Category Archives: Pregatiri

DSC_8954

Maroc – cateva considerente logistice despre biciclitul prin nordul Africii.

Si cum Mihaela se pricepe foarte bine la sintetizat detaliile importante legate de logistica si pentru ca duplicarea informatiiei strica:

Pentru a intra pe bicicleta in Maroc, cele mai folosite variante sunt fie zbor direct pana in Marrakesh, Agadir, Cassablanca etc, fie un low- cost pana in sudul Spaniei+ ferry-boat).

Un zbor direct presupune de cele mai multe ori o companie de linie si de cele mai multe ori o escala intr-un aeroport mare din Europa in functie de compania aleasa (la noi a fost Lufthansa si escala in Frankfurt). In cazul nostru din fericire orele de plecare/ sosire au fost foarte convenabile, 7.00 plecare din Bucuresti-> 15.00 Sosire in Marrakesh, respectiv 13.00 plecare din Marrakeh si sosire la miezul noptii in Romania, astfel incat in zilele de zbor am castigat cam jumatate de zi la fata locului. Cred ca este aproape imposibil sa ajungi in mai putin de 8-9 ore in Maroc, de aceea ne-am considerat norocosi.

Preturile se invart in jur de 400- 500 de euro (dus-intors) indiferent daca iti iei bilete cu o luna sau cu 3 luni inainte.

Cu siguranta cu varianta 2 (low cost + ferry) iesi mai ieftin, dar asta inseamna mai mult timp petrecut pe drum si se preteaza mai bine daca vreti sa va limitati la nordul Marocului (pana in Marrakesh).

Logistica transportului bicicletelor cu avionul nu a fost complicata:

  1. 2 cutii luate de la un magazin de bicilete;
  2. Desumflat roti;
  3. Desfacut pedale, dat jos roata fata, intors ghidon desurubat doar schimbator si pus bicicleta in cutie. Roata fata pusa pe langa cadru, schimbatorul protejat cu ceva haine, partile metalice care se ating despartite de cate o bucatica de carton.
  4. Pus in cutie tot restul echipamentului de cicloturism+ scule + 1 cob+ tot ce nu se poate lua ca bagaj de maine, pana la implinirea celor 23 de kilograme premise de compania aeriana
  5. Sigilat cutie, cantarit la final, pus cutie pe bancheta din spate de la Logan (intra perfect) si dus cutie la aeroport.

Cu Lufthansa nu am platit nimic in plus pentru bicicleta. Pentru ca acesta a fost unicul nostru bagaj de cala, chiar daca dimensiunile exterioare nu se incadrau in limitele normale, oamenii puteau face o exceptie cu conditia sa ii anunti anterior via call center si sa mentioneze acest lucru pe rezervare inainte de a te prezenta la aeroport. Nu am intampinat nicio dificultate, nici in Bucuresti si nici in Marrakesh.

Odata ajuns la destinatie, cea mai simpla varianta e sa va urcati cu cutiile voastre in taxi si sa ajungeti la hotel. Daca in schimb aveti hotelul in centrul medinei, taxi-ul nu va este de folos prea mult, caci nu se poate strecura pe stradutele din medina, asa ca va trebui sa va asamblati bicicleta in aeroport, va fixati cutia pe portbagaj cu ajutorul unor bucati de cordelina subtire si sa porniti pe ea. Cum de regula aveti bilete dus-intors, va lasati cutia la hotel si o refolositi si la plecare (eventual intarind-o cu niste cartoane suplimentare in locurile unde a fost grav abuzata).

Gata de plecare, si tot bagajul impachetat

Gata de plecare, si tot bagajul impachetat

Cutiile inainte de intoarcerea in Romania.

Cutiile inainte de intoarcerea in Romania.

Campingul / locurile de cort / wild camping-ul.

In Maroc exista o retea de campinguri destul de bine pusa la punct, insa prin campinguri trebuie sa va imaginati un teren arid, ingradit unde iti poti parca rulota. Iarba deasa si tunsa scurta e doar fantasma.

Posibilitati de wild camping sunt nenumarate si in majoritatea serilor am gasit un loc multumitor de cort.

Daca alegeti sa mergeti fara cort/sac de dormit veti gasi in fiecare seara unde sa trageti peste noapte, desi uneori asta va fi sinonim cu o saltea intinsa pe jos, insa veti avea un acoperis deasupra capului, fara sa fie nevoie de o planficare riguroasa

Locuri de cort numai bune de admirat peisajul.

Locuri de cort numai bune de admirat peisajul.

Infrastructura.

