Category Archives: mtb

IMG_20180915_140314

Plaiul Munticelu, Sorica si Susai pe rotile bicicletelor.

In toamna asta m-am reindragostit de MTB. Pe cursiera a inceput sa se stranga praful dupa TA-TF si profitand de un august cu vreme perfecta sub crampoanele caucicurilor au ramas trasee si concursuri faine si cumva, in loc sa ma plictisesc am din ce in ce mai multa pofta sa invart pedala. E un pic paradoxal si ma asteptam ca la un moment dat sa mi se ia dar cumva se intampla tocmai opusul. Si intr-un fel imi dau seama ca mai sunt doar cateva saptamani in care poti sa cobori fara sa ai parte de surpize-surpize sub covorul de frunze si fara sa-ti curga mucii de frig la vale. Cateva saptamani de care trebuie profitat la maxim caci iarna in Brasov e lunga si intunecata.

In aceasi timp turele, atat cele de dupa munca din timpul saptamanii cat si cele din weekend au inceput sa nu se mai masoare in watti,intervale si in metri diferenta de nivel, ci in frumusetea coborarilor de care ai parte. Iar la capitolul asta Brasovul sta foarte bine si orice metru urcat se transforma invariabil intr-o coborare frumoasa. Iar ceea ce simti atunci cand se aliniaza planetele, atunci cand aderenta e numai buna pe poteca, atunci cand treci peste radacini si peste stanci si atunci cand iei virajele inclinand cum trebuie bicicleta e greu de descris in cuvinte. Cumva imi aduce aminte de schiatul prin pulver si ajungi jos cu acelasi zambet intiparit pe fata. Singura mea parere de rau e ca nu stiu sa explic cum trebuie lucrurile Mihaelei si prietenilor pe de o parte, si pe de alta parte ca mai inca mult de invatat pana cand as putea sa am increderea ca ceea ce explic e in regula. Dar timpul trece, roata se invarte, experienta se strange si cine stie poate la un moment dat poate voi fi in stare.

Bun, acum revenind la povestea turei dupa o saptamana intreaga de dat prin Brasov reusesc sa desenez vineri seara un traseu prin Bucegi si Baiului care sa aiba cat mai mult trail la coborare. Planul de acasa include si un pic de terra incognita, o coborare pe Cumpatu pana in Sinaia dar pana acolo mai e cale lunga.

Dimineata de sambata vine cu vreme perfecta si cu o plecare nu foarte matinala din Brasov. Mihaela e obosita dupa trans-Bucegiul facut ieri, Ionut e iesit din forma iar eu sunt cu un genunchi super umflat dupa o cazatura de joi. Vremea in schimb se anunta buna toata ziua asa ca targetul pentru ziua e azi e cat mai mult timp petrecut in natura, daca se lasa cu trail-uri faine la coborare cu atat mai bine. Incepem cu o prima deturnare de la traseul initial si cu un urcus spre cabana Forban si mai departe spre Diham. Mi se pare incredibil ca de ani buni de mers munte inca nu am ajuns pe aici.

Iar urcusul pana la Diham clar nu il facem degeaba si dupa ce admiram abruptul Bucegiului de aproape ne indreptam spre Pichetul Rosu si mai departe pe poteca valurita pe Plaiul Munticelu spre Busteni. Si chiar daca nu e o bucata continua de coborare pana ce trecem de Poiana Costilei trebuie sa recunosc ca imi place poteca asta valurita si pe alocuri destul de tehnica. Lume suprinzator de putina pe Plaiul Munticelu pentru o dimineata de sambata, in schimb.

In Busteni ne facem un brunch de nota 10, cu humus, ardei, cascaval si covrigi numai bun pentru a ne da energie pentru o urcare pe Zamora. Crucea si peretele Vaii Albe inca se vad bine cand ajungem sus, soarele inca n-a trecut de jumatatea cerului si noi luam la macinat la pedale forestierul ce urca spre Baiu Mare. Sus ne ia in primire un mic uragan care e la limita de a te lua de pe bicicleta, noroc ca gasim un loc adapostit de un mal de de iarba. Pe deasupra trec nori purtati cu viteza de micul uragan, printre ei avem parte de reprize de soare generos si de lumina faina si nu ne grabib nicaieri. Poate partea cea mai faina a invartitului cu bicicleta prin zona Predeal-Azuga-Busteni e ca desi esti in varf de munte stii ca in maxim o jumatate de ora poti ajunge la adapost, la tren si la civilizatie.

Cand in cele din urma un nor amenintator isi face aparitia si ne strica baia e soare trebuie sa o luam la vale, pe muchia Sorica pana in Azuga, alta coborare faina, de viteza, pe care am mai fost si pe care revin cu placere. Sunt tare curios cum sunt si celelalte trail-uri amenajate de oamenii din Azuga. In Azuga ne prinde o ploaie neasteptata de vara, noi luam o pauza lunga la un magazin pentru aprovizionare si dupa ce se uda totul bine plecam mai departe pe forestier spre Susai si de aici mai prindem o combinatie faina de trail-uri la vale, cruce albastra si banda rosie, incheind pe ultima geana e lumina o tura in care s-au strans pana la urma aproape 2500 de metri de urcare si toata coborararea facuta doar pe poteci faine. Urmeaza toamna ce se apropie cu pasi repezi. Pe sus prin Baiului fagii au inceput deja sa-si schimbe culoarea.

Track si date aici: https://www.strava.com/activities/1843694668

La plecare, spre cabana Forban, loc prin care nu am ajuns pana acum.

La plecare, spre cabana Forban, loc prin care nu am ajuns pana acum.

Pe acolo.

Pe acolo.

Deasupra cabanei Diham cu abruptul Bucegiului in fata.

Deasupra cabanei Diham cu abruptul Bucegiului in fata.

Bun semn. De ar fi pe langa surse de apa ar fi si mai bun.

Bun semn. De ar fi pe langa surse de apa ar fi si mai bun.

10 kilometri de single-trail pana in Busteni.

10 kilometri de single-trail pana in Busteni.

Into the wild, varianta Poiana Costilei.

Into the wild, varianta Poiana Costilei.

Schimbam muntele, dar abruptul Bucegiului ramane la fel de spectaculos.

Schimbam muntele, dar abruptul Bucegiului ramane la fel de spectaculos.

Semne de buna purtare.

Semne de buna purtare.

Lumina faina si vant puternic.

Lumina faina si vant puternic.

Spre campie, incepe anotimpul in care muntele e din nou pustiu.

Spre campie, incepe anotimpul in care muntele e din nou pustiu.

Adapost si baie de soare.

Adapost si baie de soare.

La inaltime.

La inaltime.

Coborarea pe Sorica, viteza si aderenta numai buna.

Coborarea pe Sorica, viteza si aderenta numai buna.

Exploram foisoare si locuri de dormit.

Exploram foisoare si locuri de dormit.

Sfarsit pe tura, coborand pe poteci faine spre Predeal.

Sfarsit pe tura, coborand pe poteci faine spre Predeal.

IMG_20180901_150153

Propark Tara Hategului, lung lung si iar lung

Proparkul de anul acesta nu ar fi trebuit sa fie in postura de concurent pentru mine. Cu cateva inainte de start ma obisnuisem cu gandul ca voi fi voluntar, cocotat undeva intr-un varf de munte, privind apusul si rasaritul, cu o carte in mana si asteptand si incurajand echipele din timp concursului. De fapt chiar nu doar ca ma obisnuisem ci chiar incepuse sa-mi placa gandul, la fel ca acum doi ani cand am fost voluntar la lacul Bolboci si cand cu jumatate de inima imi parea rau ca nu particip in concurs si cu cealalta jumatate imi parea bine ca nu am inca o noapte de nesomn si de tras in fata.

Dar cum planul de acasa nu se potriveste cu cel din teren cu o saptamana inainte de concurs Dani Florea resuseste sa-si rupa clavicula si sa intre cu ocazia asta cu atestat in randul ciclistilor iar eu devin roata de rezerva. Clavicula nu se vindeca peste weekend asa ca din roata de rezerva devin roata de invartit, cu doua zile inainte de concurs. Si chiar daca mi-ar fi placut probabil mai mult sa ma intrec cu Vulcanii Noroiosi iata-ma acum parte din echipa avand scopul declarat de a minimiza suferinta si de evita o a doua noapte nedormita. In echipa numai oameni unul si unul, Dani Rosioru, Andrei Tale si Katharina Hani. Singura mea consolare e ca la alergare atat eu cat si Dani o sa suferim in mod egal.

Iar cu doua zile inainte de concurs reusim sa ne alegem si cu un motto luat despre un articol despre motivatia din spatele sporturilor de anduranta, un motto cat se poate de (ne)motivant: “Embrace the suck.” (cu linkul catre articol aici ) . Cu alte cuvinte atunci lucrurile nu merg asa cum ar trebui si cand ajungi sa te lovesti de perete nu ai altceva de facut decat sa accepti ca lucrurile sunt naspa, sa mergi mai departe si sa speri ca vor deveni mai bune. Cam ca in viata.

Pregatirea.

Adi Ber ne prezinta traseul, facem rost si de harta si in urmatoarele 2 ore stam cu ochii in harta si pe strava incercand sa desenam un track pentru traseu. Fata de anul trecut lucrurile par mai simple la capitolul de orientare, mai neinteresante (bucle dus intors) si cu mult mai multa bicicleta. Mie si lui Dani nu ne pare deloc rau ca din cei 260 de kilometric desenati mai bine de 200 sunt de bicicleta. In schimb se anunta lung, foarte lung si sunt tare curios daca oamenii o sa stranga echipe de un podium la tura intreaga.

Trackul e facut, dorm neintors iar dimineata vine timpul sandwichurilor si clatitelor. Si foarte multe jeleuri acrisoare de la Lidl. Si chiar sunt serios cand zic multe, cam 1.5 kg din care am mancat cam 1.2 kg in cele doua zile de concurs. Acrisoare, cu ceva proteine si fara ganduri la felul in care e produs agentul gelatinos. In rest batoane cu ovaz, alune, mentos cu fructe (alt element de baza) si ce mai gasim pe la magazinele comunale. Partea buna e ca la intensitatea concursului poti sa digeri cam orice. Partea proasta ca in 2 zile de concurs sigur ti se ia de orice ai dupa tine de mancare.

La start, fresh si zambitori si cu un pic de fluturasi in stomac.

La start, fresh si zambitori si cu un pic de fluturasi in stomac.

3, 2, 1, Start.. Cetatea Colti si Caiacul pe Gura Apei.

