Category Archives: Interesant

Foculetul de Solstitiu

Sa zicem ca de multa vreme nu mai suntem atinsi de spiritul Craciunului si singura-i placere ramane timpul petrecut pe indelete cu cei dragi, insa si pentru asta e nevoie de exercitiu si putina planificare, pentru a evita capcana de a incerca sa inghesui prea multe vizite, aka forme fara fond, vizite ce sfarsesc de multa vreme in jurul unei mese plina de mancare, a se citi tentatii. E o mare diferenta intre o revedere scursa in tihna, in care se reinoada sau se aprofundeaza legaturi si o vizita de dragul conversatiei. Si cam toate sarbatorile din timpurile noastre poarta in ele aceasta capcana-tentatie. Vom da mereu cu inima deschisa beculetele de Craciun pe licaririle unui foc jucaus, masa imbelsugata pe mancarea carata in rucsac si vizitele scurte pe serile lungi de aproape iarna petrecute impreuna cu prietenii. Chiar si cu o mana de prieteni.

Natura ne este o a doua casa si desi nu traim hoinar suntem conectati la ciclurile ei, la anotimpuri, ne schimbam programul si orele de somn in functie de soare si tot asa. Astfel incat, pare mult mai natural sa serbam solstitiul de iarna care in fond poarta in el insusi promisiunea primaverii, decat data de 25 decembrie, impusa fortat de biserica, suprapusa in fond peste obiceiuri si practici ancestrale legate de acest important fenomen astronomic.

Solsitiul va aduce cu el si un val de frig si posibile ninsori, asa ca planific o ultima tura “varatica” in Piatra Craiului. Calculele mele nu au fost chiar cele mai reusite, caci desi nu este evident, partea vestica chiar poarta ceva zapada, in profunda contradictie cu creasta. Dar promisiunile mele de tura la adidasi il fac pe Cristi sa bata drumul pana la munte si in 5 ore jumate legam un traseu frumos prin locuri prin care nu am mai ajuns de mult: refugiul Sperantelor, Braul Cioranga Mare, Padina Popii. Pe Cioranga mare am gasit suprinzator de multa zapada, pe creasta era majoritar uscat insa portiunile in care poteca era bine batatorita si pe alocuri inghetata trebuiau abordate cu mare grija, iar pe coborarea pe Padina Popii ne facem singuri urme. Totusi ne-am miscat suprinzator de bine si ajungem in Plaiul Foiii cam in acelasi timp cu Radu care venea direct de la Brasov. Schimbam rucsacul mic pe cel mare in care isi gasesc loc mancarea, apa si echipamentul de dormit si il initiem pe Cristi in tainele muntilor Taga, incepand cu o baie de namol pe forestierul pe care s-au tras recent busteni.

Fosta stana din Gaoaza ne intampina linistita. Vantul ce ne-a insotit constant in ultimile 3-4 ore nici nu se simte aici, padurea geme de lemne uscate si in cateva minute focul incepe sa trosneasca vesel. Ca sa intram in spiritul sarbatorii pagane renuntam la dansuri ritualice in jurul focului ori vanatoarea unui mamifer, dar ne facem de lucru cu doua bucati de carne de vita cumparate de la magazin pe care incercam sa le gatin pe o piatra incinsa. Experimentele culinare mai includ si ardei si ciuperci coapte pe aceasi piatra si ne tin in priza ore bune. Noaptea linistita si calda ajuta, focul functioneaza ca un magnet si privirile hoinaresc libere prin depresiunea ce ne sta la picioare din care se identifica cu usurinta Zarnestiul si Rasnovul. 

Focul e magie, e conexiune cu toata istoria noastra, e poveste si utilitate in aceasi timp. Orice mana de oameni stransa in jurul focului se vede din exterior ca orice grup de acum mii de ani, de oriunde de pe glob. Noapte ascunde hainele moderne si trasaturile europene si oamenii grupati roata par rupti din alte timpuri despre care acum citim doar in enciclopedii. Departe de foc frigul musca, iar printre stinghiile adapostului suiera vantul. Rasaritul de a doua zi ramane ascuns in nori, dar locul pare sa aiba orientarea potrivita pe timp de vara. Asa ca strangem in tihna toate catrafusele, gatim un terci si o cafea calda si pornim apoi la vale, integrand in coborarea noastra si putina aventura, cat sa nu se scurga monotona pe acelasi drum parcurs la urcare. Muntii Taga inca ascund poteci, drumuri si locuri necunocute noua si invita la explorare si in anul care vine.

Text: Mihaela.

Priviri fericite cand aflam ca mai avem putin pana la stana din Gaoaza.
Pornim palalaia si profitam de vantul care s-a oprit
Nori cenusii peste depresiunea Brasovului.
Stana din Gaoaza si Craiul peste care alearga nori apocaliptici.
Pudra peste creasta Craiului.
Foculetul de solstitiu arzand cat se poate de frumos.
Ultima geana de lumina.
Ritualuri de ardere a grasimii inainte de Craciun.
Cafeaua si porridge-ul de dupamasa.
Soarele glorios de dimineata inainte de a lua doza de salbaticie pe dimineata asta, incercand o varianta cat se poate de virgina de coborare pe muchie.

Varful La Om morning glory

Trebuie sa recunosc ca zilele astea de iarna sunt pe sufletul meu, asa caldute si uscate, senine, zile ce invita la plimbare prin locuri dragi, locuri ce vor cadea curand prada zapezii intarziate de decembrie. Si cand orele de lumina sunt putine, redefinim aventura si pe intuneric si facem din noapte zi, daca e nevoie. Nu tot timpul, doar cat sa pregatim un Morning Glory. Din punctul nostru de vedere, inceputul si sfarsitul de zi sunt momentele cele mai estetice. Alaturi de Radu am invatat sa anticipez frumusetea apusului si rasaritului in functie de cum stau norii aninati la orizont, caci cer senin si fara pata exista doar arareori pe munte. Si tot alaturi de el am invatat putina perseverenta (desi aici mai am de aprofundat). Cand urci doar cu speranta ca vei iesi deasupra plafonului sau ca soarele se va iti totusi prin fanta celor doi nori lunguieti blocati fix la est (de Eden?). Un proces de trial and error pe care il repetam constant caci natura ne vrajeste pe amandoi, de 13 ani de cand suntem impreuna. Libera si fara griji ma simt cu adevarat abia cand muntii se nasc in jurul meu din unduirile ancestrale ale pamantului, cand eu imi plimb pasii pe poteci si imi conduc ochii uimiti si calzi prin iarba inalta, ori prin negrul padurilor tacute de brad.

Piatra Craiului traieste intr-o bula de vreme buna. In toti muntii din jur in saptamana trecuta s-a asezat ceva zapada, cat sa semene a iarna. Pana si pe creasta am vazut ca in weekend s-a mers la coltari si piolet. Totusi noi urcam lejer, in adidasi si cu snowline-urile in rucsac spre refugiul Grind. Am incredere ca pe pantele de iarba de pe Coltii Gainii nu s-a asezat prea mult omat si mai stiu ca zilele calde ce vor veni vor duce la topirea sa aproape integrala, astfel ca in weekend Craiul ma va momi din nou cu promisiunea unei toamne tarzii in prag de iarna.