Foarte multe drumuri sunt asfaltate (Marocul a avut/ are o campanie agresiva de asfaltare), dar asfaltul nu este intotdeauna de calitate. Drumurile principale se preteaza pentru cursiera, drumurile mai mici sunt foarte bune pentru cicloturism. Exista (inca) si suficiente drumuri neasfaltate (piste) mai ales in zona montana si la limita desertului care se preteaza la MTB

Traficul local, odata la 30 de minute

Traficul local, odata la 30 de minute

Drum intins la 2000 de metri, drum de cursiera

Drum intins la 2000 de metri, drum de cursiera

Transportul in comun.

Cea mai folosita metoda de a acoperi disante mari, repede, este cu autobuzul. Trenuri sunt putine si doar in nord, in rest domina autobuzele, fie de la compania de stat CTM (Compania de Transport a Marocului), fie de la diverse firme private. Sunt in general mai multe curse pe zi, in diverse directii, conexiuni cu orasele mari etc. Orasele mari au autogari, in cele mici trebuie intrebat unde opresc autobzuele spre directia X si la ce ora vin.

Pana acum in toate autobuzele in care ne-am urcat am avut loc cu tot cu bicicletele, care au fost puse ca bagaj si pentru care am platit o taxa separate, insa nedemontate, fara sa intoarcem ghidonul, absolut nimic. Te dai jos de pe bicicleta, dai jos coborile, bagi bicicleta la bagaje si iti alegi un loc la geam, ca sa iti potolesti groaza de european care zice ca oricand poate cineva sa plece pe bicicleta ta (sunt sigura ca e doar plasmuirea imaginatiei noastre, ce ne dicteaza sa stam in alerta la fiecare pas).

Bicicleta nu numai ca nu ne-a incurcat, ba chiar ne-a adus cele mai frumoase imagini, cele mai frumoase experiente (a urca un pas de 2700 m in sa, e diferit de a-l urca cu masina), ne-a “ajutat” sa campam in locuri de cort frumoase si daca as reveni in Maroc, as reveni tot pe 2 roti, poate pentru zona de nord, poate pentru MTB sau poate cu cursiera, in varianta “fast & light”.

Pe aici totusi nu prea era de cursiera.

Pe aici totusi nu prea era de cursiera.

IMG_1598-11

In photoliu, poze de dinainte de plecare

Cred ca nu sunt foarte multi oameni care sa nu fi auzit de Mihai Barbu si de calatoria lui cu motorul pana in Mongolia. Cu toate ca nu a fost primul care a plecat intr-o calatorie lunga si aventuroasa probabil a fost primul care a reusit sa spuna o poveste frumoasa si care a reusit prin asta sa-i inspire si pe altii sa plece in calatorii lungi. Si intr-un fel sper sa reusesc sa fac si eu acelasi lucru cu calatoria mea.

Cel putin in cazul meu jurnalele de calatorie ale altora au jucat un rol extrem de imporntant. Si la un moment dat, tot citind iti dai seama ca vrei sa faci si tu asta si ca vrei sa pleci, dupa care toate lucrurile decurg in mod natural. Intr-un fel ma intreb in acelasi timp cat de schimbat va fi omul care se va intoarce dupa 9 luni de zile, caci hainele si bicicleta sigur se vor intoarce putin sifonate.

Multumiri inca odata lui Mihai si lui Bogdan pentur ca m-au primit in photoliu si ca si-au rupt putin timp si au facut pozele de mai jos.

IMG_1544-5.jpg

IMG_1499-1.jpg

IMG_1584-10.jpg

DSC_1164.jpg

Ghiocei

Data plecarii – 5 zile pana la momentul zero.

Data e fixata:

22 februarie , ora 9, Tineretului.

Dezavantajul in momentul in care pleci de la usa casei tale si nu ai nici un bilet cumparat din timp e ca poti sa amani mereu plecarea pentru a mai incerca sa rezolvi din probleme. Si intr-un fel fix la fel e si in cazul meu si mi se pare ca desi rezolv si tai lucruri de pe lista la foc continuu lista in loc sa se micsoreze pare sa ramana in cel mai bun caz la aceeasi dimensiune.

Astfel incat din categoria lucrurilor de rezolvat le ultima suta de metri, in ordinea importantei:

De ridicat ultimele piese de echipament pentru partea de bicicleta.
De pregatit coletul cu lucrurile de alpinism ce trebuie trimis in Kyrgystan.
De platit avansul la agentie pentru Khan Tengri.
De pregatit trusa medicala.
De modificat website-ul, footer-ul, partea de sponsori si de echipament.
De deacoperit cum functioneaza device-ul de tracking prin GPS si de integrat in website.
De petrecut timp cu Mihaela si cu parintii.
De confectionat o husa / cutie etansa pentru primus pentru a scapa de mirosul de benzina.
De alcatuit libraria virtuala cu carti de citit si cu harti pentru drum.
De schimbat ghidonul fluture la loc cu cel original.
De rezolvat organizarea financiara si de schimbat banii pe care urmeaza sa-i iau in valuta.
De mers cu masina in service si de facut Itp-ul pentru a lasa masina ok Mihaelei.
De mers la 2-3 interviuri legate de sponsorizari si de partea de presa.
De gasit huse pentru laptop si pentru telefon.
De scris cateva postari care sa detalieze echipamentul.
De gasit banda ok pentru protectie portbagaj.
De schimbat bateriile la toate elecronicele gen ceas, ciclocomputer, frontale.

