Category Archives: mtb

DSC_7857

Maratonul Vinului, o noapte la stana in Baiului si bujorei in Bucegi, toate intr-un singur weekend.

Prima parte – Maratonul Vinului

Dimineata zilei de sambata ne gaseste in drum spre Urlati pentru un prim concurs de MTB pe anul acesta, Maratonul Vinului. In timp ce imi fac incalzirea pe prima urcare inca nu-mi vine sa cred ca am lasat trail-urile din jurul Brasovului pe forestierele de langa Urlati, si cu toate astea indiferent de traseu un concurs inseamna si experienta de a trage de tine mult mai mult decat ai face-o in mod normal, inseamna puls in gat si satisfactia ca motoarele merg rotund, inseamna intrecere cu ceilalti si cu tine insuti.

Primul concurs pe anul acesta ar fi trebuit sa fie Avrig-ul dar o coasta fisurata cu cateva zile inainte mi-a zadarnicit orice speranta de a participa asa ca au urmat weekenduri cu aventuri in timpul saptamanii combinate cu mini-epice in Sureanu si multe iesiri prin jurul Brasovului. Dar pana la urma nevoia de competitivitate trebuia si ea astamparata cumva si cum Maratonul Vinului era singura alternativa iata-ne la aliniati la start. La plecat se pleaca ca de obicei tare si pe prima urcare ne spargem pe plutoane si plutonase, fiecare in functie de wattii / kg pe care ii are la purtator. Din concurentii de la categorie trec in fata Frunzeanu si Bostan iar eu ma tin de Filip si de Petrache pe prima urcare.

Pe coborare in schimb lucrurile se schimba si trec pe langa mine pe rand Rosca, Horia Pal si Duta si imi dau seama ca ar fi ajutat mult macar o tura pe traseu pentru a vedea cum vin curbele si cum e cel mai bine sa le abordezi. Nu-i nimic, recuperez pe bucatile de urcare si la a doua urcare il ajung din urma pe Rosca. Pe aici in schimb imi dau seama ca e si un mare dezavantaj al unui traseu pe ture cu starturile apropiate, respectiv aglomeratia pe ultimele ture, asa ca faptul ca traseul devine din ce in ce mai cunoscut e compensat de faptul ca trebuie sa ai grija cum depasesti concurenti la variantele mai scurte. Vine si tura trei, vin si crampele pe care le combat cu success cu solutia de rosii, ghimbir, sare si otet. Pe ultima urcare il prind din urma din nou pe Rosca, pacat ca incepe coborarea si el dispare in zare. Merg totusi surpinzator de rotund pana la sfarsit, terminand pe 4 la categorie si 14 la general si cu satisfactia unui concurs in care motorasele au mers suprinzator de bine. In restul numai de bine de organizare si chiar si de traseu.

Partea a doua – Afumarea din Baiului.

Cu partea competitiva din noi (mine) astamparata vine timpul pentru o mini-aventura in spatiul unei seri si al unei dimineti, respectiv o noapte petrecuta impreuna cu Vali, Muha si Octavian la o stana din Baiului. Ei urca din Traisteni, noi venim dinspre Valea Azugii si ne intalnim la jumatate de drum la o stana de sub Cazacu, adapost numai bun pentru o noapte petrecuta la inaltime. Nori albi si pufosi acopera varfurile mai inalte din Neamtului, culmile sunt cuprinse de verdele crud al primaverii iar noi simtim din plin in picioare oboseala concursului.

Prindem ultimele raze ale apusul exact atunci cand ajungem la locul de adapost si trebuie sa recunosc ca imi place sa petrec astel de momente in locuri salbatice. Focul, seara petrecuta cu prieteni si fumul sunt un bonus al unui moment fain petrecut intr-un loc frumos.

Jocuri de lumina.

Jocuri de lumina.

A doua zi de dimineata, in schimb, momentul in care ceasul suna la ora la 5:40 e cat se poate de brutal, oricat de bine si de cald ar fi fost in adapostul nostru peste noapte. Noi vrem sa plecam devreme pentru a urca impreuna cu Andreea si Beleanu pe traseul din ziua 4 de la 4 Munti, in timp ce Vali cu Muha si cu Octavian se grabesc putin pentru a ajunge in Bucuresti. Tot din categoria momentelor frumoase in locuri frumoase e si coborarea spre Azuga, numai buna pentru a lasa bicicleta sa curga la vale. Fata in fata se vede clar Bucegiul cu zapada din ce in ce mai putina. Din nou momente faine in locuri faine.

Partea a treia – Bujoreii din Bucegi.

Odata ajunsi la masina ne asternem din nou la drum, de data asta spre Moeciu de Sus unde speram sa ne intalnim cu Andreea, Pepi si Beleanu pentru a ajuta un pic la igienizarea traseului din ultima zi de la 4 munti. Cand plecam din capatul vaii Bangaleasa oamenii au plecat la deal de o ora si ceva si oricat ne grabim picioarele grele dupa ziua de ieri isi spun cuvantul si reusim sa-i prindem din urma abia dupa ce ocoolim pe curba de nivel varful Bucsa.

Dinspre Leaota ne face cu mana prietenul nostru Cumulo Nimbus, de data asta deja imbracat in vesmite vinetii, Beleanu trebuie sa ajunga la ora 2 la masina asa pornim inapoi la vale, nu inainte de a face cateva filmulete pedaland prinre bujoreii infloriti prematur. Chiar daca nu am reusit sa ajutam cu prea mare lucru a iesit o tura chiar faina de cateva ore, numai buna pentru a umple pana la refuz un weekend si asa plin, asa ca ne retragem in Brasov pentru a recupera o parte din orele de somn pierdute sambata noaptea. Un weekend cu de toate, un pic pe fuga si un pic atipic pentru modul mai “slow” in care ne-am petrecut zilele libere in ultima perioada.

Dupa concurs, suprinzator de fresh si surpinzator de multumit cum am mers.

Dupa concurs, suprinzator de fresh si surpinzator de multumit cum am mers.

Bicicleta in spate si verdele crud ce in curand se va trece si in zonele inalte.

Bicicleta in spate si verdele crud ce in curand se va trece si in zonele inalte.

Ajunsi in zona de creasta in Baiului, cu verde crud de primavara si nori pufosi.

Ajunsi in zona de creasta in Baiului, cu verde crud de primavara si nori pufosi.

Trupa ajunsa la adapostul din seara asta.

Trupa ajunsa la adapostul din seara asta.

Pensiunea "Caprioara"

Pensiunea "Caprioara"

Apusul zilei.

Apusul zilei.

A doua zi de dimineata, cu Bucegiul inca cuprins de zapada in fundal.

A doua zi de dimineata, cu Bucegiul inca cuprins de zapada in fundal.

De aici tot la vale.

De aici tot la vale.

Cateva ore mai tarziu, schimband versantul.

Cateva ore mai tarziu, schimband versantul.

Urcam cu spor.

Urcam cu spor.

Bujoreii inforiti timpuri si single-trail-ul ce inconjoara varful Bucsa.

Bujoreii inforiti timpuri si single-trail-ul ce inconjoara varful Bucsa.

Ride on!

Ride on!

IMG_20180513_114655.jpg

In departare, prietenul nostru Cumulonimbus.

In departare, prietenul nostru Cumulonimbus.

DSC_7877.jpg

DSC_7886.jpg

Intalnirea de la portile Bucegiului.

Intalnirea de la portile Bucegiului.

Un moment de respiro inainte de coborarea spre masina.

Un moment de respiro inainte de coborarea spre masina.

IMG_20180505_171134

Cu timisorenii in papusoiul din spatele curtii, Leaota si Bucegi

Cheful de MTB a venit greu anul asta. A fost nevoie de patru zile petrecute pe coclauri prin Sureanu si de doua cazaturi in aceeasi zi, ca sa simt ca s-a facut declicul. Astfel incat, atunci cand am vazut tura desenata de Radu prin Leota, nu m-am gandit nici ca-i lunga, nici ca-i grea, ci doar ca ne va umple toata ziua. Dar ce aveam altceva mai bun de facut intr-o zi in care vremea se anunta superba in afara de a pedala prin locuri vechi si noi? Pentru ca o simpla tura in Leota pe traseul de la 4 Munti nu ar fi facut cinste sutelor de kilometri condusi de Suca si Bobi din Timisoara si pana in Moeciu, mai adaugam o bucata noua, o legatura intre Cheile Gradistei si Dragoslavele, desenata doar pe harta, in prima explorare pentru noi toti.

Alex tine mortis sa porneasca cu handicap si se ia dupa Radu pe pump-trackul din Cheile Gradistei, prima tura terminandu-se in corzi. Eu cum ma stiu oricum certata cu tehnica, stau departe si bine fac…Dupa un scurt moment tragic-comic, cu Alex in patru labe in mijlocul pump trackului si noi pe langa el, nestiind daca sa ne amuzam sau sa ne ingrijoram, ne suim pe biciclete (pentru unii mai greu, pentru altii mai usor) si pornim pe poteci cunoscute, urmand in mare ruta de la 4Munti, etapa din Piatra Craiului. Trecem rapid de portiunea comuna cu EcoMarathon-ul, caci nu aveam de gand sa fim surpinsi pe contrasens de sarpele lung de alergatori porniti la ora 9.00 din Moeciu pe bucla 1 si ne miram de uscaciunea drumurilor din Fundatica.

Gasim o legatura bunicica intre Fundatica si Cheile Cheii si dupa 1-2 kilometri de forestier bun si la vale, prindem un drum de pamant secundar, ce se transforma curand intr-un drum de pamant si incepe sa urce pronuntat. Trebuie sa castigam diferenta de nivel caci avem de sarit 2 muchii pana in Dragoslavele. Prima trece cu soare, izotonic si curmale. Pentru a doua realitatea din teren ne rezerva insa o supriza- un drum ca in palma, aparut de nicaieri, acolo unde harta abia indica o firava poteca, drum ce ne va conduce in Dragoslavele si ne va scuti de mult efort. Tot pe aici descoperim marcaje si toponime noi si ne punem in minte sa revenim sa exploram zona caci e relativ aproape de noi.

Asfaltul spre Stoenesti se scurge repede si cu vant din spate. Oprim la un magazin comunal pentru pauza de masa cu pateu, paine, tocana de legume, biscuiti umpluti cu crema, bere si cola. De toate astea e nevoie sa hranesti 4 biciclisti care isi fac curaj sa porneasca pe urcarea 1400 m ce ne va duce pana sub varful Leaota.

La intrarea spre Valea Badenilor a aparut si indicator: Varful Leota 22 km. Acum ca stim datele problemei, sa ne asternem deci la drum. Primii kilometri aseaza repede locurile in micul nostru pluton: Radu, Suca, eu si Bobi si cu exceptia pauzelor de regrupari, cam asta va ramane formatia pana sus. Intram in padure si atmosfera mi se pare sufocanta. Ma uit la ceas si vad 29 de grade. Ma topeste caldura asta si beau alternativ apa si izotonic, doar doar faptul ca urcam si castigam altitudine va face sa mai coboare putin gradele din termometru.

