Category Archives: Interesant

IMG_20170318_110930 (1)

Contraatacul babelor, alergare si bicicleta intr-un weekend ploios

Anul acesta babele au fost blande cu noi la inceput de martie si am avut parte de doua saptamani cu vreme numai buna de biciclit si cu temperaturi de primavara iata ca dupa ce au rabdat ce au rabdat s-au razbunat din plin in weekendul ce tocmai a trecut, cu zile in care s-au sucess in ordine rapida soarele, lapovita, ploaia, vantul in cam toate combinatiile posibile.

Planul pentru weekend includea 2 nopti petrecute la Moeciu in compania unor vechi prieteni cu sperante de schi pe zapada proaspata. Singura problema ca atunci cand vine momentul in care trebuie sa-ti iei schiurile in spate, in fata unui forestier complet uscat si cu o prognoza care anunta ploaie din plin parca perspectiva unor viraje pe zapada proaspata nu mai e chiar asa de roz.

Asa ca privind cu jind la cerul senin ce inca zabovea deasupra Bucegiului sambata dimineata reconfiguram tura si schimbam claparii cu adidasii de alergare si pornim pe acelasi forestier ce urca din Simon catre saua Gaura. Avem cateva ore pana cand vremea se va strica si vrem sa profitam la maxim de ele. In schimb babele ne-au pus gand rau si pentru combinatia asta si dupa 4 kilometri de forestier incepe sa alergam pe zapada din ce in ce mai mare. Practic zapada noua incepe brusc de la 1200 de metri si pe masura ce urcam incepe sa treaca de glezne, de gabe si in cele din urma si de genunchi atunci cand iesim in poienile de sub Valea Gaura.

Aici in schimb avem parte de un moment in care cerul se deschide si in care putem admira in toata splendoarea sa amfiteatrul vaii Gaura. Cred ca sunt putine locuri mai spectaculoase in Bucegi mai ales pentru ca aici te simti cumva departe de civilizatie, nu se vede nici un oras in departare iar locurile sunt mult mai putin umblate in comparatie cu abruptul prahovean. La primavara cand se incalzeste si cand vor aparea brandusele trebuie sa venim sa petrecem aici o seara la foc, eventual intr-o mica aventura din timpul saptamanii.

Iar legat de alergat chiar daca mare parte din tura a fost alcatuita mai mult din inotat in zapada trebuie spus ca recunosc ca mi-a lipsit rapiditatea cu care poti acoperi distantele. Probabil cu schiurile in spate nu am fi ajuns aici in momentul potrivit. Pe de alta parte schiurile ne-ar fi ajutat cu siguranta pe traverseul catre Poiana Gutanu unde intram in unele locuri pana la brau in zapada.

Intre timp se strica si vremea, muntii sunt invaluiti de nori si incepe sa ninga, noi alergam la vale prin zapada spre Poiana Gutanu si de aici mai departe pe muchie pe Simon. Ninsoarea se transforma pe rand in lapovita si ninsoare, zapada de pe poteca incepe sa dispara si alergatul devine din nou placut iar eu imi amintesc ca ar fi fain sa mai fac si alte ture de genul acesta in primavara si in vara aceasta. Restul zilei il petrecem depanand amintiri cu prietenii si cu un pic de Milan-SanRemo.

Dimineata de duminica ne intampina cu aceasi ploaie marunta si cu vreme inchisa in vreme ce conducem spre Pasul Bratocea. Si astazi incercam sa fugim de ploaie si de vreme rea si implicit si de zapada si de schiuri. Planul e o tura in dealurile prahoveno-buzoiene cu plecare din Valenii de Munte, impreuna cu Suzi si cu Iustin.

Vremea rea si lapovita se termina fix dupa cheia si de aici ne ia in primire soarele, cerul albastru si vantul. In prima parte a turei il avem fie din laterala fie din spate si acesta e suficient de puternic incat sa avem momente in care mergem cu 40 la ora fara sa dam din pedale pe o panta usoara la vale. In acelasi timp toti stim ca o sa trebuiasca probabil sa platim la un moment dat pentru momentele astea, dar pana atunci ne bucuram de pedalatul pe terenul valurit din Buzau. Ca si in ultimele ture pe cursiera traficul fie lipseste aproape complet fie nu e nederanjant si nu putine sunt momentele in care putem pedala in voie in paralel stand de vorba in voie. Iar urcarea de la Ciolatu si drumul inapoi spre DN1A sunt poate unele din cele mai faine bucati pedalate in ultima vreme.

In schimb vine si momentul in care trebuie sa platim pentru soarele si pentru vantul din spate din timpul turei, respectiv fix la sfarsitul turei, dupa 120 de kilometri de pedalat. Au fost 45 de minute in care am pedalat din rasputeri pentru a tine o mirobolanta viteza de 20 de kilometri intr-o cursa cu lasarea intunericului. Dar asta e, momente de genul acesta iti calesc putin psihicul si mi-au adus aminte de zilele in care am avut parte de un vant similar in calatoria prin Asia Centrala. Vantul e clar cel mai mare inamic al ciclistului.

Date si track (inainte de a muri bateria) aici:

https://www.strava.com/activities/906772140

Alergam cu spor pe forestierul de pe valea Gaura.

Alergam cu spor pe forestierul de pe valea Gaura.

Zapada din plin la iesirea din padure.

Zapada din plin la iesirea din padure.

Undeva intre pantofari si trail-runneri.

Undeva intre pantofari si trail-runneri.

Momentul potrivit in locul potrivit.

Momentul potrivit in locul potrivit.

Ultimele momente de soare pe ziua de azi.

Ultimele momente de soare pe ziua de azi.

IMG_20170318_110958.jpg

Burzuluirea vremii si alergatori care isi intra din ce in ce mai bine in pielea de pantofari.

Burzuluirea vremii si alergatori care isi intra din ce in ce mai bine in pielea de pantofari.

Intalnirea cu runda a doua de alergareti nu foarte matinali.

Intalnirea cu runda a doua de alergareti nu foarte matinali.

Soare, vreme buna si catarari interesante pe dealurile prahovene.

Soare, vreme buna si catarari interesante pe dealurile prahovene.

Norul amenintator pe care am reusit sa-l fentam cu brio.

Norul amenintator pe care am reusit sa-l fentam cu brio.

La sfarsitul urcarii de la Ciolanu, una din cele mai faine din Buzau.

La sfarsitul urcarii de la Ciolanu, una din cele mai faine din Buzau.

Pauza de masa, cu tocana de legume, napolitane si binenteles cola.

Pauza de masa, cu tocana de legume, napolitane si binenteles cola.

Drum intins.

Drum intins.

Dezbandant ruta, varianta lunga vs varianta macetelor de la Sangeru.

Dezbandant ruta, varianta lunga vs varianta macetelor de la Sangeru.

Portret de ciclist la pauza de masa de birtul comunal. Poza facut cu un Huawei P9, un telefon care mi se pare ca isi face foarte bine treaba atunci nu vrei sa cari kilograme in spate.

Portret de ciclist la pauza de masa de birtul comunal. Poza facut cu un Huawei P9, un telefon care mi se pare ca isi face foarte bine treaba atunci nu vrei sa cari kilograme in spate.

IMG_20170311_120650

Prahova Deluxe 2500, din nou pe cursiera pe dealurile Prahovene

Primavara in sudul Carpatilor vine considerabil mai devreme ca la Brasov, si aproape in fiecare weekend sunt cate 4-5 grade in plus pe langa Ploiesti. Iar cele 4-5 grade chiar fac diferenta la inceput de primavara sau la sfarsit de toamna, mai ales intr-un weekend in care ultima rabufnire a iernii a adus din nou un pic de zapada pe crestele muntilor. Pe langa zapada crestele muntilor se anunta complet invaluite de ceata weekendul acesta asa ca pana la urma tot chemarea bicicletei e mai puternica, chiar daca probabil nici aici nu o sa vedem deloc soarele.

