Category Archives: Interesant

DSC_3500

Sfarsitul verii din Octombrie, explorand locuri noi in Hasmas

Azi Oktosommer-ul ajunge la apogeu. +20 de grade si soare intreaga zi. Mergea un weekend in Apuseni, sunt sigura ca padurea arata acum genial pe acolo, dar in weekend avem program cu familiile, asa ca ultimul weekend prelungit cu potential de epice se prescrie pentru primul weekend prelungit pe MTB de anul urmator. Ramanem pe langa casa, dar evadam totusi o zi in terra incognita (pentru noi): Hasmas. Un masiv nou, in care am ajuns o singura data la trekking cu Andrei si Claudia si pentru care ne-au deschis curiozitatea Ioana si Catalin Cretu intr-o tura limitrofa prin Cheile Bicazului. Atunci am aflat de 3 Fantani si alte sate ascunse in munte si legate doar de asfalt de un simplu drum de pamant.

Radu s-a ocupat de planificare. Eu am vazut doar traseul. Ceva de +70 de kilometri, in mod cert prea mult pentru o zi scurta de toamna.

Incepem tura cu o urcare spre Pasul Covaci-Peter. Drumul nostru forestier se insoteste cu Oltul pe de-o parte si cu peretii suprinzatori de stancosi ai Hasmaului pe partea cealalta. Din cate imi dau seama, culmea principala are un abrupt stancos si unul impadurit, ce speram noi sa fie si ciclabil. Cum pedalez eu domol la deal, ma gandesc ca la un moment dat ar fi interesant de facut o tura de-a lungul Oltului, cu cartea lui Geo Bogza in mana. Cand mergi prin Campia Romana, sau chiar pe Valea Oltului, iti vine cumva greu de crezi ca raul acela lenes, dar puternic in felul lui, de a ajuns sa sape un defileu intreg, este cateva sute de kilometri mai sus un mic paraiasi. Iar acum, cand mergi pe langa el, insotindu-i apele ce salte jucause din piatra in piatra, nu i-ai prezice nici pe departe viitorul glorios si forta de a strabate muntii. Dar e ca in viata…Cand pasim in lume avem teoretic, cu totii, sanse egale, dar doar putini ies cu adevarat din multime.

Pasul Covaci-Peter e presarat cu cateva case si o bisericuta mica de lemn. In rest pasiuni si vaci. Cat pleaca Radu sa inspecteze bisericuta, imi fac din bicicleta spatar, din rucsac saltea si ma las mangaiata de soarele amiezii. Sunetul ritmic al talangilor e cat pe ce sa ma adoarma, dar nu cred sa fi facut mai mult de 10 kilometri pe ziua de azi, asa ca las acest dolce far niente pentru alta data si pornesc pe urmele lui Radu, pe o urcare arida ce imi aminteste de Obcinele Giumalaului si care ar trebui sa ne conduca ocolit, mai aproape de varful Hasmas. Dupa o alta ora de pedalat si vreo 30 de minute de pauza foto cu Cheile Bicazului, ce se vad dintr-un unghi foarte interesant

Dupa vreo 20 de kilometri pedalati, vin deja primele ganduri de a reconfigura traseul si gasim pe harta o posibila solutie (sa ocolim pe un traseu marcat cu PA Muntele Rotund). Din pacate, ajunsi la fata locului, poteca de altfel extrem de promitatoare si ciclabila, este impracticabila datorita cazaturilor dispuse la intervale regulate de cativa metri. Cand a venit primul val de racire in Romania, la inceputul lui octombrie, s-a lasat nu doar cu ploi, ci si cu vant puternic, vant ce aparent a facut ravagii in multe zone de culme, lasand copaci intregi cazuti in dezordine si blocand multe poteci din munti. Asa ca revenim la intersectia de trasee din Poiana Alba si prindem un drum de iarba, ce ne va duce in final in BA spre Paraul Oii. De acolo, pe un marcaj PR, pe o urcare sustinuta, dar majoritar ciclabila reusim se iesim intr-o sa inalta de unde vom cobori spre Trei Fantani.

E cam ora 16.00 cand suntem in sat, si daca drumul care apare pe harta si ar duce spre Poiana Alba nu ar fi de fapt o albie de rau, ne-am risca sa urcam cei 600 m diferent de nivel intr-o ora, ca mai apoi sa tinem culmea principala a Hasmasului si marcajul BR. Dar ne pierdem rapid speranta, caci varianta asta nu pare ciclabila la deal, si alegem drumul mare, ce ne va purta ocolit in Poaiana Tarcau. Desi eram siguri ca pedalam pe varianta buna, la un moment dat, dupa o exploatare, ramura pe care ne gaseam noi (mereu cea mai mare) moare subit intr-o albie de rau si ne trezim impingand bicicletele la deal, intr-o cursa cu noaptea. Ajungem in final in Poiana si de acolo in Balan fara sa aprindem frontalele si la intoarcere spre casa cumpar din Balan o paine cinstita cu cartofi ce va sfarsi la paine prajita pe discul de fonta, unsa cu unt si innobilata cu o telemea veche de oaie, mancare de sculati mortii din mormant, de pofta!

Cu siguranta e de revenit in Hasmas, la MTB sau chiar pe schiuri de tura, la iarna, caci abia ce ne-am asezat putin in peisaj si ne-am construit niste repere. Nimic mai mult.

Traseu: Balan-Pasul Covacipeter (BA)- Saua Medias- Poiana Mediasului de Jos -Saua Lodui (CR)- Ciofronca-Tunzaria- Poiana Alba (BR)- Paraul Oilor (BA)- Culmea lui Paleu- drum 3 Fantani (PR)- drum forestier Trei Fantani-Poaiana Tarcau-Balan (CR)
Track si date: https://www.strava.com/activities/1239267372
Text: Mihaela

De dimineata, cu un Hasmas surprinzator de stancos in fata.

De dimineata, cu un Hasmas surprinzator de stancos in fata.

In Covaci-Peter, aproape de locul de unde ar trebuie sa plece si Oltul langa care am crescut.

In Covaci-Peter, aproape de locul de unde ar trebuie sa plece si Oltul langa care am crescut.

Spre Hasmas!

Spre Hasmas!

DSC_3472.jpg

Marcajele din Hasmas, pentru ca timpii sunt complet redundanti....

Marcajele din Hasmas, pentru ca timpii sunt complet redundanti….

Cea mai inedita perspectiva asura Cheilor Bicazului de care am avut arte pana acum, cu un Ceahlau in planul indepartat.

Cea mai inedita perspectiva asura Cheilor Bicazului de care am avut arte pana acum, cu un Ceahlau in planul indepartat.

Un fel de Yosemite de Romania

Un fel de Yosemite de Romania

Locuri numai bune de pedalat.

Locuri numai bune de pedalat.

Ultimele nuante de toamna.

Ultimele nuante de toamna.

Odihna, pauze si poze. Pauze pe care aveam sa le regratam putin mai inainte.

Odihna, pauze si poze. Pauze pe care aveam sa le regratam putin mai inainte.

DSC_3500.jpg

Ultmele raze de soare la iesirea din Trei Fantani, inainte de mini-balaureala catra poiana Trocau.

Ultmele raze de soare la iesirea din Trei Fantani, inainte de mini-balaureala catra poiana Trocau.

Ultima geana de lumina si promisiunea ca vom reveni cat e curand din nou prin zona.

Ultima geana de lumina si promisiunea ca vom reveni cat e curand din nou prin zona.

DSC_3527.jpg

DSC_3371

Clabucetul Taurului, Culmea Sorica, Susai si Pietricica, in saua mtb-ului

Saptamana de vara din Octombrie e abia la inceput, si dupa ce in urma cu o zi am admirat abruptul vestic al Bucegiului de pe dealurile din zona Bran-Moeciu astazi e momentul sa schimbam unghiul si sa ne mutam pe culmile impadurite din Neamtului si Baiului. Singura speranta e ca iarna ce si-a facut de cap in urma cu o saptamana, frigul si vantul sa nu fi scuturat prea tare frunzele padurilor de fag din zona.