Se anunta o saptamana destul de plina si chiar daca nu voi reusi sa le duc pe toate la bun sfarsit unele din ele se mai pot rezolva si de pe drum. Totusi nici o amanare nu e varianta pentru ca vremea e destul de buna si primavara bate la usa.

Astfel incat daca vreti sa veniti sa fluturati batista, momentul e sambata la ora 9 si locul e parcul Tineretului, vis-a-vis de statia de metrou.

PS. Poza e facuta in weekendul acesta in Buila, daca au aparut ghioceii deja la munte e clar ca e timpul sa plec.

Visa

Prima viza – Kyrgystan

Probabil una din principalele probleme care descurajeaza calatoria prin Asia Centrala e problema vizelor. Si trecand peste birocractie si peste costul financiar care nu e deloc mic, problema cea mai mare e ca regulile se schimba destul de des si nu neaparat intr-o directie care ar face lucrurile mai usoare. Uneori in schimb e nevoie sa te lovesti se de probleme de genul asta pentru a realiza ce avantaj au romanii si cat de usor e sa calatoresti fara nici un fel de restrictie printr-un continent atat de bogat in cultura si peisaje cum e Europa.

Poate putin paradoxal prima si singura viza cu care o sa plec pe pasaport din tara e fix viza tarii in care se va termina calatoria si in care e muntele pe care vreau sa urc. Initial planul era sa iau toate vizele de pe drum, dar dupa ce am aflat ca ambasada Kazakhstanului de la noi din tara elibereaza si vize pentru Kyrgystan si ca nu e nevoie de nici o scrisoare de invitatie si ca e mult mai ieftina decat din alte consulate de pe drum am zis ca merita micul efort.

La ambasada lucrurile sunt oranizate mai ca in Romania, astepti afara pana cand te cheama consulul Kazakh intr-o incapere in care completezi fomularele ce din fericire sunt si engleza. Consulul, un tip tanar cu trasaturi destul de asiatice vorbeste din fericire si ceva engleza si poate sa ma lamureasca cu detalii legate de particularitatile vizei de Kyrgystan. In schimb daca e sa scalez putin lucrurile plecand de la modul in care vorbeste engleza un consul dintr-o tara europeana imi dau seama ca ar fi util sa pun mana si sa invat si un minim de rusa sau macar notiuni legate de completarea vizelor.

Trei zile si 35 de euro mai tarziu si iata ca am si prima si singura viza in pasaport, celelalte urmand sa incerc sa le iau de pe drum. Chiar si viza de Kyrgystan va trebui prelungita in Bishkek cu inca 60 de zile probabil pentru ca voi petrece acolo peste doua luni de zile impreuna cu partea de urcat pe munte.

Legat de vize probabil cele mai utile informatii se pot gasi pe Caravanistan si in cazul meu de foarte mare ajutor au fost si informatiile pe care le-am aflat de la alti calatori romani care au fost in ultima perioada prin tarile respective, si cu ocazia asta multumiri pentur informatii lui Ionut si Ana de la Into the World si lui Timotei Rad care in momentul de fata se lupta cu birocratia pe undeva prin Iran.

Planul cu celelalte vize ar fi in cazul meu urmatorul, pentru Bulgaria nu e nevoie, pentru Turcia se acorda la granita. Viza pentru Iran o voi lua din Trabzon sau Erzrum (e mult mai usor si rapid de obtinut in consulatele respective). Vizele pentru Turkmenistan, Uzbekistan si Tadjikistan voi incerca sa le iau din Iran si voi incerca sa depun actele in Teheran si sa ridic viza in Mashad daca e posibil. Cel mai complicat o sa fie cu Turkmenistanul unde o sa pot obtine doar viza de tranzit si va trebui sa specific data la care intru in tara, lucru imposibil pana cand nu ma apropii de granita. Pentru intoarcere ramane de vazut, dar cel mai probabil locurile in care voi lua vizele pentru Kazakhstan / Uzbekistan / Rusia vor fi fie Bishkek fie Almaata. Oricum trebuie sa ma inarmez de pe acum cu destul de multa rabdare in lupta cu birocratia tarilor respective.

