Category Archives: Interesant

Vampire Trails si Epicele Movile ale Blajelului

Red Bull Vampire Trails e unul din cele mai inedite concursuri de MTB de la noi: o stafeta de MTB de seara pana dimineata pe potecile tehnice din jurul traseul Bran. Am mai participat impreuna cu Mihaela la intoarcerea din America de Sud de acum doi ani si ne-a placut destul de mult amandora asa ca am zis sa incerc si anul sa o conving pe Mihaela sa facem echipa impreuna.

Singura si cea mai mare problema au fost ploile deluviene care s-au abatut asupra Brasovului in ultima luna. Padurea din Postavaru s-a transformat intr-o veritabila padure tropicala, potecile in adevarate mlastini iar MTB-urile au ramas nefolosite in casa si cu asta s-au evaporat (sau inecat) si sansele mele de a o convinge pe Mihaela.

Asa ca pana la urma varianta de backup era sa ma duc la Vampire Trails pentru poze si pentru o doza de socializare, iar duminica sa merg la Movilele Blajelului la prima etapa din Campionatul National de Maraton in speranta ca ploile se vor fi oprit in mod magic dincolo de Brasov.

Legat de ploi, sambata de inainte de Vampire Trails nu s-a dezmintit nici ea, cu regulamentarele 5 dusuri pe zi la Bran, ultimul binenteles cu o ora inainte de start. Potecile, oricat de bine au fost protejate de voluntari erau acoperite de noroiul-ciocolata in diferite consistente si eu in sinea mea ma bucur ca sunt aici in postura de fotograf si nu in cea de concurent (si ca nu am reusit sa o conving pe Mihaela).

Din punct de vedere al pozelor, in schimb, fara blitz, variantele au fost destul de limitate, dar au fost cateva momente faine prinse in culme atunci cand a inceput sa se ridice ceata de dupa ploaie. Atmosfera de la concurs si organizarea au fost in schimb de nota 10+, ca de obicei.

Ajuns acasa la 12 noaptea, aleg cateva poze, incerc sa dorm dar dupa orele petrecute in picioare la concurs somnul nu vine prea usor si dupa o noapte agitata ma trezesc la 6 pentru a face bagajele pentru Blajel. Din fericire George ne-a luat kit-urile de concurs cu o seara inainte, drumul merge bine si ajungem destul de entuziasmati in zona de start cu suficient timp pentru pregatiri.

Concursul de astazi e si primul concurs sub culorile Nomazilor doar ca la probarea echipamentului descopar ca tricoul M e mai degraba un L-XL cu riscul de a-ti pierde toate gel-urile la primul drop mai mare. Si chiar daca stiu de anul trecut ca nu sunt drop-uri pe traseu, raman pentru timpul concursului in echipamentul cunoscut si rulat de la Tibiscus.

In mod suprinzator, in schimb, desi la Brasov traim in mlastina de cateva saptamani, la Blajel lucrurile par cat se poate de aride si eu ma intreb daca nu era bine sa schimb cauciucurile cu unele mai de fuga.

Incerc sa-mi fac stretching si incalzirea regulamentara, cafeaua facuta la primus intra destul de bine pana cand o varsa Mihaela pe jos, bicicletele par sa nu se planga de nimic si in sfarsit avem parte de o zi cu soare si caldura. A meritat drumul pana aici doar pentru soarele asta glorios…

Se da si startul, descopar ca picioarele merg destul de bine astazi chiar si dupa cele 2 ore pe MTB de ieri si dupa toate orele petrecute in picioare la vampiri si pe prima urcare incerc sa ma tin de al doilea pluton impreuna cu Grec, Comisan si Mura.

De plutonul elitelor nu aveam nici o sansa sa ne tinem, eu cel putin in nici un caz la kilogramele pe care le am in vara asta. Pentru comparatie, anul trecut in iulie watii erau cam aceasi dar kilogramele erau cu 5% mai putine. Partea buna e ca fata de anul trecut sunt incomparabil mai bine asezat pe bicicleta si dupa un an de zile Canyon-ul a devenit bicicleta de mancat poteci pe paine, si la deal, si la vale. Si inca merge impecabil dupa un an de abuz.

Jumatate de cursa mergem in formatie de 3, fie de aproape fie de la distanta, cu Comisan si Mura, incercand sa imblanzesc crampele care tot dau semne ca incep sa se puna si incercand sa nu murim de sete. Formatia se rupe in momentul in care ma opresc la un punct de alimentare pentru a umple amandoua bidoanele, pierd mai bine de 1 minut si ceva si pana la sfarsitul cursei aveam sa-i vad pe cei doi de la distanta in momentul in care incepea o urcare mai mare. Pe ultima parte a maratonului ma insotesc cu colegul Lucian Bendea, el urcand incomparabil mai bine eu coborand considerabil mai bine. Ajuta clar si full-ul aici si exercitiul din jurul Brasovului, asta nu ca ar fi fost vorba de coborari tehnice pe epicele movile ale Blajelului.

Urmeaza finish-ul pe un onorabil loc 12 la general in conditiile in care majoritatea elitelor (Duca excluded) dormeau dupa Vampiri si un loc 2 la 30-39, la ani lumina de Ureche Iosif. Asta e forma, asta avem, cu asta defilam, acum oricum e prea tarziu sa fac ceva, mai ales ca in curand o sa urmeze ceva ture de pregatire pentru Silk Road Mountain Race care are un profil complet diferit. Pana atunci, Vidraru, CN de XCO / XCE si ce alte concursuri s-or mai ivi prin iulie. Si ca sa nu uit, pentru mine, clar, cel mai bun antrenament pentru concursuri e mersul la concursuri, trebuie sa notez treaba asta si pentru sezoanele / anii viitori.

Photos credits: Mihai Jeler, Vlad Ionescu, Condor Media

Prima tura de recunoastere la Vampire Trails.
Trebuie spus ca 80% din concurenti nu mai aveau zambetul pe fata dupa ce au terminat tura de recunoastere. Miruna in schimb il avea la purtator.
Ede in frunte prin ceata de pe culmea de deasupra Branului.
Urmaritorii.
Momente in care iso-ul aparatului si temperatura de culoare sunt impinse la maxim.
Castelul Bran si linia de finish inainte de a se schimba stafeta
In prima jumatate a cursei impreuna cu Mura si cu Comisan, toti la 3 categorii diferite.
Una din putinele portiuni cu noroi in care simteai ca bicicleta “danseaza” un pic sub tine.
“Epicele” coborari de la Blajel inainte de epicele coborari de la Vidraru
Atmosfera de la finish cu soare, socializare si o doza sanatoasa de normalitate.
Podiumul la 30-39
Mihaela pe podium la amatori feminim, cu jurnalul ei aici:
https://amintiridinmunti.blogspot.com/2021/06/movilele-blajelului.html?fbclid=IwAR06yzZYQNrYrz822oVGCLhRPwk-0M7mU3L_xPy3mE1UMlpuLdiHIJlzqng

Microaventura de vara, in muntii Taga

Sa definesti aventura nu-i un lucru simplu, si la fel de putin simplu e sa definesti o microaventura. Termenul a fost popularizat pentru prima data la scara mai larga de Alastair Humphreys si in principiu se refera la orice activitate ce te scoate din rutina si din aria de confort, care se petrece intr-un cadru natural si care e de scurta sau de foarte scurta durata.

