa, ciclabila dar provocatoare, care te tinea mereu in priza, concentrat, fortandu-te sa iti alegi bine trasa si nu doar sa dai la pedale. Segmentul aferent pe Strava se numeste Ramet (Alpe d’Huez) si se continua la putina distanta de unul mai scurt, numit sugestiv si foarte romaneste “spre AB04VACA”.

La magazin in Ramet descoperim cu stupoare ca e deja ora 19.00, dar opresc cat pentru o cola si niste alune. Apoi blana la vale pe drumul judetean ce tine o culme lunga si ne scoate in mai putin de o ora de coborare rapida si legata in centrul Aiudului.

Au fost fara indoiala 3 zile pline care nu au facut decat sa ne aprinda curiozitatea. Din planul de acasa am facut mai mult partea de aventura si am lasat pentru o data ulterioara partea de adunat kilometri.. Chiar daca jumatatea ramasa are mai multe drumuri, culorile toamnei ii vor da o nota in plus de sarm, si o fac inca de pe acum interesanta pentru o noua aventura de septembrie in Trascau.

Text: Mihaela.

Traseu: Poiana Ascunsa-marcaj BR- Iezerul Ighiel- Ighiel-Ighiu- Cricau-Galda de Jos- Cetea- spre Tecsesti- Fata Pietrii- Valea Manastirii-Ramet-DJ107L-Aiud

Date si track: aici

Cateva detalii tehnice

Pentru planificarea turei am folosit in principiu Strava heat map, iar la fata locului, Bikemap, Google maps si evident indicatiile localnicilor

Echipamentul a fost in mare similar cu cel pe care l-am avut in tura de la Chisinau, dupa cum urmeaza:

1. In Seat bag
– sac de dormit de vara
– hamac
– 1 pereche colanti lungi din polar (pentru dormit)
– 1 bluza cu maneca lunga de dormit
– 1 pereche de ciorapi de schimb+ 1 pereche groasa de ciorapi pentru dormit
– 1 bandana
– 1 pereche chiloti
– 1 pufoaica
– o camera de rezerva prinsa de cadru, multitool, petice, leviere, pompa, lumina spate
– frontala
– perie de dinti, pasta de dinti mica, spray anti-capuse, crema de soare, sapun mic
– un sac mic si compact de la Salomon, care se poate face rucsacel, pentru cumparaturile de seara si transportat mancarea la locul de campat, agatat bagaje seara, cand pun hamacul etc
– un lant/antifurt (poate fi inlocuit cu ceva mai compact)
– 2 saci menajeri de tras peste salteluta/ seat bag in caz de ploaie.
– power bank, cablu telefon, cablu ceas.

2. Pe ghidon: salteluta+ cordeline+ carabiniere pentru hamac

3. 2 bidoane de apa.

4. Un rucsac de 20 l in spate in care am pus in principiu mancarea, foita de vant si o bluza cu maneca lunga, acte, servetele etc

Ce as mai fi avut nevoie: crema anti-frecare (am imprumutat de la Vali).

Masa de dimineata, in fata stanei din Poiana Ascunsa care ne-a servit drept adapost.

Masa de dimineata, in fata stanei din Poiana Ascunsa care ne-a servit drept adapost.

Branza proaspata, rosii, castraveti, paine buna, usturoi, sare si doua conserve mai putin fericite.

Branza proaspata, rosii, castraveti, paine buna, usturoi, sare si doua conserve mai putin fericite.

Iezerul Ighiel, unul din putinele lacuri de baraj natural pe calcar din Romania.

Iezerul Ighiel, unul din putinele lacuri de baraj natural pe calcar din Romania.

Echipa si lacul.

Echipa si lacul.

Pauza la micul punct de belvedere de deasupra lacului.

Pauza la micul punct de belvedere de deasupra lacului.

Din campie inapoi spre Piatra Cetii.

Din campie inapoi spre Piatra Cetii.

DSC_1539.jpg

Navingand pe drumuri numai bune de biciclit.

Navingand pe drumuri numai bune de biciclit.

Miros de salcami si de pini incinsi, o combinatie cel putin imbatatoare.

Miros de salcami si de pini incinsi, o combinatie cel putin imbatatoare.

In cautarea drumului pierdut.

In cautarea drumului pierdut.

Masa de pranz, pe una din culmile ce merge spre manastirea Rameti.

Masa de pranz, pe una din culmile ce merge spre manastirea Rameti.

DSC_1575.jpg

Ultima urcare a zilei, urmata de o lunga si rapida coborare pana in Aiud.

Ultima urcare a zilei, urmata de o lunga si rapida coborare pana in Aiud.

DSC_1656

Un kilometru vertical, Brasov Bike Race si bujorei pe Piatra Mare, toate intr-un singur weekend

Dupa Propark a urmat inca un weekend ocupat de concursuri (sau sacrificat, depinde cum privesti lucrurile). De data aceasta in schimb au fost individuale, scurte, si intense, intr-o combinatie inedita dintre concursul organizat de Adi Valean, Kilometrul Vertical de la Balea si un concurs de MTB care incepe aproape din spatele casei, Brasov Bike Race.

Kilometrul Vertical al lui Valean e un concurs pe cat de simplu, pe atat de inedit. Ideea e cat se poate de simpla, pleci de la Balea Cascada si urci aproape 1000 de metri diferenta de nivel pana in Saua Doamnei, pe o poteca pe care alterneaza bucatile numai bune de alergat cu bucatile in care trebuie sa te opintesti serios in bete pentru a inainta cu spor. Partea buna e ca e doar de urcat, cu alte cuvinte daune minime pentru a doua zi la concursul de bicicleta si griji inexistente fata de uzura incheieturilor la coborare.

La start lume putina dar atmosfera faina, o atmosfera ce mi se pare ca e aproape complet straina de concursurile de MTB. Impresia generala e ca toata lumea se stie cu toata lumea, lucru care la 60 si ceva de oameni nu e chiar asa de greu. Planul e cat se poate de simplu, sa trag de mine cat de mult pot pentru a strange un antrenament cat mai ok in ora de concurs. Aici intervine si al doilea target, acela de a ajunge sus in mai putin de o ora. Al treilea target e un duel cat se poate de amical cu Dani.