Prima parte e o bucla dus intors pana la barajul Gura Apei, cu un detour pe la Cetatea Colti. Traversarea spre cetate merge brici, e suprinzator de frumoasa poteca asta joasa prin dealurile de la poalele Retezatului. Ma asteptam la mult mai rau. Facem si o vizita neplanificata la cetate, sarim peste proba speciala pe care urmam sa o facem la intoarcere si ne asezam la drum pe cei 23 de kilometri spre barajul Gura Apei. Lucrurile merg ca unse si mi se pare ca suntem o echipa de ciclisti bine unsa, punem sufa din mers, mergem la trena, ne schimbam la tractarea Katharinei din mers, totul ca la carte. Si da, chiar daca e devreme in concurs am pus sufa caci ideea e sa ne folosim bateriile in mod egal si sa evitam momentul in care ar fi prea tarziu.

Caiacul e o combinatie de padelat si de proba culturala, trebuie sa culegem 6 cuvinte din capat de lac si sa facem din ele o poezie sau o poveste. Caiacul meu si al lui Dani ia apa, incerc sa-l drenez cu un bidon in mijlocul lacului pana cand imi dau seama ca asta e starea normala a lucrurilor si ma consolez cu idea de a sta cu fundul in balta. Dani nu prea e prieten cu caiacul, incerc sa compensez si ne tinem de Tale si de Katharina care par ca s-au nascut pe apa.

Una din cele mai faine probe de caiac din toate Proparkurile de pana acum, cu un lac supra-plin, cu creste in jur si cu cascade in departare.

Una din cele mai faine probe de caiac din toate Proparkurile de pana acum, cu un lac supra-plin, cu creste in jur si cu cascade in departare.

Lacul arata mult, mult prea tare , cu cascade vazute in departare, cu apa lina, cu crestele muntilor deasupra. Probabil cea mai faina proba de caiac din toate Proparkurile de pana acum. In schimb din lipsa de veste de salvare cele 6 cuvinte se transforma in 4 si proba e in mod fericit scurtata, Tale compune o strofa cat se poate de reusita, noi ne schimbam in hainele de ciclism, privim uimiti aglomeratia de la caiace si pornim mai departe pe bicicleta catre Colti.

La sfarsitul probei de caiac unde ne-am chinuit destul de serios sa ne tinem de Andrei si de Katharina. Aparent bicicleta nu prea ajuta deloc nici la caiac.

La sfarsitul probei de caiac unde ne-am chinuit destul de serios sa ne tinem de Andrei si de Katharina. Aparent bicicleta nu prea ajuta deloc nici la caiac.

Klingoniana veche si serpuitul printre sate pana la DN

Ajunsi inapoi in satul Colti vine timpul sa aflam despre ce e proba speciala de aici. Iar Tibi de pune in fata o inregistrare a unul localnic ce foloseste o multime de regionalisme si din care noi trebuie sa intelegem si sa traduce in romana literara un pasaj. Culmea e ca dupa o prima ascultare in care ceea ce zice badea suna mai degraba a limba straina chiar insistam, nu de alta dar penalizarea e reprezentata de un urcus pana sus la cetate. Insistam, reluam, ghicim si unde statea cratita dar esuam lamentabil pana la urma si plecam cu coada intre picioare spre cetate.

Odata traducerea luata cum putem sa continuam altfel decat cu acelasi pieptis ce urca in directia cetatii, de data impingand la biciclete sau cu ele in spate. Merge repede, ne bucuram de padurea deasa si plina de umbra, din nou ne place curba de nivel pana in asfaltul de Nucsoara, trecem vijelios pe langa tabara de baza si mai departe pornim sa deslusim scurtaturile dintre satele de la poalele Retezatului. Pana in Rau Alb e asfalt, de aici in schimb incepe o prima bucata de mini-aventura, cu o trecere peste deal incercand sa gasim un drum firav si cu o fosta ferma comunista parasita si napadita de vegetatie ce ne aduce aminte si mie si lui Andrei de Stalker.

Urmeaza Serel si Rau Barbat cu magazinul sau comunal si cu o pauza de un sfert de ora cu suc de piersici, tocana de legume, pufuleti si covrigi. E cam ultimul magazin pentru ceva vreme si mai avem ore bune pana in Prihodiste unde o sa ne astepte drop-bag-ul.

Fundatura Ponorului, catarare, rapel si prima inserare

Ne vedem si cu Cezar la trecerea DN-ului, schimbam cateva vorbe si pornim vijelios catre Fundatura Ponorului, si de data asta in varianta spornica a sufei. Desi e deja dupamasa e foarte foarte cald si transpiram din greu iar eu de-abia astept sa ajung in portiunea superioara a forestierului unde ai totusi parte de umbra padurii. Mai vorbim cu localnicii intalniti pe drum care se minuneaza putin de ingineria tractarii si ajungem aproape fara sa ne dam seama deasupra Fundaturii. Nu coboram mai mult de 50 de metri si Katharina ne striga din spate, Dani si ia rolul de mecanic in serios si descopera o spita smulsa cu totul din janta. Din fericire nu atinge nimic e cadru, Katharina e usoara si mai sunt spite suficiente care sa tina janta in loc asa ca pornim mai departe, oricum orice alta reparatie e imposibila aici asa ca de ce sa ne facem griji.

Full speed ahead spre Fundatura.

Full speed ahead spre Fundatura.

In Fundatura e liniste, pace si lumina faina, cpntistii au amenajat rapelul care vine data aceasta la pachet cu tot cu un pic de catarat, lucru care mie chiar imi place. Pe masura ce ne cataram umbra cuprinde Fundatura si observ cu un pic de tristete ca fata de anul trecut si fata de ata primavara au aparut deja doua garduri de sarma ghimpata ce nu dau deloc bine in peisaj. In rest un loc chiar fain de rapel, pacat ca mare parte din concurenti aveau sa-l prinda pe intuneric.

Cataram si rapelam.

Cataram si rapelam.

Odata incheiat si rapelul mai avem 15 kilometri de pedalat pana in Prihdodiste, dar pana acolo trebuie sa vedem cum iesim din Fundatura. Alegem varianta directa, cu un sarit de rau si cu un localnic un pic deranjat de faptul ca i-am deschis si i-am inchis poarta, localnic ce pana la urma a fost prietenos si care ar fi stat mult si bine de vorba cu noi daca nu am fi fost in concurs.

Seara se lasa, in departare se vede un soare portocaliu spre Retezat iar noi incercam sa profitam la maxim de ultimele momente de lumina. Aici e Terra Incognita pentru mine in schimb drumul a fost facut deja e Andrei si de Dani asa ca mergem pe mana lor. Aprindem frontalele cand ajungem in Poiana Omului si dupa alte 10 minute la vale ajunge la Prihodiste.

Ceaiuri, focuri, domnite si rasarituri de luna prin paduri dese de brad.

La Prihodiste ne asteapta pe lang drop-bag-uri, cpntisti si Eusebiu, Lili si Dani. E putin ciudat posibilitatea ajutorului din fara dar si cel 30L de echipament sunt putin cam prohibitivi, mai ales cand te gandesti prin cat de multa mancare trebuie sa treci printr-un astfel de concurs. Asa ca ne bucuram ca avem de unde alege la capitolul mancare dar in acelasi timp e putin incorect, pentru ca nu e normal sa fi nevoit sa rogi pe cineva sa vina intr-un punct de tranzitie.

Bun, lasand astea la o parte dupa ce ne schimbam si dupa ce ne punem burta la cale si dupa ce ne zoreste Andrei reusim in cele din urma sa pornim in pas alergator spre Alun. Aici recunosc ca am avut un moment de panica cand i-am vazut pe Andrei si pe Katharina alergand cu spor la vale. Eu si Dani eram din alt film la capitolul asta si singura consolare e ca eram doi in aceasi oala, cu 15 kilometri alergati tot anul. Singura speranta e sa ne tina picioarele pentru a alerga usor pe plat si la vale. La deal nu-mi fac nici o problema.

Ajungem in Alun si vine timpul pentru inca o proba speciala care imi place si de data asta. Trebuie sa aprindem un foc si sa facem un ceai care sa vindece o printesa. La plante trebuie sa recunosc ca e bine sa ai un inginer agronom in echipa iar Katharina alege fara probleme planta. Noi ca baieti ne punem la treaba si incercam sa aprindem focul in varianta vata + cremene. Dupa 3 incercari esuate ale mele Andrei ia problema in propriile maini si dupa alte cateva minute avem un foc de care putem sa fim mandri la care reusim chiar sa fierbem apa pentru ceai

Singurul neajuns e ca printesa e cocotata la o cetate ce nu era in plan asa ca adunam inca 300 de metri diferenta de nivel si aproape inca o ora la traseul de trekking

La plecarea din Alun avem parte si de unul din cele mai memorabile momente ale concursului, in vreme ce urcam spre Tarsa. Fiind mijloc de noapte era imposibil de intrebat un localnic asa ca am inceput sa urcam pieptis pe un versant impadurit sperand ca vom gasi pana la urma o poteca. 10 minute mai tarziu dupa o bucata de balaurit printre cazaturi gasim si poteca providentiala, poteca ce urca in serpentine stranse fix in directia potrivita.

Iar in una dintre serpentine, in mijlocul padurii dese se intunecate de brad in departare se zareste luna plina, partial ascunsa de un nor ratacit, luminand firav poteca pe care ne gaseam. E o imagine din basmele cu Hansel si Gretel, mai lipsea doar Baba Cloanta si casuta de turta dulce. Pacat ca unele momente nu pot fi importalizate si vor ramane doar in mintea noastra.

Lectia de Latina si cetati dacice.

Noaptea avanseaza, oboseala se strange, kilometri de forestier se strang sub picioare si noi ne apropiem de cetatea Blidaru si de urmatoarea proba speciala. De data aceasta la rand e latina si trebuie sa traducem o intrebare din latina si sa ii gasim raspunsul, plecand de la o pagina plina de termeni in latina. Din nou avem noroc cu Katharina care stie denumirile in latina la 3 dintre ierburi iar dupa o sesiune de somn cu capul pe dictionar sau de luat la rand toti termeni plauzibil pana la urma reusim sa umplem lista si plecam cu Cheia si fara penalizare. La urmatoarea cetate, Costesti ajungem tot pe noapte, s-a strans si mai multa oboseala asa ca varianta unui treasure hunt prin cetate nu suna deloc tentant.

La cetatea Blidaru se doarme la ora de latina.

La cetatea Blidaru se doarme la ora de latina.

