Category Archives: mtb

IMG_20170805_090006

Epica de vara, din Azuga pana in Iezer si retur, peste munti pe poteci faine

De multe ori ma intreb de ce ma antrenez, pentru ce sunt toate momentele de suferinta (de cele mai multe ori placuta) in care trebuie sa strangi din dinti si trebuie sa impingi pedale, pentru ce sunt toate trezirile matinale sau dardauitul la coborare seara, pentru ce lupta cu kilograme si pentru ce urmaritul cifrelor de putere si a timpilor pe Strava. O parte e clar satisfacerea propriului ego, pentru a-ti arata ca esti in stare si ca poti iesi la concursuri inaintea altora. Pe de alta parte e si pentru felul care te simti pe bicicleta atunci cand esti in forma, atunci cand nu te trag in jos kilogramele si atunci cand ti se pare ca poti sa zbori la deal.

Si poate nu in ultimul rand toate orele de suferinta placuta din antrenamente sunt si pentru a face posibile ture ca cea de mai jos, atunci cand intr-o zi lunga de vara poti ajunge departe, strabatand munte dupa munte. Fara antrenament astfel de ture fie ar fi imposibile fie ar implica mult mai multa suferinta nejustificata. Si da, e fain sa stii ca poti strange 2000 de metri diferenta de nivel seara dupa munca sau ca poti sa sari 3 munti intr-o zi lunga de vara.

Iar acum revenind la povestea turei planul era cat se poate de simplu, sa incercam sa traversam Bucegiul, Iezerul si o parte din Fagaras, pe biciclete, cu un bagaj minimalist, cu dormit la inaltime, totul in 2 zile lungi de weekend si un pic.

Drumul spre Batrana

Luminile din Azuga, la 1500 de metri sub noi, sub un cer acoperit de stele. Chiar si telefonul poate sa scoata ceva in conditiile astea...

Luminile din Azuga, la 1500 de metri sub noi, sub un cer acoperit de stele. Chiar si telefonul poate sa scoata ceva in conditiile astea…

Doua frontale serpuiesc agale prin noaptea nemiscata de vara pe platoul Bucegiului. E suprinzator de cald si tot ce se aude e scrasnetul cauciucurilor pe poteca si gafaitul nostru in vreme ce invartim pedalele. La cerdac intunericul ne invaluie, in timp ce peste drum acele Morarului se vad clar in lumina puternica a lunii, cu cateva stele ratacite deasupra. La 1500 de metri sub noi luminile din Azuga sunt singurul semn vizibil de civilizatie, iar momentul pare putin ireal, caci nu de multe ori ai ocazia sa pedalez pe munte in mijlocul noptii. Poate exceptie fac momentele din ProPark sau 7500 cand de voie de nevoie esti pus in situatii asemanatoare. Spre deosebire de ProPark si 7500 de data aceasta chiar avem la noi toate cele necesare pentru o noapte cat se poate de confortabila la refugiul de la Batrana loc din care maine dimineata speram sa luam un azimut spre Iezer, peste munti.

Dupa cerdac si dupa o scurta portiune de carry bike ne lasam spre culmea Batrana iar gravitatia ne aduce fara prea mare efort la refugiu, unde schimbam luminile oraselor de pe valea Prahovei cu cele ale satelor de pe culoarul Rucar-Bran. Lupta cu jnepenii de dinainte de refugiu e uitata repede in timp ce ne bagam repede in sacii de dormit si ne bucuram de cina frugala la mijlocul noptii, la 2300 de metri inaltime.

Peste munti, spre Iezer

Dimineata ne trezim destul de tarziu dupa efortul din seara de dinainte iar atunci cand iesim din refugiu soarele e deja de mult timp pe cer si a inceput deja sa arda cu putere iar ziua se anunta cat se poate de incinsa. Deocamdata nici un nor nu se arata pe cer, noi strangem lucrurile si pornim la vale spre Moeciu, incepand ziua cum nu se poate mai bine, cu coborarea spre Saua Strunga si de aici mai departe spre Moeciu. E cu siguranta una din cele mai faine poteci pentru rotile MTB-urilor, una din coborarile in care se combina cat se poate de bine partea tehnica, cu privelistea si cu pitorescul.

In Moeciu luam masa de dimineata la magazinul comunal si plecam mai departe spre Cheile Gradistei Fundata unde avem parte de un mic intermezzo cat se poate de ciudat pe un pump-track instalat pe traseul de biathlon de catre cei de la complex. Dupa ce ne plictisim de joaca si dupa ce imi dau seama cat mai am de invatat la capitolul tehnica pornim mai departe pe traseul de la 4 Munti spre Cheile Dambovicioarei, si de aici mai departe spre Rucar contabiliZand pana acolo si o baie intr-un rau rece de munte pentru un Dani doborat de caldura si o masa de pranz ca la carte, cu ciorba de fasole si cu bere. Din Rucar lasam din nou civilizatia in spate si urcam spre Muchia Pleasa.

Modul perfect de a incepe dimineata.

Modul perfect de a incepe dimineata.

Deasupra Iezerului se strang nori intunecati ce anunta o ploaie de vara, cerul incepe sa maraie iar noi incercam sa ne grabim pentru a scapa neudati. In departare se vede Bucegiul, de unde am plecat de dimineata, si el amenintat de proprii nori de ploaie. Spre Leresti in schimb cerul se vede mai putin amenintator iar de pe varful Capitanului avem aproape de doar de coborat.

O ora mai tarziu stam pe trotuar in fata supermarketului din Leresti infulecand amandine, piersici, alune in timp ce incercam sa aranjam mancarea pentru urmatoarea zi si jumatate in rucsaci. Problema cea mai mare la astfel de ture e sa nu ramai fara energie caci numarul de calorii arse dupa atat de multe ore in sa nu e de ici de colo. Sunt probabil pe undeva pe la 4000-5000 de calorii arse pe zi, in plus fata de cele 2000 si ceva de care ai avea nevoie in mod normal.

Cealalta problema cu mancarea o descoperim o ora mai tarziu, dupa ce ne luam un spate rucsacii burdusiti cu cele 10000 de calorii pentru ziua de duminica, si anume ca 10000 de calorii carate in spate dupa o zi intreaga petrecuta deja pe bicicleta duc la posterior de ciclist extrem de nefericit. Solutia e un seatbag in care sa poti sa pui o parte din greutate dar noi am plecat fast and light din Brasov, doar cu rucsacei mici, lucru pe care aveam sa-l regretam putin mai sus.

Cand ajungem la barajul de la Leresti creasta Iezerului norii de ploaie inca mai zabovesc pe creste, iar pe masura ce urcam pe forestier ne dam seama ca a turnat ceva prin zona. Reusim sa ne strecuram prin cele cateva picaturi sporadice iar atunci cand iesim in din padure norii se risipesc si avem parte de un apus pe masura. De aici in schimb mai avem ore bune de pedalat in fata, sub aceasi luna care ne lumineaza calea dar cu luminile din Campulung sub noi.

Singura diferenta e oboseala stransa in ultimele 24 de ore, si posteriorul care protesteaza vehement din cauza greutatii din spate. Dani incearca solutii extreme, cum ar fi cea a ciclistului semi-nudist ce pedaleaza fara bazon sub clar de luna, varianta ce are sorti de izbanda mai mici decat varianta ciclitului seminudist ce impinge bicicleta prin locuri prin care ar putea sa pedaleze pentru a-si cruta posteriorul.

Urcarea se lungeste si e aproape 11 noaptea atunci cand ajungem la Crucea Ateneului si zarim in vale frontalele lui Dani si ale Roxanei cu care planuiam sa ne intalnim seara la lac. Coboram mai repede (cazul lui Dani) sau mai precaut (cazul meu) si ajungem in curand langa lac, mai stam putin de vorba, mancam din caloriile grele carate in spate, ne spalam si intram la somn in sacii de dormit, sub cerul liber, dupa una din cele mai lungi zile din vara aceasta, cu 110km si peste 3000 de metri diferenta de nivel.

Varful Rosu, Oticul si o baie in Pecineagu

Into the wild.

Into the wild.

Vremea ramane senina si linistata peste noapte iar rasaritul soarelui il admiram ridicati pe coate din caldura sacilor de dormit inainte de a bifa a doua tura de somn. Oboseala din ultimele doua zile se simte, micul dejun e cat se poate de imbelsugat (pentru a face rucsacii cat mai usori) iar plecarea noastra deloc matinala incepe o sesiune destul de serioasa de carry-bike pentru a iesi din caldare, urmate de alte scurte sesiuni pana pe Varful Rosu.

Norii incep sa se stranga spre Fagaras, noi cand facem push-bike la vale, cand mai stam si pe biciclete dar ajungem in cele din urma destul de repede in Curmatura Oticului. Si desi planul initial includea trecerea in Fagaras norii de ploaie si bateriile descarcate ne fac sa incercam sa dibuim coborarea din Curmatura spre Lacul Pecineagu. Dupa o prima portiune de smocuri de iarba mari reusim sa gasim si poteca si cand pe bicla, cand pe langa coboram cu viteza spre lac.

Intre timp cerul s-a inegurat complet spre Fagaras dar pe malul Pecineagului inca mai arde soarele puternic din mijlocul zilei in timp ce ne iese in drum un golfulet numai bun pentru o pauza de pranz imbinata cu o pauza de scaldat. E greu de descris in cuvinte cat de bine a mers baia in Pecineagu dupa aproape doua zile prin munti pline de efort si transpiratie. Divin e putin spus si mi-e greu sa-mi imaginez un loc mai fain pentru inot decat apa incredibil de curata si de calda a Pegineagului, cu culmile estice ale Fagarasului deasupra capului si cu nori de furtuna in departare. Si cu ocazia asta cadem de acord ca o baie intr-un lac de munca e un ingredient aproape necesar pentru orice tura epica.

