Category Archives: Interesant

IMG_20180915_140314

Plaiul Munticelu, Sorica si Susai pe rotile bicicletelor.

In toamna asta m-am reindragostit de MTB. Pe cursiera a inceput sa se stranga praful dupa TA-TF si profitand de un august cu vreme perfecta sub crampoanele caucicurilor au ramas trasee si concursuri faine si cumva, in loc sa ma plictisesc am din ce in ce mai multa pofta sa invart pedala. E un pic paradoxal si ma asteptam ca la un moment dat sa mi se ia dar cumva se intampla tocmai opusul. Si intr-un fel imi dau seama ca mai sunt doar cateva saptamani in care poti sa cobori fara sa ai parte de surpize-surpize sub covorul de frunze si fara sa-ti curga mucii de frig la vale. Cateva saptamani de care trebuie profitat la maxim caci iarna in Brasov e lunga si intunecata.

In aceasi timp turele, atat cele de dupa munca din timpul saptamanii cat si cele din weekend au inceput sa nu se mai masoare in watti,intervale si in metri diferenta de nivel, ci in frumusetea coborarilor de care ai parte. Iar la capitolul asta Brasovul sta foarte bine si orice metru urcat se transforma invariabil intr-o coborare frumoasa. Iar ceea ce simti atunci cand se aliniaza planetele, atunci cand aderenta e numai buna pe poteca, atunci cand treci peste radacini si peste stanci si atunci cand iei virajele inclinand cum trebuie bicicleta e greu de descris in cuvinte. Cumva imi aduce aminte de schiatul prin pulver si ajungi jos cu acelasi zambet intiparit pe fata. Singura mea parere de rau e ca nu stiu sa explic cum trebuie lucrurile Mihaelei si prietenilor pe de o parte, si pe de alta parte ca mai inca mult de invatat pana cand as putea sa am increderea ca ceea ce explic e in regula. Dar timpul trece, roata se invarte, experienta se strange si cine stie poate la un moment dat poate voi fi in stare.

Bun, acum revenind la povestea turei dupa o saptamana intreaga de dat prin Brasov reusesc sa desenez vineri seara un traseu prin Bucegi si Baiului care sa aiba cat mai mult trail la coborare. Planul de acasa include si un pic de terra incognita, o coborare pe Cumpatu pana in Sinaia dar pana acolo mai e cale lunga.

Dimineata de sambata vine cu vreme perfecta si cu o plecare nu foarte matinala din Brasov. Mihaela e obosita dupa trans-Bucegiul facut ieri, Ionut e iesit din forma iar eu sunt cu un genunchi super umflat dupa o cazatura de joi. Vremea in schimb se anunta buna toata ziua asa ca targetul pentru ziua e azi e cat mai mult timp petrecut in natura, daca se lasa cu trail-uri faine la coborare cu atat mai bine. Incepem cu o prima deturnare de la traseul initial si cu un urcus spre cabana Forban si mai departe spre Diham. Mi se pare incredibil ca de ani buni de mers munte inca nu am ajuns pe aici.

Iar urcusul pana la Diham clar nu il facem degeaba si dupa ce admiram abruptul Bucegiului de aproape ne indreptam spre Pichetul Rosu si mai departe pe poteca valurita pe Plaiul Munticelu spre Busteni. Si chiar daca nu e o bucata continua de coborare pana ce trecem de Poiana Costilei trebuie sa recunosc ca imi place poteca asta valurita si pe alocuri destul de tehnica. Lume suprinzator de putina pe Plaiul Munticelu pentru o dimineata de sambata, in schimb.

In Busteni ne facem un brunch de nota 10, cu humus, ardei, cascaval si covrigi numai bun pentru a ne da energie pentru o urcare pe Zamora. Crucea si peretele Vaii Albe inca se vad bine cand ajungem sus, soarele inca n-a trecut de jumatatea cerului si noi luam la macinat la pedale forestierul ce urca spre Baiu Mare. Sus ne ia in primire un mic uragan care e la limita de a te lua de pe bicicleta, noroc ca gasim un loc adapostit de un mal de de iarba. Pe deasupra trec nori purtati cu viteza de micul uragan, printre ei avem parte de reprize de soare generos si de lumina faina si nu ne grabib nicaieri. Poate partea cea mai faina a invartitului cu bicicleta prin zona Predeal-Azuga-Busteni e ca desi esti in varf de munte stii ca in maxim o jumatate de ora poti ajunge la adapost, la tren si la civilizatie.

Cand in cele din urma un nor amenintator isi face aparitia si ne strica baia e soare trebuie sa o luam la vale, pe muchia Sorica pana in Azuga, alta coborare faina, de viteza, pe care am mai fost si pe care revin cu placere. Sunt tare curios cum sunt si celelalte trail-uri amenajate de oamenii din Azuga. In Azuga ne prinde o ploaie neasteptata de vara, noi luam o pauza lunga la un magazin pentru aprovizionare si dupa ce se uda totul bine plecam mai departe pe forestier spre Susai si de aici mai prindem o combinatie faina de trail-uri la vale, cruce albastra si banda rosie, incheind pe ultima geana e lumina o tura in care s-au strans pana la urma aproape 2500 de metri de urcare si toata coborararea facuta doar pe poteci faine. Urmeaza toamna ce se apropie cu pasi repezi. Pe sus prin Baiului fagii au inceput deja sa-si schimbe culoarea.

Track si date aici: https://www.strava.com/activities/1843694668

La plecare, spre cabana Forban, loc prin care nu am ajuns pana acum.

La plecare, spre cabana Forban, loc prin care nu am ajuns pana acum.

Pe acolo.

Pe acolo.

Deasupra cabanei Diham cu abruptul Bucegiului in fata.

Deasupra cabanei Diham cu abruptul Bucegiului in fata.

Bun semn. De ar fi pe langa surse de apa ar fi si mai bun.

Bun semn. De ar fi pe langa surse de apa ar fi si mai bun.

10 kilometri de single-trail pana in Busteni.

10 kilometri de single-trail pana in Busteni.

Into the wild, varianta Poiana Costilei.

Into the wild, varianta Poiana Costilei.

Schimbam muntele, dar abruptul Bucegiului ramane la fel de spectaculos.

Schimbam muntele, dar abruptul Bucegiului ramane la fel de spectaculos.

Semne de buna purtare.

Semne de buna purtare.

Lumina faina si vant puternic.

Lumina faina si vant puternic.

Spre campie, incepe anotimpul in care muntele e din nou pustiu.

Spre campie, incepe anotimpul in care muntele e din nou pustiu.

Adapost si baie de soare.

Adapost si baie de soare.

La inaltime.

La inaltime.

Coborarea pe Sorica, viteza si aderenta numai buna.

Coborarea pe Sorica, viteza si aderenta numai buna.

Exploram foisoare si locuri de dormit.

Exploram foisoare si locuri de dormit.

Sfarsit pe tura, coborand pe poteci faine spre Predeal.

Sfarsit pe tura, coborand pe poteci faine spre Predeal.

IMG_20180826_173534

Leaota MTB arena, biciclind prin tinutul nimanui.

Leaota si mai ales zona de creasta ce leaga Bucegiul de Leaota sunt probabil una din cele mai putin frecventate parti ale Meridionalilor. E putin paradoxal sa stai pe oricare din varfurile din zona, pe Bucsa, pe Dudele sau pe Leaota si sa nu vezi pe nimeni in jur in timp ce Bucegiul si Craiul sunt invadate de hoarde de turisti. Imi place la nebunie perspectiva pe care o ai de aici spre abruptul vestic al Bucegiul, fara nici un sat sau un oras in campul vizual, fara nici un drum. Doar releul de pe Costila iti aminteste ca totusi nu esti chiar in mijlocul pustietatii intr-un capat de lume.

Pe aici trece una din zilele de concurs de la 4 Munti si mai nou si una din zilele de concurs e Carpathian Mtb Epic asa ca potentialul de MTB exista si e fix asa cum trebuie, cu urcari abrupte, cu ceva carry bike si mai ales cu coborari foarte frumoase si tehnice. Iar cum traseele sunt relativ proaspat curatate si cum nu a venit nici o furtuna majora intre timp care sa schimbe lucrurile e timpul numai bun pentru a reveni pe ele.

Asa ca ziua de sambata ne gaseste in formatie de 3, cu Lauretiu si cu Nico, cu planul de a ajunge pe Varful Leaota plecand din Cheile Gradistei, in sens invers traseului de la 4M, pentru a face partea interesanta a traverseului pe sub Leaota, bucata valurita de creasta urmata de ceea ce a fost pentru mine cea mai faina coborare din Carpathian Mtb Epic, coborarea de pe Secarea spre Valea Ghimbavului. Sunt 800 de metri de coborare in cativa kilometri, cu teren cat se poate de variat de la poteci abrupte printre ienupar la zone de flow pe o muchie inierbata pana la viraje stranse printr-o padure de brad chiar la final.

Dar pana acolo avem de urcat pana in Curmatura Fiarelor, de impins pe alocuri bicicleta spre Varful Leaota, trebuie sa ne intalnim si cu Doru si cu Oana ce urca dinspre Stoenesti. E bine avem timp, vremea e buna si chiar daca in jur se invart ceata si norii nu ne simtim prea amenintati ca vom fi prinsi de o furtuna de vara. Eu sunt cu o bicla mai veche de 26 si trebuie sa recunosc ca-mi place foarte mult cu ea la coborare, e mult mai manevrabila si per total mai fun. Spre exemplu acum reusesc sa intru direct pe traverseul de sub Leaota, lucru ce in concurs cu 29le mi-a fost imposibil.