De data aceasta suntem in formatie extinsa, cu Cindy si cu Nico si cu plan de invartit prin pe forestierele si pe potecile din zona Predeal – Azuga. Iar daca ieri ritmul a fost mai de relaxare si de facut poze astazi ceva imi spune ca pedalele vor vrea sa stranga si ceva kilometri si ceva diferenta de nivel pana la sfarsitul zilei. La asta ajuta pe de o parte si traseul care se desfasoara in mare parte prin padure, cu puncte rare de belvedere si cerul cenusiu si mohorat care ne insoteste cam pe tot parcursul zilei.

Pe de alta parte chiar daca sunt putine locurile de belvedere sunt cat se poate de spectaculoase, cum ar fi cel de pe Clabucetul Taurului unde ajungem la fix pentru a prinde unul din putinele momente in care soarele ne-a suras din plin. Asa ca luam o pauza mai lunga, facem poze, deslusim peste drum toate detaliile abruptului Prahovean, acum in varianta de pereti de stanca intercalati cu vai inca acoperite de zapada cazuta in urma cu o saptamana. E fascinant cand stai sa te gandesti prin cate din locurile respective ne-au dus pasii in ultimii ani si cat de multe amintiri avem legate de fiecare vale zarita in departare, unele din ele deja sterse, unele din ele amestecate. Iar amintirile si experientele respective au transformat muntele amenintator si impresionant din primele ture intr-un loc familiar si cunoscut. Iar dintre toate activitatile doar alpinismul vine cu o rezerva aproape inepuizabila de aventuri si de provocari.

Dar revenind la povestea zilei dupa ce soarele intra intre nori, noi ne straduim sa ne dam jos de pe Clabucetul Taurului, negociind initial o poteca plina de cazaturi ce se transforma intr-un traseu marcat (punct albastru) pe care chiar e foarte distractiv de coborat pana in Azuga. De aici ne asezam din nou la urcare pe Valea Cazacu si mai departe spre Muchia Urechea dupa care pe sub varf pana in locul in care te lasa gondola.

In Azuga lucrurile se misca pentru MTB, au aparut mai multe variante de trasee e coborare, s-au amenajat ceva poteci iar noi avem norocul sa nimerim pe una din ele atunci cand coboram inapoi spre DN pe muchia Sorica si care se confunda in parte cu poteca turistica. E un flow trail care ne pune zambetul pe buze si care ne face sa ne gandim daca mai urcam odata cu gondola pentru a mai face coborarea. Lasam in schimb planurile pentru a exersa tehnica de downhill pentru vara urmatoare si pornim inapoi spre Susai, de unde mai prindem o coborare scurta, dar faina spre Valea Azugii, incheind ziua cu bucla faina spre poiana stanei din Pietrica si ajungem la fix inapoi inainte e lasarea intunericului ce vine din pacate din ce in ce mai repede.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1231767765

Pregatiti de asaltul partiei Cocosul, varianta prin invaluire.

Pregatiti de asaltul partiei Cocosul, varianta prin invaluire.

Sus-jos, sus-jos, prin paduri de fag ingalbenite.

Sus-jos, sus-jos, prin paduri de fag ingalbenite.

Privind peste drum spre Bucegiul cu cusma.

Privind peste drum spre Bucegiul cu cusma.

Unii pedaleaza, altii cara, fiecare dupa preferinte pe bucata abrupta ce urca spre Clabucetul Taurului.

Unii pedaleaza, altii cara, fiecare dupa preferinte pe bucata abrupta ce urca spre Clabucetul Taurului.

Panorama zilei.

Panorama zilei.

DSC_3385.jpg

Un fel de adio iarna si paduri colorate. Cel putin pana anul ce urmeaza.

Un fel de adio iarna si paduri colorate. Cel putin pana anul ce urmeaza.

Pe serpentine, pe punct albastru, spre Azuga.

Pe serpentine, pe punct albastru, spre Azuga.

Sa tot faci carry-bike prin astfel de paduri.

Sa tot faci carry-bike prin astfel de paduri.

Padurile de fag din Baiului, inainte de a prinde coborarea pe culmea Sorica.

Padurile de fac din Baiului, inainte de a prinde coborarea pe culmea Sorica.

DSC_3437.jpg

Coborarea turei, poteca foarte frumoasa ce coboara pe culmea Sorica, acum pregatita si cu ceva contrapante.

Coborarea turei, poteca foarte frumoasa ce coboara pe culmea Sorica, acum pregatita si cu ceva contrapante.

DSC_3202

O zi de toamna cu paduri ruginii si zapada, intre Bucegi si Crai

Zilele de toamna in care padurea innebuneste cu adevarat, zile in care totul e cuprins de ruginiul fagilor sunt cate se poate de putine in fiecare an. De obicei frigul ori un vant turbat rezolva rapid ultima explozie de culoare inainte de monocromul iernii. E drept, dupa ruginiul fagilor urmeaza galbenul mestecenilor cu ale lor frunze incapatanate urmat de auriul zadelor din Bucegi, dar totusi parca cel mai aprins si mai spectaculos e tot rosul padurilor de fag. Sunt zile in care nu are sens sa te grabesti nicaieri si in care e mai bine sa incerci sa absorbi cat mai bine frumusetea si culorile din jur. Nu de alta dar pana la urmatoarea scurta izbucnire ai de asteptat mai bine de un an.

Iar anul acesta iarna si-a bagat si ea putin coada pentru a modifica putin cromatica, deoarece zapada cazuta in urma cu o saptamana a hotarat sa mai zaboveasca in zonele inalte, dand astfel fundalul perfect pentru spectacol. Si cum sunt putine locuri in Romania care se pot compara ca deschidere si ca privelisti cu dealurile din zona Bran Moeciu, e usor de intuit care a fost destinatia. Practic cu un efort minim, intr-o jumatate de ora poti fi pe culme, cu Bucegiul prabusiundu-se peste tine, iar atunci cand se schimba lumina nu ramane decat sa schimbi dealul si culmea, iar muntele care se pravaleste nu mai este Bucegiul, ci Craiul.

Noi pentru dimineata alegem culmea lunga care coboara spre Simon, cu un Crai in care urmele de zapada se topesc vazand cu ochii pe masura ce inainteaza ziua. Sunt locuri prin care n-am ajuns pana acum, dar multumita lui Laurentiu nici nu e nevoie de prea multe momente de cautat poteca si de orientare. Doar pauzele de poze ne fac sa ne deplasam in ritm de melc turbat si cu o mica ingrijorare in suflet pentru momentul in care vor trebui sortate toate fotografiile.

In schimb schimbarea ajunge incet- incet si in varful culmilor, unele fanare sunt abandonate, altele reparate, drumuri noi apar in unele locuri in vreme ce alte poteci sunt cuprinse de paragina si de cazaturi. E normal, dar stam si ne gandim ca sunt sanse destul de mari ca sa traim ultimii ani sau ultimile decade ale unui mod de viata stravechi, iar schimbarea e probabil mult mai vizibila prin ochii lui Laurentiu care colinda dealurile astea de ceva vreme.

Pe seara vine momentul sa schimbam locul de joaca si ne indreptam spre Magura Branului spre care gasim o urcare suprinzator de curata si de pe care reusim sa ne dam jos pe o potec la fel de surpinzator de faina. Soarele e la apus atunci cand ajunem deasupra Simonului, fix in fata noastra Bucegiul acoperit de zapada se inalta semet, un batran cu un catel trec pe langa noi indreptandu-se spre o casa batraneasca cocotata pe culme in timp ce din vale rasuna, in cel mai dulce stil romanesc, o manea care care strica tot zen-ul momentului. Schimbarea e, din pacate, in aer.

Intrarea pe muchia lunga care coboara spre Simon.

Intrarea pe muchia lunga care coboara spre Simon.

Pedaland cu Craiul inca acoperit de zapada in fundal.

Pedaland cu Craiul inca acoperit de zapada in fundal.

Perspective.

Perspective.

DSC_3156.jpg

DSC_3159.jpg

Perspective

Perspective

Momente numai bune de lancezit si de fotografiat.