Cand ne urcam din nou pe biciclete ne simtim ca noi si moralul e la cote maxime, mai ales caci mai avem de sarit doar o mica muchie pentru a ajunge din nou in locuri familiare si in civilizatie. Singura problema e ca pe drumul pe care am coborat in urma cu 2 ani la Propark s-au plantat intre timp puieti si e din nou rost de carat bicicleta in spate pe fostul forestier. Partea buna a lucrurilor e ca avem parte de zmeura din plin si de o coborare nesperat de fain spre Plaiului Foii, locul in care se termina partea e aventura si incepe partea de rulaj pentru a recupera masina lasata in Predeal.

In loc de incheiere

Sunt convins ca peste ani tura de mai sus o sa ramana in memorie ca una din turele de referinta pentru vara ce tocmai a trecut si la fel de sigur sunt ca tot efortul, toate trairile si toate locurile vazute in cele doua zile si jumatate nu se pot compara cu experientele din timpul unui concurs ce ar fi putut sa umple weekendul. La fel de convins ca o astfel de tura nu e deloc usor de repetat caci sunt destul de greu de aliniat forma fizica, vremea buna, timpul disponibil si poate cel mai important un partener de tura suficient de nebun sa zica da cu 2 zile inainte la un astfel de plan. Si da, pentru ture e genul acesta are tot sensul din lume sa te antrenezi.

Track si date aici:

Panta de cu multe grade, vorbit la telefon si tinut echilibrul, binenteles nici o problema pentru Dani.

Panta de cu multe grade, vorbit la telefon si tinut echilibrul, binenteles nici o problema pentru Dani.

Luminile din Azuga, la 1500 de metri sub noi, sub un cer acoperit de stele. Chiar si telefonul poate sa scoata ceva in conditiile astea...

Luminile din Azuga, la 1500 de metri sub noi, sub un cer acoperit de stele. Chiar si telefonul poate sa scoata ceva in conditiile astea…

Miezul noptii, luna plin si ajunsul la casa noastra pentru seara acasta, refugiul de la Batrana.

Miezul noptii, luna plin si ajunsul la casa noastra pentru seara acasta, refugiul de la Batrana.

Dimineata, gata de plecare, si in departare punctul in care vrem sa ajungem pana diseara, Iezer-Papusa.

Dimineata, gata de plecare, si in departare punctul in care vrem sa ajungem pana diseara, Iezer-Papusa.

Coborand cu spor spre saua Strunga.

Coborand cu spor spre saua Strunga.

Modul perfect de a incepe dimineata.

Modul perfect de a incepe dimineata.

IMG_20170805_094859.jpg

Poarta Carpatilor.

Poarta Carpatilor.

Intermezzo de exersat tehnica de pump-track.

Intermezzo de exersat tehnica de pump-track.

Racorirea de la mijlocul zilei.

Racorirea de la mijlocul zilei.

In departare Bucegiul, locul de unde am plecat cu cateva ore in urma.

In departare Bucegiul, locul de unde am plecat cu cateva ore in urma.

Ultima geana de lumina si risipirea norilor de ploaie pe Portareasa. De aici au mai fost inca aproape 2 ore de pedalat prin noapte, din nou sub clar de luna dar de data aceasta cu un posterior revoltat de greutatea carata in spate.

Ultima geana de lumina si risipirea norilor de ploaie pe Portareasa. De aici au mai fost inca aproape 2 ore de pedalat prin noapte, din nou sub clar de luna dar de data aceasta cu un posterior revoltat de greutatea carata in spate.

Aglomeratie mare la lacul Iezer, si rasaritul ce mergea admirat din sacul de dormit.

Aglomeratie mare la lacul Iezer, si rasaritul ce mergea admirat din sacul de dormit.

O noua zi.

O noua zi.

In departare muchiile sudice ale Fagarasului.

In departare muchiile sudice ale Fagarasului.

Intr-acolo?

Intr-acolo?

Poza de echipa inainte de a incepe sa caram bicicletele la vale pe prima parte a coborarii spre Curmatura Oticu.

Poza de echipa inainte de a incepe sa caram bicicletele la vale pe prima parte a coborarii spre Curmatura Oticu.

Ride Iezer.

Ride Iezer.

IMG_20170806_122557.jpg

Into the wild.

Into the wild.

In cautarea potecii de coborare din Oticu, pe principiul o poteca nu poate sa fie prea departe de o stana, fie ea chiar si parasita.

In cautarea potecii de coborare din Oticu, pe principiul o poteca nu poate sa fie prea departe de o stana, fie ea chiar si parasita.

O baie dupa 2 zile de transpiratie, nepretuita.

O baie dupa 2 zile de transpiratie, nepretuita.

Aproape de sfarsitul turei, cu Craiul ridicandu-se semet deasupra noastra.

Aproape de sfarsitul turei, cu Craiul ridicandu-se semet deasupra noastra.

DSC_3500

Sfarsitul verii din Octombrie, explorand locuri noi in Hasmas

Azi Oktosommer-ul ajunge la apogeu. +20 de grade si soare intreaga zi. Mergea un weekend in Apuseni, sunt sigura ca padurea arata acum genial pe acolo, dar in weekend avem program cu familiile, asa ca ultimul weekend prelungit cu potential de epice se prescrie pentru primul weekend prelungit pe MTB de anul urmator. Ramanem pe langa casa, dar evadam totusi o zi in terra incognita (pentru noi): Hasmas. Un masiv nou, in care am ajuns o singura data la trekking cu Andrei si Claudia si pentru care ne-au deschis curiozitatea Ioana si Catalin Cretu intr-o tura limitrofa prin Cheile Bicazului. Atunci am aflat de 3 Fantani si alte sate ascunse in munte si legate doar de asfalt de un simplu drum de pamant.

Radu s-a ocupat de planificare. Eu am vazut doar traseul. Ceva de +70 de kilometri, in mod cert prea mult pentru o zi scurta de toamna.

Incepem tura cu o urcare spre Pasul Covaci-Peter. Drumul nostru forestier se insoteste cu Oltul pe de-o parte si cu peretii suprinzatori de stancosi ai Hasmaului pe partea cealalta. Din cate imi dau seama, culmea principala are un abrupt stancos si unul impadurit, ce speram noi sa fie si ciclabil. Cum pedalez eu domol la deal, ma gandesc ca la un moment dat ar fi interesant de facut o tura de-a lungul Oltului, cu cartea lui Geo Bogza in mana. Cand mergi prin Campia Romana, sau chiar pe Valea Oltului, iti vine cumva greu de crezi ca raul acela lenes, dar puternic in felul lui, de a ajuns sa sape un defileu intreg, este cateva sute de kilometri mai sus un mic paraiasi. Iar acum, cand mergi pe langa el, insotindu-i apele ce salte jucause din piatra in piatra, nu i-ai prezice nici pe departe viitorul glorios si forta de a strabate muntii. Dar e ca in viata…Cand pasim in lume avem teoretic, cu totii, sanse egale, dar doar putini ies cu adevarat din multime.

Pasul Covaci-Peter e presarat cu cateva case si o bisericuta mica de lemn. In rest pasiuni si vaci. Cat pleaca Radu sa inspecteze bisericuta, imi fac din bicicleta spatar, din rucsac saltea si ma las mangaiata de soarele amiezii. Sunetul ritmic al talangilor e cat pe ce sa ma adoarma, dar nu cred sa fi facut mai mult de 10 kilometri pe ziua de azi, asa ca las acest dolce far niente pentru alta data si pornesc pe urmele lui Radu, pe o urcare arida ce imi aminteste de Obcinele Giumalaului si care ar trebui sa ne conduca ocolit, mai aproape de varful Hasmas. Dupa o alta ora de pedalat si vreo 30 de minute de pauza foto cu Cheile Bicazului, ce se vad dintr-un unghi foarte interesant

Dupa vreo 20 de kilometri pedalati, vin deja primele ganduri de a reconfigura traseul si gasim pe harta o posibila solutie (sa ocolim pe un traseu marcat cu PA Muntele Rotund). Din pacate, ajunsi la fata locului, poteca de altfel extrem de promitatoare si ciclabila, este impracticabila datorita cazaturilor dispuse la intervale regulate de cativa metri. Cand a venit primul val de racire in Romania, la inceputul lui octombrie, s-a lasat nu doar cu ploi, ci si cu vant puternic, vant ce aparent a facut ravagii in multe zone de culme, lasand copaci intregi cazuti in dezordine si blocand multe poteci din munti. Asa ca revenim la intersectia de trasee din Poiana Alba si prindem un drum de iarba, ce ne va duce in final in BA spre Paraul Oii. De acolo, pe un marcaj PR, pe o urcare sustinuta, dar majoritar ciclabila reusim se iesim intr-o sa inalta de unde vom cobori spre Trei Fantani.

E cam ora 16.00 cand suntem in sat, si daca drumul care apare pe harta si ar duce spre Poiana Alba nu ar fi de fapt o albie de rau, ne-am risca sa urcam cei 600 m diferent de nivel intr-o ora, ca mai apoi sa tinem culmea principala a Hasmasului si marcajul BR. Dar ne pierdem rapid speranta, caci varianta asta nu pare ciclabila la deal, si alegem drumul mare, ce ne va purta ocolit in Poaiana Tarcau. Desi eram siguri ca pedalam pe varianta buna, la un moment dat, dupa o exploatare, ramura pe care ne gaseam noi (mereu cea mai mare) moare subit intr-o albie de rau si ne trezim impingand bicicletele la deal, intr-o cursa cu noaptea. Ajungem in final in Poiana si de acolo in Balan fara sa aprindem frontalele si la intoarcere spre casa cumpar din Balan o paine cinstita cu cartofi ce va sfarsi la paine prajita pe discul de fonta, unsa cu unt si innobilata cu o telemea veche de oaie, mancare de sculati mortii din mormant, de pofta!