DSC_0964

Imbracamintea

In timpul scurt care a ramas pana la plecare ar trebui sa adaug si o lista cu echipamentul pe care il iau dupa mine. Nu stiu daca voi avea timp sa detaliez tot echipamentul, si probabil o parte din el va fi detaliat si testat si pe drum dar totusi nu strica un inceput.

Imbracamintea a fost cam tot timpul pe ultimul loc ca importanta pe lista de echipament din simplul motiv ca oricum am strans in ultimul prea multe haine de munte care se preteaza si la calatoria pe bicicleta si la partea de munte. Si chiar daca multe din piesele din echipament au ceva vechime si sunt zgariate si peticite mie imi plac poate si pentru ca am trecut prin atatea impreuna (si ca au rezistat la uzura pana acum).

In plus mai e si imaginea pe care o aveam aminte cu calatorul prafuit si putin jerpelit aflat undeva sub lumina unui apus intr-un capat de lume, care se incadreaza de minune cu hainele pe care le am. Imaginea idilica a fost spulberata in schimb de la oamenii de la Polartec care mi-au trimis saptamana trecuta un set de echipament care sper sa ma pastreze uscat si sa-mi tina de cald pe parcursul calatoriei. Dezavantajul in schimb e ca o sa arat mai degraba ca un model dintr-o revista outdoor decat ca un calator prafuit, dar cred ca cele 9 luni de zile sunt suficiente pentru a imbatrani orice haina, fie ea si noua.

Norocul a fost in schimb ca hainele trimise destul de la intamplare dupa o dimensiune “M” destul de generica in functie de producator s-au nimerit sa-mi vina ca si turnate. Toate cu exceptia unei veste de la Mammut pentru care dimensiunea medie are aparent alta semnificate. In schimb o sa fiu de un verde ce sigur nu o sa se camufleze prea bine in zonele lipsite de verdeata.

Cuvantul de baza la hainele pe care mi le-au trimis oamenii e stratificarea. Daca pana acum eram obisnuit sa merg cu o bluza de corp, un polar si o geaca de goretex acum sunt cel putin 3 tipuri de straturi diferite pe care le voi cara dupa mine, cu materiale futuriste gen Polartec Alpha (care sincer mi s-a parut ca o alternativa de puf care functioneaza si daca se uda intr-o oarecare masura) si Polartec Neoshell, care e o alternativa ce se si intinde putin pentru o membrana impermeabila.Cert e ca le-am facut un test in weekend pe Hornul Coamei si am fost multumit de cum s-au comportat pana acum. Cat de bine o sa reziste la uzura zilnica in schimb ramane de vazut.

Si acum si lista completa de imbracaminte cu care voi pleca pe bicicleta:

2 x Helly Hansen Stripe Crew
1 x Tricou tehnic Salomon.
2 x Ciorapi Lasting de trekking (dupa cum spune numele tin, si tin, si tin. Am o pereche care a vazut 2 ani de utilizare extrem de intensa si inca mai rezista.
2 x Ciorapi de iarna B’twin
1 x Pufoaica usoara Quetchua.
1 x Boxeri tehnici Quetchua.
2 x Boxeri tehnici B’twin.
1 x Pantaloni lungi Mammut (se pot face si scurti)
1 x Pantaloni de polar 100 no-name.
1 x Pantaloni ploaie / munte / vant cu Polartec Neoshell.
1 x Geaca ploaie / munte / vant cu Polartec Neoshell.
1 x Mid layer cu Polartec Alpha.
1 x Mid Layer cu PowerDry.
1 x Manusi semi-groase cu Polartec Alpha.
1 x Bluza Mid Layer cu Power Stretch de la Zajo.
1 x Bluza cu Power Dry.
1 x Fes polar no-name.
1 x Manusi polar no-name.

S-ar putea sa mai fie lucruri ce vor fi taiate de pe lista, totul trebuie redus la minimul necesar.

Din cap pana in picioare.

Din cap pana in picioare.

Alpha.

Alpha.

Aproape de piele.

Aproape de piele.

Noua geaca.

Noua geaca.

Potrivirea echipamentului.

Cucerind muntii de zapada din Bucuresti.

Ca pe roate

In fata microfonului

A fost o luna ianuarie incredibil de plina iar intre munte si probleme organizatorice (care sincer mi se par ca ocupa cam la fel de mult timp ca un job full-time) am incercat sa mediatizez proiectul si povestea. Pana la urma singurul lucru pe care il am de oferit in schimb e o poveste, o poveste ce poate parea interesanta si care poate sa inspire, o poveste pe care oricum am sa o scriu pentru mine dar car mi-ar place sa fie si citita.