Momente numai bune de lancezit si de fotografiat.

Rural.

Rural.

DSC_3198.jpg

Elvetia? Nu, doar Bucegi!

Elvetia? Nu, doar Bucegi!

DSC_3204.jpg

Liniste si pace.

Liniste si pace.

DSC_3216.jpg

Poteci faine si privelisti pe masura.

Poteci faine si privelisti pe masura.

Pe gaura cheii.

Pe gaura cheii.

Privind inapoi spre depresiunea Brasovului.

Privind inapoi spre depresiunea Brasovului.

De aici doar la vale.

De aici doar la vale.

Muchii si planuri.

Muchii si planuri.

In postura de capitan al capitei.

In postura de capitan al capitei.

Ultimele raze e soare.

Ultimele raze e soare.

DSC_3035

Transvulcan, Varful Straja si traseele Lupilor si Balo

Pentru ultima zi in Valea Jiului am ales un traseu mai scurt, astfel incat sa fim siguri ca nu ne prinde noaptea ca in primele 2 zile :). Inca de cand am plecat de acasa ne-a intrigat drumul marcat ca “Drumul Roman”, drum ce pleca din Vulcan, sarea muntii si iesea mai sus de Targul Jiu. O traversare nord-sud iesea din discutie, insa drumul ne usura mult munca de planificare: drum pana intersectam culmile estice ale Valcanului si de acolo directia Straja.

Imediat ce parasim drumul national si ne incadram pe judeteanul spre Pasul Vulcan asfaltul se transforma in niste placi de beton de cand lumea si la fiecare curba ma astept sa ne mutam cu totul pe drum de tara. Mare imi este insa supriza cand ne trezim langa o parcare ce deserveste un telescaun nou, iar de aici totul se schimba. Dalele se pierd sub asfaltul perfect ce invita mai repede la cursiera decat la MTB. In ignoranta mea, habar nu aveam ca aici este un telescaun , pardon, o telegondola si incep sa ma intreb care e rostul ei si ce anume deserveste. Aveam sa aflu dupa primele serpentine cand incep sa apara din senin indicatoare cu panta de 21%. Asa ceva numai pe la Campina si Breaza am mai vazut :). Pe piciorul imediat urmator in dreapta mea se vede clar Straja, destinatia zilei de azi, ce cu ajutorul asfaltului de fata devine chiar si mai aproape. Borna de pe stanga promite inca 2 kilometri pana in Pasul Valcan. O nimica toata, chiar daca ii ducem din indicator de 21% in indicator de 19% si tot asa. Inca nu stiu daca as razbi urcarea aia pe cursiera sau nu. Strava spune ca pe km 2 al urcarii, panta medie a fost de 12%, iar pe km 3, de 15%. In unele serpentine ma jur ca ma intrebam cu au turnat asfalt si masinile mai vechi ce veneau pe pe contrasens coborau in frana de motor. In Pasul Vulcan dam de cateva cladiri si niste stalpi vechi de telescaun. Aparent statiunea asta fantoma se bazeaza exclusiv pe telegondola, iar ca partie s-a folosit in sezonul 2014/2015 fix drumul asfaltat pe care am urcat noi (vezi aici).

Pasul Vulcan nu e insa nici pe departe sfarsitul urcarii, caci in fata noastra se vede clar pamblica neagra a drumului cum urca pana hat in cer, pe niste versanti golasi si innierbati spre punctul de maxima altitudine al drumului, la granita judetelor Hunedoara si Gorj. Urcam si noi pana acolo, doar ca sa cautam un loc ferit de vant in care sa facem o pauza. Aparent am terminat nesperat de repede cu urcarea pe ziua de astazi si doar 200 m diferenta de nivel ne mai despart de Varful Straja. In teorie, ca practica ne arata ca lucrurile stau altfel. Mai intai mai coboram 100-150 m sub pas, ca apoi sa parasim drumul cu totul si sa facem un carry bike responsabil, fix pana in spatele celui mai inalt telescaun de la Straja. Metrii se aduna greu, caci nu e nici urma de poteca pe unde am ales noi sa urcam, asa ca navigam printre pietre, smocuri de iarba si tufe de merisoare. Noroc cu sistemul de fixat bicicleta pe rucsac pe care l-am descoperit intamplator in Fagaras si cu care pot sa imi odihnesc ambele maini prin rotatie.

Pe varful Straja mai pregetam putin, caci fata de zilele urmatoare s-a schimbat putin peisajul. Mai vedem doar o bucatica mica din Retezat, Tulisa ne apare insa in fata cap-coada, iar in dreapta, Parangul e ca o carte deschisa cu toate varfurile mai importante vizibile clar in ziua senina de toamna.

Punem hainele pe noi si pornim spre Straja, exclusiv pe drumuri de pietris. La schi la Straja ajungem rar (o data la 2-3 ani), dar la fiecare vizita mai apare cate un telescaun, cate un lac, cate o instalatie, semn ca domeniul schiabil creste. Doar statiunea ramane in aceeasi harababura si tiganie generala, cu cel mai trist urs din judetul Hunedoara inchis intr-o cusca de 2/2 si transformat intr-o mascota nedorita a unei statiuni fara cap si fara coada, o tiganie daca e sa ma intrebati pe mine…

Din Straja pleaca si 2 trasee de tip single trail spre telegondola din Lupeni. Caci da, vechiul telescaun de 2 picioare, incet, molau si ruginit s-a transformat si el intr-o telegondola precedata de un drum ingust, niste parcari in noroi si un fel de arc metalic de dinainte de ’90 pe care a ramas doar inscrisjul “domeniu de agrement”.

Coborarea pe Traseul Lupilor merge cum merge, avand in vedere ca e o coborare la prima vedere si in jumatate de ora ajungem jos la masina. Radu a reinviat dupa 2 zile in care a fost fara chef si fara energie si acum pleaca sa mai dea o urcare pe asfalt si o coborare pe celalat traseu, pe Baloo, eu multumindu-ma sa il astept la masina, profitand de o ora de soare si caldura, delicii din ce in ce mai rare in toamna ce vine.

Cine stie, poate acum ca am realizat ca Retezatul nu e asa departe de Brasov, poate vom mai ajunge pe acolo, iarna ori vara, pe schiuri sau la trekking. Mai sunt inca multe coltisoare de explorat in taramul acela cu ochi albastri, asa cum isi facea singur reclama la intrarea in parc.

Text: Mihaela
Track si date aici: https://www.strava.com/activities/1210587124

Invartim din greu pedalele spre pasul Vulcan, pe drumul proaspat refacut.

Invartim din greu pedalele spre pasul Vulcan, pe drumul proaspat refacut.

Si de aici incepe, vreme de 4 kilometri drumul zaboveste in jurul unei medii de 15%.

Si de aici incepe, vreme de 4 kilometri drumul zaboveste in jurul unei medii de 15%.

Momente in care te bucuri ca esti totusi pe MTB si ca ai rapoarte suficiente pentru a urca astfel de pante.

Momente in care te bucuri ca esti totusi pe MTB si ca ai rapoarte suficiente pentru a urca astfel de pante.

Drumul ireal de bun si mult sub noi locul din care am plecat, localitatea Vulcan.

Drumul ireal de bun si mult sub noi locul din care am plecat, localitatea Vulcan.

Inca putin pana in pas.

Inca putin pana in pas.

Adapost de vant si momente de odihna.

Adapost de vant si momente de odihna.

Pe varful Straja, cu pasul Vulcan in prim plan si cu creasta Parangului in departare, dintr-un unghi din care nu am mai vazut-o pana acum.

Pe varful Straja, cu pasul Vulcan in prim plan si cu creasta Parangului in departare, dintr-un unghi din care nu am mai vazut-o pana acum.

Pedale la inaltime.

Pedale la inaltime.

Unul din cele doua trasee amenajate de curand la Straja, frumos, provocator si foarte fain aranjat.

Unul din cele doua trasee amenajate de curand la Straja, frumos, provocator si foarte fain aranjat.

DSC_3042.jpg

Tot la vale.

Tot la vale.