Pe Secarea facem o pauza lunga, pur si simplu e foarte frumos aici, cu Craiul in stanga, cu Bucegiul in fata si cu Leaota in spate. Bonus, urmeaza o coborare de 900 de metri, coborare pe care am facut-o si acum o saptamana in concurs si care astazi imi place si mai mult dupa care mult forestier, o oprire la birtul din Fundatica unde 2 litri de suc au intrat aproape direct in sange si o coborare super faina pe unul din traseele de downhill de la Cheile Gradistei. 2700 de metri diferenta e nivel in 60 de kilometri din care aproape 2000 de coborare faina si tehnica, mtb asa cum ar trebui sa fie.

Ziua de duminica avea sa ma aduca tot in zona, de data asta cu o gasca extrem de numeroasa de Brasoveni ce voiau sa faca fix tura pe care am facut-o in primavara cu Hoinarii. La o ora de la plecare reusesc sa-i deturnez pe Simon, Rares, Bobby si Constantin cu promisiunea coborarii faine de pe Secarea si cu speranta ca ii vom prindem pe ceilalti din urma pe undeva pe forestierul ce leaga valea Ghimbavului de Stoenesti.

Asa ca urcam din nou in Curmatura Fiarelor si de aici spre Secarea, din nou pauza lunga de odihna si poze cu o lumina foarte foarte faina si iar 900 de metri super faini de coborat. Din pacate de aici pauzele mici si dese nu au fost cheia marilor successe astfel incat ceilalti brasoveni aveau deja o ora inaintea noastra atunci cand am facut pauza de alimentare din Dragoslavele. Dupa o urcare lunga cat o zi de post (mi se pare incredibil cat e usor te pacalesc ultimii 4-5 kilometri de dinainte de Leaota la capitolul efort) reusim sa-i pridem din urma pe ceilalti inainte de traverseu. Mai zabovim putin in extremis pe traverseu pana cand apar si Rares si Bobby dupa care si eu si Simon cum suntem fara lumini suntem nevoiti sa-i dam putin mai legat pe coborare spre Cheile Gradistei cu speranta de a ma prinde lumina si pentru traseul de downhill.

Iar in timp ce ii lasam pe oameni in urma trebuie sa recunosc ca ma simt putin vinovat pentru ca le-am deturnat putin tura si am facut-o un pic mai lunga pentru cei 4 cu care am fost de dimineata pe Secarea si pentru ca trebuie acum sa-i lasam in spate. Dar fara lumini, mai ales la un grup atat de mare mai mult am incurca decat am ajuta si intr-un fel ar fi pacat sa trebuiasca sa cobori pe intuneric pe poteci super faine atunci cand ai facut tot efortul de a urca pana aici. Si intr-o intrecere faina cu ultimele raze de soare reusim sa prindem pana la urma tot ce e fain la coborare, si coborarea de la 4 Munti prin padure (cu putin de cautat) si traseul de downhill. Doar pe ultimi 2 kilometri printr-o padure mai deasa de brad avem senzatia ca cineva a stins brusc lumina dar nu dureaza mult si ochii se acomodeaza si ajungem repede la Cheile Gradistei si de aici in Moeciu. 3600 de metri de denivelare astazi cu aproape 100km, cu putin cam mult forestier dar la fel ca si ieri cu cateva coborari super super faine.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1796698848
https://www.strava.com/activities/1799545934

Pedaland cu spor dimineata la prima ora spre complexul din Cheile Gradistei-Fundata.

Pedaland cu spor dimineata la prima ora spre complexul din Cheile Gradistei-Fundata.

Doua ore mai tarziu si suntem pe mica bucatica de creasta ce leaga Bucegiul de Leaota.

Doua ore mai tarziu si suntem pe mica bucatica de creasta ce leaga Bucegiul de Leaota.

Moment de respiro si in fata bicla de 26 cu care am descoperit ca imi place desutl de mult sa ma dau.

Moment de respiro si in fata bicla de 26 cu care am descoperit ca imi place desutl de mult sa ma dau.

Pe Leaota, inainte de a fi invaluiti de ceata.

Pe Leaota, inainte de a fi invaluiti de ceata.

#AmInfrant

#AmInfrant

Liniste pace si odihna in asteptarea lui Doru si a Oanei.

Liniste pace si odihna in asteptarea lui Doru si a Oanei.

Curba de nivel tehnica frumoase de sub Leaota.

Curba de nivel tehnica frumoase de sub Leaota.

Pe drumul de intoarcere, cu un Bucegi innorat pe fundal.

Pe drumul de intoarcere, cu un Bucegi innorat pe fundal.

Moment de odihna inainte de coborarea de pe Secarea.

Moment de odihna inainte de coborarea de pe Secarea.

Pe acolo!

Pe acolo!

A doua zi de dimineata, acasa la Ionut cu o cafea numai buna sa ne puna pe picioare.

A doua zi de dimineata, acasa la Ionut cu o cafea numai buna sa ne puna pe picioare.

Ajunsi din nou in Curmatura.

Ajunsi din nou in Curmatura.

Simon pe Secarea, dupa o urcare ce am descoperit cu ocazia asta ca se poate face si pe bicicleta.

Simon pe Secarea, dupa o urcare ce am descoperit cu ocazia asta ca se poate face si pe bicicleta.

Tot la deal.

Tot la deal.

Moment de respiro.

Moment de respiro.

Full speed ahead.

Full speed ahead.

Cateva ore mai tarziu, pe partea cealalta a muntelui incercand sa-i ajungem din urma pe oameni.

Cateva ore mai tarziu, pe partea cealalta a muntelui incercand sa-i ajungem din urma pe oameni.

Gasca brasoveana.

Gasca brasoveana.

Trebuie sa recunosc ca hainele de enduro arata ceva mai bine ca si costumele mulate de lycra.

Trebuie sa recunosc ca hainele de enduro arata ceva mai bine ca si costumele mulate de lycra.

Inainte de o lunga coborare spre Moeciu, cu trailuri, bucati faine si scurte gaturi de trecut. Un sfarsit perfect de zi.

Inainte de o lunga coborare spre Moeciu, cu trailuri, bucati faine si scurte gaturi de trecut. Un sfarsit perfect de zi.

DSC_9526

Muchia Dragusului si Muchia Sambetei, jocul norilor de Fagaras

Fagarasul m-a asteptat rabdator cam de cand ne-am mutat in Brasov. I-am promis atunci ca voi ajunge des, ca ii vom explora muchiile nordice si traseele mai putin batute, dar mi-am vandut sufletul bicicletei. Si totusi el n-a zis nimic. L-am inconjurat in lung si in lat cu cursiera primavara, apoi i-am explorat cateva din vaile sudice cu bicicleta in spate, ori partea domoala a crestei, de dupa varful Urlea in saua MTB-ului, dar creasta si muchiile nordice ce se ridica abrupt din campie ramaneau in continuare pe lista de asteptare. Si totusi si el e pretentios, cere vreme buna si stabila pentru ca o tura sa aiba sens. Si aceasta se prefigura, intr-un final, la mijloc de august, cand in sfarsit deluviul varatec al lui 2018 s-a hotarat sa inceteze.

Cum zona Sambata-Urlea oferea suficiente combinatii de trasee, ne hotaram sa o transformam in destinatia noastra.
Documentatia este minima. Facem cateva poze cu harta Fagarasului de la BelAlpin pe care o aveam acasa, parcam masina la inceputul Muchiei Dragusului, ne facem loc printre tarabele ce vindeau icoane cu Arsenie Boca si promisiuni de mantuire cu muzica religioasa si cautam inceputul traseului turistic marcat cu PR.

Poteca incepe hotarat si o tine asa cam o ora, pana ce debuseaza intr-un drum mare si lat de exploatare, drum pe care aveam sa il urmam pana la liziera padurii. Bucatile mai abrupte alterneaza cu portiuni aproape plate si marginile ii sunt pline de tufe de mure si zmeura. Mancam incredibil de multe mure, ajungem sa facem nazuri si sa le alegem doar pe cele mari si batute bine de soare ce se transformau in gem de cum atingeau cerul gurii. Pentru diversitate mai bagam si cate o zmeurica. In pauzele de mancat, mai si urcam, nu de alta, dar vrem sa ajungem si la afinele de mai sus :).

La marginea padurii, destul de sus fata de asteptarile noastre gasim casa de vanatoare de pe Muchia Dragusului, o inspectam si apoi pornim mai departe, bucurosi ca am scapat de aerul sufocant dintre copaci si de acum incolo zarile se vor deschide putin cate putin si vantul ne va racori. In stanga avem Muchia Sambetei, in dreapta Muchia Zanoaga, iar in fata noastra…tufele de afine de care ne impiedicam cat ai zice pauza. Afinele sunt mai migalos de cules si nu foarte bine facute (inca), asa ca depasim rapid zona. Cam in doua saptamani (deci fix la ProPark) vor fi la apogeu. O sa fie oare si proba speciala de cules si mancat afine :) ?!?

Mure din belsug, mure cum nu-mi amintesc sa mai fi mancat vreodata. Poate au fost bune si cele doua luni de ploi la ceva..