Vine si scurta sedinta tehnica, pana la urma nu sunt prea multe lucruri pe care trebuie sa le stii pentru un concurs ce tine doar o ora. Urmeaza startul cat se poate pe brutal pe seria de serpentine ce urca paralele cu cascada de la Balea, serpentine pe care dureaza ceva pana cand se incalzesc motorasele si pana cand se regleaza cat de cat ritmul. Oricum e surpinzator de mult de alergat pentru un kilometru de urcat mai ales dupa ce iesi in caldarea de deasupra cascadei. Nu ma avantajeaza deloc portiunile de alergat in schimb recuperez pe cam toate portiunile abrupte. O bucata de timp merg cu suflarea lui Florin Totalca in ceafa. In departare se vede tricoul rosu al lui David Branzaru pe care il iau drept iepure, chiar daca de la distanta. Pe ultima bucata de dinainte de saua Doamnei calc din nou pedala de acceleratie pentru a ajunge sus cu toate resursele consumata, inca o opintire pe zapada si ajung in Saua Doamnei dupa 51 de minute si 48 de secunde, pe locul 7, dupa Palici, Preda, Balan, Cosmin Szekeli si fratii Branzaru. As putea zice ca nu-i rau deloc pentru primul si probabil singurul concurs de alergare montana de anul acesta.

Urmeaza regasirea respiratiei normale si a pulsului pierdut pe undeva pe traseu, socializarea de la cabana cu oameni faini, festivitatea de premiere, plimbarea pana la masina si scurtul drum pana inapoi in Brasov.

Adi la sedinta tehnica.

Adi la sedinta tehnica.

Urcand cu spor spre Saua Doamnei.

Urcand cu spor spre Saua Doamnei.

Am ajuns? Deja?

Am ajuns? Deja?

Izbavirea finishului.

Izbavirea finishului.

Sudoare, incurajari si voie buna,

Sudoare, incurajari si voie buna,

Ziua de Duminica e dedicata aproape in totalitate bicicletei. Prima parte a zilei vine cu Brasov Bike Race, un concurs organizat fix in spatele casei la care am fost si anul trecut si care mi se pare intr-un fel ca e pacat sa-l ratez, mai ales caci poti sa te inscrii in dimineata de dinainte de concurs. In plus e fain de vazut si cum s-au schimbat lucrurile si daca am avansat macar un pic fata de anul trecut.

Traseul imi place si are cam de toate. Singura problema e ca e poate putin cam scurt dar nu pot sa fie toate concursuruile maratoane cu mii de metri diferenta de nivel care sa ocupe o zi intreaga.

Partea buna e ca in pauza luata dupa Propark am reusit sa ma recuperez destul de bine si dupa cum am vazut ieri motorasele au mers bine si pulsul a urcat cat se poate de repede. Cam asa e si astazi si pe platul de dinainte de pietrele lui Solomon reusesc sa ma simt mult mai bine ca anul trecut si ajung inainte de forestier mult mai putin pompat. De aici imi intru in ritm si urc cu spor forestierul. Problema vine in schimba atunci cand vine si primele bucatie de coborare unde sunt si depasit de Florin Benghea si de inca 2 concurenti. Noroc cu scurtele bucati de urcare de pana in Poiana Mica unde mai reusesc sa mai reduc diferenta sau sa ma depasesc. Oricum una peste alta nu ma simt foarte in largul meu pe coborari si ar trebui sa mai lucrez putin la capitolul asta. Iar cu muntele in spatele casei nu am nici o scuza.

Situatia se pastreaza neschimbata pana cand incepe coborarea lunga spre Brasov. Probabil singurul lucru care nu-mi place la organizarea concursului e ca foloseste potecile marcate fix in momentul in care sunt destul de multi oameni care isi incep drumetia. Si intr-un fel simti ca deranjezi atunci cand incerci sa te grabesti la vale, mai ales pe portiunile inguste de poteca.

Toate bune si frumoase, incerc sa ma grabesc dar tot sunt depasit de Florin Benghea pe la jumatatea coborarii. Recuperez din nou pe urcarea spre saua Tampei, trec pe langa Rares care s-a cam taiat si pierd din nou contactul atunci cand incepe coborarea. Inca o bucata abrupta prin oras si trec linia de sosire pe locul 13 la general, 2 la categorie dupa aproape 2 ore si 3 minute de concurs.

Intr-o postura mult mai compusa si mai relaxata decat la concursul de vertical, pe bicicleta.

Intr-o postura mult mai compusa si mai relaxata decat la concursul de vertical, pe bicicleta.

Sfarsitul primei urcari.

Sfarsitul primei urcari.

Un podium la categoria de varsta, cu Florin Benghea in locul lui Rares.

Un podium la categoria de varsta, cu Florin Benghea in locul lui Rares.

Si pentru ca a mai ramas ceva energie in picioare si pentru ca lumina de seara a fost extrem de faina in ultimele saptamani in Brasov am facut o tura cu bicicletele in Piatra Mare, cu urcare pe un familiar cat se poate de provocator si cu o coborare pe la Cascada Tamina. E extrem de fain sa poti sa mergi pe munte in contratimp fata de toti turistii, avand parte in mod egal si de liniste, si de lumina numai buna de poze…

Some girls can climb.

Some girls can climb.

Un familiar cat se poate de provocator.

Un familiar cat se poate de provocator.

Liniste si pace la cabana.

Liniste si pace la cabana.

Cu Ciucasul in fundal.

Cu Ciucasul in fundal.

Cautand viitoare locuri de explorat.

Cautand viitoare locuri de explorat.

Cautand din priviri continuarea turei.

Cautand din priviri continuarea turei.

Liniste si pace si muchiar care coboara spre Tamina, locul prin care vom cobora in curand.

Liniste si pace si muchiar care coboara spre Tamina, locul prin care vom cobora in curand.

Bujoreii de deasupra Brasovului.

Bujoreii de deasupra Brasovului.

IMG_20170422_182010

Adio iarna, pe schiuri pe Plaiul lui Pacala, Padina si Tataru

Credeam ca am pus skiurile in cui pe anul acesta, mai ales după o luna cu temperaturi numai bune de pedalat și in care a devenit din ce in ce mai greu sa vânezi petice de zăpada pe care sa se merite sa te dai. Dar din categoria “nu te pui cu frontul” atunci când din cer cade aproape un metru de zăpadă care se pune chiar și in oraș e cam absurd sa faci altceva decât sa scoți skiurile din nou afara din debara.

Asa că având in minte vise cu metri de pulver am plănuit in gașca mare clasicul weekend de schi de iarna de la Padina a sfârșit de aprilie. Entuziasmul e maxim mai ales atunci când vedem cată zăpadă poate sa fie prin Predeal. In Bușteni găsim parca zăpada mai putina, prindem prima telecabina (telecabina ce din fericire chiar funcționează), și ajungem nesperat de repede pe platoul alb al Bucegilor.