Astfel incat din bunavointa unor persoane care au rezonat la ideea unei calatorii lungi facuta intr-un mod mai aparte in luna ianuarie am ajuns si in fata microfonului din doua studiouri radio, odata la Radio Romania Actualitati si odata la Radio France International. La Radio Romania Actualitati la emisiunea “Ca pe roate” a lui Dan Creta, si la Radio France International la Matinal cu http://www.diaconescuradu.com/wp-content/uploads/2014/02/RRA.CaPeRoate.Radu_.Diaconescu.25.01.2014.mp3

Varianta mai lunga de la Radio France International, impreuna cu un scurt articol poate fi ascultata aici.

Polartec_Logo_Black

Polartec Challenge

Ar trebui sa incep prin a exlica ce e Polartec Challenge. In fiecare an oamenii de la Polartec aleg 4 expeditii cutezatoare in diferite colturi ale lumii cu scopul de a incuraja aventuri frugale, minimaliste, curajoase si duse la capat doar prin forte umana. Astfel incat in ultimii 20 de ani Polartec a sustinut o multime de expeditii variate, de la expeditii ce au castigat Pioletul de Aur pana la expeditii ce au explorat cele mai salbatice locuri de pe planeta asta, si o multime de nume mari au beneficiat de sustinerea lor.

Si oricat de intimidanta poate parea descrierea in momentul in care m-am hotarat ce vreau sa fac cu anul 2014 gandul de a incerca macar s-a infiripat in spatele mintii. Si chiar daca calatoria in care o sa pornesc mi se pare interesanta si provocatoare pentru mine intrebarea era daca pare la fel de interesanta si pentru altii. Luate separat fiecare din partile expeditiei nu sunt ceva deosebit, sunt multi oameni care sunt plecati de multa vreme in jurul lumii pe bicicleta, iar Khan Tengri desi e un varf de 7000 de metri nu reprezinta o realizare deosebita din punct de vedere al alpinismului. Dar totusi felul in care se imbina totul e deosebit, si pana la urma nu pleci in fiecare zi intr-o calatorie de 15.000 de kilometri pe bicicleta de la usa casei tale catre un munte indepartat la o jumatate de lume distanta.

Si in acelasi timp vine ca un motivatie in plus pentru a srie totul si in engleza in afara de romana (pentru ca exista si o varianta in engleza a site-ului, unde vor fi traduse si o parte din articole). E o motivatie in plus si pentru a incerca sa spun o poveste cat mai buna prin fotografie si prin scris.

Astfel incat pe langa o parte din fondurile pentru expeditie ce sunt mai mult decat binevenite, in loc sa plec cu echipamentul ponosit si vechi de cativa ani voi avea ocazia sa incerc haine cu materialele de la Polartec. Si pentru ca binenteles afli lucrurile acestea doar atunci cand incepi sa faci putina munca de cercetare oamenii de la Polartec nu produc doar binecunoscutul Polar ci o multime de materiale ce acopera cam toata gama de imbracaminte outdoor.

Stirea oficiala poate fi citita aici.

Drumul catre nesfarsit

180 de kilometri prin Campia Romana

Am folosit ultima fereastra de vreme buna inainte de venirea iernii pentru a face o tura in care sa mai strang ceva kilometri in picioare si prin care sa imbin utilul cu placutul. Astfel incat dupa cateva zile de urmarit prognoza pentru vreme buna si vant prielnic singura fereastra in care nu batea uraganul dinspre cest s-a dovedit a fi ziua de joi.

Drumul dintre Bucuresti si Slatina il mai facusem impreuna cu pinguinii in 2011, dar atunci am avut parte de o zi lunga si frumoasa de primavara, cu un vant din spate care ne-a ajutat destul de mult. De data aceasta in schimb ziua e scurta si cenusie, frigul si umezeala sunt numai bune de intrat in oase si lipseste compania si veselia prietenilor. Si e un test foarte bun pentru a vedea daca o sa-mi inghete fundul pe bicicleta cand voi pleca in februarie.

Astfel incat dupa o trezire matinala plec pe intuneric de acasa cu un mic bagaj cu toate lucrurile pentru o zi de pedalat. Toate mai putin o camera de schimb, dar sper sa rezolv problema pe drum. Bucurestiul e ud, aglomerat la o ora la care lumea incepe sa se indrepte deja spre munca si extrem de murdar de la antiderapantul din ultima luna. Nu-mi place de nici o culoare pedalatul prin Bucuresti si de-abia astept sa trec odata de soseaua de centura.

Macar sensul pe care sunt eu e ceva mai liber, in vreme ce din sens opus drumul e plin de masini ale oamenilor ce traiesc in afara Bucurestiului dar muncesc in oras. Si intr-un fel cred ca nu asta e solutia, pentru ca daca traiesti in afara Bucurestiului vei avea intotdeauna nevoie de masina. Si mai multe masini inseamna un Bucuresti mai poluat si mai aglomerat, caci pana la urma marea parte a poluarii vine de la masini. Practic in loc sa rezolvi problema devii o parte componenta a ei. Si nu cred ca sunt prea multi care ar care ar pedala iarna 20 de kilometri prin ploaie pana la munca.