Tura pentru weekend-ul acesta e desenata de Horatiu intr-o incercare de a lega doua trasee clasice din zona Campina-Comarnic, . Planul de acasa ar fi 120 de kilometri cu 2100 de metri diferenta de nivel dar trebuie sa vedem ce va zice si vremea si vantul de planurile noastre.

Asa ca dimineata zilei de sambata ma gaseste impreuna cu Mihaela din nou in trenul de Comarnic, eu cu MTBul, ea cu cursiera, intr-o combinatia in care se balanseaza destul de bine diferenta dintre noi si in care putem pedala cam in acelasi ritm. Din Comarnic ni se alatura Horatiu pe un ciclocross 1×11 asa ca intr-o combinatie extrem de pestrita dar in acelasi timp echilibrata de biciclete pornim hotarati in tura. Incepem binenteles complet neincalziti cu urcarea destul de abrupta spre Sercaia.

Prin Baiului se ghiceste putina zapada proaspata de la 1000 de metri in sus, cerul e acoperit si un vant destul e hain bate dinspre nord, noi pedalam cu spor la deal si incet incet ne intram in ritm, iar eu trebuie sa recunosc ca e tare fain sa pedalezi pe drumurile secundare Prahovene, fara trafic si cu urcari cat se poate de provocatoare. Vorba lui Horatiu, e greu sa te plictisesti de drumurile din judetul asta.

Iar chiar daca pe masura ce ziua inainteaza vremea ramane la fel de inchisa trebuie sa recunosc ca ma bucur e libertatea pe care o ai pe bicicleta, de viteza cu care se succed urcarile si coborarile si de drumurile libere. Probabil punctul cel mai interesant al zilei pentru mine e urcarea de la Podul Ursului, urcare pe care nu am ajuns pana acum si care trebuie sa recunosc ca mi se pare cat se poate de interactiva. E cat se poate de scurta la 1 km si 146m diferenta de nivel, numai buna pentru a desfunda plamanii pana sus. Sunt tare curios cum ar fi o urcare cu un gradient la fel e constant dar de 10 ori mai lunga. Cel mai probabil moartea oricaror picioare.

De la Podul Urusului gonim intins si rotund la trena spre Cosminele unde urmeaza o pauza extinsa de masa cu napolitane, radler, banane si portocale si plini de energie pornim pe drumul Cosminele-Telega, una din bucatile care imi place cel mai mult dintre drumurile Prahovene. Din Telega dupa o noua pauza e masa (de data aceasta cu saratele si ghiveci de legume) si dupa cateva raze de soare vine momentul sa infruntam si urcarea spre Sotriile, urcare ce (re)descoperim destul de repede ca e formata din mai multe urcari si coborari asa ca aproape fara sa ne dam seama mai strangem 500 de metri diferenta e nivel pe catastif. Inca o coborare lunga si cativa kilometri pe DN1 si incheiem tura, botezata de Horatiu Prahova Deluxe 2500. Probabil in weekendurile ce urmeaza va veni si randul Prahove Super Deluxe 3000+ , dar pana atunci sa vedem daca mai rost de pus schiurile in picioare sau e scos pioletii la inaintare.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/896302265

Coborarea spre Sercaia, inceputul serpentinelor in care trebuie sa ai destul e mare grija cum iti calculezi traiectoria.

Coborarea spre Sercaia, inceputul serpentinelor in care trebuie sa ai destul e mare grija cum iti calculezi traiectoria.

Coborand spre Valea Doftanei.

Coborand spre Valea Doftanei.

Nori fotogenici si drumuri pustii.

Nori fotogenici si drumuri pustii.

Horatiu tragandu-si sufletul dupa urcarea de la Podul Ursului.

Horatiu tragandu-si sufletul dupa urcarea de la Podul Ursului.

Urcarea de la Podul Ursului.

Urcarea de la Podul Ursului.

Sfarsitul urcarii e la Cosminele impreuna cu dealuri pe care trebuie sa ajungem si cu MTB-urile.

Sfarsitul urcarii e la Cosminele impreuna cu dealuri pe care trebuie sa ajungem si cu MTB-urile.

Horatiu si semnele primaverii.

Horatiu si semnele primaverii.

Zambete si drumuri pustii.

Zambete si drumuri pustii.

Un ultim strop de energia inainte de bucata finala spre Comarnic.

Un ultim strop de energia inainte de bucata finala spre Comarnic.

IMG_20170304_152032

Din nou pe cursiera, 150km de la Campina la Brasov

Uitandu-ma in spate la arhiva ultima tura insorita de toamna prin dealurile Prahovene a fost la sfarsit de noiembrie, acum trei luni si un pic. In momentul respectiv perpectiva unei ierni lungi si intunecate in Brasov era cat se poate de deprimanta. De frig a fost frig, rost de bicicleta nu a prea fost dar au fost totusi multe weekenduri cu vreme buna petrecute pe munte, cu sau fara skiuri.

Dar dupa doar 3 luni de zile primavara ne-a luat prin surpindere in modul cel mai placut si in interval de o saptamana am trecut de la o tura adevarata pe schiuri la o vreme numai buna de pedalat in tricou si in pantaloni scurti la mijlocul zilei. Si trebuie sa recunosc ca mi-era dor de o tura lunga pe cursiera, de sudoarea urcusurilor abrupte, de placerea coborarilor, de drumuri fara trafic si de senzatia de libertate care vine impreuna cu usurinta cu care acoperi distante mari.

Singura problema e ca pana vineri seara nu prea gasesc doritori pentru tura pe care o aveam in minte, o traversare pitoreasca a muntilor cu plecare din Campina pana in Brasov cu tot cu un detour foarte fain prin dealurile prahovene via Telega, Cosminele, Slanic, Valenii de munte si Cheia. Pe ultima suta de metri reusesc sa-l conving pe Ionut ca ritmul turei nu va fi criminal asa ca dimineta zilei de sambata ne gaseste in regiotransul de Bucuresti cu o zi intreaga de pedalat in fata.

La plecarea in tura respectam cutumele cursieristice si incepem ziua cu un expresso si ceva dulce, numai bune pentru a ne creste pulsul pentru primele urcari de pe drumul spre Cosminele de Sus. Bucata asta de drum trebuie sa recunosc ca-mi place tare mult, mai ales ca in cei 20 de kilometri au trecut pe langa noi maxim 5 masini, asfaltul a fost ca-n palma iar terenul valurit e absolut genial de cursiera. In Cosminele vine si prima pauza de alimentare la magazinul comunal impreuna cu prima si singura cola a zilei.

Pana in Slanic kilometrii de scurg repede, vantul din sud ne face sa nu simtim aproape deloc usoara urcare. Iar aici urmeaza pauza de alimentare numarul doi, binenteles la cofetaria din centrul Slanicului, cu prajituri proaspete, ieftine si suprinzator e reusite numai bune de un plus de energie pentru urcusul de la muntele Verde. Si in timp ce serpuiesc pe dalele de beton ale urcusului pe bucati de 15-16% trebuie sa recunosc ca urcarea e cat se poate de provocatoarea, noroc ca panta se mai domoleste spre sfarsit si ca pana ajungi in varf au timp sa reintre in orbite.

Pauza numarul trei o luam la Mega-Image-ul din Maneciu dupa alti 25 de kilometri, de data aceasta cu pilaf, sandwich, iaurt si alune caci ni s-a luat de dulcele din pauzele anterioare. La inceputul sezonului cand lipseste antrenamentul turelor lungi trebuie sa recunosc ca nu e deloc simplu sa te alimentezi cum trebuie pentru a nu te lovi la un moment dat de zid. Astazi avem noroc cu pauzele lungi si dese dar intr-o tura in care mergi mai legat e un pic de provocare sa nu ramai fara energie spre sfarsit.

Ultima pauza a zilei o luam la singurul magazin deschis din Cheia dupa alti 25 de kilometri pe un DN1A cu trafic foarte putin. E interesant de salbatic DN1A, cel putin in comparatie cu DN1. Intre Maneciu si Sacele sunt aproape 60 de kilometri in care singura localitate e Cheia, care e si ea ocolita e drumul principal. Pe culmea Zaganu zapada lipseste cu totalitate, mai lipsesc doar brandusele sa apara in peisaj.

