Category Archives: Interesant

IMG_20170422_182010

Adio iarna, pe schiuri pe Plaiul lui Pacala, Padina si Tataru

Credeam ca am pus skiurile in cui pe anul acesta, mai ales după o luna cu temperaturi numai bune de pedalat și in care a devenit din ce in ce mai greu sa vânezi petice de zăpada pe care sa se merite sa te dai. Dar din categoria “nu te pui cu frontul” atunci când din cer cade aproape un metru de zăpadă care se pune chiar și in oraș e cam absurd sa faci altceva decât sa scoți skiurile din nou afara din debara.

Asa că având in minte vise cu metri de pulver am plănuit in gașca mare clasicul weekend de schi de iarna de la Padina a sfârșit de aprilie. Entuziasmul e maxim mai ales atunci când vedem cată zăpadă poate sa fie prin Predeal. In Bușteni găsim parca zăpada mai putina, prindem prima telecabina (telecabina ce din fericire chiar funcționează), și ajungem nesperat de repede pe platoul alb al Bucegilor.

In schimb fată de planurile de acasă chiar dacă aproape tot platoul e alb pulverul pare sa lipsească aproape cu desăvârșire iar vântul pare să-și fi făcut de cap ca de obicei prin zona înalta. Asta e, sperăm totuși sa fie zăpadă de coborât pe Plaiul lui Păcală, loc ce e parca putin mai ferit de vânt. Nimerim destul de repede intrarea pe plai și din fericire chiar e zăpada suficienta pe aici și in mare parte chiar bună, mai ales ca e încă dimineață iar soarele puternic de aprilie nu a apucat sa o înmoaie. Asa ca 20 de minute mai târziu la stana marcăm și prima coborâre faina a zilei, de aproape 500 de metri diferență de nivel.

Soarele in schimb începe să-și facă de cap, zăpada se înmoaie și se topește accelerat pe măsură ce noi înaintăm printre brazi încărcați in drum spre Padina iar cheful de schi parca începe și el sa scadă. Urmează oprirea la Padina, lăsarea bagajelor și urcușul spre șaua Strungulița. Pe aici totul alb, zăpadă de peste un metru dar foarte, foarte uda și grea. In plus fix înainte de a ajunge in sa suntem cuprinși de ceată asa ca in loc sa avem parte de o noua coborâre faina ne chinuim prin whiteout și prin crusta e s-a format imediat ce soarele a intrat in nori.

Cu entuziasmul din nou scufundat urcam pe Tătaru și aici găsim un culoar unde zăpada nu e chiar atât de transformata și marcam astfel încă o coborâre faina pe ziua de azi. O ultima urcare și încă un culoar fain mai târziu trupa se hotărăște sa se retragă la cabană. Eu mai zăbovesc putin in zona in așteptarea apusului, urcând pe primul vârf de după șaua Strunga in direcția Omu.

Îmi place sa petrec momentele acestea in locuri frumoase și sunt convins ca nu as fi putut sa stau liniștit la cabana știind că se scurge un apus fain pe lângă mine. Dinspre Crai vântul aduce nori plumburii in timp raze fugare de soare luminează pădurile și poienile din tara Branului in timp ce spre Costila tot platoul e învăluit de razele apusului. Spre sfârșit in schimb soarele se ascunde complet după nori asa ca îmi pun și eu schiurile in picioare și înfruntând o crusta de zile mari ma pun pe coborât. Pe o asa zăpadă virajele nu mai aduc nici un fel de bucurie iar in unele locuri in funcție de grosimea crustei devin chiar ceva de evitat.

Pana la urma cu chiu cu vai și cu genunchii destul de forțați ajung înapoi la cabana unde mai stam putin la povesti înainte de a fi răpuși de oboseala. A doua zi in schimb entuziasmul e la pământ, vremea e și ea mai burzuluita asa ca hotărâm sa ne dam jos de aici prin varianta Sinaia.

Privind in spate chiar dacă am avut parte de zăpadă destul de ok și de câteva coborâri de care chiar ne-am bucurat cumva așteptările noastre sunt prea puternic ancorate de primăvară și de vara și parca e cam greu sa treci înapoi, chiar dacă doar pentru in weekend, in modul de schi. Asa ca eu visez la zile cu verdeață, zile in care sa nu-ti mai fie frig și zile pline de poteci de bicicleta și de alergare. Sa vina primăvara, pentru a doua oară anul acesta!

Uite atata ne asteptam sa fie zapada, iarba din imagine nu se pune!

Uite atata ne asteptam sa fie zapada, iarba din imagine nu se pune!

Omat bun.

Omat bun.

Zambete si zapada numai bun de schiat.

Zambete si zapada numai bun de schiat.

Prin padurea norvegiana.

Prin padurea norvegiana.

Omat bun partea a doua.

Omat bun partea a doua.

Aram, tocam, nu ne lasam.

Aram, tocam, nu ne lasam.

Hivernal, la sfarsit de aprilie.

Hivernal, la sfarsit de aprilie.

Ultima coborare.

Ultima coborare.

Gasca inainte de retragerea la cabana.

Gasca inainte de retragerea la cabana.

IMG_20170422_181947.jpg

Peisaj de februarie.

Peisaj de februarie.

Razele apusului.

Razele apusului.

DSC_0956

O zi pe colinele Transilvaniei, pe traseul de la Medias Bike Marathon

Anul acesta vremea si prognoza ne-a stricat putin planurile pentru cele 3 zile de Paste, astfel incat am abandonat planurile de cicloturism epic prin colturi indepartate de tara si am ramas prin jurul ograzii, incercand sa profitam la maxim de putinele ore de soare din weekendul prelungit. In cazul acesta in jurul ograzii a insemnat de fapt zona dintre Medias si Sighisoara, prin colinele podisului Transilvaniei. Pana la urma nu a fost chiar o explorare epica in care sa incerci sa urmezi la intamplare forestiere si poteci ci am ales varianta usoara in care altii au facut partea de explorare inaintea noastra si am mers pe traseul de la Medias Bike Marathon.

Asa ca dimineata zile de sambata ne gaseste in parcarea din fata hotelului Binder Bubi (probabil cel mai amuzant nume de hotel din Romania) asteptandu-l pe Dan Caba care vine cu noi pentru a ne arata locurile de joaca din spatele casei.

Soarele dogoreste din plin in prima parte a zilei iar noi urmam colinele valurite printre paduri de fag proaspat inverzite, printre stane de oi, printre bujori protejati si printre copaci infloriti. Primavara e putin mai inaintata aici si probabil perioada asta e unul din momentele ideale de ajuns in zona. Vara vine de obiceu cu ceva uscaciune si cu caldura mare iar muntii sunt parca mereu mai tentanti ca podisul Transilvaniei.

Mare parte din farmecul zonei e dat si de satele vechi sasesti prin care ne conduce traseul si care sunt cel putin pitoresti. Se succed pe rand Richis, Copsa Mare, Biertan si Atel fiecare cu aceleasi stradute cu case sasesti si cu vechile biserici fortificate. In Biertan chiar asistam la o disputa teologico-filosofica intre preotul satului si un satean auto-admis pacatos despre poarta raiului, despre primul care a intrat prin ea si despre posibilitatea a te mantui doar prin credinta. Trecand peste stilul certaret al sateanului e o problema care nu e deloc simplu de rezolvat si care a carei interpretare diferita a dus la lutheranism si calvinism si la aparitia tuturor bisericilor protestante.