Cu siguranta e de revenit in Hasmas, la MTB sau chiar pe schiuri de tura, la iarna, caci abia ce ne-am asezat putin in peisaj si ne-am construit niste repere. Nimic mai mult.

Traseu: Balan-Pasul Covacipeter (BA)- Saua Medias- Poiana Mediasului de Jos -Saua Lodui (CR)- Ciofronca-Tunzaria- Poiana Alba (BR)- Paraul Oilor (BA)- Culmea lui Paleu- drum 3 Fantani (PR)- drum forestier Trei Fantani-Poaiana Tarcau-Balan (CR)
Track si date: https://www.strava.com/activities/1239267372
Text: Mihaela

De dimineata, cu un Hasmas surprinzator de stancos in fata.

De dimineata, cu un Hasmas surprinzator de stancos in fata.

In Covaci-Peter, aproape de locul de unde ar trebuie sa plece si Oltul langa care am crescut.

In Covaci-Peter, aproape de locul de unde ar trebuie sa plece si Oltul langa care am crescut.

Spre Hasmas!

Spre Hasmas!

DSC_3472.jpg

Marcajele din Hasmas, pentru ca timpii sunt complet redundanti....

Marcajele din Hasmas, pentru ca timpii sunt complet redundanti….

Cea mai inedita perspectiva asura Cheilor Bicazului de care am avut arte pana acum, cu un Ceahlau in planul indepartat.

Cea mai inedita perspectiva asura Cheilor Bicazului de care am avut arte pana acum, cu un Ceahlau in planul indepartat.

Un fel de Yosemite de Romania

Un fel de Yosemite de Romania

Locuri numai bune de pedalat.

Locuri numai bune de pedalat.

Ultimele nuante de toamna.

Ultimele nuante de toamna.

Odihna, pauze si poze. Pauze pe care aveam sa le regratam putin mai inainte.

Odihna, pauze si poze. Pauze pe care aveam sa le regratam putin mai inainte.

DSC_3500.jpg

Ultmele raze de soare la iesirea din Trei Fantani, inainte de mini-balaureala catra poiana Trocau.

Ultmele raze de soare la iesirea din Trei Fantani, inainte de mini-balaureala catra poiana Trocau.

Ultima geana de lumina si promisiunea ca vom reveni cat e curand din nou prin zona.

Ultima geana de lumina si promisiunea ca vom reveni cat e curand din nou prin zona.

DSC_3527.jpg

DSC_3371

Clabucetul Taurului, Culmea Sorica, Susai si Pietricica, in saua mtb-ului

Saptamana de vara din Octombrie e abia la inceput, si dupa ce in urma cu o zi am admirat abruptul vestic al Bucegiului de pe dealurile din zona Bran-Moeciu astazi e momentul sa schimbam unghiul si sa ne mutam pe culmile impadurite din Neamtului si Baiului. Singura speranta e ca iarna ce si-a facut de cap in urma cu o saptamana, frigul si vantul sa nu fi scuturat prea tare frunzele padurilor de fag din zona.

De data aceasta suntem in formatie extinsa, cu Cindy si cu Nico si cu plan de invartit prin pe forestierele si pe potecile din zona Predeal – Azuga. Iar daca ieri ritmul a fost mai de relaxare si de facut poze astazi ceva imi spune ca pedalele vor vrea sa stranga si ceva kilometri si ceva diferenta de nivel pana la sfarsitul zilei. La asta ajuta pe de o parte si traseul care se desfasoara in mare parte prin padure, cu puncte rare de belvedere si cerul cenusiu si mohorat care ne insoteste cam pe tot parcursul zilei.

Pe de alta parte chiar daca sunt putine locurile de belvedere sunt cat se poate de spectaculoase, cum ar fi cel de pe Clabucetul Taurului unde ajungem la fix pentru a prinde unul din putinele momente in care soarele ne-a suras din plin. Asa ca luam o pauza mai lunga, facem poze, deslusim peste drum toate detaliile abruptului Prahovean, acum in varianta de pereti de stanca intercalati cu vai inca acoperite de zapada cazuta in urma cu o saptamana. E fascinant cand stai sa te gandesti prin cate din locurile respective ne-au dus pasii in ultimii ani si cat de multe amintiri avem legate de fiecare vale zarita in departare, unele din ele deja sterse, unele din ele amestecate. Iar amintirile si experientele respective au transformat muntele amenintator si impresionant din primele ture intr-un loc familiar si cunoscut. Iar dintre toate activitatile doar alpinismul vine cu o rezerva aproape inepuizabila de aventuri si de provocari.

Dar revenind la povestea zilei dupa ce soarele intra intre nori, noi ne straduim sa ne dam jos de pe Clabucetul Taurului, negociind initial o poteca plina de cazaturi ce se transforma intr-un traseu marcat (punct albastru) pe care chiar e foarte distractiv de coborat pana in Azuga. De aici ne asezam din nou la urcare pe Valea Cazacu si mai departe spre Muchia Urechea dupa care pe sub varf pana in locul in care te lasa gondola.

In Azuga lucrurile se misca pentru MTB, au aparut mai multe variante de trasee e coborare, s-au amenajat ceva poteci iar noi avem norocul sa nimerim pe una din ele atunci cand coboram inapoi spre DN pe muchia Sorica si care se confunda in parte cu poteca turistica. E un flow trail care ne pune zambetul pe buze si care ne face sa ne gandim daca mai urcam odata cu gondola pentru a mai face coborarea. Lasam in schimb planurile pentru a exersa tehnica de downhill pentru vara urmatoare si pornim inapoi spre Susai, de unde mai prindem o coborare scurta, dar faina spre Valea Azugii, incheind ziua cu bucla faina spre poiana stanei din Pietrica si ajungem la fix inapoi inainte e lasarea intunericului ce vine din pacate din ce in ce mai repede.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1231767765

Pregatiti de asaltul partiei Cocosul, varianta prin invaluire.

Pregatiti de asaltul partiei Cocosul, varianta prin invaluire.

Sus-jos, sus-jos, prin paduri de fag ingalbenite.

Sus-jos, sus-jos, prin paduri de fag ingalbenite.

Privind peste drum spre Bucegiul cu cusma.

Privind peste drum spre Bucegiul cu cusma.

Unii pedaleaza, altii cara, fiecare dupa preferinte pe bucata abrupta ce urca spre Clabucetul Taurului.

Unii pedaleaza, altii cara, fiecare dupa preferinte pe bucata abrupta ce urca spre Clabucetul Taurului.

Panorama zilei.

Panorama zilei.

DSC_3385.jpg

Un fel de adio iarna si paduri colorate. Cel putin pana anul ce urmeaza.

Un fel de adio iarna si paduri colorate. Cel putin pana anul ce urmeaza.

Pe serpentine, pe punct albastru, spre Azuga.

Pe serpentine, pe punct albastru, spre Azuga.

Sa tot faci carry-bike prin astfel de paduri.

Sa tot faci carry-bike prin astfel de paduri.

Padurile de fag din Baiului, inainte de a prinde coborarea pe culmea Sorica.

Padurile de fac din Baiului, inainte de a prinde coborarea pe culmea Sorica.

DSC_3437.jpg

Coborarea turei, poteca foarte frumoasa ce coboara pe culmea Sorica, acum pregatita si cu ceva contrapante.

Coborarea turei, poteca foarte frumoasa ce coboara pe culmea Sorica, acum pregatita si cu ceva contrapante.

DSC_3202

O zi de toamna cu paduri ruginii si zapada, intre Bucegi si Crai

Zilele de toamna in care padurea innebuneste cu adevarat, zile in care totul e cuprins de ruginiul fagilor sunt cate se poate de putine in fiecare an. De obicei frigul ori un vant turbat rezolva rapid ultima explozie de culoare inainte de monocromul iernii. E drept, dupa ruginiul fagilor urmeaza galbenul mestecenilor cu ale lor frunze incapatanate urmat de auriul zadelor din Bucegi, dar totusi parca cel mai aprins si mai spectaculos e tot rosul padurilor de fag. Sunt zile in care nu are sens sa te grabesti nicaieri si in care e mai bine sa incerci sa absorbi cat mai bine frumusetea si culorile din jur. Nu de alta dar pana la urmatoarea scurta izbucnire ai de asteptat mai bine de un an.

Iar anul acesta iarna si-a bagat si ea putin coada pentru a modifica putin cromatica, deoarece zapada cazuta in urma cu o saptamana a hotarat sa mai zaboveasca in zonele inalte, dand astfel fundalul perfect pentru spectacol. Si cum sunt putine locuri in Romania care se pot compara ca deschidere si ca privelisti cu dealurile din zona Bran Moeciu, e usor de intuit care a fost destinatia. Practic cu un efort minim, intr-o jumatate de ora poti fi pe culme, cu Bucegiul prabusiundu-se peste tine, iar atunci cand se schimba lumina nu ramane decat sa schimbi dealul si culmea, iar muntele care se pravaleste nu mai este Bucegiul, ci Craiul.

Noi pentru dimineata alegem culmea lunga care coboara spre Simon, cu un Crai in care urmele de zapada se topesc vazand cu ochii pe masura ce inainteaza ziua. Sunt locuri prin care n-am ajuns pana acum, dar multumita lui Laurentiu nici nu e nevoie de prea multe momente de cautat poteca si de orientare. Doar pauzele de poze ne fac sa ne deplasam in ritm de melc turbat si cu o mica ingrijorare in suflet pentru momentul in care vor trebui sortate toate fotografiile.

In schimb schimbarea ajunge incet- incet si in varful culmilor, unele fanare sunt abandonate, altele reparate, drumuri noi apar in unele locuri in vreme ce alte poteci sunt cuprinse de paragina si de cazaturi. E normal, dar stam si ne gandim ca sunt sanse destul de mari ca sa traim ultimii ani sau ultimile decade ale unui mod de viata stravechi, iar schimbarea e probabil mult mai vizibila prin ochii lui Laurentiu care colinda dealurile astea de ceva vreme.