Avem 2 chei din 3 asa ca ne gandim ca nu poate fi chiar asa de rau la Sarmisegetuza asa ca jucam un pic de loterie si incercam sa raspundem la intrebarea supriza. Doar ca la fel ca in testele grila incurcate de la facultate variantele par plauzibile. Iar dupa ce eliminam 4 tipuri de paduri si ne ramane sa alegem dintre trei nu reusim sa nimerim raspunsul si ratam a 3-a cheie.

Rasaritul, sarmisegetuza si jucatul turcii

Prima geana de lumina ne prinde in drum spre Prihodiste, pe cei 6 kilometri de asfalt cu nenumarate urcusuri si coborasuri ce par sa nu se mai termine. Dormim pe noi si cadem de acord ca in Prihodiste vom dormi o ora. E prima data cand dorm in timpul unui concurs si chiar sunt curios daca la final rezultatul va fi cu plus sau nu. Dar pana la somn calcam un pic acceleratie si alergam mai cu spor catre Prihodiste doar pentru a scapa odata de asfaltul asta nenorocit.

Prima geana de lumina pe drumul spre Prihodiste.

Prima geana de lumina pe drumul spre Prihodiste.

Calcand acceleratia pentru a scapa de asfalt si pentru a prinde cateva minute in plus de somn.

Calcand acceleratia pentru a scapa de asfalt si pentru a prinde cateva minute in plus de somn.

Ne intindem in scoala si incercam sa dormim, Andrei adoarme instant, eu dorm destul de chinuit iar atunci cand trece ora pe scol incredibil de anchilozat. Cam asta e principala chestie de care mi-e frica la o pauza mai lunga: de racirea muschilor si de dificultatea cu care pornim dupa.

Ne punem din nou stomacul la cale inainte de a pleca, ne schimbam in haine de bicicleta si pornim la vale catre Sarmi pe un o coborare cat se poate de rupta. Nu scapam nici de impinsul bicicletei la vale. La deal spre Sarmi punem din nou sufa, urcam cu spor, ne-am trezit si a revenit si cheful si ne simtim cu totii surinzator de bine.

Dimineata pe racoare, urcand cu spor spre Sarmisegetuza.

Dimineata pe racoare, urcand cu spor spre Sarmisegetuza.

In schimb nu dureaza mult si vine supriza de la Piatra Alba, o cetate cocotata la 200 de metri deasupra drumul unde dupa indelungi dezbateri hotaram sa urcam pana la urma cu bicicletele in spate. Nu de alta dar la vale sigur vom cobora mai repede. Asa ca impingem cu spor la ele, mai bifam inca un CP si ne indreptam spre Sarmisegetuza.

La Sarmisegetuza dam de Balan si de Bianca si e inca o proba surpiza unde descoperim ca cele doua chei sunt cam inutile. Iar memoria noastra nu ne ajuta sa organizam distantele pana la diferitele cetati din jurul Sarmisegetuzei asa ca ne alegem cu o penalizare de 5 km de trekking pe o poteca napadita de cazaturi. Pe acelasi traseu merge si maratonul dacilor ce are loc in aceasi zi si fix cand sa intram in poteca aproape ma trezesc cu castigatorul maratonului in brate, situatie favorizata de un unghi mort si de un ritm de alergare incredibil. Binenteles, ritmul asta incredibil nu era al nostru.

Ultima cetate, Sarmisegetuza.

Ultima cetate, Sarmisegetuza.

Pe la jumatatea potecii imi dau seama ca mai bine ne-ar fi pus sa o curatam decat sa mergem fara sens 3 kilometri intr-o directie doar pentru a avea de unde sa ne intoarcem. Iar pe drumul de intoarcere nu mai am nici un chef, m-a lovit si caldura din mijlocul zilei si de-abia astept sa se termine odata. Noroc ca ne urcam din nou pe biciclete, ne racorim la vale si la izvor si odata cu invartitul pedalelor revine si cheful.

Pe urcarea spre Porumbelu punem iar sufa si urcam din nou cu spor, mai putin Dani care ajunge pe rosu cu bateriile si care sufera putin in caldura din mijlocul zilei. Mi se par extrem de interesante caderile astea individuale atunci cand trebuie sa strangi putin din dinti si sa speri ca daca astepti putin bateria o sa inceapa din nou sa se umple. Si ca o sa fie din nou usor.

La Porumbelu aflam si care sunt regulile de turca, treaba deloc simpla mai ales dupa o si jumatate de concurs. Noroc cu Cornel care a modificat putin regulile originale pentru a le face mai fezabile pentru zombie noi ne facem mana, ne distram putin, strangem punctele, facem poza regulamentara si pornim mai departe spre Baru.

Un forestier cat o zi de post si poienile dinspre Livadia.

Singura problema e ca aparenta coborare spre Baru numai coborare nu e, mai ales pe ultimii 15-20 de kilometri. Si nu e deloc usor sa mergi la relanti pe forestierul plin de gropi, asa ca apas pedale, fundul si talpile incep sa doar mai putin si ii astept pe oameni din Baru. De aici vine o noua bucata de orientare in schimb avem noroc cu o tanti ce isi aducea vacile de pe deal care ne ghideaza in directia unui releu.

Pe drum avem parte e o noua intalnire ciudata, un nenica ce lucra in mijlocul unui crang pentru a impleti o matura, ad-hoc, culcat pe pamant. Nu stiu daca noi ne-am minunat mai mult de el sau el de noi cert e ca ne-a dat indicatii pe care initial parca nu prea ne venea sa le urmam. Pana la urma mergem totusi pe mana lui si nimerim printr-o serie de poieni incredibil de frumoase pe drumul spre Livadia si spre Ponor. Locuri faine si o scurtatura care ne-a iesit chiar bine.

Poieni neasteptat de frumoase pe drumul spre Livadia si cu siguranta locuri in care n-am fi ajuns in veci vecilor in afara concursului.

Poieni neasteptat de frumoase pe drumul spre Livadia si cu siguranta locuri in care n-am fi ajuns in veci vecilor in afara concursului.


A merge sau a nu merge, dinozauri, Uric si Tulisa.

Pe aici aflam si ca Hajnal e pe 2 la UTMB, ne entuziasmam si in paralel ne cam hotaram sa nu mai facem bucla de trekking spre Tulisa. Suntem obositi, ne e clar ca daca facem bucla vom ajunge la tabara e baza destul de tarziu in noapte si parca ne-a cam ajuns aventura. In plus echipele urmaritoare ar trebui sa fie mult in spate si nu cred ca vor avea timp sa faca bucla asa ca ne relaxam si ne ducem la acelasi magazim comunal pe la care am trecut cu o zi inainte pentru a ne hotaram ce facem.

Cola, covrigi, tocana de legume si uitat pe clasamentele live doar pentru a descoperi ca echipa de pe 2 avea doar 4 ore in spate la Sarmisegetuza si ca ar avea timp sa termine traseul. Spiritul de competitivitate se aprinde in unii din noi, incercam sa gasim variante si pentru a putea ajunge Andrei la nunta maine dar pana la urma tot nu luam o hotarare si pornim mai departe spre Uric.

Si dupa o ora si ceva de deliberari hotararea de a merge spre Tulisa e clara doar cand iesim din Uric si pornim la deal, incercand sa profitam la maxim de ultima ora de lumina.

Si dupa o ora si ceva de deliberari hotararea de a merge spre Tulisa e clara doar cand iesim din Uric si pornim la deal, incercand sa profitam la maxim de ultima ora de lumina.

Aici tot fara sa luam o hotarare clare ne apucam sa facem proba cu dinozaurii, ne luam o penalizare decenta de 100 de puncte, o ducem la bun sfarsit. Si tot fara sa luam o hotarare clare incepem sa ne schimbam si sa facem bagajele si sa pornim usurel spre Tulisa. Mai departe tot ce ramane de facut e sa dam din picioare cateva ore, sa ajungem in varf de munte si sa ne intoarcem mai sus.

Apusul ne prinde prin padure iar ora albastra cu schimbarea nuantelor cerului la iesirea din padure, ne dam seama ca e mult pana departe, energia e la cote minime si vorbim vrute si nevrute pentru a face timpul sa treaca mai repede. Mi se pare incredibil ca a trecut febra musculara de azi dimineata si trebuie sa recunosc ca la deal ma simt chiar bine.

Urmeaza episodul frontala si fata morgana. Respectiv Andrei : “Uite o frontala” / “Nu e frontala, e o stea” doar pentru a mai merge cateva minute pana cand zarim adevarata frontala undeva hat departe. Si dai si mergi spre frontala, si zici ca acum ajungi, si mai mergi inca un sfert de ora, si frontala tot departe e, si tot asa. E o joaca nemiloasa cu nervii nostrii asa ca inainte de varf incep sa urc din nou mai repede doar pentru a ajunge odata la nenorocita e frontala.

Un post 3 fete pe care imi pare putin rau ca le apostrofez, dar dupa 3 kilometri de urmarit frontala-morgana si dupa aproape 40 de ore de concurs unele lucruri nervii sunt un pic intinsi. Imi trece in schimb repede si imi dau seama ca e strategie foarte buna sa pui 3 fete in postul asta, e cam imposibil sa te superi pe ele. In schimb bucla pana aici nu a avut absolut nici un fel e Dumnezeu, doar un forestier anost cu diferenta de nivel pus pentru a lungi traseul pentru cei care mai pot. Prin comparatie cu ce variante de trekking se puteau face prin zona chiar nu a avut nici un Dumnezeu.

Facem si proba speciala, ducem la bun sfarsit si penalizarea si pornim la vale, actiune cat se poate de dureroasa si pentru mine si pentru Dani. In plus pe la jumatatea coborarii incepe sa-mi scartaie un tendon de la laba piciorului si ritmul scade, nurofenul intra in sange si-si face efectul si trebuie sa recunosc ca sunt putin suprins ca e doar atat. Katharina si Andrei sunt din nou in elementul lor, subiectele de discutie s-au terminat, noi pierdem incet incet inaltime, zarim in cele din urma satul si ne relaxam.

Noaptea peste campuri si linia de sosire.

Mult a fost, putin a ramas. Doar 20 de kilometri peste camp pentru care urmam religios trackul din dimineata anterioara. Oboseala e la cote maxime, Katharina e speriata de adormitul pe bicicleta, mai ales pe portiunile de asfalt si eu imi amintesc de ce urasca a doua noapte in concurs. E pur si simplu prea riscant iar mersul pe bicicleta in starea asta de oboseala e un accident ce asteapta sa se intampla. Nu din cauza ca ar da o masina peste tine (si a fost foarte bine ca oamenii de la CPNT nu mai permit accesul pe DN) cat mai mult pentru ca poti la fel de bine sa adormi si sa intri in sant. Nu poti decat sa sper ca la fel cum exista Dumnezeu betivilor exista si Dumnezeul ciclistilor adormiti.