Mure din belsug, mure cum nu-mi amintesc sa mai fi mancat vreodata. Poate au fost bune si cele doua luni de ploi la ceva..

Ajungem pe un promontoriu de unde poteca marcata se lasa in stanga, de-a coasta si Radu propune sa urcam matematic pe muchie. Dupa cateva scurte vociferari il urmez si avem parte de o muchie usoara, in mare parte inierbata, care insa ne ofera perspective largi asupra peisajelor din jur. In dreapta noastra se casca adanca si ingusta Valea Vistisoarei strajuita fiind pe celalalt mal de Muchia Zanoaga, stancoasa si puternica in partea ei superioara. In stanga se deschide larga si blanda Valea Sambetei, iar peste drum, culmile domoale ale muchiei omonime.

Periplul nostru linistit sfarseste in fata unui varf stancos ce precede practic Curmatura Racorelor (dar noi nu stiam asta). Cum o continuare matematica presupunea probabil un rapel si o ceata vremelnica, ce nu se mai da dusa, nu ne lasa sa ne orientam, ne retragem pe un valcel abrupt dar inierbat. Pe la jumatatea coborarii, am impresia, fugitiv, ca vad un stalp de marcaj intr-o sa, insa ma gandesc ca privirea imi joaca feste, asa caci continuam sa pierdem diferenta de nivel pana ce pantele se mai imblanzesc. Acum, dintr-un unghi mai favorabil ne dam seama ca ceea ce am vazut chiar era un stalp de marcaj ce marcheaza probabil Curmatura Racorelelor, insa cum este deja ora 19.00 si cum caldarea de sub noi adaposteste 2 ochiuri mici de apa si cateva praguri de iarba, hotaram sa lasam Lacul Vistisoara pentru o urcare ulterioara, eventual pe vala omonima, si sa dormim aici. Nu mica ne e mirarea cand, coborand in firul unui parau, dam si de marcajul PA ce leaga Valea Sambetei de Curmatura Racorelelor.

Cu marea de nori la picioare si cu cateva minute inainte de a fi din nou invaluiti de ceata.

Cu marea de nori la picioare si cu cateva minute inainte de a fi din nou invaluiti de ceata.

Oprind din vreme, avem deci timp sa ne instalam comod si sa asteptam pur si simplu ca ceata sa se ridice de pe vai si aerul sa se coloreze in nuantele de roz si albastru ale apusului. Peretele Galasescului ne strajuie dormitorul. Seara aduce cu ea si frigul, asa ca ne refugiem pana la urma in cort unde avem in meniu somn de voie pana a doua zi dimineata.

Unul din plusurile locului de cort ales este acela ca, fiind destul de sus, pe clinurile unui versant, practic este scaldat in soare inca de dimineata. Nu trebuie sa asteptam prea mult ca lumina sa ne gaseasca (oricum asta ar fi durat mult mai mult in caldarea Vistisoarei), asa ca la ora 7.30 suntem deja in picioare si ne incepem ziua cu o salata de legume, mancata sub un cer albastru fara pata.

Momentan coboram spre Valea Sambetei, pe o poteca marcata bine, dar destul de firava si plina de vegetatie, semn ca nu sunt prea multi drumeti care sa se abata prin locurile astea. Locurile sunt pline de afine, mai bune ca cele din ziua anterioara, caci versantii pe care suntem vad mai mult soare.

In Valea Sambetei e inca liniste, oile de la stana aflata mai sus de cabana nici macar nu au plecat la pascut, asa ca dupa o scurta deliberare pornim in sus, spre Varful La Cheie Bandei. Urcusul merge placut, pe versanti molcomi si detaliile caldarii Sambetei ni se deschid progresiv. Coltul Balaceni creste sub privirea noastre, Ferastra Mare coboara, si cu mai putin efort decat ne-am asteptat ajungem sub varf. Aici descoperim o poteca marcata cu PA ce continua pe sub Muchia Sambetei, insa noi facem un ocol pana pe varf, pentru un brunch si pentru panoramele largi asupra crestei Fagarasului. Se vede clar intregul sector Urlea- Moldoveanu, muchiile nordice, progresiv mai accidentate pe masura ce privirea aluneca spre vest, vaile sudice, inclusiv frumoasa Valea Bandei pe care mi-am facut ucenicia in ale bikepacking-ului.

Dupa o pauza de admirat si bronzat revenim in poteca marcata pe care o urmam la pas, un parcurs facil ce ne conduce putin mai sus de refugiul Cataveiu. De aici marcajul nu ne mai ajuta, asa ca revenim pe Muchia Sambetei pe care o urmam matematic beneficiind de plaiuri inierbate. Ne oprim deasupra unei mase destul de compacte de jnepeni, fix in punctul in care din muchia principala se desprinde spre stanga Piciorul Sambetei, pe care intentionam sa si coboram. Faptul ca e mai scurt si ne va scoate direct in Valea Sambetei compenseaza cu faptul ca harta nu arata nici urma de poteca pe acolo. Fiind o muchie clara, ne e greu sa credem ca nu va fi o poteca ciobaneasca / vanatoreasca/ de afinari. Asa ca ocolim gratios jenpenii pe flancul stang, intr-o curba larga, literalmente fara sa ne atingem de ei si intram intr-un lan de afine si ienupar, apoi pe niste pante golase cu pietre si turba, ca mai apoi sa debusam intr-un lan de iarba mare, pana la brau. Radu trece la conducere si combina niste trase urmand niste poteci de animale si tintind spre niste copaci mari de la liziera padurii. Aici ne impedicam si de cele mai mari si mai gustoase afine din tura si ne gandim ca sigur trebuie sa dam peste ceva poteca de afinari. Banuielile ne sunt confirmate cand in padurea rara de brad, urmam un fir de poteca serpuita si intrerupta, dar pe care gasim 2 PETuri, semn clar al piciorului omenesc. Problema este ca poteca, ce probabil tinea muchia avea sa fie intrerupta de o zona vasta de cazaturi, ce ne forteaza sa ocolim cand pe stanga, cand pe dreapta. Radu pare reactivat, dupa ce toata tura s-a vaitat ca a fost lung, ca e mult de coborat, ca trekkingul nu e de el. In lumea asta pierduta pare in elementul lui. Mie nu imi place, dar n-am ce sa fac. Ma antrenez moral pentru ProPark si incerc sa imi tin gura si sa nu comentez deciziile navigatorului sef. La un moment dat, ajungem la un marcaj forestier pe care insa il urmam vremelnic caci moare si el (sau cel putin asa credem noi) odata ce depaseste zona problematica si iese intr-o padure normala. In mare, timp de 2 ore si mai bine nu am facut decat sa sarim copaci, ocolim cazaturi, sa ne strecuram intre crengi ori prin iarba mare, sa coboram abrupt sau sa traversam la rama si calcai si recunosc ca eu m-as fi pierdut de 10 ori in padurea aia. Bine, de fapt, daca as fi fost singura nici macar nu as fi parasit poteca marcata.

Candva, Radu cere o pauza, dar eu il zoresc, caci ne omoara mustele. Ma aleg si cu 2 muscaturi de viespe (noroc ca nu sunt alergica). La un moment dat situatia se complica, caci pantele devin din ce in ce mai abrupte, semn ca ne apropiem de drum. Apa se aude clar in stanga noastra si dupa ceva bajbaieli, vedem si drumul. De pe Coltii Cremenii n-am mai tras o balaureala maxima ca asta, si cred ca va mai dura inca 7-8 ani pana la urmatoarea. Radu gaseste cea mai domoala panta abrupta ce coboara spre drum si incet si controlat pierdem altitudine, pana ajungem cam la 7-8 metri deasupra apei. Intre noi si drum este o apa de traversat, dar asta e cea mai mica problema. Problema adevarata este ca intre noi si apa e si un prag de 3-5 metri (depinde de zona). Cel mai sigur e pe o panta de pamant si iarba pe care, daca ne intindem cat suntem de lungi nu putem aluneca prea mult. Cu ceva inginerii formate dintr-un fel de coarda improvizata din geci si pantalonii lungi de dormit coboram rucsacurile, apoi Radu coboara primul, iar apoi eu. Mare minune ca fix in acel 10-20 de minute cat ne-am invartit noi pe acolo nu ne-a vazut nimeni din drum. Dar ce om normal s-ar uita pe versantul opus si ar banui ca doi indivizi apar din negura padurii, de acolo de unde nici urma de poteca si nici urma de om nu se vede. Oh well, dupa ce am ajuns in talveg, traversam apa, fara sa ne udam, si ne luam un moment de respiro in drum. Radu aranjeaza cu un posesor de Jeep sa ma ia pana la manastire, omul e de treaba si ma duce chiar pana la masina, apoi plec sa il recuperez pe Radu si terminam weekendul in blocaj in Vladeni. Nu imi vine sa cred, dar aparent asta e coada pana in Codlea, ceva ce nu am mai vazut de cand bateam in fiecare weekend Valea Prahovei. Aproape ca imi doresc, in mod egoist, sa se termine perioada concediilor, sa revenim la normal.

Pana una alta, mai sunt cateva zile de vara, ce vor trebui exploatate la maxim. Si daca avem noroc de vreme buna, un alt weekend tomantic in Fagaras.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1769768477
https://www.strava.com/activities/1769788339

Text:
Mihaela.

Mure din belsug, mure cum nu-mi amintesc sa mai fi mancat vreodata. Poate au fost bune si cele doua luni de ploi la ceva..

