Category Archives: mtb

Pasul Godeanu, Beletina si Crovurile

Ziua 9 Crovurile
Ziua a inceput cum nu se poate mai bine cu soarele luminand generos creasta inzapezita a Godeanului. Asa ca micul dejun este cu view si porridgeului regulamentar ii asortam o floare de corcodus si zapezi la orizont.

30 de minute mai tarziu ne aflam in fata unui fost drum despre care Radu a citit in oracolul din telefon aka View Ranger ca ar duce in Poiana Beletina. Ca nu e rost de urcat in sa pe aici, ne-a fost clar din prima, insa in curand nici caratul in spate nu a mai fost o optiune, caci drumul s-a transformat intr-o ravena de toata frumusetea cu maluri inalte de 3 metri ce ne-a fortat sa ne croim drum prin padurea tanara de pe maluri. Ce diferenta intre starea de fapt de la porridge si cea prezenta…

In asteptarea soarelui, cu terciul de dimineata pus la incalzit.

Algerile fericite si cele mai putin fericite vor continua insa de-a lungul zilei.
Pentru o perioada ne e din nou usor caci drumul isi revine si avem din nou spor. E putin ireal cum mergem in paralel, la ritm conversational, sporavaind vrute si nevrute cu bicicleta in spate si avand Godeanu pe fundal. Din padurea din stanga se aud din ce in ce mai clar voci si daca intial credeam ca sunt ceva taietori de lemne cand iesim din ravena ne intalnim cu 2 carute ce urcau acateturile la stana din Beletina. Supriza mai mare a fost insa, fara indoiala, de partea ciobanilor. O portiune mergem in paralel si aflam astfel ca drumul mai prietenos e cel ce pleaca din sat din Godeanu si chiar daca nu e ciclabil, cel putin nu cari bicicleta in spate. In partea superioara insa devine din ce in ce mai bine panta se imbalnzeste, peisajul se diversifica si pe un drum frumos prin padure ajungem pe terenul de fotbal al Beletinei.

Iarba proaspata indeamna la stat si se simte fain sub roti. Continuam sa sarim malurile dintre Crovuri pana in Crovul Porcului, unde hotaram sa iesim pentru a prinde banda rosie ce merge pe deasupra si a fi siguri ca nu ratam coborarea spre Isverna. Poteca asta era mai mult in amintirea noastra, caci la vremea cand am mai fost pe aici nu aveam nici ceas cu GPS, nici Strava si poate din cauza asta acum ne simteam intr-un fel de terra incognita.Ne balbaim cu talent maxim in zona, coborand initial spre est, apoi urcand la loc in muchie, facand slalom printre pietre, doar pentru a ajunge din nou aproape de crovul Medved. De acum incolo cu siguranta nu voi mai uita pe unde incepe poteca…Asta daca oi mai merge prea curand pe acolo, caci coborarea spre Izverna a fost lunga ca o zi de post, fara o poteca clara, ci mai mult ca o adunatura de fire de poteci mai bine definite sau mai vagi, mai largi sau mai inguste. Cert este ca rabdarea si energia s-au tot scurs din noi tot sarind vaioage ori navigand printre rape, cu primele asezari apropiindu-se atat de incet de noi, cu satul propriu-zis inca departe jos in vale.

In cautarea potecii de coborare spre Isverna din Crovuri.

Cu siguranta varianta castigatoare e urcare din satul Godeanu pe drumul de caruta, timp fain petrecut in Beletina si coborare in Izverna pe TA care este majoritar ciclabil.

In sat toate magazinele aproape inchise, asa ca pedalam cu burta goala pana in Nadanova unde ne punem pe picioare cu niste napolitane economic si o sticla de Tedi.

Balta pare un sat mai mare, asa ca il alegem pentru aprovizionarea de seara. Totusi si magazinul satesc de acolo e la fel de saracacios ca restul prin care am intrat, fructele si legumele lipsind cu desavrasire. Ne rezolvam insa pentru ultima seara cu o bucata zdravana de branza buna de care am facut rost pe ochi frumosi de straina din Brasov, caci altfel tot cu conservele de peste si pateu ne faceam veacul.

Pentru seara asta aveam un dor care se numea foculet, prajit niste paine cu branza din asta (aka fondu), dar a trebuit sa ma multumesc ca niste paste cu branza si doar un inceput de  foculet, caci ploaia ne-a gonit prematur in cort.


Ziua 10 Rulaj pana in Drobeta si rebotezarea epicii in Ploiasa Epica de la Dunare

Si astazi ploaia e mai vrednica decat prognoza. De fapt nici nu cred ca s-a oprit de aseara, ci a picurat mocaneste toata noaptea. Totusi avem o fereastra in care sa strangem cortul, insa inevitabil, cand ne asternem la drum, incepe mai tare. Stam vreo ora pe langa o fantana dezafectata, insa cum nu se mai opreste, il zoresc pe Radu sa o luam din loc. Timp pana la tren ar mai fi, dar parca prefer sa stau in gara, la caldura, in haine uscate si nu in fasul asta semi jilav. Ne luam alte cateva reprize bune de ploaie, o a nu stiu cata pana la Simplonul lui Radu. Si nu poate fi nimic mai trist decat sa faci pana pe o torentiala. Eu tot insist sa terminam odata cu dealurile, si sa coboram in campie, unde inuiesc ca este ceva mai bine. Am dreptate si o fereastra fara ploaie, dar cu vant, ne mai zvanta putin. Soarta ne scoate in drum un Kaufland si ne oprim direct la gril  unde pana si Radu devoreaza o ceafa de porc. Cu mare talent evitam junk foodul si cumpar mancare sanatoasa pentru drum si incheiem probabil singura epica a anului in trenul incalzit bine, aranjand in tihna bicicletele si pregatindu-ne pentru niste ore lungi pana la Brasov.

Text : Mihaela
Track si date:
https://www.strava.com/activities/2354814846
https://www.strava.com/activities/2354814912

Primele raze de soare peste Godeanu.
Locul de cort din seara asta, langa un fost catun de piatra si miros de copaci infloriti in nari.
Terciul si cafeaua de dimineata,modul perfect de a incepe ziua.
Magia de dimineata.
Drama in Mehedinti.
Cu bicicleta asezata cum trebuie pe rucsac parca iti vine sa si zambesti putin.
Fata in fata cu ravena de 3 metri, cel mai temut obstacul intalnit pana acum pe ziua de azi.
Am infrant, si de data asta. De poze din batalie binenteles ca nu ne-a ars.
O ultima privire spre Godeanu cel inzapezit de pe urcarea spre Beletina.
Poiana Beletina.
Ajunsi in Poiana Beletina, un pic mai repede decat a ajuns primavara anul acesta.
Si Crovurile? Crovurile unde sunt?
In departare, varful lui Stan.
Gasim in cele din urma si Crovurile.
Deasupra Medvedului, in cautarea potecii de coborare spre Isverna pe care am gasit in urma cu aproape 10 ani
Spre Sud primavara se apropie cu pasi repezi.
Inca putin pana Isverna.
Inapoi pe sosea, pe drumul spre Drobeta.
In cautarea locului de cort pentru seara asta.
Ultima seara petrecuta la cort dupa aproape 10 zile de calatorie. Sansa perfecta pentru a adauga un iz de fum mirosurilor dobandite in ultimele zile.
Pastele de seara, inainte ca ploaia sa ne alunge si in seara aceasta in cort.
A doua zi incheiem calatoria cum altfel decat cu o ploaie de doata frumusetea. Zambetul Mihaelei contrasta puternic in momentele astea cu starea mea de spirit, mai ales ca eram uzi pana la piele si petrecusem ultimele 10 minute incercand sa repar o pana.
Final de calatorie, in Drobeta, din categoria uzi dar fericiti.