Ultimele serpentine pana in pas se scurg suprinzator de repede iar de aici avem doar de coborat pana in Brasov intr-o intrecere cu ultimele raze de soare. Ultimii kilometrii se scurg cu rapiditate, reusim sa trecem cu bine si de Garcini si iata-ne ajunsi cu bine la gara, locul din care am plecat cu 10 ore in urma. Au iesit pana la urma 150 de kilometri cu mai bine de 2200 de metrii de urcat si de coborat, o tura demna de mijloc de sezon si nu de inceput de primavara. Anul n-a inceput deloc rau, acum in schimb sa vina si noptile petrecute in natura, cu foc si cu temperaturi care sa-ti permita sa dormi sub cerul liber. Sa speram ca mai e doar un pic.

Datele turei aici:

https://www.strava.com/activities/887459974

Inceput regulamentar de tura.

Inceput regulamentar de tura.

IMG_20170304_101411_1.jpg

Pe dealurile prahovene.

Pe dealurile prahovene.

Drumul spre Cosminele.

Drumul spre Cosminele.

Sudoare si suferinta pe muntele Verde.

Sudoare si suferinta pe muntele Verde.

IMG_20170304_124804.jpg

Selfie time.

Selfie time.

IMG_20170304_130319.jpg

Pauza regulamentara la cofetaria din Slanic.

Pauza regulamentara la cofetaria din Slanic.

Placerea cursierei.

Placerea cursierei.

Drum intins.

Drum intins.

Sfarsit de tura.

Sfarsit de tura.

Sfarsit de tura, caloriile reale pe undeva pe la 4000.

Sfarsit de tura, caloriile reale pe undeva pe la 4000.

Incheierea zilei de duminica, deasupra Brasovului.

Incheierea zilei de duminica, deasupra Brasovului.

DSC_0065

La cei doisprezece apostoli si pe fata estica a Ousorului

Tara Dornelor e o descoperire relativ recenta insa deja ma bate gandul sa ma intorc, pentru a o explora mai bine pe MTB. Cu access direct spre Suhard, Gimalau si Calimani are mult de oferit, atat la trekking, cat si la MTB.

Pentru ultimele 2 zile ale vacantei noaste de 24 ianuarie aveam in plan 2 ture usoare si scurte, una in Calimani, spre 12 Apostoli si una in prelungirea sudica a Suhardului- pe Ousor.

Nemaifiind presati de timp, ne permitem pentru luni o sculare relaxata, un mic-dejun incununat cu eclere, branzoaice si urechi de elefanti (asa se intampla cand lasi sa mearga 2 fete pofticioase la patiserie) si o plecare in traseu pe la ora 12.00. Si asa, a zis Radu ca apusurile sunt mai bune pentru poze si mai bine ne prinde noaptea pe munte decat sa prindem noi rasaritul in picioare :).

Poteca spre 12 Apostoli este aparent una tematica, amenajata cu panouri explicative facute destul de dragut. Drumul lat ne poarta initial printre salase si fanete ce ar imbia la schiat, daca zapada in care bagam batul nu ar beneficia de o crusta indaratnica. E cald, este din nou inversiune termica si nu dureaza mult pana raman la colanti si bluza cu maneca lunga. Prin multe locuri se vede deja iarba si pamantul si daca am ignora diminetile si serile geroase, as indrazni sa spun ca in aer miroase a primavara. Dupa o baie de soare prelungita, racoarea padurii este primita cu multa bucurie si aceasta este de fapt sectiunea unde castigam o bruma de diferenta de nivel. Ajungem in zona stancilor pe la ora 16.00 si ne bucuram de o panorama neasteptata spre Pietrosul Calimanilor in spate, Rodnei si Suhard in fata si multe alte masive pe care doar la banuim.

Eu si Marius pornim primii la vale, chinuindu-ne putin cu schiurile care se incurca printre tufele inalte de afine, merisoare, ienupar, braduti si jnepeni. Apoi, la iesirea din padure dam nas in nas cu crusta si schiez la supravietuire pana cand sunt salvata de drumul bun ce ne conduce pe curba de nivel usor descendenta spre finalul turei, la fix cat sa aprindem doar putin frontalele. Ziua o terminam in fata unui blid cu mancare calda, la discutii serioase despre cum va arata lumea peste 20 de ani.

Traseu: Gura Haitii- 12 Apostoli si retur, marcaj PA, datele turei: aici

Marti trebuie sa fim matinali, caci avem de ajuns pana la Brasov, respectiv pana la Bucuresti. Dupa scurte parlamentari si cu ajutorul lui Marius plecam doar eu si Radu spre Ousor. Aveam de gand sa facem o tura scurta, in mod cert fara apus romantic pe sus. Ca atare nici macar frontala nu am mai pus-o in rucsac. Tinta ni se arata inca de la inceputul traseului si versantul sudic al Ousorului este chel de-a dreptul, zapada lipsind cu desavarsire. Nu prea ne imaginam noi ce vom schia pe acolo, dar hai sa “Hit the Egg”. Drumul ce incepe domol, depasind ultimile case din sat si apoi strecurandu-se printre fanetele si livezile oamenilor nu prevesteste urcusul sustinut din a doua jumatate a traseului. Undeva pe la 1200 de metri, desupra unei stane, cam unde se desprinde Culmea Runcului gasim in mod neasteptat un firn de primavara perfect si dam o prima urcare doar de frumusetea unei prime coborari neplanficate. Apoi urcam pe bune pe serpentinele deja trasate, intram in padure, punem schiurile pe rucsac si castigam cat ai zice ousor vreo 200 m diferenta de nivel. Liziera padurii ne asteapta cu o supriza. O panta continua de zapada cat vezi cu ochii. Asa ca incaltam rapid schiurile si incepem sa urcam. Pe la jumatate, panta devine suficient de sustinuta cat sa renuntam la schiuri si sa profitam de urmele inghetate ce urca sfoara spre varf. Ma bucura vederea crucii ce marcheaza finalul urcusului, caci soarele, caldura si lipsa cremei de soare amenintau sa ma topeasca definitiv.

Ajunsi sus intelegem usor de ce lumea zice ca e fain pe Ousor. Fiind cumva un varf izolat, dar suficient de inalt, panoramele ce se deschid de aici pot rivaliza fara probleme cu deschiderile din munti mai inalti. Vedem perfect Suhardul si Rodnei, Calimanii din nou si undeva amestecam in mintea noastra Giumalaul si Raraul. Insa cu siguranta tura pe Ousor nu ne-ar fi placut atat de mult daca nu ar fi fost coborarea. Initial urmand fata abrupta si cu zapada compacta in partea superioara, apoi putin pulver si apoi putina crusta in partea inferioara (fascinant cum la schi de tura poti sa ai in 200 m 3 tipuri diferite de zapada), un intermezzo pe picioare prin padure, apoi schiat prin pulver printre braduti si ultima parte deja stiuta, pe firnul de primavara pe care trasam S-uri noi. De aici drumul nu are istorie si in 45 de minute ne vedem cu Marius care ne asteapta la masina cu eclere si placinte cu branza (multumim Irina!)

Lungul drum spre casa nu mai e asa lung cand ajungi la 20.00 in Brasov si ai inca o seara intreaga in fata, si nici cand te apuci deja sa imaginezi cum vei haladui tu cu MTB-ul la vara prin Rodnei, Suhard si Calimani.

Traseu: Dorna Candrenilor- Vf. Ousor si retur (CA + TA), datele turei: aici

Detalii inghetate.

Detalii inghetate.

Ace delicate.

Ace delicate.

Fractal.

Fractal.

Aliniati.

Aliniati.

Privind spre Rodnei si spre picioarele pe care am schiat cu putin timp inainte.

Privind spre Rodnei si spre picioarele pe care am schiat cu putin timp inainte.

La 12 Apostoli, incercand sa ghicim formele in stanca.

La 12 Apostoli, incercand sa ghicim formele in stanca.

O ultima privire inainte de a face cale intoarsa.