In schimb fată de planurile de acasă chiar dacă aproape tot platoul e alb pulverul pare sa lipsească aproape cu desăvârșire iar vântul pare să-și fi făcut de cap ca de obicei prin zona înalta. Asta e, sperăm totuși sa fie zăpadă de coborât pe Plaiul lui Păcală, loc ce e parca putin mai ferit de vânt. Nimerim destul de repede intrarea pe plai și din fericire chiar e zăpada suficienta pe aici și in mare parte chiar bună, mai ales ca e încă dimineață iar soarele puternic de aprilie nu a apucat sa o înmoaie. Asa ca 20 de minute mai târziu la stana marcăm și prima coborâre faina a zilei, de aproape 500 de metri diferență de nivel.

Soarele in schimb începe să-și facă de cap, zăpada se înmoaie și se topește accelerat pe măsură ce noi înaintăm printre brazi încărcați in drum spre Padina iar cheful de schi parca începe și el sa scadă. Urmează oprirea la Padina, lăsarea bagajelor și urcușul spre șaua Strungulița. Pe aici totul alb, zăpadă de peste un metru dar foarte, foarte uda și grea. In plus fix înainte de a ajunge in sa suntem cuprinși de ceată asa ca in loc sa avem parte de o noua coborâre faina ne chinuim prin whiteout și prin crusta e s-a format imediat ce soarele a intrat in nori.

Cu entuziasmul din nou scufundat urcam pe Tătaru și aici găsim un culoar unde zăpada nu e chiar atât de transformata și marcam astfel încă o coborâre faina pe ziua de azi. O ultima urcare și încă un culoar fain mai târziu trupa se hotărăște sa se retragă la cabană. Eu mai zăbovesc putin in zona in așteptarea apusului, urcând pe primul vârf de după șaua Strunga in direcția Omu.

Îmi place sa petrec momentele acestea in locuri frumoase și sunt convins ca nu as fi putut sa stau liniștit la cabana știind că se scurge un apus fain pe lângă mine. Dinspre Crai vântul aduce nori plumburii in timp raze fugare de soare luminează pădurile și poienile din tara Branului in timp ce spre Costila tot platoul e învăluit de razele apusului. Spre sfârșit in schimb soarele se ascunde complet după nori asa ca îmi pun și eu schiurile in picioare și înfruntând o crusta de zile mari ma pun pe coborât. Pe o asa zăpadă virajele nu mai aduc nici un fel de bucurie iar in unele locuri in funcție de grosimea crustei devin chiar ceva de evitat.

Pana la urma cu chiu cu vai și cu genunchii destul de forțați ajung înapoi la cabana unde mai stam putin la povesti înainte de a fi răpuși de oboseala. A doua zi in schimb entuziasmul e la pământ, vremea e și ea mai burzuluita asa ca hotărâm sa ne dam jos de aici prin varianta Sinaia.

Privind in spate chiar dacă am avut parte de zăpadă destul de ok și de câteva coborâri de care chiar ne-am bucurat cumva așteptările noastre sunt prea puternic ancorate de primăvară și de vara și parca e cam greu sa treci înapoi, chiar dacă doar pentru in weekend, in modul de schi. Asa ca eu visez la zile cu verdeață, zile in care sa nu-ti mai fie frig și zile pline de poteci de bicicleta și de alergare. Sa vina primăvara, pentru a doua oară anul acesta!

Uite atata ne asteptam sa fie zapada, iarba din imagine nu se pune!

Uite atata ne asteptam sa fie zapada, iarba din imagine nu se pune!

Omat bun.

Omat bun.

Zambete si zapada numai bun de schiat.

Zambete si zapada numai bun de schiat.

Prin padurea norvegiana.

Prin padurea norvegiana.

Omat bun partea a doua.

Omat bun partea a doua.

Aram, tocam, nu ne lasam.

Aram, tocam, nu ne lasam.

Hivernal, la sfarsit de aprilie.

Hivernal, la sfarsit de aprilie.

Ultima coborare.

Ultima coborare.

Gasca inainte de retragerea la cabana.

Gasca inainte de retragerea la cabana.

IMG_20170422_181947.jpg

Peisaj de februarie.

Peisaj de februarie.

Razele apusului.

Razele apusului.

DSC_0956

O zi pe colinele Transilvaniei, pe traseul de la Medias Bike Marathon

Anul acesta vremea si prognoza ne-a stricat putin planurile pentru cele 3 zile de Paste, astfel incat am abandonat planurile de cicloturism epic prin colturi indepartate de tara si am ramas prin jurul ograzii, incercand sa profitam la maxim de putinele ore de soare din weekendul prelungit. In cazul acesta in jurul ograzii a insemnat de fapt zona dintre Medias si Sighisoara, prin colinele podisului Transilvaniei. Pana la urma nu a fost chiar o explorare epica in care sa incerci sa urmezi la intamplare forestiere si poteci ci am ales varianta usoara in care altii au facut partea de explorare inaintea noastra si am mers pe traseul de la Medias Bike Marathon.

Asa ca dimineata zile de sambata ne gaseste in parcarea din fata hotelului Binder Bubi (probabil cel mai amuzant nume de hotel din Romania) asteptandu-l pe Dan Caba care vine cu noi pentru a ne arata locurile de joaca din spatele casei.

Soarele dogoreste din plin in prima parte a zilei iar noi urmam colinele valurite printre paduri de fag proaspat inverzite, printre stane de oi, printre bujori protejati si printre copaci infloriti. Primavara e putin mai inaintata aici si probabil perioada asta e unul din momentele ideale de ajuns in zona. Vara vine de obiceu cu ceva uscaciune si cu caldura mare iar muntii sunt parca mereu mai tentanti ca podisul Transilvaniei.

Mare parte din farmecul zonei e dat si de satele vechi sasesti prin care ne conduce traseul si care sunt cel putin pitoresti. Se succed pe rand Richis, Copsa Mare, Biertan si Atel fiecare cu aceleasi stradute cu case sasesti si cu vechile biserici fortificate. In Biertan chiar asistam la o disputa teologico-filosofica intre preotul satului si un satean auto-admis pacatos despre poarta raiului, despre primul care a intrat prin ea si despre posibilitatea a te mantui doar prin credinta. Trecand peste stilul certaret al sateanului e o problema care nu e deloc simplu de rezolvat si care a carei interpretare diferita a dus la lutheranism si calvinism si la aparitia tuturor bisericilor protestante.

Dar dupa acest scurt intermezzo teologic noi ne continuam drumul manati de nori intunecati si de picaturi de ploaie ce ne fac sa ne intrebam daca nu cumva s-a inselat prognoza pentru ziua de azi. Dimineata senina si calduroasa de acum cateva ore pare undeva departe iar urcarile si coborarile se succed cu repeziciune. Si trebuie spus ca sunt destul de multe urcari care desi scurte (100-150m) sunt cat se poate de provocatoare si te fac sa-ti iesi un pic din ritmul de plimbare.