Mure din belsug, mure cum nu-mi amintesc sa mai fi mancat vreodata. Poate au fost bune si cele doua luni de ploi la ceva..

Iesirea din padure, cu muchia Zanoaga in fundal, urmatoarea pe lista.

Iesirea din padure, cu muchia Zanoaga in fundal, urmatoarea pe lista.

Muchia Dragusului in stanga, Valea Vistisoarei si Muchia Zanoagei.

Muchia Dragusului in stanga, Valea Vistisoarei si Muchia Zanoagei.

Moment de odihna la refugiul de pe muchie.

Moment de odihna la refugiul de pe muchie.

Castigam altitudine iar ceata incepe sa se joace pe langa noi.

Castigam altitudine iar ceata incepe sa se joace pe langa noi.

Un loc de cort de 5 stele.

Un loc de cort de 5 stele.

Jocul norilor la apus.

Jocul norilor la apus.

DSC_9498.jpg

De dimineata, privind spre peretele Galasescului.

De dimineata, privind spre peretele Galasescului.

Mult e pana jos in caldarea Sambetei, si mult e de urcat la loc.

Mult e pana jos in caldarea Sambetei, si mult e de urcat la loc.

Spre Cheia Bandei, pe un traseu surpinzator de placut.

Spre Cheia Bandei, pe un traseu surpinzator de placut.

Rhododendroni infloriti a doua oara, la inceput de august, in Fagaras.

Rhododendroni infloriti a doua oara, la inceput de august, in Fagaras.

Fagarasul incepe sa se imbrace in culori de toamna.

Fagarasul incepe sa se imbrace in culori de toamna.

Coborarea pe piciorul Sambetei, prin paduri cvasivirgine. Sa spune doar ca tare ne-am fi dorit macar o urma de poteca in orele ce au urmat.

Coborarea pe piciorul Sambetei, prin paduri cvasivirgine. Sa spune doar ca tare ne-am fi dorit macar o urma de poteca in orele ce au urmat.

DSC_8909

Piatra Mare si Grind, aventuri de vara din timpul saptamanii

In timp ce urcam cu bicicletele in spate pe hornul stancos de sub platoul din Piatra Mare ne soptim in gand ca nu o sa calcam prea curand pe aici cu bicicletele. Iar atunci cand iesim in cele din urma in platou se arata in mod neasteptat si soarele la apus, pe sub o patura groasa de nori vinetii. Dureaza fix 3 minute apusul, dupa care soarele se ascunde dupa urmatorul sir de nori. Trei minute in care ma straduiesc sa surpind apusul si in care ma entuziasmez, numai pentru a ma dezumfla din nou atunci cand totul revine la griul monoton de dinainte.

Si cu vantul ce ne intra in oase si cu sperantele de a privi un apus linistit de pe varf naruite renuntam si la planul initial de a face bivuac pe Horvatca si facem cale intoarsa la cabana, confirmandu-ne inca odata in gand ca nu vom mai trece prea curand pe aici pe biciclete. La cabana in schimb e cald, liniste si pace si dormim poate chiar mai bine ca in patul de acasa. Doar drumul spre munca e un pic mai lung marti dimineata, o ora si un pic in loc de 15 minute si considerabil mai mult noroi de la ploaia neasteptata de peste noapte.

Trece inca o zi de munca si cum zilele urmatoare se anunta din nou in mic deluviu incercam sa profitam de ultima seara cu vreme buna si plecam la o mini-aventura in Crai. Destinatia: refugiul de la Grind I, cu plecare de la Fantana lui Botorog. Aici incredibil de multe masini si multi drumeti care isi incheie tura astfel incat ne intrebam daca vom fi sau nu singuri la refugiu. Motoarele se incing la deal si drumul e mult mai placut decat urcusul pe drumul familiar de ieri.

Cerul in schimb e la fel de gri si de inorat, iar noi incheiem si azi ziua un o sesiune de carat biciletele in spate pana la refugiu. Aici descoperim ca suntem singuri, ne instalam in refugiu si luam cina, paste cu branza langa refugiu, cu o priveliste de nota 10. Imi place foarte multa deschiderea pe care o ai de aici catre Bucegi, Leaota si catre Rucar Bran. Urmele de civilizatie sunt putine si totul arata salbatic. Dupa paste vine timpul si pentru somn pe priciurile tari ale refugiul pe care totusi ne odihnim surpinzator de bine.

Ceasul suna la 6, la 6:30 suntem gata de plecare. Norii de ploaie incep sa fie purtati peste creasta dinspre vest iar noi ne grabim spre masina. Un mic urcus spre Saua Joaca si de aici totul e la vale, o coborare matinala numai buna pentru o a incepe o zi de miercuri. Iar de la masina, la Brasov, unde deja a ploua deja si dupa la munca. Si uite asa diferenta dintre weekend si zi de munca ajunge sa fie din ce in ce mai neclara. Pacat in schimb ca ploile par sa saboteze complet si luna Iulie…

Urcarea pe drumul familiar, numai buna de scos untul din aproape oricine. Bonus, umezeala tropicala.

Urcarea pe drumul familiar, numai buna de scos untul din aproape oricine. Bonus, umezeala tropicala.

Apusul zilei, la aproape 1800 de metri. Am vazut soarele pentru fix 3 minute.

Apusul zilei, la aproape 1800 de metri. Am vazut soarele pentru fix 3 minute.

Ultima geana de soare inainte de zilele ploioase.

Ultima geana de soare inainte de zilele ploioase.

Deasupra orasului, inainte de a intra in caldura cabanei.

Deasupra orasului, inainte de a intra in caldura cabanei.

DSC_8931.jpg

Seara urmatoare, dupa o zi de munca un alt munte.

Seara urmatoare, dupa o zi de munca un alt munte.

Pedaland pe sub crestele craiului.

Pedaland pe sub crestele craiului.

Luam din nou bicicletele in spate pe drumul spre Grind.

Luam din nou bicicletele in spate pe drumul spre Grind.

Inca putin pana la refugiu.

Inca putin pana la refugiu.

DSC_8969.jpg

A doua zi de dimineata, cu creasta Craiului deja invaluita de nori.

A doua zi de dimineata, cu creasta Craiului deja invaluita de nori.

Pe drumul spre oras.

Pe drumul spre oras.

IMG_20180701_174730

Prin tara Fagarasului dupa deluviul brasovean.

Lumina. De fapt lumina si norii fac ca nu toate zilele sa fie la fel. Poti sa calci de 99 de ori prin aceleasi locuri pentru ca sa ramai complet uimit de felul in care ti se infatiseaza acelasi loc banal a 100-a oara. Iar minunata complexitate a meteorologiei face greu sa gasesti doua zile similare. Umiditate mare, temperatura mare, zile inghetate, praf saharian, nori pufosi purtati din Atlantic peste continent, toate contribuie la incredibilia varietate a nuantelor in care ti se infatiseaza lumea.

Lumina, si felul in care arata lucrurile in lumina zilei respective cred ca e si motivul principal care ma face sa ies din casa. Sau sa ma uit visator pe geam atunci cand nu pot face asta. Iar atunci nu poti decat sa exclami “uite ce lumina faina e afara!”. Si astfel nu toate zilele sunt la fel, si ajungi sa apreciezi mult mai mult zilele pline de spectacol fata de zilele cenusii si spalacite atunci cand lumina nu-ti spune nimic. Sunt zile in care ti se pare ca porti incontinuu o pereche de ochelari murdari si zile in care vezi mai departe si mai clar decat ai putea vedea cu cea mai clara lupa.

Fix astfel e ziua de azi, iar noua ni se pare ca putem atinge cu mana Fagarasul atunci cand pedalam in saua cursierelor dinspre Agnita spre Carta. Ultima data am fost pe aici acum mai bine de 10 ani, intr-un mijloc de vara caniculara, in drum spre Sighisoara intr-o Supernova fara aer conditionat si starnind nori de praf din pietrisul drumului. Intre timp au venit fondurile europene si a aparut inca un drum numai bun de cursiera, cu trafic inexistent si cu panorama incredibila spre Fagaras.

Iar ziua e cu atat mai magica cu cat vine dupa patru zile in care a plouat aproape fara oprire in Brasov. Cu tot tacamul, ploi torentiale, furtuni, cer intunecat ce te duce cu gandul la sfarsitul lumii si cu multa, multa apa. Asa ca astazi ne bucuram din plin de soarele de care avem parte si de atmosfera din care sunt convins ca s-a spalat de mult orice urma de praf. Doar Oltul cu culoarea pamantului ne aduce aminte de deluviul ultimelor zile.

In schimb eu cred ca nu o sa ma plictisesc niciodata de Tara Fagarasului si trebuie sa recunosc ca mult mai mult decat Transfagarasanul imi place perspectiva zidului muntos vazut din campie. Stau sa ma gandesc cum e sa traiesti intr-un oras ca Victoria si sa vezi in fiecare zi pe geam cu se ridica la 2000 de metri deasupra ta crestele Fagarasului. Bine, poate Victoria nu e cel mai bun exemplu cu atmosfera de oras post-industrial in stare de dezintegrare, dar sunt extrem de multe sate ce impartasesc aceasi verticalitate. Sa fii la campie si totusi sa ai muntele deasupra ta.

La plecare, deasupra orasului Fagaras. Binenteles orice poza a orasului nu poate fi completa fara cupola stralucitoare a catedralei.