Si pana cand ajung in Bolintin tot am ocazia sa admir casele de dimensiuni impresionante ce a au aparut in ultimii ani. Unele terminate, altele in curs de a fi terminate, altele la care lucrarile s-au abandonat, dar toate grotesc de supradimensionate. Poate sunt doar eu de parerea asta dar chiar nu inteleg ce ai putea sa faci cu atat de multe camere.

In Bolintin drumul devine mai liber, extrem de liber as putea spune. Trece o masina stinghera din 5 in 5 minute si in rest liniste, doar zgomotul rotilor care se invart pe asfalt si vajaitul aerului. Iau azimut de fiecare data urmatorul sat necunoscut din campia Romana, intr-o directie generala ce se indreapta spre est. Si astfel trec pe langa mine, sau eu trec pe langa ele Crevedia Mare, Poeni, Tatarasti, Ciolanesti.

Cerul e de un gri ce se amesteca pe alocuri cu ceata care face ca distantele sa se piarda in departare. Pedalez pe un drum fara sfarsit, printr-un peisaj in mod egal vast si plat. O furnica ce trudeste intr-un peisaj a carui scara e invaluita de nori si de ceata. Oare cate astfel de zile voi intalni in cele 9 luni pe drum?

Drumul fara sfarsit.

Drumul fara sfarsit.

Pe unde pedalez acum, departe de orice oras sau drum principal catunele si satele sunt mici si departate ca si distanta. Si toate par putin inghetate in timp, si nu pot sa nu ma gandesc ca Romania e impartita in momentul de fata in doua: Romania oraselor mari in care lucrurile merg, a zonelor turistice si a drumurilor principale, si Romania satelor din zone mai uitate de lume. Si mi se pare ca pe masura ce trece timpul cele doua Romanii au din ce in ce mai putin lucruri in comun.

Intr-un catun inainte de Silistea Gumesti ce nu are mai mult de 20 de case, ma opresc putin langa fantana acum lasata in paragina si gasesc o cruce prabusita din primul razboi mondial, cu numele celor cazuti scrijelite de mana pe ea. Mai e putin si va fi invaluita de iarba, si peste toate se va asterne uitarea. La o scara suficient de mare a lucrurilor uitare se asterne inevitabil peste tot si peste toate si poate ca oamenii vor parasi acest catun uitat de lume la fel cum sunt uitate numele celor de pe crucea prabusita.

Putin mai in fata e Silistea Gumesti cu ai ei morometi, si putin mai departe una din cele mai ciudate manastiri pe care le-am vazut pana acum. Intr-o fosta unitate militara calugarii si un staret au transformat cateva din cladirile in paragina intr-o manastire. Arata cel putin bizar picturile religioase si morminetele cu pamant reavan in aerul post industrial al unitatii militare. Vorbesc cu unul din calugarii ce repara o toaca si mai aflu detalii despre manastire, si nu pot sa-i dau dreptate decat intr-o singura privinta: e liniste. In rest locul sigur nu e frumos, sau cel putin nu se incadreaza in viziunea mea despre frumos.

Putin mai in fata dau si de Mig-ul din Balaci, alta aparitie stranie intr-un sat din mijlocul Teleormanului. Tot pe aici mai iau o pauza in magazinul comunal pentru a mai lua ceva de mancare, si realizez ca am uitat trusa de scule in Bucuresti, si pot decat sa sper sa nu fac o pana in mijlocul pustietatii undeva la 6-7 kilometri de cel mai apropiat sat. Dupa Icoana incepe si portiunea de offroad, ce incepe cu un pod de fier ruginit si continua cu un drum de 10 kilometri prin balti si noroaie. La un moment dat pentru a evita noroiul o iau direct pe imas, si pentru cateva secunde pot sa-mi imaginez ca e la fel si-n Mongolia daca n-ar fi fantana de la rascruce ce se vede in zare.

Ultimii 30 de kilometri pana la Slatina curg intr-o cursa cu intunericul ce vine ceva mai repede astazi, amplificat de nori si de ceata. Si pe ultima suta de metri inainte de a ajunge acasa la parinti reusesc sa fac si pana, dar nu pot sa fiu decat recunoscator ca s-a intamplat aici si nu in urma cu cateva ore. Daca s-ar fi intamplat nu ar fi fost deloc usor de rezolvat problema fara scule. In total au fost 175 de kilometri pedalati in 8 ore si putin cu o medie de 20 de kilometri la ora, cu pauze cumulate de aproape 3 ore. Partea buna a fost in schimb ca nu am inghetat, singura problema fiind cu extremitatile de care o sa trebuiasca sa am grija pe drum.