Pe seara vine momentul sa schimbam locul de joaca si ne indreptam spre Magura Branului spre care gasim o urcare suprinzator de curata si de pe care reusim sa ne dam jos pe o potec la fel de surpinzator de faina. Soarele e la apus atunci cand ajunem deasupra Simonului, fix in fata noastra Bucegiul acoperit de zapada se inalta semet, un batran cu un catel trec pe langa noi indreptandu-se spre o casa batraneasca cocotata pe culme in timp ce din vale rasuna, in cel mai dulce stil romanesc, o manea care care strica tot zen-ul momentului. Schimbarea e, din pacate, in aer.

Intrarea pe muchia lunga care coboara spre Simon.

Intrarea pe muchia lunga care coboara spre Simon.

Pedaland cu Craiul inca acoperit de zapada in fundal.

Pedaland cu Craiul inca acoperit de zapada in fundal.

Perspective.

Perspective.

DSC_3156.jpg

DSC_3159.jpg

Perspective

Perspective

Momente numai bune de lancezit si de fotografiat.

Momente numai bune de lancezit si de fotografiat.

Rural.

Rural.

DSC_3198.jpg

Elvetia? Nu, doar Bucegi!

Elvetia? Nu, doar Bucegi!

DSC_3204.jpg

Liniste si pace.

Liniste si pace.

DSC_3216.jpg

Poteci faine si privelisti pe masura.

Poteci faine si privelisti pe masura.

Pe gaura cheii.

Pe gaura cheii.

Privind inapoi spre depresiunea Brasovului.

Privind inapoi spre depresiunea Brasovului.

De aici doar la vale.

De aici doar la vale.

Muchii si planuri.

Muchii si planuri.

In postura de capitan al capitei.

In postura de capitan al capitei.

Ultimele raze e soare.

Ultimele raze e soare.

DSC_3035

Transvulcan, Varful Straja si traseele Lupilor si Balo

Pentru ultima zi in Valea Jiului am ales un traseu mai scurt, astfel incat sa fim siguri ca nu ne prinde noaptea ca in primele 2 zile :). Inca de cand am plecat de acasa ne-a intrigat drumul marcat ca “Drumul Roman”, drum ce pleca din Vulcan, sarea muntii si iesea mai sus de Targul Jiu. O traversare nord-sud iesea din discutie, insa drumul ne usura mult munca de planificare: drum pana intersectam culmile estice ale Valcanului si de acolo directia Straja.

Imediat ce parasim drumul national si ne incadram pe judeteanul spre Pasul Vulcan asfaltul se transforma in niste placi de beton de cand lumea si la fiecare curba ma astept sa ne mutam cu totul pe drum de tara. Mare imi este insa supriza cand ne trezim langa o parcare ce deserveste un telescaun nou, iar de aici totul se schimba. Dalele se pierd sub asfaltul perfect ce invita mai repede la cursiera decat la MTB. In ignoranta mea, habar nu aveam ca aici este un telescaun , pardon, o telegondola si incep sa ma intreb care e rostul ei si ce anume deserveste. Aveam sa aflu dupa primele serpentine cand incep sa apara din senin indicatoare cu panta de 21%. Asa ceva numai pe la Campina si Breaza am mai vazut :). Pe piciorul imediat urmator in dreapta mea se vede clar Straja, destinatia zilei de azi, ce cu ajutorul asfaltului de fata devine chiar si mai aproape. Borna de pe stanga promite inca 2 kilometri pana in Pasul Valcan. O nimica toata, chiar daca ii ducem din indicator de 21% in indicator de 19% si tot asa. Inca nu stiu daca as razbi urcarea aia pe cursiera sau nu. Strava spune ca pe km 2 al urcarii, panta medie a fost de 12%, iar pe km 3, de 15%. In unele serpentine ma jur ca ma intrebam cu au turnat asfalt si masinile mai vechi ce veneau pe pe contrasens coborau in frana de motor. In Pasul Vulcan dam de cateva cladiri si niste stalpi vechi de telescaun. Aparent statiunea asta fantoma se bazeaza exclusiv pe telegondola, iar ca partie s-a folosit in sezonul 2014/2015 fix drumul asfaltat pe care am urcat noi (vezi aici).

Pasul Vulcan nu e insa nici pe departe sfarsitul urcarii, caci in fata noastra se vede clar pamblica neagra a drumului cum urca pana hat in cer, pe niste versanti golasi si innierbati spre punctul de maxima altitudine al drumului, la granita judetelor Hunedoara si Gorj. Urcam si noi pana acolo, doar ca sa cautam un loc ferit de vant in care sa facem o pauza. Aparent am terminat nesperat de repede cu urcarea pe ziua de astazi si doar 200 m diferenta de nivel ne mai despart de Varful Straja. In teorie, ca practica ne arata ca lucrurile stau altfel. Mai intai mai coboram 100-150 m sub pas, ca apoi sa parasim drumul cu totul si sa facem un carry bike responsabil, fix pana in spatele celui mai inalt telescaun de la Straja. Metrii se aduna greu, caci nu e nici urma de poteca pe unde am ales noi sa urcam, asa ca navigam printre pietre, smocuri de iarba si tufe de merisoare. Noroc cu sistemul de fixat bicicleta pe rucsac pe care l-am descoperit intamplator in Fagaras si cu care pot sa imi odihnesc ambele maini prin rotatie.

Pe varful Straja mai pregetam putin, caci fata de zilele urmatoare s-a schimbat putin peisajul. Mai vedem doar o bucatica mica din Retezat, Tulisa ne apare insa in fata cap-coada, iar in dreapta, Parangul e ca o carte deschisa cu toate varfurile mai importante vizibile clar in ziua senina de toamna.

Punem hainele pe noi si pornim spre Straja, exclusiv pe drumuri de pietris. La schi la Straja ajungem rar (o data la 2-3 ani), dar la fiecare vizita mai apare cate un telescaun, cate un lac, cate o instalatie, semn ca domeniul schiabil creste. Doar statiunea ramane in aceeasi harababura si tiganie generala, cu cel mai trist urs din judetul Hunedoara inchis intr-o cusca de 2/2 si transformat intr-o mascota nedorita a unei statiuni fara cap si fara coada, o tiganie daca e sa ma intrebati pe mine…

Din Straja pleaca si 2 trasee de tip single trail spre telegondola din Lupeni. Caci da, vechiul telescaun de 2 picioare, incet, molau si ruginit s-a transformat si el intr-o telegondola precedata de un drum ingust, niste parcari in noroi si un fel de arc metalic de dinainte de ’90 pe care a ramas doar inscrisjul “domeniu de agrement”.

Coborarea pe Traseul Lupilor merge cum merge, avand in vedere ca e o coborare la prima vedere si in jumatate de ora ajungem jos la masina. Radu a reinviat dupa 2 zile in care a fost fara chef si fara energie si acum pleaca sa mai dea o urcare pe asfalt si o coborare pe celalat traseu, pe Baloo, eu multumindu-ma sa il astept la masina, profitand de o ora de soare si caldura, delicii din ce in ce mai rare in toamna ce vine.

Cine stie, poate acum ca am realizat ca Retezatul nu e asa departe de Brasov, poate vom mai ajunge pe acolo, iarna ori vara, pe schiuri sau la trekking. Mai sunt inca multe coltisoare de explorat in taramul acela cu ochi albastri, asa cum isi facea singur reclama la intrarea in parc.

Text: Mihaela
Track si date aici: https://www.strava.com/activities/1210587124

Invartim din greu pedalele spre pasul Vulcan, pe drumul proaspat refacut.

Invartim din greu pedalele spre pasul Vulcan, pe drumul proaspat refacut.

Si de aici incepe, vreme de 4 kilometri drumul zaboveste in jurul unei medii de 15%.

Si de aici incepe, vreme de 4 kilometri drumul zaboveste in jurul unei medii de 15%.

Momente in care te bucuri ca esti totusi pe MTB si ca ai rapoarte suficiente pentru a urca astfel de pante.

Momente in care te bucuri ca esti totusi pe MTB si ca ai rapoarte suficiente pentru a urca astfel de pante.

Drumul ireal de bun si mult sub noi locul din care am plecat, localitatea Vulcan.

Drumul ireal de bun si mult sub noi locul din care am plecat, localitatea Vulcan.

Inca putin pana in pas.

Inca putin pana in pas.

Adapost de vant si momente de odihna.

Adapost de vant si momente de odihna.

Pe varful Straja, cu pasul Vulcan in prim plan si cu creasta Parangului in departare, dintr-un unghi din care nu am mai vazut-o pana acum.

Pe varful Straja, cu pasul Vulcan in prim plan si cu creasta Parangului in departare, dintr-un unghi din care nu am mai vazut-o pana acum.

Pedale la inaltime.

Pedale la inaltime.

Unul din cele doua trasee amenajate de curand la Straja, frumos, provocator si foarte fain aranjat.

Unul din cele doua trasee amenajate de curand la Straja, frumos, provocator si foarte fain aranjat.

DSC_3042.jpg

Tot la vale.

Tot la vale.

