Category Archives: Schi de partie

IMG_0975

De la caldura din Maroc inapoi pe schiuri.

Cutiile cu biciclete troneaza inca in mijlocul camerei iar saptamna s-a evaporat fara sa ne dam seama cand s-a facut vineri. Dar cum zapada la munte este si cum vremea se anunta buna nu are nici un sens sa ramanem in Bucurestiul gri si incetosat. In plus sa treci in cateva zile de la a-ti croi drum pe strazile inguste ale medinei din Marrakech la zapada si doage de lemn e cel putin interesant.

Singura si prima data pe schiuri de pana acum de dupa operatie a fost cel putin cam dureroasa, ajungand in momentul respectiv sa-mi dau seama ca nu mai tin minte cum sa iau virajele, pe un teren si pe o zapada pe care n-ar fi fost nici o problema inainte. Claparii care brusc au ramas cu 5 numere mai mari nu ajuta deloc, si erau si conditiile atenuante ale primei zile pe schiuri dar tot nu a fost deloc placut.

Astfel incat planul pentru weekendul acesta e sa ajung din nou pe partie si sa reinvat cum se face miscarea. Cu ocazia asta imi dau seama ca au trecut ani buni de cand am fost pe partiile din Romania. Pana la urma ajungem la Azuga, unde exceptand pretul putin exorbitant pentru un abonament pe o zi a fost destul de ok, mai ales tinand cont ca era weekend. In minte aveam amintirile cozilor la care stateai cate o jumatate de ora de acum cativa ani asa ca acum am ramas complet surpins cand desi era sambata la jumatatea zilei nu se statea mai mult de 5 minute. Abonamentul a ramas in continuare obscen de scump dar pana la urma si asta e unul din motivele pentru care ne-am luat schiuri de tura.

Revenind acum la schi, ziua de sambata am petrecut-o aproape in intregime pe partie, incercand sa-mi amintesc cum se face. Claparii tot cu 5 numere mai mari au ramas dar dupa cateva coborari a inceput sa conteze mult mai putin decat mai asteptam. Mai problematic e cu centrul de greutate care s-a mutat si el in spate, si cu initierea virajelor. Oricum per total nu e dracul chiar asa de negru precum ma asteptam si spre sfarsitul zilei limitarea principala era clar lipsa de antrenament si oboseala si nu lipsa degetelor de la picioare.

Ziua de duminica in schimba fost ceva mai interesanta pentru a fost prima zi pe schiuri de tura pentru Claudia, si mi s-a parut foarte interesant sa-mi amintesc cum a fost si pentru noi prima data, acum 7 ani de zile in Calimani, intr-o tura plina de peripetii. Oricum e foarte faina senzatia atunci cand esti la inceput si cand iti dai seama ca ai dat peste o noua modalitate de a descoperi muntele.

Asa ca duminica am plecat in formatie extinsa impreuna cu Claudia, Octavian si Viorica si Ioana sa ne invartim putin cu schiurile de tura pe langa Azuga, unde pe versantii din partea nordica zapada s-a pastrat destul de bine atat pentru urcat si pentru coborat. Daca la partie claparii nu m-au omorat in schimb la tura la urcare a fost putin groaznic, caci piciorul e mult mai putin stabil pe talpa claparului si ajungeam sa atunci de foarte multe ori cu tibia claparul. Dupa cateva ore de-abia ateptam sa-i dau jos, desi sunt aceasi clapari pe care ii am de 6 ani de zile cu care ma simteam perfect pana acum. Iar din pacate la clapari chiar nu prea am cum sa gasesc o pereche care sa-mi vina cat de cat bine la dimensiunea piciorului. E o problema e care sigur nu am cum sa o rezolv in iarna aceasta si oricum ar trebui sa mai astept pana cand se mai desensitivizeaza zona, dar iarna viitoare o sa trebuiasca sa gasesc o solutie. Pana una alta sa ne bucuram de zapada cat mai e.

Perspectiva asupra Bucegiului.

Perspectiva asupra Bucegiului.

Starea partiilor in primele ore ale diminetii.

Starea partiilor in primele ore ale diminetii.

Antrenament pentru Postavaru Night.

Antrenament pentru Postavaru Night.

X Marks the spot.

X Marks the spot.

Ultima coborare.

Ultima coborare.

Azuga, unde zapada se duce vazand cu ochii.

Azuga, unde zapada se duce vazand cu ochii.

5 ani de zile, si probabil schiurile mai rezista inca odata pe atat.

5 ani de zile, si probabil schiurile mai rezista inca odata pe atat.

IMG_0952.jpg

IMG_0955.jpg

IMG_0959.jpg

Poza de grup, la putin dupa erau deja cateva victime ale echilibrului intinse pe zapada.

Poza de grup, la putin dupa erau deja cateva victime ale echilibrului intinse pe zapada.

Spre Creasta.

Spre Creasta.

Ski-Mountaineering.

Ski-Mountaineering.

Inca o urcare.

Inca o urcare.