La plecare, deasupra orasului Fagaras. Binenteles orice poza a orasului nu poate fi completa fara cupola stralucitoare a catedralei.

Memento pentru centrul tarii.

Memento pentru centrul tarii.

Asfalt nou, serpentine faine, valuri pe drumul dintre Agnita si Carta.

Asfalt nou, serpentine faine, valuri pe drumul dintre Agnita si Carta.

Sosele perfecte.

Sosele perfecte.

In campie si totusi cu muntele deasupra.

In campie si totusi cu muntele deasupra.

IMG_20180701_184743.jpg

Lumina, lumina si norii fac totul.

Lumina, lumina si norii fac totul.

IMG_20180701_194239.jpg

In pregatirea apsului.

In pregatirea apsului.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

DSC_8238

Spre Nord! Suhard, Ousorul, copaci doborati si revenirea in civilizatie

Sa iti tii echilibrul pe un trunchi de copac, cu o bicicleta in spate nu e treaba deloc usoara. Si mai greu e sa-ti mentii echilibrul si sa calci pe urmatorul trunchi de copac, incercand sa eviti in timpul acesta toate crengile ce-ti stau in drum. Si cum lucrurile deloc usoare nu ies intotdeauna de la sine ajunge un moment de ezitare si ma trezesc in fund cu bicicleta peste mine.

In spate ceilalti poarta propria lupta cu bicicleta si cu trunchiurile de brad cazute, iun fel de lupta de Sisif in care distantele se masoara in zeci de metri inaintati si in care ochii cauta lumina de la capatul tunelului, respectiv poiana de la capatul padurii. Daca mai punem la socoteala si zapuseala din mijlocul zilei si praful care se ridica din crengile brazilor proaspat doborati de vant, tabloul e complet.

Si totusi ultimii 20 de kilometri pana aici, de la locul de cort foarte frumos din saua Diecilor s-aU scurs extrem de repede, plaiuri alpine bucovinene numai bune de lasat bicicleta sa curga, asa ca dupa atata timp petrecut pe bicicleta e timpul sa fie purtata si pe sus. Lupta merge incet si prost, trunchi dupa trunchi, ocolire dupa ocolire cu o jumatate de kilometru ce ne ia aproape de o ora pana cand in cele din urma ajungem in poiana mult visata si putem sa lasam din nou bicicletele sa curga. Nu prea mult caci Dani reuseste sa blocheze schimbatorul cu un ultim ciot ridicat de pe pamant. Inca o pauza, Sorin rezolva si de data aceasta problema si suntem gata sa pedalam ultimii kilometri pana in Vatra Dornei, prin oras dupa 2 zile si jumatate petrecute prin munti.

Ajunsi in oras izbucnim in mancare gatita buna la Casa Bucovineana si dupa ne punem burtile la cale din pacate trebuie sa ne despartim. Doru, Sorin, Radu si Bogdana pleaca mai departe spre 12 Apostoli, Calimani, Bistritei si Hasmas in vreme ce eu, Dani si Mike trebuie sa revenim la munca. Mihaela alege varianta tren pentru a ajunge inapoi la masina, eu si Dani bagam un rulaj pe un fost drum strategic ce facea legatura intre Tesna si Lunca Ilvei, drum ce in 15 ani s-a degradat in ultimul hal si care se dovedeste a fi mult mai tehnic decat ne-am fi asteptat.

Dupa ce revenim pe asfalt prindem si un scurt moment in care mergem in paralel cu trenul, ii facem cu mana Mihaelei si incercam fara success sa ne intrecem. Din pacate statiile nu sunt prea dese astfel incat ramanem in urma. Seara se lasa si ea cu aceasi lumina faina de care am avut parte in ultimele zile si noi incheiem in felul acesta un periplu de 4 zile prin Rodnei si Suhard, cu putin regret ca nu am putut continua alaturi de ceilalti. Asta e, nu au intrat zilele in sac, desi zile cu vreme atat de frumoasa si de stabila nu stiu daca vom mai prinde prea curand…

Zambete, bagaje facute ca la carte si plaiuri numai bune de biciclit.

Zambete, bagaje facute ca la carte si plaiuri numai bune de biciclit.

Spre Ousor, tot la vale!

Spre Ousor, tot la vale!

O ultima privire spre Rodnei.

O ultima privire spre Rodnei.

Privind spre Dorna Candrenilor.

Privind spre Dorna Candrenilor.

DSC_8258.jpg

Echilibristica.

Echilibristica.

DSC_8282.jpg

Momentul despartirii.

Momentul despartirii.

Ce a ramas dintr-un fost drum strategic cladit pe turba.

Ce a ramas dintr-un fost drum strategic cladit pe turba.

DSC_7857

Maratonul Vinului, o noapte la stana in Baiului si bujorei in Bucegi, toate intr-un singur weekend.

Prima parte – Maratonul Vinului

Dimineata zilei de sambata ne gaseste in drum spre Urlati pentru un prim concurs de MTB pe anul acesta, Maratonul Vinului. In timp ce imi fac incalzirea pe prima urcare inca nu-mi vine sa cred ca am lasat trail-urile din jurul Brasovului pe forestierele de langa Urlati, si cu toate astea indiferent de traseu un concurs inseamna si experienta de a trage de tine mult mai mult decat ai face-o in mod normal, inseamna puls in gat si satisfactia ca motoarele merg rotund, inseamna intrecere cu ceilalti si cu tine insuti.

Primul concurs pe anul acesta ar fi trebuit sa fie Avrig-ul dar o coasta fisurata cu cateva zile inainte mi-a zadarnicit orice speranta de a participa asa ca au urmat weekenduri cu aventuri in timpul saptamanii combinate cu mini-epice in Sureanu si multe iesiri prin jurul Brasovului. Dar pana la urma nevoia de competitivitate trebuia si ea astamparata cumva si cum Maratonul Vinului era singura alternativa iata-ne la aliniati la start. La plecat se pleaca ca de obicei tare si pe prima urcare ne spargem pe plutoane si plutonase, fiecare in functie de wattii / kg pe care ii are la purtator. Din concurentii de la categorie trec in fata Frunzeanu si Bostan iar eu ma tin de Filip si de Petrache pe prima urcare.

Pe coborare in schimb lucrurile se schimba si trec pe langa mine pe rand Rosca, Horia Pal si Duta si imi dau seama ca ar fi ajutat mult macar o tura pe traseu pentru a vedea cum vin curbele si cum e cel mai bine sa le abordezi. Nu-i nimic, recuperez pe bucatile de urcare si la a doua urcare il ajung din urma pe Rosca. Pe aici in schimb imi dau seama ca e si un mare dezavantaj al unui traseu pe ture cu starturile apropiate, respectiv aglomeratia pe ultimele ture, asa ca faptul ca traseul devine din ce in ce mai cunoscut e compensat de faptul ca trebuie sa ai grija cum depasesti concurenti la variantele mai scurte. Vine si tura trei, vin si crampele pe care le combat cu success cu solutia de rosii, ghimbir, sare si otet. Pe ultima urcare il prind din urma din nou pe Rosca, pacat ca incepe coborarea si el dispare in zare. Merg totusi surpinzator de rotund pana la sfarsit, terminand pe 4 la categorie si 14 la general si cu satisfactia unui concurs in care motorasele au mers suprinzator de bine. In restul numai de bine de organizare si chiar si de traseu.

Partea a doua – Afumarea din Baiului.

Cu partea competitiva din noi (mine) astamparata vine timpul pentru o mini-aventura in spatiul unei seri si al unei dimineti, respectiv o noapte petrecuta impreuna cu Vali, Muha si Octavian la o stana din Baiului. Ei urca din Traisteni, noi venim dinspre Valea Azugii si ne intalnim la jumatate de drum la o stana de sub Cazacu, adapost numai bun pentru o noapte petrecuta la inaltime. Nori albi si pufosi acopera varfurile mai inalte din Neamtului, culmile sunt cuprinse de verdele crud al primaverii iar noi simtim din plin in picioare oboseala concursului.

Prindem ultimele raze ale apusul exact atunci cand ajungem la locul de adapost si trebuie sa recunosc ca imi place sa petrec astel de momente in locuri salbatice. Focul, seara petrecuta cu prieteni si fumul sunt un bonus al unui moment fain petrecut intr-un loc frumos.

Jocuri de lumina.

Jocuri de lumina.

A doua zi de dimineata, in schimb, momentul in care ceasul suna la ora la 5:40 e cat se poate de brutal, oricat de bine si de cald ar fi fost in adapostul nostru peste noapte. Noi vrem sa plecam devreme pentru a urca impreuna cu Andreea si Beleanu pe traseul din ziua 4 de la 4 Munti, in timp ce Vali cu Muha si cu Octavian se grabesc putin pentru a ajunge in Bucuresti. Tot din categoria momentelor frumoase in locuri frumoase e si coborarea spre Azuga, numai buna pentru a lasa bicicleta sa curga la vale. Fata in fata se vede clar Bucegiul cu zapada din ce in ce mai putina. Din nou momente faine in locuri faine.

Partea a treia – Bujoreii din Bucegi.

Odata ajunsi la masina ne asternem din nou la drum, de data asta spre Moeciu de Sus unde speram sa ne intalnim cu Andreea, Pepi si Beleanu pentru a ajuta un pic la igienizarea traseului din ultima zi de la 4 munti. Cand plecam din capatul vaii Bangaleasa oamenii au plecat la deal de o ora si ceva si oricat ne grabim picioarele grele dupa ziua de ieri isi spun cuvantul si reusim sa-i prindem din urma abia dupa ce ocoolim pe curba de nivel varful Bucsa.