Cu toate astea linia de sosire ne atrage ca un magnet invizibil, mai ales pe ultimii kilometri unde suntem insotiti de masina CPNT-istilor. Si trebuie sa recunosc ca se simt fain kilometri astia, fara prea multa graba, in usoara urcare, cu satisfactia intregului concurs dus la bun sfarsit si a unei echipe care a mers cat se poate de rotund. Iar treaba asta se vede pe fetele noastre in toate pozele de la trecerea liniei de sosire, si se vede la fel pentru toate echipele din astfel de concursuri si e un numitor comun indiferent de ritm sau de timp mult mai mult decat la orice alt concurs.

Si uite asa a iesit un veritabil roman, pentru ca sunt pana la urma 40 ore e concurs in care se intampla lucruri despre care ai ce povesti, cu organizatorii, cu ceilalti concurenti si cu toate probleme de anul acesta tot ce pot sa sper e ca lucrurile vor merge mai departe si in anii urmatori. Nu de alta dar nu cred ca exista un format mai fain de concurs.

Si in sfarsit la finish, dupa 43 de ore pe traseu cu zambetele de rigoare.

Si in sfarsit la finish, dupa 43 de ore pe traseu cu zambetele de rigoare.

Si o poza ceva mai reusita de la finish, cu aceleasi zambete de a duce la bun sfarsit o mica aventura.

Si o poza ceva mai reusita de la finish, cu aceleasi zambete de a duce la bun sfarsit o mica aventura.

CPNT-istii, cei fara de care nu ar fi existat povestea de mai sus. Sunt tare curios cum va arata traseul de anul urmator dupa feedback-ul din acesta an. Mie unul mi-ar place ceva mai scurt, cu mai multa orientare si salbaticie, cu puncte aruncate prin locuri de neasteptate pentru a forta cumva chestia asta si cu probe speciale la fel de interactive dar cu pedepse care sa nu fie o munca e sisif.

CPNT-istii, cei fara de care nu ar fi existat povestea de mai sus. Sunt tare curios cum va arata traseul de anul urmator dupa feedback-ul din acesta an. Mie unul mi-ar place ceva mai scurt, cu mai multa orientare si salbaticie, cu puncte aruncate prin locuri de neasteptate pentru a forta cumva chestia asta si cu probe speciale la fel de interactive dar cu pedepse care sa nu fie o munca e sisif.

La start, fresh si zambitori si cu un pic de fluturasi in stomac.

La start, fresh si zambitori si cu un pic de fluturasi in stomac.

Testand sufa mesterita de Dani pe drumul spre Gura Apelor. Si functioneaza foarte bine.

Testand sufa mesterita de Dani pe drumul spre Gura Apelor. Si functioneaza foarte bine.

IMG_20180831_092740.jpg

Munca de echipa pe drumul inapoi spre Nucsoara.

Munca de echipa pe drumul inapoi spre Nucsoara.

Pe drumul spre Seres incepe sa semene cu Propark.

Pe drumul spre Seres incepe sa semene cu Propark.

Pauza la magazinul comunal din Rau Barbat, 15 minute folosite din plin inainte de urcarea spre Fundatura Ponorului.

Pauza la magazinul comunal din Rau Barbat, 15 minute folosite din plin inainte de urcarea spre Fundatura Ponorului.

Pe drumul spre Ponor.

Pe drumul spre Ponor.

Pauza de racoare si de aer pe urcarea spre Fundatura Ponorului.

Pauza de racoare si de aer pe urcarea spre Fundatura Ponorului.

Ora de aur si Vava care ne aspteapta in unul din cele mai faine CP-uri din concurs.

Ora de aur si Vava care ne aspteapta in unul din cele mai faine CP-uri din concurs.

Inca un pic pana in Prihodiste.

Inca un pic pana in Prihodiste.

Alegem varianta mai verticala de a iesi din Fundatura.

Alegem varianta mai verticala de a iesi din Fundatura.

Apusul primei zile.

Apusul primei zile.

Din nou incepe sa arate a Propark, pe coborarea spre Gradistea Muntelui.

Din nou incepe sa arate a Propark, pe coborarea spre Gradistea Muntelui.

Pauza pe push-bikeul ce urca spre cetatea de la Piatra Alba.

Pauza pe push-bikeul ce urca spre cetatea de la Piatra Alba.

Am gasit pana si daci pe drumetia de penalizare.

Am gasit pana si daci pe drumetia de penalizare.

Urcarea spre Porumbelu, prin caldura din mijlocul zilei.

Urcarea spre Porumbelu, prin caldura din mijlocul zilei.

Turca level-up.

Turca level-up.

Deasura satului Baru contemplant situatia si in cine sa avem incredere, in vorbele femeii cu vacile sau in sfaturile impletitorului de maturi.

Deasura satului Baru contemplant situatia si in cine sa avem incredere, in vorbele femeii cu vacile sau in sfaturile impletitorului de maturi.

IMG_20180826_173534

Leaota MTB arena, biciclind prin tinutul nimanui.

Leaota si mai ales zona de creasta ce leaga Bucegiul de Leaota sunt probabil una din cele mai putin frecventate parti ale Meridionalilor. E putin paradoxal sa stai pe oricare din varfurile din zona, pe Bucsa, pe Dudele sau pe Leaota si sa nu vezi pe nimeni in jur in timp ce Bucegiul si Craiul sunt invadate de hoarde de turisti. Imi place la nebunie perspectiva pe care o ai de aici spre abruptul vestic al Bucegiul, fara nici un sat sau un oras in campul vizual, fara nici un drum. Doar releul de pe Costila iti aminteste ca totusi nu esti chiar in mijlocul pustietatii intr-un capat de lume.

Pe aici trece una din zilele de concurs de la 4 Munti si mai nou si una din zilele de concurs e Carpathian Mtb Epic asa ca potentialul de MTB exista si e fix asa cum trebuie, cu urcari abrupte, cu ceva carry bike si mai ales cu coborari foarte frumoase si tehnice. Iar cum traseele sunt relativ proaspat curatate si cum nu a venit nici o furtuna majora intre timp care sa schimbe lucrurile e timpul numai bun pentru a reveni pe ele.

Asa ca ziua de sambata ne gaseste in formatie de 3, cu Lauretiu si cu Nico, cu planul de a ajunge pe Varful Leaota plecand din Cheile Gradistei, in sens invers traseului de la 4M, pentru a face partea interesanta a traverseului pe sub Leaota, bucata valurita de creasta urmata de ceea ce a fost pentru mine cea mai faina coborare din Carpathian Mtb Epic, coborarea de pe Secarea spre Valea Ghimbavului. Sunt 800 de metri de coborare in cativa kilometri, cu teren cat se poate de variat de la poteci abrupte printre ienupar la zone de flow pe o muchie inierbata pana la viraje stranse printr-o padure de brad chiar la final.

Dar pana acolo avem de urcat pana in Curmatura Fiarelor, de impins pe alocuri bicicleta spre Varful Leaota, trebuie sa ne intalnim si cu Doru si cu Oana ce urca dinspre Stoenesti. E bine avem timp, vremea e buna si chiar daca in jur se invart ceata si norii nu ne simtim prea amenintati ca vom fi prinsi de o furtuna de vara. Eu sunt cu o bicla mai veche de 26 si trebuie sa recunosc ca-mi place foarte mult cu ea la coborare, e mult mai manevrabila si per total mai fun. Spre exemplu acum reusesc sa intru direct pe traverseul de sub Leaota, lucru ce in concurs cu 29le mi-a fost imposibil.

Pe Secarea facem o pauza lunga, pur si simplu e foarte frumos aici, cu Craiul in stanga, cu Bucegiul in fata si cu Leaota in spate. Bonus, urmeaza o coborare de 900 de metri, coborare pe care am facut-o si acum o saptamana in concurs si care astazi imi place si mai mult dupa care mult forestier, o oprire la birtul din Fundatica unde 2 litri de suc au intrat aproape direct in sange si o coborare super faina pe unul din traseele de downhill de la Cheile Gradistei. 2700 de metri diferenta e nivel in 60 de kilometri din care aproape 2000 de coborare faina si tehnica, mtb asa cum ar trebui sa fie.

Ziua de duminica avea sa ma aduca tot in zona, de data asta cu o gasca extrem de numeroasa de Brasoveni ce voiau sa faca fix tura pe care am facut-o in primavara cu Hoinarii. La o ora de la plecare reusesc sa-i deturnez pe Simon, Rares, Bobby si Constantin cu promisiunea coborarii faine de pe Secarea si cu speranta ca ii vom prindem pe ceilalti din urma pe undeva pe forestierul ce leaga valea Ghimbavului de Stoenesti.

Asa ca urcam din nou in Curmatura Fiarelor si de aici spre Secarea, din nou pauza lunga de odihna si poze cu o lumina foarte foarte faina si iar 900 de metri super faini de coborat. Din pacate de aici pauzele mici si dese nu au fost cheia marilor successe astfel incat ceilalti brasoveni aveau deja o ora inaintea noastra atunci cand am facut pauza de alimentare din Dragoslavele. Dupa o urcare lunga cat o zi de post (mi se pare incredibil cat e usor te pacalesc ultimii 4-5 kilometri de dinainte de Leaota la capitolul efort) reusim sa-i pridem din urma pe ceilalti inainte de traverseu. Mai zabovim putin in extremis pe traverseu pana cand apar si Rares si Bobby dupa care si eu si Simon cum suntem fara lumini suntem nevoiti sa-i dam putin mai legat pe coborare spre Cheile Gradistei cu speranta de a ma prinde lumina si pentru traseul de downhill.