Arjana si catunele din Muntii Cernei

In sfarsit avem parte de o noapte fara ploaie si cand soarele se ridica de peste culmile Mehedintilor, Radu e deja in picioare cu gand de trekking spre Arjana. Ne asternem la drum la o neverosimila ora 7.30 si intreg muntele e al nostru. Cu ocazia asta ne dam seama ca de fapt noi nu am fost niciodata pe Arjana, confundand-o mereu cu varful Zascol.

Cat am fost noi plecati cortul a avut tot timpul din lume sa se usuce si dupa terciul regulamentar de dimineata ne punem in miscare, din.nou, de data asta cu tot cu biciclete. Cu, dar nu pe, caci avem de impins o bucata buna spre Saua Ciumerna. De acolo revenim pe traseul de la Hercules si tinem curba de nivel pana in piciorul ce coboara spre Inelet. Traverseul merge greoi, caci poteca ingusta se tot strecoara printre ienuperi si tufe de afine si ne pune la modul serios rabdarea la incercare.

Nici culmea Certejiu nu e asa cum ne-o aminteam din vremea in care alergam, in primul rand datorita faptului ca poteca e destul de murdara, cu cazaturi si frunze, genul de poteca abia iesita din iarna. Insa ne descurcam si coboram cateva bucati frumoase pana in Inelet. Drumul pana in Dobraia a fost in egala masura frumos si lung. Lung pentru ca din cauza ploilor erau o multime de portiuni cu noroi unde te luptai literalmente sa stai pe bicicleta, frumos pentru pitorescul locurilor pe care le stiu bine, dar de care nu ma satur niciodata.

Astazi soarele pripeste a ploaie. E ora patru si inca nu a venit, asa ca facem o pauza de masa in firul Prisacinei. Spargem cu ocazia asta singurele oua rosii de pe anul asta, oua luate de la pensiunea din Herculane unde am dormit acum doua seri. InItial avem planuri de cadre epice cu cele trei oua carate in tocul de la ochelari, oua pozand oachese in iarba verde si cu munti inzapeziti pe fundal. Ei bine nu  a fost cazul si ouale au ajuns, in cel mai pragmatic mode, direct in stomac fara nicio poza de sezon. Dobraia ne primeste tocmai iesita de sub spectrul unui nor de ploaie si nici acum nu va fi seara in care sa inoptam aici. Dar va veni si momentul.respectiv, caci imi e dor de tihna locului si de privelistile largi pe care ti le ofera.

Coborarea spre Motel Dumbrava merge suprinzator de bine pe bicicleta. Amintirile mele de la Hercules, in care picioarele urlau pe coborarea finala dupa 42 km alergati au fost contrazise de o frumoasa poteca de dat vale pe bicicleta. Distractia nu ar fi fost insa.posibila daca Radu nu m-ar fi ajutat cu ceva bagaj, cat sa bag seat bag-ul in rucsac si sa pot sa cobor saua.
La Motel Dumbrava e liniste, asa ca scoatem bucatareasa din visare cu o comanda frumoasa, ca pentru doi ciclist infometati care vor sa ia si la pachet.

Incheiem ziua cu un rulaj spre Pasul Godeanu si cu un loc de cort cu deschidere spre muntii inzapeziti. Ar fi fost frumos sa fim acum pe undeva pe sus si nu in fundul vaii, caci lumina blanda a ultimilor ore din zi a colorat norii si versanti intregi in nunate de care nu am prea avut parte concediul asta. Speram totusi la un rasarit frumos spre Godeanu, maine dimineata.

Text: Mihaela
Track si date aici: https://www.strava.com/activities/2345023234

Dupa atat de multe zile ploioase avem in sfarsit parte e o dimineata senina.
Culorile si linistea diminetii.
Privind spre Tarcu si spre Godeanu, pe drumul spre Arjana.
Arjana
Lung si valurit e drumul pana pe varful Arjana, ultima reduta a Muchiei ce se prelungeste din Godeanu.
Arjana
Am infrant! Si de data aceasta.
Primavara, probabil anotimpul nostru preferat, mai ales atuni cand avem o primavara in care muntii inalti sunt incarcati destul de serios de zapada.
Inapoi spre biciclete, spre saua Ciumerna.
Pasul Ciumerna
Mai pedalam, mai impingem cu spor.
Single-trail de calitate.
Cu toate ca poteca e pe alocuri napadita per total nu am carat degeaba bicicletele pana aici.
Privind spre Valea Cernei, spre Godeanu si spre nori de ploaie din fundal.
Pedaland pe potecile si pe micile drumege ce leaga Ineletu de Dobraia, locuri prin care am calcat prima data acum mai bine de 10 ani si prin are ar trebui sa ne propunem sa revenim cat mai des.
Prea frumos, prea bun de MTB.
Pranz gourmet cu ultimele lucruri gasite in traista, paine cu branza topita si cu o ramasita de pasta de rosii. Delicios (si nu glumesc aici).
Dobraia
Ajunsi la Dobraia, de unde a urmat cea mai frumoasa coborare de pana acum a turei. Si da, cu toate bagajele pe care le avem dupa noi tot putem cobora poteci tehnice, poteci ce sunt chiar distractive.
Varful lui Stan
Inapoi pe asfalt, spre pasul Godeanu, pentru episodul urmator: Crovurile.
Pasul Godeanu
Sfarsit de zi, in cautarea unui loc e cort pentru seara aceasta.

Printre ploi, spre Saua Prislop

Ziua 7- Printre ploi, spre Saua Prislop

Ziua incepe in conul de umbra al stanii, dar un terci bun si cald ne pune pe picioare. In jurul nostru este insa un soare glorios si sub auspiciile unei prognoze favorabile revenim in culme si tinem drumul ce ne poarta spre nord. Soarele de la micul dejun a fost mascat de un nor nesfarsit, dar si rabdara noastra e mare in epica, asa ca stam cuminti si il asteptam sa treaca, feriti de vant, facand traduceri la spaniola si delectandu-ne cu cornulete si alune.


Coboarea spre Cornereva, total diferita fata de cea abordata acum 4 ani este highlight-ul zilei, caci avem parte de drumuri inierbate, fanare imprastiate pe versanti si pomi in floare. Calatoresc prin primavara de doua luni si nu pot sa zic ca m-am plictisit.  In Cornereva coboram lung pe asfalt pana in centru unde oprim pentru aprovizionare. Aici ne prinde si prima ploaie a zilei (prima din cele 0 ploi prognozate de Meteoblue pentru Cernei). Dar sub umbrela de la terasa e bine, asa ca folosim timpul pentru o salata generoasa. Avem nevoie de energie si entuziasm pentru partea a doua a zilei-push bikeul din Bogaltin pana deasura Fantanii Babei. Nu am de ce sa ma mint. Poate fara bagaj as avea sanse sa urc o parte din dum pe bicicleta, insa acum voi ajunge sa imping mai mult decat sa pedalez. Ca atare incerc sa mut cat mai mult bagaj in si pe rucsac si sa usurez bicicleta, ca sa dovedesc mai bine pietrele si obstacolele drumului.


Pe urcarea asta ne prinde si a doua ploaie, din fericire una mica, deoarce norul a trecut tangential pe langa noi. De la Fantana Babii in 2 serpentine suntem salvati de un fost grajd unde tragem cat sa ne lamurim ce ganduri are norul ce vine dinspre Piatra Elisovei. Are ganduri de ploaie cu grindina, asa ca mai stam si aici ceva pana trece amenintarea principala.


Cam asta a fost mersul ultimelelor doua zile in care am incercat pe cat posibil sa ne strecuram printre ploi, inaintand putin si ramanand uscati in acelasi timp. Plecam intr-un final mai departe, doar ca sa ne oprim la intersectia dintre PR si TR si sa punem cortul ca adapost pentru o noua runda de ploaie  30 de minute mai tarziu iese soarele, strangem cortul si pornim spre Saua Prislop. Trebuie spus ca toata apa care musteste in jur a transformat padurile intr-o catedrala de verde crud, luxuriant, ce aduce mai repede a jungla decat a padure de foioase. Culegem niste leurda pentru pastele de diseara si iesim in saua Prislop unde hotaram sa ne si oprim, caci e loc bun de cort. In plus, din spate vine a cincea ploaie a zilei si ar fi bine sa nu ne inecam acum ca tiganul la mal.