Insarcinata cu foci.

Insarcinata cu foci.

Omat bun.

Omat bun.

Din nou la deal

Din nou la deal

Inserare.

Inserare.

In padurea cu omat bun.

In padurea cu omat bun.

Halou si caini de paza, si cu mine in mijloc. (Foto claudia)

Halou si caini de paza, si cu mine in mijloc. (Foto claudia)

Mayrhofen privit de deasupra

Zillertal 2013

Un pic mai multe poze aici.

Nu credeam pana anul aceasta ca intr-o vacanta de ski poti sa ai parte de prea multa zapada proaspata, dar iata ca anul acesta zeii zapezii au fost generosi cu noi si au turnat zapada proaspata in 4 din cele 6 zile pe care le-am petrecut la ski in Austria. Nu stiu cat au cazut in total, dar stiu sigur ca la un moment dat era o discutie la televizor despre cele mai abundente caderi de zapada in decursul a 24 de ore, din ultimii 50 de ani. In functie de zona si de felul in care s-a asezat cred ca s-au strans intre 50 si 80 de centimetri de zapada noua in perioada respectiva.

Si dupa concediul acesta am ajuns sa inteleg si de ce lucreaza Ion Trandafir atat de mult la capitolul conditie fizica, si care este rolul filmuletelor pe care le tot pune pe youtube cu exercitii care mai de care mai dificile. Practic dupa doua zile de schi mai mult prin afara partiilor, dar cu foarte multa diferenta de nivel, am ajuns ca sa-mi zica intr-o zi cu soare si cu destul de mult pulver ce astepta sa fie tocat sa aud cum picioarele imi zic nu si nu mai vor sa ma asculte pentru a-i da la vale. Fara nici un fel de durere sau de intindere, ci doar amortizoarele pur si simplu nu mai voiau sa functioneze, astfel incat am renuntat la o jumatate de zi de schi si am facut in ziua respectiva si in urmatoarea zi doua plimbari foarte frumoase pe schiuri de tura.

Uitandu-ma in schimb peste poze imi dau seama din nou ca e destul de greu sa faci poze faine intr-o iesire la schi, mai ales la schi de partie. Pe de o parte e problema ca in zilele in care ninge si e pulver proaspat nu prea ai nici vizibilitate nici chef de facut poze, iar majoritatea pozelor sunt poze facute din zone destul de antropizate, cu o mie de oameni care fac acelasi lucru ca si tine, si care nu stiu neparat ce inseamna muntele in afara partie sau in afara unei statiuni de schi. Si din nou am simtit in foarte multe momente ca sunt decat o mica rotita in angrenaj, in intreaga industrie reprezentata de sporturile de iarna, momente in care tanjeam la linistea si salbaticie turelor de schi de tura. Si intr-adevar, in ultimele doua zile in care am mers la schi de tura am facut mai multe poze care imi plac decat in cele 6 de dinainte.

In prima zi, cand am incercat o statiune de schi de langa Wilder Kaiser

Tocand pulverul.

Printre garduri

Si casute.

In iesirea aceasta am avut pentru prima data si clapari de partie, atat si eu cat si mike, si am avut ceva timp sa ne jucam cu noile jucarii. Eu am avut o pereche de Lange, extrem de rigizi si care in mod uimitor imi vin extrem de bine pe picior (practic sunt claparii pe care i-am folosit si in cele doua zile de schi de tura), dar care cred ca au un nivel ceva cam ridicat pentru nivelul meu de schi. Pe de alta parte probabil e ok pentur ca nu o sa trebuiasca sa-i schimb prea curand, dar pe de alta parte in foarte multe momente eram putin nostalgic dupa claparii mei de tura, in care puteam sa am o pozitie ceva mai flexata, si care una peste alta parca stiau sa schieze mai bine decat noii clapari. Noii clapari sunt incomparabil mai rigizi si vin mult mai bine, dar totusi parca nu stiu sa schieze. Pe de alta parte sunt convins ca problema nu e de la ei, si de la tehnica mea

Pe de alta parte sunt si momente geniale in care prinzi coborari lungi prin zapada complet nebatuta, ajutat de instalatiile prin cablu. In una din zile pe langa alte coclauri, am facut 4 coborari de 1300 de metri diferenta de nivel, printr-un pulver imbecabil, de pe un varf de 2500m pana jos in vale. In alta zi cu viscol am strans 13000 de metri diferenta de nivel, din care peste 7000 skiind prin padure printr-un pulver pana la brau. Sunt zile in care schiezi la vale prin zapada mare mai mult decat in multe weekend-uri de schi de tura, si in toata iesirea probabil s-a strans mai mult schiat pe coclauri decat intr-un sezon intreg de schi de tura. Si pentru cineva care e destul de deficitar la capitolul tehnica, si care nu s-a nascut pe schiuri zilele respective sunt extrem de pretioase pentru a strange experienta prin zapada de toate felurile.