DSC_2981

Ride & Hike in Valcan si un pic din Oslea

Fascinatia mea cu Creasta Oslei dateaza dintr-un februarie cu multa zapada, in care am petrecut 3 zile la Straja si o ultima zi pe coclauri, urcand spre Oslea. Doar urcand, caci obiectiv vorbind nu aveam timp sa inchidem bucla pe creasta si sa mai si conducem spre Bucuresti. Aveam in picioare o pereche de schiuri pe care reusisem sa le rup in pulverul de la Straja cu o zi inainte, asa ca aceasta zi a fost incomoda atat la urcat, cat si la coborat. Totusi imi amintesc inca profilul urcarii si acum pare numai buna pentru o coborare pe 2 roti. Mai problematic e cum parcurgem noi toata creasta cu bicicletele in spate. Nu cei 3-4 kilometri ma pun pe ganduri, ci profilul crestei- o Piatra Craiului mai mica. Mai mica e clar, probabil si mai domoala, dar un singur cablu sau un singur horn de-ar fi, e suficient. Radu deseneaza pe Strava un traseu posibil, traseu ce incepe cu un drum de 5km, cu 10% panta medie. Deja ma uit circumspect la planul de azi…

Dormim langa masina, la iesirea din Campul lui Neag, la o margine de forestier ce urca abrupt. L-am gasit la lumina farurilor si incep sa ma intreb daca asta o fi si forestierul nostru caci profilul se potriveste. Aveam sa aflam dimineata ca nu era, dar nici al nostru nu era departe. Ca si in celelalte dimineti e frig, insa acum incepem sa urcam de la kilometrul 0 al turei, urcare constanta, pe un drum bine pregatit pe care este evident ca se coborara lemne de la o exploatare aflata mai sus. Serpentinele curg una dupa alta, si noi inaintam spre soare. In primul loc deschis facem pauza de regrupare si las primele raze ale zilei sa imi usuce tricoul ud. Cei 5 kilometri se apropie cu pasi repezi si incep sa ma intreb ce urmeaza. Ajungem la exploatarea forestiera, unde ne intampina doar un caine galagios. Drumul insa continua mai departe, initial pe o curba de nivel ciclabila, doar ca sa urce sustinut, pe un grohotis marunt inca 200 m diferenta de nivel. Desi este zi de weekend locurile sunt pustii, si cand iesim din padure impingand cu spor la biciclete, constantam ca sunt si batute de vant. Ne intampina doar versanti cu iarba galbena si cu tufe colorate de afine trecute. Doar verdele funzelor de merisor rezista inca si bobitele rosii ne fac cu ochiul chiar si de la firul ierbii. Nu rezistam tentatiei si facem o pauza mai lunga pentru cules. Peste ele au dat deja primele friguri, ce le-au indulcit considerabil. Gustul lor acrisor de peste vara s-a schimbat si acum sunt doar racoritoare si crocante, inca bune de asortat la o ciocolatica aparuta din cine stie ce buzunar.

Amandoi suntem complet iesiti din forma. Doar Radu ce isi mai pune mintea cu pantele de iarba, caci eu cedez repede lupta si ma pun sa imping bicicleta. Culmea Valcanului, desi ciclabila, e un sus-jos, cu urcari abruptele, la care trebuie asortate o pereche de picioare odihnite. Dar la aceast final de sezon noi ne simtim (si suntem) grasi, obositi dupa o vara intreaga si intristati la gandul iernii. Daca de vreo bruma de performanta fizica nu e rost, macar sa savuram locurile si sa ne bucuram de valurile de padure ce incep sa isi schimbe culorile. Arcanu si Varful Nedeilor sunt singurele repere importante.

Pentru pauza de masa cautam un loc ferit de vant si il gasim in Saua Nedeilor, unde traseul coboara destul de mult, pana pe la 1482 m. Padurea e chiar langa noi, ne-am putea retrage cat ai zice “drum”, daca l-am si gasi….Amandoura ne pare evident ca in saua asta trebuie sa ajunga un drum, dar nici urma de el. Timp pentru Oslea nu mai avem, insa hotaram macar sa mergem pana la baza urcarii, caci acolo se vedea o stana, si la orice stana ajunge un drum.

Asa ca impingem si caram bicicleta, caci nu e tura de MTB de aventura fara aceste doua ingrediente. Radu abordeaza urcarea frontal, nagivand printre tufe de merior, eu aleg curba de nivel, pe care gasesc pana la urma chiar si poteca. Marcajul face pauze mari in toate zonele cu iarba si revine cand in drum ne apare vreo piatra. Stam fata in fata cu creasta Oslei si fascinatia ramane. Azi nu e din nou ziua potrivita, dar am sa revin, intr-o alta iarna si intr-o alta toamna, sa imi satisfac curiozitatea. Oslea, Magura Codlei si alte cateva avanposturi atipice in munti de altfel uniformi iti atrag privirile si iti cheama pasii. Profile de creste ce sfideaza orientarea din imprejurimi si se aseaza cumva perpendicular, vrand parca sa atraga privirile asupra lor si in acelasi timp sa dovedeasca faptul ca din accidente naturale si exceptii se naste frumosul.

Parasim bicicletele la baza urcarii si pornim pe jos spre stalpul indicator aflat 200 m mai sus de noi, pe Coada Oslei. Nu avem lant la noi sa legam bicicletele macar una de alta, dar cum toata ziua nu am dat de picior de om, stanele sunt coborate, ne indoim ca la acest final de zi, va trece cineva pe aici. Urcam domol pana la aproape 1900 m altitudine si ne lasam putin mai jos de creasta pentru a ne adaposti de vant. Peste drum de noi se vede Retezatul Mic, iar in planul urmator Retezatul Mare cu Vacarea, Custura si Papusa. Spre Valea Jiului Valcanul si Tulisa merg paralel, iar in spatele nostru continua sinuoasa creasta Oslei, iar peste ea se vad clar culmile inalte ale Godeanului. Locuri in care ajungem rar…prea rar.

Revenim la biciclete si de acolo, tot cu ele de coarne, la stana. Radu spera sa gaseasca un drum bun, care sa ne serveasca ca “lift” pentru o incercare ulterioara de a traverse creasta Oslei, carand bicicletele dupa noi, insa acest lucru este exclus. Drumul nostru bun din golul alpin se transforma intr-un sleau lat si plin de pietre si lastaris cazut, de indata ce intram in padure. Coboram totusi cu spor pe el, pierzand diferenta de nivel foarte rapid. Daca nu se iveste nimic neprevazut, astazi reusim sa terminam tura pe lumina. Ultimii kilometri sunt destul de buni, prin niste mici chei umbroase si iesim pana la urma in asfalt, mai aproape cumva de Campusel, decat de Campul lui Neag.

Nu pentru ca am fost noi vrednici, ci pentru ca am scurtat pana la urma tura, am mai prins si o ora de lumina, suficienta cat sa ne instalam cortul, sa stragem lemne si sa aprindem un foculet care macar sa coloreze noaptea intunecata de octombrie, daca de incalzit, nu prea reuseste…

“În orice caz,
Mai aruncaţi ceva în el,
Nişte vreascuri,
Nişte vieţi.

Că, uite, a şi început să pâlpâie
Pe feţele noastre,
Făcându-le frumoase şi urâte,
Făcându-le noapte şi zi,
Făcându-le anotimpuri şi ani.” (Marin Sorescu, Focul sacru)

Text: Mihaela
Track: https://www.strava.com/activities/1208835535

Maine este ultima zi prin aceste locuri si vom ramane in Valcan, mergand insa in capatul sau cel mai estic.

Urcam cu spor prin racoarea diminetii pe forestierul proaspat refacut ce urca spre creasta.

Urcam cu spor prin racoarea diminetii pe forestierul proaspat refacut ce urca spre creasta.

In departare creasta Oslei, in fata Retezatul Mic si in dreata Retezatul.

In departare creasta Oslei, in fata Retezatul Mic si in dreata Retezatul.

Privind peste drum.

Privind peste drum.

Pedalam cu spor spre creasta Oslei.

Pedalam cu spor spre creasta Oslei.

Plinul de merisoare.

Plinul de merisoare.

DSC_2948.jpg

DSC_2953.jpg

Pedaland pe drumuri aproape parasite.

Pedaland pe drumuri aproape parasite.

Gasiti ciclisul.

Gasiti ciclisul.

Abandonul bicicletelor pentru asaltul varfului.

Abandonul bicicletelor pentru asaltul varfului.

Pe varf liniste si pace si un loc adapostit de vant.

Pe varf liniste si pace si un loc adapostit de vant.

Momente de odihna.

Momente de odihna.

DSC_2897_01

Hike & Ride in Retezat, Stana din Rau si varful Papusa

Sunt ture care par cumva gandite pentru combinatia de bicicleta si drumetie, in locuri in care drumurile forestiere patrund adanc in munte si sunt descurajant de lungi pentru a fi luate la picior. In minte imi vin combinatiile de ture care merg facute in Fagarasul sudic cu Moldoveanu si Lespezi sau in Iezer dar si Retezatul are cel putin doua forestiere care se preteaza foarte bine la asa ceva, cel care urca spre Stana din Rau si cel care urca spre Poiana Pelegii.

In schimb pot spune ca nu am sa inteleg pasiunea oamenilor de ajunge pe varfuri de pe care nu ai o coborare cat de cat acceptabila pe bicicleta, cu ar fi urcusul pe Moldoveanu si cam orice push sau carry bike mi se pare ca trebuie sa fie cumva legat de promisiunea unei coborari faine. Decat sa impingi bicicleta la vale sau sa o cari in spate mai bine o lasi legata de un stalp si pornesti mai departe pe picioare.

In Retezat nu am ajuns deloc in ultimii ani, de Bucuresti parea cumva mereu prea departe pentru un weekend si cumva impresia s-a pastrat si in momentul in care ne-am mutat la Brasov. Si totusi marea diferenta e ca din Brasov pana in Retezat nu ai de trecut muntii iar cei 120 de kilometri de autostrada dintre Sibiu si Deva scurteaza considerabil timpul petrecut pe drum, chiar daca distanta nu e cu mult mai mica.