Text: Mihaela
Track si date aici: https://www.strava.com/activities/2345022224

Privelistea la iesirea din cort, cu Godeanu si Tarcu inzapeziti in fundal.
Stejarul de langa stana. Contorsionati si modelati de vant e imposibil sa gasesti doi stejari identici. Intr-un fel sunt ca si oamenii din punctul asta de vedere.
Echipati si gata de plecare si cu toate hainele pe noi.
Umezeala din zilele anterioare transformata intr-o mare de nori iar in planul indepartat obiectivul pentru zilele urmatoare, prelungirea sudica din Godeanu.
Cu deschiderea pe care o are muchia cu Piatra Elisovei e probabil unul din cele mai estetice locuri din calatoria noastra de pana acum,
Pregatiti sa atacam coborarea spre Cornereva.
Capcane!
Panoramic
Moment de odihna si de incarcat bateriile, la propriu. Iar incarcatorul solar din imagine chiar isi face treaba. In conditii de expunere directa la soare incarca cam ca de la priza. Si e destul de fain sa stii ca ai o priza “verde” la purtator pe care poti sa o folosesti oriunde.
Inapoi pe bicicleta, la vale pe drumuri de iarba spre Cornereva.
Primavara perpetua. Daca la campie si in zonele mai joase copacii au inflorit demult pe aici abia acum e momentul lor.
Cu furia portocalie in livada inmiresmata.
Urmatoare urcare a zilei, dupa o prima repriza de ploaie ce ne-a prins in Cornereva.
La troita. In interval de 20 de minute de la soarele acesta idilica a urmat binenteles urmatoarea repriza de ploaie torentiala.
Dupa ploaie, cu pamantul mustind de apa si cu frunze abia inugurite in padurea de fag prin care urcam spre Saua Prislop.
Locul de cort din seara asta, deasupra Cernei, cu peretii ce strajuiesc crovurile in plan indepartat, intr-un loc adapostit de vant, Conditii ideale, minus ploaie ce a inceput la putin timp dupa ce am intrat in cort.

Herculane, Cornereva si Piatra Elisovei prin picaturi de ploaie.

Ziua 5 sau despre apa ca lubrifiant de lant

Pentru astazi se anuntau ploi. Multe si insistente. Cam dupa ora 11. Calculam ca avem o fereastra de vreme uscata dimineata, asa ca plecam mai devreme decat de obicei, sperand ca vom putea astfel minimiza dezastrul. Primii stropi apar dupa 30 de minute de invartit pedala. Dar efortul rotund ne mentine incalziti si moralul e sus. Ajuta si drumul pitoresc dintre Bozovici si Iablanita pe care pedalam acum. Imi pun in minte sa revin la un moment dat pe aici pe cursiera caci asfaltul e bun si verdele crud indeamna la planuri de viitor. Satele sunt mici si departate unele de altele si pe cand credeam ca am scapat si ajungem teferi si uscati in Iablanita se porneste potopul. Trag hainele de ploaie pe mine, haine pe care planuiesc sa le iau si in America de Sud si care astazi vor fi puse la grea incercare. Laolalta cu restul echipamentului de bicicleta. Stiu insa ca outfitul meu are o hiba, respectiv faptul ca nu am nimic cu care sa acopar incaltarile (un set de overshoes sunt pe lista de cumparaturi) si in cativa kilometri balta se instaleaza in adidasi. Incaltamintea cu membrana insemna ca nu intra nimic prin partea textila, dar poate intra pe filiera pantalon >> ciorap si evident, nici nu iese nimic, astfel incat, odata balta instalata, o sa o plimbi din varf si pana in talpa la fiecare invartire a pedalei. 


Rand pe rand, in fata ploii, cedeaza fiecare strat totusi antrenamentul de cursiera ne permite sa tinem un ritm bun, desi mersul la trena este exclus. Coborarea din dealul Cireagu este interesanta, cu apa scurgandu-se in valuri pe carosabil, tiruri, masini care improasca stanga dreapta si ceva panta pe care merg cu frana de mana trasa.In campie se indreapta vremea, mijeste timid chiar si soarele, dar inainte de Herculane mai inghitim un val de ploaie.


Aici oprim la gara ca sa ne evaluam optiunile: plecam acasa sau ne luam o nopte de cazare in statiune si mai ramanem in zona cu speranta de vreme buna pe joi-sambata. Alegem sa fim inisisteni, caci oricum ajungem rar prin zona si ne petrecem dupa-amiaza uscand haine pe calorifer si adidasi cu foenul. In a doua parte a zilei a plouat considerabil mai putin, total opus prognozei initiale, dar cum hainele uscate ramase erau doar cele pentru dormit, o pensiune cu caldura, dus cald, prize pentru incarcat electronice etc se impunea. Astfel, cel putin, ne creem perspective ideale pentru partea a doua a aventurii noastre prin Banat, respectiv pentru drumurile si potecile din Cernei-Mehedinti.

Cloaca Herculane.
Sfarsitul primei zile de peladat, dupa cateva ore de ploaie torentiala. Sincer, la cat de unde erau toate hainele pe noi puteam sa intram cu ele direct in apa calda, cel putin daca nu ar fi fost mirosul de sulf.

Track si date aici:
https://www.strava.com/activities/2334712775


Ziua 6 – Cu perseverenta pana pe Piatra Elisovei


Si astazi se anuntau ploi cam pana pe la ora 19. Insa din experienta zilei de ieri stiam ca nu va ploua toata ziua si aveam de gand sa ne strecuram cu tactica si rabdare printre reprizele de ploaie. Urmatoarele zile sunt dedicate zonei cu Cernei- Mehedinti, care desi nu mai e terra incognita precum Muntii Almajului din primele zile, e o zona in care revenim cu drag, mai ales primavara. 


Prima pe lista era Piatra Elisovei si am ales-o asa caci stiam din eperientele anterioare ca urcarea e pietroasa si apoi un plai inierbat, sanse minime deci pentu noroiul lutos experimentat in Sopotu Nou. Si la cat a plouat in ultimile 2 zile nu avem nicio urma de indoiala cu privire la existenta noroiului. Muntele musteste de apa si din Herculane pana in Cornereva (cam 30 de km) am prins 6 ploi. Ne-am oprit insa cu religiozitate la fiecare, caci tineam la hainele noastre uscate ca la ochii din cap. Dintre locurile de popas putem enumera o statie de autobuz si apoi un foisor din Herculane, un balansoar din Plugova, un restaurant numit Tatal si Fiul din Plugova, o baraca de muncitori de sub Cornereva si la final o casa parasita din Cornereva.

Dintre toate casa parasita a trezit cele mai multe ganduri si intrebari. Dupa mirosul de nelocuit, trandafirii salbatici crescuti in curte si lacatele ruginite am aproximat ca aici nu mai sta nimeni de mai bine de 10 ani. Si cand ploua si tu de adapostesti sub o aplecatoare, cu toata curtea in raza vizuala, nu poti sa nu te intrebi care e povestea casei: e parasita pentru ca au murit cei batrani, ori.poate s-au mutat mai la ses unde traiul e mai usor? Cum traiau, din ce isi castigau painea? Desi stam afara si toate usile sunt ferecate, casa miroase a abandon. Radu puncta corect ca desi fiecare casa locuita isi are mirosul ei, toate casele parasite miros la fel.
Urcarea pe Piatra Elisovei nu a fost usoara, caci drumul era in multe locuri rascolit de ploile recente si bicicleta grea ma facea parca sa urc cu frana de mana trasa. Dar totusi am impins mult mai putin decat m-am asteptat si am ajuns sus mult mai repede. In adancul nostru, de fapt, cred ca niciunul nu credeam cu adevarat ca vom iesi in culme in dupa amiaza asta.