O ultima privire inainte de a face cale intoarsa.

DSC_0084.jpg

DSC_0089.jpg

Peisajul tipic in tara Dornelor.

Peisajul tipic in tara Dornelor.

Cea mai faina portiune cu pulver din toata tura.

Cea mai faina portiune cu pulver din toata tura.

Cuceritorii Ousorului

Cuceritorii Ousorului

DSC_0136.jpg

Gata sa infruntam fata estica a Ousorului.

Gata sa infruntam fata estica a Ousorului.

Panta mare si zapada buna.

Panta mare si zapada buna.

DSC_9702

Rural freeride, printre catunele din Moeciu

Chiar daca s-a lasat putin asteptata iarna si-a intrat aproape deplin in drepturi in inceputul acesta de ianuarie. Nici nu stiu daca sa ma bucur sau nu caci dupa 2 saptamani cu temperaturi minime de -15 grade primavara pare undeva foarte departe, si la fel de departe sunt si primele iesiri pe bicicleta. Din partea buna a lucrurilor in schimb in perioada asta poti face ceva ce a fost aproape imposibil in ultimele ierni, poti incepe turele de schiuri aproape direct din gara sau de la masina, fara ore intregi de bocanit in bocanci cu schiurile in spate. Iar muntele s-a transformat brusc intr-un imens teren de joaca pe care esti liber sa-l explorezi pe schiuri.

Revenind la povestea weekendului, pe cod galben si imediat dupa ce se descarca cerul de zapada nu-i o idee deloc buna sa te aventurezi prin muntii mari, mai ales atunci cand vantul isi face de cap si muta zapada de colo colo creeand adevarate capcane. Sunt in schimb zile numai bune de mers pe dealuri si printre catune acolo unde zapada se aseaza bine indiferent de cat de tare bate vantul pe sus.

In cazul de fata dealurile alese au fost in Moeciu, trupa a fost suficient de numeroasa ca sa nu mai ramana pulver dupa fiecare coborare si vremea a fost suprinzator de ok in comparatie cu codul galben de vant si de ger anuntat. Am avut parte chiar si un pic de soare ce a aparut complet neasteptat in peisaj.

Moeciu s-a schimbat incredibil de mult in ultimii ani, au rasarit pensiuni fara numar, multe din ele fara nici un dumnezeu. Din fericire s-a pastrat inca destul de bine peisajul specific al fanetelor agatate pe deal iar noi pe aici pe aici dam ture, cautand pante suficient de lungi, porti deschise si zapada cat mai buna. Din fericire avem parte din plin si de unele si de celelalte, intratat incat ma intreb ce caut pe aici cu tandarelele mele cu care ma afund ca si cu submarinele.

Pana la sfarsitul zilei apucam sa strangem 4 coborari prin fanete diferite, frigul in schimb ne alunga la caldura in cele din urma, in cazul nostru la sauna si la inot in Brasov. Ziua de duminica viscolul si codul continua si cuceresc drumurile patriei astfel incat noi le limitam la o tura prin jurul casei, o urcare pe Stejeris cu plecare pe schiuri direct de acasa. Pe Stejeris e complet pustiu, padurea arata cat se poate de misterios iar frigul musca in zonele in care bate si vantul. Termometrul cred ca a scazut sub -20 de grade si nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi acum in varf de munte. Din Poiana fac si o prima coborare pe schiuri pe drumul vechi, coborand pe schiuri pana in Schei. Pana la urma nu-i rau deloc sa ai muntele in spatele casei si sa inlocuiesti plimbarea pe schiuri de tura din IOR cu Stejerisul sau cu Tampa.

DSC_9641.jpg

La deal printre fanete.

La deal printre fanete.

Doru si poteca unduita.

Doru si poteca unduita.

Peisaj de iarna.

Peisaj de iarna.

Pregatiti pentru prima coborare a zilei.

Pregatiti pentru prima coborare a zilei.

Pulver adanc si forma buna.

Pulver adanc si forma buna.

Sorin in actiune.

Sorin in actiune.

Inca un pic si incepe si a doua coborare.

Inca un pic si incepe si a doua coborare.

DSC_9695.jpg

DSC_9697.jpg

DSC_9702.jpg

A treia desfocire a zilei.

A treia desfocire a zilei.

Cea mai pitoreasca urcare a zilei.

Cea mai pitoreasca urcare a zilei.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

-15 grade, ultimele raze de soare si ultima coborare.

-15 grade, ultimele raze de soare si ultima coborare.

A doua zi de dimineata, pe Stejeris, terenul de joaca din spatele casei.

A doua zi de dimineata, pe Stejeris, terenul de joaca din spatele casei.

Pinguinii ataca stejerisul.

Pinguinii ataca stejerisul.

Vali si drumul de Poiana.

Vali si drumul de Poiana.

In cautarea potecii.

In cautarea potecii.

La vale pe schiuri pana aproape de piata sfatului.

La vale pe schiuri pana aproape de piata sfatului.

DSC_9531

Jurnalul trecerii dintre ani, un pic de Ciucas, un pic de Bucegi si ceva Brasov

Probabil unul din marile avantaje ale mutatului in Brasov e faptul ca putem gazdui cu usurinta si destul de des prietenii din Bucuresti sau din alte parti ale tarii. E un fel de socializare fara nici un fel de efort in care vine muntele la Mahomed si eventual tot ce trebuie sa facem daca avem chef e un pic de ordine si eventual ceva de mancare. Intotdeauna mi s-a parut complet fara sens sa dai o suma exorbitanta pe o pensiune la munte si sa stai cu orele in blocajele ce se formeaza pe drum. Cu atat de mult a disparut sensul de cand ne-am mutat la Brasov. Asa ca de revelion nu am facut altceva decat sa stam acasa, sa iesim la munte si sa gazduim prieteni.

Ultima zi de an, printre copacii de zahar din Ciucas

Dupa un ski de tura cu Hoinarii prin Postavaru in penultima zi de an si cu mare parte din prieteni deja sositi sambata dimineata e timpul pentru o tropaiala la -15 grade prin Ciucas. Drumul spre pasul Bratocea arata absolut genial, toata zapada cazuta la nord de pas pare sa se fi lipit complet de crengile copacilor si pare ca mergem cu batranul nostru logan pe un drum de basm.

Din pasul Bratocea o luam spre varf, printr-o zapada mare si pufoasa care ne face sa ne intrebam ce cautam pe aici in bocanci si nu pe schiuri. Mai sus zapada e in schimb purtata de vant, ne prind din urma si Elena si Andreea si sapam cu randul urme printr-o zapada ce trece in anumite locuri de brau. Spre nord se vede Transilvania inzapezita, spre sud in schimb lucrurile arata mult mai saracacios din punct de vedere al zapezii. Momentul amuzant al zilei e intrecerea in patru labe pe crusta formata sub varf, pe care era binenteles mai eficient sa mergi asa decat sa sapi urme.

Ajungem si pe varf, suntem luati in primire de un varf taios si pornim rapid la vale, spre cabana Ciucas. Business-ul pare sa mearga de minune aici, plin de turisti, drumul pana in Valea Berii e aproape complet deszapezit si brusc nu mai regretam ca nu am luat schiurile dupa noi. De pe varf oricum le-am fi carat cea mai mare parte a drumului la vale.

Revelionul, sarac in artificii de pe dealul Cetatuii

Daca in urma cu un an revelionul ne-a prins la Bunloc privind de la distanta artificiile de deasupra Brasovului de data aceasta am zis sa incercam sa le vedem de aproape. Dealul Cetatuii pare un loc bun asa ca ne pornim la o scurta plimbare nocturna inainte de miezul noptii. Pe deal lume multa, galagie si inghesuiala, Brasovul e partial acoperit de tipica pacla iar artificiile dezamagesc, sau cel putin dezamagesc in comparatie cu asteptarile noastre. Parca cel mai fain arata artificiile din Racadau dar in centru vechi pare un fel de dezorganizare totala. Sincer ma asteptam la mai mult de la brasoveni.