Am urcat aceeasi panta plina de braduti de 10 ani alaturi de Claudia, acum doua saptamani. Si timpul scurt scurs de atunci nu ma indispune. Noaptea cu formele ei reduse de conul de umbra al frontalei nu ma plictiseste. Refugiul ne asteapta tacut. Mirosul de tabla si lemn imi staruie inca in nari de la ultima vizita. Nu e deranjant dar il doresc parca mai proaspat si Radu lasa deschisa usa de afara cat timp ne organizam pe priciuri. Nu sunt multe de scos din rucsac si rutina atator impachetari si despachetari au creat obisnuinte si o organizare stricta a bagajului (cel putin in cazul meu) . Sacul de dormit imi aduce aminte instantaneu de toate noptie calde si reci, dar mai ales instelate, petrecute in caldura lui in calatoria noastra din America de Sud. Nici acum nu ne va fi frig, sunt convinsa de asta caci aerul rece, pacla si umezeala sunt captive in depresiune. Muntele este curat, respira liber si priveste spre stele.

Alarma care suna putin inainte de 6 nu deranjeaza. Cafeaua ne trezeste si picioarele se pun in miscare. La deal, evident. Stingem frontala destul de repede, caci lumina creste si se implineste in urma noastra. Ne oprim des sa aruncam o privire la ce se intampla in spate, sa admiram culorile ce preced rasaritul, rozul pal ce devine din ce in ce mai plin, rosul ce se preschimba in portocaliu, movul de la colturile indepartate ale norilor. Cu doar 1-2 minute inainte de a ajunge in creasta zapada luceste dintr-o data si astfel o noua zi a inceput. Perfect timing.

Creasta nordica si-a pierdut mare parte din zapada de peste weekend si planuri pentru urmatorul final de saptamana se urzesc din nou in jurul Craiului, cu trasee vechi si noi, cu soare si vant, solitar sau alaturi de prieteni, traind frumos pe munte, pentru sufletul nostru putin hoinar,putin nehotarat, dar mereu cautator al frumosului natural. 

Text: Mihaela.

Prima geana de lumina in timp ce urcam la lumina frontalei spre Varful La Om.
Nuante peste Bucegi.
Inca putin si stingem frontalele.
Dam in sfarsit de zapada in zona superioara a coltilor Gainii.
Creasta Nordica in primele raze ale soarelui, creasta ce arata momentan destul de hivernal.
In departare Iezerul si Fagarasul cu ceva mai multa zapada. Si totusi lucrurile se simt ca la un mijloc de Noiembrie, nu ca la sfarsit de Decembrie din punct de vedere al zapezii.
La nord Transilvania, la sud Tara Romaneasca, asta daca mai aveati dubii.
Ultima privire spre nordica inainte de a da drumul la picioare la vale spre Refugiu, spre masina, spre Brasov si spre munca.
Caprele negre de sub varf ce ne-au urmarit impasibile periplul.

Varful Pietrica si sudica Sudicii.

Cam toti cei care au parcurs creasta Pietrei Craiului, odata ajunsi in Saua Funduri, si-au plimbat privirea, poate obosita, poate curioasa, peste scheletul stancos, de un verde inchis, la Pietricicai- sudica sudicii cum zicea Andrei. Nici eu nu fac exceptie de la regula si am asteptat cuminte sa vina si randul ei. Initial vizam un inceput de primavara sau un final de toamna, pentru ca o anticipam cumva napadita de vegetatie si greu de razbit, dar in fond si un decembrie fara zapada este la fel de bun ca un octombrie tarziu. O mana de prieteni buni pornim asadar sambata dimineata, pe un pui de ger de – 6 grade, pe forestierul ce pleaca de la Brusturet si urca spre Cabana Pietricica.

Ne incalzim repede vorbind despre vrute si nevrute, depasim cabana, drumul se schimba in poteca lata, strabatem o padure rara presarata cu luminisuri si iesim in final in Poiana Stanii din Pietricica. Aici inspectam stana si manati de frigul de inceput de iarna ne punem si noi in miscare, schimband doar marcajul triunghi albastru pe punctul rosu al crestei principale. Un motiv la fel de bun pentru a grabi pasul este si aproape certitudinea ca ceata si umezeala au ramas in valea de la picioarele noastre si ziua ne va fi luminoasa si senina. Astfel incat mai lasam sub talpi o bucata buna de padure garnisita cu ceva cazaturi mergand intins spre varful Pietricica, varf ce ne momeste cu promisiunea unor deschideri generoase spre Bucegi, Iezer si Leota. Bineinteles ca flerul nu ne-a inselat. Descoperim un varf fain ce va merita din plin o seara la cort in sezonul urmator de aventuri din timpul saptamanii.

Plafonul de nori sta cuminte si compact in depresiunea Brasovului, strans ca intr-o menghina de muntii cei mari, usor inclinat, mai inalt spre Postavaru si Piatra Mare pe care le acopera in intregime, urcat usor pe versantii nordici si vestici ai Bucegiului ridicandu-si marginea pana putin sub limita padurii si scurgand zdrente transparente de nor spre culoarul Rucar-Bran.

Din toti muntii din jur, Craiul pare ca sta cel mai bine. Am carat degeaba bocancii in picioare. Adidasii erau la fel de buni si iarba galbena spune o poveste de toamna intarziata, iar nu de inceput de iarna, asa cum se intampla pe culmile Iezerului, considerabil mai alb.

Varful este urmat de o serie de poieni inalte ce se preling cumva domol si lung spre est. Cum poteca merge majoritar pe sub creasta, nu avem prea multa interactiune cu stanca in tura asta. Totusi profilul varfului Funduri ce se zareste printre trunchiurile subtiri de pin ne face sa grabim pasul, cu promisiunea unei pauze la intrarea pe Valea Urzicii. Pregetam cat sa mancam un sandwish si pornim apoi la vale pe marcajul BA ce ne va conduce rapid si placut inapoi la masini. Iata ca in felul acesta, total spontan si poate tocmai de aceea reusit, Craiul are acum o continuare cunoscuta la ambele extreme ale crestei principale si o parcurgere integrala la o zi, din Botorog via Piatra Mica- Saua Crapaturii- Turnu- Ascutit-La Om-Pietricica- Brusturet devine deja un plan bun pentru anul urmator. Si mai stiu si impreuna cu cine as vrea sa il duc indeplinire. Se aude pana acolo in  capatul Racadaului?

Text: Mihaela.

Zgribuliti la plecarea de la cabana Brusturet si in pas rapid pentru a pune sangele in miscare.
Calendarul Muntomanii si Tractorul 2020.
Ajunsi la stana din poiana Pietricica, o stana in stare surpinzator de buna.
Cristi si photo-shooting-ul de la stana.
Terra incognita si doua ore si ceva pana in Saua Funduri.
Pauza de masa si de sporovait, asta nu ca ne-ar fi stat un pic gura tot timpul drumetiei.
Pe varful Pietricica, cu Iezerul inzapezit peste drum.
Uniforma Decathlon.
Vertical
Plafonul de nori ce avanseaza din nordul Transilvaniei si ce se risipeste in mod misterios imediat cum ajunge pe culoarul Rucar-Bran.
Bucegiul plutind deasupra norilor.
Si acolo in departare e Leaota.
Locul perfect pentru inca o pauza de masa.
De aici la vale, inapoi spre Brusturet.
Sfarsit de tura la vizuina ursilor din Racadau.