Dar dupa acest scurt intermezzo teologic noi ne continuam drumul manati de nori intunecati si de picaturi de ploaie ce ne fac sa ne intrebam daca nu cumva s-a inselat prognoza pentru ziua de azi. Dimineata senina si calduroasa de acum cateva ore pare undeva departe iar urcarile si coborarile se succed cu repeziciune. Si trebuie spus ca sunt destul de multe urcari care desi scurte (100-150m) sunt cat se poate de provocatoare si te fac sa-ti iesi un pic din ritmul de plimbare.

As fi foarte curios in schimb cum ar fi sa petreci un weekend traversand tot podisul Transilvaniei, peste dealuri, intre Sibiu si Brasov, la 2-3 zile, cu innoptat in unele din multele locuri frumoase intalnite pe drum, cu foc seara si cu Fagarasul in departare. Cine stie, poate un unul din urmatoarele weekenduri cu vreme senina…

Track-ul turei aici: https://www.strava.com/activities/943818678

Dimineata incepe cu potecile din jurul Mediasului, prin paduri cuprinse de verdele crud al primaverii.

Dimineata incepe cu potecile din jurul Mediasului, prin paduri cuprinse de verdele crud al primaverii.

Pedaland cu spor pe coline.

Pedaland cu spor pe coline.

Intr-acolo, cu Dan jucand rolul de ghid.

Intr-acolo, cu Dan jucand rolul de ghid.

Bujorii portejati.

Bujorii portejati.

Copacul zumazaitor.

Copacul zumazaitor.

La pauza de alimentare din Richis, intre biserica si birtul comunal.

La pauza de alimentare din Richis, intre biserica si birtul comunal.

Din nou paduri de fag si verde crud.

Din nou paduri de fag si verde crud.

Pedalat primaveratic.

Pedalat primaveratic.

In departare Fagarasul inzapezit.

In departare Fagarasul inzapezit.

Pauza de alimentare si moment de respiro.

Pauza de alimentare si moment de respiro.

Punctul de belvedere cu cele mai multe stele, deasupra Biertanului.

Punctul de belvedere cu cele mai multe stele, deasupra Biertanului.

Biserica fortificata din Biertan.

Biserica fortificata din Biertan.

Inapoi de unde am plecat, deasupra Mediasului.

Inapoi de unde am plecat, deasupra Mediasului.

17834302_1878315799078309_5443844012956905241_o

RGT Drumul Vinului 2017 – raport de cursa

Anul trecut nu am scris deloc rapoarte de cursa, poate si pentru ca fotografiile pe care le gasesti dupa ce a trecut concursul sunt in cele mai multe cazuri complet insuficiente pentru a ilustra povestea orelor de fugareala. Anul acesta o sa incerc totusi sa astern in format digital cateva din gandurile si evenimentele din timpul curselor intr-un fel de jurnal masochist al stradaniilor si al neputintei.

Spun asta pentru ca invariabil la orice concurs as participa, la nivelul pe care il am vor fi intotdeauna altii mai buni ca mine si va exista si stradanie si masochism si neputinta. Si cu toate astea unei parti din mine ii face placere simpla activitate a interecerii iar spiritul acesta de competitivitate se cere hranit din cand in cand. Nu de alta, dar fiind o parte din mine sunt convins ca nu e deloc sanatos sa-l tin ascuns pe undeva sub pres.

Revenind acum la povestea concursului Drumul Vinului e primul concurs din seria Road Grand Tour organizata de Alex Ciocan iar traseul chiar daca e repetitiv e cat se poate de intersant, o bucla de 24 de kilometri cu de toate: urcari abrupte, coborari in viteza, portiuni de fals plat si anul acesta si cu vant din fata. Executa si repeta, de nu mai putin de 5 ori la tura lunga.

La start e lume multa si aglomeratie, incalzirea nu apuc sa mi-o fac cum trebuie desi sunt convins ca se va pleca extrem de tare. Urasc primele 20 de minute din concursurile de cursiera, minute in care riscul de accidente e cel mai mare si in care trebuie sa tragi aproape la maxim pentru a te tine de pluton. Si e esential sa te tii dupa pluton (care oricum se sparge pe prima urcare) pentru a te ramane mai departe in pluton cu oameni care sa fie cam de acelasi nivel ca si tine.

Cum necum de data aceasta reusesc sa ma strecor cumva, sa evit cazaturile, sa accelerez suficient in toate curbele stranse in care inevitabil se crea efectul de acordeon si reusesc sa ma tin de baietii buni pana la prima urcare. Urcare merge chiar bine, picioarele au energie si am de unde sa trag, cele 2-3 kilogramele in minus de peste iarna se simt si ele si reusesc sa termin urcarea in partea din fata a unul pluton maricelsi cat se poate de colorat. Avea sa fie plutonul cu care aveam sa merg aproape pana la sfarsit cu un scurt moment de ezitare in tura 3 atunci cand din cauza unei pozitionari gresite la coborare a trebuit sa trag destul de tare cu inca un baiat pentru a-l prinde din urma

Acum trebuie spus ca in cele 4 ture mi s-a parut extrem de interesanta dinamica in interiorul plutonului (care s-a rarefiat considerabil pe masura ce au trecut turele si pe masura ce ne-au lasat concurentii de la tura scurta). Clar erau momente in care se tragea mai tare si in care incercam sa ne rotim frumos la o morisca pe doua randuri dar erau clar si multe momente de respiro, mai ales inainte de urcare unde toata lumea stia ca era esential sa mearga bine pentru a ramane in acelasi pluton si pe urmatoarea portiune de plat.

In ritmul asta au trecut 3 ture si jumatate si am ramas cam 10 concurenti impreuna in pluton pe ultima tura. Cinev evadeaza, un baiat de la HC Cycling pleaca dupa el si incerc si eu sa ma lipesc. Probema e ca la capatul omul avea un avans considerabil, plutonul parea mult mai aproape si mai confortabil si eram convins ca il vom prinde din urma pe plat. In schimb pe plat s-a mers mult mai relaxat, evadatul a disparut in distanta si noi ne-am pastrat puterile pentru a ne intrece pe ultima urcare. Aici in schimb muschii au cam cedat si am mers la limita crampelor, considerabil mai incet ca in primele ture si am incheiat tura si concursul in ultima parte a plutonului, respectiv la 22 pe general, 9 la amatori si 4 la categoria de varsta. Ba chiar am urcat si pe un pseudo podium, descoperind ca la cursele din road grand tour oamenii premiati la open nu mai urca si pe treptele individuale de la categorii.

Uitandu-ma in spate sunt multumit de cum am mers, desi poate as fi putut calcula usor diferit ultima tura. Mi-a placut ca m-am simtit bine si nu am avut parte de suferinta inutila, motoarele au mers rotund, kilometrii de anul acesta s-au simtit. Nu mi-a placut faptul ca oamenii arunca ambalajele de la geluri pe marginea drumului desi e mai mult decat la indemana sa le lasi la zona de finish sau la masina de asistenta pentru cei norocosi sa aiba asa ceva. Nu mi-a placut atmosfera de la zona de finish din timpul concursului, se putea clar mult mai mult la capitolul incurajari de la toti cunoscutii si voluntarii ajunsi in zona. La fel pot sa zic ca nu mi-a placut in mod deosebit atmosfera de dupa concurs unde de fiecare data imi dau seama ca sunt prea putin oameni pe care sa-i cunosc si cu care sa fiu pe aceasi lungime de unda. Organizarea in schimb a fost impecabila.