Primii stropi ce cad pe bratele-mi transpirate se simt ca o mangaiere. Chiar si prima ploaie marunta. Nu pun foita pe mine. Las stropii sa ma racoreasca. Sub un brad ii gasesc pe baieti. Faceau pauza si se adaposteau de ploaie. Prima runda trece repejor si norii par sa se indeparteze, asa ca o luam din loc. Ii spun lui Alex ca abia acum incep sa ma simt bine, cand temperatura a scazut la sub 20 de grade. Aparent nu functionez bine decat in racoarea de Brasov. In momentul asta nimeni nu isi pune problema sa ne intoarcem. Continuam sa urcam. Mai avem cateva sute de metri de dovedit pana in creasta. La iesirea din padure ne prinde o a doua ploaie mai serioasa. De data asta ma imbrac. Nici acum nu imi pun problema sa coboram. Sunt destul de convinsa ca astea sunt niste ploi trecatoare si ca norii se vor risipi, va iesi soarele si ne vom usca in jumatate de ora. Dar adevarul e departe de asta. Pe cat urc, pe atat norii par mai compacti in jurul nostru si soarele se pare ca a facut pact cu Piatra Craiului, unde zapada aproape ca a disparut cu desavarsire. La noi cade o mazariche-grindina de dimensiuni mici si s-a facut frig. Cam frig chiar si pentru gustul meu. Cat urcam e bine, dar ma gandesc cu groaza la combinatia de coborare + haine ude+ ploaie + frig + vant. Ceva de vis…

Ca sa fie meniul complet apare in ecuatie si zapada. Ei bine, asta imi cam pune capac si nu ma pot abtine sa nu ii spun lui Radu ca ne-am cam grabit cu turele la peste 2000 m. Prima limba de zapada acopera drumul si e destul de lata. In ciuda efortului extra hotarasc sa o ocolesc si nu pierd foarte mult, caci ajung la drum uscat in acelasi timp cu baietii care au traversat-o. Batoane mai am, orice urcare nu face decat sa ma incalzeasca, asa ca momentan nu fac economie de energie.

Pe cand vine urmatorul val de ploaie, asta in timp ce ne uitam invidiosi la soarele generos din Crai.

Pe cand vine urmatorul val de ploaie, asta in timp ce ne uitam invidiosi la soarele generos din Crai.

Ajungem in cel mai inalt punct al urcarii si ne contemplam soarta. Bucegiul, Craiul, Iezerul se scalda in auspicii de vreme buna, doar de noi se tine scai norul si ploaia. Pe versantul nordic al varfului Leota apar din ce in ce mai multe limbi de zapada. Cateva s-au putut ocoli, fara sa fie nevoie sa iesim in creasta pentru asta. Altele insa au trebuit traversate si baietii au sapat urme cu randul. Cu totii sufeream de frig, insa clar, cel mai afectat era Alex, care stiam oricum ca detesta frigul. Suca era literalmente redus la tacere de combinatia frig + durere de spate. Bobi intreaba daca nu ar fi mai intelept sa ne intoarcem, insa o coboare de 22 de kilometri pe forestier, spre Valea Badenilor unde momentan se devarsa un nor nu pare o varianta castigatoare. Cea mai buna abordare ramane sa mergem totusi inainte, cu speranta ca totusi se va indrepta vremea. In cel mai rau caz, va trebui sa mergem/ alergam pe langa biciclete vreo 17 kilometri cat mai aveam pana in Cheile Gradistei-Fundata. Alex chiar pare convins ca asta o sa faca si repeta obsesiv ca nu se mai urca pe bicicleta pana la masina. De altfel singurul care incearca sa stea pe bicicleta pe poteca tehnica ce ocoleste varful este Radu. Pe mine una combinatia de frig, maini inghetate si single trail ma depaseste si astept zile mai calduroase si uscate pentru o tentativa.

Candva, in interminabilele zeci de minute in care mergeam noi ploaauti si plositi in scartait ascutit si enervant de frane se opreste ploaia si incepem sa ne uscam, asttfel incat primele coborari pe drum lat si innierbat ne invita sa ne urcam in sa. Practic in fata ne stau o serie de mici urcusuri cu push-bike si scurte coborari. Cum insa ploaia a luat o pauza si noi ne-am uscat cat de cat, desi pedalam in continuare printre nori amenintatori, optimismul incepe sa revina, Suca incepe sa vorbeasca, Radu sa faca poze, lucrurile par sa reintre in normal.

Ultima parte de impins biciclete trece repede si ne vedem in sfarsit in drumul forestier ce are sa ne coboare la masina. De aici sunt in teren cunoscut si sunt aproape sigura ca o scoatem la cap si de data asta. Ultima repriza de ploaie ne prinde cand am intrat in padure, dar e scurta si la adapostul brazilor ramanem uscati. Nici nu mai stiu de cand nu am mai mancat, asa ca snickersul desfacut la prima pauza pe care o facem intra direct in sistem cu tot zaharul, ciocolata si caramelul de care dispune.

Coborarea frumoasa pe care m-am dat acum 2 ani e plina de cazaturi si navighez cuminte in spatele baietilor. Ignoram poteca prin padure paralela cu drumul, caci probabil ne-am scoate ochii in cracile de brazi si ne tinem pe drumul mare de pamant, ce merge bine si ne scoate curand la primele case. Chiar daca de acolo mai sunt ceva kilometri pana la complex, tura noastra e ca si terminata si putem deja sa visam la bere si mancare la restaurantul de la Cheile Gradistei.
Iar cand stateam deja la masa, in haine uscate, ii dadeam totusi dreptate lui Suca “A fost așa de faină [tura] si asa m-am bucurat ca am scapat de frig încât nici macar 10Ron pe draft nu mi s-aparut mult….”.

Ziua de duminica in schimb a fost la fix pentru a compensa frigul si suferinta de sambata. O tura de o jumatate de zi, pe culmile dintre Moeciu si Simon, cu mult soare, cu coborari super frumoase, cu gasca mare si multa voie buna si peisaje de vis. Cu alte cuvinte toate ingredientele.

Tura incepe cum nu se poate nefericit, cu o cazatura a lui Suca la pump-trackul de la cheile Gradistei, cazatura ce avea sa-l chinuie toata ziua.

Tura incepe cum nu se poate nefericit, cu o cazatura a lui Suca la pump-trackul de la cheile Gradistei, cazatura ce avea sa-l chinuie toata ziua.

Soare, cer senin si Craiul in departare. Cine ar fi ghicit ca in cateva ore nu o sa ne mai simtim degetele la 2000 de metri...

Soare, cer senin si Craiul in departare. Cine ar fi ghicit ca in cateva ore nu o sa ne mai simtim degetele la 2000 de metri…

Probabil singurul indicator rutier spre un varf de munte din Romania. O urcare cinstita, de aproape 1500 de metri dintr-o singura bucata.

Probabil singurul indicator rutier spre un varf de munte din Romania. O urcare cinstita, de aproape 1500 de metri dintr-o singura bucata.

2018, un an bun pentru bere...

2018, un an bun pentru bere…

Valuri de ploaie peste valuri de ploaie, asteptandu-l pe urmatorul sa ne ia in primire.

Valuri de ploaie peste valuri de ploaie, asteptandu-l pe urmatorul sa ne ia in primire.

Vant, frig, ploaie si zapada. Conditii perfecte pentru MTB si mai ales pentru Suca.

Vant, frig, ploaie si zapada. Conditii perfecte pentru MTB si mai ales pentru Suca.

Din categora asa nu. E mult mai simplu de asteptat cateva saptamani in plus.

Din categora asa nu. E mult mai simplu de asteptat cateva saptamani in plus.

Bucegiul si o frantura de vreme buna.

Bucegiul si o frantura de vreme buna.

Drum intins si locuri din nou ciclabile.

Drum intins si locuri din nou ciclabile.

Inca un push bike, si inca un nor vinetiu de ploaie ce apare la orizont.

Inca un push bike, si inca un nor vinetiu de ploaie ce apare la orizont.

Tot inainte.

Tot inainte.

IMG_20180505_174445.jpg

Sfarsit de zi, cu un curcubeu binemeritat si cu mancare buna.

Sfarsit de zi, cu un curcubeu binemeritat si cu mancare buna.

Ziua de duminica e fix opusul, doar placere pedalatului fara nici un pic de chin.

Ziua de duminica e fix opusul, doar placere pedalatului fara nici un pic de chin.

Gasca mare, locuri faine, Bucegiul deasupra noastra si Craiul in departare. Si poate cel mai important caldura.

Gasca mare, locuri faine, Bucegiul deasupra noastra si Craiul in departare. Si poate cel mai important caldura.

Perfect pentru MTB.

Perfect pentru MTB.

IMG_20180506_105005.jpg

Din categoria ce varf o fi ala?

Din categoria ce varf o fi ala?

Tot ce trebuie pentru o jumatate de zi perfecta.

Tot ce trebuie pentru o jumatate de zi perfecta.

DSC_7646

Poiana Omului, culmi alpine si branduse, Sureanu ultima parte

Luni

As spune ca asta a fost cea mai frumoasa zi a epicii. A fost poate si cea mai grea, daca ar fi sa ma uit pe raportul intre kilometrii parcursi si diferenta de nivel, a fost ziua in care ne-am imputinat, insa eu nu mi-as fi putut dori nimic mai mult de la o zi de pedalat pe coclauri.

Dimineata a inceput glorios cu 7 biciclisti parcurgand pe lung Fundatura, traversand de nenumarate ori raul, reusind macar partial sa ramanem uscati la picioare si bucurandu-ne de locuri. Mergem spre un conac aflat in partea superioara a Fundaturii, unde ciobanul Ion ne-a sfatuit sa cotim stanga ca sa iesim din nou in culme. Nu cred ca au fost prea multi turisti care au batut locurile astea si faptul ca suntem iesiti din track si nu avem nimic mai mult decat sfaturile de cu seara si doua harti ne incanta maxim pe mine si pe Radu caci abia acum tura are potential sa devina epica si pentru noi. La capatul Fundaturii gasim un parau lateral din care luam din nou apa, apa cu gustul de pamant cu care deja am inceput sa ne obisnuim si ne facem curaj pentru 50 m diferenta de nivel de push/ carry bike, peste un deal ce ne va scoate din nou in locuri mai deschise.
Deasupra Fundaturii sunt drumuri prin padure si drumuri de iarba ce ne poarta in parcurs usor spre Poiana Omului. Ah, si semnal, ce ne permite sa incarcam o bucatia noua de harta pe telefon.