Iesirea de seara in oras, la Curmatura

Decembrie a fost pana acum suprinzator de uscat astfel incat patinoarul ce se formeaza de obicei pe urcusul de la Fantana lui Botorog spre Poiana Zanoaga e complet inexistent. Poteca se deruleaza cu spor sub talpile bocancilor, noi palavragim vrute si nevrute si ne gandim ca la cat de uscat e, parca n-ar fi stricat sa luam si bicicletele dupa noi. Cand iesim in cele din urma in Poiana Zanoaga incepe sa se zareasca in departare creasta inzapezita a Craiului luminata de o luna aproape plina.

De trei ani si ceva de cand stam in Brasov cred ca putem sa numaram pe degetele de la doua maini momentele in care am iesit la socializat la o dugheana din oras. Socializarea se intampla inevitabil ori pe munte, ori in vizite in care incercam experimente culinare mai mult sa mai putin reusite, sau pe Tampa sau pe Postavaru la o cafea, in functie de moment. Iar dupa umila mea parere asa si trebuie sa fie, iar vorbele si ideile curg mult mai bine fara muzica de fundal, pe o poteca, decat intre patru pereti. Sau daca e sa fie patru pereti macar sa fie cei ai unei cabane de munte.

Cam asta se intampla si in seara asta pe drumul spre Curmatura si cum nu reusim sa terminam subiectele de discutie pana la cabana, le continuam la masa de seara, cu o ciorba si cu o prajitura ce au intrat extrem de bine dupa urcus.

Dupa un noapte in care am murit de cald urmeaza trezirea la 6:30 si “atacul” varfului Piatra Mica. Ora albastra ne prinde in drum spre varf si e absolut fascinant cum arata culorile spre depresiunea Brasovului ce la ora asta inca e sub o plapuma groasa de ceata. Soarele in schimb se lasa asteptat si privim zgribuliti la felul in care se coloreaza dealurile de sub Magura Codlei in timp ce fierbe apa pentru cafea. Cafea ce iese si de data asta, la fel ca si acum cateva zile pe Postavaru, suprinzator de buna. Cred ca ajuta ori altitudinea, ori faptul ca punem oala pe zapada pentru a se aseza zatul mai usor. In orice caz trebuie sa definitivam tehnica si pentru turele urmatoare de iarna.

Soarele rasare binenteles in cele din urma fix din spatele Bucegiului iar noi ne strangem catrafusele si ii dam in semi-alergare la vale, spre masina, spre Zarnesti, spre Brasov si spre munca unde ajungem la 10 si ceva dupa o aventura cat se poate de reusita in Crai. Trebuie repetat, pe lista din aceasi categorie sunt si Piatra Mare si Malaiestiul, sa vedem in schimb cum cum va fi iarna si daca o sa vina si un moment in care sa putem scoate schiurile afara din casa…

In poiana Zanoaga, sub lumina lunii.
Inre fantome, serpisori si spermatozoizi.
Base camp Curmatura, cu ciorba de fasole cu ceapa si prajitura cu mere.
Urcand cu spor spre Piatra Mica in timp ce isi face aparitia si prima geana de lumina.
Ora albastra si depresiunea inca adormita a Brasovului, in parte acoperita de ceata.
Pufuletii inainte de toate. Desi in cazul asta pufuletii au fost plimbati putin cam inutil pana pe varf.
Amorsam primusul de incredere si dam drumul la cafeaua de dimineata.
Zarnestiul la 1000 de metri sub noi.
Programul cornul si laptele in varf de munte.
De la stanga la dreapta, Postavaru, Piatra Mare, Ciucas si Neamtului.
Primele raze de soare peste dealurile si catunele dintre Poiana Marului si Magura Codlei.
Dupa ce terminam de baut cafeaua apare in cele din urma soarele si la noi din spatele Bucsoiului. De aici fuga la vale spre masina si spre munca.

Tampa morning glory, cafeaua, clatita, salamul de biscuiti si socializarea de dinainte de munca

2.10 Tampa Morning Glory cu Brasov Adventures

Cum ne-a placut mult shotul de energie dat de urcarea de ieri in Postavaru, am zis sa repetam experienta si ziua urmatoare, de data asta mai aproape de casa, respectiv pe Tampa. Un asemenea loc vine cu trei avantaje: o ora mai blanda de sculare (5.40 vs 4.40 pentru Postavaru), un acces facil din oras si o retragere scurta, ceea ce pe de-o parte ne ofera mai mult timp de petrecut cu cafeaua in mana si creeaza premizele unei prezente mai numeroase. Si trebuie spus ca ne-am strans ceva oameni, jumate veniti pe bicicleta via Saua Tampei, jumate veniti pe jos, via Gabony. Soarele a fost darnic cu noi, temperatura placuta, astfel incat toata lumea s-a aratat gata de o noua iteratie si saptamana urmatoare.

Prima iteratie de Tampa Morning Glory de pe toamna asta.
Arsenal serios pentru o treaba cat se poate de serioasa, cafeaua de dimineata.

16.10 Tampa slow morning  sau rasaritul biciclistilor

Astazi nu ne strangem decat 5 oameni pentru rasaritul pe Tampa, toti biciclisti. Insa un grup mai mic isi are avantajele sale, caci e mult mai simplu sa discuti, experienta se simte cumva mai intima.

In iteratia din dimineata asta, porridge cu banane si cu ciocolata.
Deasupra orasului ce se trezeste in timpul acesta la viata.

23.10 Tampa Morning Glory cu oamenii de pe Brasov Adventures

Diminetile pe Tampa sunt doar un substitut pentru adevaratul morning glory din Postavaru sau dintr-un alt munte mai mare apropiat de Brasov. Insa data fiind usurinta cu care ajungi sus, ele sunt garantia unei socializari faine in natura. Daca la primele iteratii eram doar 4-5 oameni ce urcam cu bicicleta ocolit prin Saua Tampei, acum am dat bicicleta pentru o urcare mai lenta sau mai rapida, dupa dorinta si putiinta fiecaruia, care sa ne scoata la masutele de pe Treptele lui Gabony, locul din care se vede cel mai bine rasaritul.

Am upgradat si iesirea la un eveniment social si culinar si in meniul de azi am avut o gasca faina de biciclisti sia alergatori, un rasarit tarziu la ora 8, cafea si clatite americane cu dulceata de zmeura. Modul ideal de a-ti incepe ziua.

Ora albastra, la iesirea de pe treptele lui Gabony.
Iteratia de astazi, pancackes cu gem de mure facut in casa.
Prima geana de lumina.