Inceput de an, pe schiuri, in Poiana si in muntii mari

Dimineata zilei de 1 ianuarie ma prinde in Poiana la ora 9 asteptand deschiderea instalatiilor, cu sperante de partii parasite de petrecaretii din noaptea anterioara. Din pacate descopar ca momentul deschiderii e amanat pentru ora 10:30. Nu-i nimic, am si focile dupa mine si reusesc sa fac o urcare pe piei inainte, numai buna de incalzire. Urmeaza o ora de schi pe partii destul de pustii urmata de inca urcare si o coborare cu Suca. Un inceput deloc rau de an, chiar daca a fost tot in locul de joaca din spatele casei.

Astfel incat incerc sa compensez ziua ce urmeaza cu Mihai si Marius cu o coborare pe Morar. Urcam cu cabina si pe platou descoperim ca zapada mai mult lipseste. In schimb e cald si soare si un gram de inversiune termica ne lasa sa urcam doar in bluza de corp pana la Omu. Vantul in schimb si-a facut de cap si pe vai astfel incat pulverul de pe Morar e amanat pentru data urmatoare iar noi ne luptam din rasputeri cu o zapada bine indesata de vant pe care e O adevarata provocare sa virezi. Singurul care se bucura de zapada e Marius cu splitboardul lui si in vreme ce vad cat de mult ne chinuim noi ma gandesc ca n-ar strica sa ma apuc si eu de sportul asta.

Reusim sa coboram pe schiuri pana la jumatatea drumului dintre caldarea inferioara si Poiana cu Urzici intr-un fel de combinatie de derapat cu descatarat de mici saritori. Acele Morarului arata intr-un mare fel, zapada in schimb e putina pe rape si o sa mai dureze pana cand se vor astupa complet toate saritorile. Oricum vaile din Bucegi sunt un loc in care chiar mi-ar place sa mai ajung in iarna asta, si la urcare si la coborare, mai ales daca rezolv problema cu claparii ramasi cu 4 numere mai mari.

Drumul spre pasul Bratocea, printr-o padure complet tapetata de zapada.

Drumul spre pasul Bratocea, printr-o padure complet tapetata de zapada.

Bradul cel falnic.

Bradul cel falnic.

Hivernal.

Hivernal.

Echipa pregatita sa ia varful cu asalt

Echipa pregatita sa ia varful cu asalt

La sapat de urme.

La sapat de urme.

Banda rosie. Cine stie, poate intr-o vara....

Banda rosie. Cine stie, poate intr-o vara….

Turnul lui Goliath.

Turnul lui Goliath.

Munti, munti si iar munti.

Munti, munti si iar munti.

Lupta de final, cu cativa metri inainte de varf.

Lupta de final, cu cativa metri inainte de varf.

Trei fete cucuiete.

Trei fete cucuiete.

De aici, doar la vale.

De aici, doar la vale.

Babele ciucasene.

Babele ciucasene.

Revelionul de pe dealul cetatuii, putin cam aglomerat si cam sarac in artificii.

Revelionul de pe dealul cetatuii, putin cam aglomerat si cam sarac in artificii.

La multi ani Brasov.

La multi ani Brasov.

Inceput de an tot pe schiuri de tura, cu Mihai si cu Marius, pe un platou ce duce putin lipsa de zapada.

Inceput de an tot pe schiuri de tura, cu Mihai si cu Marius, pe un platou ce duce putin lipsa de zapada.

La cerdac.

La cerdac.

Vulturul catre baza, unde ziceati ca e zapada?

Vulturul catre baza, unde ziceati ca e zapada?

DSC_9603.jpg

Analizand variantele de pe valea Cerbului.

Analizand variantele de pe valea Cerbului.

Inca putin pana la Omu.

Inca putin pana la Omu.

Pe unde o fi mai bine?

Pe unde o fi mai bine?

Varianta directa si inghetata, a lui Marius.

Varianta directa si inghetata, a lui Marius.

Si varianta schiorilor, mai domoala si cu zapada mai prietenoasa.

Si varianta schiorilor, mai domoala si cu zapada mai prietenoasa.

Tot la vale.

Tot la vale.

In Poiana cu urzici, cu Acele Morarului in fundal.

In Poiana cu urzici, cu Acele Morarului in fundal.

DSC_9632.jpg

f1970560

Pe nordica Craiului in prag de Craciun, capre negre si vreme perfecta.

Cred ca o tura solitara e cat se poate de sanatoasa din cand in cand si chiar imi place sa petrec uneori cateva ore doar cu gandurile mele, fara sa fiu zorit si fara sa astept pe nimeni si cu pauze dictate doar de ritmul propriu. Tine in mare parte de firea fiecaruia si eu trebuie sa recunosc ca ma pot simti uneori la fel de bine si singur ca si in compania altora. Probabil lunile petrecute singur pe drum pe bicicleta prin Asia Centrala au contribuit destul de mult la procesul de a-mi deveni o buna companie.

Povestea turei incepe in schimb cat se poate de putin solitar, cu o urcare pe inserate pana la Curmatura impreuna cu Mike, Vali si Muha si cu o seara petrecuta la povesti si la un joc elevat de societate pe nume trombon. Cu plinul de socializare facut pentru urmatoarea zi vine si trezirea matinala la 5:45 urmata de o plecare sub lumina lumii spre creasta Craiului.

E frig, pe undeva pe la -12 grade, zapada scartaie sub bocanci si pas dupa pas castig destul de repede in inaltime. Pe masura ce urc, noaptea intunecata devine din ce in ce mai albastra si prima geana de lumina incepe sa se ghiceasca dinspre Bucegi. Sub mine se vad in departare luminile dintr-o Tara a Barsei adancita in somn, vantul nu bate deloc si in jur e o liniste aproape deplina. Doar gafaitul meu se aude constant, nu-i treaba usoara sa tragi de bocancii grei de iarna la deal, mai ales atunci cand acestia sunt ramasi cu 3 numere mai mari si atunci cand e aproape imposibil sa stai pe varfuri in portiunile mai abrupte.

Totusi reusesc sa ma intrec cu rasaritul si reusesc sa ajung inaintea lui pana in creasta. In deartare Fagarasul e cuprins de lumina rosie a rasaritului, doar unde sunt eu Bucegiul actioneaza ca un paravan ce intarzie momentul intalnirii cu soarele. La Ascutit e liniste si pace, si zapada putina. Vantul si-a facut de cap si a vanturat zapada de pe creasta sau a inghesuit-o prin unele cotloane, cert e de multe ori se vede poteca de vara.

Sunt totusi si zone care arata ca iarna, cum e micul horn de dinainte de Piscul Baciului, dar sunt putine si departe una de alta. In rest e de mers cu bete si in bocanci, cu un pic de grija la echilibrul precar care vine la pachet cu bocancii de iarna mai mari. La fiecare iesire cu ei imi scriu o nota mentala ca ar trebui sa rezolv cumva problema, nota ce e de fiecare uitata undva intr-un cotlon al mintii pana la urmatoarea tura.

Intre Ascutit si Piscul Baciului e in schimb plin de capre negre ce imi ignora trecerea pana in ultimul moment. Sunt convins ca nu sunt prea multi care sa le deranjeze iarna. Oricum e extrem de interesant sa stai atat de aproape de un animal salbatic intr-un loc in mod egal salbatic. Sunt momente in care parca poti ghici in stralucirea ochilor mari cafenii putin din salbaticia propriului suflet. Ma intreb cine studiaza pe cine in momentele respective si daca si trecerea mea e si pentru ele unul din momentele exotice ale zilei. Cert e ca majoritatea sunt incredibil de putin speriate si de dezinvolte.

Pana pe Piscul Baciului capritele sunt si singurele fiinte intalnite, la coborarea pe traseul de iarna in schimb ma intalnesc cu Ciprian Lolu si cu un grup numeros ce urca destul de vijelios pe varf. La Grind e pustiu si iau la soare o pauza tihnita cu cola si cu ceva de-ale gurii. E incredibil cat de tare a ars soarele astazi si cat de cald a fost in ultimele ore, nici nu ai zice ca in urma cu o seara inghetam de frig in timp ce urcam spre Curmatura.