Dinspre Leaota ne face cu mana prietenul nostru Cumulo Nimbus, de data asta deja imbracat in vesmite vinetii, Beleanu trebuie sa ajunga la ora 2 la masina asa pornim inapoi la vale, nu inainte de a face cateva filmulete pedaland prinre bujoreii infloriti prematur. Chiar daca nu am reusit sa ajutam cu prea mare lucru a iesit o tura chiar faina de cateva ore, numai buna pentru a umple pana la refuz un weekend si asa plin, asa ca ne retragem in Brasov pentru a recupera o parte din orele de somn pierdute sambata noaptea. Un weekend cu de toate, un pic pe fuga si un pic atipic pentru modul mai “slow” in care ne-am petrecut zilele libere in ultima perioada.

Dupa concurs, suprinzator de fresh si surpinzator de multumit cum am mers.

Dupa concurs, suprinzator de fresh si surpinzator de multumit cum am mers.

Bicicleta in spate si verdele crud ce in curand se va trece si in zonele inalte.

Bicicleta in spate si verdele crud ce in curand se va trece si in zonele inalte.

Ajunsi in zona de creasta in Baiului, cu verde crud de primavara si nori pufosi.

Ajunsi in zona de creasta in Baiului, cu verde crud de primavara si nori pufosi.

Trupa ajunsa la adapostul din seara asta.

Trupa ajunsa la adapostul din seara asta.

Pensiunea "Caprioara"

Pensiunea "Caprioara"

Apusul zilei.

Apusul zilei.

A doua zi de dimineata, cu Bucegiul inca cuprins de zapada in fundal.

A doua zi de dimineata, cu Bucegiul inca cuprins de zapada in fundal.

De aici tot la vale.

De aici tot la vale.

Cateva ore mai tarziu, schimband versantul.

Cateva ore mai tarziu, schimband versantul.

Urcam cu spor.

Urcam cu spor.

Bujoreii inforiti timpuri si single-trail-ul ce inconjoara varful Bucsa.

Bujoreii inforiti timpuri si single-trail-ul ce inconjoara varful Bucsa.

Ride on!

Ride on!

IMG_20180513_114655.jpg

In departare, prietenul nostru Cumulonimbus.

In departare, prietenul nostru Cumulonimbus.

DSC_7877.jpg

DSC_7886.jpg

Intalnirea de la portile Bucegiului.

Intalnirea de la portile Bucegiului.

Un moment de respiro inainte de coborarea spre masina.

Un moment de respiro inainte de coborarea spre masina.

DSC_7010

Cu bicicletele prin Podisul Hartibaciului, fata in fata cu Fagarasul

Sau locuri unde nu exista KOMuri, segmente de Strava, dar pustiul compenseaza cu imaginea Fagarasului pe fundal, drumuri salbatice si sate rupte din romanele lui Preda, Petrescu si Rebreanu

Sunt putine momente in an in care Fagarasul e mai frumos de la poale decat de pe creste, insa finalul lui aprilie cand verdele crud al padurii se suprapune peste albul de la peste 1500 m, precum si finalul de octombrie, cand prima zapada cazuta pe munte are parca doar menirea de a tempera focul galben-roscat de care sunt cuprinse moliciunile podisului Hartibaciului sunt scurte intervale in care parca muntele e poate chiar mai frumos vazut de peste drum.

Recunosc ca documentarea pentru plimbarea de fata a fost minima. A fost mai degraba ceva impulsiv in stilul “hai sa aruncam un sac de dormit in bagaj si sa o luam din loc”. Am plecat din orasul Fagaras cu directia vest, intr-o explorare slow a drumurilor care lipsesc din Google Maps, de pe harti si chiar din jurnale. Nu stiam nici cat de departe putem ajunge, nici unde ne va prinde noaptea. Aveam in fata doar o harta alba pentru noi, culmi pe care le banuiam traversate de drumuri, chiar si cand acestea lipseau aparent ori cand localnicii ne spuneau ca nu putem razbi. De cand ne tot facem veacul pedaland pe coclauri, am rescris vorba “crede si nu cerceta” in “vezi mai intai cu ochii tai, si decide mai apoi”.

Mica noastra aventura de o zi jumate a inceput pasnic pe drumul asfaltat dintre Fagaras si Calbor. Drum bun, lipsit de trafic ce sare un deal de unde avem pentru prima oara o perspectiva larga asupra Fagarasului, dar si a culmilor din fata. Pe termen scurt identificam o culme clara partial deschisa, partial impadurita pe care intentionam sa o urmam. Suntem destul de siguri ca pe culme exista si un drum de pamant. Totul e sa ne dam seama cum sa urcam si sa il intersectam. In orice caz, intr-un asemenea teren nou, orice deal e o oportunitate pentru o vedere de ansamblu si o planificare a urmatoarelor ore. Pe termen lung ne dam seama ca vom avea o panorama superba asupra Fagarasului, si ca am ales unul din cele mai bune locuri pentru weekendul de fata.

In Calbor, la marginea satului gasim o doamna care ne indruma pe un drum de pamant si iarba ce ar urma sa ne urce pe deal. Drum cinstit, pe care urcam cu foaie mica. Ne spune ca drumul sare practic dealul si coboara pe partea cealalta in Rotbav.

Nu mica ne e mirarea cand ajunsi in culme gasim printre altele o borna de piatra cu marcaj BR. Momentan aparitie sporadica, insa marcajul ne va insoti pe mai bine de 70% din tura. Cea mai dificila parte cand drumurile lipsesc de pe harti ori GPS ramane sa hotarasti la intersectii/ bifurcatii ce varianta sa alegi. In afara de regula drumului mai mare, nu prea ai alte repere si nu poti niciodata sa stii cand parcursul bun va fi intrerupt de o exploatare si se va transforma in 2 santuri pentru rotile imense ale tractorului cu care s-au tras lemne.

Cu primul segment de padure avem noroc, caci ne insoteste un marcaj atipic (patrat alb) ce mai mult ca sigur precede adevaratul marcaj BR. Ma intriga aceasta alegere caci parca as pastra banda rosie pentru adevaratul traseu de creasta din Fagaras si as fi folosit o alta culoare pentru marcajul de pe dealurile pe care ne plimbam noi.

DSC_7015.jpg

Coboram in Cincsor si dupa o scurta pauza la magazinul satului reluam urmarirea marcajului BR care ne conduce pe un forestier bun ce se afunda in padure. Verdele proaspat si suculent ne umple de energie. Renuntam sa mergem spre Ghergheal si ramanem fani BR ce ne conduce deasupra satului Rucar. Aici avem o perspectiva foarte frumoasa peste Fagaras si ochim o culme de deal izolata ce pare numai buna pentru un apus si un rasarit cu muntele cel mare sub ochi. Pentru ca mai avem ceva timp coboram scurt pana in satul ascuns la picioarele noastre, pe care il identificam mai mult cu ajutorul turlei bisericii ce se iveste printre florile albe ale unei livezi aninate deasupra primelor case. Cumparam mancare pentru seara si dimineata si revenim pe dealuri.

Nu cadem deloc la pace in ceea ce priveste locul de cort caci combinatia dorita de noi (vedere spre Fagaras, ferit de vant, departe de stana, cu copaci pentru hamac si iarba proaspata pentrul salteluta lui Radu) este imposibil de gasit prin locurile astea. Pana la urma fiecare mai lasa ceva de la el si ne facem culcusul pe un petec de iarba curatat bine, cu spatele la Fagaras.

A doua zi peisajul se schimba. Mai multe dealuri golase, mai putina padure, mai multe turme (cred ca in aprilie-mai se pasuneaza intensiv pe aici, iar cand iarba se usuca pe dealuri ciobanii urca oile la munte) si mai greu de navigat. BR e pierduta si navigam mai mult la inspiratie pana deasupra satului Somartin. Fagarasul desi aceleasi, arata diferit pe masura ce pedalam spre vest caci alte muchii si varfuri ajung in prim-plan. Acum avem perspective spre zona cea mai alpina, cuprinsa intre Vistea si Negoiu.

In Sasaus pierdem din nou marcajul insa ne descurcam binisor si coborarea finala o facem in Sacadate de unde traversam DN-ul spre Porumbacu. Pentru ca mai intra ceva MTB ne continuam traseul pe o retea de forestiere ce leaga Porumbacu de Sus de Cartisoara, pentru o alta perspectiva, mai de aproape asupra vailor principale din Fagaras.

Din Cartisoara se poate continua pe sub munte pana spre Sambata, via Vistisoara si Manastirea Sambata, dar noi alegem asfaltul caci este deja orA 18.30 si in urmatoarele doua ore trebuie sa mancam sub roti 50 de kilometri scursi molcom prin satele de sub munte.

Revenim la masina dupa o cursa cu noaptea, in care bifurcatia mult dorita spre orasul Fagaras se incapatana parca sa apara.