As fi foarte curios in schimb cum ar fi sa petreci un weekend traversand tot podisul Transilvaniei, peste dealuri, intre Sibiu si Brasov, la 2-3 zile, cu innoptat in unele din multele locuri frumoase intalnite pe drum, cu foc seara si cu Fagarasul in departare. Cine stie, poate un unul din urmatoarele weekenduri cu vreme senina…

Track-ul turei aici: https://www.strava.com/activities/943818678

Dimineata incepe cu potecile din jurul Mediasului, prin paduri cuprinse de verdele crud al primaverii.

Dimineata incepe cu potecile din jurul Mediasului, prin paduri cuprinse de verdele crud al primaverii.

Pedaland cu spor pe coline.

Pedaland cu spor pe coline.

Intr-acolo, cu Dan jucand rolul de ghid.

Intr-acolo, cu Dan jucand rolul de ghid.

Bujorii portejati.

Bujorii portejati.

Copacul zumazaitor.

Copacul zumazaitor.

La pauza de alimentare din Richis, intre biserica si birtul comunal.

La pauza de alimentare din Richis, intre biserica si birtul comunal.

Din nou paduri de fag si verde crud.

Din nou paduri de fag si verde crud.

Pedalat primaveratic.

Pedalat primaveratic.

In departare Fagarasul inzapezit.

In departare Fagarasul inzapezit.

Pauza de alimentare si moment de respiro.

Pauza de alimentare si moment de respiro.

Punctul de belvedere cu cele mai multe stele, deasupra Biertanului.

Punctul de belvedere cu cele mai multe stele, deasupra Biertanului.

Biserica fortificata din Biertan.

Biserica fortificata din Biertan.

Inapoi de unde am plecat, deasupra Mediasului.

Inapoi de unde am plecat, deasupra Mediasului.

17834302_1878315799078309_5443844012956905241_o

RGT Drumul Vinului 2017 – raport de cursa

Anul trecut nu am scris deloc rapoarte de cursa, poate si pentru ca fotografiile pe care le gasesti dupa ce a trecut concursul sunt in cele mai multe cazuri complet insuficiente pentru a ilustra povestea orelor de fugareala. Anul acesta o sa incerc totusi sa astern in format digital cateva din gandurile si evenimentele din timpul curselor intr-un fel de jurnal masochist al stradaniilor si al neputintei.

Spun asta pentru ca invariabil la orice concurs as participa, la nivelul pe care il am vor fi intotdeauna altii mai buni ca mine si va exista si stradanie si masochism si neputinta. Si cu toate astea unei parti din mine ii face placere simpla activitate a interecerii iar spiritul acesta de competitivitate se cere hranit din cand in cand. Nu de alta, dar fiind o parte din mine sunt convins ca nu e deloc sanatos sa-l tin ascuns pe undeva sub pres.

Revenind acum la povestea concursului Drumul Vinului e primul concurs din seria Road Grand Tour organizata de Alex Ciocan iar traseul chiar daca e repetitiv e cat se poate de intersant, o bucla de 24 de kilometri cu de toate: urcari abrupte, coborari in viteza, portiuni de fals plat si anul acesta si cu vant din fata. Executa si repeta, de nu mai putin de 5 ori la tura lunga.

La start e lume multa si aglomeratie, incalzirea nu apuc sa mi-o fac cum trebuie desi sunt convins ca se va pleca extrem de tare. Urasc primele 20 de minute din concursurile de cursiera, minute in care riscul de accidente e cel mai mare si in care trebuie sa tragi aproape la maxim pentru a te tine de pluton. Si e esential sa te tii dupa pluton (care oricum se sparge pe prima urcare) pentru a te ramane mai departe in pluton cu oameni care sa fie cam de acelasi nivel ca si tine.

Cum necum de data aceasta reusesc sa ma strecor cumva, sa evit cazaturile, sa accelerez suficient in toate curbele stranse in care inevitabil se crea efectul de acordeon si reusesc sa ma tin de baietii buni pana la prima urcare. Urcare merge chiar bine, picioarele au energie si am de unde sa trag, cele 2-3 kilogramele in minus de peste iarna se simt si ele si reusesc sa termin urcarea in partea din fata a unul pluton maricelsi cat se poate de colorat. Avea sa fie plutonul cu care aveam sa merg aproape pana la sfarsit cu un scurt moment de ezitare in tura 3 atunci cand din cauza unei pozitionari gresite la coborare a trebuit sa trag destul de tare cu inca un baiat pentru a-l prinde din urma

Acum trebuie spus ca in cele 4 ture mi s-a parut extrem de interesanta dinamica in interiorul plutonului (care s-a rarefiat considerabil pe masura ce au trecut turele si pe masura ce ne-au lasat concurentii de la tura scurta). Clar erau momente in care se tragea mai tare si in care incercam sa ne rotim frumos la o morisca pe doua randuri dar erau clar si multe momente de respiro, mai ales inainte de urcare unde toata lumea stia ca era esential sa mearga bine pentru a ramane in acelasi pluton si pe urmatoarea portiune de plat.

In ritmul asta au trecut 3 ture si jumatate si am ramas cam 10 concurenti impreuna in pluton pe ultima tura. Cinev evadeaza, un baiat de la HC Cycling pleaca dupa el si incerc si eu sa ma lipesc. Probema e ca la capatul omul avea un avans considerabil, plutonul parea mult mai aproape si mai confortabil si eram convins ca il vom prinde din urma pe plat. In schimb pe plat s-a mers mult mai relaxat, evadatul a disparut in distanta si noi ne-am pastrat puterile pentru a ne intrece pe ultima urcare. Aici in schimb muschii au cam cedat si am mers la limita crampelor, considerabil mai incet ca in primele ture si am incheiat tura si concursul in ultima parte a plutonului, respectiv la 22 pe general, 9 la amatori si 4 la categoria de varsta. Ba chiar am urcat si pe un pseudo podium, descoperind ca la cursele din road grand tour oamenii premiati la open nu mai urca si pe treptele individuale de la categorii.

Uitandu-ma in spate sunt multumit de cum am mers, desi poate as fi putut calcula usor diferit ultima tura. Mi-a placut ca m-am simtit bine si nu am avut parte de suferinta inutila, motoarele au mers rotund, kilometrii de anul acesta s-au simtit. Nu mi-a placut faptul ca oamenii arunca ambalajele de la geluri pe marginea drumului desi e mai mult decat la indemana sa le lasi la zona de finish sau la masina de asistenta pentru cei norocosi sa aiba asa ceva. Nu mi-a placut atmosfera de la zona de finish din timpul concursului, se putea clar mult mai mult la capitolul incurajari de la toti cunoscutii si voluntarii ajunsi in zona. La fel pot sa zic ca nu mi-a placut in mod deosebit atmosfera de dupa concurs unde de fiecare data imi dau seama ca sunt prea putin oameni pe care sa-i cunosc si cu care sa fiu pe aceasi lungime de unda. Organizarea in schimb a fost impecabila.