Asa ca dupa jumatatea de zi petrecuta explorand o bucatica din muntii Sureanu vine momentul sa ne mutam la sud, si dupa o noapte petrecuta langa lanul de papusoi sa incepem ziua luandu-ne la harta cu forestierul de 25 de kilometri care urca spre Stana din Rau. E un coltisor din Retezat din care am ajuns doar tangential acum 11 ani de zile, coltisor ce sunt sigur ca e cu siguranta mai pustiu si mult mai putin frecventat decat Bucura, Pietrele si Poiana Pelegii.

E probabil si una din zonele cele mai verticale din Retezat dupa cum descoperim atunci cand biruim forestierul si Papusa Mica invaluita de nori ridicandu-se semet inaintea noastra. Cam 1000 de metri de urcat in putin kilometri ce incep cu un urcus cat se poate de abrupt si de frumos catre taul Tapului. Biciclete au ramas la loc sigur, la refugiul salvamont din Stana din Rau iar in timp ce urcam ne dam seama ca astazi avem muntele doar pentru noi, cu un singur suflet intalnit pe parcusul intregii zile, si acesta in vreme ce invartea pedalele pe forestier.

Portile inchise separa in doua norii ce fierb deasupra caldarilor nordice de seninul curat de toamna ce se intinde peste muchia Vacarea-Custura. Si in mod suprinzator desi e racoare vantul nu adie de loc iar atunci cand te odihnesti la soare ai putea spune ca e chiar cald. Si e atat de liniste si de frumos. Iar in timp ce prind si o farama de spectru Brocken in vreme ce urc spre Papusa imi dau seama cat de norocosi suntem pentru ca putem fi in aceste momente aici. Si sper din toata inima sa nu pierd niciodata capacitatea de a vedea frumosul in astfel de momente.

Inserarea ne face pana la urma sa parasim varful si sa pornim la vale desi suntem deja consolati ca o sa ne prinda noaptea la coborare si ca vom ajunge complet inghetati inapoi la masina. Asa ca ne apucam sa coboram cei 1000 de metri urcati pana aici prin saua Custuri incheind astfel una din cele mai frumoase drumetii de o jumatate de zi de Retezat. Iar dupa ce recuperam bicicletele de la Stana din Rau si dupa ce ne infofolim cu toate hainele pe care le avem la noi gonim la vale pe biciclete intrecandu-ne cu noaptea. Si chiar daca pe ultimii kilometrii noaptea castiga odata ajunsi la masina reusim sa ne incalzim in vreme ce mutam din nou tabara de baza, de data aceasta pentru o tura in muntii Vulcan.

Track si date aici: https://www.strava.com/activities/1207476963

Infofoliti la plecarea de dimineata. Turele de toamna din pacate vin la pachet cu dimineti extrem de racoroase si cu seri pe masura.

Infofoliti la plecarea de dimineata. Turele de toamna din pacate vin la pachet cu dimineti extrem de racoroase si cu seri pe masura.

Primele semne ale toamnei.

Primele semne ale toamnei.

Aproape de sfarsitul forestierului, cu Papusa  Mica si saua Custuri invalutie in nori in departare.

Aproape de sfarsitul forestierului, cu Papusa Mica si saua Custuri invalutie in nori in departare.

DSC_2849.jpg

In cautarea unui loc propice de abandonat bicicletele.

In cautarea unui loc propice de abandonat bicicletele.

Refugiul de la Stana din Rau, nou, intr-un loc absolut superb si in acelasi timp numai bune pentru adapostirea temporara a bcicletelor.

Refugiul de la Stana din Rau, nou, intr-un loc absolut superb si in acelasi timp numai bune pentru adapostirea temporara a bcicletelor.

Retezatul Vertical pe traseul care urca spre Taul Tapului.

Retezatul Vertical pe traseul care urca spre Taul Tapului.

Taul Tapului si mica insulita are il caracterizeaza.

Taul Tapului si mica insulita are il caracterizeaza.

Inca putin si iesim in creasta.

Inca putin si iesim in creasta.

Pasi la inaltime.

Pasi la inaltime.

Paza de masa de pevarf

Paza de masa de pevarf

Liniste si pace.

Liniste si pace.

Pauza de masa la inaltime.

Pauza de masa la inaltime.

Muchii si munti, si un cadru ce sunt tare curios cum arata si iarna.

Muchii si munti, si un cadru ce sunt tare curios cum arata si iarna.

Ultimele raze de soare.

Ultimele raze de soare.

DSC_2780

Cu bicicleta spre Fundatura Ponorului, explorand o mica bucatica din muntii Sureanu.

Miercuri seara, cu Strava heatmap pe un monitor si Google Maps pe altul incercam sa desenam un track care sa ne duca prin Fundatura Ponorului. Aveam 4 zile de petrecut in Tara Hategului si in Valea Jiului si idei suficiente. Frunze galbene inca nu prea sunt, ar trebui sa mai asteptam doua saptamani, dar sunt locuri noi, vreme buna, frigul de afara promite cer albastru, vizibiltate de toamna, si muulte pedale (ca sa ne incalzim).

Prima zi o dedicam explorarii Fundaturii Ponorului. E putin probabil ca in feedul de Facebook al celor ce intra pe acest blog sa nu fi ajuns la un moment dat macar o poza idilica cu gospodariile imprastiate in Fundatura, fie la ceas de seara, fie la rasarit, curpinse de ceturile toamnei sau lumina primaverii. De cand mergem pe munte am ajuns prin multe locuri izolate: catunele din Cernei, casele imprastiate din Holbav, sate uitate la capat de drum in Trascau ori sate ce parca ies din harta (Letea), si daca stau sa ma gandesc mai gasesc 2-3 exemple. Si desi viata e la fel de grea in toate aceste locuri, tot e acolo ceva fascinant in modul in care oamenii aleg sa ramana pe loc, in batatura, ducand mai departe o viata simpla atat de departata de intamplarile de la oras sau din satele inchegate (ori inghesuite, depinde cum privesti) de la campie.

Mereu cand ajung in astfel de locuri ma intreb cat timp vor mai fi locuite, ce soarta le este harazita, cate vor supravietui fenomenului inevitabil al depopularii. Satele sunt formate din gospodarii, iar sufletul oricarei gospodarii este omul. Desi la exterior vedem doar case, ele ascund mereu povesti de minim o generatie. In ele au trait oameni, din alte vremuri, cu alte povesti, pentru ei viata a curs altfel decat pentru noi. Si ma incearca uneori asa o curiozitate sa aflu acele istorii, sa le ascult pentru mine si poate sa le salvez cumva de la pieire caci cele mai multe marturii se vor ingropa impreuna cu gura inchisa pe vecie ce nu le mai poate rosti.

Cum la fel, ma intreb daca as putea sa traiesc macar o vara intr-un astfel de loc, rupta de tot si toate. M-as schimba? Si daca da, cat de mult? Ce as invata despre mine? Cum mi-as petrece zilele? Cu ce mi-as umple orele, smulsa fiind din rutina corporatie-oras- prieteni-confort? Caci da, imi petrec multe zile pe munte, hoinar, cu putine lucruri la mine, dar cardul din buzunar face multe alte lucruri posibile, telefonul inseamna un colac de salvare si o iesire relativ rapida din multe situatii potential dificile/ periculoase. As citi, insa nu as putea sa citesc o vara intreaga. Ce stiu sa fac practic ca sa nu mor de foame? Desi mi-am petrecut multe veri la tara, nu stiu nici macar sa mulg o vaca. D-apoi sa cosesc fan si sa hranesc vaca pentru ca ea sa dea lapte. Cum ar fi viata mea fara curent luni bune, fara apa calda? Unele raspunsuri le intuiesc, de aceea atunci cand ajung in astfel de locuri ma incerca sentimente antagonice: peisajul idilic cu o casa cocotata pe muchia dealului ce ascunde Fundatura e tulburat repede de silueta unei batrane, ce urca dealul, sprijindu-se in 2 bete, turdind pentru fiecare pas ce o aduce mai aproape de casa. Locurile sunt idilice doar pentru noi, orasenii, evadati in natura in cate o zi cu vreme buna, pentru noi cei care ne vom intoarce seara la pensiune, ce venim aici intr-o excursie de o zi, sa ne relaxam, sa vedem locuri frumoase, sa uitam de stress si griji. Pentru cele cateva familii ce mai compun fiecare sat/ catun aflat in situatia asta, ziua noastra de plimbare e pur si simplu o alta zi de munca, in care trudesti pe peticul de pamant arat cu plugul (caci e prea mic sa bagi tractorul pe el) sau rascolit pur si simplu la cazma in 2 sape in primavara, ori maini vitele la pasune, ori strangi fanul si ridici capite pentru iarna.

Sunt cateva gospodarii destul de inchegate in Fundatura, ce imi dau sentimentul de locuire permanenta si cum dovlecii aurii si portocalii insirati precum margelele pe pamantul negru vestec ca toamna e in toi, nu pot sa nu ma intreb cum arata locurile iarna, cine sta aici iarna si cine nu sta, unde merge?

O batrana ne striga de peste deal ca paraul ce se prelinge lenes prin Fundatura doar ca sa intre in pamant are “apa rea”, si ne arata izvorul, care e in stilul celor din Macin, cu bazin si fara preaplin. Vacile par netulburate si nu stiu daca sunt ale aceleasi persoane caci par toate cam aceeasi rasa, insa caii frumosi ce pasc la gramada cu vacile se sperie de noi, intrusi in lumea lor de liniste. Oare ce zgomote tulbura Fundatura in afara de nechezatul cailor, behaitul oilor, mugetul vacilor ori un latrat de caine? Biserica nu vad, poate doar indemnurile oamenilor catre vite ori dialoguri monosilabice purtate peste pajiste…stiti, cum in satele din campie vorbesti cu vecinul peste gard, aici vorbesti cu vecinul de la casa aflata la sute de metri distanta. In rest doar fosnetul mestecenilor aninati pe dealuri, taiatul lemnelor si clipocitul apei. As innebuni oare de la atata liniste?