Poiana Omului reprezinta revenirea pe track, insa aventura ramane, caci de aici incolo locurile sunt noi. Nu ne mai putem baza decat pe ce vedem pe harta ori din satelit, daca avem semnal. Primele ganduri de abandon incep sa apara si dupa 2-3 kilometri Andrei si Octavian hotarasc sa se intoarca. De momentul asta imi era cumva cel mai teama, caci Poiana Omului este suficient de aproape de catune mai inchegate si iti permite o revenire in Costesti in maxim 2 ore, acolo unde cealalta parte a grupului este cantonat la o pensiune cu pat, dus, gratar si alte cele. Luam mancarea ramasa de la oameni si noi ceilalti 5 ne continuam drumul spre Sureanu. Urmam un marcaj bun BA ce ajuta sa depasim relativ usor cateva varfuri impadurite precum Porumbelu Mare si Varful Rudii. Sub cel de-al doilea facem pauza pentru masa de pranz si cat Radu se duce sa caute apa, noi ne infruptam din casul ramas si terminam chiar si zerul din punga. Spre linistea lui Cristi, Radu se intoarce cu bidoanele pline, asa ca acum ne putem continua nestingheriti drumul spre varful Tampu. Partea a doua a zilei este si cea mai grea, urcam constant spre Varful Tampu si apoi spre Steaua Mica, un varf de 1671 m. Desi drumul este in mare parte ciclabil, scurte gaturi te fac sa iesi din ritm.

Lant intins.

Lant intins.

La final, inainte de a iesi in golul alpin avem de dovedit un jgeab bolovanos, pe care pentru mine si Radu urcarea merge sisific de greu. Suntem amandoi cu bateriile pe 0 si ne-a lovit pe amandoi in acelasi timp. Nu am mai avut senzatia asta de sfarseala de la Bucegi 7500. In turele in doi caram dupa noi o rezerva consistenta de dulciuri si in general, mancam mult mai multi carbohidrati decat am facut-o in zilele astea si mai ales azi. Astfel incat, momentul in care organismul trece pe arderea grasimilor e dureros, caci orice gat mai aprig ne pune plumb in picioare si gafait in respiratie. Trecem peste moment cu rezerva strategica de dulciuri de la Vali si viata redevine traibila si pe doua roti. Radu pleaca inainte, dorind sa iasa mai repede in culme si sa inspecteze stana pe care am vazut-o pe satelit. Eu raman sa ii astept pe oameni pentru ultimii metri de push bike pana ce drumul se va inscrie confortabil pe linia crestei si se va aplatiza.

Ziua lunga de mai ne lasa inca suficient timp pentru un spalat la rau si pentru a cauta locul de bivuac perfect, caci stana iese din discutie. Desi mare si cu multe acareturi este si destul de murdara si parca dupa atatea nopti faine petrecute sub cerul liber, nu am vrea sa renuntam fix la ultima. Ne este suficient sa stim ca avem un adapost deasupra capului in caz de ploaie, asa ca mergem spre padurea de brazi de deasupra stanii unde ne intindem hamacele. Lungim seara cat putem de mult in jurul focului datator de caldura, caci la noi in dormitor e un frig si un curent de zile mari. Se pare ca vom dormi cu toate geamurile si usile deschise in noaptea asta.

Marti

Vantul s-a oprit spre dimineata si ne-a oferit un ragaz placut de somn. Dimineata Cristi da desteptarea, cat sa se asigure ca am supravietuit toti patru noptii vantoase si reci. Mergem sa il cautam si pe Radu, care teoretic ar fi trebuit sa doarma pe drum, dar ia-l de unde nu-i. Asa ca ne facem de lucru pe langa hamace si pe langa vatra, pana ce apare si Radu…din grajdul de porci. Cica era cel mai curat loc din stana…

Terminam toata mancarea din rucsac, facem o ultima cafea cam tare si o luam din loc in directia varful Muncelu. Teoretic astazi e treaba simpla. Nu avem decat o culme ce ne tine constant la 1500-1600 m pana pe Varful Muncelu, de unde vom prinde o coborare ce ne va scoate in parcarea de la Sarmisegetusa. Radu spune ca locurile s-au schimbat. Intre timp s-a asfaltat drumul, s-a facut parcare si se plateste taxa de intrare. Probabil ca si turistii curg…Apreciez schimbarea si e bine daca s-a facut cu cap si sustenabil, in egala masura, la nivel personal, mai draga imi e imaginea locurilor cuprinse de rosul si frigul de octombrie, asa cum le-am descoperit alaturi de prieteni dragi in urma cu 10 ani.

Dam si azi o tura si apoi ne despartim temporar. Cristi, Vali si Muha coboara pe asfalt spre Costesti (oameni intelepti de altfel), iar eu ma iau dupa Radu si plecam pe un marcaj CR ce ar trebui sa tina muchia ce merge deasupra drumului. Singurul inconvenient este ca poteca, desi bine marcata, e foarte putin umblata, frunzele de asta-toamna si-au facut mormant vesnic pe trasa noastra si ascund toate capcanele posibile, mai ales cazaturi, crengi, pietre si ce s-o mai gasi prin padure. Dupa 800 m incredibili de lenti si cu perspectiva a 2 kilometri asemanatori in fata hotaram sa ne retragem cat mai curand in drum, asa ca ne angajam intr-o coborare directa pe versant- o balaureala pe cinste. Desi unghiul creste pe masura ce ne apropiem de asfalt, avem noroc ca nu exista ruperi de panta si cum simtim bitumul tare sub talpi, ii dam pedala pana in Costesti, unde ii gasim pe prietenii nostri la masa. Daca pentru ei ziua s-a terminat, noi facem doar o pauza, ne refacem rezervele de energie si lungim tura, caci masina noastra este peste dealuri, in Bosorod. Pentru a ajunge acolo avem doua optiuni. Putem sari un deal mai mic (via Ocolisul Mic) sau un deal mai mare (via Tarsa). Nu este greu de ghicit ce varianta am ales. Urcarea spre Tarsa incepe domol, pe drum ingust dar asfaltat si fara trafic. Dupa 2-3 kilometri gradientul creste si ne trezim pedaland din greu pe o Valea Fiarelor de trei ori mai lunga. Norocul nostru ca e totusi asfalt, caci cu drum de tara lucrurile ar fi fost de-a dreptul provocatoare. Radu baga carbuni si dispare din raza vizuala, eu continui lupta cu pedalele, cu cate o masina venind din spate si tragand si ea din greu la deal. Castigam in felul acesta cam 600 m diferenta de nivel dintr-un foc si tare bine e sa fim din nou pe dealuri, sa ne racoreasca vantul si kilometri ramasi sa fie ori un deal-vale, ori o coborare continua. Peste Retezat se aduna nori amenintatori de ploaie, asa ca ne grabim si noi sa pierdem altitudine, ca sa ajungem la masina uscati. Radu alege o coboarare pe o muchie, coboare faina, pe drumuri de iarba, prin fanete si prin curtile oamenilor, astfel incat la fiecare 2-300 de metri trebuia sa ne dam jos de pe bicicleta, sa deschidem si sa inchidem o poarta. Ajungem in felul acesta in Alun si de acolo avem drum bun de tara pana la masina ce ne asteapta cuminte, sub un nuc, in Bosorod. Drumul de trei ore jumate spre casa ne pare lung, insa in Sureanu e de revenit si in toamna, dupa ce coboara stanele si padurea isi schimba culorile. Nu as zice nu unor zile seninde de pedalat pe culmile molatice, cuprins de galbenul-maroniu al ierbii, dar scaldate insa de soare si mangaiate de un cer albastru fara pata. Momentan incepe vara, cu ale sale zile cu vreme schimbatoare si cu ploaia regulamentara de la pranz.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1544810344
https://www.strava.com/activities/1544817688

Asteptand sa fiarba apa pentru cafea, apa ce fierbe surpinzator de repede.

Asteptand sa fiarba apa pentru cafea, apa ce fierbe surpinzator de repede.

Micul dejun cu mult cas, ceapa rosie, castreveti si cafea facuta la foc.

Micul dejun cu mult cas, ceapa rosie, castreveti si cafea facuta la foc.

Luptele cu treceri interactive prin rau. Si a trebuit trecut de cateva ori.

Luptele cu treceri interactive prin rau. Si a trebuit trecut de cateva ori.

Echilibristica.

Echilibristica.

Intr-un colt de rai, si locul in care am luat bicicletele in spate.

Intr-un colt de rai, si locul in care am luat bicicletele in spate.

Un pic de carry-bike nu a omorat pe nimeni.

Un pic de carry-bike nu a omorat pe nimeni.

DSC_7652.jpg

Poieni cocotate pe dealuri si din nou aceasi perspectiva catre Retezat.

Poieni cocotate pe dealuri si din nou aceasi perspectiva catre Retezat.

Pedaland prin paduri de fag de curand inverzite.

Pedaland prin paduri de fag de curand inverzite.

Naiv.

Naiv.

Drumuri si poteci numai bune de pedalat.

Drumuri si poteci numai bune de pedalat.

DSC_7683.jpg

DSC_7698.jpg

Uite atata mormolocul era.

Uite atata mormolocul era.

Vali, intoteauna sensibi.

Vali, intoteauna sensibi.

Pedaland catre stana mult cautata.

Pedaland catre stana mult cautata.

A treia noapte consecutiva la foc.

A treia noapte consecutiva la foc.

Mirosul cafelei de dimineata.

Mirosul cafelei de dimineata.

Simplonul, o bicla e care o avem de aproape 10 ani si care inca isi face treaba foarte bine.

Simplonul, o bicla e care o avem de aproape 10 ani si care inca isi face treaba foarte bine.

Pedaland spre Godeanu si spre Sarmisegetuza, tot cu Retezatul in fundal.

Pedaland spre Godeanu si spre Sarmisegetuza, tot cu Retezatul in fundal.

Tot la vale.

Tot la vale.

DSC_7798.jpg

Fata in fata.

Fata in fata.

DSC_7497

Single trailuri printre mesteceni si Fundatura Ponorului, Sureanu partea a doua.

Radu ne astepata cu focul deja aprins, oala de 7 lei incepe sa se inegresca pe la exterior si mirosul de cafea ne strange pe toti in jurul vetrei. Terminam mancarea din rucsac si ne continuam plimbarea pe dealuri. Vrem sa ajungem deasupra satului Fizesti, de unde stim de toamna trecuta o coboarare faina printre case, capite si cai liberi, cu Retezatul batandu-te prieteneste pe umarul stang si Parangul ramanand in spate. Dureaza ceva mai mult decat ne-am asteptat, dar parcursul urmat a fost unul din cele mai pitoresti cu single trail-uri prin padure si drumuri de iarba pe deal, cu mici gaturi de urcat si decizii de luat la bifurcatii.

Coborarea spre Fizesti merge bine si unicul nostru gand este o pauza lunga de hidratare cu bere. In primul sat nu avem noroc caci nu gasim nici magazin si nici bodega, asa ca oprim la primul birt care ne iese in cale in Galati. Prima bere intra pe nerasuflate. La fel si primul borcan de tocana de legume pentru mine si pentru Radu. Cu ceva in stomac si nivelul de lichide refacut putem sa pedalam linistiti pana in cel mai mare sat din tura noastra- Pui. Aici, la drumul mare si la poalele Retezatului speram sa gasim ceva mai mult decat magazine. Sper sincer sa gasim si un loc unde am putea manca ceva cald. Si intreband in din bar in bar, ajungem la cofetaria satului care functiona pe post de fast food. Un fast food cinstit fara junk food. Din toate terasele ochite in Pui asta era de departe cea mai banala, cu niste mese verzi de plastic afara, dar aparentele insala uneori. Meniul are 10 feluri de mancare, suficiente cat sa ne potoleasca pe deplin foamea si combinatia de ciorba, gratar, cartofi si salata multumeste pe toata lumea,

Daca nu am fi pregetat destul si nu as fi platit deja, mai ca as fi facut fata si unui cremsnit cand am vazut tava uriasa cu feliile portionate aparuta din senin in vitrina. Dar ma abtin, caci trebuie sa ne asternem la drum si nici loc in bagaj nu mai avem ca sa luam la pachet (din dezavantajele epicelor).