DSC_2780

Cu bicicleta spre Fundatura Ponorului, explorand o mica bucatica din muntii Sureanu.

Miercuri seara, cu Strava heatmap pe un monitor si Google Maps pe altul incercam sa desenam un track care sa ne duca prin Fundatura Ponorului. Aveam 4 zile de petrecut in Tara Hategului si in Valea Jiului si idei suficiente. Frunze galbene inca nu prea sunt, ar trebui sa mai asteptam doua saptamani, dar sunt locuri noi, vreme buna, frigul de afara promite cer albastru, vizibiltate de toamna, si muulte pedale (ca sa ne incalzim).

Prima zi o dedicam explorarii Fundaturii Ponorului. E putin probabil ca in feedul de Facebook al celor ce intra pe acest blog sa nu fi ajuns la un moment dat macar o poza idilica cu gospodariile imprastiate in Fundatura, fie la ceas de seara, fie la rasarit, curpinse de ceturile toamnei sau lumina primaverii. De cand mergem pe munte am ajuns prin multe locuri izolate: catunele din Cernei, casele imprastiate din Holbav, sate uitate la capat de drum in Trascau ori sate ce parca ies din harta (Letea), si daca stau sa ma gandesc mai gasesc 2-3 exemple. Si desi viata e la fel de grea in toate aceste locuri, tot e acolo ceva fascinant in modul in care oamenii aleg sa ramana pe loc, in batatura, ducand mai departe o viata simpla atat de departata de intamplarile de la oras sau din satele inchegate (ori inghesuite, depinde cum privesti) de la campie.

Mereu cand ajung in astfel de locuri ma intreb cat timp vor mai fi locuite, ce soarta le este harazita, cate vor supravietui fenomenului inevitabil al depopularii. Satele sunt formate din gospodarii, iar sufletul oricarei gospodarii este omul. Desi la exterior vedem doar case, ele ascund mereu povesti de minim o generatie. In ele au trait oameni, din alte vremuri, cu alte povesti, pentru ei viata a curs altfel decat pentru noi. Si ma incearca uneori asa o curiozitate sa aflu acele istorii, sa le ascult pentru mine si poate sa le salvez cumva de la pieire caci cele mai multe marturii se vor ingropa impreuna cu gura inchisa pe vecie ce nu le mai poate rosti.

Cum la fel, ma intreb daca as putea sa traiesc macar o vara intr-un astfel de loc, rupta de tot si toate. M-as schimba? Si daca da, cat de mult? Ce as invata despre mine? Cum mi-as petrece zilele? Cu ce mi-as umple orele, smulsa fiind din rutina corporatie-oras- prieteni-confort? Caci da, imi petrec multe zile pe munte, hoinar, cu putine lucruri la mine, dar cardul din buzunar face multe alte lucruri posibile, telefonul inseamna un colac de salvare si o iesire relativ rapida din multe situatii potential dificile/ periculoase. As citi, insa nu as putea sa citesc o vara intreaga. Ce stiu sa fac practic ca sa nu mor de foame? Desi mi-am petrecut multe veri la tara, nu stiu nici macar sa mulg o vaca. D-apoi sa cosesc fan si sa hranesc vaca pentru ca ea sa dea lapte. Cum ar fi viata mea fara curent luni bune, fara apa calda? Unele raspunsuri le intuiesc, de aceea atunci cand ajung in astfel de locuri ma incerca sentimente antagonice: peisajul idilic cu o casa cocotata pe muchia dealului ce ascunde Fundatura e tulburat repede de silueta unei batrane, ce urca dealul, sprijindu-se in 2 bete, turdind pentru fiecare pas ce o aduce mai aproape de casa. Locurile sunt idilice doar pentru noi, orasenii, evadati in natura in cate o zi cu vreme buna, pentru noi cei care ne vom intoarce seara la pensiune, ce venim aici intr-o excursie de o zi, sa ne relaxam, sa vedem locuri frumoase, sa uitam de stress si griji. Pentru cele cateva familii ce mai compun fiecare sat/ catun aflat in situatia asta, ziua noastra de plimbare e pur si simplu o alta zi de munca, in care trudesti pe peticul de pamant arat cu plugul (caci e prea mic sa bagi tractorul pe el) sau rascolit pur si simplu la cazma in 2 sape in primavara, ori maini vitele la pasune, ori strangi fanul si ridici capite pentru iarna.

Sunt cateva gospodarii destul de inchegate in Fundatura, ce imi dau sentimentul de locuire permanenta si cum dovlecii aurii si portocalii insirati precum margelele pe pamantul negru vestec ca toamna e in toi, nu pot sa nu ma intreb cum arata locurile iarna, cine sta aici iarna si cine nu sta, unde merge?

O batrana ne striga de peste deal ca paraul ce se prelinge lenes prin Fundatura doar ca sa intre in pamant are “apa rea”, si ne arata izvorul, care e in stilul celor din Macin, cu bazin si fara preaplin. Vacile par netulburate si nu stiu daca sunt ale aceleasi persoane caci par toate cam aceeasi rasa, insa caii frumosi ce pasc la gramada cu vacile se sperie de noi, intrusi in lumea lor de liniste. Oare ce zgomote tulbura Fundatura in afara de nechezatul cailor, behaitul oilor, mugetul vacilor ori un latrat de caine? Biserica nu vad, poate doar indemnurile oamenilor catre vite ori dialoguri monosilabice purtate peste pajiste…stiti, cum in satele din campie vorbesti cu vecinul peste gard, aici vorbesti cu vecinul de la casa aflata la sute de metri distanta. In rest doar fosnetul mestecenilor aninati pe dealuri, taiatul lemnelor si clipocitul apei. As innebuni oare de la atata liniste?

Iesim din Fundatura cam pe unde am intrat si ne continuam drumul in directia Ursici, peste dealuri. Nu vom ajunge acolo, e un alt sat uitat de lume, in care oamenii de la Lumina pentru Romania au schimbat ceva in bine. Zona e incredibil de valonata si fara o ordine geografica clara. Muchii apar de niciunde si se termina brusc, drumuri de iarba merg de-a coasta doar ca se se piarda intr-un univers de pietre. Daca nu as avea trackul pe ceas m-as rataci cu brio pe aici. Putinii oameni pe care ii intalnim nu stiu prea multe despre drumurile spre satele invecinate: o femeie cu un cal sperios, niste ciobani ce nu sunt de-ai locului si ne intreaba de tigari si in sfarsit un cioban ce mana o turma mica, cioban ferchezuit, cu o bota frumos lucrata, cu mestesug si simt estetic, cu o brandusa de toamna la palarie si chef de vorba.

Apusul ne prinde pe dealuri, undeva deasupra satului Fizesti, cu Retezatul veghind peste drum, noi cautandu-ne drumul spre valea infrigurata. Primul vant mai puternic sau chiar roua diminetii de maine vor sterge urmele cauciucurilor noastre intiparite vremelnic in iarba inca verde a pajistilor pe care le traversam. Astazi a fost despre oameni, maine va fi despre locuri. Retezatul ne asteapta cu una din comorile lui ascunse si cu un traseu scos din tipare.

Text: Mihaela.
Traseul aici: https://www.strava.com/activities/1206011432

Privind pestre drum spre Retezat, peste depresiunea Hategului, pe unde speram sa ajungem si in zilele ce urmeaza.

Privind pestre drum spre Retezat, peste depresiunea Hategului, pe unde speram sa ajungem si in zilele ce urmeaza.

Forestierul destul de incalcit ce ne duce catre Fundatura Ponorului.

Forestierul destul de incalcit ce ne duce catre Fundatura Ponorului.

Utimele pregatiri de iarna in ritmul locului, capitele au fost stranse iar dovlecii colorati sunt stransi de pe ogor.

Utimele pregatiri de iarna in ritmul locului, capitele au fost stranse iar dovlecii colorati sunt stransi de pe ogor.

DSC_2764.jpg

DSC_2769.jpg

Teremul de fotal inainte de intrarea paraului in subteran.

Teremul de fotal inainte de intrarea paraului in subteran.

Popas cu priveliste, intr-un loc cel putin fotogenic.