Seara am petrecut-o impreuna cu parintii vorbind despre expeditie si despre traseu si poate pentru prima data i-am simtit mai linistiti si mai impacati. Sau cel putin in momentul in care vad ca stiu foarte clar ce e de facut poate au ceva mai multa incredere in mine si automat sunt mai linistiti. Oricum e complicat, si deocamdata nu am cum sa ghicesc ce poate fi in sufletul unui parinte.

Petrolul tarii.

Petrolul tarii.

Mizeria de Bucuresti.

Mizeria de Bucuresti.

Valori in paragina.

Valori in paragina.

Uitare.

Uitare.

La fantana din drum.

La fantana din drum.

Satul lui Marin Preda.

Satul lui Marin Preda.

Si din nou pe drumuri nesfarsite.

Si din nou pe drumuri nesfarsite.

Reconversie.

Reconversie.

Reavan.

Reavan.

Manastirea post-militara.

Manastirea post-militara.

Romanian Air Force.

Romanian Air Force.

Ca sa inteleaga tot romanul.

Ca sa inteleaga tot romanul.

Podet.

Podet.

Prin mijlocul pustietatii.

Prin mijlocul pustietatii.

DSC_9941.jpg

Cele doua Romanii, uneori izbitor de aproape.

In fata hartilor, harta cu Bulgaria si Turcia nu ar mai fi avut loc.

In fata hartilor, harta cu Bulgaria si Turcia nu ar mai fi avut loc.

Grunewald

Shopping salbatic si o ultima tura in Berlin

Nu inteleg shopping-ul, si nu inteleg oamenii care au ca activitate preferata plimbatul prin magazine si cumparatul lucrurilor. Eu vad bunurile, ce in cazul nostru sunt reprezentate de piese de echipament  ca mijloace ce inlesnesc experiente.

Si astfel de-a lungul timpului au fost diferite momente in care am facut shopping salbatic, spre exemplu atunci cand ne-am apucat de catarat, sau atunci cand ne-am apucat de schi de tura. In rest in general folosim lucrurile pana cand se dezintegreaza dincolo de orice posibilitate de reparare, si in general cumparam lucruri noi doar atunci cand avem nevoie de ele.

Dar cumparaturile din ultimele saptamani pentru calatorie s-au incadrat din nou in categoria shopping salbatic. Si cu toate ca aveam deja echipamentul necesar de la turele de pana acum, lista de cumparaturi pentru o calatorie de 9 luni de zile nu a fost deloc mica. Si totul a fost precipitat si de faptul ca multe lucruri sunt mai simplu de gasit si mai ales de comandat in germania unde pentru majoritatea lucrurilor nu trebuie platite taxe de transport. Astfel incat acum bicicleta e pregatita, majoritatea lucrurilor necesare sunt cumparate, urmeaza doar sa fac cateva ture de test pentru a verifica ca lucrurile functioneaza cum trebuie.

De obicei ca orice inginer nu citesc instructiunile de utilizare. Dar cand incep cu asa ceva....

De obicei ca orice inginer nu citesc instructiunile de utilizare. Dar cand incep cu asa ceva….

Oarecum in categoria ture de test a fost si ultima tura din Berlin de weekend-ul trecut, in care am incercat sa fac un fel de rodaj al rotilor nou construite inainte de a merge cu ele la verificare. Astfel incat in prima duminica in care se anunta ceva soare am plecat cu avant pionieresc catre Oranienburg, un mic orasel din nordul Berlinului unde s-a gasit in timpul celui de-al doilea razboi mondial un lagar de concentrare. Doar ca dupa primele 2 ore iarna Berlineza a tinut sa-si ia la revedere de la noi printr-o ploaie destul de puternica de care ne-a udat pana la piele si care a redus moralul la cote minime, astfel incat pana la urma am continuat doar eu pana la Saschenhausen, in vreme ce Mihaela s-a intors cu trenul inapoi in Berlin.

Bicleta aparent neschimbata dar acum pregatita de drum.

Bicleta aparent neschimbata dar acum pregatita de drum.

Rohloff

Rohloff

Ploaia nu putea sa ne paraseasca nici un utlimul weekend in Berlin.

Ploaia nu putea sa ne paraseasca nici un utlimul weekend in Berlin.

Saschenhausen.

Saschenhausen.

Saptamana aceasta e si ultima saptamana de munca in Berlin si la prajiturile de ramas bun toti colegii de munca mi-au spus ca  a fost prea putin un an si jumatate. Si da, daca e sa te raportezi la timpul mediu petrecut intr-o firma de un angajat neamt care probabil e peste 5 ani e putin.  In acelasi timp a fost un an si jumatate in care mi-a placut sa lucrez cu oamenii de aici si s-au format cateva legaturi ce se vor dizolva din pacate in uitarea timpului. Dar asta e, nu poti sa fii in acelasi timp si pe Pamir Highway si la job, si alegerea am luat-o acum 3 luni de zile…

Nici o pana, doar vant din spate, vreme perfecta, chestii faine de fotografiat si implinirea viselor. Si sa nu uiti timpul petrecut in Berlin.