28.10 Don’t stop me now + Tampa morning glory cu carry bike pe Gabony

Tampa morning glory incepe sa devina o traditie de toamna. Pentru noi este pe de-o parte un motiv excelent pentru a ne mobiliza dis-de-dimineata  si a incepe ziua in forta. In mod cert nu suntem cei mai matinali oameni de pe lumea asta (desi ne-am dori), insa la nehotarare si la lipsa de disciplina ajuta mult sa iti fixezi un punct si o ora de intalnire, sa iti iei un angajament etc. Sau cel putin pentru noi functioneaza. Partea faina este ca in nehotararea noastra reusim sa ii mobilizam si pe altii si una din micile placeri ale Brasovului este faptul ca poti sa evadezi cu usurinta in natura, sa simti padurea cum se trezeste la viata, sa privesti orasul de sus si modul in care i se anima strazile. A fi afara este sinonim cu a te tine departe de social media si a petrece timp de calitate alaturi de alti oameni cu care imparti aceleasi pasiuni. E bine sa incepi ziua in fata unei cani de cafea (chiar daca aproape mereu cafeaua noastra este esuata) si a unei prajituri,e bine sa faci miscare si toate astea te incarca cu energie si cu endorfine.

Astazi e prima editie a Morning Glory-ul dupa schimbarea orei, ceea ce vine cu plusuri si minusuri. Minusul e evident: trebuie sa ne trezim devreme, caci acum soarele rasare la 7. Plusul e ca fie ar fi mai mult timp de petrecut la bancutele de pe Gabony, sau precum in cazul zilei de azi, niste ore pentru a mai fura putin mtb in toamna asta.

Inca o dimineata, inca un rasarit. Mi se pare interesant cat de mult variaza lumina si nuantele de la dimineata la dimineata.
Continuarea turei dupa cafeaua de pe Tampa.

5 noiembrie- Tampa slow morning romantic

Cum aseara a plouat, am lasat bicicletele acasa si am urcat per pedes, pe Gabony. Am fost singuri, dar asta nu a insemnat ca nu am putut sa ne bucuram de un porridge cald cu ciocolata si banane si de o cafea reusita.

Inca o iteratie cu poridgeul de dimineata.

19 noiembrie- Tampa slow morning, gourmet, cu cafea si friganele

Cum intr-o dimineata Radu a pregatit o portie generoasa de friganele pentru colegii de munca, am hotarat sa repetam experienta si pe Tampa, caci sunt usor de facut si bune mai ales calde. Asa ca luam la pachet cele necesare si pornim spre Dobrogeanu Gherea. O ceata umeda si deasa incinge muntele si aproape ca ma consolez cu ideea ca nu vom reusi sa iesim deasupra ei, avand in vedere ca nu avem decat 150 m de urcare. Noroc ca raman friganelele un punct de interes suficient de atragator. Asa ca ajunsi la destinatie incingem tigaia si dam drumul cu spor la pregatit paine cu lapte, ou si zahar. Totusi soarele ne face o mare supriza, caci ceata s-a lasat cativa metri mai jos si astfel avem parte de cel mai spectaculos inceput de zi din toamna asta, cu valuri aburii colorate in auriu, cu umbre si lumini sidefii ce ascund sub ele orasul si ne arunca deasupra norilor. Iar cand soarele dispare inghitit de orizontul compact, continuam starea de bine cu portii generoase de friganele garnisite cu mult gem si zahar si udate cu cafea. Daca ai soare, ceva dulce si putina cafeina, nici nu are cum sa nu inceapa bine ziua.

Probabil unul din cele mai spectaculoase rasarituri de pana acum.
In iteratia de astazi, Friganele!
Deasupra norilor.

27 noiembrie- Tampa morning glory. Asta chiar e ultima pe toamna asta
Nu zic ca e ultima pe anul asta, caci nu se stie niciodata ce vitejii ne mai cuprind in decembrie si echipati corespunzator ignoram frigul pentru o ultima iteratie pe 2019. Dar toamna se termina oricum in 3 zile, asa ca profit de soarele glorios anuntat in prognoza si postez o ultima chemare la morning glory pentru aceasta toamna. Cum doar vreo 4 oameni au anuntat ca vin (si de regula la fata locului apar jumatate din cei anuntati) nu imi faceam prea multe iluzii  legate de prezenta. Inca de la plecare mi-am pus castile in urechi ca sa nu imi mai aud gafaitul, am dat play la un audiobook si cu ochii aninati de cerul ce prevestea un rasarit spectaculos am lasat picioarele sa ma poarte pe poteca deja stiuta, convinsa ca voi fi prima la intalnire, asa cum se intampla mai mereu.

Asa ca nu mica mi-a fost mirarea sa constat ca masa era plina de bunatati aduse la pachet, un primus sfaraia vesel si prevestea cafeaua regulamentara, iar bancile erau deja ocupate cu omuleti veseli. Rasaritul s-a consumat in spatele unui plafon jos de nori si a durat ceva pana cand soarele a ajuns si la noi si ne-a incalzit fetele. Sufletele ne erau oricum calde, caci eram acolo vreo doua maini de oameni care gandim si traim asemanator, bucurandu-ne de compania celorlati, de timpul petrecut in natura, vorbind despre viitor si povestind despre cum arata Brasovul acum 20-30 de ani

Focul din cer
Un salam de biscuiti de nota 10. Multumim Paula!
Formatia extinsa la ultimul Tampa Morning Glory al toamnei.

Prima zi de pedalat in Columbia

Atunci cand facem dreapta de pe Panamericana pentru a scapa de trafic dam de o urcare cat se poate de cranncena. Sau poate dar pare crancena datorita bicicletelor incarcate si datorita faptului ca suntem deja la 2700 de metri. Ma linistesc in schimb atunci cand ma uit in spate si cand o vad pe Mihaela impingans cu spor bicla asta nu ca eu as merge mult mai repede pe ea. Deci clar, urcarea chiar e crancena, nu doar pare caci Mihaela nu impinge prea des bicicleta la deal.

Dimineata de astazi a fost pana acum in mod egal interactiva si diversa. La incepul ne-au stat inimile in loc atunci cand am vazut valizele stivuite peste bicicletele noastre si atunci cand am vazut ca una din cutii abia se mai tinea laolalta.

Dupa care am rasufat usurati cand am vazut ca parea relativ intact continutul cutiilor, asa ca ne-am vazut tacticosi de micul dejun si de asamblarea lor. Asta pana cand autogara s-a aglomerat si ne-am nevoiti sa evacuam zona si sa plecam in cautarea unui magazin de biciclete pentru a regla un schimbator.

Dupa care din nou mi-a stat inima in loc cand la 5 minute de la plecarea din autogara era sa fiu jefuit si sa raman fara telefon atunci cand un tip pe motor a incercat sa mi-l insface dib mers in timp ce ma uitam pe google maps. Vederea periferica si instinctul au functionat si l-am strans mai tare in mana, in urma contactului telefonul a zburat in fata si a aterizat pe asfalt. Halal intrare in Columbia, din fericire fara urmari si cu o lectie invatata dupa dupa un dialog cu mecanicul de la service-ul de biiclete: telefonul nu se verifica niciodata in strada.