Uneori nu e nevoie de sa mergi pana la capatul lumii pentru a trai momente care sa se simta cat se poate de aventuros. De cele mai multe ori e suficienta o provocare, o idee un pic transita, un grup de prieteni si un deal sau un munte. De cand ne-am mutat in Brasov am tot incercat strecuram in timpul saptamanii astfel de microaventuri. Rasarituri sau apusuri in varf de munte, clatite in mijlocul noptii, seri la foc in locuri faine, nopti la cabane sau la refugiu sau de cafele de dimineata norilor le-am incercat pe toate si nu ne-am intors niciodata dezamagiti.

Ajuta si faptul ca din Brasov sunt o multime de locuri in care ajungi in interval de o jumatate de ora, ajuta si programul flexibil din ultimii ani si ajuta si faptul ca momentan putem sa ne rupem timpul acesta cu destul de multa usurinta, dar imi e greu sa-mi imaginez ca vom renunta sa facem astfel de lucruri pe masura ce trec anii.

Din aceasi categorie intra si aceasta prima microaventura de vara pe care am strecurat-o printre ploile aproape zilnice, o seara la foc in muntii Taga dintr-un loc cu o priveliste incredibila de aproape 360 de grade spre Crai, Bucegi, Fagaras, Iezer si binenteles catre depresiunea Brasovului.

O seara petrecuta petrecuta cu oameni cu care nu ne-am mai vazut de multa vreme desi am ajuns sa aglomeram cu totii acelasi Brasov (si sa ne plangem impreuna ca Brasovul se aglomereaza), cu carnati de vita-oaie facuti la un gratar cat se poate de profesionist, cu concert de greieri in fundal si cu un rasarit pe masura. Cam toate ingredientele pentru o “microaventura” reusita.

Soimaru si urcul spre locul de foc
In departare, la cateva sute de metri sub noi, Zarnestiul.
Deasupra noastra se ridica Ascutitul si peretii de stanca ai Craiului.
Verde crud de primavara si o prima seara calda la foc.
Asteptandu-l pe Matei si pregatind jarul pentru cartofi.
Ultima geana de lumina.
Baietii au dormit peste noapte la foc, cu spray-ul de urs la cap si cu un foc intretinut peste noapte.
Prima raza de soare.
Inapoi in stana, la somn pentru inca o ora, inainte de a strange lucrurile si a cobori inapoi spre oras pentru a incepe ziua de munca

Transilvania Bike Trails ~ 50 shades of green

Lumina zilei ma trezeste spontan si fara efort. Totusi mai preget 5 minute cu ochii inchisi, ascultand padurea care prinde si ea viata cu primele gene de lumina. Spectacolul este exclusiv auditiv, caci lumina a trezit si pasarile padurii care se intrec in vocalize. Alarma noastra la telefon este o imitatie ieftina a ceea ce se aude, acum, la fata locului. Aproape de noi se curteaza 2 cuci si fara indoiala, ei au prim-planul. Apoi urmeaza o pleiada de pasari mici si frumos cantatoare, care isi fac si ele incalzirea matinala. Din cand in cand, o pala de vant scutura copacii si arunca pe cort cativa stropi grei. Padurea traieste si noi suntem parte din ea pentru cateva ore.

Pe motiv de umezeala si frig strangem si o luam din loc, cu promisiunea unui mic-dejun sub un copac cu flori. Daca nu a fost sa fie ca loc de cort, macar sa ne luam masa sub ninsoarea de petale albe. Pana la copacul cu flori mult-dorit avem insa de navigat pe potecile semi-noroioase din padure si progresam lent. Suntem singurii care cu zgomotul rotilor si al vocilor tulburam linistea diminetii si speriem caprioarele. Ne ia cam 6 km sa intersectam Via Transilvanica ce venea din Aurel Vlaicu (un sat limitrof al Sighisoarei), dar vom parasi repede T-ul cel portocaliu, care continua spre Saschiz, preferand potecile de pietris ale TBTului. Adevarul e ca dupa ploaia de ieri dupa-amiaza si ieri noapte, drumurile de tara pe care merge Via Transilvanica, croite prin lutul cel rau framantat extra de copitele animalelor, trebuie evitate cu orice pret. De dragul bicicletei si a zenului personal, caci nu ai tu atat ulei cat sa compensezi noroiul cel rau ce se lipeste de absolut orice…Asa ca ne tinem cat putem de mult pe iarba ori prin padure, pana cand parasim definitiv Via Transilvanica (ce coboara spre Saschiz), noi urmand marcajul Banda Rosie ce merge spre Mesendorf si Viscri.

Pe potecile de la TBT am mai fost o singura data, in 2017 si mi se pare ca acum, chiar si cu bicicleta incarcata, se simt mult mai fain, le simt mai bine flow-ul. In fapt, tocmai asta e frumusetea unui echipament adecvat de bikepacking: bicicleta se simte in continuare bicicleta, nimic nu troncane, nimic nu agata, poti sa o strunesti la vale prin absolut orice locuri ai merge si daca nu ai avea bagaj. Asa ca rotile se scurg spre est, cot la cot cu poteca ce urca si coboara usor.

Coboram in Mesendorf, pentru branza si cola, dar ne alegem doar cu branza. Apoi revenim pe marcaj pentru ultimii 10 km pana la Viscri si incheiem tura cu un rulaj placut pe asfaltul spre Dacia, cu vant de spate.
Fotografiile postate pe Facebook dupa weekendul de Pasti ne releva faptul ca primavara nu a ajuns inca in orice colt de tara si Trascaul inca o astepta. Sa fie aceasta urmatoare noastra destinatie pentru bikepacking sau vom astepta 1 iunie pentru munti mai mari ?

Text: Mihaela.