In Ponor ne definitivam proviziile pentru seara cu ceva carnati subtiri de prajit si o jumatate de tarie si pornim pe urcarea spre Fundatura Ponorului. Incercam sa ii convingem pe oameni ca urcarea nu e chiar asa de speriat cum si-o imagineaza ei, ciclabila in totalitate, cu un peisaj ce se schimba constant si mai ales cu atractia Fundaturii Ponorului la capat de drum. Tuturor le-ar face placere sa ajunga acolo si sa petreaca putin timp, asa ca hotaram sa ramanem peste noapte in zona, fie in Fundatura, fie in padurile de mesteceni de deasupra ei.

Atat eu cat si Radu suntem aici in teren cunoscut, caci locul ne-a vrajit inca de la prima vizita din octombrie anul trecut si as putea reveni oricand in zona, ba chiar as putea sa petrec cateva zile pe pajistile verzi, nefacand nimic, ascultand doar cum trec secundele, urmarind soarele pe cer, apa cum intra in pamant ori focul ce coloreaza si incalzeste serile racoroase de munte. Insa Fundatura este o supriza pentru toata lumea, caci ea trebuie cautata si batuta la pas, nu te poti teleporta in buza ei si curpinde de acolo intreaga liniste si vraja a locului.

Ca si in ziua anterioara stam foarte bine cu timpul si avem doua sau trei ore de lumina pentru a savura clipa, a lasa ochii sa se imbete de marea de iarba verde, a cauta apa ori branza de cumparat. Radu pleaca mesager spre ciobanul Ion, ce se dovedeste om de omenie si pe langa cele 4 kilograme de cas proaspat si putin sarat ne ajuta si cu cateva sfaturi pretioase despre sursele de apa, una din variantele de a iesi din Fundatura si de ne continua traseul spre Sureanu, precum si cu un loc potrivit de inpotat.

In seara aceasta luna ne va gasi intr-o livada de pruni dintr-o curte de casa abandonata. Avem copaci pentru hamac, suntem protejati de vant, avem loc sa facem vatra si putem improviza chiar si niste bancute, avem o apa semi-potabila dintr-un parau ce curge 50 m mai jos de noi si ne salveaza de la a a fierbe litri de apa din raul cel mare. Iar la masa ne infruptam pe saturate din mingea alba de cas ce dispare usor usor din punga, fie asortata cu ceapa si paine, ori transformata in fondu, odata ce am dovedit carnatii de gratar.

Text Mihaela.
Track si date aici: https://www.strava.com/activities/1543108457

Trezirea de dimineata, cu razele soarelui filtrate de frunzele tinere ale padurii si cu miros de fun de la focul proaspat pornit.

Trezirea de dimineata, cu razele soarelui filtrate de frunzele tinere ale padurii si cu miros de fun de la focul proaspat pornit.

Cafeaua de dimineata, intr-o noua varianta. Si trebuie spus ca oala de tinichea de 7 lei isi face treaba foarte bine. Chiar intra si in categoria ultra-light.

Cafeaua de dimineata, intr-o noua varianta. Si trebuie spus ca oala de tinichea de 7 lei isi face treaba foarte bine. Chiar intra si in categoria ultra-light.

Modul perfect de a incepe dimineata.

Modul perfect de a incepe dimineata.

Pe poteci pe o muchie ce coboara spre Fizesti.

Pe poteci pe o muchie ce coboara spre Fizesti.

DSC_7360.jpg

Mai si urcam, mai si coboram, toate cu Retezatul inca inzapezit in fundal.

Mai si urcam, mai si coboram, toate cu Retezatul inca inzapezit in fundal.

Mesteceni + single-trail = love.

Mesteceni + single-trail = love.

DSC_7380.jpg

Minutul 91.

Minutul 91.

De aici tot la vale catre o reintoarcere de cateva ore in civilizatie.

De aici tot la vale catre o reintoarcere de cateva ore in civilizatie.

Drumul spre Fundatura Ponorului.

Drumul spre Fundatura Ponorului.

DSC_7416.jpg

Cautand sifonul.

Cautand sifonul.

DSC_7465.jpg

DSC_7471.jpg

Ciobanul Ion de la care am luat patru de cas proaspat pentru urmatoarele zile. Oameni calzi si primitori, ce m-au chemat in casa si m-au cinstit cu un pahar de tuica si de la care am aflat si cea mai buna varianta de a iesi ziua urmatoare spre Poiana Omului.

Ciobanul Ion de la care am luat patru de cas proaspat pentru urmatoarele zile. Oameni calzi si primitori, ce m-au chemat in casa si m-au cinstit cu un pahar de tuica si de la care am aflat si cea mai buna varianta de a iesi ziua urmatoare spre Poiana Omului.

Incercand sa evitam udatura de seara.

Incercand sa evitam udatura de seara.

In cautarea locului de bivuac.

In cautarea locului de bivuac.

Inca o livada de pruni aproape parasita, de data aceasta cu tot cu priveliste.

Inca o livada de pruni aproape parasita, de data aceasta cu tot cu priveliste.

Cu stomacele indestulate cu cas proaspat, cu carnaciori prajiti la foc si cu paine buna, stand la un foc ce arde linistit. Un sfarsit de zi perfect.

Cu stomacele indestulate cu cas proaspat, cu carnaciori prajiti la foc si cu paine buna, stand la un foc ce arde linistit. Un sfarsit de zi perfect.

In cazul in care mai aveati indoieli ca suntem niste sfinti.

In cazul in care mai aveati indoieli ca suntem niste sfinti.

Mocnit.

Mocnit.

Mocnit si psihedelic desi am avut doar o jumatate de litru de palinca dupa noi.

Mocnit si psihedelic desi am avut doar o jumatate de litru de palinca dupa noi.

DSC_7175

De la Ursici la Fizesti si o noapte la foc peste drum de Retezat

Am fost un scolar nepriceput la desen si singurele planse care imi ieseau cat de cat erau cele cu elemente geometrice, simboluri etc. Nici in liceu sau in facultate nu am stat mai bine la desenul tehnic si nici acum nu ma atrage subiectul. As scrie, as citi, as asculta muzica, orice nu implica imagine de suprins in creion sau pe film, caci si fotografia e un subiect mai mult decat tangential pentru mine. Nici macar de trepied mobil nu ii sunt buna lui Radu :). Insa imi place in mod deosebit sa desenez trackuri. Poti sa ma lasi cu orele in fata unei harti compunand ture posibile (si imposibile). Procesul acela de a adauga puncte pe harta, de a uni prin linii locuri in care as vrea sa ma pierd pe doua roti sau pe cele doua picioare din dotare este jocul meu preferat de copil mare. Astfel incat, atunci cand vineri seara am asternut pe masa harta masivului Sureanu, proaspat cumparata de la Himalaya si mirosind inca a nou, tipar si cerneala, timpul s-a oprit in loc. Imi plimbam privirea intre cearsaful de hartie de sub tastatura si monitoarele pe care stateau deschise Bikemap si Strava. Trackurile gasite dupa ce am rascolit internetul pe toate partile si am facut uz de toate combinatiile cuvintelor MTB, Sureanu, Gradistea Muncelului Ciclovina incepeau sa prinda contur pe harta.

Degetul se oprea pe cate un toponim interesant si mintea plamadea planuri. Sureanu- muntele despre care nu stiam nimic altceva in afara de faptul ca adaposteste cetatile dacice si Fundatura Ponorului in care am ajuns anul trecut avea sa prinda contur in 4 zile de explorare pe doua roti. Si mai mult ma bucura faptul ca nu vom fi singuri (eu si Radu), ci o parte din Pinguini ne vor insoti- gasca mare de 7 oameni plecati sa colinde catunele ascunse pe culmi ori in vaioage, o parte din relieful carstic, o parte din cetatile dacice si ce ne-o mai aduce in cale aventura. Formatiei de anul trecut care a pedalat prin Trascau (Mike, Radu, Vali, Cristi si Octavian) li s-au adaugat Muha si Andrei. Eram curioasa cum vor reactiona ei de-a lungul celor 4 zile, daca le va face cu adevarat placere sau nu. Caci epicele, asa cum le numim noi au in mod clar un specific aparte. Sunt fascinante prin simplitate (calatoresti minimalist, inveti sa te descurci doar cu lucrurile esentiale), necunoscut, capacitatea de adaptare dar si aceea de a face fata la efort de anduranta si peste tot si toate, de a te bucura de moment, de locuri, de oameni. Si asta e cel mai greu de obtinut atunci cand mancarea e dramuita, Trenta nu livreaza pe varful Tampu, apa are gust de pamant si padure si cand impingi la deal bicicleta ce pare mai degraba un bolovan umblator.

Sambata

Pentru prima zi aveam in minte o urcare din Bosorod spre Ursici si o noapte petrecuta pe dealuri. In mod cert, urcarile sunt specialitatea mea si daca mi-as pune mintea, pana sus m-as duce, caci ochii mei vor sa iasa din monotonia forestierului ce se scurge sinuos prin padure si vrea sa faca cunostinta cu dealurile, cu catunul rasfirat cu care cei de la Free Miorita si-au inceput povestea de mesageri ai luminii. Lumina aceea necesara, lumina fizica, palpabila, becul pe care noi toti il aprindem in casa cu dezinvoltura si il lasam asa cu orele. Insa nu toata lumea apreciaza asa o urcare legata, bagajele trebuie (re)aranjate, ritmul de cursa lunga stabilit, asa ca pauzele sunt dese insa mereu animate de cate o gluma, caci mai ales voia buna si sentimentul acela de familie face ca turele cu Pinguinii sa imi fie atat de dragi.

Cum mancare pentru seara si dimineata avem deja in rucsacuri, nu ne mai ramane decat sa gasim un izvor de unde sa luam apa. Amanam acest task pana ajungem in Ursici, insa nici aici nu e treaba usoara, caci portile la care batem raman inchise. Sunt cateva gospodarii bine inchegate, care dovedesc ca aici sta cineva, insa oamenii par plecati cu treaba pe dealuri. Nici macar fosta scoala primara nu ne ajuta. Avem noroc fix la ultima casa din sat unde gasim un furtun subtire si transparent ce vibreaza la trecerea fluxului de apa rece si proaspata prin el. Oamenii au o micuta captare dintr-un izvor aflat 600 m mai sus de ei, cu un furtun ingropat in pamant ce livreaza in curte o apa curata ce ne indestuleaza bidoanele si setea.

Mai si impingem, pe culmea ce merge spre Federi.

Mai si impingem, pe culmea ce merge spre Federi.