In spatele nostru s-a consumat un apus frumos cu un soare mare si rosu si muntele sta acum din nou in spatele meu, invaluit in primele umbre ale noptii. El ne va astepta mereu, si la vara pentru cateva ture de trekking, si la toamna pentru alte ture de bicicleta, ba chiar si iarna, daca am redeveni prieteni cu zapada. Pana una alta tura de fata a reaprins parca scanteia MTBului in mine si sunt sigura ca haiducia pe care o planificam pentru 1 mai va repune relatia cu MTBul pe fagasul ei normal.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1523044781
https://www.strava.com/activities/1525849193

Prima intalnire cu deaurile si padurile din partea sudica din Podisul Hartibaciului.

Prima intalnire cu deaurile si padurile din partea sudica din Podisul Hartibaciului.

Sunt putine momente in care padurile de foioase arata ca in imagine. In mai putin de 2 saptamani aproape tot verzisul de la sol dispare fiind inlocuit de intunecimea padurii.

Sunt putine momente in care padurile de foioase arata ca in imagine. In mai putin de 2 saptamani aproape tot verzisul de la sol dispare fiind inlocuit de intunecimea padurii.

Locuri ce arata intr-un mare fel.

Locuri ce arata intr-un mare fel.

Tot la vale.

Tot la vale.

Joaca cu terenul, si trebuie spus ca impreuna ca desi avem dupa noi si sac de dormit si haine pentru seara, greutatea nu ne tine deloc inapoi.

Joaca cu terenul, si trebuie spus ca impreuna ca desi avem dupa noi si sac de dormit si haine pentru seara greutatea nu ne tine deloc inapoi.

Prin paduri prin care nu pare sa fi calcat nimeni de multa vreme.

Prin paduri prin care nu pare sa fi calcat nimeni de multa vreme.

In cele doua zile ne-am simtit ca si cum am fi pedalat cu ochii mintii prin Fagaras, deslusind varfuri si muchii si aducandu-ne aminte de momentele petrecute acolo.

In cele doua zile ne-am simtit ca si cum am fi pedalat cu ochii mintii prin Fagaras, deslusind varfuri si muchii si aducandu-ne aminte de momentele petrecute acolo.

Din nou la vale, spre depresiunea Fagarasului, pentru aprovizionarea de seara.

Din nou la vale, spre depresiunea Fagarasului, pentru aprovizionarea de seara.

Aici ar fi fost locul de bivuac de nu ar fi batut un vant destul de hain.

Aici ar fi fost locul de bivuac de nu ar fi batut un vant destul de hain.

In lipsa de alternative, improvizam.

In lipsa de alternative, improvizam.

Culorile rasaritului.

Culorile rasaritului.

DSC_7052.jpg

Pastoral.

Pastoral.

DSC_7067.jpg

Ar putea fi la fel de bine Elvetia, sau Kyrgystan.

Ar putea fi la fel de bine Elvetia, sau Kyrgystan.

Spre vest, tot timpul cu Fagarasul in fata.

Spre vest, tot timpul cu Fagarasul in fata.

Aproape de sfarsitul periplului nostru prin podis.

Aproape de sfarsitul periplului nostru prin podis.

De aici, tot la vale spre caldura din depresiunea Fagarasului.

De aici, tot la vale spre caldura din depresiunea Fagarasului.

Schimbam partile si forestiere cu cele de la poalele Fagarasului, de data aceasta cu tot cu rauri de trecut.

Schimbam partile si forestiere cu cele de la poalele Fagarasului, de data aceasta cu tot cu rauri de trecut.

Ultima geana de lumina.

Ultima geana de lumina.

Apusul zilei.

Apusul zilei.

DSC_6569

Taormina si o zi de pedalat in jurul Etnei, ultimele zile din Sicilia

Vineri- Taormina

Locul de cort de aseara a fost unul din cele mai reusite in ceea ce priveste imersarea in natura. Departe de drum, intre o plantatie de vita de vie si o padurice, pe pat de iarba moale si cu ciripit de pasari in urechi. Iar pe fundal, Etna.

Ziua de vineri ne gaseste pedaland din nou spre mare. De data asta spre marea Ionica. Drumul coboara vertiginos, pe stradute, si te arunca, de fapt aproape ca te scuipa pe promenada din Naxo. Nu sunt prea multi turisti, sezonul abia a inceput, cu indulgenta, insa e opulenta de baruri si terase deschise in zona. Asa am nimerit si la o “impinge tava” 10 kilometri mai devreme, unde am oprit, am comdandat 2 portii de mancare de caciula si am mancat chiar daca nu ne ne era foame si pedalasem abia 30 de kilometri pe ziua de azi, si aceia la vale. Dar pe principiul ca “ce-i in mana nu-i minciuna”, mai bine sa avem ceva cald, proaspat, gustos si fara fite in stomac, decat biscuiti.

Tinta zilei de azi este Taormina si desi nu ne e neaparat in drum, urcarea de 200 de metri diferenta de nivel ne rasplateste cu imagini la superlativ. Etna mereu in fundal, marea sub noi, mici golfuri cu apa limpede delimitate de promontorii ce se avanta curajoase spre mare, si un vechi teatru grec din secolul 2 inaintea erei noastre.

Nu am sa insist pe istoria locului, informatii suficiente gasiti pe internet, insa simplul fapt de a te plimba printr-un loc ce a trecut prin secole, prin stapaniri nenumarate (greci, romani, arabi, normani, spaniolo si apoi italieni), a supravietuit razboaielor, cutremurelor (nu neaparat neafectat) pare o sfidare a timpului. Sau in orice caz, un astfel de loc da cu totul o alta valoare scurgerii vremii. Scade cumva insemnatatea secolelor si scoate in evidenta miicimea si lipsa importantei zilei de azi in scurgerea generala a timpului. Ascultand povestile ce rasuna clar din ghidul audio, nu pot sa nu ma gandesc ca mi-ar face placere sa asist la un spectacol de opera aici. Verdi, Puccini, Rossini, apus de soare, marea sub noi, Etna inzapezita vizibila prin una din arcadele ramase inca in picioare si arta care transcende si ea timpul. Oare grecii care au ridicat teatrul initial se gandeau ca va mai fi folosit in acelasi scop si peste 2000 de ani. Oare cum sunau si aratu spectacolele acum 2000 de ani? Oare ideea noastra despre arta ar avea sens pentru un spectator grec de acum 2 milenii?

Sicilia intr-o singua imagine, urcari, mare si Etna. Indreptandu-ne spre Taormina.

Sicilia intr-o singua imagine, urcari, mare si Etna. Indreptandu-ne spre Taormina.

Dupa partea culturala din Taormina e cazul sa ne reindreptam spre munte. Alegem sa urcam dinspre nord pe doua drumuri aproape pustii: mai intai spre Mareneve la 1400m, apoi coboram in Milo la 700 m si prindem urcarea principala spre Rifugio Sapienza. Sau cel putin asa suna planul facut de Radu pe treptele de piatra ale unei case din Piedimonte Etnea aducand ca principal argument locurile propice de cort. Eu insa nu m-as baza pe asta. Mai repede lui Radu ii place sa urce si cu cat e mai mult munte la mijloc si cu cat sunt mai multe calorii arse, cu atat e mai fericit.

Locul de cort din seara asta e intr-o mica padurice, terasata, intr-una din nenumeratele curbe ale urcarii. E cald si placut, asa ca mancam afara ascultand vulcanul cum maraie mocnit deasupra noastra. E un sentiment ciudat sa te gasesti pe pantele unui munte care are viata si un timp al sau propriu ce ii dicteaza ciclurile de eruptie. Pare un urias ce nu doarme niciodata, sau cel putin nu a dormit in ultimii 3000 de ani. Doar picoteste din cand in cand.

Sambata- Etna

Scurta noastra vacanta in Sicilia se va incheia cu Etna in sus si in jos. In ciuda planurilor de cu seara, tot la 9 dimineata ajungem sa plecam. Aerul inca racoros al diminetii, asfaltul bun si gradientele de bun simt fac ca prima parte a urcarii spre Mareneve sa mearga usor. Cand stii ca in fata iti stau 2000 m diferenta de nivel, mai bine ignori ceasul si te concentrezi doar pe inlantuitea serpentinelor. Cum nici nu stiu cate tornante are drumul, nu imi ramane decat sa caut cu ochii cerul albastru ce vesteste printre varfurile pinilor un eventual platou. Insa Sicilia m-a invatat ca nu exista mereu un platou ce precede un pas. De multe ori totul e doar o urcare si apoi o coborare continua, profilul de azi urmand sa respecte si el regula.

La finalul urcarii contabilizam scurt 900 m diferenta de nivel pe ziua de azi. Partea superioara (cota 1400-1600 m) se desfasoara printr-un peisaj post razboi nuclear dominat de cenusa ramasa din eruptiile ulterioare si bolovani negri cu aspect poros, printre care cresc palcuri de iarba sau isi duc viata diverse soparle.

Drumul pe care suntem noi nu e principala cale de access spre Etna. El urca doar pana la o statiune de schi, ca mai apoi sa coboare la 700 m si sa urce in final pana la 1950 m.