Prin vant si sub un plafon de nori desi, spre Piatra Elisovei intr-un moment in care soarele ne-a zambit fugar.

Aici bate insa vantul si e frig. Vant nervos din laterala pe care nu stii daca sa te superi cand se infoaie mai sa te dea jos de pe bicicleta, sau de care sa te bucuri caci ususca pamantul. In orice caz dovedim gat dupa gat si norii care alearga deasupra noastra fac ca locurile sa para si mai interesante. Pedalam cot la cot pe drumuri de iarba, intrand si iesind din valuri de ceata umeda, bucurandu-ne de scurte momente de lumina si cautand un loc de cort pentru la noapte.  L-am gasit langa un mic bordei, cladirea lui oferindu-ne si un adapost binevenit pentru ultima scuturare de nori a zilei. Se anunta o noapte rece si sacul meu de puf e inca pe drum….

Track si date aici:
https://www.strava.com/activities/2334713531

Text: Mihaela.

Plecarea din Herculane, cu un singur scop pe ziua de azi, sa nu udam hainele uscate cu greu in ziua anterioara.
Prima pana si prima pauza de ploaie, pe drumul spre Cornereva.
Inca o ploaie, inca un adapost si Mihaela uitandu-se cu speranta spre bucatica de cer senin ce se vede in zare.
Urcand spre Piatra Elisovei.
Ultimele capite sunt coborate spre sat in timp ce iarba de anul acesta creste cu avant.
Inca o ploaie, inca un adapost, de data aceasta la una din multele case si catune parasite din zona.
Tuneluri de verdeata si stinghere raze de soare.
Dupa 4 reprize de ploaie pe ziua de astazi in sfarsit un pic de cer senin. Si da, inca avem hainele uscate.
Piatra Elisovei
In sfarsit in culme. In departare piatra Elisovei.
Ultima intalnire cu soarele pe ziua de azi.
In intrecere cu ploaia si cu intunericul pentru a gasi un loc de cort pentru seara asta.
Probabil unul din cei mai fotogenici stejari intalniti pana acum pe cararile pe care le-am strabatut pana acum

Semimaraton Brasov, cursiera, mtb si foculet intr-un singur weekend.

Saptamana ce tocmai a trecut am ramas fara masina (Mihaela a scris cateva ultime randuri despre Filoftea aici), asa ca de voie de nevoie a trebuit sa ne reconfiguram planurile pentru a ramane in jurul casei. Doar ca atunci cand jurul casei e format din imprejurimile Brasovului e putin greu sa te plictisesti:

Sambata dimineata, pozar la Semimaraton Brasov.

E frig. De fapt la ora 8 cand deschidem usa casei e frig si ud. E probabil cea mai friguroasa primavara de care am avut parte pana acum, si dupa cum estimam acum luni, inainte de sfarsitul lui Aprilie nu indrazneste nici un copac sa inverzeasca in Brasov. Aprilie a fost mai degraba un fel de Noiembrie, cu multe zile cu cer mohorat si cu temperaturi ce oscilau in jurul valorii de 10 grade si cu dimineti ce se apropiau constant de limita inghetului. Ultimul drum al Filofteii a fost si el cu putin racait de parbriz.

Bun o ora si ceva mai tarziu iese in cele din urma soarele mult promis si noi ne urnim din loc catre treptele lui Gabony pentru a incuraja si pentru a face poze concurentilor de la semiul de la Brasov maraton. A fost un motiv si o ocazie foarte buna pentru a testa noul aparat si trebuie sa recunosc ca ar fi fost ceva mai complicat sa fac acelasi set de poze cu vechiul Nikon. Bine, noul aparat e si el vechi de 5 ani de zile, dar la unele lucruri e mult in fata.

Iar din categoria gandurilor intre apasatul declansatorului si incurajatul oamenilor trebuie sa reconusc ca intr-un fel atmosfera de la concursurile de alergare cred ca e in continuare mai faina decat cea de la concursurile de bicicleta. Are in mare parte legatura cu viteza cu care se desfasoara totul, mai ales pe urcari ai tot timpul sa mai schimbi o vorba, sa mai spui o gluma sau sa faci haz de necaz. La bicicleta concentrarea e mult mai mare si cumva ai mai putin timp sa inregistrezi ce se intampla in jurul tau.

Celalalt gand ce mi-a venit in minte e legat de cat de diferit suntem intre noi si legat de faptul ca e greu sa gasesti un un calapod ideal. Mai inalti sau mai scunzi, cu picioare lungi sau cu spate mai lat, trasi prin inel sau bine facuti, cu zambetul pe fata sau cu agonia efortului intiparita la fel de adanc, venim in toate formele si dimensiunile. Iar sortarea pozelor nu a facut decat sa-mi confirme asta, la fel si certitudinea faptului ca nu e treaba deloc usoara sa treci prin cateva sute e poze pentru a elimina duplicate sau poze nereusite.

Claudia intr-o forma si cu un chef de zile mari.

Claudia intr-o forma si cu un chef de zile mari.

Mainile pe genunchi si zambetul pe fata.

Mainile pe genunchi si zambetul pe fata.

Dar cei de la Salomon un lift n-ar face si ei in loc de talangi.

Dar cei de la Salomon un lift n-ar face si ei in loc de talangi.

Postura perfecta.

Postura perfecta.

Baietii contempland efortul la bancuta.

Baietii contempland efortul la bancuta.

Atunci cand stii ca cel mai bun tricou pentru alergare e tricoul de bicicleta.

Atunci cand stii ca cel mai bun tricou pentru alergare e tricoul de bicicleta.

Selfie time.

Selfie time.

Popasul la carcelul vesel si campul de batalie in fundal.

Popasul la carcelul vesel si campul de batalie in fundal.

A7206016

Soarele tine cu cei nu foarte grabiti.

Soarele tine cu cei nu foarte grabiti.

Sambata dupa-masa, de la poze la saua cursierei:

Cum ziua e doar pe jumatate terminata ne strangem la ora 14 in formatie de 5, cu Suzi, Iustin, Dani si cu Mihaela pentru tura clasica si consacrata pana la Sfantu Gheorghe, de data asta completa- cu tot cu urcarea de la Sugas. Drumuri pustii, natura cu iz de primavara, clatite cu gem si un soare ce a dezmortit putin lucrurile la intoarcere si doua ore de invartit rotund pedala. Un rulaj ca la carte, nu pseudo-rulajurile de care ma simt si eu vinovat din cand in cand in care ajungi sa-ti scuipi plamanii dupa o ora si ceva. Finishul cu socializare la Andrei, Claudia si Miruna.

Soare in Bod cu croncanit de berze deasupra noastra.

Soare in Bod cu croncanit de berze deasupra noastra.

Fara trafic, pe urcarea spre Sugas.

Fara trafic, pe urcarea spre Sugas.

Rasfatul, dulciurile si clatita din Sfantu Gheorghe.

Rasfatul, dulciurile si clatita din Sfantu Gheorghe.

Lux in timpul rulajului.

Lux in timpul rulajului.

Duminica dimineata, de la cursiera la joaca cu MTB-urile.

Si astazi e tot frig si inorat, dar nu ne lasam si schimbam cursiera cu mtb-ul pentru o invarteala pe potecile din Postavaru. Cumva asta e varianta de backup pentru zilele in care nu ai chef sa pleci prea departe sau cand vremea se anunta instabila si trebuie sa recunosc ca nu e deloc o varianta nefericita. Iar in ritmul conversational de astazi cu Iustin, Suzi, Stefan si Edy iese o tura chiar reusita. Din categoria testelor am schimbat astazi 29er cu Simplonul vechi si trebuie sa recunosc ca mi se pare incredibil cat de faina poate fi bicla asta (ce e drept cu ceva upgrade-uri) dupa mai bine de 12 ani.