Cu partea administrativa rezolvata nu ne ramane decat sa pedalam pe dealuri cat ne doreste inima sau cat ne lasa dupa-amiaza, in cautarea locului de bivuac perfect si insotindu-ne cu imaginea Retezatului ce ne atrage privirile ca un magnet. 2018 a adus cu sine o primavara extraordinara pentru bicicleta, cu poteci si drumuri uscate, vreme stabila, dealuri inverzite si copaci infloriti ce se profileaza peste crestele inalte ce mai pastreaza inca albul de peste iarna.

Locul de bivuac mult dorit se dovedeste a fi la un palc semicircular de mesteceni, in mijlocul careia gasim iarba buna. Padurea e si ea aproape si ne putem aproviziona in voie cu lemne de foc. Daca in majoritatea turelor focul e mai mult un moft, un mod de a face timpul sa treaca mai usor si un liant social, acum chiar aveam nevoie de el pentru putina mancare calda seara. Si pentru ca in epice timpul are rabdare, am mers un pas mai inainte si am reaprins focul si in fiecare dimineata pentru o cafea asezonata cu ceva dulce, cat sa te incalzeasca (la nevoie) ori sa bage putina cofeina in sistem si sa creasca din nou nivelul entuziasmului.

Cum in prima seara ne-am oprit suficient de devreme, am avut timp pentru toate aceste mici aranjamente administrative, am avut timp sa haladuim pe dealuri, sau doar sa lenevim placut in hamace,profitand inca de soarele la apus.

In afara de Radu, care prefera iarba si gazele aferente, noi toti celalti dormim in hamace si nimic nu imi pare mai placut decat leganarea molcoma la cate o pala de vant, ori mersul lunii pe cer, vazuta prin plasa de tantari ce imi transforma culcusul intr-un mic cocon.

Text: Mihaela.

Track si date aici: https://www.strava.com/activities/1537139521

Gata de plecare din Bosorod, pe un asfalt neasteptat ce urca o parte din drumul spre Ursici.

Gata de plecare din Bosorod, pe un asfalt neasteptat ce urca o parte din drumul spre Ursici.

Cinci sute de metri mai sus, pe culmile dealurilor e inca primavara.

Cinci sute de metri mai sus, pe culmile dealurilor e inca primavara.

Loc de odihna.

Loc de odihna.

Spre Ursici, si mai departe!

Spre Ursici, si mai departe!

DSC_7193.jpg

Blana la vale prin paduri cuprinse de verdele crud al primaverii.

Blana la vale prin paduri cuprinse de verdele crud al primaverii.

Zumzait de albine si supradoza de parfum.

Zumzait de albine si supradoza de parfum.

In cautarea locului de bivuac pentru seara asta.

In cautarea locului de bivuac pentru seara asta.

Testul hamacelor, in livida de pruni ce ne-a iesit in cale.

Testul hamacelor, in livida de pruni ce ne-a iesit in cale.

Locul nostru de bivuac, cu Retezatul in fundal.

Locul nostru de bivuac, cu Retezatul in fundal.

Asteptand apusul.

Asteptand apusul.

Pregatirea hamacelor.

Pregatirea hamacelor.

DSC_7285.jpg

Campeneasca de seara.

Campeneasca de seara.

Focul haiducesc sub luna plina.

Focul haiducesc sub luna plina.

In loc de ceas desteptator.

In loc de ceas desteptator.

DSC_7010

Cu bicicletele prin Podisul Hartibaciului, fata in fata cu Fagarasul

Sau locuri unde nu exista KOMuri, segmente de Strava, dar pustiul compenseaza cu imaginea Fagarasului pe fundal, drumuri salbatice si sate rupte din romanele lui Preda, Petrescu si Rebreanu

Sunt putine momente in an in care Fagarasul e mai frumos de la poale decat de pe creste, insa finalul lui aprilie cand verdele crud al padurii se suprapune peste albul de la peste 1500 m, precum si finalul de octombrie, cand prima zapada cazuta pe munte are parca doar menirea de a tempera focul galben-roscat de care sunt cuprinse moliciunile podisului Hartibaciului sunt scurte intervale in care parca muntele e poate chiar mai frumos vazut de peste drum.

Recunosc ca documentarea pentru plimbarea de fata a fost minima. A fost mai degraba ceva impulsiv in stilul “hai sa aruncam un sac de dormit in bagaj si sa o luam din loc”. Am plecat din orasul Fagaras cu directia vest, intr-o explorare slow a drumurilor care lipsesc din Google Maps, de pe harti si chiar din jurnale. Nu stiam nici cat de departe putem ajunge, nici unde ne va prinde noaptea. Aveam in fata doar o harta alba pentru noi, culmi pe care le banuiam traversate de drumuri, chiar si cand acestea lipseau aparent ori cand localnicii ne spuneau ca nu putem razbi. De cand ne tot facem veacul pedaland pe coclauri, am rescris vorba “crede si nu cerceta” in “vezi mai intai cu ochii tai, si decide mai apoi”.

Mica noastra aventura de o zi jumate a inceput pasnic pe drumul asfaltat dintre Fagaras si Calbor. Drum bun, lipsit de trafic ce sare un deal de unde avem pentru prima oara o perspectiva larga asupra Fagarasului, dar si a culmilor din fata. Pe termen scurt identificam o culme clara partial deschisa, partial impadurita pe care intentionam sa o urmam. Suntem destul de siguri ca pe culme exista si un drum de pamant. Totul e sa ne dam seama cum sa urcam si sa il intersectam. In orice caz, intr-un asemenea teren nou, orice deal e o oportunitate pentru o vedere de ansamblu si o planificare a urmatoarelor ore. Pe termen lung ne dam seama ca vom avea o panorama superba asupra Fagarasului, si ca am ales unul din cele mai bune locuri pentru weekendul de fata.

In Calbor, la marginea satului gasim o doamna care ne indruma pe un drum de pamant si iarba ce ar urma sa ne urce pe deal. Drum cinstit, pe care urcam cu foaie mica. Ne spune ca drumul sare practic dealul si coboara pe partea cealalta in Rotbav.

Nu mica ne e mirarea cand ajunsi in culme gasim printre altele o borna de piatra cu marcaj BR. Momentan aparitie sporadica, insa marcajul ne va insoti pe mai bine de 70% din tura. Cea mai dificila parte cand drumurile lipsesc de pe harti ori GPS ramane sa hotarasti la intersectii/ bifurcatii ce varianta sa alegi. In afara de regula drumului mai mare, nu prea ai alte repere si nu poti niciodata sa stii cand parcursul bun va fi intrerupt de o exploatare si se va transforma in 2 santuri pentru rotile imense ale tractorului cu care s-au tras lemne.

Cu primul segment de padure avem noroc, caci ne insoteste un marcaj atipic (patrat alb) ce mai mult ca sigur precede adevaratul marcaj BR. Ma intriga aceasta alegere caci parca as pastra banda rosie pentru adevaratul traseu de creasta din Fagaras si as fi folosit o alta culoare pentru marcajul de pe dealurile pe care ne plimbam noi.

DSC_7015.jpg

Coboram in Cincsor si dupa o scurta pauza la magazinul satului reluam urmarirea marcajului BR care ne conduce pe un forestier bun ce se afunda in padure. Verdele proaspat si suculent ne umple de energie. Renuntam sa mergem spre Ghergheal si ramanem fani BR ce ne conduce deasupra satului Rucar. Aici avem o perspectiva foarte frumoasa peste Fagaras si ochim o culme de deal izolata ce pare numai buna pentru un apus si un rasarit cu muntele cel mare sub ochi. Pentru ca mai avem ceva timp coboram scurt pana in satul ascuns la picioarele noastre, pe care il identificam mai mult cu ajutorul turlei bisericii ce se iveste printre florile albe ale unei livezi aninate deasupra primelor case. Cumparam mancare pentru seara si dimineata si revenim pe dealuri.

Nu cadem deloc la pace in ceea ce priveste locul de cort caci combinatia dorita de noi (vedere spre Fagaras, ferit de vant, departe de stana, cu copaci pentru hamac si iarba proaspata pentrul salteluta lui Radu) este imposibil de gasit prin locurile astea. Pana la urma fiecare mai lasa ceva de la el si ne facem culcusul pe un petec de iarba curatat bine, cu spatele la Fagaras.

A doua zi peisajul se schimba. Mai multe dealuri golase, mai putina padure, mai multe turme (cred ca in aprilie-mai se pasuneaza intensiv pe aici, iar cand iarba se usuca pe dealuri ciobanii urca oile la munte) si mai greu de navigat. BR e pierduta si navigam mai mult la inspiratie pana deasupra satului Somartin. Fagarasul desi aceleasi, arata diferit pe masura ce pedalam spre vest caci alte muchii si varfuri ajung in prim-plan. Acum avem perspective spre zona cea mai alpina, cuprinsa intre Vistea si Negoiu.

In Sasaus pierdem din nou marcajul insa ne descurcam binisor si coborarea finala o facem in Sacadate de unde traversam DN-ul spre Porumbacu. Pentru ca mai intra ceva MTB ne continuam traseul pe o retea de forestiere ce leaga Porumbacu de Sus de Cartisoara, pentru o alta perspectiva, mai de aproape asupra vailor principale din Fagaras.

Din Cartisoara se poate continua pe sub munte pana spre Sambata, via Vistisoara si Manastirea Sambata, dar noi alegem asfaltul caci este deja orA 18.30 si in urmatoarele doua ore trebuie sa mancam sub roti 50 de kilometri scursi molcom prin satele de sub munte.

Revenim la masina dupa o cursa cu noaptea, in care bifurcatia mult dorita spre orasul Fagaras se incapatana parca sa apara.

In spatele nostru s-a consumat un apus frumos cu un soare mare si rosu si muntele sta acum din nou in spatele meu, invaluit in primele umbre ale noptii. El ne va astepta mereu, si la vara pentru cateva ture de trekking, si la toamna pentru alte ture de bicicleta, ba chiar si iarna, daca am redeveni prieteni cu zapada. Pana una alta tura de fata a reaprins parca scanteia MTBului in mine si sunt sigura ca haiducia pe care o planificam pentru 1 mai va repune relatia cu MTBul pe fagasul ei normal.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1523044781
https://www.strava.com/activities/1525849193

Prima intalnire cu deaurile si padurile din partea sudica din Podisul Hartibaciului.

Prima intalnire cu deaurile si padurile din partea sudica din Podisul Hartibaciului.

Sunt putine momente in care padurile de foioase arata ca in imagine. In mai putin de 2 saptamani aproape tot verzisul de la sol dispare fiind inlocuit de intunecimea padurii.

Sunt putine momente in care padurile de foioase arata ca in imagine. In mai putin de 2 saptamani aproape tot verzisul de la sol dispare fiind inlocuit de intunecimea padurii.

Locuri ce arata intr-un mare fel.

Locuri ce arata intr-un mare fel.

Tot la vale.

Tot la vale.

Joaca cu terenul, si trebuie spus ca impreuna ca desi avem dupa noi si sac de dormit si haine pentru seara, greutatea nu ne tine deloc inapoi.

Joaca cu terenul, si trebuie spus ca impreuna ca desi avem dupa noi si sac de dormit si haine pentru seara greutatea nu ne tine deloc inapoi.