Zile anterioare:

http://www.diaconescuradu.com/colinele-transilvaniei-sau-peste-drum-de-fagaras

http://www.diaconescuradu.com/via-transilvanica-de-la-medias-la-biertan

http://www.diaconescuradu.com/o-zi-pe-via-transilvanica-de-la-biertan-la-sighisoara

Track si date (strava):

https://www.strava.com/activities/5237040389

Track gpx + alte informatii utile:

Fagarasul vazut de la locul de cort din dimineata asta.
Gata de plecare.
Transilvania Bike Trails, 50 de kilometri de astfel de poteci pana la Viscri.
Paduri de fag / paduri de stejar
Noroiul si moartea angrenajelor.
Locul nostru de mic dejun, sub un copac inflorit ce se scutura in bataia vantului.
Din nou in saua bicicletei, de data aceasta spre un scurt detour spre Messendorf
Dupa o pauza de cumparat branza printr-un Messendorf complet pustiu.
O ultima privire spre Fagarasul inzapezit.
50 shades of green and 50 layers of mud.
Sfarsit de trail, in fata bisericii fortificate din Viscri.
Norii spectaculosi pe care i-am prins la intoarcerea in Brasov, nori ce parea rupti din picturile renascentiste

O zi pe Via Transilvanica, de la Biertan la Sighisoara

Dimineata satul “suna” mult mai natural animat de zgomotele uzuale, caci animalele cer atentie si nu au cum sa stie ca e sarbatoare au ba. Peste noapte am ramas fara apa, asa ca hotaram sa coboram in Copsa Mare unde, la micul dejun, in loc de pasca si cozonac avem clatite cu gem, carate o zi intreaga in rucsac. Cu glicemia la cote normale ne asternem in sfarsit la drum. Dimineata prevesteste o zi glorioasa, cu soare darnic, care va lasa probabil primele urme de bronz ale anului. Prin locurile de azi, Via Transilvanica are un profil “de fierastrau”, sarind fiecare muchie si coborand in sate. Uneori urcarile sunt abrupte, alteori, drumul ne poarta in linii frante ce indulcesc panta.

Prin zonele deschise, soarele face legea si cand nu adie nici vantul, se simte aproape ca o zi de vara. Prin padure sunt destul de multe portiuni cu noroi, cel putin pana deasupra Malancravului si asta ma face sa ma gandesc ca alegerea perioadei ideale pentru a parcurge Terra Saxonum din Via Transilvanica trebuie facuta cu mare atentie si cu un gram de inspiratie. Prea devreme inseamna noroi, vreme instabila. Prea tarziu inseamna prea cald, prea uscat…

Adevarul e ca primii 30 km merg destul de incet. Recuperam insa in partea a doua a zilei cand avem super spor si ajungem destul de devreme in Sighisoara, astfel incat avem timp atat pentru o vizita scurta prin cetate, cat si pentru cateva aspecte administrative, precum incarcat electronice si facut cateva cumparaturi la un magazin pe care l-am gasit in mod inexplicabil deschis in prima zi de Pasti. Dar cum la bikepacking nu se rateaza nicio ocazie de realimentare, ne conformam si noi si ne refacem proviziile.

Cat timp ne-am invartit prin oras, am depasit si ploaia regulamentara a zilei, asa ca putem porni linistiti sa cautam loc de cort. Lasam pentru o perioada Via Transilvanica si prindem o poteca ce aparea ca fiind extrem de frecventata pe Strava heatmap, nimerind cam fara voia noastra, dar cu bucurie, in bike parkul orasului. Urcarea ne vrajeste. O poteca in serpentine, perfect ciclabila, cu sol pietros, neafectat de ploaia recenta, strecurandu-se lin prin padurea de fag ce musteste de apa.

Ploaia de acum o ora a aprins si mai tare verdele crud al fagilor si a dat padurii o tenta luxurianta, transformand-o in versiunea europeana a junglei. Umiditatea din aer mi-a deschis toti porii si simt cum transpir instant. O transpiratie lipicioasa pe care imi vine sa o ostoiesc cu toata apa ce se scurge de pe frunze. Duc cateva ramurele tinere la buze si le sorb apa din causul abia format. Apa de mai, apa cu viata, apa cu verde. Liziera padurii spre care mergem nu ne ofera niciun loc propice de cort, asa ca ne vedem obligati sa il punem pur si simplu intr-un loc mai uscat, cu putina iarba, ceva frunze si speram noi, cu cat mai putin jir. In seara asta duc boschetarismul bikepackingului la extrema, caci din lipsa de izvoare si nevrand sa irosesc in apa din bidoane, ajung sa dau jos noroiul de pe picioare cu gel dezinfectant… Macar sa stiu de ce l-am carat dupa mine atatea zile. La finalul procesului sunt convinsa ca au murit toti virusii, nu doar de pe maini, ci si de pe picioare.

Text: Mihaela.

Zile anterioare:

http://www.diaconescuradu.com/colinele-transilvaniei-sau-peste-drum-de-fagaras

http://www.diaconescuradu.com/via-transilvanica-de-la-medias-la-biertan

Track si date (strava):
https://www.strava.com/activities/5231706023

Track gpx + alte informatii utile:

Dimineata, prima geana de lumina deasupra Biertanului. Zgomotul petrecerilor din seara anterioara a fost inlocuit de cantecul pasarilor si al animalelor de ograda din sat.
Pauza de mic dejun in Copsa Mare. Sunt curios daca intr-un moment al istoriei Copsa Mare chiar era mai mare decat Copsa Mica.
Un punct de popas de 5 stele pe drumul spre Sighisoara.
Loc echipat si cu cuier.
Soarecele si cascavalul, noi si bicicleta.
Fatade vechi, fatade restaurate. Fiecare cu farmecul ei.
Fractali si primavara.
Biserica fortificata din Malancrav, printre papadii si livezi de pruni.
Fiecare sat are cel putin o cismea sau o fantana cu apa rece si buna de baut.
O lunca de parau in curs de revenire la viata.
Gasca numeroasa a grupului din Odorheiul Secuiesc cu care ne-am intalnit si in ziua anterioara.
O Sighisoara destul de lipsita de turisti, mai ales daca ne gandim la weekend-ul prelungit de 1 mai.
Dupa o ploaie torentiala, cu tot cu tunete si cu fulgere, care ne-a prins din fericire in oras, e timpul si pentru un curcubeu
Potecile de urca din Sighisoara in directia Viscri, o placere si la urcare si la coborare, chiar daca avem casa in spate.
Verde crud.
Locul de cort iesit in cale pentru seara asta.

Via Transilvanica, de la Medias la Biertan

In Dealul Frumos, dupa ce am trecut de centrul tarii am lasat muntii albi definitiv in spate. In urmatoarele zile, in Terra Saxonum din Via Transilvanica, se poarta verde. Majoritar verdele de fag, la nevoie in amestec cu stejar.