Iar in timp ce ii lasam pe oameni in urma trebuie sa recunosc ca ma simt putin vinovat pentru ca le-am deturnat putin tura si am facut-o un pic mai lunga pentru cei 4 cu care am fost de dimineata pe Secarea si pentru ca trebuie acum sa-i lasam in spate. Dar fara lumini, mai ales la un grup atat de mare mai mult am incurca decat am ajuta si intr-un fel ar fi pacat sa trebuiasca sa cobori pe intuneric pe poteci super faine atunci cand ai facut tot efortul de a urca pana aici. Si intr-o intrecere faina cu ultimele raze de soare reusim sa prindem pana la urma tot ce e fain la coborare, si coborarea de la 4 Munti prin padure (cu putin de cautat) si traseul de downhill. Doar pe ultimi 2 kilometri printr-o padure mai deasa de brad avem senzatia ca cineva a stins brusc lumina dar nu dureaza mult si ochii se acomodeaza si ajungem repede la Cheile Gradistei si de aici in Moeciu. 3600 de metri de denivelare astazi cu aproape 100km, cu putin cam mult forestier dar la fel ca si ieri cu cateva coborari super super faine.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1796698848
https://www.strava.com/activities/1799545934

Pedaland cu spor dimineata la prima ora spre complexul din Cheile Gradistei-Fundata.

Pedaland cu spor dimineata la prima ora spre complexul din Cheile Gradistei-Fundata.

Doua ore mai tarziu si suntem pe mica bucatica de creasta ce leaga Bucegiul de Leaota.

Doua ore mai tarziu si suntem pe mica bucatica de creasta ce leaga Bucegiul de Leaota.

Moment de respiro si in fata bicla de 26 cu care am descoperit ca imi place desutl de mult sa ma dau.

Moment de respiro si in fata bicla de 26 cu care am descoperit ca imi place desutl de mult sa ma dau.

Pe Leaota, inainte de a fi invaluiti de ceata.

Pe Leaota, inainte de a fi invaluiti de ceata.

#AmInfrant

#AmInfrant

Liniste pace si odihna in asteptarea lui Doru si a Oanei.

Liniste pace si odihna in asteptarea lui Doru si a Oanei.

Curba de nivel tehnica frumoase de sub Leaota.

Curba de nivel tehnica frumoase de sub Leaota.

Pe drumul de intoarcere, cu un Bucegi innorat pe fundal.

Pe drumul de intoarcere, cu un Bucegi innorat pe fundal.

Moment de odihna inainte de coborarea de pe Secarea.

Moment de odihna inainte de coborarea de pe Secarea.

Pe acolo!

Pe acolo!

A doua zi de dimineata, acasa la Ionut cu o cafea numai buna sa ne puna pe picioare.

A doua zi de dimineata, acasa la Ionut cu o cafea numai buna sa ne puna pe picioare.

Ajunsi din nou in Curmatura.

Ajunsi din nou in Curmatura.

Simon pe Secarea, dupa o urcare ce am descoperit cu ocazia asta ca se poate face si pe bicicleta.

Simon pe Secarea, dupa o urcare ce am descoperit cu ocazia asta ca se poate face si pe bicicleta.

Tot la deal.

Tot la deal.

Moment de respiro.

Moment de respiro.

Full speed ahead.

Full speed ahead.

Cateva ore mai tarziu, pe partea cealalta a muntelui incercand sa-i ajungem din urma pe oameni.

Cateva ore mai tarziu, pe partea cealalta a muntelui incercand sa-i ajungem din urma pe oameni.

Gasca brasoveana.

Gasca brasoveana.

Trebuie sa recunosc ca hainele de enduro arata ceva mai bine ca si costumele mulate de lycra.

Trebuie sa recunosc ca hainele de enduro arata ceva mai bine ca si costumele mulate de lycra.

Inainte de o lunga coborare spre Moeciu, cu trailuri, bucati faine si scurte gaturi de trecut. Un sfarsit perfect de zi.

Inainte de o lunga coborare spre Moeciu, cu trailuri, bucati faine si scurte gaturi de trecut. Un sfarsit perfect de zi.

IMG_20180805_173234

Zmeura, Afine, Salbaticie si Carry-Bike in Fagaras

Verticalitatea muchiilor Fagarasene ni se dezvaluie pe masura ce pasim printre pietre pe poteca ciobaneasca ce urca spre refugiul Berevoescu. Bicicletele par mai grele si mai incomode cu fiecare suta de metri castigata si trebuie sa recunoastem cu totii ca nu-i deloc usor sa cari bicicleta in spate vreme de aproape doua ore fara un rucsac de care sa o sprijini. Mike e singura care are si rucsac si a incropit si un sistem in care bicicleta sta pe el fara nici un fel de ajutor.

Dar noi suntem usori si rapizi (poate mai putin) asa ca trebui sa strangem din dinti pe masura ce mainile amortesc si pe masura ce cadrul isi lasa forma pe umeri si pe spate. Iar norii de furtuna ce par ca s-au intepenit peste Iezer ne fac sa ne ingrijoram putin legat de cat de usori suntem si de cat de putine haine avem dupa noi. Nu de alta, dar pe creasta adie un vant rece care in combinatie cu o ploaie neasteptata ne-ar face destul de repede sa dardaim de frig.

In schimb trebuie sa recunosc ca-mi place la nebunie pustietatea din partea estica a Fagarasului si din triunghiul format de Iezer, Crai si Fagaras. Sunt locuri prin care lumea ajunge mai greu, locuri ce par sa fie usor, usor recastigate de natura salbatica.

Cel mai bun exemplu e foretierul din partea nordica a Pecineagului, forestier pe care l-am gasit incredibil de napadit de iarba si de copaci tineri. Alt exemplu e drumul forestier ce urca spre Berivoiu, drum ce fost pe alocuri complet distrus de ploile din ultima luna. Inca nu-mi vine sa cred ca acum 2 ani urcam cu spor cu bicicleta prin locuri prin care acum e albie de rau. La fel de surpinsi cred ca sunt si ciobanii de la stana care au ramas cu un Aro blocat sus. Nu-i nimic, vine buldozerul si ii salveaza dar noi nu putem sa ne intrebam si ce alte drumuri si poteci au fost maturate de ploi.

In schimb tura pana aici a avut toate incredientele unei ture perfecte de fara, vreme buna, zmeura din belsug, o baie in lacul Pecineagu, afine din plin, salbaticie multa si lume putina.

Incepem in cele din urma si coborarea spre Comisul si dureaza putin pana cand ne asezam din nou pe biciclete dupa ce le-am carat atat de mult in spate. In departare abruptul calcaros al Craiului e inca in soare, rotile musca in pamantul iar noi incercam sa ocolim bolovanii mai mari si smocurile de iarba si sa zburam cat cursiv la vale.

Trebuie sa recunosc ca sunt putine locuri in Romania care imi plac mai mult pentru MTB iar coborarea pana in Rudarita da un pic de sens carry-bike-ului din orele anterioare. Continua, lunga, provocatoare, cu Pecineagu stralucind sub noi, cu Craiul in fata. Tot ce ti-ai putea dori.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1752072073

Tehnica Florin Mija de a cara bicicleta in spate.

Tehnica Florin Mija de a cara bicicleta in spate.

De veghe in lanul de brusturi, asteptand sosirea urmatoarei biciclete carate in spate.

De veghe in lanul de brusturi, asteptand sosirea urmatoarei biciclete carate in spate.

Zmeura din belsug si prima pauza la mai putin de o ora de la plecare.

Zmeura din belsug si prima pauza la mai putin de o ora de la plecare.

Tot la vale spre Pecineagu.

Tot la vale spre Pecineagu.

Dam si de fragute, ce e drept, mai putine.

Dam si de fragute, ce e drept, mai putine.

Din categoria acum 2 ani era un drum pe aici. Dar tehnic si frumos chiar si acum.

Din categoria acum 2 ani era un drum pe aici. Dar tehnic si frumos chiar si acum.

Pauza de baie pe malul lacului, cu apa incredibil de curata si cu munti in jur.

Pauza de baie pe malul lacului, cu apa incredibil de curata si cu munti in jur.

Balaceala.

Balaceala.

Aproape ca la mare.

Aproape ca la mare.

Urcand pe vale spre Berevoescu prin locuri prin care acum 2 ani era un forestier aproape impecabil.

Urcand pe vale spre Berevoescu prin locuri prin care acum 2 ani era un forestier aproape impecabil.

Cam asa ar fi trebuit sa arate de sus pana jos.

Cam asa ar fi trebuit sa arate de sus pana jos.

Inca un pic pana la stana, creasta in departare si un Aro blocat al ciobanilor.

Inca un pic pana la stana, creasta in departare si un Aro blocat al ciobanilor.

IMG_20180805_150103.jpg

Spre creasta!

Spre creasta!

Vine timpul sa luam si bicicletele in spate.

Vine timpul sa luam si bicicletele in spate.

Felul 2, afine din belsug.

Felul 2, afine din belsug.

Hike-a-Bike

Hike-a-Bike

Inca putin pana in creasta.

Inca putin pana in creasta.

Norii amenintatori ce au ramas din fericire blocati in Iezer.

Norii amenintatori ce au ramas din fericire blocati in Iezer.

Moment de respiro.

Moment de respiro.

Tot la vale de aici.

Tot la vale de aici.

Coborari si privelisti de vis.

Coborari si privelisti de vis.

Cu Pecineagu la picioare.

Cu Pecineagu la picioare.

Sfarsit de zi, la Plaiul foii dupa una din cele mai frumoase zile din vara asta.

Sfarsit de zi, la Plaiul foii dupa una din cele mai frumoase zile din vara asta.

IMG_7863

4 Munti 2018, Iezer si Leaota

Sunt cateva concursuri in Romania care sunt clar altfel. Maratoane de alergare si de mtb sunt aproape din weekend in weekend, cu organizare mai buna sau mai slaba, cu trasee interesante sau banale. Si totusi sunt cateva concursuri (desi mai degraba le-as numi experiente) care sunt altfel.

In minte imi vin acum 7500, Proparkul, Utf-ul si binenteles 4 munti. Si daca stau bine sa ma gandesc, pe langa lungime numitorul comun pentru fiecare dintre ele e echipa.

Iar atunci cand nu e vorba numai de tine, atunci cand trebuie sa functionezi ca un tot unitar, atunci cand trebuie sa gasesti solutii si calea de mijloc lucrurile devin mult mai interesante si mai memorabile. Iar cel mai mare castig dupa astfel de concursuri e increderea, caci dupa ce imparti si bune si rele vreme de doua zile si doua nopti nedormite (cum e la propark) ramai cu senzatia ca poti merge cu oamenii de langa tine pana la capatul lumii. Iar treaba asta nu e de ici de colo.

Patru Munti, un concurs ajuns la a saptea editie e si el putin mai mult decat un concurs. E intr-un fel un mic festival de mtb, in care te dai vreme de 4 zile pe unele din cele mai frumoase trasee de la noi din tara si in care ai timp pentru socializare la sfarsitul fiecarei etape. Totul in echipa.