Prin paduri prin care nu pare sa fi calcat nimeni de multa vreme.

Prin paduri prin care nu pare sa fi calcat nimeni de multa vreme.

In cele doua zile ne-am simtit ca si cum am fi pedalat cu ochii mintii prin Fagaras, deslusind varfuri si muchii si aducandu-ne aminte de momentele petrecute acolo.

In cele doua zile ne-am simtit ca si cum am fi pedalat cu ochii mintii prin Fagaras, deslusind varfuri si muchii si aducandu-ne aminte de momentele petrecute acolo.

Din nou la vale, spre depresiunea Fagarasului, pentru aprovizionarea de seara.

Din nou la vale, spre depresiunea Fagarasului, pentru aprovizionarea de seara.

Aici ar fi fost locul de bivuac de nu ar fi batut un vant destul de hain.

Aici ar fi fost locul de bivuac de nu ar fi batut un vant destul de hain.

In lipsa de alternative, improvizam.

In lipsa de alternative, improvizam.

Culorile rasaritului.

Culorile rasaritului.

DSC_7052.jpg

Pastoral.

Pastoral.

DSC_7067.jpg

Ar putea fi la fel de bine Elvetia, sau Kyrgystan.

Ar putea fi la fel de bine Elvetia, sau Kyrgystan.

Spre vest, tot timpul cu Fagarasul in fata.

Spre vest, tot timpul cu Fagarasul in fata.

Aproape de sfarsitul periplului nostru prin podis.

Aproape de sfarsitul periplului nostru prin podis.

De aici, tot la vale spre caldura din depresiunea Fagarasului.

De aici, tot la vale spre caldura din depresiunea Fagarasului.

Schimbam partile si forestiere cu cele de la poalele Fagarasului, de data aceasta cu tot cu rauri de trecut.

Schimbam partile si forestiere cu cele de la poalele Fagarasului, de data aceasta cu tot cu rauri de trecut.

Ultima geana de lumina.

Ultima geana de lumina.

Apusul zilei.

Apusul zilei.

IMG_20170805_090006

Epica de vara, din Azuga pana in Iezer si retur, peste munti pe poteci faine

De multe ori ma intreb de ce ma antrenez, pentru ce sunt toate momentele de suferinta (de cele mai multe ori placuta) in care trebuie sa strangi din dinti si trebuie sa impingi pedale, pentru ce sunt toate trezirile matinale sau dardauitul la coborare seara, pentru ce lupta cu kilograme si pentru ce urmaritul cifrelor de putere si a timpilor pe Strava. O parte e clar satisfacerea propriului ego, pentru a-ti arata ca esti in stare si ca poti iesi la concursuri inaintea altora. Pe de alta parte e si pentru felul care te simti pe bicicleta atunci cand esti in forma, atunci cand nu te trag in jos kilogramele si atunci cand ti se pare ca poti sa zbori la deal.

Si poate nu in ultimul rand toate orele de suferinta placuta din antrenamente sunt si pentru a face posibile ture ca cea de mai jos, atunci cand intr-o zi lunga de vara poti ajunge departe, strabatand munte dupa munte. Fara antrenament astfel de ture fie ar fi imposibile fie ar implica mult mai multa suferinta nejustificata. Si da, e fain sa stii ca poti strange 2000 de metri diferenta de nivel seara dupa munca sau ca poti sa sari 3 munti intr-o zi lunga de vara.

Iar acum revenind la povestea turei planul era cat se poate de simplu, sa incercam sa traversam Bucegiul, Iezerul si o parte din Fagaras, pe biciclete, cu un bagaj minimalist, cu dormit la inaltime, totul in 2 zile lungi de weekend si un pic.

Drumul spre Batrana

Luminile din Azuga, la 1500 de metri sub noi, sub un cer acoperit de stele. Chiar si telefonul poate sa scoata ceva in conditiile astea...

Luminile din Azuga, la 1500 de metri sub noi, sub un cer acoperit de stele. Chiar si telefonul poate sa scoata ceva in conditiile astea…

Doua frontale serpuiesc agale prin noaptea nemiscata de vara pe platoul Bucegiului. E suprinzator de cald si tot ce se aude e scrasnetul cauciucurilor pe poteca si gafaitul nostru in vreme ce invartim pedalele. La cerdac intunericul ne invaluie, in timp ce peste drum acele Morarului se vad clar in lumina puternica a lunii, cu cateva stele ratacite deasupra. La 1500 de metri sub noi luminile din Azuga sunt singurul semn vizibil de civilizatie, iar momentul pare putin ireal, caci nu de multe ori ai ocazia sa pedalez pe munte in mijlocul noptii. Poate exceptie fac momentele din ProPark sau 7500 cand de voie de nevoie esti pus in situatii asemanatoare. Spre deosebire de ProPark si 7500 de data aceasta chiar avem la noi toate cele necesare pentru o noapte cat se poate de confortabila la refugiul de la Batrana loc din care maine dimineata speram sa luam un azimut spre Iezer, peste munti.

Dupa cerdac si dupa o scurta portiune de carry bike ne lasam spre culmea Batrana iar gravitatia ne aduce fara prea mare efort la refugiu, unde schimbam luminile oraselor de pe valea Prahovei cu cele ale satelor de pe culoarul Rucar-Bran. Lupta cu jnepenii de dinainte de refugiu e uitata repede in timp ce ne bagam repede in sacii de dormit si ne bucuram de cina frugala la mijlocul noptii, la 2300 de metri inaltime.

Peste munti, spre Iezer

Dimineata ne trezim destul de tarziu dupa efortul din seara de dinainte iar atunci cand iesim din refugiu soarele e deja de mult timp pe cer si a inceput deja sa arda cu putere iar ziua se anunta cat se poate de incinsa. Deocamdata nici un nor nu se arata pe cer, noi strangem lucrurile si pornim la vale spre Moeciu, incepand ziua cum nu se poate mai bine, cu coborarea spre Saua Strunga si de aici mai departe spre Moeciu. E cu siguranta una din cele mai faine poteci pentru rotile MTB-urilor, una din coborarile in care se combina cat se poate de bine partea tehnica, cu privelistea si cu pitorescul.

In Moeciu luam masa de dimineata la magazinul comunal si plecam mai departe spre Cheile Gradistei Fundata unde avem parte de un mic intermezzo cat se poate de ciudat pe un pump-track instalat pe traseul de biathlon de catre cei de la complex. Dupa ce ne plictisim de joaca si dupa ce imi dau seama cat mai am de invatat la capitolul tehnica pornim mai departe pe traseul de la 4 Munti spre Cheile Dambovicioarei, si de aici mai departe spre Rucar contabiliZand pana acolo si o baie intr-un rau rece de munte pentru un Dani doborat de caldura si o masa de pranz ca la carte, cu ciorba de fasole si cu bere. Din Rucar lasam din nou civilizatia in spate si urcam spre Muchia Pleasa.

Modul perfect de a incepe dimineata.

Modul perfect de a incepe dimineata.

Deasupra Iezerului se strang nori intunecati ce anunta o ploaie de vara, cerul incepe sa maraie iar noi incercam sa ne grabim pentru a scapa neudati. In departare se vede Bucegiul, de unde am plecat de dimineata, si el amenintat de proprii nori de ploaie. Spre Leresti in schimb cerul se vede mai putin amenintator iar de pe varful Capitanului avem aproape de doar de coborat.

O ora mai tarziu stam pe trotuar in fata supermarketului din Leresti infulecand amandine, piersici, alune in timp ce incercam sa aranjam mancarea pentru urmatoarea zi si jumatate in rucsaci. Problema cea mai mare la astfel de ture e sa nu ramai fara energie caci numarul de calorii arse dupa atat de multe ore in sa nu e de ici de colo. Sunt probabil pe undeva pe la 4000-5000 de calorii arse pe zi, in plus fata de cele 2000 si ceva de care ai avea nevoie in mod normal.

Cealalta problema cu mancarea o descoperim o ora mai tarziu, dupa ce ne luam un spate rucsacii burdusiti cu cele 10000 de calorii pentru ziua de duminica, si anume ca 10000 de calorii carate in spate dupa o zi intreaga petrecuta deja pe bicicleta duc la posterior de ciclist extrem de nefericit. Solutia e un seatbag in care sa poti sa pui o parte din greutate dar noi am plecat fast and light din Brasov, doar cu rucsacei mici, lucru pe care aveam sa-l regretam putin mai sus.

Cand ajungem la barajul de la Leresti creasta Iezerului norii de ploaie inca mai zabovesc pe creste, iar pe masura ce urcam pe forestier ne dam seama ca a turnat ceva prin zona. Reusim sa ne strecuram prin cele cateva picaturi sporadice iar atunci cand iesim in din padure norii se risipesc si avem parte de un apus pe masura. De aici in schimb mai avem ore bune de pedalat in fata, sub aceasi luna care ne lumineaza calea dar cu luminile din Campulung sub noi.

Singura diferenta e oboseala stransa in ultimele 24 de ore, si posteriorul care protesteaza vehement din cauza greutatii din spate. Dani incearca solutii extreme, cum ar fi cea a ciclistului semi-nudist ce pedaleaza fara bazon sub clar de luna, varianta ce are sorti de izbanda mai mici decat varianta ciclitului seminudist ce impinge bicicleta prin locuri prin care ar putea sa pedaleze pentru a-si cruta posteriorul.

Urcarea se lungeste si e aproape 11 noaptea atunci cand ajungem la Crucea Ateneului si zarim in vale frontalele lui Dani si ale Roxanei cu care planuiam sa ne intalnim seara la lac. Coboram mai repede (cazul lui Dani) sau mai precaut (cazul meu) si ajungem in curand langa lac, mai stam putin de vorba, mancam din caloriile grele carate in spate, ne spalam si intram la somn in sacii de dormit, sub cerul liber, dupa una din cele mai lungi zile din vara aceasta, cu 110km si peste 3000 de metri diferenta de nivel.

Varful Rosu, Oticul si o baie in Pecineagu

Into the wild.

Into the wild.

Vremea ramane senina si linistata peste noapte iar rasaritul soarelui il admiram ridicati pe coate din caldura sacilor de dormit inainte de a bifa a doua tura de somn. Oboseala din ultimele doua zile se simte, micul dejun e cat se poate de imbelsugat (pentru a face rucsacii cat mai usori) iar plecarea noastra deloc matinala incepe o sesiune destul de serioasa de carry-bike pentru a iesi din caldare, urmate de alte scurte sesiuni pana pe Varful Rosu.

Norii incep sa se stranga spre Fagaras, noi cand facem push-bike la vale, cand mai stam si pe biciclete dar ajungem in cele din urma destul de repede in Curmatura Oticului. Si desi planul initial includea trecerea in Fagaras norii de ploaie si bateriile descarcate ne fac sa incercam sa dibuim coborarea din Curmatura spre Lacul Pecineagu. Dupa o prima portiune de smocuri de iarba mari reusim sa gasim si poteca si cand pe bicla, cand pe langa coboram cu viteza spre lac.