Cu rezervele de energie reumplute vine momentul sa grabesc pasul spre Prapastiile Zarnetiului. Intoarcerea e lunga si obositoare, se vede ca a trecut multa vreme de la ultima tropaiala mai lunga pe picioare. In special bucatile de forestier se scurg agonizant de incet, mereu ai impresia ca dupa urmatoarea curba ai ajuns doar pentru a descoperi ca mai urmeaza inca una. Tare bine ar fi mers la coborare pe aici o pereche de schiuri, ar fi fost mai mult decat suficienta zapada pentru a ajunge jos cu doar cateva opintiri din bete. O tura ce se merita bifata la urmatoarea zapada.

Trupa la plecarea spre Curmatura.

Trupa la plecarea spre Curmatura.

Prin padurea de argint.

Prin padurea de argint.

f1522048.jpg

Moment Kodak.

Moment Kodak.

Ora 7:00, privind spre Tara Barsei.

Ora 7:00, privind spre Tara Barsei.

Prima geana de lumina.

Prima geana de lumina.

Fagarasul in lumina rasaritului.

Fagarasul in lumina rasaritului.

Rasaritul camuflat.

Rasaritul camuflat.

f4024064.jpg

Poarta catre Crai, prapastiile Zarnestiului vazute de la inaltime.

Poarta catre Crai, prapastiile Zarnestiului vazute de la inaltime.

Go away human!

Go away human!

Marea de munti.

Marea de munti.

Nordica, completa cu o capra neagra ratacita in peisaj

Nordica, completa cu o capra neagra ratacita in peisaj

f6876864.jpg

f7339392.jpg

Job done.

Job done.

f7580864.jpg

dsc_9285

Jurnal de miniconcediu, intre toamna si iarna.

Nu e deloc usor sa gasesti idei interesante de ture pentru perioada asta, mai ales pentru mai multe zile. Pe de o parte vremea poate usor sa-ti joace feste prin mini-uragane cum a fost cel de vineri, pe de alta parte zilele sunt scurte si friguroase si mental inca nu esti obisnuit cu frigul.

Dar in cazul de fata nu a fost nici frigul nici mini-uraganul nu au fost cauza planurilor zadarnicite, ci o toxiinfectie dobandita fix in momentul crucial al planificarilor pe ultim moment. Astfel incat pana la urma turele epice din colturi indepartate de tara au ramas pentru alta data, ziua de mini-uraganul de vineri s-a transformat intr-o zi de munca iar zilele petrecute afara au fost petrecute tot in terenul de joaca de pe langa casa. Una pe bicicleta in ultima zi de toamna calendaristica si doua zile petrecute pe schiuri de tura, profitand la maxim de zapada asternuta dupa ziua de vineri.

Ultima tura de MTB pe 2016.

Luna ce a trecut cred ca au fost cel putin 4 “ultime” ture de MTB pe anul asta. Si de fiecare data a aparut o zi blanda de toamna in care atractia MTB-ului era prea mare. In schimb ziua de azi sigur nu e o zi blanda de toamna, la mijloc de zi mercurul termometrului nu pare sa treaca peste 0 grade. Dealurile dintre Zarnesti, Holbav si Poiana Marului sunt acoperite pe alocuri de un strat subtire de zapada, pamantul e complet inghetat si noroiul lipseste cu desavarsire iar noi avem parte de o tura cu 6 ore de soare, 1700 de metri diferenta de nivel si aproape 50 de kilometri.

In toate catunele pe langa care trecem oamenii se pregatesc de iarna, capitele sunt stranse constiincios in curte iar hornurile fumega linistit. Si sunt destul de convins ca asta e ultima tura cu MTB-ulul pe anul asta, saptamanile ce urmeaza in Brasov maximele vor fi constant negative si zapada ce se anunta vineri ma ca indoiesc ca va disparea in decembrie. Iar ceva imi spune ca la primavara cand voi pune schiurile in cui primele ture de primavara vor fi tot prin dealurile din Holbav.

De la MTB, la schiuri de tura, pana la Malaiesti.

Planul pentru ziua de sambata e cat se poate de simplu, o tura de schiuri pana la Malaiesti cu speranta de a face primele viraje ale sezonului prin zapada proaspat in caldarile de deasupra Cabanei. Partea buna e ca zapada incepe de unde lasam masina si putem sa urcam continuu pana la Malaiesti pe schiuri. Partea proasta e ca in caldari zapada e spulberata si in locurile in care e ingramadita are o consistenta de poliester extrudat. In plus nu are nici o baza iar pietrele sunt adevarate capcane asa ca renuntam la gandul a mai urca prea mult de la cabana in sus si ne intoarcem cu coada intre picioare la o ciorba si doua prajituri.

La Malaiesti in schimb e suprinzator de putina lume tinand cont ca e o sambata dintr-un concediu prelungit, in schimb cabana si locul in sine au ceva aparte. Sunt putine locuri in Bucuresti care arata atat de spectaculos si trebuie sa revenim aici la primavara pentru ceva prin caldari. Dar pana atunci mai trebuie sa se astearna ceva zapada. Deocamdata luam schiurile in spate si coboram in clapari pana la masina si ne refugiem in caldura apartamentului in Brasov.

Primele viraje ale sezonului, pe zapada artificiala din Postavaru.

Dupa ziua de sambata in care am carat schiurile in spate la vale duminica vine si randul primelor viraje in Postavaru. Oamenii au lucrat la greu in ultima saptamana de cand s-a racit vremea, au golit jumatate de lac, i-a mai ajutat si zapada cazuta vineri si partiile arata impecabil. Mare parte din zapada e zapada artificiala, schiori sunt putini caci instalatiile merg in regim de vara si e o singura cabina functionala.

E in schimb terenul perfect de joaca pentru schiuri de tura, mai ales in jumatatea superioara unde toti copacii sunt acoperiti de un strat compact de chiciura si zapada. Un tablou de iarna completat de un soare cu dinti si de o vizibilitate de zile mari. Nici cu tragerea de inima nu stam prea rau si avem timp sa facem 3 urcari pe piei, sa ne bucuram si de prajiturile de la cabana si sa prindem si 3 coborari pe masura. Si chiar daca nu a fost nici munte adevarat a iesit o zi chiar reusita, dublata de inca o iesire luni seara dupa munca, sub un cer plin plin de stele si cu o prima coborare nocturna pe anul acesta.

Intre Crai, Fagaras si Tara Barsei, in ultima tura de MTB pe 2016.

Intre Crai, Fagaras si Tara Barsei, in ultima tura de MTB pe 2016.

DSC_9158.jpg

Moment de odihna.

Moment de odihna.

Pregatit de iarna.

Pregatit de iarna.

Ora de aur.

Ora de aur.

Bucegiul pudrat si el de zapada.

Bucegiul pudrat si el de zapada.

DSC_9183.jpg

Dupa ninsoare.

Dupa ninsoare.

Tot la deal, cu spor pe schiuri.

Tot la deal, cu spor pe schiuri.

Intalnirea cu iesenii.

Intalnirea cu iesenii.

Omul de zapada patriot.

Omul de zapada patriot.

Castigand inaltime.

Castigand inaltime.

Inca putin pana la cabana.

Inca putin pana la cabana.

Poate nu cea mai potrivita culoare.

Poate nu cea mai potrivita culoare.

Cale intoarsa.

Cale intoarsa.

Postavarul si norul furtunos.

Postavarul si norul furtunos.

Inca o zi pe schiuri, de daa aceasta in postavaru.

Inca o zi pe schiuri, de daa aceasta in postavaru.

Tapetati.

Tapetati.

DSC_9260.jpg

DSC_9265.jpg

Al 8-lea sezon pentru schiurile pe care am invatat sa si schiez.

Al 8-lea sezon pentru schiurile pe care am invatat sa si schiez.

Aliniati.

Aliniati.

La balcon.

La balcon.

DSC_9297.jpg

Dupa munca.

Dupa munca.

Deasupra Brasovului.