La o vorba si la o odihna dupa o urcare pe cinste.

La o vorba si la o odihna dupa o urcare pe cinste.

Verde crud de Stejeris.

Verde crud de Stejeris.

Merida vs Cube.

Merida vs Cube.

Incheiem ziua si weekendul in modul cel mai divers posibil, cu un foculet si cu clisa prajita, cu ceapa sfaraind pe paine si cu miros de fum in nari. E incredibil cat de multe amintiri trezesc unele experiente din copilarie si cat de bine sunt intiparite in cotloanele mintii. Si e suficient un miros, un sunet sau un gust ca sa te teleporteze zeci de ani in spate si sa faca o punte peste timp.

Pregatirea foculetului pentru prajitul clisei.

Pregatirea foculetului pentru prajitul clisei.

Masa campeneasca.

Masa campeneasca.

Amintiri din copilarie.

Amintiri din copilarie.

Ultima geana de lumina prin padurea ce a inceput sa revina la viata

Ultima geana de lumina prin padurea ce a inceput sa revina la viata

Sohodol, Poarta si Magura Branului in saua MTB-ului

Astazi s-a pornit un mic uragan dinspre sud, un uragan ce descurajaza complet orice idee de tura de cursiera sau de tura de drumetie care sa urce la inaltimi mai mari. In plus, gandul de a te sui din nou pe schiuri pentru o ultima tura de schi de primavara nu e deloc atragator, mai ales dupa o pauza de o luna si ceva.

Ca o paranteza saptamana ce a trecut m-am urcat pentru prima data sezonul acesta pe MTB, dupa mai bine de 4 luni de pauza. Din pacate cam atat duraeza iarna in Brasov si in timpul ce a trecut am redevenit in mod suprinzator destul de bun prieten cu schiurile. A ajutat si ca am avut cea mai tare iarna pe care am trait-o pana acum. Dar trecand peste asta, luni, cand m-am urcat din nou in saua MTB-ului si cand goneam la vale pe poteci cu un zambet pana la urechi am ajuns la concluzia ca nu prea exista termen de comparatie intre prima zi de schi dintr-un sezon si prima zi de MTB dintr-un sezon. La schi la prima coborare ajungi sa cauti prin cotloanele mintii pentru a-ti aduce aminte care e miscarea. La MTB gonesti oarecum inconstient cu viteza la vale, piscand fix cat trebuie franele si simtind sub tine cum musca caucicurile rotilor. Intr-o parte esti crispat si te gandesti la ligamentele incrucisate, in partea cealalta zbori la vale, poate un pic prea repede pentru prima coborare, cu un zambet pe fata si cu o placere egala cu ceea ce simti la schi un una din putinele zile a sezonului in care prinz pulverul perfect.

Bine pe masura ce trec zilele si intri mai adanc in sezonul de bicicleta senzatia se estompeaza putin dar cumva faptul ca ai tot timpul ceva nou de incercat si faptul ca ai o varietate de poteci in spatele case inseamna ca nu prea ai cum sa te plictisesti.Asa ca saptamana a continuat zi dupa zi in saua MTB-ului. Nici macar chemarea lui Alin pentru un ultim rasarit pe Postavaru nu a rezonat suficient de puternic. Asa ca dupa o saptamana de Postavaru ziua de sambata a fost dedicata in mod deloc suprinzator tot MTB-ului, tot in zona Rucar-Bran.

Traseul a fost facut pe genunchi in masina pe drumul spre Bran si pentru un traseu desenat pe genunchi a iesit surpinzator de fain. Mi se pare incredibil ca inca mai sunt poteci si muchii de descoperit in zona. Iar locurile si perspectivele descoperite astazi concureaza cu brio cu orice tura facuta in zona. Sunt locuri in care vom reveni cu siguranta si deja am ochit cateva locuri perfecte pentru o noapte petrecuta la cort la aventura din timpul saptamanii. Tot din categoria descoperirilor din timpul turei a fost si o varianta noua de coborat de pe Magura Branului spre Simon, integral pe trail si poteca interactiva. Si sunt convins ca daca e putina imaginatie e greu sa te plictisesti de variantele de ture de MTB pe care poti sa le crosetezi in zona.

Cum ar fi sa traiesti cu o astfel de priveliste in spatele casei?

Cum ar fi sa traiesti cu o astfel de priveliste in spatele casei?

Dupa ultima saptamna putem spune ca a inceput oficial sezonul de MTB. Zapada si noroiul au disparut aproape complet si in sfarsit ai pe unde sa te dai.

Dupa ultima saptamna putem spune ca a inceput oficial sezonul de MTB. Zapada si noroiul au disparut aproape complet si in sfarsit ai pe unde sa te dai.

Tot la deal pe una din muchiile ce urca srpre munte din Sohodol.

Tot la deal pe una din muchiile ce urca srpre munte din Sohodol.

Privind spre Crai.

Privind spre Crai.

DSC03530

Bucegiul dintr-o privire.

Bucegiul dintr-o privire.

"Si acolo este?"

“Si acolo este?”

Cadrul perfect al turei.

Cadrul perfect al turei.

Echiparea pentru coborare.

Echiparea pentru coborare.

Cateva ore mai tarziu, pe Magura Branului, inainte de o coborare de 500 de metri diferenta de nivel pana in Simon.

Cateva ore mai tarziu, pe Magura Branului, inainte de o coborare de 500 de metri diferenta de nivel pana in Simon.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

O zi de toamna in Hasmas, de la Covaci-Peter la Piatra Singuratica

Hasmas e un munte in care am ajuns rar, cumva cei 120 de kilometri pe care ii ai de condus pana aici sunt descurajanti atunci ai langa Bucegiul, Craiul, Fagarasul sau Ciucasul. Ultima tura pe aici a fost tot in toamna anului trecut, cu Mihaela, cand a reusit sa ratam cam orice coborare faina si sa facem un fel de inconjor al masivului trecand prin Trei Fantani.

De data asta in schimb avem temele facute si avem in plan atat urcarea pe varf cat si coborarea pe banda albastra de la cabana pana in Balan, coborare de care am auzit numai de bine. Plecam extrem de matinal de acasa cu aceleasi asteptari de cer senin si vreme perfecta. Pe cat imi place trezirea cu prima geana de lumina pe atat de mult e de regretat ora de lumina pierduta la final de zi, mai ales in zilele de weekend.

Termometrul oscileaza intre 1 si 2.5 grade pe tot drumul spre Balan, in stanga se vede zapada pe Harghita-Madaras si noi ne intrebam daca am ales bine destinatia pentru ziua de azi. Am deja in minte impinsul bicicletei prin zapada si noroi pe drumul spre varf si alunecatul ca sania de acolo la vale. Rasuflam usurati dupa ce facem dreapta spre Balan si dupa ce zarim in departare Piatra Singuratica si abruptul de sub varf, termometrul creste si el usurel pana la 6-7 grade pana cand plecam de la masina si soarele se arata din ce in ce mai puternic.

Urcarea spre Covaci Peter merge struna, vantul ne impinge de la spate. De aici in schimb mai vin si scurte portiuni de impins pana cand ajungem in zona de pasuni si platouri inalte de sub varf. In departare stancile din cheile Bicazului si Ceahlaul se suprapun intr-o perspectiva ce sugereaza un Yosemite in miniatura iar noi ne bucuram de o zi de toamna perfecta.

De noroi in schimb nu scapam caci zapada cazuta acum cateva zile s-a topit mai greu in zonele umbrite ale muntelui. Totul culmineaza cu o zona inainte de varf unde rotile bicicletei se incarca cu cel mai veritabil clei de campie. La fel de umede sunt si portiunile de traverseu iar combinatia de umezeala, noroi si pietre calcaroase iti dau impresia ca bicicleta se duce unde vrea ea. Asta mai ales dupa ce esti obisnuit cu potecile complet uscate din Postavaru din ultima perioada.