Iar pe drumul spre casa, privind crestele inzapezite ale muntilor in lumina apusului stau sa ma ganesc daca nu as fi putut umple ziua de astazi intr-un alt fel. Dar imi aduc aminte destul de repede particica din mine care e competitiva si imi dau seama ca nu au intrat zilele in sac si ca e timp pentru toate si pentru ture de explorare, si pentru nopti petrecute la cort in milocul pustietatii la foc, si de aventuri din timpul saptamanii dar de concursuri, cel putin din cand in cand.

Ciclisti in cautarea celui de-al treilea plaman.

Ciclisti in cautarea celui de-al treilea plaman.

Pseudo-podiumul la categoria 30-40, practic pe treptele podiumului sunt locurile 3, 4 si 5 de la categorie.

Pseudo-podiumul la categoria 30-40, practic pe treptele podiumului sunt locurile 3, 4 si 5 de la categorie.

Pe prima urcare, camuflat printre baietii de la HC Cycling Team.

Pe prima urcare, camuflat printre baietii de la HC Cycling Team.

Inainte de start, un specimen al unei specii aparte: MAMIL (Middle Aged Men In Lycra).

Inainte de start, un specimen al unei specii aparte: MAMIL (Middle Aged Men In Lycra).

Tura de relaxare de dupa concurs, inapoi prin imprejurimile Brasovului cu munti inzapeziti in departare si cu mirosul copacilor infloriti in aer.

Tura de relaxare de dupa concurs, inapoi prin imprejurimile Brasovului cu munti inzapeziti in departare si cu mirosul copacilor infloriti in aer.

IMG_20170318_110930 (1)

Contraatacul babelor, alergare si bicicleta intr-un weekend ploios

Anul acesta babele au fost blande cu noi la inceput de martie si am avut parte de doua saptamani cu vreme numai buna de biciclit si cu temperaturi de primavara iata ca dupa ce au rabdat ce au rabdat s-au razbunat din plin in weekendul ce tocmai a trecut, cu zile in care s-au sucess in ordine rapida soarele, lapovita, ploaia, vantul in cam toate combinatiile posibile.

Planul pentru weekend includea 2 nopti petrecute la Moeciu in compania unor vechi prieteni cu sperante de schi pe zapada proaspata. Singura problema ca atunci cand vine momentul in care trebuie sa-ti iei schiurile in spate, in fata unui forestier complet uscat si cu o prognoza care anunta ploaie din plin parca perspectiva unor viraje pe zapada proaspata nu mai e chiar asa de roz.

Asa ca privind cu jind la cerul senin ce inca zabovea deasupra Bucegiului sambata dimineata reconfiguram tura si schimbam claparii cu adidasii de alergare si pornim pe acelasi forestier ce urca din Simon catre saua Gaura. Avem cateva ore pana cand vremea se va strica si vrem sa profitam la maxim de ele. In schimb babele ne-au pus gand rau si pentru combinatia asta si dupa 4 kilometri de forestier incepe sa alergam pe zapada din ce in ce mai mare. Practic zapada noua incepe brusc de la 1200 de metri si pe masura ce urcam incepe sa treaca de glezne, de gabe si in cele din urma si de genunchi atunci cand iesim in poienile de sub Valea Gaura.

Aici in schimb avem parte de un moment in care cerul se deschide si in care putem admira in toata splendoarea sa amfiteatrul vaii Gaura. Cred ca sunt putine locuri mai spectaculoase in Bucegi mai ales pentru ca aici te simti cumva departe de civilizatie, nu se vede nici un oras in departare iar locurile sunt mult mai putin umblate in comparatie cu abruptul prahovean. La primavara cand se incalzeste si cand vor aparea brandusele trebuie sa venim sa petrecem aici o seara la foc, eventual intr-o mica aventura din timpul saptamanii.

Iar legat de alergat chiar daca mare parte din tura a fost alcatuita mai mult din inotat in zapada trebuie spus ca recunosc ca mi-a lipsit rapiditatea cu care poti acoperi distantele. Probabil cu schiurile in spate nu am fi ajuns aici in momentul potrivit. Pe de alta parte schiurile ne-ar fi ajutat cu siguranta pe traverseul catre Poiana Gutanu unde intram in unele locuri pana la brau in zapada.

Intre timp se strica si vremea, muntii sunt invaluiti de nori si incepe sa ninga, noi alergam la vale prin zapada spre Poiana Gutanu si de aici mai departe pe muchie pe Simon. Ninsoarea se transforma pe rand in lapovita si ninsoare, zapada de pe poteca incepe sa dispara si alergatul devine din nou placut iar eu imi amintesc ca ar fi fain sa mai fac si alte ture de genul acesta in primavara si in vara aceasta. Restul zilei il petrecem depanand amintiri cu prietenii si cu un pic de Milan-SanRemo.

Dimineata de duminica ne intampina cu aceasi ploaie marunta si cu vreme inchisa in vreme ce conducem spre Pasul Bratocea. Si astazi incercam sa fugim de ploaie si de vreme rea si implicit si de zapada si de schiuri. Planul e o tura in dealurile prahoveno-buzoiene cu plecare din Valenii de Munte, impreuna cu Suzi si cu Iustin.

Vremea rea si lapovita se termina fix dupa cheia si de aici ne ia in primire soarele, cerul albastru si vantul. In prima parte a turei il avem fie din laterala fie din spate si acesta e suficient de puternic incat sa avem momente in care mergem cu 40 la ora fara sa dam din pedale pe o panta usoara la vale. In acelasi timp toti stim ca o sa trebuiasca probabil sa platim la un moment dat pentru momentele astea, dar pana atunci ne bucuram de pedalatul pe terenul valurit din Buzau. Ca si in ultimele ture pe cursiera traficul fie lipseste aproape complet fie nu e nederanjant si nu putine sunt momentele in care putem pedala in voie in paralel stand de vorba in voie. Iar urcarea de la Ciolatu si drumul inapoi spre DN1A sunt poate unele din cele mai faine bucati pedalate in ultima vreme.

In schimb vine si momentul in care trebuie sa platim pentru soarele si pentru vantul din spate din timpul turei, respectiv fix la sfarsitul turei, dupa 120 de kilometri de pedalat. Au fost 45 de minute in care am pedalat din rasputeri pentru a tine o mirobolanta viteza de 20 de kilometri intr-o cursa cu lasarea intunericului. Dar asta e, momente de genul acesta iti calesc putin psihicul si mi-au adus aminte de zilele in care am avut parte de un vant similar in calatoria prin Asia Centrala. Vantul e clar cel mai mare inamic al ciclistului.