Iar pe drumul spre casa, privind crestele inzapezite ale muntilor in lumina apusului stau sa ma ganesc daca nu as fi putut umple ziua de astazi intr-un alt fel. Dar imi aduc aminte destul de repede particica din mine care e competitiva si imi dau seama ca nu au intrat zilele in sac si ca e timp pentru toate si pentru ture de explorare, si pentru nopti petrecute la cort in milocul pustietatii la foc, si de aventuri din timpul saptamanii dar de concursuri, cel putin din cand in cand.

Ciclisti in cautarea celui de-al treilea plaman.

Ciclisti in cautarea celui de-al treilea plaman.

Pseudo-podiumul la categoria 30-40, practic pe treptele podiumului sunt locurile 3, 4 si 5 de la categorie.

Pseudo-podiumul la categoria 30-40, practic pe treptele podiumului sunt locurile 3, 4 si 5 de la categorie.

Pe prima urcare, camuflat printre baietii de la HC Cycling Team.

Pe prima urcare, camuflat printre baietii de la HC Cycling Team.

Inainte de start, un specimen al unei specii aparte: MAMIL (Middle Aged Men In Lycra).

Inainte de start, un specimen al unei specii aparte: MAMIL (Middle Aged Men In Lycra).

Tura de relaxare de dupa concurs, inapoi prin imprejurimile Brasovului cu munti inzapeziti in departare si cu mirosul copacilor infloriti in aer.

Tura de relaxare de dupa concurs, inapoi prin imprejurimile Brasovului cu munti inzapeziti in departare si cu mirosul copacilor infloriti in aer.

IMG_20170318_110930 (1)

Contraatacul babelor, alergare si bicicleta intr-un weekend ploios

Anul acesta babele au fost blande cu noi la inceput de martie si am avut parte de doua saptamani cu vreme numai buna de biciclit si cu temperaturi de primavara iata ca dupa ce au rabdat ce au rabdat s-au razbunat din plin in weekendul ce tocmai a trecut, cu zile in care s-au sucess in ordine rapida soarele, lapovita, ploaia, vantul in cam toate combinatiile posibile.

Planul pentru weekend includea 2 nopti petrecute la Moeciu in compania unor vechi prieteni cu sperante de schi pe zapada proaspata. Singura problema ca atunci cand vine momentul in care trebuie sa-ti iei schiurile in spate, in fata unui forestier complet uscat si cu o prognoza care anunta ploaie din plin parca perspectiva unor viraje pe zapada proaspata nu mai e chiar asa de roz.

Asa ca privind cu jind la cerul senin ce inca zabovea deasupra Bucegiului sambata dimineata reconfiguram tura si schimbam claparii cu adidasii de alergare si pornim pe acelasi forestier ce urca din Simon catre saua Gaura. Avem cateva ore pana cand vremea se va strica si vrem sa profitam la maxim de ele. In schimb babele ne-au pus gand rau si pentru combinatia asta si dupa 4 kilometri de forestier incepe sa alergam pe zapada din ce in ce mai mare. Practic zapada noua incepe brusc de la 1200 de metri si pe masura ce urcam incepe sa treaca de glezne, de gabe si in cele din urma si de genunchi atunci cand iesim in poienile de sub Valea Gaura.

Aici in schimb avem parte de un moment in care cerul se deschide si in care putem admira in toata splendoarea sa amfiteatrul vaii Gaura. Cred ca sunt putine locuri mai spectaculoase in Bucegi mai ales pentru ca aici te simti cumva departe de civilizatie, nu se vede nici un oras in departare iar locurile sunt mult mai putin umblate in comparatie cu abruptul prahovean. La primavara cand se incalzeste si cand vor aparea brandusele trebuie sa venim sa petrecem aici o seara la foc, eventual intr-o mica aventura din timpul saptamanii.

Iar legat de alergat chiar daca mare parte din tura a fost alcatuita mai mult din inotat in zapada trebuie spus ca recunosc ca mi-a lipsit rapiditatea cu care poti acoperi distantele. Probabil cu schiurile in spate nu am fi ajuns aici in momentul potrivit. Pe de alta parte schiurile ne-ar fi ajutat cu siguranta pe traverseul catre Poiana Gutanu unde intram in unele locuri pana la brau in zapada.

Intre timp se strica si vremea, muntii sunt invaluiti de nori si incepe sa ninga, noi alergam la vale prin zapada spre Poiana Gutanu si de aici mai departe pe muchie pe Simon. Ninsoarea se transforma pe rand in lapovita si ninsoare, zapada de pe poteca incepe sa dispara si alergatul devine din nou placut iar eu imi amintesc ca ar fi fain sa mai fac si alte ture de genul acesta in primavara si in vara aceasta. Restul zilei il petrecem depanand amintiri cu prietenii si cu un pic de Milan-SanRemo.

Dimineata de duminica ne intampina cu aceasi ploaie marunta si cu vreme inchisa in vreme ce conducem spre Pasul Bratocea. Si astazi incercam sa fugim de ploaie si de vreme rea si implicit si de zapada si de schiuri. Planul e o tura in dealurile prahoveno-buzoiene cu plecare din Valenii de Munte, impreuna cu Suzi si cu Iustin.

Vremea rea si lapovita se termina fix dupa cheia si de aici ne ia in primire soarele, cerul albastru si vantul. In prima parte a turei il avem fie din laterala fie din spate si acesta e suficient de puternic incat sa avem momente in care mergem cu 40 la ora fara sa dam din pedale pe o panta usoara la vale. In acelasi timp toti stim ca o sa trebuiasca probabil sa platim la un moment dat pentru momentele astea, dar pana atunci ne bucuram de pedalatul pe terenul valurit din Buzau. Ca si in ultimele ture pe cursiera traficul fie lipseste aproape complet fie nu e nederanjant si nu putine sunt momentele in care putem pedala in voie in paralel stand de vorba in voie. Iar urcarea de la Ciolatu si drumul inapoi spre DN1A sunt poate unele din cele mai faine bucati pedalate in ultima vreme.

In schimb vine si momentul in care trebuie sa platim pentru soarele si pentru vantul din spate din timpul turei, respectiv fix la sfarsitul turei, dupa 120 de kilometri de pedalat. Au fost 45 de minute in care am pedalat din rasputeri pentru a tine o mirobolanta viteza de 20 de kilometri intr-o cursa cu lasarea intunericului. Dar asta e, momente de genul acesta iti calesc putin psihicul si mi-au adus aminte de zilele in care am avut parte de un vant similar in calatoria prin Asia Centrala. Vantul e clar cel mai mare inamic al ciclistului.

Date si track (inainte de a muri bateria) aici:

https://www.strava.com/activities/906772140

Alergam cu spor pe forestierul de pe valea Gaura.

Alergam cu spor pe forestierul de pe valea Gaura.

Zapada din plin la iesirea din padure.

Zapada din plin la iesirea din padure.

Undeva intre pantofari si trail-runneri.

Undeva intre pantofari si trail-runneri.

Momentul potrivit in locul potrivit.