“Viata secreta a copacilor” m-a facut sa privesc cu alti ochi ecosistemul padurilor, iar in perioada asta a anului, locul cel mai bun in care te poti gasi pe bicicleta sunt padurile de foioase care ofera un adevarat spectacol. Cum Europa temperata este de fapt arealul fagului, majoritatea padurilor vor fi de fag, sau in cel mai bun caz, amestec. Iar verdele crud si suculent se implineste repede, fereastra ingusta de 2-3 saptamani meritand a fi exploatata la maxim, iar pentru asta, trebuie mers in zona de dealuri. Brasovul isi are microclimatul sau in care predomina totusi coniferele. Acum doi ani  am fost in Almajului, Cernei, Mehedinti. Anul asta ramanem mai aproape de casa, dar Via Transilvanica promite locuri noi, prin care nu am mai ajuns pana acum.

De cum parasim asfaltul ce intra/ iese in/din Medias (depinde din ce sens veniti), prindem un drum de pamant ce urca spre cateva iazuri pentru a intra relativ rapid in padure. O padure cum nu am mai vazut de doi ani de zile, caci primavara lui 2020 a trecut pe langa noi si pe langa intreaga Euorpa inghetata in lockdown. Poate din cauza asta suntem asa de entuziasmati si nerabdatori legat de primavara lui 2021. Nu numai ca a intarziat de ne luasera sperietii ca ne  scapa si anul asta printre degete, dar avem si o primavara restanta de recuperat.

Revenind, la povestea turei noastre, Via Transilvanica si Medias Bike Marathon impart in aceasta zona aceleasi drumuri si poteci. Si vorbim in general fie de drumuri de iarba, ce se preling lenese pe dealuri, ori de bucati faine de padure, cu poteca ingusta, ce se strecoara printre trunchiurile gri si netede ale padurii. Sectiunea Medias-Biertan are cam 30 km si pana la bifurcatia spre Richis mergem cu spor. Apoi, din firul vaii, urcam abrupt din nou in culme, o culme lunga, cu mici galme, in general cu padure pe stanga si deschidere pe dreapta. Un loc,  de altfel, chiar placut pentru MTB, doar ca noi avem totusi aproape 90 km astazi sub roti, pe biciclete incarcate cu bagaje, asa ca rabdarea s-a cam terminat.

Culmea se tot incovoaie si increteste, inaintea si in urma noastra. Ne bucura coborarea scurta in asfalt. Spre suprinderea noastra, magazinul din Biertan e inca deschis, asa ca intru pentru niste ultime mici cumparaturi, cat sa avem ce sa punem pe masa de Pasti. Pardon, cat sa avem ce sa punem in oala, pe primus. Radu viseaza frumos la niste oua rosii. Eu il aduc cu picioarele pe Pamant si ii explic ca asa ceva nu vei gasi intr-un magazin satesc, chiar si intr-un sat asa “emancipat” cum se vrea a fi Biertanul. Asta ai gasi cel mult la Mega, in capitala, unde orasanul ocupat nu are timp si dispozitie sa inroseasca oua, dar ar pune si el ceva produse traditionale pe masa de Pasti.

Acum, pentru mamele noastre care vor citi la un moment dat jurnalul, Radu nu are vreo pasiune pentru oua rosii, ci si le dorea doar pentru ca visa la un cadru cu oua colorate in iarba si biserica fortificata in plan indepartat. De data asta, partea vizuala era mai importanta ca cea culinara.Bref, cu promisiunea unui cuscus romanesc (adica prost) cu legume, urcam pe unul din dealurile de deasupra satului, pentru a cauta loc de cort. Gasim vreo 3, chiar decente, cu iarba buna, liziera padurii aproape, biserica si satul fix sub noi. Locatia ar fi de vis, daca nu ne-ar deranja… manelele. O singura casa si un singur playlist pot sa strice nu doar o seara intreaga, ci si sa puna o eticheta nefericita asupra unui intreg loc. Dar asa e in viata, trebuie sa existe un echilibru. Opera pe care o ascultam ieri la foc trebuia sa se echilibreze cu ceva. Noroc cu doapele de urechi care trimit “petrecerea” in fundal.

Text: Mihaela

Track si date (strava):
https://www.strava.com/activities/5225652862

Traseu cu GPX descarcabil si cu puncte relevante de pe traseu:

Mic dejunul campionilor. Invariabi in 80 la suta din dimineti fulgii de ovaz, nucile, bananele si ciocolata sunt amestecul ce ne da energie.
Mic dejun cu Fagarasul inzapezit in departare.
Printre papadii, pe coborarea spre Rotbav.
Un televizor bun e un televizor inchis. Un televizor si mai bun e unul stricat.
Decrepitudine in centrul tarii.
Via Transilvanica la inceput de primavara
Soarele si luna.
Poteci ce iti pun invariabil zambetul pe buze, mai ales in perioada aceasta a anului.
Din paduri de fag in paduri de stejar, amandoua la fel de aerisite la vremea aceasta din an.
Pe colinele ce merg spre Biertan, aparent la un moment dat chiar se facea vin pe terasele astea.
Deasupra Biertanului dupa o bucata de single trail de 5 kilometri de toata frumusetea
Locul nostru de cort din seara asta. De-a dreptul idilic daca nu ar fi fost petrecerile de jos din sat.

Colinele Transilvaniei, sau peste drum de Fagaras

In tura asta am reflectat mult la a gasi un raspuns complet la intrebarea :”De ce nu vine lumea cu noi in turele de bikepacking?”. Si cred ca am si gasit o explicatie. Cand cauti intersectia a doua multimi (matematice) mici, nu poate sa iasa decat ceva si mai mic. Prima multime e cea formata din oameni carora le place sa mearga la ture de bicicleta de mai multe zile. Apoi ai multimea de oameni care accepta sa mearga zile la rand dormind la cort, avand doar hainele de pe ei si hainele de dormit, care nu au o problema sa se spele la rau sau chiar sa se culce nespalati, care isi permit un echipament usor, caci la bikepacking nu prea poti merge cu rucsacul de 80 l. Din intersectia acestor doua multimi ramane o mana de oameni, care e si mai greu de mobilizat de sarbatori, cand lumea alege de regula sa se stranga in familie. Daca de Craciun urmam si noi tiparele, de Pasti, chemarea primaverii e prea puternica. Anul asta am dezbatut indelung unde sa mergem sa o cautam, caci ne saturasem de ritmul ardelenesc in care a venit primavara la Brasov. Lista scurta cuprindea Cernei/ Mehedinti, Poiana Rusca si Via Transilvanica. Nu ma intrebati prin ce algoritm a castigat ultima. Probabil a fost un cumul de factori: apropierea de Brasov, promisiunea Fagarasului inzapezit, dar si a verdelui hipnotizant al padurilor de fag.