Date si track (inainte de a muri bateria) aici:

https://www.strava.com/activities/906772140

Alergam cu spor pe forestierul de pe valea Gaura.

Alergam cu spor pe forestierul de pe valea Gaura.

Zapada din plin la iesirea din padure.

Zapada din plin la iesirea din padure.

Undeva intre pantofari si trail-runneri.

Undeva intre pantofari si trail-runneri.

Momentul potrivit in locul potrivit.

Momentul potrivit in locul potrivit.

Ultimele momente de soare pe ziua de azi.

Ultimele momente de soare pe ziua de azi.

IMG_20170318_110958.jpg

Burzuluirea vremii si alergatori care isi intra din ce in ce mai bine in pielea de pantofari.

Burzuluirea vremii si alergatori care isi intra din ce in ce mai bine in pielea de pantofari.

Intalnirea cu runda a doua de alergareti nu foarte matinali.

Intalnirea cu runda a doua de alergareti nu foarte matinali.

Soare, vreme buna si catarari interesante pe dealurile prahovene.

Soare, vreme buna si catarari interesante pe dealurile prahovene.

Norul amenintator pe care am reusit sa-l fentam cu brio.

Norul amenintator pe care am reusit sa-l fentam cu brio.

La sfarsitul urcarii de la Ciolanu, una din cele mai faine din Buzau.

La sfarsitul urcarii de la Ciolanu, una din cele mai faine din Buzau.

Pauza de masa, cu tocana de legume, napolitane si binenteles cola.

Pauza de masa, cu tocana de legume, napolitane si binenteles cola.

Drum intins.

Drum intins.

Dezbandant ruta, varianta lunga vs varianta macetelor de la Sangeru.

Dezbandant ruta, varianta lunga vs varianta macetelor de la Sangeru.

Portret de ciclist la pauza de masa de birtul comunal. Poza facut cu un Huawei P9, un telefon care mi se pare ca isi face foarte bine treaba atunci nu vrei sa cari kilograme in spate.

Portret de ciclist la pauza de masa de birtul comunal. Poza facut cu un Huawei P9, un telefon care mi se pare ca isi face foarte bine treaba atunci nu vrei sa cari kilograme in spate.

IMG_20170311_120650

Prahova Deluxe 2500, din nou pe cursiera pe dealurile Prahovene

Primavara in sudul Carpatilor vine considerabil mai devreme ca la Brasov, si aproape in fiecare weekend sunt cate 4-5 grade in plus pe langa Ploiesti. Iar cele 4-5 grade chiar fac diferenta la inceput de primavara sau la sfarsit de toamna, mai ales intr-un weekend in care ultima rabufnire a iernii a adus din nou un pic de zapada pe crestele muntilor. Pe langa zapada crestele muntilor se anunta complet invaluite de ceata weekendul acesta asa ca pana la urma tot chemarea bicicletei e mai puternica, chiar daca probabil nici aici nu o sa vedem deloc soarele.

Tura pentru weekend-ul acesta e desenata de Horatiu intr-o incercare de a lega doua trasee clasice din zona Campina-Comarnic, . Planul de acasa ar fi 120 de kilometri cu 2100 de metri diferenta de nivel dar trebuie sa vedem ce va zice si vremea si vantul de planurile noastre.

Asa ca dimineata zilei de sambata ma gaseste impreuna cu Mihaela din nou in trenul de Comarnic, eu cu MTBul, ea cu cursiera, intr-o combinatia in care se balanseaza destul de bine diferenta dintre noi si in care putem pedala cam in acelasi ritm. Din Comarnic ni se alatura Horatiu pe un ciclocross 1×11 asa ca intr-o combinatie extrem de pestrita dar in acelasi timp echilibrata de biciclete pornim hotarati in tura. Incepem binenteles complet neincalziti cu urcarea destul de abrupta spre Sercaia.

Prin Baiului se ghiceste putina zapada proaspata de la 1000 de metri in sus, cerul e acoperit si un vant destul e hain bate dinspre nord, noi pedalam cu spor la deal si incet incet ne intram in ritm, iar eu trebuie sa recunosc ca e tare fain sa pedalezi pe drumurile secundare Prahovene, fara trafic si cu urcari cat se poate de provocatoare. Vorba lui Horatiu, e greu sa te plictisesti de drumurile din judetul asta.

Iar chiar daca pe masura ce ziua inainteaza vremea ramane la fel de inchisa trebuie sa recunosc ca ma bucur e libertatea pe care o ai pe bicicleta, de viteza cu care se succed urcarile si coborarile si de drumurile libere. Probabil punctul cel mai interesant al zilei pentru mine e urcarea de la Podul Ursului, urcare pe care nu am ajuns pana acum si care trebuie sa recunosc ca mi se pare cat se poate de interactiva. E cat se poate de scurta la 1 km si 146m diferenta de nivel, numai buna pentru a desfunda plamanii pana sus. Sunt tare curios cum ar fi o urcare cu un gradient la fel e constant dar de 10 ori mai lunga. Cel mai probabil moartea oricaror picioare.

De la Podul Urusului gonim intins si rotund la trena spre Cosminele unde urmeaza o pauza extinsa de masa cu napolitane, radler, banane si portocale si plini de energie pornim pe drumul Cosminele-Telega, una din bucatile care imi place cel mai mult dintre drumurile Prahovene. Din Telega dupa o noua pauza e masa (de data aceasta cu saratele si ghiveci de legume) si dupa cateva raze de soare vine momentul sa infruntam si urcarea spre Sotriile, urcare ce (re)descoperim destul de repede ca e formata din mai multe urcari si coborari asa ca aproape fara sa ne dam seama mai strangem 500 de metri diferenta e nivel pe catastif. Inca o coborare lunga si cativa kilometri pe DN1 si incheiem tura, botezata de Horatiu Prahova Deluxe 2500. Probabil in weekendurile ce urmeaza va veni si randul Prahove Super Deluxe 3000+ , dar pana atunci sa vedem daca mai rost de pus schiurile in picioare sau e scos pioletii la inaintare.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/896302265

Coborarea spre Sercaia, inceputul serpentinelor in care trebuie sa ai destul e mare grija cum iti calculezi traiectoria.

Coborarea spre Sercaia, inceputul serpentinelor in care trebuie sa ai destul e mare grija cum iti calculezi traiectoria.

Coborand spre Valea Doftanei.

Coborand spre Valea Doftanei.