Pe varf e liniste si pace si luam o pauza lunga intr-un loc ferit de vant, privind cativa nori rataciti cum se perinda pe deasupra poienilor prin care trecusem cu putin timp inainte. Aici e loc fain de venit si de stat cu cortul, si la cum arata terenul sunt foarte curios sa ajung aici si la ski de tura iarna. Desi nu stiu ce imi doresc mai mult, zapada de schi de tura sau asfalt si poteci uscate pentru bicicleta. Combinatia ideala ar fi zapada buna de schi pe sus si asfalt uscat e jos dar stiu ca e cat se poate de improbabila.

De pe varf coboram spre cabana si dupa o pauza pentru o ciorba de fasole incercam sa ne mai invartim putin in zona in cautarea luminii perfecte si a cadrului perfect. Trebuie sa recunosc ca arata foarte bine cabana si Piatra Singuratica si avem parte si de cateva momente cu lumina perfecta atunci cand soarele se strecoara printre doua siruri de cer senin. Coborarea pana in Balan e si ea pe masura efortului de a ajunge pana aici, alterneaza portiunile abrupte cu radacini cu portiuni de flow. Culmea e ca e genul de poteca care iti da impresia ca se poate cobora integral pe bicicleta, chiar in momentul acesta ne mai da jos din cand in cand. Clar e de revenit si de incercat inca odata.

Track si date aici: https://www.strava.com/activities/1932706359

Admirand varful Hasmasul Mare pe drumul spre Covaci Peter.

Admirand varful Hasmasul Mare pe drumul spre Covaci Peter.

Soare de toamna si cer senin.

Soare de toamna si cer senin.

Pedaland printre zade ingalbenite.

Pedaland printre zade ingalbenite.

Privind spre Ceahlau si spre cheile Bicazului

Privind spre Ceahlau si spre cheile Bicazului

Doua sezoane in spate si inca plina de viata.

Doua sezoane in spate si inca plina de viata.

Photoshooting.

Photoshooting.

Pauza de pe varf.

Pauza de pe varf.

Photoshootingul de pe varf.

Photoshootingul de pe varf.

De aici aproape doar la vale pana la cabana.

De aici aproape doar la vale pana la cabana.

IMG_20181028_141011.jpg

Indiannersommer.

Indiannersommer.

Ora de aur.

Ora de aur.

Privind spre marele grohotis de Hasmas.

Privind spre marele grohotis de Hasmas.

Ora de aur.

Ora de aur.

Dejani, curmatura Bratilei si muchia Vacarea

Toamna asta nu a iesit deloc asa cum mi-am imaginat-o la final de vara, respectiv asa cum mi-o doream. Nu a fost rost nici de epice prin Apuseni, nici de lacurile oachese ale Retezatului, nici de MPC si nu pare sa fie rost, si nici macar de frunze galbene, caci la apogeul lor noi vom fi plecati prin Sicilia. Zilele sunt prea scurte pentru bicicleta dupa munca, diminetile prea reci pentru un MTB matinal, toamna vine inevitabil si octombrie cel frumos si calduros, desi abia a inceput, mi se va scurge printre degete. Sunt deja consolata si il tot pisez pe Radu la cap sa monteze trainerul. Si in acelasi timp sunt determinata sa smulg tot ce pot din putinele zile de weekend ramase pana ce ploile vor strica definitiv potecile. Asa ca dupa un maraton personal compus din Bucuresti+ tren + Zarnesti si culcat la ora 12 noaptea, nu ma vait cand alarma ceasului suna la 6.00. Dupa o cafea si ceva dulce incep sa si vorbesc si deja viata e frumoasa, afara e cald si placut, frunzele galbene sunt la datorie si noi mergem in Fagaras, prin locuri vechi si noi in acelasi timp.

Il avem alaturi de noi pe Laurentiu care ne promite o tura faina in Fagarasul estic cu o coborare noua pentru noi, pe Vacarea. Si urcarea e una mult-dorita, respectiv direct din Dejani spre Curmatura Bratilei. Nu stiu prea multa lume care sa se simta confortabil cu un carry bike de 600 m diferenta de nivel pe o poteca similara cu Valea Cerbului, dar pe noi nu ne deranjeaza. Avem multe asemenea sectiuni sub picioare (si sub umeri), ne-am facut ucenicia pe alte vai neumblate din Fagaras, astfel incat, atunci cand se termina drumul pe la 1500 m si trebuie sa ne dam jos pe biciclete si sa le punem pe rucsac, o facem aproape mecanic.

Urcarea e curata, fara jnepeni, arbusti si copaci care sa incurce si cele doua ore de efort vor fi rasplatite inzecit cand veti pedala pe traseul de creasta al Fagarasului. Chiar daca poate nu e cea mai maiestuoasa zona, poteca e numai buna pentru MTB, suficient de tehnica, suficient de antrenanta, suficient de abordabila (din a treia sau a patra incercare pentru mine). In final ma simt bine pe bicicleta, o cunosc, o inteleg si in scurte momente o simt ca pe o extensie a mea. Pacat ca la primavara vom reveni la aceeasi relatie de mortal-combat pe care o avem la inceputul fiecarui sezon.

Insa pana una alta baietii se opresc des la poze si eu profit de asta pentru a merge in ritmul meu, fara sa ma grabesc sau sa fiu grabita. Ma apropii in invartit de pedale de Crai si cand ajung la punctul de belvedere de dupa Berevoescu fac o pauza prelungita, trantita in iarba, absorbind soarele si frumosul prin toti porii.

Dupa Comisul ne lasam pe mana lui Laurentiu si descoperim cu aceasta ocazie o coborare foarte frumoasa pe Vacarea, cu cateva scurte portiuni mai tehnice/ inclinate, insa in mare parte un drum placut si rapid de pamant. Dar si muchia e lunga si pana sa incepi sa cobori, mergi kilometri buni fara sa piezi prea multa diferenta de nivel, coborand scurt si recuperand mai tot pe gaturi abrupte.

In partea inferioara a muchiei toamna e instalata confortabil si padurea radiaza de galben si rubiniu atunci cand soarele se anina prin frunzele sale in drumul sau spre apus. Timing-ul este perfect, caci finalul de zi ne gaseseste deja in sat, pedaland spre masini si desi eram dotata la mine cu o frontala si un far de bicicleta, am reusit sa scoatem toata tura pe lumina, in ritm confortabil de mijloc de toamna. Imi doresc sincer o re-editare la vara, in iunie, cand o sa fie ziua lunga, alaturi de pinguini.

Text: Mihaela
Track si date aici.

La inceputul urcarii dinspre Dejani cu padurea imbracata in straie de toamna.

La inceputul urcarii dinspre Dejani cu padurea imbracata in straie de toamna.

Curmatura Bratilei in departare cu push-bike-ul de rigoare.

Curmatura Bratilei in departare cu push-bike-ul de rigoare.

Punem bicla in spate si trecem in modul de drumetie. Greutatea din spate oricum nu depaseste greutatea unui rucsac de 15-16 kilograme, mai complicat e cu strecuratul prin locurile in care poteca e ingusta.

Punem bicla in spate si trecem in modul de drumetie. Greutatea din spate oricum nu depaseste greutatea unui rucsac de 15-16 kilograme, mai complicat e cu strecuratul prin locurile in care poteca e ingusta.

Greutatea din spate oricum nu depaseste greutatea unui rucsac de 15-16 kilograme, mai complicat e cu strecuratul prin locurile in care poteca e ingusta. Noroc ca aproape toata urcarea e cat se poate deschisa.

Greutatea din spate oricum nu depaseste greutatea unui rucsac de 15-16 kilograme, mai complicat e cu strecuratul prin locurile in care poteca e ingusta. Noroc ca aproape toata urcarea e cat se poate deschisa.

In caldarea superioara, inainte de iesirea in creasta. Sub noi poiana prin care pedalam acum 2 ore si ceva.