Iesim din Fundatura cam pe unde am intrat si ne continuam drumul in directia Ursici, peste dealuri. Nu vom ajunge acolo, e un alt sat uitat de lume, in care oamenii de la Lumina pentru Romania au schimbat ceva in bine. Zona e incredibil de valonata si fara o ordine geografica clara. Muchii apar de niciunde si se termina brusc, drumuri de iarba merg de-a coasta doar ca se se piarda intr-un univers de pietre. Daca nu as avea trackul pe ceas m-as rataci cu brio pe aici. Putinii oameni pe care ii intalnim nu stiu prea multe despre drumurile spre satele invecinate: o femeie cu un cal sperios, niste ciobani ce nu sunt de-ai locului si ne intreaba de tigari si in sfarsit un cioban ce mana o turma mica, cioban ferchezuit, cu o bota frumos lucrata, cu mestesug si simt estetic, cu o brandusa de toamna la palarie si chef de vorba.

Apusul ne prinde pe dealuri, undeva deasupra satului Fizesti, cu Retezatul veghind peste drum, noi cautandu-ne drumul spre valea infrigurata. Primul vant mai puternic sau chiar roua diminetii de maine vor sterge urmele cauciucurilor noastre intiparite vremelnic in iarba inca verde a pajistilor pe care le traversam. Astazi a fost despre oameni, maine va fi despre locuri. Retezatul ne asteapta cu una din comorile lui ascunse si cu un traseu scos din tipare.

Text: Mihaela.
Traseul aici: https://www.strava.com/activities/1206011432

Privind pestre drum spre Retezat, peste depresiunea Hategului, pe unde speram sa ajungem si in zilele ce urmeaza.

Privind pestre drum spre Retezat, peste depresiunea Hategului, pe unde speram sa ajungem si in zilele ce urmeaza.

Forestierul destul de incalcit ce ne duce catre Fundatura Ponorului.

Forestierul destul de incalcit ce ne duce catre Fundatura Ponorului.

Utimele pregatiri de iarna in ritmul locului, capitele au fost stranse iar dovlecii colorati sunt stransi de pe ogor.

Utimele pregatiri de iarna in ritmul locului, capitele au fost stranse iar dovlecii colorati sunt stransi de pe ogor.

DSC_2764.jpg

DSC_2769.jpg

Teremul de fotal inainte de intrarea paraului in subteran.

Teremul de fotal inainte de intrarea paraului in subteran.

Popas cu priveliste, intr-un loc cel putin fotogenic.

Popas cu priveliste, intr-un loc cel putin fotogenic.

Gasiti intrusa

Gasiti intrusa

Pauza de masa.

Pauza de masa.

Ultmima strigare la iarba proaspata.

Ultmima strigare la iarba proaspata.

Pe jumatate parasit.

Pe jumatate parasit.

Ultima privire spre Fundatura.

Ultima privire spre Fundatura.

Stransul oilor inainte de inserat.

Stransul oilor inainte de inserat.

In cautarea potecii care ar trebui sa ne scoata spre Federi.

In cautarea potecii care ar trebui sa ne scoata spre Federi.

DSC_2801.jpg

Drumege numai bune de rotile bicicletelor.

Drumege numai bune de rotile bicicletelor.

Bine am venit in tinutul Milka si in sezonul umbrelor lungi.

Bine am venit in tinutul Milka si in sezonul umbrelor lungi.

DSC_2814.jpg

Tot la vale, prin locuri incredibil de linistite.

Tot la vale, prin locuri incredibil de linistite.

DSC_2822.jpg

Din nou la sfarsit de tura privind spre Retezat si spre Tara Hategului, locuri prin care cu siguranta ar trebui sa ajungem mai des.

Din nou la sfarsit de tura privind spre Retezat si spre Tara Hategului, locuri prin care cu siguranta ar trebui sa ajungem mai des.

Sfarsit de tura.

Sfarsit de tura.

IMG_20170814_152953

Mini-epica de vara, pe biciclete din Oltenia pana in Transilvania, peste munti

Nori grei de furtuna se apropie dinspre sud in vreme ce noi impingem bicicletele prin iarba spre Varful Gera. Muchiile indepartate incep sa fie cuprinse de ploaie si din cand in cand un tunet tulbura linistea de dinaintea furtunii. Doar spre Valea Oltului soarele mai prinde cateva crapaturi printre nori in vreme ce noi cautam usor dezorientati refugiul salvator de care am aflat in ultimul moment de la ciobanii intalniti pe drum. Pana la urma reusim sa dibuim cu harta in mana locul in care ar trebui sa fie refugiul, fix inainte de a incepe ploaia.

Putin darapanat, deschis, cu destul de multe lucruri inghesuite in el prin care trebuie sa facem putina ordine si totusi nu cred ca ne-am putea dori un adapost mai ok pentru o noapte ce se anunta din pacate destul de ploioasa. Nu de alta, dar perpectiva unei nopti petrecute in ploaie pe undeva pe creasta, fix la inceput de tura nu ar fi fost deloc roz. Dar iata ca pana la urma norocul ii surade calatorului nepregatit si surpins de furtuni neanuntate de vara. Cu toate astea imi plac destul mult momentele in care planul de acasa nu se potriveste cu cel din tura si atunci cand trebuie sa improvizezi si sa te descurci, caci pana la urma aventura incepe atunci cand planurile initiale esueaza.

Iar planul celor 3 zile era cat se poate de simplu, dupa Geiger sa luam trenul pana in Calimanesti dupa care se petrecem urmatoarele 3 zile pedaland peste Capatanii, Latoritei, Lotrului si Cindrel pana in Sibiu. Usor de zis, mai greu de facut, mai ales cand la jumatatea zilei de luni abia ce am terminat de parcurs creasta Capatanii pana in curmatura Oltetului, o creasta unde ne-a insotit un vant si un frig care nu pareau sa se potriveasca deloc cu caldurile de august.

Asa ca din nou improvizam, taiem Latoritei de pe lista si pornim direct la vale catre Ciungetu si catre Voineasa. Seara ne gaseste in jurul focului inainte de urcusul spre Lotrului, cu un rau numai bun de scaldat aproape, cu paine prajita la foc si din pacate din nou cu cativa stropi neplanificati de ploaie. Din nou e momentul pentru improvizatie, de data aceasta pentru a face un adapost din bete, biciclete si o prelata de hamac, in timp ce Dani se baga in sacul de bivuac iar Nico si Cindy se adapostesc sub un cap de pod.

Pe de alta parte odata cu seara asta am bifat dupa standardele lui Dani toate elementele pentru a putea fi categorisita tura la epice: focul de seara, mirosul de fum si cu cateva ore mai devreme berea ieftina la magazinul comunal din Ciunget.

Ziua de marti incepe cu o urcare cat se poate de provocatoare spre Lotrului, spre saua Voinesita. Aici par sa se fi stramutat temporar toate triburile din satele invecinate la cules de ciuperci si de afine, si tot de aici ar trebui sa luam bicicletele in spinare prin Lotrului spre saua Steflesti. Si cu momentul asta vine si realizarea ca pentru a face tot planul initial am fi avut nevoie de 5 zile si nu de 3, asa ca urmeaza inca o ocolitoare, pe forestier catre Valea Sadului si de aici in directia Paltinis. Complicat cu mini-epicele cand stii ca in 2-3 zile trebuie sa ajungi inapoi in oras si la munca, dar totusi cu un pic de imaginatie si planificare pot sa iasa ture pe cinste. Mai complicat e in schimb cu senzatia de a avea tot timpul din lume.

In schimb dupa un forestier prea lung ce ne-a dus pe la Negovanu si apoi spre Paltinis avem parte de o coborare absolut geniala inapoi spre Sibiu care a salvat deplin toata ziua. In mare parte pe traseul de la Geiger, cu bucati si tehnice si frumoase si cu un single trail absolut genial la sfarsit de zi pe culmile varful Derjani si spre Varful Dragut. Pe unul din micile urcusuri mergem in paralel cu un cioban care isi duce magarul spre turma de oi si care se intreaba ce primim pentru a ne plimba pe aici, si degeaba incerc sa-i explic ca ne place sa transpiram si sa impingem bicicleta prin coclauri, mai ales la cat de obositi aratam probabil acum la sfarsit de tura. Si degeaba ii explicam ca de maine o sa stam zile in sir pe scaunul de la birou (pe care sincer de-abia il asteptam) si ca locurile de aici chiar sunt frumoase. Si in acelasi timp ii dau seama ca unei persoane care e nevoita sa traiasca aici o vara intreaga s-ar putea sa nu-i placa, oricat de frumoase ar fi locurile…

Atunci cand ajungem in Prislop avem parte si de momentul etnic al ture atunci cand intram in sat fix cand jumatate din clan alerga cu bate si cu strigate pentru a se rafui cu cealalta jumatate de clan. Partea buna e ca erau atat de focusati incat au trecut ca vijelia pe langa noi. Vorba Mihaelei de o primire cu asa strigate nu am fi avut parte nici la Geiger.

Si chiar daca planul initial, cu Latoritei si cu Lotrului ramane ca tema pentru acasa a iesit o tura pe cinste, numai buna pentru un weekend prelungit de vara. Sa vedem acum in ce munti vom mai ajunge si in weekendurile ce urmeaza.

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1136744479

Rendez-vous cu Dani in gara din Calimesti, cu 3 zile de petrecut in munti in fata.

Rendez-vous cu Dani in gara din Calimesti, cu 3 zile de petrecut in munti in fata.

Pe single trail-uri spre Baile Olanesti, strangand suprinzator de multa diferenta de nivel pe drum.

Pe single trail-uri spre Baile Olanesti, strangand suprinzator de multa diferenta de nivel pe drum.

Realimentarea cu apa la fantana.