Dacia, locul in care lasam masina, ne intampina cu caldura. La propriu. Nu avem niciun gand sa i ne opunem. Din contra. Ne plictisisem noi asteptand-o, de ajunsesem sa credem, asa pe jumatate, ca ne-a uitat anul asta. O primim deci cum se cuvine, la tricou si pantaloni scurti. Trebuia poate sa ne gandim ca soarele acela dogoritor de aprilie nu e semn bun, dar ne-am lasat mintiti frumos vreo 30 de minute. Pana a inceput ploaia. O ploaie din aceea de vara inceputa pe nesteptate. Un singur nor era pe cer, si noi ne-am nimerit fix sub el. Radu e frustrat de tradarea pe care ne-a pregatit-o prognoza. Eu primesc stropii calzi si grei pe mainile si picioarele goale, ca o promisiune a verii ce va veni.

Cand ajungem in Cobor si reusim intr-un final sa ne adapostim putin, suntem uzi din cap pana in picioare. Ma rog, doar picioarele au scapat. Clar nu e un inceput bun de tura, cand ai la tine un singur rand de haine. Insa moralul isi revine usor, usor, in ritm cu soarele si vantul care ne usuca, si pe scurta urcare de dupa Cobor ne e din nou (mai) bine. Inca nu reusim sa ne dam seama cum au ajuns Hoinarii din Timisoara, fix aici, dar clar e un loc sigur pentru orice lockdown.

Ziua de astazi are 90% drum (asfalt sau drum de tara) si iesim de pe el, doar ca sa gasim un loc de cort, pe muchia ce merge deasupra drumului Rotbav-Baile Rotbav. Ne mai desparte o singur lant de culmi de Fagarasul cel mare, ce din cauza iernii tarzii se vede parca mai alb ca niciodata. In fond, asta este motivul pentru care am facut ocolul prin sud si vom avea maine de pedalat 60 km pe asfalt. Locul de cort pe care il gasim nu dezamageste. Iarba proaspata, intreaga creasta ce se desfasoara in fata noastra, cu focus pe Valea Sambetei si caldarea omonima, un apus care se scalda in nuante de rosu la mana noastra dreapta si un foc “la groapa”.


Dimineata zilei de sambata ne gaseste gonind la vale pe pajisti pline de papadii. Diente de leon sau Löwenzahn in doua din limbile pe care le vorbesc/ studiez. Nu am idee pe ce filiera a ajuns cuvantul papadie la noi in romana. In orice caz, este timpul lor, caci se ivesc mari si carnoase oriunde este putina iarba.

Cu exceptia portiunii Rotbav-Cincu care merge pe un drum prost de tara (DJ50A), in rest avem parte de asfalt bun si foarte bun pana la intrarea in Medias, unde vom prinde Via Transilvanica. 

Text: Mihaela

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/5219515273

Sau in format din care se poate descarca si gpx-ul pentru toata tura:

No more Dacia! Peste 20 de grade. Nici nu puteam gandi ca in 30 de minute o sa ploua torential.
O ora mai tarziu, udati si deja partial uscati, in drum spre sudul colinelor
Locul mult cautat. Pentru cort, pentru poze, pentru foc. Pentru o prima noapte de primavara petrecuta afara.
Ghiciti caldarile.
Pregatirile pentru seara.
A se observa elementul cel mai important de decor. Sosetele puse la uscat /aerisit.
Primavara prin Tara Fagrasului
Ultima raza de soare
Cu focul in poala si cu mirosul de fum in nari
Aprins
Ora albastra
Sa tot avem parte de astfel de seri si de nopti sezonul acesta…

Muntii Cernei, in regim de bikepacking


Cand faci bivuac la 2000 m te astepti ca soarele se te trezeasca bland, o data cu rasaritul, incalzind atmosfera si prelungind cu jumatate de ora sederea in sacul de dormit. Asta daca in ecuatie nu intra si ceata si norii, care au subminat rasaritul de azi. E ora 8 si e 0 motivatie sa ne mobilizam. Radu gateste din sacul de dormit si terciul si cafeaua calda rezolva restanta soarelui. Care ajunge la noi pe la 9. 30, fix cand o luam din loc. Planul pentru azi ar fi sa coboram in Cornereva pentru realimentare, doar ca in fata ne sta o mare de varfuri total necunoscute.

Oricate jurnale ai citi si oricat de bine ai incerca sa iti faci temele (chestie care nu s-a intamplat, caci Radu oricum deseneaza din avion turele, iar eu dupa Transalpina de joi nu am stiut cum sa ma impart intre dus, facut bagaje si somn), nimic nu se compara cu experienta de la fata locului. Plus ca uneori sunt diferente importante intre a merge la trekking si a avea si o bicicleta dupa tine, in sensul ca ce poate fi o poteca buna la trekking, sa nu aiba prea mult sens cu bicicleta si ce poate parea un drum plictisitor de picior, sa pice numai bine la urcarea pe doua roti. Ca atare, toate varfurile ce ne stateau in fata (si sa tot fie vreo 10 bucati) erau terra incognita. Habar nu aveam ce vom putea ocoli, ce vom putea urca/ cobori, cat va trebui sa impingem/ caram bicicleta.

Lasam in urma legatura spre Tarcu (dar o retinem pentru o tura ulterioara de bikepacking sau schi de tura) si luam la rand 2-3 varfuri care au ca numitor comun radacina Prislop. Nefiind familiarizati cu zona, stam mult cu ochii in telefon, incercand sa recunoastem varfuri ori chiar masive intregi.

Ajungem decent in saua Mlacile, planul fiind ca maine sa revenim aici, din vale, dupa ce vom fi aprovizionat din Cornereva. Suntem fix deasupra raului Ses, care a scobit aici o caldare larga si domoala. Culmile abordabile descriu aici un semicerc larg, unele mergand roata spre Godeanu, altele spre Cernei. Varful Olanelor (tinta noastra temporara) marcheaza intrarea in Cernei. Tot cam pe aici se termina si ultima urma de drum, iar banda rosie coteste spre Godeanu. In saua de dinainte de varful Dobrii ne intalnim cu un cioban si intrebam de drum. Aflam astfel ca cel mai bine am ocoli varful “pe plai” si intelegem (se va dovedi ca in mod gresit) ca spre est ar pleca un drum ce coboara mai sus de Cerna Sat. Pe hartie planul parea bun, doar ca plaiul ala nu era aproape deloc ciclabil. Fiind putina lume care merge pe aici, poteca nu exista. Doar niste fire adancite de picioarele oilor, magarilor sau cailor cu care se mai urca la stani.