In caldarea superioara, inainte de iesirea in creasta. Sub noi poiana prin care pedalam acum 2 ore si ceva.

Soare, vreme si voie buna.

Soare, vreme si voie buna.

Un Fagaras mai domol.

Un Fagaras mai domol.

Single trail-uri inguste ce ne pun la provocare pe drumul spre Berevoescu.

Single trail-uri inguste ce ne pun la provocare pe drumul spre Berevoescu.

Plaiuri mioritice.

Plaiuri mioritice.

Bicicleta cu care m-am dat o buna parte din toamna, veche de 16 ani. O bicla cu care am descoperit ca imi place chiar destul de mult sa ma dau.

Bicicleta cu care m-am dat o buna parte din toamna, veche de 16 ani. O bicla cu care am descoperit ca imi place chiar destul de mult sa ma dau.

Moment de odihna.

Moment de odihna.

Cristal de toamna.

Cristal de toamna.

Pedaland pe langa refugiul Comisul, inainte de a ne lasa spre Vacarea.

Pedaland pe langa refugiul Comisul, inainte de a ne lasa spre Vacarea.

In departare Craiul si Zarnestiul dar poteca noastra coteste din nou spre nord spre varful Vacarea.

In departare Craiul si Zarnestiul dar poteca noastra coteste din nou spre nord spre varful Vacarea.

Verde-galbui de inceput de toamna.

Verde-galbui de inceput de toamna.

Inapoi in campie, pe ultimii kilometri pana in Sebes.

Inapoi in campie, pe ultimii kilometri pana in Sebes.

MPC 2018, din postura de fotograf

E o postura care nu e simpla deloc, mai ales atunci cand ajungi acasa si trebuie sa treci prin cateva sute de poze. Dar atunci cand vremea e perfecta si atunci cand participa incredibil de multi oameni cunoscuti e parca pacat sa nu mergi pe traseu si sa incurajezi lumea, eventual sa incerci sa imortalizezi acolo o amintere ce poate fi pentru unii importanta. Chiar ma gandeam ca in locul medaliilor de finisher de la concursuri eu unul as prefera cateva poze reusite din diferite puncte de pe traseu. Iar dupa o vara intreaga in care am fost in postura de fotografiat pe la diferitele concursuri de bicicleta pe la care am fost e frumos sa trec si in partea cealalta a lentilei.

Povestea zilei a fost cat se poate de simpla, plecat de dimineata, urcat spre saua joaca, blestemat focusul automat care facea numai ce voia el, trecut pe focus manual, apasat declansatorul pana cand s-a incins cardul, coborat inapoi spre Zarnesti, urcat spre Coltii Chiliilor, facut din nou poze pe bucata faina de dinainte de Zarnesti, facut o plimbare pe dealurile dinspre Poiana Marului unde ruginiul padurii si-a intrat in drepturi, urcat inca odata spre Coltii Chiliior, facut din nou poze cu sfarsitul de zi si coborare pana in Zarnesti, festivitatea e premiere, socializare cu oameni pe care ii vedem prea rar si inapoi in Brasov.

O zi intreaga petrecuta pe munte, de la rasarit pana la apus, cu culori de toamna si cu poteci faine si de bicileta, cu multa energie faina si cu multe zambete. Iar in timp ce urmaream ce fain alearga oamenii pe poteca ce coboara de la Coltii Chiliilor mi-am zis ca o sa trebuiasca sa mai ajung si eu odata pe aici din postura de participant. Pana atunci in schimb invartim roata bicicletei in zilele de toamna ce au mai ramas din anul acesta.

Ceva mai multe poze in alumul de pe google photos sau cel de pe facebook.

Dimineata pe racoare, cu un Crai imbracat in straie e toamna in fata.

Dimineata pe racoare, cu un Crai imbracat in straie e toamna in fata.

DSC_0294.jpg

Daca va intrebati care e postura de alergare a celor care vin pe primele locuri.

Daca va intrebati care e postura de alergare a celor care vin pe primele locuri.

In aer.

In aer.

DSC_0446.jpg

Sir indian

Sir indian

DSC_0745.jpg

DSC_1012.jpg

DSC_1117.jpg

Inapoi spre Zarnesti.

Inapoi spre Zarnesti.

Balan, pe aceasi pozitie ca in urma cu 3 ore.

Balan, pe aceasi pozitie ca in urma cu 3 ore.

DSC_1299.jpg

Poteci faine si chef de alergat.

Poteci faine si chef de alergat.

Biciclistii apreciaza alergatorii.

Biciclistii apreciaza alergatorii.

Poteci perfecte.

Poteci perfecte.

Inca putin.

Inca putin.

DSC_1578.jpg

Un colt de liniste pe dealurile dinspre Poiana Marului.

Un colt de liniste pe dealurile dinspre Poiana Marului.

Schimb de perspective.

Schimb de perspective.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

Rosia Montana, Geamana si Rosia Poieni – Apuseni partea a doua

Lumina ma trezeste inaintea ceasului desteptator si desi peste noapte a fost chiar cald, focul jucaus din vatra ma cheama imperativ. Radu pare ca a dormit si el bine, chiar daca s-a trezit din ora in ora sa mai puna lemne si sa intretina jarul. In fata cafelei asortata cu niste eugenii cu multa crema sintetica de cacao, dimineata se anunta minunata. De fapt intreaga zi, mai ales ca in fata ne stau locuri noi de descoperit.

Natura moarte si totusi cu culori cat se paote de fascinante.

Natura moarta si totusi cu culori cat se poate de fascinante.

Bicicletele ne conduc repede, prea repede parca spre Mogos si cum e prea devreme ca sa coboram in sat pentru aprovizionare, ne propunem sa ajungem diseara musai in Rosia Montana. Asa ca dupa ce ma interesez la unul din localnicii din zona de un izvor, caci suntem cam pe sponci cu apa, luam in piept, voiniceste, o panta serioasa de iarba si pamant ce ne va duce din Poienile Mogos pana in saua dintre cele doua varfuri Geamana. Push bike-ul e interupt de un frumos drum de iarba, pe curba de nivel, numai bun de clatit ochii inainte de a reintra in padure, padure din care mai iesim abia cand ajungem la coada lacului. Fotografii am vazut o multime pe internet si asteptarile sunt setate. In astfel de momente insa cred ca reflectia e mai importanta decat a surpinde intr-o noua imagine culorile ireale de pe luciul apei.

Daca nuantele de caramiziu, azur ori grafit ar fi un dar al naturii, ar mai fi ceva, dar ele sunt exact viceversa: darul nostru otravit oferit naturii, dar si oamenilor locului, pe care i-a dezradacinat… o apa. Sau poate un regim ? Oamenii nu sunt ciresii si visinii ce raman de voie ori de nevoie pe loc, golasi chiar si acum in final de vara- marturie a realitatii ce se ascunde in spatele apei careia ii dam ocol. Oamenii se salveaza intr-un final, nu construind garduri de nuiele in calea sterilului, ci plecand. Insa e doar o salvare aparenta, caci interiorul lor ramane uscat precum copacii pe care ii vedem stingheri si pudici pe maulul lacului. Pentru putinele familii ramase pe loc, turla bisericii este un barometru al nivelului lacului si ma intreb sincer ce asteptari au oamenii de aici. Cum vad ei viitorul?

De pe alta planeta.

De pe alta planeta.

In urma cu 43 de ani.

In urma cu 43 de ani.

In urcarea noastra spre cariera de la Rosia Poieni gasim si alte case abandonate, cea cu numarul 312 starnindu-mi interesul. O casa cu trei incaperi si prispa, cu poteca de access napadita de vegetatie si poarta scunda ce se deschide dintr-o miscare. Panze de paianjen, miros de vechi, usi inchise, oameni plecati, povesti ce se vor adanc ingropate in uitare, asa cum casa se ingroapa anotimp dupa anotimp sub arbustii si copacii ce castiga teren luna de luna. Natura va gasi mai mereu o cale sa supravietuiasca. Intrebarea e daca reusim sa ne salvam pe noi. Si daca meritam salvarea asta.