Intre timp cerul s-a inegurat complet spre Fagaras dar pe malul Pecineagului inca mai arde soarele puternic din mijlocul zilei in timp ce ne iese in drum un golfulet numai bun pentru o pauza de pranz imbinata cu o pauza de scaldat. E greu de descris in cuvinte cat de bine a mers baia in Pecineagu dupa aproape doua zile prin munti pline de efort si transpiratie. Divin e putin spus si mi-e greu sa-mi imaginez un loc mai fain pentru inot decat apa incredibil de curata si de calda a Pegineagului, cu culmile estice ale Fagarasului deasupra capului si cu nori de furtuna in departare. Si cu ocazia asta cadem de acord ca o baie intr-un lac de munca e un ingredient aproape necesar pentru orice tura epica.

Cand ne urcam din nou pe biciclete ne simtim ca noi si moralul e la cote maxime, mai ales caci mai avem de sarit doar o mica muchie pentru a ajunge din nou in locuri familiare si in civilizatie. Singura problema e ca pe drumul pe care am coborat in urma cu 2 ani la Propark s-au plantat intre timp puieti si e din nou rost de carat bicicleta in spate pe fostul forestier. Partea buna a lucrurilor e ca avem parte de zmeura din plin si de o coborare nesperat de fain spre Plaiului Foii, locul in care se termina partea e aventura si incepe partea de rulaj pentru a recupera masina lasata in Predeal.

In loc de incheiere

Sunt convins ca peste ani tura de mai sus o sa ramana in memorie ca una din turele de referinta pentru vara ce tocmai a trecut si la fel de sigur sunt ca tot efortul, toate trairile si toate locurile vazute in cele doua zile si jumatate nu se pot compara cu experientele din timpul unui concurs ce ar fi putut sa umple weekendul. La fel de convins ca o astfel de tura nu e deloc usor de repetat caci sunt destul de greu de aliniat forma fizica, vremea buna, timpul disponibil si poate cel mai important un partener de tura suficient de nebun sa zica da cu 2 zile inainte la un astfel de plan. Si da, pentru ture e genul acesta are tot sensul din lume sa te antrenezi.

Track si date aici:

Panta de cu multe grade, vorbit la telefon si tinut echilibrul, binenteles nici o problema pentru Dani.

Panta de cu multe grade, vorbit la telefon si tinut echilibrul, binenteles nici o problema pentru Dani.

Luminile din Azuga, la 1500 de metri sub noi, sub un cer acoperit de stele. Chiar si telefonul poate sa scoata ceva in conditiile astea...

Luminile din Azuga, la 1500 de metri sub noi, sub un cer acoperit de stele. Chiar si telefonul poate sa scoata ceva in conditiile astea…

Miezul noptii, luna plin si ajunsul la casa noastra pentru seara acasta, refugiul de la Batrana.

Miezul noptii, luna plin si ajunsul la casa noastra pentru seara acasta, refugiul de la Batrana.

Dimineata, gata de plecare, si in departare punctul in care vrem sa ajungem pana diseara, Iezer-Papusa.

Dimineata, gata de plecare, si in departare punctul in care vrem sa ajungem pana diseara, Iezer-Papusa.

Coborand cu spor spre saua Strunga.

Coborand cu spor spre saua Strunga.

Modul perfect de a incepe dimineata.

Modul perfect de a incepe dimineata.

IMG_20170805_094859.jpg

Poarta Carpatilor.

Poarta Carpatilor.

Intermezzo de exersat tehnica de pump-track.

Intermezzo de exersat tehnica de pump-track.

Racorirea de la mijlocul zilei.

Racorirea de la mijlocul zilei.

In departare Bucegiul, locul de unde am plecat cu cateva ore in urma.

In departare Bucegiul, locul de unde am plecat cu cateva ore in urma.

Ultima geana de lumina si risipirea norilor de ploaie pe Portareasa. De aici au mai fost inca aproape 2 ore de pedalat prin noapte, din nou sub clar de luna dar de data aceasta cu un posterior revoltat de greutatea carata in spate.

Ultima geana de lumina si risipirea norilor de ploaie pe Portareasa. De aici au mai fost inca aproape 2 ore de pedalat prin noapte, din nou sub clar de luna dar de data aceasta cu un posterior revoltat de greutatea carata in spate.

Aglomeratie mare la lacul Iezer, si rasaritul ce mergea admirat din sacul de dormit.

Aglomeratie mare la lacul Iezer, si rasaritul ce mergea admirat din sacul de dormit.

O noua zi.

O noua zi.

In departare muchiile sudice ale Fagarasului.

In departare muchiile sudice ale Fagarasului.

Intr-acolo?

Intr-acolo?

Poza de echipa inainte de a incepe sa caram bicicletele la vale pe prima parte a coborarii spre Curmatura Oticu.

Poza de echipa inainte de a incepe sa caram bicicletele la vale pe prima parte a coborarii spre Curmatura Oticu.

Ride Iezer.

Ride Iezer.

IMG_20170806_122557.jpg

Into the wild.

Into the wild.

In cautarea potecii de coborare din Oticu, pe principiul o poteca nu poate sa fie prea departe de o stana, fie ea chiar si parasita.

In cautarea potecii de coborare din Oticu, pe principiul o poteca nu poate sa fie prea departe de o stana, fie ea chiar si parasita.

O baie dupa 2 zile de transpiratie, nepretuita.

O baie dupa 2 zile de transpiratie, nepretuita.

Aproape de sfarsitul turei, cu Craiul ridicandu-se semet deasupra noastra.

Aproape de sfarsitul turei, cu Craiul ridicandu-se semet deasupra noastra.

DSC_3500

Sfarsitul verii din Octombrie, explorand locuri noi in Hasmas

Azi Oktosommer-ul ajunge la apogeu. +20 de grade si soare intreaga zi. Mergea un weekend in Apuseni, sunt sigura ca padurea arata acum genial pe acolo, dar in weekend avem program cu familiile, asa ca ultimul weekend prelungit cu potential de epice se prescrie pentru primul weekend prelungit pe MTB de anul urmator. Ramanem pe langa casa, dar evadam totusi o zi in terra incognita (pentru noi): Hasmas. Un masiv nou, in care am ajuns o singura data la trekking cu Andrei si Claudia si pentru care ne-au deschis curiozitatea Ioana si Catalin Cretu intr-o tura limitrofa prin Cheile Bicazului. Atunci am aflat de 3 Fantani si alte sate ascunse in munte si legate doar de asfalt de un simplu drum de pamant.

Radu s-a ocupat de planificare. Eu am vazut doar traseul. Ceva de +70 de kilometri, in mod cert prea mult pentru o zi scurta de toamna.

Incepem tura cu o urcare spre Pasul Covaci-Peter. Drumul nostru forestier se insoteste cu Oltul pe de-o parte si cu peretii suprinzatori de stancosi ai Hasmaului pe partea cealalta. Din cate imi dau seama, culmea principala are un abrupt stancos si unul impadurit, ce speram noi sa fie si ciclabil. Cum pedalez eu domol la deal, ma gandesc ca la un moment dat ar fi interesant de facut o tura de-a lungul Oltului, cu cartea lui Geo Bogza in mana. Cand mergi prin Campia Romana, sau chiar pe Valea Oltului, iti vine cumva greu de crezi ca raul acela lenes, dar puternic in felul lui, de a ajuns sa sape un defileu intreg, este cateva sute de kilometri mai sus un mic paraiasi. Iar acum, cand mergi pe langa el, insotindu-i apele ce salte jucause din piatra in piatra, nu i-ai prezice nici pe departe viitorul glorios si forta de a strabate muntii. Dar e ca in viata…Cand pasim in lume avem teoretic, cu totii, sanse egale, dar doar putini ies cu adevarat din multime.

Pasul Covaci-Peter e presarat cu cateva case si o bisericuta mica de lemn. In rest pasiuni si vaci. Cat pleaca Radu sa inspecteze bisericuta, imi fac din bicicleta spatar, din rucsac saltea si ma las mangaiata de soarele amiezii. Sunetul ritmic al talangilor e cat pe ce sa ma adoarma, dar nu cred sa fi facut mai mult de 10 kilometri pe ziua de azi, asa ca las acest dolce far niente pentru alta data si pornesc pe urmele lui Radu, pe o urcare arida ce imi aminteste de Obcinele Giumalaului si care ar trebui sa ne conduca ocolit, mai aproape de varful Hasmas. Dupa o alta ora de pedalat si vreo 30 de minute de pauza foto cu Cheile Bicazului, ce se vad dintr-un unghi foarte interesant

Dupa vreo 20 de kilometri pedalati, vin deja primele ganduri de a reconfigura traseul si gasim pe harta o posibila solutie (sa ocolim pe un traseu marcat cu PA Muntele Rotund). Din pacate, ajunsi la fata locului, poteca de altfel extrem de promitatoare si ciclabila, este impracticabila datorita cazaturilor dispuse la intervale regulate de cativa metri. Cand a venit primul val de racire in Romania, la inceputul lui octombrie, s-a lasat nu doar cu ploi, ci si cu vant puternic, vant ce aparent a facut ravagii in multe zone de culme, lasand copaci intregi cazuti in dezordine si blocand multe poteci din munti. Asa ca revenim la intersectia de trasee din Poiana Alba si prindem un drum de iarba, ce ne va duce in final in BA spre Paraul Oii. De acolo, pe un marcaj PR, pe o urcare sustinuta, dar majoritar ciclabila reusim se iesim intr-o sa inalta de unde vom cobori spre Trei Fantani.

E cam ora 16.00 cand suntem in sat, si daca drumul care apare pe harta si ar duce spre Poiana Alba nu ar fi de fapt o albie de rau, ne-am risca sa urcam cei 600 m diferent de nivel intr-o ora, ca mai apoi sa tinem culmea principala a Hasmasului si marcajul BR. Dar ne pierdem rapid speranta, caci varianta asta nu pare ciclabila la deal, si alegem drumul mare, ce ne va purta ocolit in Poaiana Tarcau. Desi eram siguri ca pedalam pe varianta buna, la un moment dat, dupa o exploatare, ramura pe care ne gaseam noi (mereu cea mai mare) moare subit intr-o albie de rau si ne trezim impingand bicicletele la deal, intr-o cursa cu noaptea. Ajungem in final in Poiana si de acolo in Balan fara sa aprindem frontalele si la intoarcere spre casa cumpar din Balan o paine cinstita cu cartofi ce va sfarsi la paine prajita pe discul de fonta, unsa cu unt si innobilata cu o telemea veche de oaie, mancare de sculati mortii din mormant, de pofta!

Cu siguranta e de revenit in Hasmas, la MTB sau chiar pe schiuri de tura, la iarna, caci abia ce ne-am asezat putin in peisaj si ne-am construit niste repere. Nimic mai mult.

Traseu: Balan-Pasul Covacipeter (BA)- Saua Medias- Poiana Mediasului de Jos -Saua Lodui (CR)- Ciofronca-Tunzaria- Poiana Alba (BR)- Paraul Oilor (BA)- Culmea lui Paleu- drum 3 Fantani (PR)- drum forestier Trei Fantani-Poaiana Tarcau-Balan (CR)
Track si date: https://www.strava.com/activities/1239267372
Text: Mihaela

De dimineata, cu un Hasmas surprinzator de stancos in fata.