E unul din putinele concursuri in care ai senzatia ca ai timp, ca nu se intampla totul pe fuga, ai timp sa te bucuri pe indelete de fiecare zi. E ca o tabara pentru oameni mari in care spre sfarsit ajungi sa te deconectezi aproape total. Cel mai bun exemplu pentru mine a fost ziua de luni, zi ce s-a simtit ca prima zi de munca dupa un lung concediu.

Dar acum revenind la desfasuratorul actiunii, desfasurator ce cred ca e important de tinut, macar intr-o forma minimalista. Spre exemplu fara el probabil as fi uitat mare parte din lucrurile intamplate acum 2 ani de zile cand am participat pentru prima data cu oratiu, in echipa sugestiv intitulata 2 ingineri nebuni. Sau cum au mers lucrurile la proparkul de anul trecut, in care am facut echipa cu hoinarii si cu Maus.

Cum hoinarii o sa fie ocupati in urmatorii doi ani de aparitia pe lume a gemenilor si cum schimbarea datei i-a deschis o fereastra lui Maus iata-ne la start in jumatate de echipa. De data aceasta cu un nume la fel de sugestiv, Tibiscus, caci m-am inscris si eu in club anul acesta. Si categoria e noua, caci Maus e suficient de Mos cat sa ne calificam la categoria Master. Acum despre Maus se pot spune multe ( cum ar fi ca stie sa dea si din padela si sa si urce cu spor pe munte ). In schimb invartitul pedalei e un fel de a doua natura pentru el, iar daca ai mers pe la concursuri in ultimii 10 ani e aproape imposibil sa nu te fi intalnit cu el. Iar dupa Proparkul de anul trecut stiam prea bine ce-i poate pielea.

Ziua 1, Iezer.

Cuvinte putine, impresii multe. Dimineata vine cu o ploicica neasteptata si cu un cer dubios de noros fata de ce spune prognoza. Sunt un pic revoltat de eventualul noroi de pe traseu mai ales dupa potopolul de care am avut parte in Brasov in ultima luna. Noroi = moartea si uzarea prematura a bicicletelor.

Suntem campati in targul de animale, zona izolare animale bolnave. Dar e bine, suntem oarecum incadrati in peisaj. Ma duc sa-l culeg pe Maus din Stoenesti dupa care intru intr-o mica panica cu echiparea. Cumva eram convins ca startul e la 9:30 si nu la 9 asa ca timpul se comprima si cumva reusesc sa le gasesc pe toate in haosul din masina inainte de start.

Start, si dupa un pic de asfalt ne loveste o urcare abrupta pe fagas. Motoarele inca nu s-au incalzit, energia din prima zi ne face sa plecam cam repede asa ca in curand gafaim din greu cu Luci si cu oac in spatele nostru.

Gat abrupt, zona de fuga, usoara coborare. Repeta de cateva ori si ajungi fara sa-ti dai seama la 1500 de metri si la primul punct de alimentare. Am ramas singuri, cei buni s-au dus mult in fata iar in spate nu se vede nimeni. Pepene rosu care intra absolut genial, banane, cateva vorbe cu Bianca si pornim mai departe. Cum ne apropiem de 2000 de metri Maus incepe sa se lupte putin cu aerul rarefiat iar eu incerc sa duc ritmul. Inca un punct de alimentare, inca o urcare abrupta unde ii zarim in departare pe Rosioru si pe Gerhi si vine si poteca pe curba de nivel croita de Luci pe coasta muntelui.

Maus coboara considerabil mai bine decat mine, in parte datorita full-ului si in parte datorita celor 10 ani de experienta. Ma tin onorabil, blestem printre dinti parusca (smocurile de iarba), ma zgaltai din toate incheieturile si incepem lunga coborare prin padure. Vorba vine coborare, caci nu apuci sa te asezi la vale ca vine cate un gat mai lung sau mai scurt care iti creste la loc pulsul.

Pe zona de fuga ce urmeaza ii zarim pe Duta si pe Urzica ce vin vijelios din spate, Maus aproape ca decoleaza dintr-un sleau noroios. Eu cobor prudent, adica prost si incet pe forestier. Nu am nici o pasiune de a zbura cu 40 la ora prin praf si pietris si stiu foarte clar ca orice cazatura se poate sfarsi tragic. Ne depasesc si oamenii, fix inainte de un punct in care traseul coteste brusc dreapta.

Maus e cu ochii in GPS si bungheste locul. Urmeaza fanete, poteci inguste si tehnice, un forestier suprinzator de tehnic si de pietros si o ultima coborare pana in Rucat. Super misto varianta gasita de Luci pentru finalul etapei, chiar si varianta ocolitoare si usor noroioasa de dinainte de final. Locuri noi, poteci faine, combinatia perfecta.

Aici aflam ca am venit a 5-a echipa la general, bagam pepene, rosii si branza pana nu mai intra. Practic etapa e ca si incheiata, mai e doar un segment in coborare de 12-13 minute in care nu se pot schimba prea multe.

Singurul eveniment notabil din restul zilei a fost faptul ca mi-a cazut bicicleta din remorca si ca m-am ales cu un ghidon pilit, un ceas zgariat, o sa raschetata si un grip rupt. Probabil aici am facut plinul de ghinion pentru urmatoarele 3 zile in care am avut parte de nici o alta supriza negativa. Si totusi pana la urma care e probabilitatea ca din 20 de biciclete sa cada tocmai a ta din remorca

Podiumul la master la sfarsitul primei zile.

Podiumul la master la sfarsitul primei zile.

Ziua 2,Leaota , 1500 de metri de urcare, poteci inguste single trailuri prin padure si o priveliste de milioane.

In mod suprinzator nu am picioare grele in dimineata asta. Stiu de anul trecut ca in a 3-a zi vor fi de plumb dar azi ma simt chiar bine

Prima parte a urcarii o impartim cu Luci cu Oac si cu Duta si Urzica. Ne departam incet incet si ne setam ritmul pentru cei 1000 de metri de urcare ce urmeaza.

Vine si punctul de alimentare, binenteles cu rosii, pepene si banane, un ultim gat abrupt si dam fata in fata cu cea mai faina priveliste din timpul concursului, panorama catre abruptul vestic am buceciului vazuta din leaota. Si lumina ajuta caci e o vizibilitate de zile mari si ocazia asta imi ramane in minte ca mi-ar place sa petrec odata o zi aici la cort.

Ies din visare caci urmeaza traverseul tehnic pe sub varf. Si daca ultima data cand am trecut pe aici eram complet congelat si intram pana la brau in zapada de data aceasta e uscat si pot sa ma bucur si eu de poteca. Maus merge din nou considerabil mai bine dat incerc sa tin ritmul si pe nesimtite trec si de bolovani, si de gaturi, si de poteci tehnice in urcare prin iarba. Si fata de acum 2 ani stau aproape tot timpul pe bicicleta, fata sa sa am limba scoasa de un cot si fata emotii.

La vale dupa ce intram pe banda rosie ce coboara spre Moeciu avem parte si de un single trail curatat prin padure, printre brazi, cu muschi aderent sub rotile bicicletei si cu multa multa placere.

Incet incet ajungem din nou in civilizatie si panta abrupta dupa panta abrupta ne apropiem de cheile gradistei. Incheiem etapa in 3h16, avantajul fata de urmatoarea echipa la master creste si ne mai linistim pentru urmatoarele zile.

Mi se pare extrem de interesant cum trebuie sa te descurci cu diferentele de nivel, la noi Maus coboara clar mai bine in timp ce eu urc mai bine, mai ales pe forestiere cu pante de 5-10 la suta aflate pe langa 2000 de metri. Individual fiecare din noi am fi facut traseul mai repede dar e imposibil sa te potrivesti perfect la ritm de mers. Si de aici tot farmecul, caci trebuie sa functionezi pana la urma ca o echipa.

Cautand echilibrul pe potecile de iarba din Leaota.

Cautand echilibrul pe potecile de iarba din Leaota.

Super traseu pentru inceput de concurs.

Super traseu pentru inceput de concurs.

La sfarsitulprimei etape din ziua 1, cu un tricou care ii aduce aminte de fiecare data ca ar trebui sa dau jos cateva kilograme.

La sfarsitulprimei etape din ziua 1, cu un tricou care ii aduce aminte de fiecare data ca ar trebui sa dau jos cateva kilograme.

Pepene rosu, cel mai bun lucru de luat in timpul concursul si la final pentru hidratare.

Pepene rosu, cel mai bun lucru de luat in timpul concursul si la final pentru hidratare.

DSC_8909

Piatra Mare si Grind, aventuri de vara din timpul saptamanii

In timp ce urcam cu bicicletele in spate pe hornul stancos de sub platoul din Piatra Mare ne soptim in gand ca nu o sa calcam prea curand pe aici cu bicicletele. Iar atunci cand iesim in cele din urma in platou se arata in mod neasteptat si soarele la apus, pe sub o patura groasa de nori vinetii. Dureaza fix 3 minute apusul, dupa care soarele se ascunde dupa urmatorul sir de nori. Trei minute in care ma straduiesc sa surpind apusul si in care ma entuziasmez, numai pentru a ma dezumfla din nou atunci cand totul revine la griul monoton de dinainte.

Si cu vantul ce ne intra in oase si cu sperantele de a privi un apus linistit de pe varf naruite renuntam si la planul initial de a face bivuac pe Horvatca si facem cale intoarsa la cabana, confirmandu-ne inca odata in gand ca nu vom mai trece prea curand pe aici pe biciclete. La cabana in schimb e cald, liniste si pace si dormim poate chiar mai bine ca in patul de acasa. Doar drumul spre munca e un pic mai lung marti dimineata, o ora si un pic in loc de 15 minute si considerabil mai mult noroi de la ploaia neasteptata de peste noapte.

Trece inca o zi de munca si cum zilele urmatoare se anunta din nou in mic deluviu incercam sa profitam de ultima seara cu vreme buna si plecam la o mini-aventura in Crai. Destinatia: refugiul de la Grind I, cu plecare de la Fantana lui Botorog. Aici incredibil de multe masini si multi drumeti care isi incheie tura astfel incat ne intrebam daca vom fi sau nu singuri la refugiu. Motoarele se incing la deal si drumul e mult mai placut decat urcusul pe drumul familiar de ieri.