Momentul potrivit in locul potrivit.

Ultimele momente de soare pe ziua de azi.

Ultimele momente de soare pe ziua de azi.

IMG_20170318_110958.jpg

Burzuluirea vremii si alergatori care isi intra din ce in ce mai bine in pielea de pantofari.

Burzuluirea vremii si alergatori care isi intra din ce in ce mai bine in pielea de pantofari.

Intalnirea cu runda a doua de alergareti nu foarte matinali.

Intalnirea cu runda a doua de alergareti nu foarte matinali.

Soare, vreme buna si catarari interesante pe dealurile prahovene.

Soare, vreme buna si catarari interesante pe dealurile prahovene.

Norul amenintator pe care am reusit sa-l fentam cu brio.

Norul amenintator pe care am reusit sa-l fentam cu brio.

La sfarsitul urcarii de la Ciolanu, una din cele mai faine din Buzau.

La sfarsitul urcarii de la Ciolanu, una din cele mai faine din Buzau.

Pauza de masa, cu tocana de legume, napolitane si binenteles cola.

Pauza de masa, cu tocana de legume, napolitane si binenteles cola.

Drum intins.

Drum intins.

Dezbandant ruta, varianta lunga vs varianta macetelor de la Sangeru.

Dezbandant ruta, varianta lunga vs varianta macetelor de la Sangeru.

Portret de ciclist la pauza de masa de birtul comunal. Poza facut cu un Huawei P9, un telefon care mi se pare ca isi face foarte bine treaba atunci nu vrei sa cari kilograme in spate.

Portret de ciclist la pauza de masa de birtul comunal. Poza facut cu un Huawei P9, un telefon care mi se pare ca isi face foarte bine treaba atunci nu vrei sa cari kilograme in spate.

IMG_20170311_120650

Prahova Deluxe 2500, din nou pe cursiera pe dealurile Prahovene

Primavara in sudul Carpatilor vine considerabil mai devreme ca la Brasov, si aproape in fiecare weekend sunt cate 4-5 grade in plus pe langa Ploiesti. Iar cele 4-5 grade chiar fac diferenta la inceput de primavara sau la sfarsit de toamna, mai ales intr-un weekend in care ultima rabufnire a iernii a adus din nou un pic de zapada pe crestele muntilor. Pe langa zapada crestele muntilor se anunta complet invaluite de ceata weekendul acesta asa ca pana la urma tot chemarea bicicletei e mai puternica, chiar daca probabil nici aici nu o sa vedem deloc soarele.

Tura pentru weekend-ul acesta e desenata de Horatiu intr-o incercare de a lega doua trasee clasice din zona Campina-Comarnic, . Planul de acasa ar fi 120 de kilometri cu 2100 de metri diferenta de nivel dar trebuie sa vedem ce va zice si vremea si vantul de planurile noastre.

Asa ca dimineata zilei de sambata ma gaseste impreuna cu Mihaela din nou in trenul de Comarnic, eu cu MTBul, ea cu cursiera, intr-o combinatia in care se balanseaza destul de bine diferenta dintre noi si in care putem pedala cam in acelasi ritm. Din Comarnic ni se alatura Horatiu pe un ciclocross 1×11 asa ca intr-o combinatie extrem de pestrita dar in acelasi timp echilibrata de biciclete pornim hotarati in tura. Incepem binenteles complet neincalziti cu urcarea destul de abrupta spre Sercaia.

Prin Baiului se ghiceste putina zapada proaspata de la 1000 de metri in sus, cerul e acoperit si un vant destul e hain bate dinspre nord, noi pedalam cu spor la deal si incet incet ne intram in ritm, iar eu trebuie sa recunosc ca e tare fain sa pedalezi pe drumurile secundare Prahovene, fara trafic si cu urcari cat se poate de provocatoare. Vorba lui Horatiu, e greu sa te plictisesti de drumurile din judetul asta.

Iar chiar daca pe masura ce ziua inainteaza vremea ramane la fel de inchisa trebuie sa recunosc ca ma bucur e libertatea pe care o ai pe bicicleta, de viteza cu care se succed urcarile si coborarile si de drumurile libere. Probabil punctul cel mai interesant al zilei pentru mine e urcarea de la Podul Ursului, urcare pe care nu am ajuns pana acum si care trebuie sa recunosc ca mi se pare cat se poate de interactiva. E cat se poate de scurta la 1 km si 146m diferenta de nivel, numai buna pentru a desfunda plamanii pana sus. Sunt tare curios cum ar fi o urcare cu un gradient la fel e constant dar de 10 ori mai lunga. Cel mai probabil moartea oricaror picioare.

De la Podul Urusului gonim intins si rotund la trena spre Cosminele unde urmeaza o pauza extinsa de masa cu napolitane, radler, banane si portocale si plini de energie pornim pe drumul Cosminele-Telega, una din bucatile care imi place cel mai mult dintre drumurile Prahovene. Din Telega dupa o noua pauza e masa (de data aceasta cu saratele si ghiveci de legume) si dupa cateva raze de soare vine momentul sa infruntam si urcarea spre Sotriile, urcare ce (re)descoperim destul de repede ca e formata din mai multe urcari si coborari asa ca aproape fara sa ne dam seama mai strangem 500 de metri diferenta e nivel pe catastif. Inca o coborare lunga si cativa kilometri pe DN1 si incheiem tura, botezata de Horatiu Prahova Deluxe 2500. Probabil in weekendurile ce urmeaza va veni si randul Prahove Super Deluxe 3000+ , dar pana atunci sa vedem daca mai rost de pus schiurile in picioare sau e scos pioletii la inaintare.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/896302265

Coborarea spre Sercaia, inceputul serpentinelor in care trebuie sa ai destul e mare grija cum iti calculezi traiectoria.

Coborarea spre Sercaia, inceputul serpentinelor in care trebuie sa ai destul e mare grija cum iti calculezi traiectoria.

Coborand spre Valea Doftanei.

Coborand spre Valea Doftanei.

Nori fotogenici si drumuri pustii.

Nori fotogenici si drumuri pustii.

Horatiu tragandu-si sufletul dupa urcarea de la Podul Ursului.

Horatiu tragandu-si sufletul dupa urcarea de la Podul Ursului.

Urcarea de la Podul Ursului.

Urcarea de la Podul Ursului.

Sfarsitul urcarii e la Cosminele impreuna cu dealuri pe care trebuie sa ajungem si cu MTB-urile.

Sfarsitul urcarii e la Cosminele impreuna cu dealuri pe care trebuie sa ajungem si cu MTB-urile.

Horatiu si semnele primaverii.

Horatiu si semnele primaverii.

Zambete si drumuri pustii.

Zambete si drumuri pustii.

Un ultim strop de energia inainte de bucata finala spre Comarnic.

Un ultim strop de energia inainte de bucata finala spre Comarnic.

IMG_20170304_152032

Din nou pe cursiera, 150km de la Campina la Brasov

Uitandu-ma in spate la arhiva ultima tura insorita de toamna prin dealurile Prahovene a fost la sfarsit de noiembrie, acum trei luni si un pic. In momentul respectiv perpectiva unei ierni lungi si intunecate in Brasov era cat se poate de deprimanta. De frig a fost frig, rost de bicicleta nu a prea fost dar au fost totusi multe weekenduri cu vreme buna petrecute pe munte, cu sau fara skiuri.