Nori fotogenici si drumuri pustii.

Nori fotogenici si drumuri pustii.

Horatiu tragandu-si sufletul dupa urcarea de la Podul Ursului.

Horatiu tragandu-si sufletul dupa urcarea de la Podul Ursului.

Urcarea de la Podul Ursului.

Urcarea de la Podul Ursului.

Sfarsitul urcarii e la Cosminele impreuna cu dealuri pe care trebuie sa ajungem si cu MTB-urile.

Sfarsitul urcarii e la Cosminele impreuna cu dealuri pe care trebuie sa ajungem si cu MTB-urile.

Horatiu si semnele primaverii.

Horatiu si semnele primaverii.

Zambete si drumuri pustii.

Zambete si drumuri pustii.

Un ultim strop de energia inainte de bucata finala spre Comarnic.

Un ultim strop de energia inainte de bucata finala spre Comarnic.

IMG_20170304_152032

Din nou pe cursiera, 150km de la Campina la Brasov

Uitandu-ma in spate la arhiva ultima tura insorita de toamna prin dealurile Prahovene a fost la sfarsit de noiembrie, acum trei luni si un pic. In momentul respectiv perpectiva unei ierni lungi si intunecate in Brasov era cat se poate de deprimanta. De frig a fost frig, rost de bicicleta nu a prea fost dar au fost totusi multe weekenduri cu vreme buna petrecute pe munte, cu sau fara skiuri.

Dar dupa doar 3 luni de zile primavara ne-a luat prin surpindere in modul cel mai placut si in interval de o saptamana am trecut de la o tura adevarata pe schiuri la o vreme numai buna de pedalat in tricou si in pantaloni scurti la mijlocul zilei. Si trebuie sa recunosc ca mi-era dor de o tura lunga pe cursiera, de sudoarea urcusurilor abrupte, de placerea coborarilor, de drumuri fara trafic si de senzatia de libertate care vine impreuna cu usurinta cu care acoperi distante mari.

Singura problema e ca pana vineri seara nu prea gasesc doritori pentru tura pe care o aveam in minte, o traversare pitoreasca a muntilor cu plecare din Campina pana in Brasov cu tot cu un detour foarte fain prin dealurile prahovene via Telega, Cosminele, Slanic, Valenii de munte si Cheia. Pe ultima suta de metri reusesc sa-l conving pe Ionut ca ritmul turei nu va fi criminal asa ca dimineta zilei de sambata ne gaseste in regiotransul de Bucuresti cu o zi intreaga de pedalat in fata.

La plecarea in tura respectam cutumele cursieristice si incepem ziua cu un expresso si ceva dulce, numai bune pentru a ne creste pulsul pentru primele urcari de pe drumul spre Cosminele de Sus. Bucata asta de drum trebuie sa recunosc ca-mi place tare mult, mai ales ca in cei 20 de kilometri au trecut pe langa noi maxim 5 masini, asfaltul a fost ca-n palma iar terenul valurit e absolut genial de cursiera. In Cosminele vine si prima pauza de alimentare la magazinul comunal impreuna cu prima si singura cola a zilei.

Pana in Slanic kilometrii de scurg repede, vantul din sud ne face sa nu simtim aproape deloc usoara urcare. Iar aici urmeaza pauza de alimentare numarul doi, binenteles la cofetaria din centrul Slanicului, cu prajituri proaspete, ieftine si suprinzator e reusite numai bune de un plus de energie pentru urcusul de la muntele Verde. Si in timp ce serpuiesc pe dalele de beton ale urcusului pe bucati de 15-16% trebuie sa recunosc ca urcarea e cat se poate de provocatoarea, noroc ca panta se mai domoleste spre sfarsit si ca pana ajungi in varf au timp sa reintre in orbite.

Pauza numarul trei o luam la Mega-Image-ul din Maneciu dupa alti 25 de kilometri, de data aceasta cu pilaf, sandwich, iaurt si alune caci ni s-a luat de dulcele din pauzele anterioare. La inceputul sezonului cand lipseste antrenamentul turelor lungi trebuie sa recunosc ca nu e deloc simplu sa te alimentezi cum trebuie pentru a nu te lovi la un moment dat de zid. Astazi avem noroc cu pauzele lungi si dese dar intr-o tura in care mergi mai legat e un pic de provocare sa nu ramai fara energie spre sfarsit.

Ultima pauza a zilei o luam la singurul magazin deschis din Cheia dupa alti 25 de kilometri pe un DN1A cu trafic foarte putin. E interesant de salbatic DN1A, cel putin in comparatie cu DN1. Intre Maneciu si Sacele sunt aproape 60 de kilometri in care singura localitate e Cheia, care e si ea ocolita e drumul principal. Pe culmea Zaganu zapada lipseste cu totalitate, mai lipsesc doar brandusele sa apara in peisaj.

Ultimele serpentine pana in pas se scurg suprinzator de repede iar de aici avem doar de coborat pana in Brasov intr-o intrecere cu ultimele raze de soare. Ultimii kilometrii se scurg cu rapiditate, reusim sa trecem cu bine si de Garcini si iata-ne ajunsi cu bine la gara, locul din care am plecat cu 10 ore in urma. Au iesit pana la urma 150 de kilometri cu mai bine de 2200 de metrii de urcat si de coborat, o tura demna de mijloc de sezon si nu de inceput de primavara. Anul n-a inceput deloc rau, acum in schimb sa vina si noptile petrecute in natura, cu foc si cu temperaturi care sa-ti permita sa dormi sub cerul liber. Sa speram ca mai e doar un pic.

Datele turei aici:

https://www.strava.com/activities/887459974

Inceput regulamentar de tura.

Inceput regulamentar de tura.

IMG_20170304_101411_1.jpg

Pe dealurile prahovene.

Pe dealurile prahovene.

Drumul spre Cosminele.

Drumul spre Cosminele.

Sudoare si suferinta pe muntele Verde.

Sudoare si suferinta pe muntele Verde.

IMG_20170304_124804.jpg

Selfie time.

Selfie time.

IMG_20170304_130319.jpg

Pauza regulamentara la cofetaria din Slanic.

Pauza regulamentara la cofetaria din Slanic.

Placerea cursierei.

Placerea cursierei.

Drum intins.

Drum intins.

Sfarsit de tura.

Sfarsit de tura.

Sfarsit de tura, caloriile reale pe undeva pe la 4000.

Sfarsit de tura, caloriile reale pe undeva pe la 4000.

Incheierea zilei de duminica, deasupra Brasovului.

Incheierea zilei de duminica, deasupra Brasovului.