Popas cu priveliste, intr-un loc cel putin fotogenic.

Gasiti intrusa

Gasiti intrusa

Pauza de masa.

Pauza de masa.

Ultmima strigare la iarba proaspata.

Ultmima strigare la iarba proaspata.

Pe jumatate parasit.

Pe jumatate parasit.

Ultima privire spre Fundatura.

Ultima privire spre Fundatura.

Stransul oilor inainte de inserat.

Stransul oilor inainte de inserat.

In cautarea potecii care ar trebui sa ne scoata spre Federi.

In cautarea potecii care ar trebui sa ne scoata spre Federi.

DSC_2801.jpg

Drumege numai bune de rotile bicicletelor.

Drumege numai bune de rotile bicicletelor.

Bine am venit in tinutul Milka si in sezonul umbrelor lungi.

Bine am venit in tinutul Milka si in sezonul umbrelor lungi.

DSC_2814.jpg

Tot la vale, prin locuri incredibil de linistite.

Tot la vale, prin locuri incredibil de linistite.

DSC_2822.jpg

Din nou la sfarsit de tura privind spre Retezat si spre Tara Hategului, locuri prin care cu siguranta ar trebui sa ajungem mai des.

Din nou la sfarsit de tura privind spre Retezat si spre Tara Hategului, locuri prin care cu siguranta ar trebui sa ajungem mai des.

Sfarsit de tura.

Sfarsit de tura.

DSC_2064

Transilvania Bike Trails, cu bicicleta intre Viscri si Saschiz

In mijlocul Transilvaniei, prin padurile si colinele ce inconjoara vechile asezari sasesti au aparut in ultimii ani unele dintre cele mai fain amenajate si ingrijite poteci de bicicleta din tara. Sunt convins ca a fost o groaza de munca pentru a scoate potecile din zona la liman, dar impresia cu care am ramas dupa ziua petrecuta biciclind prin zona e ca efortul a meritat si ca incet, incet turistii care oricum veneau in zona vor avea o noua activitate de adaugat pe lista.

Iar colinele Transilvaniei sunt perfecte de explorat pe bicicleta, caci diferentele de nivel nu sunt deloc mari iar pantele in marea lor parte cat se poate de domoale. E una peste alta locul ideal pentru plimbari cu familia si cu copiii intr-o combinatie foarte interesanta de natura si turism rural.

Dar acum revenind la povestea zilei pentru mine ziua incepe cu 80 de kilometri pe sosea pana la Viscri, intr-un fel de tentiva de antrenament inainte de tura propriu-zisa. Capul in pamant, pozitie aero pe mtb, dimineata racoroasa si invartitul ritmic al pedalelor, kilometrii se scurg repede iar eu ajung in Viscri fix cand gasca pinguineasca termina echiparea.

Schimb din nou bicicleta si trec la al treilea mtb pe care il incalec in mai putin de 12 ore, Simplonul cu roti de 26. E extrem de interesant sa vezi cat de mult a evoluat tehnica in ultimii 12-15 ani, toate cele 3 MTB-uri pe care le avem fiind destul de bine echipate pentru vremea lor. Dar timpul trece, tehnica avanseaza si diferentele mici de la an la an se transforma la diferenta majore atunci anii se strang. Si totusi Simplonul merge bine, atat doar ca trebuie sa ma obisnuiesc din nou cu felul in care te zdruncina hopurile mici cu rotile de 26.

Ziua incepe cat se poate de bine cu o limonada cumparata cumparata de la mica afacere de vara a pustilor din sat, limonada urmata de 6 kilometri de single-trail cat se poate de fain pana in Crit unde luam si prima pauza de hidratare la magazinul comunal. De aici in schimb vrand-nevrand trebuie sa pedalam 12 kilometri pe asfalt pana in Saschiz de unde vor incepe vestitii 40 de kilometri de single-trail spre Viscri.

Singura problema e ca pana la single-trail avem de infrantat un urcus cat se poate de ucigator spre fosta biserica taraneasca ce strajuieste deasupra satului, prin caldura din mijlocul zilei, cu bicicletele impinse sau carate in spate si cu transpiratia siroind abundent. Nu-i de mirare ca oamenii au pus aici cetatea taraneasca si sunt convins ca si turcii s-ar fi gandit sa se intoarca din drum daca ar fi avut parte de aceleasi conditii ca noi.

La cetate in schimb e liniste si pace, un pic de adiere de vant si prilej de poze si de odihna la umbra. Partea buna e ca nu trebuie sa coboram pe unde am urcat si nimerim o poteca ce vine din dosul cetatii. Iar de aici povestea turei e cat se poate de simpla, faina si repetitiva: poteca amenajata si pietruita serpuind prin paduri tinere sau batrane, cu viraje si contrapante desenate cu maiestrie, cu scurte momente de belvedere, toate puse pe repeat pentru 40 de kilometri. Pe undeva pe la mijloc a fost intercalata o noua pauza de hidratare la magazinul comunal din Messendorf, sub amenintarea unori nori prapastiosi de ploaie ce au reusit totusi sa ne ocoleasca pana la urma.

Iar pana la urma a iesit o zi cat se poate de faina si de relaxanta, alaturi de prieteni, cu multa voie buna si cu explorarea unor locuri noi, locuri ce desi sunt foarte aproape de Brasov inca n-am apucat sa le exploram pe indelete. Si da, chiar se merita sa mergeti sa pedalati pe langa Viscri oamenii au muncit si au facut o treaba chiar faina! Respect!

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1073939262

Incuranjand spiritul antreprenorial din Bunesti. Chiar a fost buna limonada.

Incuranjand spiritul antreprenorial din Bunesti. Chiar a fost buna limonada.

DSC_2001.jpg

Poteca dintre Bunesti si Crit, amenajata, pieptanata si numai buna pentru rotile MTB-urilor.

Poteca dintre Bunesti si Crit, amenajata, pieptanata si numai buna pentru rotile MTB-urilor.

Fierastruica.

Fierastruica.

In cautarea unui loc cu umbra la cetatea taraneasca de la Saschiz.

In cautarea unui loc cu umbra la cetatea taraneasca de la Saschiz.

Deasupra Saschizului.

Deasupra Saschizului.

DSC_2021.jpg

Echipa la poarta vechii cetati.

Echipa la poarta vechii cetati.

DSC_2035.jpg

Trecand la partea a doua a turei, prin padurile umbroase de pe culmile colinelor.

Trecand la partea a doua a turei, prin padurile umbroase de pe culmile colinelor.

Umbra si racoare.

Umbra si racoare.

Paduri si verde crud.

Paduri si verde crud.

Unul din putinele locuri de belvedere.

Unul din putinele locuri de belvedere.

Poteci faine prin paduri faine.

Poteci faine prin paduri faine.

Flow.

Flow.

Pedaland prin lumina calda a serii, inapoi spre Viscri.

Pedaland prin lumina calda a serii, inapoi spre Viscri.

Deasupra satului, cu vechea biserica fortificata in fundal.

Deasupra satului, cu vechea biserica fortificata in fundal.

Medieval.

Medieval.

DSC_1580

Apuseni, navingand pe langa Platoul Ciumerna, Piatra Cetii si Cheile Rametiului.

Peste noapte s-au risipit norii si cerul s-a limpezit. Prin plasa hamacului in scurtele momente in care ma intorceam de pe-o parte pe alta priveam stele ce se tot indeseau.

Lumina ma trezeste pe la 6 si cum ma simt destul de odihnita m-as cam scula, ca sa pedalam de toate orele de lumina. Dar trag cu urechea si pare ca toata lumea doarme, asa ca stau cuminte in banca mea, pardon, in hamacul meu, si pana la urma ma fura din nou somnul.