De dimineata, cu un Hasmas surprinzator de stancos in fata.

In Covaci-Peter, aproape de locul de unde ar trebuie sa plece si Oltul langa care am crescut.

In Covaci-Peter, aproape de locul de unde ar trebuie sa plece si Oltul langa care am crescut.

Spre Hasmas!

Spre Hasmas!

DSC_3472.jpg

Marcajele din Hasmas, pentru ca timpii sunt complet redundanti....

Marcajele din Hasmas, pentru ca timpii sunt complet redundanti….

Cea mai inedita perspectiva asura Cheilor Bicazului de care am avut arte pana acum, cu un Ceahlau in planul indepartat.

Cea mai inedita perspectiva asura Cheilor Bicazului de care am avut arte pana acum, cu un Ceahlau in planul indepartat.

Un fel de Yosemite de Romania

Un fel de Yosemite de Romania

Locuri numai bune de pedalat.

Locuri numai bune de pedalat.

Ultimele nuante de toamna.

Ultimele nuante de toamna.

Odihna, pauze si poze. Pauze pe care aveam sa le regratam putin mai inainte.

Odihna, pauze si poze. Pauze pe care aveam sa le regratam putin mai inainte.

DSC_3500.jpg

Ultmele raze de soare la iesirea din Trei Fantani, inainte de mini-balaureala catra poiana Trocau.

Ultmele raze de soare la iesirea din Trei Fantani, inainte de mini-balaureala catra poiana Trocau.

Ultima geana de lumina si promisiunea ca vom reveni cat e curand din nou prin zona.

Ultima geana de lumina si promisiunea ca vom reveni cat e curand din nou prin zona.

DSC_3527.jpg

DSC_3371

Clabucetul Taurului, Culmea Sorica, Susai si Pietricica, in saua mtb-ului

Saptamana de vara din Octombrie e abia la inceput, si dupa ce in urma cu o zi am admirat abruptul vestic al Bucegiului de pe dealurile din zona Bran-Moeciu astazi e momentul sa schimbam unghiul si sa ne mutam pe culmile impadurite din Neamtului si Baiului. Singura speranta e ca iarna ce si-a facut de cap in urma cu o saptamana, frigul si vantul sa nu fi scuturat prea tare frunzele padurilor de fag din zona.

De data aceasta suntem in formatie extinsa, cu Cindy si cu Nico si cu plan de invartit prin pe forestierele si pe potecile din zona Predeal – Azuga. Iar daca ieri ritmul a fost mai de relaxare si de facut poze astazi ceva imi spune ca pedalele vor vrea sa stranga si ceva kilometri si ceva diferenta de nivel pana la sfarsitul zilei. La asta ajuta pe de o parte si traseul care se desfasoara in mare parte prin padure, cu puncte rare de belvedere si cerul cenusiu si mohorat care ne insoteste cam pe tot parcursul zilei.

Pe de alta parte chiar daca sunt putine locurile de belvedere sunt cat se poate de spectaculoase, cum ar fi cel de pe Clabucetul Taurului unde ajungem la fix pentru a prinde unul din putinele momente in care soarele ne-a suras din plin. Asa ca luam o pauza mai lunga, facem poze, deslusim peste drum toate detaliile abruptului Prahovean, acum in varianta de pereti de stanca intercalati cu vai inca acoperite de zapada cazuta in urma cu o saptamana. E fascinant cand stai sa te gandesti prin cate din locurile respective ne-au dus pasii in ultimii ani si cat de multe amintiri avem legate de fiecare vale zarita in departare, unele din ele deja sterse, unele din ele amestecate. Iar amintirile si experientele respective au transformat muntele amenintator si impresionant din primele ture intr-un loc familiar si cunoscut. Iar dintre toate activitatile doar alpinismul vine cu o rezerva aproape inepuizabila de aventuri si de provocari.

Dar revenind la povestea zilei dupa ce soarele intra intre nori, noi ne straduim sa ne dam jos de pe Clabucetul Taurului, negociind initial o poteca plina de cazaturi ce se transforma intr-un traseu marcat (punct albastru) pe care chiar e foarte distractiv de coborat pana in Azuga. De aici ne asezam din nou la urcare pe Valea Cazacu si mai departe spre Muchia Urechea dupa care pe sub varf pana in locul in care te lasa gondola.

In Azuga lucrurile se misca pentru MTB, au aparut mai multe variante de trasee e coborare, s-au amenajat ceva poteci iar noi avem norocul sa nimerim pe una din ele atunci cand coboram inapoi spre DN pe muchia Sorica si care se confunda in parte cu poteca turistica. E un flow trail care ne pune zambetul pe buze si care ne face sa ne gandim daca mai urcam odata cu gondola pentru a mai face coborarea. Lasam in schimb planurile pentru a exersa tehnica de downhill pentru vara urmatoare si pornim inapoi spre Susai, de unde mai prindem o coborare scurta, dar faina spre Valea Azugii, incheind ziua cu bucla faina spre poiana stanei din Pietrica si ajungem la fix inapoi inainte e lasarea intunericului ce vine din pacate din ce in ce mai repede.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1231767765

Pregatiti de asaltul partiei Cocosul, varianta prin invaluire.

Pregatiti de asaltul partiei Cocosul, varianta prin invaluire.

Sus-jos, sus-jos, prin paduri de fag ingalbenite.

Sus-jos, sus-jos, prin paduri de fag ingalbenite.

Privind peste drum spre Bucegiul cu cusma.

Privind peste drum spre Bucegiul cu cusma.

Unii pedaleaza, altii cara, fiecare dupa preferinte pe bucata abrupta ce urca spre Clabucetul Taurului.

Unii pedaleaza, altii cara, fiecare dupa preferinte pe bucata abrupta ce urca spre Clabucetul Taurului.

Panorama zilei.

Panorama zilei.

DSC_3385.jpg

Un fel de adio iarna si paduri colorate. Cel putin pana anul ce urmeaza.

Un fel de adio iarna si paduri colorate. Cel putin pana anul ce urmeaza.

Pe serpentine, pe punct albastru, spre Azuga.

Pe serpentine, pe punct albastru, spre Azuga.

Sa tot faci carry-bike prin astfel de paduri.

Sa tot faci carry-bike prin astfel de paduri.

Padurile de fag din Baiului, inainte de a prinde coborarea pe culmea Sorica.

Padurile de fac din Baiului, inainte de a prinde coborarea pe culmea Sorica.

DSC_3437.jpg

Coborarea turei, poteca foarte frumoasa ce coboara pe culmea Sorica, acum pregatita si cu ceva contrapante.

Coborarea turei, poteca foarte frumoasa ce coboara pe culmea Sorica, acum pregatita si cu ceva contrapante.

DSC_3202

O zi de toamna cu paduri ruginii si zapada, intre Bucegi si Crai

Zilele de toamna in care padurea innebuneste cu adevarat, zile in care totul e cuprins de ruginiul fagilor sunt cate se poate de putine in fiecare an. De obicei frigul ori un vant turbat rezolva rapid ultima explozie de culoare inainte de monocromul iernii. E drept, dupa ruginiul fagilor urmeaza galbenul mestecenilor cu ale lor frunze incapatanate urmat de auriul zadelor din Bucegi, dar totusi parca cel mai aprins si mai spectaculos e tot rosul padurilor de fag. Sunt zile in care nu are sens sa te grabesti nicaieri si in care e mai bine sa incerci sa absorbi cat mai bine frumusetea si culorile din jur. Nu de alta dar pana la urmatoarea scurta izbucnire ai de asteptat mai bine de un an.

Iar anul acesta iarna si-a bagat si ea putin coada pentru a modifica putin cromatica, deoarece zapada cazuta in urma cu o saptamana a hotarat sa mai zaboveasca in zonele inalte, dand astfel fundalul perfect pentru spectacol. Si cum sunt putine locuri in Romania care se pot compara ca deschidere si ca privelisti cu dealurile din zona Bran Moeciu, e usor de intuit care a fost destinatia. Practic cu un efort minim, intr-o jumatate de ora poti fi pe culme, cu Bucegiul prabusiundu-se peste tine, iar atunci cand se schimba lumina nu ramane decat sa schimbi dealul si culmea, iar muntele care se pravaleste nu mai este Bucegiul, ci Craiul.

Noi pentru dimineata alegem culmea lunga care coboara spre Simon, cu un Crai in care urmele de zapada se topesc vazand cu ochii pe masura ce inainteaza ziua. Sunt locuri prin care n-am ajuns pana acum, dar multumita lui Laurentiu nici nu e nevoie de prea multe momente de cautat poteca si de orientare. Doar pauzele de poze ne fac sa ne deplasam in ritm de melc turbat si cu o mica ingrijorare in suflet pentru momentul in care vor trebui sortate toate fotografiile.

In schimb schimbarea ajunge incet- incet si in varful culmilor, unele fanare sunt abandonate, altele reparate, drumuri noi apar in unele locuri in vreme ce alte poteci sunt cuprinse de paragina si de cazaturi. E normal, dar stam si ne gandim ca sunt sanse destul de mari ca sa traim ultimii ani sau ultimile decade ale unui mod de viata stravechi, iar schimbarea e probabil mult mai vizibila prin ochii lui Laurentiu care colinda dealurile astea de ceva vreme.

Pe seara vine momentul sa schimbam locul de joaca si ne indreptam spre Magura Branului spre care gasim o urcare suprinzator de curata si de pe care reusim sa ne dam jos pe o potec la fel de surpinzator de faina. Soarele e la apus atunci cand ajunem deasupra Simonului, fix in fata noastra Bucegiul acoperit de zapada se inalta semet, un batran cu un catel trec pe langa noi indreptandu-se spre o casa batraneasca cocotata pe culme in timp ce din vale rasuna, in cel mai dulce stil romanesc, o manea care care strica tot zen-ul momentului. Schimbarea e, din pacate, in aer.

Intrarea pe muchia lunga care coboara spre Simon.

Intrarea pe muchia lunga care coboara spre Simon.

Pedaland cu Craiul inca acoperit de zapada in fundal.

Pedaland cu Craiul inca acoperit de zapada in fundal.

Perspective.

Perspective.

DSC_3156.jpg

DSC_3159.jpg

Perspective

Perspective

Momente numai bune de lancezit si de fotografiat.

Momente numai bune de lancezit si de fotografiat.

Rural.

Rural.

DSC_3198.jpg

Elvetia? Nu, doar Bucegi!

Elvetia? Nu, doar Bucegi!

DSC_3204.jpg

Liniste si pace.

Liniste si pace.

DSC_3216.jpg

Poteci faine si privelisti pe masura.

Poteci faine si privelisti pe masura.

Pe gaura cheii.

Pe gaura cheii.

Privind inapoi spre depresiunea Brasovului.

Privind inapoi spre depresiunea Brasovului.

De aici doar la vale.

De aici doar la vale.

Muchii si planuri.

Muchii si planuri.

In postura de capitan al capitei.

In postura de capitan al capitei.

Ultimele raze e soare.

Ultimele raze e soare.