DSC_0065

La cei doisprezece apostoli si pe fata estica a Ousorului

Tara Dornelor e o descoperire relativ recenta insa deja ma bate gandul sa ma intorc, pentru a o explora mai bine pe MTB. Cu access direct spre Suhard, Gimalau si Calimani are mult de oferit, atat la trekking, cat si la MTB.

Pentru ultimele 2 zile ale vacantei noaste de 24 ianuarie aveam in plan 2 ture usoare si scurte, una in Calimani, spre 12 Apostoli si una in prelungirea sudica a Suhardului- pe Ousor.

Nemaifiind presati de timp, ne permitem pentru luni o sculare relaxata, un mic-dejun incununat cu eclere, branzoaice si urechi de elefanti (asa se intampla cand lasi sa mearga 2 fete pofticioase la patiserie) si o plecare in traseu pe la ora 12.00. Si asa, a zis Radu ca apusurile sunt mai bune pentru poze si mai bine ne prinde noaptea pe munte decat sa prindem noi rasaritul in picioare :).

Poteca spre 12 Apostoli este aparent una tematica, amenajata cu panouri explicative facute destul de dragut. Drumul lat ne poarta initial printre salase si fanete ce ar imbia la schiat, daca zapada in care bagam batul nu ar beneficia de o crusta indaratnica. E cald, este din nou inversiune termica si nu dureaza mult pana raman la colanti si bluza cu maneca lunga. Prin multe locuri se vede deja iarba si pamantul si daca am ignora diminetile si serile geroase, as indrazni sa spun ca in aer miroase a primavara. Dupa o baie de soare prelungita, racoarea padurii este primita cu multa bucurie si aceasta este de fapt sectiunea unde castigam o bruma de diferenta de nivel. Ajungem in zona stancilor pe la ora 16.00 si ne bucuram de o panorama neasteptata spre Pietrosul Calimanilor in spate, Rodnei si Suhard in fata si multe alte masive pe care doar la banuim.

Eu si Marius pornim primii la vale, chinuindu-ne putin cu schiurile care se incurca printre tufele inalte de afine, merisoare, ienupar, braduti si jnepeni. Apoi, la iesirea din padure dam nas in nas cu crusta si schiez la supravietuire pana cand sunt salvata de drumul bun ce ne conduce pe curba de nivel usor descendenta spre finalul turei, la fix cat sa aprindem doar putin frontalele. Ziua o terminam in fata unui blid cu mancare calda, la discutii serioase despre cum va arata lumea peste 20 de ani.

Traseu: Gura Haitii- 12 Apostoli si retur, marcaj PA, datele turei: aici

Marti trebuie sa fim matinali, caci avem de ajuns pana la Brasov, respectiv pana la Bucuresti. Dupa scurte parlamentari si cu ajutorul lui Marius plecam doar eu si Radu spre Ousor. Aveam de gand sa facem o tura scurta, in mod cert fara apus romantic pe sus. Ca atare nici macar frontala nu am mai pus-o in rucsac. Tinta ni se arata inca de la inceputul traseului si versantul sudic al Ousorului este chel de-a dreptul, zapada lipsind cu desavarsire. Nu prea ne imaginam noi ce vom schia pe acolo, dar hai sa “Hit the Egg”. Drumul ce incepe domol, depasind ultimile case din sat si apoi strecurandu-se printre fanetele si livezile oamenilor nu prevesteste urcusul sustinut din a doua jumatate a traseului. Undeva pe la 1200 de metri, desupra unei stane, cam unde se desprinde Culmea Runcului gasim in mod neasteptat un firn de primavara perfect si dam o prima urcare doar de frumusetea unei prime coborari neplanficate. Apoi urcam pe bune pe serpentinele deja trasate, intram in padure, punem schiurile pe rucsac si castigam cat ai zice ousor vreo 200 m diferenta de nivel. Liziera padurii ne asteapta cu o supriza. O panta continua de zapada cat vezi cu ochii. Asa ca incaltam rapid schiurile si incepem sa urcam. Pe la jumatate, panta devine suficient de sustinuta cat sa renuntam la schiuri si sa profitam de urmele inghetate ce urca sfoara spre varf. Ma bucura vederea crucii ce marcheaza finalul urcusului, caci soarele, caldura si lipsa cremei de soare amenintau sa ma topeasca definitiv.

Ajunsi sus intelegem usor de ce lumea zice ca e fain pe Ousor. Fiind cumva un varf izolat, dar suficient de inalt, panoramele ce se deschid de aici pot rivaliza fara probleme cu deschiderile din munti mai inalti. Vedem perfect Suhardul si Rodnei, Calimanii din nou si undeva amestecam in mintea noastra Giumalaul si Raraul. Insa cu siguranta tura pe Ousor nu ne-ar fi placut atat de mult daca nu ar fi fost coborarea. Initial urmand fata abrupta si cu zapada compacta in partea superioara, apoi putin pulver si apoi putina crusta in partea inferioara (fascinant cum la schi de tura poti sa ai in 200 m 3 tipuri diferite de zapada), un intermezzo pe picioare prin padure, apoi schiat prin pulver printre braduti si ultima parte deja stiuta, pe firnul de primavara pe care trasam S-uri noi. De aici drumul nu are istorie si in 45 de minute ne vedem cu Marius care ne asteapta la masina cu eclere si placinte cu branza (multumim Irina!)

Lungul drum spre casa nu mai e asa lung cand ajungi la 20.00 in Brasov si ai inca o seara intreaga in fata, si nici cand te apuci deja sa imaginezi cum vei haladui tu cu MTB-ul la vara prin Rodnei, Suhard si Calimani.

Traseu: Dorna Candrenilor- Vf. Ousor si retur (CA + TA), datele turei: aici

Detalii inghetate.

Detalii inghetate.

Ace delicate.

Ace delicate.

Fractal.

Fractal.

Aliniati.

Aliniati.

Privind spre Rodnei si spre picioarele pe care am schiat cu putin timp inainte.

Privind spre Rodnei si spre picioarele pe care am schiat cu putin timp inainte.

La 12 Apostoli, incercand sa ghicim formele in stanca.

La 12 Apostoli, incercand sa ghicim formele in stanca.

O ultima privire inainte de a face cale intoarsa.

O ultima privire inainte de a face cale intoarsa.

DSC_0084.jpg

DSC_0089.jpg

Peisajul tipic in tara Dornelor.

Peisajul tipic in tara Dornelor.

Cea mai faina portiune cu pulver din toata tura.

Cea mai faina portiune cu pulver din toata tura.

Cuceritorii Ousorului

Cuceritorii Ousorului

DSC_0136.jpg

Gata sa infruntam fata estica a Ousorului.

Gata sa infruntam fata estica a Ousorului.

Panta mare si zapada buna.

Panta mare si zapada buna.