Dar dupa doar 3 luni de zile primavara ne-a luat prin surpindere in modul cel mai placut si in interval de o saptamana am trecut de la o tura adevarata pe schiuri la o vreme numai buna de pedalat in tricou si in pantaloni scurti la mijlocul zilei. Si trebuie sa recunosc ca mi-era dor de o tura lunga pe cursiera, de sudoarea urcusurilor abrupte, de placerea coborarilor, de drumuri fara trafic si de senzatia de libertate care vine impreuna cu usurinta cu care acoperi distante mari.

Singura problema e ca pana vineri seara nu prea gasesc doritori pentru tura pe care o aveam in minte, o traversare pitoreasca a muntilor cu plecare din Campina pana in Brasov cu tot cu un detour foarte fain prin dealurile prahovene via Telega, Cosminele, Slanic, Valenii de munte si Cheia. Pe ultima suta de metri reusesc sa-l conving pe Ionut ca ritmul turei nu va fi criminal asa ca dimineta zilei de sambata ne gaseste in regiotransul de Bucuresti cu o zi intreaga de pedalat in fata.

La plecarea in tura respectam cutumele cursieristice si incepem ziua cu un expresso si ceva dulce, numai bune pentru a ne creste pulsul pentru primele urcari de pe drumul spre Cosminele de Sus. Bucata asta de drum trebuie sa recunosc ca-mi place tare mult, mai ales ca in cei 20 de kilometri au trecut pe langa noi maxim 5 masini, asfaltul a fost ca-n palma iar terenul valurit e absolut genial de cursiera. In Cosminele vine si prima pauza de alimentare la magazinul comunal impreuna cu prima si singura cola a zilei.

Pana in Slanic kilometrii de scurg repede, vantul din sud ne face sa nu simtim aproape deloc usoara urcare. Iar aici urmeaza pauza de alimentare numarul doi, binenteles la cofetaria din centrul Slanicului, cu prajituri proaspete, ieftine si suprinzator e reusite numai bune de un plus de energie pentru urcusul de la muntele Verde. Si in timp ce serpuiesc pe dalele de beton ale urcusului pe bucati de 15-16% trebuie sa recunosc ca urcarea e cat se poate de provocatoarea, noroc ca panta se mai domoleste spre sfarsit si ca pana ajungi in varf au timp sa reintre in orbite.

Pauza numarul trei o luam la Mega-Image-ul din Maneciu dupa alti 25 de kilometri, de data aceasta cu pilaf, sandwich, iaurt si alune caci ni s-a luat de dulcele din pauzele anterioare. La inceputul sezonului cand lipseste antrenamentul turelor lungi trebuie sa recunosc ca nu e deloc simplu sa te alimentezi cum trebuie pentru a nu te lovi la un moment dat de zid. Astazi avem noroc cu pauzele lungi si dese dar intr-o tura in care mergi mai legat e un pic de provocare sa nu ramai fara energie spre sfarsit.

Ultima pauza a zilei o luam la singurul magazin deschis din Cheia dupa alti 25 de kilometri pe un DN1A cu trafic foarte putin. E interesant de salbatic DN1A, cel putin in comparatie cu DN1. Intre Maneciu si Sacele sunt aproape 60 de kilometri in care singura localitate e Cheia, care e si ea ocolita e drumul principal. Pe culmea Zaganu zapada lipseste cu totalitate, mai lipsesc doar brandusele sa apara in peisaj.

Ultimele serpentine pana in pas se scurg suprinzator de repede iar de aici avem doar de coborat pana in Brasov intr-o intrecere cu ultimele raze de soare. Ultimii kilometrii se scurg cu rapiditate, reusim sa trecem cu bine si de Garcini si iata-ne ajunsi cu bine la gara, locul din care am plecat cu 10 ore in urma. Au iesit pana la urma 150 de kilometri cu mai bine de 2200 de metrii de urcat si de coborat, o tura demna de mijloc de sezon si nu de inceput de primavara. Anul n-a inceput deloc rau, acum in schimb sa vina si noptile petrecute in natura, cu foc si cu temperaturi care sa-ti permita sa dormi sub cerul liber. Sa speram ca mai e doar un pic.

Datele turei aici:

https://www.strava.com/activities/887459974

Inceput regulamentar de tura.

Inceput regulamentar de tura.

IMG_20170304_101411_1.jpg

Pe dealurile prahovene.

Pe dealurile prahovene.

Drumul spre Cosminele.

Drumul spre Cosminele.

Sudoare si suferinta pe muntele Verde.

Sudoare si suferinta pe muntele Verde.

IMG_20170304_124804.jpg

Selfie time.

Selfie time.

IMG_20170304_130319.jpg

Pauza regulamentara la cofetaria din Slanic.

Pauza regulamentara la cofetaria din Slanic.

Placerea cursierei.

Placerea cursierei.

Drum intins.

Drum intins.

Sfarsit de tura.

Sfarsit de tura.

Sfarsit de tura, caloriile reale pe undeva pe la 4000.

Sfarsit de tura, caloriile reale pe undeva pe la 4000.

Incheierea zilei de duminica, deasupra Brasovului.

Incheierea zilei de duminica, deasupra Brasovului.

DSC_0065

La cei doisprezece apostoli si pe fata estica a Ousorului

Tara Dornelor e o descoperire relativ recenta insa deja ma bate gandul sa ma intorc, pentru a o explora mai bine pe MTB. Cu access direct spre Suhard, Gimalau si Calimani are mult de oferit, atat la trekking, cat si la MTB.

Pentru ultimele 2 zile ale vacantei noaste de 24 ianuarie aveam in plan 2 ture usoare si scurte, una in Calimani, spre 12 Apostoli si una in prelungirea sudica a Suhardului- pe Ousor.

Nemaifiind presati de timp, ne permitem pentru luni o sculare relaxata, un mic-dejun incununat cu eclere, branzoaice si urechi de elefanti (asa se intampla cand lasi sa mearga 2 fete pofticioase la patiserie) si o plecare in traseu pe la ora 12.00. Si asa, a zis Radu ca apusurile sunt mai bune pentru poze si mai bine ne prinde noaptea pe munte decat sa prindem noi rasaritul in picioare :).

Poteca spre 12 Apostoli este aparent una tematica, amenajata cu panouri explicative facute destul de dragut. Drumul lat ne poarta initial printre salase si fanete ce ar imbia la schiat, daca zapada in care bagam batul nu ar beneficia de o crusta indaratnica. E cald, este din nou inversiune termica si nu dureaza mult pana raman la colanti si bluza cu maneca lunga. Prin multe locuri se vede deja iarba si pamantul si daca am ignora diminetile si serile geroase, as indrazni sa spun ca in aer miroase a primavara. Dupa o baie de soare prelungita, racoarea padurii este primita cu multa bucurie si aceasta este de fapt sectiunea unde castigam o bruma de diferenta de nivel. Ajungem in zona stancilor pe la ora 16.00 si ne bucuram de o panorama neasteptata spre Pietrosul Calimanilor in spate, Rodnei si Suhard in fata si multe alte masive pe care doar la banuim.