Mancarea ramasa de la masa de seara se transforma in mic-dejun si urmand simtul de orientare al lui Radu iesim din Poiana Ascunsa cu destul de putin efort daca e sa ma intrebati pe mine, respectiv cu o noua sesiune de push bike pentru Cristi si Octavian. Intersectam un marcaj BR si studiind Google Maps gasim un drum care ar urma sa ne coboare fix la Iezer la Ighiel. Elanul ne-ar putea fi din nou curmat de un obstacol neprevazut, respectiv ceva noroi de exploatare, dar din fericire e de scurta durata si drumul forestier devine din ce in ce mai bun, pana ce ne gasim deasupra iezerului- cel mai mare lac de baraj natural calcaros din tara. In mod suprinzator pe aici domneste linistea si fumul de gratare, respectiv ecourile manelelor lipsesc cu desavarsire. Aproape ca as pregeta mult si bine aici, o seara si o dimineata pe malul lacului, privind doar cum se joaca lumina, citind, scriind. Dar weekendul nostru prelungit se incheie curand, seara zilei de azi si dimineata zilei de maine ar trebui sa ne gaseasca din nou acasa.

Pentru a ajunge la casele noastre avem doua variante: cea directa (asfalt spre drumul national Teius-Aiud) sau sa incercam sa gasim o combinatie de forestiere, drumuri de caruta si poteci care sa mearga cumva paralel cu drumul national, urcand culmi si coborand vai (in total ar fi cam 3 culmi de sarit) astfel incat sa ajungem cat mai aproape de Aiud. Cristi, Octavian si Vali aleg varianta scurta, eu si Radu continuam sa ne dam de toate orele de lumina si ne despartim de baieti in Galda de Jos. Continuam drumul spre Cetea iar de acolo spre Raicani si Tecsesti. Drumul e in mare parte ciclabil, dar cand si cand mai avem parte si de o portiune de push bike. E pustietate mare pe aici. Aflam ca din Poiana Galdei venea un alt drum, praticabil auto, ce se va uni mai in fata cu drumul nostru, dar faptul e consumat, asa ca nu ramane decat sa il pun aici la catastif pentru o data urmatoare. Si zona asta pare din ce in ce mai parasita si natura isi reintra rapid in drepturi. Mi-a ramas pe retina imaginea unei case de lemn, cu acoperis din fan prin care crescuse un copac. Metafora la vedere a unei naturi mai puternice si a vremelniciei omului.

Coborarea spre Valea Manastirii e destul de directa si brutala si nu impresioneaza cu nimic. Serpentinele drumului ce urca spre Ramet se vad pe versantul opus si Radu ma ameninta cu o urcare de zile mari. La cat de bine e tersat insa drumul ma indoiesc totusi sa nu fie ciclabil. Serpentinele sunt in general de bun augur. Mai problematic e cu liniile directe.

Segmentul cu pricina se dovedeste a fi o urcare frumoasa, ciclabila dar provocatoare, care te tinea mereu in priza, concentrat, fortandu-te sa iti alegi bine trasa si nu doar sa dai la pedale. Segmentul aferent pe Strava se numeste Ramet (Alpe d’Huez) si se continua la putina distanta de unul mai scurt, numit sugestiv si foarte romaneste “spre AB04VACA”.

La magazin in Ramet descoperim cu stupoare ca e deja ora 19.00, dar opresc cat pentru o cola si niste alune. Apoi blana la vale pe drumul judetean ce tine o culme lunga si ne scoate in mai putin de o ora de coborare rapida si legata in centrul Aiudului.

Au fost fara indoiala 3 zile pline care nu au facut decat sa ne aprinda curiozitatea. Din planul de acasa am facut mai mult partea de aventura si am lasat pentru o data ulterioara partea de adunat kilometri.. Chiar daca jumatatea ramasa are mai multe drumuri, culorile toamnei ii vor da o nota in plus de sarm, si o fac inca de pe acum interesanta pentru o noua aventura de septembrie in Trascau.

Text: Mihaela.

Traseu: Poiana Ascunsa-marcaj BR- Iezerul Ighiel- Ighiel-Ighiu- Cricau-Galda de Jos- Cetea- spre Tecsesti- Fata Pietrii- Valea Manastirii-Ramet-DJ107L-Aiud

Date si track: aici

Cateva detalii tehnice

Pentru planificarea turei am folosit in principiu Strava heat map, iar la fata locului, Bikemap, Google maps si evident indicatiile localnicilor

Echipamentul a fost in mare similar cu cel pe care l-am avut in tura de la Chisinau, dupa cum urmeaza:

1. In Seat bag
– sac de dormit de vara
– hamac
– 1 pereche colanti lungi din polar (pentru dormit)
– 1 bluza cu maneca lunga de dormit
– 1 pereche de ciorapi de schimb+ 1 pereche groasa de ciorapi pentru dormit
– 1 bandana
– 1 pereche chiloti
– 1 pufoaica
– o camera de rezerva prinsa de cadru, multitool, petice, leviere, pompa, lumina spate
– frontala
– perie de dinti, pasta de dinti mica, spray anti-capuse, crema de soare, sapun mic
– un sac mic si compact de la Salomon, care se poate face rucsacel, pentru cumparaturile de seara si transportat mancarea la locul de campat, agatat bagaje seara, cand pun hamacul etc
– un lant/antifurt (poate fi inlocuit cu ceva mai compact)
– 2 saci menajeri de tras peste salteluta/ seat bag in caz de ploaie.
– power bank, cablu telefon, cablu ceas.

2. Pe ghidon: salteluta+ cordeline+ carabiniere pentru hamac

3. 2 bidoane de apa.

4. Un rucsac de 20 l in spate in care am pus in principiu mancarea, foita de vant si o bluza cu maneca lunga, acte, servetele etc

Ce as mai fi avut nevoie: crema anti-frecare (am imprumutat de la Vali).

Masa de dimineata, in fata stanei din Poiana Ascunsa care ne-a servit drept adapost.

Masa de dimineata, in fata stanei din Poiana Ascunsa care ne-a servit drept adapost.

Branza proaspata, rosii, castraveti, paine buna, usturoi, sare si doua conserve mai putin fericite.

Branza proaspata, rosii, castraveti, paine buna, usturoi, sare si doua conserve mai putin fericite.

Iezerul Ighiel, unul din putinele lacuri de baraj natural pe calcar din Romania.

Iezerul Ighiel, unul din putinele lacuri de baraj natural pe calcar din Romania.

Echipa si lacul.

Echipa si lacul.

Pauza la micul punct de belvedere de deasupra lacului.

Pauza la micul punct de belvedere de deasupra lacului.

Din campie inapoi spre Piatra Cetii.

Din campie inapoi spre Piatra Cetii.

DSC_1539.jpg

Navingand pe drumuri numai bune de biciclit.

Navingand pe drumuri numai bune de biciclit.

Miros de salcami si de pini incinsi, o combinatie cel putin imbatatoare.

Miros de salcami si de pini incinsi, o combinatie cel putin imbatatoare.

In cautarea drumului pierdut.

In cautarea drumului pierdut.

Masa de pranz, pe una din culmile ce merge spre manastirea Rameti.

Masa de pranz, pe una din culmile ce merge spre manastirea Rameti.

DSC_1575.jpg

Ultima urcare a zilei, urmata de o lunga si rapida coborare pana in Aiud.

Ultima urcare a zilei, urmata de o lunga si rapida coborare pana in Aiud.

DSC_1656

Un kilometru vertical, Brasov Bike Race si bujorei pe Piatra Mare, toate intr-un singur weekend

Dupa Propark a urmat inca un weekend ocupat de concursuri (sau sacrificat, depinde cum privesti lucrurile). De data aceasta in schimb au fost individuale, scurte, si intense, intr-o combinatie inedita dintre concursul organizat de Adi Valean, Kilometrul Vertical de la Balea si un concurs de MTB care incepe aproape din spatele casei, Brasov Bike Race.

Kilometrul Vertical al lui Valean e un concurs pe cat de simplu, pe atat de inedit. Ideea e cat se poate de simpla, pleci de la Balea Cascada si urci aproape 1000 de metri diferenta de nivel pana in Saua Doamnei, pe o poteca pe care alterneaza bucatile numai bune de alergat cu bucatile in care trebuie sa te opintesti serios in bete pentru a inainta cu spor. Partea buna e ca e doar de urcat, cu alte cuvinte daune minime pentru a doua zi la concursul de bicicleta si griji inexistente fata de uzura incheieturilor la coborare.