Nici o pana, doar vant din spate, vreme perfecta, chestii faine de fotografiat si implinirea viselor. Si sa nu uiti timpul petrecut in Berlin.

Wakhan

Despre harti si navigatie

O intrebare foarte buna e cum navighezi 7000 de kilometri prin tari necunoscute, in care toate semnele sunt eventual si intr-un alt alfabet. O varianta ar fi intotdeauna un GPS sau un smartphone care ar putea sa te descurce pe drumurile principale prin tarile respective. Problema ar fi in schimb tocmai aici, faptul ca te-ar descurca pe drumurile principale, pe unde e trafic si pe unde lipseste aventura.

Mie cel putin imi plac hartile, imi place sa ma uit dupa curbe de nivel si dupa forme de relief care sa se potriveasca cu ele. Cu ele am inceput sa merg, si pe masura ce am inceput sa cunosc locurile si am inceput sa ies la ture de trail-running am inceput sa renunt usurel la ele. Cel putin pentru anumite masive, cum ar fi spre exemplu Bucegi sau Piatra Craiului,  harta mintii se potriveste destul de bine cu realitatea.

Nu sunt complet anti gps si au fost foarte multe momente in care diferitele dispozitive ale prietenilor s-au dovedit mai mult decat utile, iar intr-un oras necunoscut sa navighezi fara gps mi se pare un cosmar, mai ales in masina. Si totusi in momentul in care mergi dupa un track sau dupa indicatiile gps-ului sunt momente in care te simti oarecum dirijat de dispozitiv. Ceva de genul “in 50 de metri faceti la stanga”, moment in care nu mi-e foarte clar cine e cel care conduce si cine e cel condus.

In plus un alt lucru de care nu mi-e foarte clar e daca poti sa te pierzi cu adevarat daca ai un GPS, pentru ca pana la urma ai mereu un set de coordonate si eventual o harta cu care sa le suprapui. A te pierde nu e un scop totusi, dar totusi sunt faine si momentele in care habar n-ai unde esti si trebuie sa-ti dai singur seama.

Pana la urma in domeniu orice alegere e pur subiectiva, si totul depinde de cum vrei sa mergi sau care sunt avantajele care iti plac si dezavantajele care poti sa traiesti. Cel putin in cazul meu o sa fie o combinatie intre harti fizice pe hartie, harti in format digital si un smartphone care ar putea sa obtina si coordoate GPS in caz de nevoie.

Legat de harti, probabil una din cele mai interesante lucruri care mi-au fost recomandate sunt hartile topografice sovietice, care cuprind la scara destul de buna (de la 1:50000 in sus) pentru cam jumatate de glob, respectiv partea in care au avut la un moment dat interese. O problema cu ele e ca sunt in rusa, dar oricum e in plan pentru anul urmator sa invat un minim de rusa, astfel incat macar cateva nume de localitati ar trebui sa pot sa citesc. Nivelul detaliilor cred ca sunt mult peste orice ai putea gasi pentru zonele respective, chiar daca unele lucruri probabil s-au mai schimbat intre timp. La o prima vedere par ideale pentru momentele in care vrei sa cauti putina aventura sau drumuri laturalnice.

Un alt site cu informatii foarte utile peste care am dat e cel legat de clima si temperaturile la care poti sa te astepti  in diferite locuri pe glob. Sper sa fie util pentru a evita canicula sau frigul excesiv.

Probabil smarphone-ul o sa-l folosesc in combinatiile cu hartile rusesti in momentele in care ajung in intersectii sau trebuie sa vad in ce directie trebuie sa o iau. In schimb trebuie sa pun la punct un sistem prin care pot organiza. Bine in primul rand ar trebui sa-mi iau un smartphone si sa renunt la credinciosul Nokia 1100 a carui baterie tine totusi de 10 ori mai mult decat bateria unui smarphone.

Pe langa aceasta saptamana trecuta mi-au venit si 2 harti de hartie pentru Iran si pentru Asia Centrala, dar care sunt bune doar pentru o privire de ansamblu, scara fiind mult prea mare pentru orice fel de orientare in teren.

In schimb e fascinant sa ma uit pe ele mai ales cand ma gandesc cateva luni o sa pedalez prin locurile respective. Si deja nume de locuri, granite, lacuri, rauri si munti incep sa prinda contur cu totul altfel in momentul in care le vezi pe o harta de hartie.

DSC_8197.jpg