Spre dezamagirea noastra, de pe piciorul descris de cioban nu apare niciun drum, iar plaiul asta pare interminabil. Ne consolam cu ideea ca asa va fi pana pe Varful Babei, varf masiv, de unde ar trebui sa se desprinda piciorul nostru de coborare spre vest. Ocolim si varful Bandiloiu pe curba de nivel de pe versantul estic si in sa dam de o alta turma. Ciobanii sunt pe pozitii si ne trec de caini. Aflam astfel ca nu e nevoie sa urcam varful, fiind suficient sa urmam poteca ciobaneasca ce se vede clar la picioarele noastre.
O data ajunsi in culmea matematica, gasim un drum de iarba (vizibil din creasta), ce ne poarta peste cateva varfuri rotungite, intrand in padure si transformandu-se intr-un forestier in toata regula pe care coboram rapid in asfalt si ne mai oprim abia la magazinul din Cornereva pe care il stiam din ploioasa epica de la Dunare din primavara trecuta. Reaprovizionam si pornim spre pasul ce precede lacul de acumulare de la Poiana Rusca. Fix din pas pleaca doua drumuri laterale, stanga -dreapta. Il alegem pe cel din stanga si urcam spre o livada de pruni unde ne stabilim tabara de baza pentru noaptea asta.

Track si date aici:

Saua Suculetului – Vf Olanelor- Vf Babei-Pietrele Albe-Cornereva

https://www.strava.com/activities/4051559662

Micul dejun si cafeaua de la 2000 de metri, in asteptarea unei raze de soare care sa ne puna in miscare. Merisoarele si afinele au fost culese ad-hoc.
Gata de drum cu un pic de single-trail croit de motor si cu caldarile glaciare din Godeanu in dreapta.
Valurit.
In mijlocul pustietii, dupa peisaj putea sa fie foarte bine si in Mongolia. Valea raului Ses, mereu surpinzatoare.
O scurta bucatica de drum la intrarea in muntii Cernei.
Cinematic-pastoral.
Drumul nu dureaza mult si in curand revenim la “O poteca numita speranta”
Pe coborarea spre Cornereva.
In cautarea unul loc de cort, preferabil cu un loc pentru hamace.
Masa de seara, tot cu primus-ul in prim-plan.

Muchia Cascoe si probabil cea mai estetica tura a sezonului

Intr-o iarna clasica de la noi poti numara zilele perfecte pe degetele de la o mana. Poate pe degetele de la doua maini, daca esti noroc si un pic optimist. Si cum sunt atat de rare atunci cand se aliniaza planetele are tot sensul sa pui totul pe pauza pentru o zi.

In anii trecuti cam in fiecare sezon am avut parte de cateva astfel de ture, in care se potriveste totul, temperatura, lipsa vantului, zapada proaspata, cerul senin. Sunt turele pe care le tii minte peste ani si ani si turele care iti amintesc ca iarna nu inseamna numai viscol, degete inghetate si zapada ortopedica si ca are sens sa te uiti dupa urmatoare pereche de schiuri si de clapari.

Fix asa a fost si tura din povestirea de mai jos despre care am zis ca e pacat sa nu scriu cateva randuri:

Marti, zi de concediu cu o plecare matinala din Brasov in cautarea pulverului din Iezer impreuna cu Laurentiu si cu Albert. Cele doua ore in masina sunt urmate in schimb de o mica dezamagire atunci cand vedem ca pe forestierul de Satic e mult mai putina zapada decat ne asteptam. In schimb e soare glorios, frig de mijloc de iarna iar padurea incarcata de zapada arata intr-un mare fel.

Zapada care are un pic de baza incepe doar de la 1300 de metri de sus iar pana acolo ne chinuim sa urcam pe puful de 10 centimetri pus peste noapte. De aici in sus in schimb treaba lucrurile se schimba radical, mai ales atunci cand iesim din padure si atunci cand in departare incepe sa se vada maiestuos abruptul vestic al Craiului. Sunt absolut fascinat de perspectiva pe care o ai aici si la primavara, inainte sa urce ciobanii ar fi fain de facut o tura cu dormit la stana de pe Cascoe. Sunt convins ca la noi in tara nu sunt prea multe stane cu o astfel de priveliste.

Cei doi catei care ne-au insotit pana aici se bucura si ei de zapada si pe alocuri se lupta si ei cu nametii pentru a inainta, noi cautam pulveru perfect si descoperim ca el se gaseste doar intre iesirea din padure si 1700 de metri. Mai sus vantul si-a facut de cap, asa cum se intampla inevitabil la orice ninsoare cu vant. Caldarea estica a varfului Papusa arata intr-un mare fel, mult mai alpin decat aspectul de deal inalt pe care il are Iezerul in alte parti. In departare se vede un grup de capre negre ce stau la soare si imi dau seama ca probabil e prima data in multe iesiri prin Iezer cand vad capre negre pe aici.

Ultimele 2 coborari in lumina faina par sa fie rupte dintr-un basm. Iezer-Papusa freeride arena, varianta Cascoe.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/4801068132

La urcare, prin padure de argint. Peste ziua soarele avea sa topeasca tot argintul.
Partia noastra primavata.
Fericire si pe patrupezii care ne-au insotit in ziua asta.
In mijlocul salbaticiei.
Privind spre Papusa si cu ochii pe caldarea imensa ce cred ca e un loc genial de joaca atunci cand ai zapada sigura.
Conditii de 2 margarete.
Albert si ceaiul de la ora 5, cu Craiul maiestuos in departare.
De aici din nou la vale.
Base camp-ul pentru ziua de astazi.
Sfarsit de vis al unei zile de vis.



Valea Ialomitei si supradoza de vitamina D

Februarie si Martie par ca au facut schimb anul acesta, si cu toate avantajele zilelor mai lungi si a soarelui mai puternic, temperaturile par sa fie mai joase in inceputul asta de primavara decat in mijlocul iernii. E perioada in care noi suntem cumva impartiti intre iarna si bicicleta. Pe de -o parte, vazand zapada proaspata si muntii inzapeziti in fiecare zi, tentatia schiului si a turelor de iarna e mereu acolo. Pe de alta parte, dupa atatea luni de gri si de frig incepi sa tanjesti un pic dupa caldura si dupa verdeata. Anii trecuti fugeam tocmai in perioada asta in tari mai calde pentru a fura startul la inceputul de primavara, nu de alta dar pana la sfarsitul lui Aprilie verdele lipseste aproape complet din jurul Brasovului, iar primavara e un anotimp atat de fain, inca nu mi-ar displace sa-l traiesc de mai multe ori pe an.

Dar revenind la titul si la Valea Ialomitei, tura de duminica a fost dupa toate criteriile o tura veritabila de iarna. Rareori ai parte de o zi atat de linistita si cu atat de mult soare, asa ca am fost pana la urma convinsi sa renuntam la bicicleta si sa punem din nou schiurile in picioare. Soare glorios de la plecare, un strat de nori sub noi spre sud, strat ce s-a imprastiat peste zi.