Cerul in schimb e la fel de gri si de inorat, iar noi incheiem si azi ziua un o sesiune de carat biciletele in spate pana la refugiu. Aici descoperim ca suntem singuri, ne instalam in refugiu si luam cina, paste cu branza langa refugiu, cu o priveliste de nota 10. Imi place foarte multa deschiderea pe care o ai de aici catre Bucegi, Leaota si catre Rucar Bran. Urmele de civilizatie sunt putine si totul arata salbatic. Dupa paste vine timpul si pentru somn pe priciurile tari ale refugiul pe care totusi ne odihnim surpinzator de bine.

Ceasul suna la 6, la 6:30 suntem gata de plecare. Norii de ploaie incep sa fie purtati peste creasta dinspre vest iar noi ne grabim spre masina. Un mic urcus spre Saua Joaca si de aici totul e la vale, o coborare matinala numai buna pentru o a incepe o zi de miercuri. Iar de la masina, la Brasov, unde deja a ploua deja si dupa la munca. Si uite asa diferenta dintre weekend si zi de munca ajunge sa fie din ce in ce mai neclara. Pacat in schimb ca ploile par sa saboteze complet si luna Iulie…

Urcarea pe drumul familiar, numai buna de scos untul din aproape oricine. Bonus, umezeala tropicala.

Urcarea pe drumul familiar, numai buna de scos untul din aproape oricine. Bonus, umezeala tropicala.

Apusul zilei, la aproape 1800 de metri. Am vazut soarele pentru fix 3 minute.

Apusul zilei, la aproape 1800 de metri. Am vazut soarele pentru fix 3 minute.

Ultima geana de soare inainte de zilele ploioase.

Ultima geana de soare inainte de zilele ploioase.

Deasupra orasului, inainte de a intra in caldura cabanei.

Deasupra orasului, inainte de a intra in caldura cabanei.

DSC_8931.jpg

Seara urmatoare, dupa o zi de munca un alt munte.

Seara urmatoare, dupa o zi de munca un alt munte.

Pedaland pe sub crestele craiului.

Pedaland pe sub crestele craiului.

Luam din nou bicicletele in spate pe drumul spre Grind.

Luam din nou bicicletele in spate pe drumul spre Grind.

Inca putin pana la refugiu.

Inca putin pana la refugiu.

DSC_8969.jpg

A doua zi de dimineata, cu creasta Craiului deja invaluita de nori.

A doua zi de dimineata, cu creasta Craiului deja invaluita de nori.

Pe drumul spre oras.

Pe drumul spre oras.

DSC_8238

Spre Nord! Suhard, Ousorul, copaci doborati si revenirea in civilizatie

Sa iti tii echilibrul pe un trunchi de copac, cu o bicicleta in spate nu e treaba deloc usoara. Si mai greu e sa-ti mentii echilibrul si sa calci pe urmatorul trunchi de copac, incercand sa eviti in timpul acesta toate crengile ce-ti stau in drum. Si cum lucrurile deloc usoare nu ies intotdeauna de la sine ajunge un moment de ezitare si ma trezesc in fund cu bicicleta peste mine.

In spate ceilalti poarta propria lupta cu bicicleta si cu trunchiurile de brad cazute, iun fel de lupta de Sisif in care distantele se masoara in zeci de metri inaintati si in care ochii cauta lumina de la capatul tunelului, respectiv poiana de la capatul padurii. Daca mai punem la socoteala si zapuseala din mijlocul zilei si praful care se ridica din crengile brazilor proaspat doborati de vant, tabloul e complet.

Si totusi ultimii 20 de kilometri pana aici, de la locul de cort foarte frumos din saua Diecilor s-aU scurs extrem de repede, plaiuri alpine bucovinene numai bune de lasat bicicleta sa curga, asa ca dupa atata timp petrecut pe bicicleta e timpul sa fie purtata si pe sus. Lupta merge incet si prost, trunchi dupa trunchi, ocolire dupa ocolire cu o jumatate de kilometru ce ne ia aproape de o ora pana cand in cele din urma ajungem in poiana mult visata si putem sa lasam din nou bicicletele sa curga. Nu prea mult caci Dani reuseste sa blocheze schimbatorul cu un ultim ciot ridicat de pe pamant. Inca o pauza, Sorin rezolva si de data aceasta problema si suntem gata sa pedalam ultimii kilometri pana in Vatra Dornei, prin oras dupa 2 zile si jumatate petrecute prin munti.

Ajunsi in oras izbucnim in mancare gatita buna la Casa Bucovineana si dupa ne punem burtile la cale din pacate trebuie sa ne despartim. Doru, Sorin, Radu si Bogdana pleaca mai departe spre 12 Apostoli, Calimani, Bistritei si Hasmas in vreme ce eu, Dani si Mike trebuie sa revenim la munca. Mihaela alege varianta tren pentru a ajunge inapoi la masina, eu si Dani bagam un rulaj pe un fost drum strategic ce facea legatura intre Tesna si Lunca Ilvei, drum ce in 15 ani s-a degradat in ultimul hal si care se dovedeste a fi mult mai tehnic decat ne-am fi asteptat.

Dupa ce revenim pe asfalt prindem si un scurt moment in care mergem in paralel cu trenul, ii facem cu mana Mihaelei si incercam fara success sa ne intrecem. Din pacate statiile nu sunt prea dese astfel incat ramanem in urma. Seara se lasa si ea cu aceasi lumina faina de care am avut parte in ultimele zile si noi incheiem in felul acesta un periplu de 4 zile prin Rodnei si Suhard, cu putin regret ca nu am putut continua alaturi de ceilalti. Asta e, nu au intrat zilele in sac, desi zile cu vreme atat de frumoasa si de stabila nu stiu daca vom mai prinde prea curand…

Zambete, bagaje facute ca la carte si plaiuri numai bune de biciclit.

Zambete, bagaje facute ca la carte si plaiuri numai bune de biciclit.

Spre Ousor, tot la vale!

Spre Ousor, tot la vale!

O ultima privire spre Rodnei.

O ultima privire spre Rodnei.

Privind spre Dorna Candrenilor.

Privind spre Dorna Candrenilor.

DSC_8258.jpg

Echilibristica.

Echilibristica.

DSC_8282.jpg

Momentul despartirii.

Momentul despartirii.

Ce a ramas dintr-un fost drum strategic cladit pe turba.

Ce a ramas dintr-un fost drum strategic cladit pe turba.

DSC_8169_01

Spre nord! Pasul Rotunda si o bucatica din Suhard.

E doar ora 5 cand dam peste unul din cele mai idilice locuri de bivuac intalnite pana acum prin muntii Nostrii, cam pe la jumatatea crestei Suhardului, in saua Diecilor, dupa ce am avut parte de o parte suprinzator de frumoasa dinspre varful Suhard. Cu doar 4 ore si un pic de pedalat in spate pare putin cam devreme sa ne oprim, dar frumusetea poienii strajuita de brazi batrani ce ne adapostesc de vant, cu iarba proaspata, cu vatra de foc si cu apa aproape ne face dupa o foarte scurta dezbatare sa ramanem aici peste noapte. Pana la urma nu sta totul in kilometri pedalati si in numarul de ore petrecute in sa si cateodata, atunci cand un loc frumos iti iese in cale e pacat sa nu te opresti mai devreme si sa nu petreci o seara tihnita.

Tot astazi, pana sa ajungem pe varful Suhard am avut parte de o lupta cat se poate serioasa cu jnepenii, prin caldura din mijlocul zilei, cu transpiratia siroind si cu bicicletele care se agatau de toate crengile posibile si imposibile si cu radacini groase ce te faceau sa-ti calculezi cu atentie fiecare pas. Si totusi fata de acum 14 ani cand am fost pentru prima data pe aici lucrurile stau mult, mult, mult mai bine. Am si acum in minte un episod in care ne taram in 4 labe, cu rucsacul de 80 de litri in spate, impingand din rasputeri in crengile jnepenilor ce amenintau sa ne ne inghita cu totul. Din toate locurile prin care am ajuns pana acum a fost de depearte cel mai extrem episod de jnepening si trebuie sa recunosc ca oamenii care au curatat poteca au facut o treaba foarte, foarte buna. Doar ca noi in loc de rucsaci avem biciclete si asta face lucrurile ceva mai complicate.

Iar din categoria diversitatii zilelelor petrecute pe bicicleta in urma cu alte cateva ore inainte stateam la masa in Pasul Rotunda in fata cu o farfurie generoasa de cartofi facuti la ceaun cu copanele de pui si cu mujdei o masa numai buna de umplut stomacul ciclistului speriat ca va muri de foame in zilele ce urmeaza. Putin mai tarziu, cu foamea astamparata urcam cu spor serpentinele ce urca din pas catre Suhard, cu o priveliste de zile mari catre capatul vestic al Rodnei, cu Ineul, Ineutul si Varful Rosu masivi in fata noastra cu nori pufosi deasupra, nori ce prevestesc de data aceasta o zi linistita.

Un vitel proaspat iesit pe lume are parte si el de aceasi priveliste cu bonusul adaugat al unor oameni pe biciclete de pe care curge sudoarea. Un loc numai bun pentru a deschide pentru prima data ochii pe lumea asta.

Track si date aici:
https://www.strava.com/activities/1605321307

Dimineata pe racoare, pedaland spre pasul Prislop, de aici ne asteapta cativa kilometri de asfalt pana la urcarea spre pasul Rotunda.

Dimineata pe racoare, pedaland spre pasul Prislop, de aici ne asteapta cativa kilometri de asfalt pana la urcarea spre pasul Rotunda.

Foame mare!

Foame mare!

Cu burtile pusa la cale urcam spre Suhard, cu Rodnei ce se inalta maiestuos in fundal.

Cu burtile pusa la cale urcam spre Suhard, cu Rodnei ce se inalta maiestuos in fundal.

Bicicleta de expeditii.

Bicicleta de expeditii.

O furnicuta pedaland cu spor la deal.

O furnicuta pedaland cu spor la deal.

Tot inainte!

Tot inainte!

DSC_8160.jpg

Castigam inaltime.

Castigam inaltime.

La balcon.

La balcon.

Noi, jnepenii, praful si sudoarea.

Noi, jnepenii, praful si sudoarea.

Lupta cu jnepenii cere un pic de tactica si strategie.

Lupta cu jnepenii cere un pic de tactica si strategie.

Doru la vale, gata de atac.

Doru la vale, gata de atac.

O coborare numai buna de pus zambetul pe buze.

O coborare numai buna de pus zambetul pe buze.

Aruncam ancora pentru ziua de azi.

Aruncam ancora pentru ziua de azi.

Treburi administrative si relaxare.

Treburi administrative si relaxare.