Realimentarea cu apa la fantana.

Pedaland cu spor spre Buila-Vanturarita.

Pedaland cu spor spre Buila-Vanturarita.

Primii nori e ploaie apar la orizont, situatia din Capatanii pare furtunoasa.

Primii nori e ploaie apar la orizont, situatia din Capatanii pare furtunoasa.

Urcusul cat se poate de provocator spre Gera, pe un forestiera care ne-a stors la propriu.

Urcusul cat se poate de provocator spre Gera, pe un forestiera care ne-a stors la propriu.

Momentul in care iti dai seama ca Foreca a dat gres si ca peste tot in jur se strang nori amenintatori de ploaie.

Momentul in care iti dai seama ca Foreca a dat gres si ca peste tot in jur se strang nori amenintatori de ploaie.

In cautarea refugiul Gera, odata cu ultimele raze de soare de dinantea furtunii.

In cautarea refugiul Gera, odata cu ultimele raze de soare de dinantea furtunii.

Adapostul nostru pentru seara asta.

Adapostul nostru pentru seara asta.

Creasta Capatanii ne asteapta.

Creasta Capatanii ne asteapta.

Dani, echipat corespunzator de epica.

Dani, echipat corespunzator de epica.

Impingand cu spor bicicleta spre varful Ursu.

Impingand cu spor bicicleta spre varful Ursu.

Ce mai frumoasa parte a crestei Capatanii, in locul in care drumul bun ramane mult in spate.

Ce mai frumoasa parte a crestei Capatanii, in locul in care drumul bun ramane mult in spate.

Cu zambetul pe buze.

Cu zambetul pe buze.

Baietii la pozat.

Baietii la pozat.

IMG_20170814_132545.jpg

Pedaland pe sub norii furtunosi, din fericire in dupamasa aceasta fara nici un strop de ploaie.

Pedaland pe sub norii furtunosi, din fericire in dupamasa aceasta fara nici un strop de ploaie.

Coborand cu spor spre Petrimanu, cu Latoritei in fundal.

Coborand cu spor spre Petrimanu, cu Latoritei in fundal.

IMG_20170814_161201.jpg

Nici o epica nu poate sa fie completa fara o noapte petrecuta la cort.

Nici o epica nu poate sa fie completa fara o noapte petrecuta la cort.

Cindy despre Romania: e incredibil cat de larga si de cat de mult loc aveti in tara asta.

Cindy despre Romania: e incredibil cat de larga si de cat de mult loc aveti in tara asta.

Potecile faine de la Geiger.

Potecile faine de la Geiger.

IMG_20170815_160939.jpg

Sfarsit de zi pedaland spre Sibiu, pe culmile ce se prelungesc din Cindrel.

Sfarsit de zi pedaland spre Sibiu, pe culmile ce se prelungesc din Cindrel.

Pastoral.

Pastoral.

IMG_20170815_192751.jpg

La ceas de seara, prin locuri prin care trebuie revenit.

La ceas de seara, prin locuri prin care trebuie revenit.

IMG_20170729_144840

Din Neamtului pana in Ciucas, in cautarea salbaticiei si necunoscutului

Nu toate zilele de vara sunt facute egal, sunt zile in care arsita soarelui invaluie totul intr-o pacla cetoasa, exista zile de vara in care nu esti niciodata prea departe de un nor intunecat din care tuna si fulgera dar sunt si putine zile de vara in care ai parte de un cer senin si nori valatuciti care iti dau impresia ca vezi lumea prin cele mai clare lentile de pe lumea asta.

Iar in momentul in care ai parte de o astfel de zi fix in timpul descoperirii unor locuri salbatice si oarecum indepartate, nu ai cum sa nu te simti norocos. In timp ce ma opresc la poze la coborarea de pe Varful Paltinului, din muntii Neamtului imi dau seama ca daca as deschide brusc ochii aici as putea sa fiu la fel de bine undeva in Mongolia caci in departare se vad doar plaiuri domoale, nori valatuciti si un cer incredibil de albastru, fara nici un fel de drum, fara nici un fel de localitate in departare.

Si in mod paradoxal pata asta alba unde nu ajung prea multi turisti e totusi in mod egal aproape de Brasov si mi se pare incredibil ca acum cateva ore eram in mijlocul unui Brasov ce se pregatea de weekend, cu turisti tragand trollere dupa ei spre centrul vechi si cu localnici in drum spre cumparaturi.

Dar iata ca sunt indeajuns cateva ore in saua bicicletei, o bucatica din Creasta Neamtului si un pic de coborare pentru a te afla “in mijlocul pustietatii”, cu destul de multe semne de intrebare legate de traseul ce urmeaza. Si astfel iti dai seama ca uneori aventura nu depinde neaparat de distanta si ca daca ai putina imaginatie si curaj poti gasi o farama de aventura aproape oriunde.

Coborarea de pe Paltinu si bucata din Grohotis ce a urmat intra perfect in categoria asta, sunt locuri prin care sunt curios daca si cand a mai ajuns cineva cu bicicleta. Coborari in cap, pante provocatoare, turma dupa turma, jnepeni, afine, matahale de caini de stana, singur, la kilometri buni de civilizatie. S-a simtit cam la fel de reala ca orice aventura, atat pe portiunile de coborare abrubta unde imi dadeam seama ca o cazatura intr-un loc in care semnalul e ca si inexistenta ar putea sa fie cat se poate de serioasa, la fel si in momentul in care faceam piruete cu bicicleta printre niste matahale de caini neascultatori de stana, dar poate mai ales atunci cand faceam carry bike printre tufe de jnepeni si de afine cautand o poteca pe vestita muchie Sloreu Marcusanu. Momentul a fost urmat de o intalnire cu un cioban ce parea sa aiba stana literalmente la capatul lumii si de la care am reusit sa aflu pe unde mergea poteca, poteca ce s-a dovedit a fi pana la urma surpinzator de prietenoasa pentru bicicleta. Cu ocazia asta cred ca marchez si un first descent caci sunt destul de convins ca nu a ajuns nimeni pana acum pe bicicleta pe acolo.

Mancarea se termina fix cand ajung inapoi la Babarunca si in DN1, e deja ora 6 si eu imi dau seama ca nu am timp sa ma tin de planul initial de traversare a Ciucasului. Incerc totusi o trecere spre Dalghiu prin Poiana Teslei, trecere care esuaeaza lamentabil dupa ce ma invart 20 de minute prin zona incercand sa gasesc crucea albastra. E deja ora 19:00, Ciucasul arata genial in lumina apusului si e timpul sa abandonez aici planurile de traversare.

Intoarcerea in Brasov e in schimb cat se poate de chinuitoare o zi intreaga de aventura a fost prea mult pentru cele cateva batoane pe care le-am luat dupa mine asa ca pe undeva prin Poiana Teslei am dat serios cu capul de zidul energetic, cu momente in care visam doar la cola si la ciocolata si in care orice efort era incredibil de greu. Noroc ca de aici pana in Brasov totul e la vale, inapoi spre orasul in care turistii si localnicii isi incheie activitatile obisnuite de sambata. Atat de aproape, si totusi atat de departe de experienta din timpul zilei.

Raman in schimb planurile pentru a face traversarea cu adevarat epica si de a adauga la lista muntilor Ciucasul si Siriul, poate intr-o alta zi lunga de vara. Si in mod sigur cu mult mai multa mancare dupa mine….

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1107605179

Deasupra Brasovului, spre Valea Azugii cu un incredibil vant din spate.

Deasupra Brasovului, spre Valea Azugii cu un incredibil vant din spate.

Urcand cu spor pasul Azuga.

Urcand cu spor pasul Azuga.

Piatra Mare dintr-un unghi inedit, din care chiar se vad pietrele din apropierea varfului.

Piatra Mare dintr-un unghi inedit, din care chiar se vad pietrele din apropierea varfului.

In ultimul plan din dreapta se vede Ciucasul, loc in care sa ajung pana seara. In rest pante inierbate numai bune de a scoate suflul din orice ciclist.

In ultimul plan din dreapta se vede Ciucasul, loc in care sa ajung pana seara. In rest pante inierbate numai bune de a scoate suflul din orice ciclist.

Bucegiul si norii purtati de vantul cat se poate de hain.

Bucegiul si norii purtati de vantul cat se poate de hain.

Ridge riding.

Ridge riding.

Plaiuri, plaiuri si iari plaiuri. In departare muntii Grohotis.

Plaiuri, plaiuri si iari plaiuri. In departare muntii Grohotis.

Unghiul pantei si Ciucasul in departare.

Unghiul pantei si Ciucasul in departare.

Sus pe munte s-au facut afinele, si zmeura asa ca in orice tura e acum inainte ar trebui luate in calcul si pauze destul de lungi de cules fructe de padure.

Sus pe munte s-au facut afinele, si zmeura asa ca in orice tura e acum inainte ar trebui luate in calcul si pauze destul de lungi de cules fructe de padure.

Jnepening. Trebuie spus ca nu e absolut nici o placere sa cari bicicleta in spate printre jnepeni intepaciosi. Pe undeva pe Sloreu Marcusanu, in cautarea potecii spre Babarunca.

Jnepening. Trebuie spus ca nu e absolut nici o placere sa cari bicicleta in spate printre jnepeni intepaciosi. Pe undeva pe Sloreu Marcusanu, in cautarea potecii spre Babarunca.

Ciucasul vazut un pic mai de aproape.

Ciucasul vazut un pic mai de aproape.

Pauza de masa, din pacate fara nici un fel de mancare ramasa in traista.

Pauza de masa, din pacate fara nici un fel de mancare ramasa in traista.

Ciucasul atins doar tangential, din Poiana Teslei. Ramane in plan pentru tura urmatoare...

Ciucasul atins doar tangential, din Poiana Teslei. Ramane in plan pentru tura urmatoare…