Am rasuflat din nou usurati dupa ce am rezolvat si cu schimbatorul si dupa o prima repriza de ploaie numai buna de aranjat lucrurile pe bicla si de facut cumparaturi. Dupa care hop pe o sa si inapoi la inceputul postarii si la urcarea crancela de la plecarea din Pasto. Urcarea continua pret de 6 kilometri, distanta in care urca peste 550 de metri diferenta de nivel pana. la aproape 3300 de metri. Cred ca e un preview cat se poate de bun petru ceea ce o sa urmeze in continuare in America de Sud.

Pe drum avem timp sa ne dam seama ca mai avem multe de invatat la capitolul spaniola dar si ca nu e alta modalitate mai buna de exersat decat sa fii nevoit sa o folosesti. Observam in acelasi timp ca in Columbia politia e imbracata si echipata ca trupele SWAT, cu armura si pusti automate dar per total drumul e pitoresc extrem ds linistit. Din categoria curiozitatilor la un moment dat a trecut pe langa noi o procesiune cat un sat, pe ritmuri de muzica latino, cu cupluri tinere calare pe motorete si un alai de masini din care se auzea muzica. Am fost absolut convinsi ca e o nunta pana cand a trecut pe langa noi cosciugul.

In rest la final de zi rasuflam din nou usurati atunci cand dam de un loc dw cort numai bun si adapostit, iar somnul pe minus si jet lagul pe fac sa ne culcam ca si curcile la 6 si jumatate seara, numai pentru a ne scula la 4 dimineata fara somn si cu timp de scris postari pe blog. Nu de alta dar din pacate se anunta o dimibeata si o zi ploiasa.

Plecarea din Pasto, o aglomera de 500.000 de locuitori in depresiunea din departare.

Arta murala in Columbia, si inca o pauza de ploaie. Desi nu suntem in sezonul ploios programu zilei pare sa fie ploaie, burnita, soare. Dupa care o ia de la capat…

Se termina asfaltul iar pantele devin din ce in ce mai abrupte. Periferia prin care pedalam e specializata in fabricarea si arderea caramizilor.

Un prim curcubeu, la cat de ploioasa pare sa fie vremea ceva imi spune ca vom avea parte de mai multe…

In departare, la 500 de metri sub noi Pasto, punctul de plecare in mica noastra expeditie.

Inmormantarea pe ritmuri latino. Pana cand am vazut cosciugul eram absolut convinsi ca e vorba de o nunta.

Plante noi, locuri noi. Inca pare putin ireal ca sunt la 8 mii de kilometri de casa…

Locul de cort pentru seara asta, adapostit, in spatele unei case parasite, cu iarba proaspata si poate cel mai important : adapostit de vant.

Ultimele zile in Sierra Nevada, Veleta si un pic de gravel.

Astazi e ziua in care astrele par sa se alinieze pentru o tura spre Veleta. Drumul pe timp de iarna nu este practicabil decat pana la 2400-2700 m in functie de cum si cat este deschis insa indiferent de altitudine, muntele se vede la fel de frumos o data ce iesi la 2000 m. Daca ieri totul era cenusiu, incetoasat, umed si infrigurat astazi suntem rasfatati de un soare glorios inca de la plecare. Plecare despre care putem din nou afirma ca este una tarzie pentru ca motive de lene sunt destule: dimineata e frig, apoi cum drumul nostru merge pe langa Granada, se cade sa facem si o incursiune spre un punct de belevedere spre Alhambra si bineinteles ca nu ne putem aseza la drum fara o cafea servita la o cafenea numita Coltul Bunicii. Cappucinno-ul vienez destul de tare pentru gustul meu ne propulseaza repede la drum. Obiceiul cu cafeaua l-am dobandit primavara trecuta in Sicilia si daca Radu ramane fidel expresso-ului, eu optez mereu pentru cappucinno. Pe de-o parte pentru ca se simte mai soft, pe de alta parte pentru ca este mereu diferit. Fiecare local il face putin altfel, il aranjeaza altfel, are alt design si alt gust.

Bun, cu o cafea la bord, viata e deja mai frumoasa si gradientele de pe urcarea de pe Monachil nu mai sunt asa de speriat. Practic asta este o varianta care vine mai din sud si se intersecteaza cu drumul national clasic ce urca in Sierra Nevada. Marele avantaj ar urcarii este ca are mult mai putin trafic si ceva mai multa deschidere. Muntii din zona Granadei seamana foarte mult cu cei din zona Marocului, parca incep sa inteleg de ce s-au simtit maurii ca acasa vreo 700 de ani pe aici. Varianta aleasa ne duce destul de sus, pe la 1450 m si facem pauza la benzinaria pe care o stiam din ziua anterioara, pentru revitalizare. Daca ieri cand am ajuns aici stateam inauntru. dardaiam si mancam dulciuri obsesiv (ca de incalzit oricum nu ma incalzeam), astazi situatia e complet alta. Stam afara, scaldati in soare si ne facem sandwichuri din bagheta, salamul si cascavalul cumparate de la benzinarie. Pe langa batoanele din buzunarul de la tricou, merge si ceva mancare solida si sarata. Din acest punct parasim din nou drumul principal si prindem o varianta mai veche a acestuia, acum complet inchisa traficului auto, un mic rai pentru oamenii pe bicicleta. Panta s-a imblanzit pe aici si drumul serpuieste initial printr-o padure de pini si apoi printr-un peisaj arid, de altitudine, pana ce iese deasupra statiunii de schi. Muntele arata complet diferit astazi, sclipitor, clar, previzibil si e putin ireal sa ai stransi la un loc oameni care pedaleaza in costume lycra si oameni care schiaza cu casti, ochelari si tot echipamentul. E un amalgam latin de roti, sanuiute, schiuri, bulgari ce tasnesc de colo-colo, chiote, bai de soare, toate stranse intr-o duminica insorita la 2500 m altitudine, cu zapada de jur-imprejur.

A7204233

Cum astazi am preferat sa car haine in plus, ca sa nu mai mor de frig pe coborare, totul merge bine si aterizam rapid din iarna in primavara. Pe coborare ne intalnim din nou copacii infloriti si abia astept sa ii gasesc in 2-3 saptamani si acasa. Ultimii 200 de metri spre masina, in urcare, merg ca unsi si aceasta va fi ultima seara din scurta noastra vacanta in Andalusia. As mai pregeta aici. Mai sunt o multime de locuri de vizitat si o alta multime de lucruri de facut. Mai am idei pentru o luna intreaga, cel putin, si stiu ca vom reveni aici si in alte primaveri.