Deasupra Brasovului.

dsc_9001

Ultima bicicleala de toamna, de data aceasta prin jurul casei.

Dupa ce am reusit sa scap de o parte din amenintarea muntelui de poze din India a venit momentul sa recuperez si jurnalele turelor restante din ultima luna si jumatate. Dupa ce iarna s-a jucat cu noi si dupa o serie de weekenduri in care am fost convins ca schimbarea sezoanelor e la usa am prins un ultim weekend neasteptat de cald in care am zis sa facem ceea ce are sa fie cel mai probabil ultima tura de bicicleta pe anul acesta.

Nu are sens sa fortezi anotimpul, iar atunci cand temperaturile se apropie vertiginos de zero grade si atunci cand te congelezi dupa fiecare coborare, partea de placere din ciclism e redusa considerabil. Tot din categoria anotimpului fortat sunt si turele de schi in care tropai in clapari ore intregi pentru a schia pe un petic de zapada de 200 de metri. Poate cea mai potrivita activitate pentru zilele scurte si friguroase din noiembrie si decembrie de dinainte de sosirea zapezii sunt turele de trekking, cu rucsacul in spate, prin locuri domoale.

Dar pana la ele am reusit sa mai rupem un weekend in saua bicicletei alcatuit dintr-o zi de pedalat pe sosea impreuna cu Ionut, Vali si Muha prin satele dintre Campina si Slanic, urmata de o zi pe potecile de MTB din Postavaru in cautarea unor ultime coborari uscate. Nu pot sa zic ca ne-a iesit, iar noroiul ne-a insotit in toate locurile umbroase in care soarele de sfarsit de noiembrie nu are cum sa ajunga. Nu e nimic mai intersant decat sa ai cauciucurile incarcate de lut si sa aluneci ca o sanie pe sleauri acoperite de frunze, eventual cu bucati de noroi zburand in toate directiile.

Au fost totusi si bucati faine, cum ar fi coborarea spre Rasnov de dupa Bisericuta Paganilor, loc in care vantul si soarele au reusit sa curete si sa zvinte poteca, numai bune pentru a ne redeschide pofta de MTB si de coborari. Pacat ca pana la primavara mai e cale lunga si pacat ca daca e sa urmam tendinta iernilor trecute s-ar putea ca zapada sa fie tot cu taraita. Dar cine stie, poate vom avea noroc. Schiurile si claparii sunt pregatiti, zapada sa vina. Pana atunci, rabdare si rucsac in spate, caci a trecut ceva vreme de la ultima drumetie.

Oglinda de toamna.

Oglinda de toamna.

Intre toamna si iarna.

Intre toamna si iarna.

Zile senine.

Zile senine.

La povesti.

La povesti.

Fara trafic.

Fara trafic.

Urcari redutabile.

Urcari redutabile.

Si coborari pe masura.

Si coborari pe masura.

Rasfatul de la sfarsit de tura.

Rasfatul de la sfarsit de tura.

Pregatit pentru o noua zi in sa.

Pregatit pentru o noua zi in sa.

DSC_8999.jpg

O privire spre versantul nordic inzapezit al Bucegiul.

O privire spre versantul nordic inzapezit al Bucegiul.

MTB de toamna.

MTB de toamna.

Pauza regulamentara de la bisericuta paganilor.

Pauza regulamentara de la bisericuta paganilor.

Blana.

Blana.

Moment de respiro.

Moment de respiro.

dsc_6779

Valea Spiti, o mica bucatica de Tibet – India partea a doua

Ceata ne invaluie pentru prima data dupa aproape doua saptamani in vreme ce urcam spre Kuzum La, primul pas de peste 4500 de metri din drumul spre Leh. Dupa atat de multe zile in care vremea buna ne-a insotit si in care in fiecare dimineata a venit cu un cer incredibil de senin pare putin nedrept ca tocmai in ziua primului pas sa ne ajunga din urma o ultima rabufnire a musonului. Dar asa e pe drum, si pe cat de repede te obisnuiesti cu binele la fel de repede ne obisnuim cu picaturile de ploaie si cu vremea mohorata.

E interesant cand stai sa te gandesti ca suntem cu 4000 de metri mai sus decat atunci cand am incalecat pe biciclete acum 10 zile, metrii ce s-au multiplicat de cateva ori daca e sa punem la socoteala toate pasurile mai micute pe care le-am trecut pana acum si toate urcusurile si coborasurile de-a lungul drumului. Dar daca picioarele si-au intrat destul de repede in ritm dupa o vara intreaga petrecuta pe bicicleta, cu aclimatizarea e nevoie de rabdare. Si chiar cu rabdare, singura modalitate prin care te aclimatizezi e sa urci din ce in ce mai sus, si de fiecare data cand urci mai sus e putin de luptat. La inaltimea la care suntem noi oxigenul din aer e cam jumatate cat e la nivelul marii si asta se simte cam la fiecare pedala, si va dura ceva pana cand celulele noastre rosii vor fi suficient de multe astfel incat sa compenseze cat de cat. Complet nu vor compensa niciodata si nu ai cum sa te misti sa sa urci la 5000 de metri la fel ca la altitudini joase, dar pe masura ce trece timpul diferenta devine din ce in ce mai mica.

De la plecarea din Kaza de acum doua zile drumul a devenit din ce in ce mai rupt, traficul din ce in ce mai putin, locurile au devenit din ce mai salbatice si noi am inceput sa ne simtim ca in mijlocul pustietatii. Pentru mine acesta e clar unul dintre motivele pentru care plec la drum: sentimentul de a te afla undeva intr-un capat de lume, inconjurat de locuri salbatice si incredibil de frumoase. Sigur, exista si parte de descoperire a culturii, partea de interactiune cu oamenii dar motivul principal cred ca tot de sentimentul de mai sus e legat. Si cu cat sunt mai salbatice locurile si cu cat mai izolat capatul de lume, cu atat mai bine. Iar daca se poate sa ajung acolo prin forte proprii, satisfactia e si mai mare.

Valea Spiti la al carei capat ne gasim a fost din multe puncte de vedere ca o trecere intr-o tara complet diferita. Templele hinduse au disparut complet, iar locul lor a fost luat de temple budiste catarate in locuri care mai de care mai fotogenice. Tot complet au disparut padurile, livezile de mere si aproape orice urma de verdeata si ne-am trezit pedaland printr-un desert la inalta altitudine ce imi aduce aminte aminte de Pamir. Mancarea s-a schimbat si ea si prin dughenele prin care oprim sa mancam de pranz si-au facut aparita thukpa (un fel de supa consistenta cu taietei), chowmein (un fel de spaghete cu legume prajite) si momos (galusti umplute cu legume), toate parte componenta a fastfood-ului in varianta tibetana. Iar oamenii par si ei rupti dintr-un colt de Tibet, cu fete plate arse de soare cu ochi migdalati si cu zambete largi.

Spiti nu e deloc in drumul direct catre Leh si am ales sa facem un detour de aproape de 200 de kilometri tocmai pentru a fugi de trafic si pentru a descoperi o zona in care turismul nu a schimbat inca in mod serios viata oamenilor. Iar din punctul asta de vedere Spiti a fost cam cum ne-am imaginat ca va fi. Singura problema e ca daca nu vii cu temele facute de acasa, e cam greu sa patrunzi mai adanc in cultura locurilor si sa intri sub cliseele clasice despre budism. Iar noi trebuie sa recunoastem ca am venit pentru munti si ca speram sa putem sa compensa prin explorarea wikipediei din mers, dar lipsa internetului ne-a sabotat acest plan. Un exemplu foarte bun a fost manastirea de la Tabo pe care am vizitat-o in una din zile, o manastire veche de mai bine de 1000 de ani cu o serie de picturi extrem de valoaroase din care totusi nu am inteles mare lucru fara sa fi citit putin inainte despre arta budista. Cam aceasi experienta am trait-o si in Kaza unde avea loc un festival local cu o multime de reprezentatii, dar din care din nou era greu de inteles ceva fara sa ai un background inainte.