Adapostul lui Dori si al lui Sorin.

Adapostul lui Dori si al lui Sorin.

Foculetul de seara.

Foculetul de seara.

#TheThreeFolks

#TheThreeFolks

DSC_8045_01

Spre nord! O bucatica din Rodnei, de la Puzdrele spre Saua Galatiului

Picaturile de sudoare se scurg de pe noi in timp ce pedalam printre hambare si fanete pe forestierele abrupte ce urca spre fosta cabana Puzdrele. Peste drum Muntii Maramuresului sunt acoperiti de verdele crud al primaverii in timp ce deasupra nori albi stau suspendati pe cerul albastru. Pare greu de crezut ca in doar cateva ore vom avea parte de o ploaie torentiala in toata regula si ca vom cobora din creasta printr-o creasta buna de taiat cu cutitul.

Dar pana atunci moralul e sus, desaga e plina de mancare (un element extrem de important pentru noi) avem in fata o zi in care vom explora inca o mica bucatica de munte ramasa inca necunoscuta pentru noi. Ritmul se mai domoleste si moralul creste si mai mult atunci cand ne intalnim cu Doru, Sorin, Dani, Radu si Bogdana, ajunsi din Bucuresti dupa o noapte petrecuta pe tren. Iar daca noi mai avem doar 3 zile de haladuit prin muntii din nord ei au in fata o intreaga saptamana si un plan ce ar trebui sa-i poarte printr-o buna parte din Orientali. Locul in care dam de ei e si el cat se poate de potrivit, langa un hambar asezat in culmea unui deal cu o priveliste deloc de invidiat spre creasta Rodnei.

Cateva ore mai tarziu si aproape o mie de metri mai sus pufoseniile inofensive s-au transformat in nori vinetii de furtuna si oricat de mult speram sa fim ocoliti pana la urma unul dintre nori isi aduce aminte si de noi si isi varsa vreme de 20 de minute aproape tot continutul asupra noastra. Adaposturile improvizate din supratente si jnepeni rezista cat de cat asa ca dupa ce trece si ploaia strangem lucrurile si pornim mai departe, pe un single trail pe o curba e nivel ce aduce putin cu traverseele de la 4 Munti din Iezer si din Leaota.

In spate inca un sir negru de nori de furtuna se strange si eu sunt oarecum consolat ca in 30 de minute va urma o noua repriza de ploaie torentiala. Doar ca pana la urma in mod ciudat pedalam pe creasta mai repede decat se misca norul negru si ajungem in in pragul coborarii ce incepe din Saua Gargalaului, o coborare ce a compensat din plin pentru toata lupta cu jnepenii de ieri: un single trail destul de tehnic si aproape complet ciclabil ce ne scoate destul de repede spre Iezerul Bistritei. Dupa pauza de regrupare si de intarire a spiritelor (la propriu, cu un intaritor de 50+ de grade) urmeaza in episod de pedalat prin una in cele mai dense ceti pe care le-am intalnit un ultima perioada, o ceata cat un nor si un nor ce a acoperit aproape complet orice urma de raze de soare.

Norocul face ca dupa cativa kilometri sa iesim din nori si sa dam peste o stana in constructie, loc numai bun de adapostit biciclisti usor umeziti pentru o noapte. De data aceasta fara miros de stana dar cu miros de fum de la focul pe care il incropim afara sub luna plina, cu varful Gargalau in fundal, cu zgomot de talangi in departare si cu o mica mare de ceata in vale. Un inceput numai bun de aventura pentru Bucuresteni si o continuare pe cinste pentru noi. Maine urmeaza o mic detour prin civilizatie si o parte din Creasta Suhardului.

O ultima bucatica de trail de dimineata, in drum spre civilizatie si spre Borsa.

O ultima bucatica de trail de dimineata, in drum spre civilizatie si spre Borsa.

Oamenii la inceput de tura, pe o culme de deal cu priveliste spre Rodeni.

Oamenii la inceput de tura, pe o culme de deal cu priveliste spre Rodeni.

Pante criminale si entuziasm de neoprit pe urcarea spre fosta cabana Puzdrele.

Pante criminale si entuziasm de neoprit pe urcarea spre fosta cabana Puzdrele.

Moment de respiro si primii nori amenintatori.

Moment de respiro si primii nori amenintatori.

Plaiuri maramuesene.

Plaiuri maramuesene.

Verde crud si un aranjament exemplar al bagajelor pe bicla lui Doru.

Verde crud si un aranjament exemplar al bagajelor pe bicla lui Doru.

La cativa kilometri toarna, iar noi speram ca vom scapa neudati.

La cativa kilometri toarna, iar noi speram ca vom scapa neudati.

Improvizam, nu ne lasam!

Improvizam, nu ne lasam!

Radu, aratand ca tot ce conteaza e atitudinea cu care impingi bicicleta.

Radu, aratand ca tot ce conteaza e atitudinea cu care impingi bicicleta.

DSC_8046_01.jpg

Odata trecuta si prima ploaie e  timpul sa alergam de urmatoarea, pe un single trail ce ne aduce aminte de Leaota.

Odata trecuta si prima ploaie e timpul sa alergam de urmatoarea, pe un single trail ce ne aduce aminte de Leaota.

Alergati de ploaie si printre picaturi de ploaie.

Alergati de ploaie si printre picaturi de ploaie.

Aparent am scapat.

Aparent am scapat.

Coborarea spre Iezerul Bistritei.

Coborarea spre Iezerul Bistritei.

Adapostul nostru pentru seara asta, gasit la fix inainte de inca o sesiune de ploaie.

Adapostul nostru pentru seara asta, gasit la fix inainte de inca o sesiune de ploaie.

Un prim cucubeu si lucruri intinse la uscat.

Un prim cucubeu si lucruri intinse la uscat.

Apusul zilei.

Apusul zilei.

Ceata si soare.

Ceata si soare.

Uscarea hainelor si definitivarea izului de ciclist de cursa lunga.

Uscarea hainelor si definitivarea izului de ciclist de cursa lunga.

DSC_7957

Spre nord! Rodnei, Curatel, Lacul Lala si lupta cu jnepenii

Crengile de brad isi scutura picaturile de apa pe noi in timp cauciucurile bicicletelor aluneca pe radacinele ude ale padurii de pe valea Lalei. Muntii par ca mustesc de apa si in nari de intra mirosul de aer proaspat de dupa ploaie, de huma si de ace de brad umede, un miros de care am uitat in primavara uscata de care am avut parte anul acesta. Iar potecile prafuite ale muntilor din jurul Brasovului par la o lume distanta de muntii din nord in care apa pare sa tasneasca din fiecare cotlon.

Iar pentru noi fiecare cotlon inseamna 4 traversari de rauri inghetate, caci zapada e departe de a se fi topit din caldarile nordice. E clar ca am venit mult prea devreme pe aici, iar dupa urmele ce lipseau din zapada si dupa jnepenii aplecati ma intreb daca suntem primii care au coborat pe aici dupa trecerea iernii. Portiunea de dupa lacul Lala cel putin a fost o lupta continua cu jnepenii, mai ales dupa ce am trecut de factorul inedit al biciclitului pe zapada.

In schimb din ounct de vedere al bike-packing-ul traseul ales pentru ziua de astazi a fost usor nefericit: doua ore de carat bicicleta in spate pentru a te lupta cu ea printre jnepeni la vale. Dar asta e, amintirile din turele de alergare nu se potrivesc cu momentele in care ai si bicicleta dupa tine, mai ales atunci cand au trecut intre timp cativa ani si jnepenii au mai crescut. Dar chiar si asa, intre Lacul Lala si intrarea in padure sunt convins ca nu e rost de stat pe bicicleta. In schimb portiunea de mai sus si coborarea din creasta au fost chiar surpinzator de tehnice si interactive, suficient cat sa salveze putin din zi.

Si pana la urma daca e sa ne uitam pe harta si la locul in care am plecat in dimineata asta o tura de genul acesta ar fi fost greu de facut fara bicicleta. Dar cu sau fara bucati faine de coborat pe bicicleta libertatea pe care o ai atunci cand stii ca ai tot ce ai nevoie dupa tine si ca poti sa te opresti aproape oriunde e foarte foarte faina. Oriunde in cazul acesta e un adapost care ne iese in drum pe valea Lalei, langa padure, cu vedere spre creasta ce a fost luminata toata noaptea de luna plina, cu foc si cu supa calda. Un loc de cel putin cateva margarete.

Maine dimineata ne asteapta jonctiunea in Borsa cu trupa ce vine din Bucuresti cu un tren de noapte si inca o incursiune pe bicicleta in Rodnei, de data aceasta in partea centrala a crestei.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1605308033

Pedaland cu spor pe valea Cobaselului, pe un forestier improbabil ce avea sa ne scoata pana la Refugiul Curatel.

Pedaland cu spor pe valea Cobaselului, pe un forestier improbabil ce avea sa ne scoata pana la Refugiul Curatel.

DSC_7941.jpg

Bicicleta de expeditie, Simplonul de 14 ani al Mihaelei.

Bicicleta de expeditie, Simplonul de 14 ani al Mihaelei.

Inca putin pana la Curatel.

Inca putin pana la Curatel.

Contemplant carry-bike-ul de 600 de metri diferenta de nivel pana in creasta.

Contemplant carry-bike-ul de 600 de metri diferenta de nivel pana in creasta.

Metoda Mike la carat bicicleta, snur, caraba si  bicicleta sprijinita confortabil pe un rucsac de 35 de litri.

Metoda Mike la carat bicicleta, snur, caraba si bicicleta sprijinita confortabil pe un rucsac de 35 de litri.

Un pic prea devreme?

Un pic prea devreme?

Tot la vale spre lacul Lala, pe una din bucatile faine de coborare.

Tot la vale spre lacul Lala, pe una din bucatile faine de coborare.

Inainte de lupta cu jnepenii.

Inainte de lupta cu jnepenii.

Inca o trecere de rau si inca o limba de zapada ce ne aminteste ca am venit prea devreme.

Inca o trecere de rau si inca o limba de zapada ce ne aminteste ca am venit prea devreme.

Inca o trecere de rau bifata cu adapostul pentru seara in vizor.

Inca o trecere de rau bifata cu adapostul pentru seara in vizor.

Focul de seara, destul de necesar pentru pregatirea mesei.

Focul de seara, destul de necesar pentru pregatirea mesei.

Pasta & basta.

Pasta & basta.

O oala ce nu o sa scape de mirosul de fum prea curand.

O oala ce nu o sa scape de mirosul de fum prea curand.