Duminica

Un zbor noctrun din Malaga ne ofera o fereastra numai buna pentru o tura matinala pe bicicleta. Sa nu ne gandim inca la bagaje, impachetat bicicleta si desfasurat metri intregi de folie. Momentan lasam doar soarele sa ne incalzeasca dimineata si sa ne mane la drum. Este inca weekend, asa ca drumurile sunt, ca si ieri, pline de biciclisti. Drumul pe care am inceput sa pedalam permite atat diverse combinatii pe cursiera, dar reprezinta in acelasi timp o cale de acces spre o serie de trasee de MTB, asa ca procesiuni de biciclisti pe roti mai subtiri sau mai groase se insira pe serpentinele largi, se intersecteaza in puncte de regrupare,se saluta sau schimba impresii. Ma tin constant de un baiat care m-a depasit de curand. Desi nu mai era nevoie de asta, aici mi-am confirmat ca urc jalnic (stiam de pe Zwift). Mereu sunt facuta in sange pe urcare si singurele locuri unde reusesc sa mai recuperez sunt portiunile de fals-plat. Astfel ca ma alerg reciproc cu omul meu, el punand distanta pe urcare, eu incercand sa tin aproape pe plat. Coborare pe aici nu este. Drumul imi este familiar, l-am facut vineri, doar ca acum Radu a planuit sa exploram ceva drumuri secundare despre care crede el ca ar fi asfaltate. Bineinteles ca nu sunt. In egala masura sunt si intr-o stare buna, foarte buna daca e sa le compar cu ce avem acasa si de aceea e foarte usor sa cazi in capcana si sa continui sa mergi pe ele chiar si cand pedalezi pe o cursiera si nu pe un MTB. Ca suntem singurii extraterestii pe roti subtiri de acolo, asta e alta poveste. Cu siguranta nu ne incadram in peisaj. In peisajul acesta fara garduri si cu locuri de cort pe saturate. Am invatat deja ca in Spania locurile de cort incep de pe la 1200 m altitudine, evident, acolo unde dispar casele. Si cu cat sunt drumurile mai mici, cu atat sunt mai putine garduri. Intentia lui Radu este sa sarim un pas aflat la 1700-1800 m altitudine si sa coboram pe o alta vale, dar cum mie mi se pare aventura mult prea mare pentru cele cateva ore pe care le avem la dispozitie, decretez ca de data asta facem ca mine. Asa ca lasam in urma turme de oi manate cu ATVul, nori, perspective largi asupra varfurilor mai joase din Sierra Nevada si luam in piept vantul care anuleaza parca efectul coborarii, ajungand totusi la masina pentru a avea timp si pentru aspectele organizatorice precum impachetat bicicleta si facut bagaje. Daca teleportarea ar fi posibila, apoi acum ar fi fost un moment bun sa o folosesc si sa ma vad direct pe Tampa, cu totul pus in ordine la mine acasa, cursierra asteptand cuminte in hol, hianele spalate si o oala de ciorba de vacuta in frigder. Dar astea-s numai vise si pana nu te parlesti bine prin soarele arzator de…martie, pana nu te murdaresti de cauciucuri si ulei de lant si pana nu indesi totul in cadrul bicicletei, nu poti spune ca s-a terminat prima din vizitele in Andalusia. Iar daca pana azi ma mai gandeam ca ar fi poate mai bine sa inchiriem cursiere, astazi mi-am dat seama cat de mult conteaza in egala masura sa fii pe bicicleta ta. Si daca la MTB sunt destul de adaptabila, putand sa folosesc fara probleme biciclete imprumutate, la cursiera sunt foarte pretentioasa si singurul parteneriat fructos si de durata din ultimii ani a fost cu Feltul (multumesc inca o data, Doru! ).

Text: Mihaela.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/2202435870
https://www.strava.com/activities/2205032730

Alhambra vazuta de la inaltime.

Alhambra vazuta de la inaltime.

O privire e inaltime inainte e o zi petrecuta in sa si un motiv in plus pentru a reveni in zona. Probababil Alhambra si o plimbare prin Granada sunt o zi perfecta de pauza.

O privire e inaltime inainte e o zi petrecuta in sa si un motiv in plus pentru a reveni in zona. Probababil Alhambra si o plimbare prin Granada sunt o zi perfecta de pauza.

Pante criminale si o caldura cum nu am intalnit pana acum anul acesta in Brasov.

Pante criminale si o caldura cum nu am intalnit pana acum anul acesta in Brasov.

Pedaland cu Sierra Nevada deasupra noastra.

Pedaland cu Sierra Nevada deasupra noastra.

In benzinariile din Spania gasesti printre altele si lucruri de baza de mancare, conserve, paine, branza. Ingredientele perfecte pentru un pranz low-cost.

In benzinariile din Spania gasesti printre altele si lucruri de baza de mancare, conserve, paine, branza. Ingredientele perfecte pentru un pranz low-cost.

A7204210

In departare varfurile de peste 3000 de metri din Sierra Nevada.

In departare varfurile de peste 3000 de metri din Sierra Nevada.

Planuri si curbe.

Planuri si curbe.

Aproape la fel de sus ca Moldoveanu dupa ce am navigat cu bicicletele printre schiuri si saniute.

Aproape la fel de sus ca Moldoveanu dupa ce am navigat cu bicicletele printre schiuri si saniute.

De aici tot la vale pentru o coborare de mai bine de 1500 de metri.

De aici tot la vale pentru o coborare de mai bine de 1500 de metri.

A7204262

Pedaland pe aceleasi drumuri cu profesionistii.

Pedaland pe aceleasi drumuri cu profesionistii.

Ultima geana e lumina.

Ultima geana e lumina.

Oglindit.

Oglindit.

Aglomeratie mare duminica dimineata.

Aglomeratie mare duminica dimineata.

Ciobanesti si mioare  de sorginte spaniola. Inutil de zi ca au fost infinit mai blanzi ca variantele noastre.

Ciobanesti si mioare de sorginte spaniola. Inutil de zi ca au fost infinit mai blanzi ca variantele noastre.

Nu, nu era nici un fel de placere pe coborarea asta.

Nu, nu era nici un fel de placere pe coborarea asta.

Gravel de Andalucia.

Gravel de Andalucia.

Sfarsit de mini-concediu, in benzinaria de langa aeroport, arsi de soare, terminand ultimele ramasite de mancare, obositi si usor vagabonzi.

Sfarsit de mini-concediu, in benzinaria de langa aeroport, arsi de soare, terminand ultimele ramasite de mancare, obositi si usor vagabonzi.

Sohodol, Poarta si Magura Branului in saua MTB-ului

Astazi s-a pornit un mic uragan dinspre sud, un uragan ce descurajaza complet orice idee de tura de cursiera sau de tura de drumetie care sa urce la inaltimi mai mari. In plus, gandul de a te sui din nou pe schiuri pentru o ultima tura de schi de primavara nu e deloc atragator, mai ales dupa o pauza de o luna si ceva.

Ca o paranteza saptamana ce a trecut m-am urcat pentru prima data sezonul acesta pe MTB, dupa mai bine de 4 luni de pauza. Din pacate cam atat duraeza iarna in Brasov si in timpul ce a trecut am redevenit in mod suprinzator destul de bun prieten cu schiurile. A ajutat si ca am avut cea mai tare iarna pe care am trait-o pana acum. Dar trecand peste asta, luni, cand m-am urcat din nou in saua MTB-ului si cand goneam la vale pe poteci cu un zambet pana la urechi am ajuns la concluzia ca nu prea exista termen de comparatie intre prima zi de schi dintr-un sezon si prima zi de MTB dintr-un sezon. La schi la prima coborare ajungi sa cauti prin cotloanele mintii pentru a-ti aduce aminte care e miscarea. La MTB gonesti oarecum inconstient cu viteza la vale, piscand fix cat trebuie franele si simtind sub tine cum musca caucicurile rotilor. Intr-o parte esti crispat si te gandesti la ligamentele incrucisate, in partea cealalta zbori la vale, poate un pic prea repede pentru prima coborare, cu un zambet pe fata si cu o placere egala cu ceea ce simti la schi un una din putinele zile a sezonului in care prinz pulverul perfect.