Pe platoul dam peste un puf fin pus peste un strat tare. Fata de alti ani, chiar daca am avut o iarna care a venit in bucati de cate 2 saptamani acum chiar avem zapada la munte in zona inalta. Cred ca in orice masiv de la noi de la limita padurii in sus e un strat de zapada ce o sa mai dainuie saptamani bune de acum incolo.

Tropaim cu spor pe platou pana la Cerdac, dupa Cerdac facem si primele viraje spre Valea Ialomitei si ochim zapada buna de langa Mecetul Turcesc. Cred ca e singurul loc in care zapada nu pare sa fi fost transformata de vant in toate felurile. In rest pare sa fie o tabla de mijloc de iarna care straluceste in soare. Virajele astea in schimb fac toti banii si dupa ce ne plictisim de panta pornim pe Valea Ialomitei spre Pestera sperand sa mai gasim bucati cu zapada buna. Asteptarile ne sunt complet inselate din pacate si dam de o tabla de zile mari.

Apusul de care am avut parte varful Furnica, cateva ore mai tarziu a depasit complet toate asteptarile. Se intelege din pozele de mai jos de ce.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/4910886887

Un puf cat sa alunce schiurile cum trebuie pe platou.
Inca putin pana la Cerdac
Primele viraje ale turei, pe o panta nu foarte imbietoare la inceput.
Mecetul in toata splendoarea sa
Locul de joaca din dupamasa asta.
Oare ultima tura pe schiuri din iarna asta?
ReveNim la puful placut de pe platou. Pe aici ne dam seama ca poate n-ar fi fost o idee rea sa ne invartim si pe pantele de aici din zona.
Soare glorios pe drumul spre Valea Soarelui
Urcand cu spor si cu un ochi spre apus.
-10 grade, vant usor, un cer vopsit in culori incredibile deasupra noastra si nici un suflet pe partiile aglomerate din timpul zilei.

Jurnal de cantonament din Brasov


Nu se intampla in fiecare an sa ai parte de aproape 2 saptamani cu temperaturi calde in Februarie, ba chiar au fost ani in care Martie si Aprilie de multe ori mai friguroase. Media lunii probabil in schimb o sa fie in parametri caci dupa 2 saptamani de primavara o sa recuperam cu 2 saptamani de gerar. Dar cum in cele 2 saptamani am iesit aproape zi de zi si am avut parte de mai mult soare si de mai multi kilometri decat as fi putut spera (aproape 900) pot zice ca nu a fost rau deloc.

29 ianuarie, ultima zi cu iz de iarna adevarata.

Inca o iesire matinala in Ciucas in cautarea pulverului perfect impreuna cu Albert si cu Laurentiu. Singura problema e ca vantul si-a facut de cap ca niciodata prin Ciucas si pulverul l-am gasit ascuns doar pe valcelul lui Mateo pe care am si facut 2 coborari. In prima jumatate a zilei nu am luptat prea mult cu zapada, in partea a doua a zile in schimb da, mai ales la coborare.

In cautarea unui gram de pulver neatins in Ciucas.

Nu ajung bine acasa ca aud de la Fodori ca vor sa urce in Postavaru cu tot clanul. Dupa vantul si frigul din Ciucas nu am absolut nici un chef dar nici nu pot zice nu asa ca incerc sa-i sperii cu amenintari de frig si ceata sa nu urce nici ei. Nu reusesc din fericire, nu pot sa zic nu asa ca in 2 ore sunt din nou pe schiuri pe partiile din Poiana. Am zis din fericire pentru ca a fost probabil una din cele mai faine urcari pe schiuri de anul asta, cu cer senin, cu socializare, cu luminile orasului sub noi, fara vant si cu temperaturi suprinzator de calde. Uneori e bine sa nu ai putere de convingere.

Fodorii in formatia extinsa pana la cabana Postavaru. Cred ca au avut parte de cea mai calduroasa si faina urcare de seara din iarna aceasta.
Atmosfera de iarna veritabila de la cabana inainte de venirea primaverii din Februarie.

31 ianuarie, prima zi de cantonament

Zapada de pe sosea incepe sa se topeasca, temperaturile sunt de primavara, cerul e cat se poate de inchis si vantul e acelasi partener nelipsit. Legat de vant, desi e oras de munte asezat in depresiune Brasovul e prieten foarte bun cu vantul. Cred ca nu a fost tura din urmatoarele 2 saptamani in care vantul sa nu bata tare si suficient de haotic incat sa nu-ti dai seama daca te ajuta sau te incurca.

Plecarea de la Breakaway, loc bun si de intalnire inainte de tura si de socializare dupa tura. Ignoram complet ca in momentul asta incalcam cu brio regula mastii din oras. Macar distantati social eram.
Cele cateva minute de soare de pe ziua de azi pe drumul spre Crizbav.

1 februarie, rulajul sprinten pana la Sfantu Gheorghe si o urcare in Postavaru.

O tura mai sprintena impreuna cu Costi Iordan, ultima aparitie pe scena masochistilor carora le place sa se chinuie cu cursiera pe timp de iarna. Viteza mai mare, zapada mai putina si mai mult soare decat de obicei.

Zapada dispare pe zi ce trece, asfalt din ce in ce mai uscat, cer albastru si vitamina D. 70 de kilometri destul de munciti.

Cu cateva zile inainte ii ziceam Mihaelei ca nu o sa mai ies si la ski si la bicicleta in fiecare zi. Nu a durat mult pana cand am facut fix asta, respectiv fix luni la inceput de saptamana. De vina binenteles e binenteles Suca si telefonul venit la ora 5 legat de o urcare noctuna in Postavaru. Dar din nou, nu mi-a parut rau caci a fost din nou foarte placut. Cald, fara vant si cu vizibilitate pana in oras.

Suca in postura de subiect necooperant aproape de varf.
Cabana Jager si la 1000 de metri sub noi orasul.

2 februarie, 90 de kilometri gloriosi de primavara

Azi e singura zi fara vant puternic si in plus cu soare glorios. O zi care se simte ca un adevarat inceput de primavara, in care picioarele merg, rotile se invart usor pe asfaltul uscat si ciripitul pasarilor se aude in fundal. Partener de tura astazi e Albert iar plecare e binenteles tot de la Breakaway.

Drumul proaspat asfaltat spre Lisnau de care am aflat abia acum.
Momentul in care iti dai seama ca mai ai nisip din decembrie pe bocanci si ca poate ar fi bine sa mai ai grija si de ei.