Eu si Marius pornim primii la vale, chinuindu-ne putin cu schiurile care se incurca printre tufele inalte de afine, merisoare, ienupar, braduti si jnepeni. Apoi, la iesirea din padure dam nas in nas cu crusta si schiez la supravietuire pana cand sunt salvata de drumul bun ce ne conduce pe curba de nivel usor descendenta spre finalul turei, la fix cat sa aprindem doar putin frontalele. Ziua o terminam in fata unui blid cu mancare calda, la discutii serioase despre cum va arata lumea peste 20 de ani.

Traseu: Gura Haitii- 12 Apostoli si retur, marcaj PA, datele turei: aici

Marti trebuie sa fim matinali, caci avem de ajuns pana la Brasov, respectiv pana la Bucuresti. Dupa scurte parlamentari si cu ajutorul lui Marius plecam doar eu si Radu spre Ousor. Aveam de gand sa facem o tura scurta, in mod cert fara apus romantic pe sus. Ca atare nici macar frontala nu am mai pus-o in rucsac. Tinta ni se arata inca de la inceputul traseului si versantul sudic al Ousorului este chel de-a dreptul, zapada lipsind cu desavarsire. Nu prea ne imaginam noi ce vom schia pe acolo, dar hai sa “Hit the Egg”. Drumul ce incepe domol, depasind ultimile case din sat si apoi strecurandu-se printre fanetele si livezile oamenilor nu prevesteste urcusul sustinut din a doua jumatate a traseului. Undeva pe la 1200 de metri, desupra unei stane, cam unde se desprinde Culmea Runcului gasim in mod neasteptat un firn de primavara perfect si dam o prima urcare doar de frumusetea unei prime coborari neplanficate. Apoi urcam pe bune pe serpentinele deja trasate, intram in padure, punem schiurile pe rucsac si castigam cat ai zice ousor vreo 200 m diferenta de nivel. Liziera padurii ne asteapta cu o supriza. O panta continua de zapada cat vezi cu ochii. Asa ca incaltam rapid schiurile si incepem sa urcam. Pe la jumatate, panta devine suficient de sustinuta cat sa renuntam la schiuri si sa profitam de urmele inghetate ce urca sfoara spre varf. Ma bucura vederea crucii ce marcheaza finalul urcusului, caci soarele, caldura si lipsa cremei de soare amenintau sa ma topeasca definitiv.

Ajunsi sus intelegem usor de ce lumea zice ca e fain pe Ousor. Fiind cumva un varf izolat, dar suficient de inalt, panoramele ce se deschid de aici pot rivaliza fara probleme cu deschiderile din munti mai inalti. Vedem perfect Suhardul si Rodnei, Calimanii din nou si undeva amestecam in mintea noastra Giumalaul si Raraul. Insa cu siguranta tura pe Ousor nu ne-ar fi placut atat de mult daca nu ar fi fost coborarea. Initial urmand fata abrupta si cu zapada compacta in partea superioara, apoi putin pulver si apoi putina crusta in partea inferioara (fascinant cum la schi de tura poti sa ai in 200 m 3 tipuri diferite de zapada), un intermezzo pe picioare prin padure, apoi schiat prin pulver printre braduti si ultima parte deja stiuta, pe firnul de primavara pe care trasam S-uri noi. De aici drumul nu are istorie si in 45 de minute ne vedem cu Marius care ne asteapta la masina cu eclere si placinte cu branza (multumim Irina!)

Lungul drum spre casa nu mai e asa lung cand ajungi la 20.00 in Brasov si ai inca o seara intreaga in fata, si nici cand te apuci deja sa imaginezi cum vei haladui tu cu MTB-ul la vara prin Rodnei, Suhard si Calimani.

Traseu: Dorna Candrenilor- Vf. Ousor si retur (CA + TA), datele turei: aici

Detalii inghetate.

Detalii inghetate.

Ace delicate.

Ace delicate.

Fractal.

Fractal.

Aliniati.

Aliniati.

Privind spre Rodnei si spre picioarele pe care am schiat cu putin timp inainte.

Privind spre Rodnei si spre picioarele pe care am schiat cu putin timp inainte.

La 12 Apostoli, incercand sa ghicim formele in stanca.

La 12 Apostoli, incercand sa ghicim formele in stanca.

O ultima privire inainte de a face cale intoarsa.

O ultima privire inainte de a face cale intoarsa.

DSC_0084.jpg

DSC_0089.jpg

Peisajul tipic in tara Dornelor.

Peisajul tipic in tara Dornelor.

Cea mai faina portiune cu pulver din toata tura.

Cea mai faina portiune cu pulver din toata tura.

Cuceritorii Ousorului

Cuceritorii Ousorului

DSC_0136.jpg

Gata sa infruntam fata estica a Ousorului.

Gata sa infruntam fata estica a Ousorului.

Panta mare si zapada buna.

Panta mare si zapada buna.

DSC_9702

Rural freeride, printre catunele din Moeciu

Chiar daca s-a lasat putin asteptata iarna si-a intrat aproape deplin in drepturi in inceputul acesta de ianuarie. Nici nu stiu daca sa ma bucur sau nu caci dupa 2 saptamani cu temperaturi minime de -15 grade primavara pare undeva foarte departe, si la fel de departe sunt si primele iesiri pe bicicleta. Din partea buna a lucrurilor in schimb in perioada asta poti face ceva ce a fost aproape imposibil in ultimele ierni, poti incepe turele de schiuri aproape direct din gara sau de la masina, fara ore intregi de bocanit in bocanci cu schiurile in spate. Iar muntele s-a transformat brusc intr-un imens teren de joaca pe care esti liber sa-l explorezi pe schiuri.

Revenind la povestea weekendului, pe cod galben si imediat dupa ce se descarca cerul de zapada nu-i o idee deloc buna sa te aventurezi prin muntii mari, mai ales atunci cand vantul isi face de cap si muta zapada de colo colo creeand adevarate capcane. Sunt in schimb zile numai bune de mers pe dealuri si printre catune acolo unde zapada se aseaza bine indiferent de cat de tare bate vantul pe sus.

In cazul de fata dealurile alese au fost in Moeciu, trupa a fost suficient de numeroasa ca sa nu mai ramana pulver dupa fiecare coborare si vremea a fost suprinzator de ok in comparatie cu codul galben de vant si de ger anuntat. Am avut parte chiar si un pic de soare ce a aparut complet neasteptat in peisaj.

Moeciu s-a schimbat incredibil de mult in ultimii ani, au rasarit pensiuni fara numar, multe din ele fara nici un dumnezeu. Din fericire s-a pastrat inca destul de bine peisajul specific al fanetelor agatate pe deal iar noi pe aici pe aici dam ture, cautand pante suficient de lungi, porti deschise si zapada cat mai buna. Din fericire avem parte din plin si de unele si de celelalte, intratat incat ma intreb ce caut pe aici cu tandarelele mele cu care ma afund ca si cu submarinele.

Pana la sfarsitul zilei apucam sa strangem 4 coborari prin fanete diferite, frigul in schimb ne alunga la caldura in cele din urma, in cazul nostru la sauna si la inot in Brasov. Ziua de duminica viscolul si codul continua si cuceresc drumurile patriei astfel incat noi le limitam la o tura prin jurul casei, o urcare pe Stejeris cu plecare pe schiuri direct de acasa. Pe Stejeris e complet pustiu, padurea arata cat se poate de misterios iar frigul musca in zonele in care bate si vantul. Termometrul cred ca a scazut sub -20 de grade si nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi acum in varf de munte. Din Poiana fac si o prima coborare pe schiuri pe drumul vechi, coborand pe schiuri pana in Schei. Pana la urma nu-i rau deloc sa ai muntele in spatele casei si sa inlocuiesti plimbarea pe schiuri de tura din IOR cu Stejerisul sau cu Tampa.