Bine pe masura ce trec zilele si intri mai adanc in sezonul de bicicleta senzatia se estompeaza putin dar cumva faptul ca ai tot timpul ceva nou de incercat si faptul ca ai o varietate de poteci in spatele case inseamna ca nu prea ai cum sa te plictisesti.Asa ca saptamana a continuat zi dupa zi in saua MTB-ului. Nici macar chemarea lui Alin pentru un ultim rasarit pe Postavaru nu a rezonat suficient de puternic. Asa ca dupa o saptamana de Postavaru ziua de sambata a fost dedicata in mod deloc suprinzator tot MTB-ului, tot in zona Rucar-Bran.

Traseul a fost facut pe genunchi in masina pe drumul spre Bran si pentru un traseu desenat pe genunchi a iesit surpinzator de fain. Mi se pare incredibil ca inca mai sunt poteci si muchii de descoperit in zona. Iar locurile si perspectivele descoperite astazi concureaza cu brio cu orice tura facuta in zona. Sunt locuri in care vom reveni cu siguranta si deja am ochit cateva locuri perfecte pentru o noapte petrecuta la cort la aventura din timpul saptamanii. Tot din categoria descoperirilor din timpul turei a fost si o varianta noua de coborat de pe Magura Branului spre Simon, integral pe trail si poteca interactiva. Si sunt convins ca daca e putina imaginatie e greu sa te plictisesti de variantele de ture de MTB pe care poti sa le crosetezi in zona.

Cum ar fi sa traiesti cu o astfel de priveliste in spatele casei?

Cum ar fi sa traiesti cu o astfel de priveliste in spatele casei?

Dupa ultima saptamna putem spune ca a inceput oficial sezonul de MTB. Zapada si noroiul au disparut aproape complet si in sfarsit ai pe unde sa te dai.

Dupa ultima saptamna putem spune ca a inceput oficial sezonul de MTB. Zapada si noroiul au disparut aproape complet si in sfarsit ai pe unde sa te dai.

Tot la deal pe una din muchiile ce urca srpre munte din Sohodol.

Tot la deal pe una din muchiile ce urca srpre munte din Sohodol.

Privind spre Crai.

Privind spre Crai.

DSC03530

Bucegiul dintr-o privire.

Bucegiul dintr-o privire.

"Si acolo este?"

“Si acolo este?”

Cadrul perfect al turei.

Cadrul perfect al turei.

Echiparea pentru coborare.

Echiparea pentru coborare.

Cateva ore mai tarziu, pe Magura Branului, inainte de o coborare de 500 de metri diferenta de nivel pana in Simon.

Cateva ore mai tarziu, pe Magura Branului, inainte de o coborare de 500 de metri diferenta de nivel pana in Simon.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

Pe cursiera in zona Rucar-Bran

Pedala dupa pedala si serpentina dupa serpentina castigam rapid inaltime pe serpentinele de pe DN73. Un vant prielnic ne impinge ca o mana prietenoasa de la spate si dupa fiecare serpentina avem in fata fie varfurile inzapezite ale Bucegiului fie creasta alba a Craiului. E una din zilele in care picioarele se simt bine, bicicleta ruleaza si ea bine sub tine si efortul se simte cat se poate de placut. Si poate cel mai important, dupa aproape o luna de la intoarcerea din mini-concediul din Spania- e cald. E vreme de tricou si de pantaloni scurti, e temperatura ideala pentru o tura de bicicleta.

Planul pentru astazi e cat se poate de simplu: sa profitam de caldura si de ziua incredibil de senina si sa facem toate urcarile de sosea din zona Bran-Moeciu. Prima e urcarea spre complexul Cheile-Gradistei Fundata, cea mai putin spectaculoasa dintre toate dar cat se poate de inversunata. 3 finish-uri la 4 munti si la Carpathian MTB Epic, chiar si cu rapoartele de la MTB mi-au confirmat-o din plin.

Dupa o cafea numai buna de a readuce cheful de pedalat vine randul urcusului spre Sirnea. Asfalt rupt, serpentine mai domoale si o priveliste pe care nu ai cum sa o gasesti in alta parte in Romania. Deschiderea pe care o ai pe aici, pe culmea dealului ce urca spre Fundata, sau mai departe pe drumul de Sirnea e incredibila si desi am facut o multime de ture in zona, mai ales de cand ne-am mutat in Brasov nu cred ca ne vom plicitisi vreodata de ea.

Asfaltul perfect ce merge spre Sirnea lasa locul unei scurte portiuni de drum pietruit pe masura ce inaintam spre Ciocanu. Sincer imi pare bine ca facem tura in sensul acesta caci Ciocanu e fie pentru picioare odihnite, fie pentru rapoarte bune, fie pentru amandoua deodata.

Vantul ne impinge de la spate si pe coborarea prin chei dupa care atacam nationalul din cealalta directie, urcand inapoi spre Fundata. In Fundatica au inceput sa apara veritabile covoare de branduse si in speranta de a gasi unul cu priveliste spre Bucegi urcam pana la scoala. Chiar daca nu il gasim dam de un loc cu o priveliste perfecta spre Bucegi.

Aproape de Bucegi, in cautare de branduse.

Aproape de Bucegi, in cautare de branduse.

O pauza de poze mai tarziu si vine momentul sa coboram inapoi spre Moeciu pentru ultima urcare a zilei: urcarea spre Pestera si spre Casa Nobilis. Si ea intra ca si Ciocanu in aceasi categorie de urcari pentru masochisti, dar macar privelistea compenseaza din plin pentru efort, mai ales ca incepem urcarea chiar inainte de apus in culorile calde ale dupa-amiezei. E greu, plamanii tipa pentru aer, degetele cauta pinionul salvator ce nu exista si in consecinta stii ca nu ai de ales si ca trebuie sa te ridici in picioare si sa crosetezi panta. De fiecare cand vin pe aici imi spun ca trebuie sa pun o caseta cu un pinion mai mare si de fiecare uit, sau ma mint ca merge asa si ca e mai simplu sa ma antrenez si sa dau ceva kilograme jos. Doar ca timpul trece, memoria ajunge sa te insele si istoria se repeta. Cine stie, poate data viitoare…

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/2255958290

Cafeaua de dimineata (mai degraba de la pranz) dupa prima urcare a zilei.

Cafeaua de dimineata (mai degraba de la pranz) dupa prima urcare a zilei.

Asfalt perfect si Craiul inzapezit in fundal.

Asfalt perfect si Craiul inzapezit in fundal.

Rucar-Bran.

Rucar-Bran.

IMG_20190331_143239

Planuri.

Planuri.

Urcusul catre Sirnea, inainte de mica bucata de drum pe tara ce face legatura cu Ciocanu.