Coborarea e invaluita intr-o ceata atipica, ce inghite soare, cer albastru, dar si satele de sub noi ce se vad ca prin pacla

Urcarile ca si coborarile par sa aiba lungimi si gradienti similari si beneficiind de un asfalt perfect ne vedem repede la 700 m altitudine in Nicolisi. De aici mai pierdem inca 100 m pana in Zafferana Etnea de unde incepe una din urcarile pe partea sudica. Sansa ne scoate in cale o Tavola Calda unde mancam regeste desi e abia ora 11.00 si nu ne e neaparat foame: torteliini, pasta alla norma, cola, 2 strudele cu ricotta proaspata si 2 expresso. Transfagarasnul din fata cere resurse si pe cand ma lupt cu ce am in farfurie parca vad cum vor intra rand pe rand in sistem: mai intai cafeaua si zaharul din Cola. Cu pastele am sa ma lupt putin, le voi mai simti inca pe limba gustul de sos de rosii pana se vor transforma in energie benefica, dar astea sunt cu bataie lunga. Ultimul probabil ca va fi strudelul, dar asta era mai mult pentru suflet si mai putin pentru eficienta pedalatului.

Dupa pauza de masa ne asternem la drum sa mancam sutele de metri diferenta de nivel pe paine. V-am zis ca Sicilia e si despre mancare, in toate formele ei. Si putina miscare se asorteaza la fix dietei mediteraneene.

Urcarea in sine nu ma impresioneaza cu nimic. De altfel cred ca a fost cea mai putin interesanta din Sicilia. Gradientul ramane constant pe la 6-7 %, soarele bate si el cu putere, asfaltul se strica vazand cu ochii si ca un facut, acolo unde-i asfaltul mai prost si mai dus, acolo sunt si bucatile de 10% si tot acolo bate si vantul ca turbatul. Peste toate as trece daca ar fi ceva de vazut, insa din unghiul asta pana si muntele arata neinteresant.

Perspectivele sunt ceva mai bune de pe drumul ce vine din Nicolisi si ne va servi noua pentru coborare. O coborare cinstita, de aproape 2000 m diferenta de nivel, ce se scurge legat pana in Catania. Cred ca daca ti-ai pune mintea ai putea sa nu dai nici macar o pedala pe aici.

Catania ne asteapta cu un centru in Patrimoniul Unesco pe care avem prea putin timp sa il exploram, asa ca ne rezumam la piata centrala si 2 inghetate marimea L, ca pentru 2 ciclisti pofticiosi

Cu ce am ramas din saptamana ce tocmai se incheie ? Cu certitudinea ca vom reveni atat in Sicilia (caci mai avem jumatate de insula de explorat) cat si in Italia, care ne asteapta cu o traversare sud- nord la care visam de ceva timp.

Unul din cele mai faine locuri de cort, pe terase formate pe sol vulcanic, departe de drum si cu Etna in fundal.

Unul din cele mai faine locuri de cort, pe terase formate pe sol vulcanic, departe de drum si cu Etna in fundal.

Inapoi la drumurile principale.

Inapoi la drumurile principale.

Biserici vechi de 1200 de ani, asezate langa transformatoare moderne.

Biserici vechi de 1200 de ani, asezate langa transformatoare moderne.

IMG_20180330_102537.jpg

L'Isola Bella si apele albastre ale Mediteranei.

L'Isola Bella si apele albastre ale Mediteranei.

Powered by Gran Cereale.

Powered by Gran Cereale.

Taormina, teatrul grecesc cu cea mai faina priveliste. Mi se pare incredibil cand stai sa te gandesti ca un obiect construit de om indeplineste acelasi scop si la 2400 de ani de la constructie.

Taormina, teatrul grecesc cu cea mai faina priveliste. Mi se pare incredibil cand stai sa te gandesti ca un obiect construit de om indeplineste acelasi scop si la 2400 de ani de la constructie.

In Italia nu trebuie sa mergi departe pentru a gasi o opera de arta si fiecare orasel pare sa aiba propriile bijuterii.

In Italia nu trebuie sa mergi departe pentru a gasi o opera de arta si fiecare orasel pare sa aiba propriile bijuterii.

Inca o noapte, inca un loc de cort.

Inca o noapte, inca un loc de cort.

Tot la deal, cu Etna fumegand in fundal.

Tot la deal, cu Etna fumegand in fundal.

DSC_6580.jpg

Bijuteriile baroce din Catania.

Bijuteriile baroce din Catania.

DSC_6592.jpg

Soseaua ce traverseaza raurile de lava ce s-au scurs nu cu multa vreme in urma de pe Etna.

Soseaua ce traverseaza raurile de lava ce s-au scurs nu cu multa vreme in urma de pe Etna.

Fast food italian, cu Pasta ala Norma si Tortellini cu Ricotta.

Fast food italian, cu Pasta ala Norma si Tortellini cu Ricotta.

In cateva ore ajungem de la 2000 de metri in Catania, o mica bijuterie baroca asezata pe malul marii.

In cateva ore ajungem de la 2000 de metri in Catania, o mica bijuterie baroca asezata pe malul marii.

Inghetata de despartie.

Inghetata de despartie.

Inapoi spre Palermo, si de aici spre Romania, speram noi cu tot cu primavara.

Inapoi spre Palermo, si de aici spre Romania, speram noi cu tot cu primavara.

DSC_6501

Muntii Nebrodi si prima intalnire cu Etna

Dimineata ne intampina cu o mare de un albastru ireal si cu 6 din cele 7 insule Aeolian la orizont. Soarele ne-a gasit inca inainte de ora 8 si atmosfera in cort e chiar placuta. Se anunta o vreme superba, soare glorios si absolut niciun nor pe cer.

Primii 40 de kilometri pe malul marii se scurg in mai putin de o ora si jumatate si ne oprim la o cafenea pentru pauza regulamentara de cafea. Noroc ca in Romania nu gasesti capucinno atat de bun, ca as putea deveni dependenta (a se nota ca aceste consideratii vin din partea unui om care nu bea cafea). Insa o cafea buna, cu un croissant sau niste fursecuri alaturi este o mica placere ce se asorteaza cu Italia. Si daca ea vine si inaintea unei urcari cu de aproape 1500 m diferenta de nivel, atunci este startul perfect, la fix cat sa bage putina energie in instalatie pentru primele cateva sute de metri care sunt de regula si cele mai sustinute. Serpentinele drumului se insira una dupa alta, taiate in coasta muntelui, conducandu-ne pe sub un soare de iunie spre un oras catarat pe un promontoriu stancos, la 750 m altitudine- San Fratello. Sub noi, aproape vertical se intinde marea lasata in urma. Este unul din ultimile locuri cu vedere spre Mediterana si unul din putinele locuri cu perspective atat spre mare cat si spre munte. Suntem in inima parcului natural Nebrodi si se pare am prins fara premeditare una catararile recomandate pe forumurile de ciclisti din Sicilia- Portella Fratella Morta. In fata ne stau 30 de kilometri de parc natural pana in prima localitate de pe partea cealalta a muntelui- Cesaro (cu accent pe ultima silaba). Nebrodi sunt destul de impaduriti. Radu dispare repede din campul vizual, asa ca raman cu gandurile mele in timp ce picioarele invart ritmic la pedale si ochii observa cum se schimba padurea pe masura ce urcam, de la verdele plin si suculent de mai, la mugurii de final de martie si pana la pantele aflate inca sub domimatia unei ierni intarziate.

Cum pasul e si el impadurit si fara perspective, incepem sa coboram rapid, sperand la puncte de belvedere spre Etna. Si asteptarile nu ne-au fost inselate. Pe cat pedalam mai mult prin Sicilia, pe atat sunt din ce in ce mai convinsa ca voi reveni. Nu gasesc absolut niciun contra-argument si trebuie sa recunosc ca sunt vrajita de mica insula aflata la capatul Italiei. Ultimii 40 de kilometri ai zilei se scurg cu imaginea Etnei pe fundal, din ce in ce mai aproape, pana ajungem sa ne gasim fix sub ea. Maine o vom explora pe indelete.

Locul nostru de cort, pe un tapsan inierbat pe malul marii si cu miros de flori proaspat inflorite.

Locul nostru de cort, pe un tapsan inierbat pe malul marii si cu miros de flori proaspat inflorite.

Rasaritul zilei.

Rasaritul zilei.

Pauza de cafea (si croissante) de la ora 10, cafea italiana buna si ieftina.

Pauza de cafea (si croissante) de la ora 10, cafea italiana buna si ieftina.

Autoportret de biciclisti fotografi.

Autoportret de biciclisti fotografi.

Cu plecare de la malul marii, pedaland spre un pas de 1400 de metri.

Cu plecare de la malul marii, pedaland spre un pas de 1400 de metri.

A fost probabil ultima tura cu Merckx, o cursiera ce chiar imi place si ce sper sa mai mearga multi kilometri de acum incolo.

A fost probabil ultima tura cu Merckx, o cursiera ce chiar imi place si ce sper sa mai mearga multi kilometri de acum incolo.

Insule eoliene.

Insule eoliene.

Drumul intins spre Nebrodi cei impaduriti.

Drumul intins spre Nebrodi cei impaduriti.

DSC_6468.jpg

Inapoi la iarna.

Inapoi la iarna.

Mafia inca exista in Sicilia. Aparent nu se indeletniceste cu lucruri prea hardcore, dar de existat inca exista.

Mafia inca exista in Sicilia. Aparent nu se indeletniceste cu lucruri prea hardcore, dar de existat inca exista.

Primul contact cu Etna.

Primul contact cu Etna.

Momentul zilei, atunci cand soarele , norii si Etna lucreaza impreuna pentru clipe magice.

Momentul zilei, atunci cand soarele , norii si Etna lucreaza impreuna pentru clipe magice.

DSC_6518.jpg

Drum intins cu Etna in fundal.

Drum intins cu Etna in fundal.