La start lume putina dar atmosfera faina, o atmosfera ce mi se pare ca e aproape complet straina de concursurile de MTB. Impresia generala e ca toata lumea se stie cu toata lumea, lucru care la 60 si ceva de oameni nu e chiar asa de greu. Planul e cat se poate de simplu, sa trag de mine cat de mult pot pentru a strange un antrenament cat mai ok in ora de concurs. Aici intervine si al doilea target, acela de a ajunge sus in mai putin de o ora. Al treilea target e un duel cat se poate de amical cu Dani.

Vine si scurta sedinta tehnica, pana la urma nu sunt prea multe lucruri pe care trebuie sa le stii pentru un concurs ce tine doar o ora. Urmeaza startul cat se poate pe brutal pe seria de serpentine ce urca paralele cu cascada de la Balea, serpentine pe care dureaza ceva pana cand se incalzesc motorasele si pana cand se regleaza cat de cat ritmul. Oricum e surpinzator de mult de alergat pentru un kilometru de urcat mai ales dupa ce iesi in caldarea de deasupra cascadei. Nu ma avantajeaza deloc portiunile de alergat in schimb recuperez pe cam toate portiunile abrupte. O bucata de timp merg cu suflarea lui Florin Totalca in ceafa. In departare se vede tricoul rosu al lui David Branzaru pe care il iau drept iepure, chiar daca de la distanta. Pe ultima bucata de dinainte de saua Doamnei calc din nou pedala de acceleratie pentru a ajunge sus cu toate resursele consumata, inca o opintire pe zapada si ajung in Saua Doamnei dupa 51 de minute si 48 de secunde, pe locul 7, dupa Palici, Preda, Balan, Cosmin Szekeli si fratii Branzaru. As putea zice ca nu-i rau deloc pentru primul si probabil singurul concurs de alergare montana de anul acesta.

Urmeaza regasirea respiratiei normale si a pulsului pierdut pe undeva pe traseu, socializarea de la cabana cu oameni faini, festivitatea de premiere, plimbarea pana la masina si scurtul drum pana inapoi in Brasov.

Adi la sedinta tehnica.

Adi la sedinta tehnica.

Urcand cu spor spre Saua Doamnei.

Urcand cu spor spre Saua Doamnei.

Am ajuns? Deja?

Am ajuns? Deja?

Izbavirea finishului.

Izbavirea finishului.

Sudoare, incurajari si voie buna,

Sudoare, incurajari si voie buna,

Ziua de Duminica e dedicata aproape in totalitate bicicletei. Prima parte a zilei vine cu Brasov Bike Race, un concurs organizat fix in spatele casei la care am fost si anul trecut si care mi se pare intr-un fel ca e pacat sa-l ratez, mai ales caci poti sa te inscrii in dimineata de dinainte de concurs. In plus e fain de vazut si cum s-au schimbat lucrurile si daca am avansat macar un pic fata de anul trecut.

Traseul imi place si are cam de toate. Singura problema e ca e poate putin cam scurt dar nu pot sa fie toate concursuruile maratoane cu mii de metri diferenta de nivel care sa ocupe o zi intreaga.

Partea buna e ca in pauza luata dupa Propark am reusit sa ma recuperez destul de bine si dupa cum am vazut ieri motorasele au mers bine si pulsul a urcat cat se poate de repede. Cam asa e si astazi si pe platul de dinainte de pietrele lui Solomon reusesc sa ma simt mult mai bine ca anul trecut si ajung inainte de forestier mult mai putin pompat. De aici imi intru in ritm si urc cu spor forestierul. Problema vine in schimba atunci cand vine si primele bucatie de coborare unde sunt si depasit de Florin Benghea si de inca 2 concurenti. Noroc cu scurtele bucati de urcare de pana in Poiana Mica unde mai reusesc sa mai reduc diferenta sau sa ma depasesc. Oricum una peste alta nu ma simt foarte in largul meu pe coborari si ar trebui sa mai lucrez putin la capitolul asta. Iar cu muntele in spatele casei nu am nici o scuza.

Situatia se pastreaza neschimbata pana cand incepe coborarea lunga spre Brasov. Probabil singurul lucru care nu-mi place la organizarea concursului e ca foloseste potecile marcate fix in momentul in care sunt destul de multi oameni care isi incep drumetia. Si intr-un fel simti ca deranjezi atunci cand incerci sa te grabesti la vale, mai ales pe portiunile inguste de poteca.

Toate bune si frumoase, incerc sa ma grabesc dar tot sunt depasit de Florin Benghea pe la jumatatea coborarii. Recuperez din nou pe urcarea spre saua Tampei, trec pe langa Rares care s-a cam taiat si pierd din nou contactul atunci cand incepe coborarea. Inca o bucata abrupta prin oras si trec linia de sosire pe locul 13 la general, 2 la categorie dupa aproape 2 ore si 3 minute de concurs.

Intr-o postura mult mai compusa si mai relaxata decat la concursul de vertical, pe bicicleta.

Intr-o postura mult mai compusa si mai relaxata decat la concursul de vertical, pe bicicleta.

Sfarsitul primei urcari.

Sfarsitul primei urcari.

Un podium la categoria de varsta, cu Florin Benghea in locul lui Rares.

Un podium la categoria de varsta, cu Florin Benghea in locul lui Rares.

Si pentru ca a mai ramas ceva energie in picioare si pentru ca lumina de seara a fost extrem de faina in ultimele saptamani in Brasov am facut o tura cu bicicletele in Piatra Mare, cu urcare pe un familiar cat se poate de provocator si cu o coborare pe la Cascada Tamina. E extrem de fain sa poti sa mergi pe munte in contratimp fata de toti turistii, avand parte in mod egal si de liniste, si de lumina numai buna de poze…

Some girls can climb.

Some girls can climb.

Un familiar cat se poate de provocator.

Un familiar cat se poate de provocator.

Liniste si pace la cabana.

Liniste si pace la cabana.

Cu Ciucasul in fundal.

Cu Ciucasul in fundal.

Cautand viitoare locuri de explorat.

Cautand viitoare locuri de explorat.

Cautand din priviri continuarea turei.

Cautand din priviri continuarea turei.

Liniste si pace si muchiar care coboara spre Tamina, locul prin care vom cobora in curand.

Liniste si pace si muchiar care coboara spre Tamina, locul prin care vom cobora in curand.

Bujoreii de deasupra Brasovului.

Bujoreii de deasupra Brasovului.

IMG_20170422_182010

Adio iarna, pe schiuri pe Plaiul lui Pacala, Padina si Tataru

Credeam ca am pus skiurile in cui pe anul acesta, mai ales după o luna cu temperaturi numai bune de pedalat și in care a devenit din ce in ce mai greu sa vânezi petice de zăpada pe care sa se merite sa te dai. Dar din categoria “nu te pui cu frontul” atunci când din cer cade aproape un metru de zăpadă care se pune chiar și in oraș e cam absurd sa faci altceva decât sa scoți skiurile din nou afara din debara.

Asa că având in minte vise cu metri de pulver am plănuit in gașca mare clasicul weekend de schi de iarna de la Padina a sfârșit de aprilie. Entuziasmul e maxim mai ales atunci când vedem cată zăpadă poate sa fie prin Predeal. In Bușteni găsim parca zăpada mai putina, prindem prima telecabina (telecabina ce din fericire chiar funcționează), și ajungem nesperat de repede pe platoul alb al Bucegilor.

In schimb fată de planurile de acasă chiar dacă aproape tot platoul e alb pulverul pare sa lipsească aproape cu desăvârșire iar vântul pare să-și fi făcut de cap ca de obicei prin zona înalta. Asta e, sperăm totuși sa fie zăpadă de coborât pe Plaiul lui Păcală, loc ce e parca putin mai ferit de vânt. Nimerim destul de repede intrarea pe plai și din fericire chiar e zăpada suficienta pe aici și in mare parte chiar bună, mai ales ca e încă dimineață iar soarele puternic de aprilie nu a apucat sa o înmoaie. Asa ca 20 de minute mai târziu la stana marcăm și prima coborâre faina a zilei, de aproape 500 de metri diferență de nivel.