Urcusul catre Sirnea, inainte de mica bucata de drum pe tara ce face legatura cu Ciocanu.

Cred ca ar trebui sa primim macar o inscriere la Carpathian MTB epic la cat poarta Mihaela tricoul.

Cred ca ar trebui sa primim macar o inscriere la Carpathian MTB epic la cat poarta Mihaela tricoul.

Stai.

Stai.

Urcarea spre Pestera, doar pentru masochisti.

Urcarea spre Pestera, doar pentru masochisti.

Bucegiul maiestuos in fundal si ultima coborare a zilei.

Bucegiul maiestuos in fundal si ultima coborare a zilei.

IMG_20190331_183618

De n-ar fi stalpii de curent de pe marginea drumului chiar ar iesi si cateva incadrari mai ok.

De n-ar fi stalpii de curent de pe marginea drumului chiar ar iesi si cateva incadrari mai ok.

Sfarsit de zi. Prima zi de pedalat in tricou si pantalnoi scurti pe anul acesta in Brasov.

Sfarsit de zi. Prima zi de pedalat in tricou si pantalnoi scurti pe anul acesta in Brasov.

Sierra Nevada, intre zapada si copaci infloriti

Dupa ce am batut in lung si lat strazile Seviliei si am pendulat intre formele simple din Real Alcazar si opulenta din catedrala, ne-am teleportat in Granada. Am hotarat sa lasam Alhambra pentru o revenire ulterioara in zona si sa ne facem plinul de cursiera pe urcarile din Sierra Nevada. Fata de alte locuri din Andalusia prin care am trecut in ultima saptamana, aici primavara e inca in toi. Peisagistic vorbind par 2 luni calendaristice diferenta intre Malaga si clinurile Sierrei Nevada. Apropiera unui munte de peste 3000 m pe care inca se schiaza ajuta cu siguranta la “normalizarea” anotimpurilor, asa ca aici avem parte de mai putin verde, dar de mai multa culoare. Pe toate drumurile e plin de ciclisti cu totii extrem de imbracati comparativ cu noi, care defilam in tricouri si pantaloni scurti. Deja presimt ca o sa murim de frig pe coborare, dar ii dam la deal imbarbatandu-ne ca pana coboram noi, are timp sa se mai incalzeasca.

Soarta a facut ca Radu sa aiba fler si in loc sa mergem pe drumul principal, cu destul de mult trafic, Radu a ales din mers niste drumuri secundare, cu 0 trafic. Drum privat prin Sierra Nevada cum s-ar spune. Prima portiune cu adevarat interesanta este un segment de 5 km cu 500 m diferenta de nivel si panta medie de 12%, ce pleaca din Güéjar Sierra Pe aici a trecut cu 2 sapt inainte Turul Ciclist al Andalusiei. Acum nu stiu daca asta ar trebui sa fie magulitor sau inspaimantator, dar cifrele nu sunt de natura sa linisteasca, mai ales ca la fiecare curba mai serioasa e cate o pancarta cu gradientul. Si nu vad decat 17-19%. Problema nu e data neaparat de gradientele astea punctuale cat de media generala, caci urcarea e totusi sustinuta 85% din lungime. Radu ma intreba cati watti generez ca sa stau pe bicicleta, insa in asemenea situatii o abilitate mai importanta imi pare aceea de a pedala la cadenta mica (in jur de 50 rpm).

Si totusi cei 5 kilometri au fost mai putin durerosi decat m-am asteptat si urcarea s-a terminat intr-un drum secundar, cu asfalt prost, dar plin de copaci infloriti. Varfurile inzapezite se vad inca frumos dar stim ca zapada va aduce cu ea si frigul. Evitam in continuare drumul principal si continuam urcarea pe un drum inchis masinilor, ce urca printr-o padure de pini (A-4205). Peisajul se schimba din nou, verdele ramane in urma si ramanem doar cu pietrele si cateva plante pitice inflorite. Din fericire vantul adie insesizabil, din spate, si inca ne este bine din punct de vedere termic. Deasupra statiunii de schi hotaram ca e momentul sa coboram caci suntem deja sub un plafon inalt si compact de nori si totul e mohorat si cenusiu. Frigul se instaleaza dupa primele 3 viraje si musca mai ales la maini. Practic pana pe la 1400 mam coborat crispata, fara sa pot sa ma bucur de drum, nestiind cum sa ma mint mai convingator ca frigul e doar aparent. Dupa 1400 m a fost mai bine si dupa 1000 m de-a dreptul perfect. Aveam dej 60 km si 1700 m urcati si zau daca eu nu puteam sa ma multumesc cu atat…Doar ca atunci cand mergi cu Radu e foame mare ori dupa kilometri, ori dupa diferenta de nivel, ori dupa lumina.

Si nu stiu cum se face ca mereu gaseste drumul ala perfect, cu lumina ideala si trafic inexistent si te trezesti ca metrii verticali continua sa se adune la catastif. Ziua s-a terminat cu 100 km si 2500 m diferenta de nivel si zau daca imi dau seama de unde mai aveam picioare sa mai urc in pedale ultimile contrapante. Si nu, maine nu e zi de pauza. Cel putin l-am convins pe Radu sa renuntam la turul Sierrei Nevada care ar fi dat un 250 km cu multa diferenta de nivel. Noaptea e un sfetnic bun.

In departare iarna, in spate primavara, cu ciripit de pasarele si copaci infloriti.

In departare iarna, in spate primavara, cu ciripit de pasarele si copaci infloriti.

Vreme de tricou si de pantaloni scurti, vreme pentru care mai trebuie sa mai asteptam mai bine de o luna si ceva in Brasov.

Vreme de tricou si de pantaloni scurti, vreme pentru care mai trebuie sa mai asteptam mai bine de o luna si ceva in Brasov.

Drumuri perfecte.

Drumuri perfecte.

Si drumuri abrupte, aici o bucata de 500 de metri diferenta de nivel cu 12% panta medie si cu bucati sustinute ce se invarteau pe la 20%.

Si drumuri abrupte, aici o bucata de 500 de metri diferenta de nivel cu 12% panta medie si cu bucati sustinute ce se invarteau pe la 20%.

Sudoare si parfum.

Sudoare si parfum.

A7204097

Vuelta a trecut pe aici.

Vuelta a trecut pe aici.

Incet incet se strang nori si ne rapesc soarele mult iubit.

Incet, incet se strang nori si ne rapesc soarele mult iubit.

Tac, pac si ajungem la 2000 de metri.

Tac, pac si ajungem la 2000 de metri.

Ultima poza cu un pic de zambet pe fata, inainte de o coborare la capatul careia am ajuns complet congelati jos.

Ultima poza cu un pic de zambet pe fata, inainte de o coborare la capatul careia am ajuns complet congelati jos.

Cateva ore mai tarziu, alt drum, acelasi asfalt perfect si acelasi soare indragit.

Cateva ore mai tarziu, alt drum, acelasi asfalt perfect si acelasi soare indragit.

Cate o masina la 5 minute, in cel mai bun caz.

Cate o masina la cateva 5 minute, in cel mai bun caz.

Tot la vale.

Tot la vale.

Andalucia!

Andalucia!