DSC_9641.jpg

La deal printre fanete.

La deal printre fanete.

Doru si poteca unduita.

Doru si poteca unduita.

Peisaj de iarna.

Peisaj de iarna.

Pregatiti pentru prima coborare a zilei.

Pregatiti pentru prima coborare a zilei.

Pulver adanc si forma buna.

Pulver adanc si forma buna.

Sorin in actiune.

Sorin in actiune.

Inca un pic si incepe si a doua coborare.

Inca un pic si incepe si a doua coborare.

DSC_9695.jpg

DSC_9697.jpg

DSC_9702.jpg

A treia desfocire a zilei.

A treia desfocire a zilei.

Cea mai pitoreasca urcare a zilei.

Cea mai pitoreasca urcare a zilei.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

-15 grade, ultimele raze de soare si ultima coborare.

-15 grade, ultimele raze de soare si ultima coborare.

A doua zi de dimineata, pe Stejeris, terenul de joaca din spatele casei.

A doua zi de dimineata, pe Stejeris, terenul de joaca din spatele casei.

Pinguinii ataca stejerisul.

Pinguinii ataca stejerisul.

Vali si drumul de Poiana.

Vali si drumul de Poiana.

In cautarea potecii.

In cautarea potecii.

La vale pe schiuri pana aproape de piata sfatului.

La vale pe schiuri pana aproape de piata sfatului.

DSC_9531

Jurnalul trecerii dintre ani, un pic de Ciucas, un pic de Bucegi si ceva Brasov

Probabil unul din marile avantaje ale mutatului in Brasov e faptul ca putem gazdui cu usurinta si destul de des prietenii din Bucuresti sau din alte parti ale tarii. E un fel de socializare fara nici un fel de efort in care vine muntele la Mahomed si eventual tot ce trebuie sa facem daca avem chef e un pic de ordine si eventual ceva de mancare. Intotdeauna mi s-a parut complet fara sens sa dai o suma exorbitanta pe o pensiune la munte si sa stai cu orele in blocajele ce se formeaza pe drum. Cu atat de mult a disparut sensul de cand ne-am mutat la Brasov. Asa ca de revelion nu am facut altceva decat sa stam acasa, sa iesim la munte si sa gazduim prieteni.

Ultima zi de an, printre copacii de zahar din Ciucas

Dupa un ski de tura cu Hoinarii prin Postavaru in penultima zi de an si cu mare parte din prieteni deja sositi sambata dimineata e timpul pentru o tropaiala la -15 grade prin Ciucas. Drumul spre pasul Bratocea arata absolut genial, toata zapada cazuta la nord de pas pare sa se fi lipit complet de crengile copacilor si pare ca mergem cu batranul nostru logan pe un drum de basm.

Din pasul Bratocea o luam spre varf, printr-o zapada mare si pufoasa care ne face sa ne intrebam ce cautam pe aici in bocanci si nu pe schiuri. Mai sus zapada e in schimb purtata de vant, ne prind din urma si Elena si Andreea si sapam cu randul urme printr-o zapada ce trece in anumite locuri de brau. Spre nord se vede Transilvania inzapezita, spre sud in schimb lucrurile arata mult mai saracacios din punct de vedere al zapezii. Momentul amuzant al zilei e intrecerea in patru labe pe crusta formata sub varf, pe care era binenteles mai eficient sa mergi asa decat sa sapi urme.

Ajungem si pe varf, suntem luati in primire de un varf taios si pornim rapid la vale, spre cabana Ciucas. Business-ul pare sa mearga de minune aici, plin de turisti, drumul pana in Valea Berii e aproape complet deszapezit si brusc nu mai regretam ca nu am luat schiurile dupa noi. De pe varf oricum le-am fi carat cea mai mare parte a drumului la vale.

Revelionul, sarac in artificii de pe dealul Cetatuii

Daca in urma cu un an revelionul ne-a prins la Bunloc privind de la distanta artificiile de deasupra Brasovului de data aceasta am zis sa incercam sa le vedem de aproape. Dealul Cetatuii pare un loc bun asa ca ne pornim la o scurta plimbare nocturna inainte de miezul noptii. Pe deal lume multa, galagie si inghesuiala, Brasovul e partial acoperit de tipica pacla iar artificiile dezamagesc, sau cel putin dezamagesc in comparatie cu asteptarile noastre. Parca cel mai fain arata artificiile din Racadau dar in centru vechi pare un fel de dezorganizare totala. Sincer ma asteptam la mai mult de la brasoveni.

Inceput de an, pe schiuri, in Poiana si in muntii mari

Dimineata zilei de 1 ianuarie ma prinde in Poiana la ora 9 asteptand deschiderea instalatiilor, cu sperante de partii parasite de petrecaretii din noaptea anterioara. Din pacate descopar ca momentul deschiderii e amanat pentru ora 10:30. Nu-i nimic, am si focile dupa mine si reusesc sa fac o urcare pe piei inainte, numai buna de incalzire. Urmeaza o ora de schi pe partii destul de pustii urmata de inca urcare si o coborare cu Suca. Un inceput deloc rau de an, chiar daca a fost tot in locul de joaca din spatele casei.

Astfel incat incerc sa compensez ziua ce urmeaza cu Mihai si Marius cu o coborare pe Morar. Urcam cu cabina si pe platou descoperim ca zapada mai mult lipseste. In schimb e cald si soare si un gram de inversiune termica ne lasa sa urcam doar in bluza de corp pana la Omu. Vantul in schimb si-a facut de cap si pe vai astfel incat pulverul de pe Morar e amanat pentru data urmatoare iar noi ne luptam din rasputeri cu o zapada bine indesata de vant pe care e O adevarata provocare sa virezi. Singurul care se bucura de zapada e Marius cu splitboardul lui si in vreme ce vad cat de mult ne chinuim noi ma gandesc ca n-ar strica sa ma apuc si eu de sportul asta.

Reusim sa coboram pe schiuri pana la jumatatea drumului dintre caldarea inferioara si Poiana cu Urzici intr-un fel de combinatie de derapat cu descatarat de mici saritori. Acele Morarului arata intr-un mare fel, zapada in schimb e putina pe rape si o sa mai dureze pana cand se vor astupa complet toate saritorile. Oricum vaile din Bucegi sunt un loc in care chiar mi-ar place sa mai ajung in iarna asta, si la urcare si la coborare, mai ales daca rezolv problema cu claparii ramasi cu 4 numere mai mari.

Drumul spre pasul Bratocea, printr-o padure complet tapetata de zapada.

Drumul spre pasul Bratocea, printr-o padure complet tapetata de zapada.

Bradul cel falnic.

Bradul cel falnic.

Hivernal.

Hivernal.

Echipa pregatita sa ia varful cu asalt

Echipa pregatita sa ia varful cu asalt

La sapat de urme.

La sapat de urme.

Banda rosie. Cine stie, poate intr-o vara....

Banda rosie. Cine stie, poate intr-o vara….

Turnul lui Goliath.