Soarele in schimb începe să-și facă de cap, zăpada se înmoaie și se topește accelerat pe măsură ce noi înaintăm printre brazi încărcați in drum spre Padina iar cheful de schi parca începe și el sa scadă. Urmează oprirea la Padina, lăsarea bagajelor și urcușul spre șaua Strungulița. Pe aici totul alb, zăpadă de peste un metru dar foarte, foarte uda și grea. In plus fix înainte de a ajunge in sa suntem cuprinși de ceată asa ca in loc sa avem parte de o noua coborâre faina ne chinuim prin whiteout și prin crusta e s-a format imediat ce soarele a intrat in nori.

Cu entuziasmul din nou scufundat urcam pe Tătaru și aici găsim un culoar unde zăpada nu e chiar atât de transformata și marcam astfel încă o coborâre faina pe ziua de azi. O ultima urcare și încă un culoar fain mai târziu trupa se hotărăște sa se retragă la cabană. Eu mai zăbovesc putin in zona in așteptarea apusului, urcând pe primul vârf de după șaua Strunga in direcția Omu.

Îmi place sa petrec momentele acestea in locuri frumoase și sunt convins ca nu as fi putut sa stau liniștit la cabana știind că se scurge un apus fain pe lângă mine. Dinspre Crai vântul aduce nori plumburii in timp raze fugare de soare luminează pădurile și poienile din tara Branului in timp ce spre Costila tot platoul e învăluit de razele apusului. Spre sfârșit in schimb soarele se ascunde complet după nori asa ca îmi pun și eu schiurile in picioare și înfruntând o crusta de zile mari ma pun pe coborât. Pe o asa zăpadă virajele nu mai aduc nici un fel de bucurie iar in unele locuri in funcție de grosimea crustei devin chiar ceva de evitat.

Pana la urma cu chiu cu vai și cu genunchii destul de forțați ajung înapoi la cabana unde mai stam putin la povesti înainte de a fi răpuși de oboseala. A doua zi in schimb entuziasmul e la pământ, vremea e și ea mai burzuluita asa ca hotărâm sa ne dam jos de aici prin varianta Sinaia.

Privind in spate chiar dacă am avut parte de zăpadă destul de ok și de câteva coborâri de care chiar ne-am bucurat cumva așteptările noastre sunt prea puternic ancorate de primăvară și de vara și parca e cam greu sa treci înapoi, chiar dacă doar pentru in weekend, in modul de schi. Asa ca eu visez la zile cu verdeață, zile in care sa nu-ti mai fie frig și zile pline de poteci de bicicleta și de alergare. Sa vina primăvara, pentru a doua oară anul acesta!

Uite atata ne asteptam sa fie zapada, iarba din imagine nu se pune!

Uite atata ne asteptam sa fie zapada, iarba din imagine nu se pune!

Omat bun.

Omat bun.

Zambete si zapada numai bun de schiat.

Zambete si zapada numai bun de schiat.

Prin padurea norvegiana.

Prin padurea norvegiana.

Omat bun partea a doua.

Omat bun partea a doua.

Aram, tocam, nu ne lasam.

Aram, tocam, nu ne lasam.

Hivernal, la sfarsit de aprilie.

Hivernal, la sfarsit de aprilie.

Ultima coborare.

Ultima coborare.

Gasca inainte de retragerea la cabana.

Gasca inainte de retragerea la cabana.

IMG_20170422_181947.jpg

Peisaj de februarie.

Peisaj de februarie.

Razele apusului.

Razele apusului.

DSC_0956

O zi pe colinele Transilvaniei, pe traseul de la Medias Bike Marathon

Anul acesta vremea si prognoza ne-a stricat putin planurile pentru cele 3 zile de Paste, astfel incat am abandonat planurile de cicloturism epic prin colturi indepartate de tara si am ramas prin jurul ograzii, incercand sa profitam la maxim de putinele ore de soare din weekendul prelungit. In cazul acesta in jurul ograzii a insemnat de fapt zona dintre Medias si Sighisoara, prin colinele podisului Transilvaniei. Pana la urma nu a fost chiar o explorare epica in care sa incerci sa urmezi la intamplare forestiere si poteci ci am ales varianta usoara in care altii au facut partea de explorare inaintea noastra si am mers pe traseul de la Medias Bike Marathon.

Asa ca dimineata zile de sambata ne gaseste in parcarea din fata hotelului Binder Bubi (probabil cel mai amuzant nume de hotel din Romania) asteptandu-l pe Dan Caba care vine cu noi pentru a ne arata locurile de joaca din spatele casei.

Soarele dogoreste din plin in prima parte a zilei iar noi urmam colinele valurite printre paduri de fag proaspat inverzite, printre stane de oi, printre bujori protejati si printre copaci infloriti. Primavara e putin mai inaintata aici si probabil perioada asta e unul din momentele ideale de ajuns in zona. Vara vine de obiceu cu ceva uscaciune si cu caldura mare iar muntii sunt parca mereu mai tentanti ca podisul Transilvaniei.

Mare parte din farmecul zonei e dat si de satele vechi sasesti prin care ne conduce traseul si care sunt cel putin pitoresti. Se succed pe rand Richis, Copsa Mare, Biertan si Atel fiecare cu aceleasi stradute cu case sasesti si cu vechile biserici fortificate. In Biertan chiar asistam la o disputa teologico-filosofica intre preotul satului si un satean auto-admis pacatos despre poarta raiului, despre primul care a intrat prin ea si despre posibilitatea a te mantui doar prin credinta. Trecand peste stilul certaret al sateanului e o problema care nu e deloc simplu de rezolvat si care a carei interpretare diferita a dus la lutheranism si calvinism si la aparitia tuturor bisericilor protestante.

Dar dupa acest scurt intermezzo teologic noi ne continuam drumul manati de nori intunecati si de picaturi de ploaie ce ne fac sa ne intrebam daca nu cumva s-a inselat prognoza pentru ziua de azi. Dimineata senina si calduroasa de acum cateva ore pare undeva departe iar urcarile si coborarile se succed cu repeziciune. Si trebuie spus ca sunt destul de multe urcari care desi scurte (100-150m) sunt cat se poate de provocatoare si te fac sa-ti iesi un pic din ritmul de plimbare.

As fi foarte curios in schimb cum ar fi sa petreci un weekend traversand tot podisul Transilvaniei, peste dealuri, intre Sibiu si Brasov, la 2-3 zile, cu innoptat in unele din multele locuri frumoase intalnite pe drum, cu foc seara si cu Fagarasul in departare. Cine stie, poate un unul din urmatoarele weekenduri cu vreme senina…

Track-ul turei aici: https://www.strava.com/activities/943818678

Dimineata incepe cu potecile din jurul Mediasului, prin paduri cuprinse de verdele crud al primaverii.

Dimineata incepe cu potecile din jurul Mediasului, prin paduri cuprinse de verdele crud al primaverii.

Pedaland cu spor pe coline.

Pedaland cu spor pe coline.

Intr-acolo, cu Dan jucand rolul de ghid.

Intr-acolo, cu Dan jucand rolul de ghid.

Bujorii portejati.

Bujorii portejati.

Copacul zumazaitor.

Copacul zumazaitor.

La pauza de alimentare din Richis, intre biserica si birtul comunal.

La pauza de alimentare din Richis, intre biserica si birtul comunal.

Din nou paduri de fag si verde crud.

Din nou paduri de fag si verde crud.

Pedalat primaveratic.

Pedalat primaveratic.

In departare Fagarasul inzapezit.

In departare Fagarasul inzapezit.

Pauza de alimentare si moment de respiro.

Pauza de alimentare si moment de respiro.

Punctul de belvedere cu cele mai multe stele, deasupra Biertanului.

Punctul de belvedere cu cele mai multe stele, deasupra Biertanului.

Biserica fortificata din Biertan.

Biserica fortificata din Biertan.

Inapoi de unde am plecat, deasupra Mediasului.

Inapoi de unde am plecat, deasupra Mediasului.