3 februarie, vant si o bucla rapida impreuna cu Mihaela

Si astazi avem parte de soare glorios si de un vant la fel de glorios. E timp doar de o tura scurta prin jurul Brasovului impreuna cu Mihaela. Dupa ultimele zile a cazut chiar bine.

4 februarie, alergarea din Piatra Mare

Astazi bate vantul suficient de tare incat sa ma descurajeze chiar si pe mine de la bicicleta, asa ca pun din nou adidasii de alergare in picioare si urc in Piatra Mare dupa Fodori. In Piatra Mare e tot atmosfera de primavara, zapada incepe doar de la bifurcatia cu Drumul Tiganilor.

Fodorii in formatie completa.
Aparent gemenii au un fetis cu bancile intalnite in drum.

4 februarie, Sfantu Gheorghe in sens invers

Din nou impreuna cu Costi, de data asta un pic mai conversational. Cer cenusiu si la dus, si la intors. Din discutiile oamenilor care se dau mai mult cu MTB-ul dilema existentiala e cat de mult o sa mai invarti rotile cursierei dupa ce se usuca potecile in Postavaru. Raspunsul privind in spate la ultimii ani e putin spre deloc.

Intoarcerea spre Brasov si nelipsitele gunoaie de pe marginea drumului de langa Araci. Nici faptul ca e o statie de sortat gunoiul acolo nu ajuta

5 februarie, prima tura peste 100 de kilometri pe anul acesta, spre Baraolt

Am sperat la mult soare dar practic am avut parte de maxim o ora de vitamina D din cele 4 ore si ceva petrecute in sa. Am luptat cu vantul in formatie extinsa, cu Costi, Albert si Mihaela si tura a trecut suprinzator de repede. Singurul moment neplacut a fost intalnirea mea cu asfaltul pe drumul spre Baraolt, din fericire fara urmari grave.

Soare glorios si vant de spate la plecare. Lucrurile aveau sa se schimbe destul de repede totusi.
Acelasi drum Feldioara – Crizbav care a urcat destul de mult in preferintele noastre in ultimele luni.

Dupa tura de bicicleta activitatea de seara e reprezentata de un foc primaveratic la locul in care am tot revenit in ultimele 2 luni de zile, si de data asta in formatie extinsa. E ceva sa ai parte si de lemne uscate si de temperaturi placute de stat afara in mijlocul iernii. Parca masina de spalat haine pentru a scoate mirosul de fum dupa o astfel de seara e un sacrificiu in regula.

Cu focul si cu lemnele pregatite pentru o seara de socializare.
Uitatul la plasma, intotdeauna fascinant.
Portret de familie 🙂
Si sfarsitul serii, cu ceva mai mai multa liniste si fara teama de a vedea combustia spontana a gemenilor care se invarteau pe langa foc

7 februarie, clasica de duminica pana la Sfantu

Poate primavara asta o reusim sa readucem la viata obiceiul turelor de rulaj de duminica la care se strangea destul de multa lume acum cativa ani. De data aceasta suntem in schimb doar 3, respectiv eu, Suzi si Ovidiu. Afara la fel de cald ca zilele trecute, soarele in schimb se lasa asteptat. Ies 70 de kilometri si ceva socializare inainte si dupa tura, kilometri numai buni pentru o duminica altfel cat se poate de cenusie.

Pregatirea si cafeaua de dimineata, la Breakaway.
Cer cenusiu si asfalt uscat si vant de spate la intoarcere. Pana la urma a fost chiar bine.
Socializarea de la sfarsit de tura.

8 februarie, prima Poiana pe anul acesta

Urcarea spre Poiana e un fel de test de fitness pe care il faci abia pe la mijlocul primaverii pentru a vedea cum stai cu watti si cu kilogramele. Doar ca dupa ultimele zile s-au simtit fix ca un mijloc de primavara asa ca am zis ca trebuie incercata si o Poiana. A fost foarte bine cu temperatura si la urcare si la coborare. Watti au fost la locul lor in schimb si kilogramele. De mult nu am avut 78 de kilograme la vremea asta din an, trebuie sa vad cum reusesc sa scap de 5 kilograme pana cand incepe primavara.

9 februarie, Tampa Morning Glory si inca o tura de peste 100 kilometri

Dimineata incepe cu o cafea, cu prajitura si cu socializare la locul stiut de pe Tampa. Din nou e mai cald dimineta decat in multe dimineti de primavara si poti sta linistit cu orele fara sa ingheti.

Cafeaua de dimineata in asteptarea primelor raze de soare.
Deasupra orasului

In tura de astazi ii am ca parteneri pe Adi Vaju si pe Iustin si incepem tura cu aceasi urcare spre Poiana, urcare pe care ma chinui suprinzator de mult dupa dupa tura de ieri. Pedala incepe sa mearga abia de la jumatatea turei incolo si din rulajul conversational din partea a doua cu Adi iese o medie de viteza chiar buna. Vantul ca de obiecei a batut din toate partile. Asa soare glorios si astfel de temperaturi in schimb nu cred ca o sa mai prindem prea curand….

Adi si Iustin, conversational.
Soare glorios si 130 de kilometri sub rotile cursierei astazi.

10 februarie, ultima Poiana cu pentru ceva vreme

20 de grade arata termometrul ceasului la ora 11 in Livada Postei. Cald si pe urcare pana in Poiana Brasov, pe partii se vede cum incepe sa apara pamantul si in jur se aud pasarile cum ciripesc. Coborarea spre Rasnov e in schimb umeda si coborarea e dubioasa, mazga asta mi se pare mult mai periculoasa decat orice ploaie torentiala. La intoarcerea spre Brasov calc pedala impreuna cu Iustin incercand sa ne dam cu toti banii in ultima zi ce se anunta cu temperaturi calde, ocazie cu care ne batem si un PR pe bucata dintre Rasnov si Cristian.

Recovery-ul de seara e tot cu foc, socializare si haine ce miros a fum. De data aceasta si cu un meniu gourmet format din cartofi copti, quark, o tentaiva de pulpe de pui facute la jar si prajitura. O sa fie clar ultimul foculet pentru destul de multa vreme de acum incolo.

Iustin inainte de coborarea spre Rasnov.
Ultima seara de caldura inainte de vortex.

11 februarie, sfarsit de cantonament

Ieri trebuia sa fie ultima zi pe bicicleta doar ca vortexul pare sa intarzie cateva ore fata de prognoza initiala asa ca incerc sa profit de ultimele ore calduroase cu Mihaela intr-o pauza de masa prelungita. Ies aproape 60 de kilometri in care chiar apas pedala, la fix pentru a ajunge inapoi acasa inainte sa inceapa o ploaie torentiala de toata frumusetea.

Un pic mai multe date despre ture aici:

https://www.strava.com/athletes/1097619