Oricum diferenta culturala si de mentalitate e mare fata de cea europeana si vine in mare parte din cauza religiei care e complet diferita de crestinism si de islam. Inevitabil mentalul colectiv, chiar si al persoanelor care nu sunt religioase e legat de trecutul religios al zonei iar setul de valori, sistemul moral si tot alaiul de traditii sunt legate destul de strans de religie. Iar semnele sunt peste tot, steagurile de rugaciune fluturand in vant, stupe aruncate intr-un peisaj selenar, roti de rugaciune si manastiri vechi de sute de ani.

Doar ca in Himalaya peisajul si oamenii se pot schimba radical in doar cateva zeci de kilometri, asa ca odata cu coborarea din Kuzum La ne luam la revedere de la mica bucatica de Tibet intalnita in drum si revenim din nou intr-o mica bucatica de India, Chandratal, o vale glaciara unde vedem din nou si pasuni alpine, si paduri de foioase si conifere cocotate pe versanti, si intotdeauna undeva deasupra noastra ghetari ce ne aduc aminte de Alpi.

Dupa o bucata de drum extrem de rupta si un loc de cort de milioane dam in cele din urma si de “autostrada” Manali-Leh pe care planuim sa o urmam pentru urmatorii 400 de kilometri. Si desi are si “autostrada” bucati rupte, totusi e si destul de mult asfalt perfect pe care zburam la vale cu un vant prielnic spre Keylong, ultimul satuc inainte de Leh. De aici pe o bucata de 260 de kilometri nu vom mai avea nici o asezare, doar ocazionalele dhabe de unde speram sa putem lua totusi apa si cate ceva de-ale gurii.

Won't you say...

Won't you say…

India! Si binenteles Blowhorn!

India! Si binenteles Blowhorn!

Briggite si Ivo, plecati de 3 ani din Elvetia prin lume. Fara ootbagaje, fara coburi si cu strictul necesar intr-o geanta de sa si una de ghidon.

Briggite si Ivo, plecati de 3 ani din Elvetia prin lume. Fara ootbagaje, fara coburi si cu strictul necesar intr-o geanta de sa si una de ghidon.

O foarte mica parte din armata ce construieste si ingrijeste drumurile indiene.

O foarte mica parte din armata ce construieste si ingrijeste drumurile indiene.

Evident.

Evident.

Serpentine peste serpentine si o urcare pana int-run prim pas de 3800 de metri pe drumul spre Kaza.

Serpentine peste serpentine si o urcare pana int-run prim pas de 3800 de metri pe drumul spre Kaza.

DSC_6582.jpg

Terenurile cultivate din jurului satului Nako. La fel ca in Pamir acolo unde exista o sursa de apa si un teren cat de cat roditor poti face cu foarte multa munca desertul sa inverzeasca.

Terenurile cultivate din jurului satului Nako. La fel ca in Pamir acolo unde exista o sursa de apa si un teren cat de cat roditor poti face cu foarte multa munca desertul sa inverzeasca.

Locurile de cort incep incet dar sigur sa stranga margarete.

Locurile de cort incep incet dar sigur sa stranga margarete.

DSC_6618.jpg

DSC_6620.jpg

Om Mani Padme Hum.

Om Mani Padme Hum.

Cu mult deasupra firului vaii si inainte de o coborare de aproape 900 de metri.

Cu mult deasupra firului vaii si inainte de o coborare de aproape 900 de metri.

Zburand la vale.

Zburand la vale.

The land of the stuppas.

The land of the stuppas.

Indeed, why hurry?

Indeed, why hurry?

Mancarea din dughenele tipice intalnite pe marginea drumului.

Mancarea din dughenele tipice intalnite pe marginea drumului.

In cautarea locului de cort.

In cautarea locului de cort.

DSC_6724.jpg

La Spiti Festival, cu traditii tibetane ce parea uneori greu de inteles.

La Spiti Festival, cu traditii tibetane ce parea uneori greu de inteles.

Kee gomba, si calugari invatacei curiosi sa dea o tura cu bicicletele noastre. Si desi nu am vazut prea multe biciclete prin satele din zona toti stiau sa isi tina cat de cat echilibrul in sa.

Kee gomba, si calugari invatacei curiosi sa dea o tura cu bicicletele noastre. Si desi nu am vazut prea multe biciclete prin satele din zona toti stiau sa isi tina cat de cat echilibrul in sa.

Kee Gompa, ce troneaza deasupra vaii Spiti la aproape 4000 de metri inaltime.

Kee Gompa, ce troneaza deasupra vaii Spiti la aproape 4000 de metri inaltime.

DSC_6798.jpg

Muntii ce strang ultimele ramasite ale musonului. Dincolo de ei picaturile de ploaie din decursul unui an dispar aproape complet si totul se transforma intr-un desert de inalta altitudine.

Muntii ce strang ultimele ramasite ale musonului. Dincolo de ei picaturile de ploaie din decursul unui an dispar aproape complet si totul se transforma intr-un desert de inalta altitudine.

Unduit.

Unduit.

Ne-a luat ceva timp, aproape 10 zile dar iata-ne in locul in care visam sa ajungem la plecare. In mijlocul pustietatii.

Ne-a luat ceva timp, aproape 10 zile dar iata-ne in locul in care visam sa ajungem la plecare. In mijlocul pustietatii.

Urcand spre Kuzum-La, primul pas de peste 4500 de metri din drumul spre Leh.

Urcand spre Kuzum-La, primul pas de peste 4500 de metri din drumul spre Leh.

DSC_6915.jpg

DSC_6929.jpg

DSC_6940.jpg

Another one bites the dust.

Another one bites the dust.

Coborarea in Chandratal, unde umiditatea lasata in sapte de muson inca isi face de cap.

Coborarea in Chandratal, unde umiditatea lasata in sapte de muson inca isi face de cap.

Incet incet dhabele (dughenele) se transforma in corturi improvizate pietre si foste parasute militare. Mancarea ramane in schimb la fel de picanta, spre disperarea Mihaelei.

Incet incet dhabele (dughenele) se transforma in corturi improvizate pietre si foste parasute militare. Mancarea ramane in schimb la fel de picanta, spre disperarea Mihaelei.

Coborand pe Chandratal, una din cele mai salbatice vai intalnite pana acum.

Coborand pe Chandratal, una din cele mai salbatice vai intalnite pana acum.

Starea drumului.

Starea drumului.

Catinel, catinel, un elvetian si un neamt plecati de 7 ani prin lume bucurandu-se de o pauza de cafea intre zdruncinaturile drumului.

Catinel, catinel, un elvetian si un neamt plecati de 7 ani prin lume bucurandu-se de o pauza de cafea intre zdruncinaturile drumului.

Ciclist indian cu o alegere usor nefericita de incaltari si de cauciucuri pentru drumurile ce il asteapta spre Kuzum La. Noroc ca compenseaza putin prin tinereti si prin seninatate.

Ciclist indian cu o alegere usor nefericita de incaltari si de cauciucuri pentru drumurile ce il asteapta spre Kuzum La. Noroc ca compenseaza putin prin tinereti si prin seninatate.

Da-i inainte ca merge, la una din multele treceri prin fagasele afluentilor Chandratalului.

Da-i inainte ca merge, la una din multele treceri prin fagasele afluentilor Chandratalului.

Un pic de bouldering si o priveliste pe masura.

Un pic de bouldering si o priveliste pe masura.

Inca un loc de cort cu exces de margarate.

Inca un loc de cort cu exces de margarate.

DSC_7054.jpg

DSC_7062.jpg

Privelistea la trezire.

Privelistea la trezire.

DSC_7077.jpg

O bucatica de toamna atunci cand intersectam din nou Manali-Leh,.

O bucatica de toamna atunci cand intersectam din nou Manali-Leh,.

DSC_7094.jpg

Vant din spate si asfalt perfect pe drumul spre Keylong.

Vant din spate si asfalt perfect pe drumul spre Keylong.

Planuri si suprapuneri.

Planuri si suprapuneri.

Toamna himala

Toamna himala

Strajeri.

Strajeri.