Turnul lui Goliath.

Munti, munti si iar munti.

Munti, munti si iar munti.

Lupta de final, cu cativa metri inainte de varf.

Lupta de final, cu cativa metri inainte de varf.

Trei fete cucuiete.

Trei fete cucuiete.

De aici, doar la vale.

De aici, doar la vale.

Babele ciucasene.

Babele ciucasene.

Revelionul de pe dealul cetatuii, putin cam aglomerat si cam sarac in artificii.

Revelionul de pe dealul cetatuii, putin cam aglomerat si cam sarac in artificii.

La multi ani Brasov.

La multi ani Brasov.

Inceput de an tot pe schiuri de tura, cu Mihai si cu Marius, pe un platou ce duce putin lipsa de zapada.

Inceput de an tot pe schiuri de tura, cu Mihai si cu Marius, pe un platou ce duce putin lipsa de zapada.

La cerdac.

La cerdac.

Vulturul catre baza, unde ziceati ca e zapada?

Vulturul catre baza, unde ziceati ca e zapada?

DSC_9603.jpg

Analizand variantele de pe valea Cerbului.

Analizand variantele de pe valea Cerbului.

Inca putin pana la Omu.

Inca putin pana la Omu.

Pe unde o fi mai bine?

Pe unde o fi mai bine?

Varianta directa si inghetata, a lui Marius.

Varianta directa si inghetata, a lui Marius.

Si varianta schiorilor, mai domoala si cu zapada mai prietenoasa.

Si varianta schiorilor, mai domoala si cu zapada mai prietenoasa.

Tot la vale.

Tot la vale.

In Poiana cu urzici, cu Acele Morarului in fundal.

In Poiana cu urzici, cu Acele Morarului in fundal.

DSC_9632.jpg

f1970560

Pe nordica Craiului in prag de Craciun, capre negre si vreme perfecta.

Cred ca o tura solitara e cat se poate de sanatoasa din cand in cand si chiar imi place sa petrec uneori cateva ore doar cu gandurile mele, fara sa fiu zorit si fara sa astept pe nimeni si cu pauze dictate doar de ritmul propriu. Tine in mare parte de firea fiecaruia si eu trebuie sa recunosc ca ma pot simti uneori la fel de bine si singur ca si in compania altora. Probabil lunile petrecute singur pe drum pe bicicleta prin Asia Centrala au contribuit destul de mult la procesul de a-mi deveni o buna companie.

Povestea turei incepe in schimb cat se poate de putin solitar, cu o urcare pe inserate pana la Curmatura impreuna cu Mike, Vali si Muha si cu o seara petrecuta la povesti si la un joc elevat de societate pe nume trombon. Cu plinul de socializare facut pentru urmatoarea zi vine si trezirea matinala la 5:45 urmata de o plecare sub lumina lumii spre creasta Craiului.

E frig, pe undeva pe la -12 grade, zapada scartaie sub bocanci si pas dupa pas castig destul de repede in inaltime. Pe masura ce urc, noaptea intunecata devine din ce in ce mai albastra si prima geana de lumina incepe sa se ghiceasca dinspre Bucegi. Sub mine se vad in departare luminile dintr-o Tara a Barsei adancita in somn, vantul nu bate deloc si in jur e o liniste aproape deplina. Doar gafaitul meu se aude constant, nu-i treaba usoara sa tragi de bocancii grei de iarna la deal, mai ales atunci cand acestia sunt ramasi cu 3 numere mai mari si atunci cand e aproape imposibil sa stai pe varfuri in portiunile mai abrupte.

Totusi reusesc sa ma intrec cu rasaritul si reusesc sa ajung inaintea lui pana in creasta. In deartare Fagarasul e cuprins de lumina rosie a rasaritului, doar unde sunt eu Bucegiul actioneaza ca un paravan ce intarzie momentul intalnirii cu soarele. La Ascutit e liniste si pace, si zapada putina. Vantul si-a facut de cap si a vanturat zapada de pe creasta sau a inghesuit-o prin unele cotloane, cert e de multe ori se vede poteca de vara.

Sunt totusi si zone care arata ca iarna, cum e micul horn de dinainte de Piscul Baciului, dar sunt putine si departe una de alta. In rest e de mers cu bete si in bocanci, cu un pic de grija la echilibrul precar care vine la pachet cu bocancii de iarna mai mari. La fiecare iesire cu ei imi scriu o nota mentala ca ar trebui sa rezolv cumva problema, nota ce e de fiecare uitata undva intr-un cotlon al mintii pana la urmatoarea tura.

Intre Ascutit si Piscul Baciului e in schimb plin de capre negre ce imi ignora trecerea pana in ultimul moment. Sunt convins ca nu sunt prea multi care sa le deranjeze iarna. Oricum e extrem de interesant sa stai atat de aproape de un animal salbatic intr-un loc in mod egal salbatic. Sunt momente in care parca poti ghici in stralucirea ochilor mari cafenii putin din salbaticia propriului suflet. Ma intreb cine studiaza pe cine in momentele respective si daca si trecerea mea e si pentru ele unul din momentele exotice ale zilei. Cert e ca majoritatea sunt incredibil de putin speriate si de dezinvolte.

Pana pe Piscul Baciului capritele sunt si singurele fiinte intalnite, la coborarea pe traseul de iarna in schimb ma intalnesc cu Ciprian Lolu si cu un grup numeros ce urca destul de vijelios pe varf. La Grind e pustiu si iau la soare o pauza tihnita cu cola si cu ceva de-ale gurii. E incredibil cat de tare a ars soarele astazi si cat de cald a fost in ultimele ore, nici nu ai zice ca in urma cu o seara inghetam de frig in timp ce urcam spre Curmatura.

Cu rezervele de energie reumplute vine momentul sa grabesc pasul spre Prapastiile Zarnetiului. Intoarcerea e lunga si obositoare, se vede ca a trecut multa vreme de la ultima tropaiala mai lunga pe picioare. In special bucatile de forestier se scurg agonizant de incet, mereu ai impresia ca dupa urmatoarea curba ai ajuns doar pentru a descoperi ca mai urmeaza inca una. Tare bine ar fi mers la coborare pe aici o pereche de schiuri, ar fi fost mai mult decat suficienta zapada pentru a ajunge jos cu doar cateva opintiri din bete. O tura ce se merita bifata la urmatoarea zapada.

Trupa la plecarea spre Curmatura.

Trupa la plecarea spre Curmatura.

Prin padurea de argint.

Prin padurea de argint.

f1522048.jpg

Moment Kodak.

Moment Kodak.

Ora 7:00, privind spre Tara Barsei.

Ora 7:00, privind spre Tara Barsei.

Prima geana de lumina.

Prima geana de lumina.

Fagarasul in lumina rasaritului.

Fagarasul in lumina rasaritului.

Rasaritul camuflat.

Rasaritul camuflat.

f4024064.jpg

Poarta catre Crai, prapastiile Zarnestiului vazute de la inaltime.

Poarta catre Crai, prapastiile Zarnestiului vazute de la inaltime.

Go away human!

Go away human!

Marea de munti.

Marea de munti.

Nordica, completa cu o capra neagra ratacita in peisaj

Nordica, completa cu o capra neagra ratacita in peisaj

f6876864.jpg

f7339392.jpg

Job done.

Job done.

f7580864.jpg