Dupa ce trecem de coada lacului si privim la apa rosie ce se scurge constant inspre fosta vatra a satului, incepem sa castigam diferenta de nivel si pauzele de urcus ni le petrecem infruptandu-ne din roadele naturii. Caci aici, mai sus, departe de cupru si cianuri cresc meri gustosi si nuci crude, cu pielita fina si alba, si doar norii de ploaie ne dau dusi de sub pomii cu bunatati, nu inainte de a lua cate ceva si la pachet, respectiv in buzunarele tricoului de ciclism.

Panta se inaspreste, suprafata de rulare devine provocatoare si eu ma tin in trena lui Radu pana terminam urcarea. Tura asta nu declipsez preventiv, ci doar in ultima clipa. O sa imi iau cateva cazaturi stupide de pe loc, dar a ramane clipsat pare sa aduca un plus de eficienta si vreau sa incerc. Ma simt bine pe bicicleta dupa o vara de de MTB si imi pare foarte trist ca in maxim o luna se termina sezonul. Cat ii asteptam pe Pinguini sa vina, incepe sa ploua si ne ascundem care cum putem sub cativa copaci tineri.

Ploaia vine, ploaia trece, ploaia revine si noi pedalam spre adancimile carierei de la Rosia Poieni si apoi spre uzina de prelucrare a cuprului de pe Dealul Piciorului. Suntem la o aruncatura de bat de Rosia Montana si ajungem la fix cat sa prindem magazinele deschise inainte de pauza de pranz….Sau ma rog, nu stiu daca e pauza de pranz, sau program scurt de sambata, cert este ca pentru noi pranzul a trecut de ceva vreme si acum suntem pregatiti sa recuperam. Mai ales Radu, care nu poate sa gandeasca si vreo 20 de minute nu face decat sa manance orice ii cade in mana. Asa apetit de sfarsitul lumii nu am mai vazut demult. Dupa ce fiecare e multumit cu aprovizionarea facuta si burtile sunt puse la cale, o luam din loc, la deal, intr-o noua urcare ce ne va duce deasupra Rosiei.

Spectrul ploii ne urmareste in continuare si stim cu siguranta ca in seara asta avem nevoie, imperios, de un adapost deasupra capului. Prindem marcajul CR spre Detunata Goala si ne ies in drum cateva case. Cat timp eu si Vali inspectam o proprietate parasita si declaram ca o putem face locuibila cu un minim de efort, Radu e mai descurcaret si aranjeaza cu un localnic sa dormim in fanarul lui. Eh, asta nu suna rau, nici macar pentru mine, care sunt alergica la fan. Dar asta doar vara. Acum fanu-i uscat si doar mirosul mai aminteste de caldurile si zilele pline de august. Omul ne ofera cu drag gazduire si noi dam la schimb vreo doua ore de cules prune pentru tuica. O ora sambata seara si una duminica dimineata, asa, ca inviorare. Nici nu vreau sa ma gandesc cata munca inghite gospodaria imensa cu 15 vaci, 1 taur, 7 vitei, pruni, meri si alte acareturi. Pentru batrana casei e de neconceput ca noi avem timp sa si lucram si in egala masura sa si umblam brambura pe coclauri. Cum Vali e cel mai copt dintre noi, pleaca cu draga inima in misiune de reconciliere si dupa vreo ora si ceva se intoarce cu tuica, suc de rosii, branza, galusti cu prune. La ce bun ca noi deja mancaseram si stateam deja tolaniti in fanar…Pentru o galusca cu pruna prajita in ulei, ca pesmet nu mai era, mai e intotdeauna loc.

Scandurile din care e cladit fanarul nu sunt lipite una de alta, tocmai pentru a lasa aerul sa circule si fanul sa respire. Prin fantele acelea subtiri privesc albastrul noptii. Fanul s-a tasat sub mine, stau intr-o gaura si cand ma intorc pe o parte sau pe alta respir vara si iarba si flori. Prietenii imi dorm alaturi, fiecare in coconul lui, fiecare cu visele lui si noaptea se scurge pe langa noi, cu putina ploaie, cu putin frig, vestind alte nopti de toamna, mai reci si mai umede, ce vor sa vina.

Dimineata, ceasul suna la 6.30. Cam devreme pentru noi, dar pe de-o parte avem drum lung in fata si pe de alta parte, nu putem sa ne dam arama pe fata cand oamenii se scoala de la 5.00. Incepem ziua cu putin crossfit si mai culegem un sac si jumatate de prune, iar pe la 9 o luam din loc in directia Detunata Goala. Ziua e inchisa, plafonul de nori e jos, lumina e neinteresanta, asa ca si pauzele de poze sunt putine si mergem cu scurte regrupari destul de intins pana in Bucium. Aici Radu continua pe off- road spre Zlatna, noi ceilalti continuam pe asfalt spre Pasul Bucium, Zlatna si apoi revenim la masina. 50 de kilometri de asfalt care se scurg repejor. Imi e putin rau de ziua de astazi, epica merita terminata pe coclauri si zilele scurte de toamna cer ture zi-lumina, dar Apusenii ne astepata pentru o revenire cu frunze galbene in octombrie.

Text: Mihaela.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1861355299
https://www.strava.com/activities/1861359233

Trezirea de dimineata, dupa o noapte petrecuta la foc. A se observa lemnele asezate la indemana pentru a reaprinde focul la fiecare ora si un pic.

Trezirea de dimineata, dupa o noapte petrecuta la foc. A se observa lemnele asezate la indemana pentru a reaprinde focul la fiecare ora si un pic.

Mic dejunul campionilor si cafeaua ce mai avea putin pana la a da in foc.

Mic dejunul campionilor si cafeaua ce mai avea putin pana la a da in foc.

Pentru doza zilnica de cofeina luati dupa voi o oala de 7 lei.

Pentru doza zilnica de cofeina luati dupa voi o oala de 7 lei.

Contempland urcusul spre varfurile Geamana.

Contempland urcusul spre varfurile Geamana.

Tipic pentru Apuseni.

Tipic pentru Apuseni.

Deasupra lacului de acumulare de la Rosia Poieni.

Deasupra lacului de acumulare de la Rosia Poieni.

Uneori si materialele cedeaza, expresia lui Cristi nu reflecta de nici un fel reactia initiala. Iar cadrul a rezistat cu brio pana la sfarsitul turei.

Uneori si materialele cedeaza, expresia lui Cristi nu reflecta de nici un fel reactia initiala. Iar cadrul a rezistat cu brio pana la sfarsitul turei.

DSC_9880.jpg

Surele cu acoperis de fan din Apuseni, din pacate pe cale de disparitie.

Surele cu acoperis de fan din Apuseni, din pacate pe cale de disparitie.

DSC_9911.jpg

Coboram spre Rosia Montana.

Coboram spre Rosia Montana.

Sura care ne-a fost adapost pentru urmatoarea seara.

Sura care ne-a fost adapost pentru urmatoarea seara.

De dimineata, inainte de culesul prunelor, incercand sa gasesc o incadrare mai fericita a patului inmiresmat.

De dimineata, inainte de culesul prunelor, incercand sa gasesc o incadrare mai fericita a patului inmiresmat.

Miros de vara pus la pastrare.

Miros de vara pus la pastrare.

Din nou la drum, spre Detunate.

Din nou la drum, spre Detunate.

DSC_9976.jpg

Intr-un colt de rai.

Intr-un colt de rai.

Inapoi la 1200 de metri inainte de o lunga coborare spre Zlatna.

Inapoi la 1200 de metri inainte de o lunga coborare spre Zlatna.

In departare, Buces-Vulcan.

In departare, Buces-Vulcan.

Batranete boala grea.

Batranete boala grea.

DSC_0012.jpg

La imbinarea dintre fronturi.

La imbinarea dintre fronturi.