Tot in una din zile am prins in Hochfuegen, statiune din Zillertal pe unde am gasit pana acum cea mai multa zapada de fiecare data cand am fost, cea mai tare zapada de pana acum. A fost ziua in care mi-as fi dorit sa am schiuri de doua ori mai late, iar spre sfarsitul zilei, dupa 2 zile de nins aproape in continuu cred ca erau zone in se asezase peste un metru de pulver uscat, in care si eu si Florin ne plangeam ca ne scufundam mult prea tare si ne uitam cu jind la cei care schiau cu schiuri dedicate de pulver. E probabil zapada pe care o prinzi odata intr-un an, daca ai noroc. Era atat de usoara incat in momentul in care schiai la vale intr-un nor de puf, daca nu aveai grija si luai o gura mai adanca de aer riscai sa inhalezi fulgii de nea. Am schiat toata ziua printre copaci prin pulver pana ne-au cazut picioarele efectiv la sfarsitul zilei. Si a doua zi n-am mai fost in stare de aproape nimic. Multumiri inca odata lui Florin care m-a suportat si m-a insotit prin toate coclaurile prin care am ales sa ne bagam in cele 6 zile.

7:25, aproape noapte, o zi cu pulver, astepand deschiderea usilor.

Fratii Petrisor in fata Tuxerului.

Cu mike la schi de tura, printre casute, fanete si livezi.

Terasa

Deasupra vaii.

Privind prin ochiul padurii

Si singura poza cu mine.

Alergand dupa soare.

In ultima zi, tot la schi de tura de data aceasta si cu Em.

Casuta.

Sfarsit de tura, peste valea Ziller-ului.

Si mai jos cateva filmulete, facute in momentele in care mai voia sa porneasca aparatul inghetat:

In rest iesirea la schi a mers pe acelasi tipar ca si in ultimii doi ani, prieteni multi (am fost in total 17 oameni), o cazare extrem de prietenoasa si cu o tanti cu care chiar am reusit sa ne intelegem in germana, si nu in dialektul tirolez care e cam de neinteles pentru noi, la fel ca si pentur germani de altfel, seri cu multa voie buna, mai multi incepatori care au fost initiati in tainele schiului, sauna, schnitzele imense de la Rosi’s Schnitzelhuette si nu in ultimul rand cu sauna, unde am atins maximul de cvorum anul acesta, respectiv 14 oameni, in conditiile in care acum 2 ani ma rugam de oameni sa vina si ajungeam in cele din urma sa merg singur.

Una peste alta o iesire aproape perfecta, perfecta ar fi fost daca ar fi tinut mai mult, eventual indefinit mai mult…

Baiului

Zapezile mult asteptate, Postavaru, Piatra Mare si Baiului

Am plecat din Austria cu o mare strangere de inima, deoarece in ultimele doua zile iar s-a revarsat cerul asupra vestului Austriei. E drept, cu ceva vant, dar tot cred ca s-a asezat o groaza de pulver ce de-abia astepta sa fie tocat, dar noi trebuia sa ajungem din nou in Romania, astfel incat am lasat pulverul sa fie tocat de austrieci si de tura urmatoare de turisti, nu fara ceva parere de rau.

Partea buna in schimb a fost ca acelasi front apocaliptic a ajuns cu intarziere de cateva zile si la noi, astfel incat miercuri si joi norii au scuturat cam tot ce mai aveau in ei deasupra Romaniei. Astfel incat ma hotarasc sa sacrific o zi de concediu pentru o zi ce se anunta cu ceva pulver. Pana la urma nu e un targ destul de cinstit, cate o zi de concediu atunci cand stii ca va fi pulver. In Austria dai 5 zile de concediu pe 6 zile de schi, in schimbi poti sau nu sa ai noroc de pulver.

Marea dilema vineri era in schimb daca vom putea ajunge vineri la munte, dupa stirile despre drumurile blocate din diferite locuri din campia romana. Plecam devreme, pe la 6 din Bucuresti, eu si Corina, si ajungem chiar decent la 8 in Sinaia de unde il luam pe Paul, un fost coleg de facultate care acum sta in Sinaia. Se da cu placa de doi ani, si chiar se da foarte bine. Intr-un fel din nou stau sa ma gandesc cum e sa ai muntele in spatele curtii.

In Poiana a fost cum nu se putea mai bine, am tocat sistematic cam tot ce era de tocat. De fapt putea sa fie si mai bine, daca am fi ajuns cu o ora mai devreme, dar a fost foarte bine si asa. Pentru mine a fost prima data cand am fost la ski in Poiana, si pot sa zic ca mi-a placut. Ai si ceva partii cat sa nu te plictisesti, iar in partea superioara gasesti o groaza de variante de dat prin padure. Si odata cu experienta asta mi-am dat seama ca pentru conditii de genul asta nu ar strica niste schiuri mai scurte, si o casca, asta binenteles dupa ce am am avut niste contacte mai intime cu copacii. Ne-am intalnit si cu destul de multi cunoscuti din Brasov, care venisera de dimineata, skiau 2 ore dupa care mergeau la munca. Un mod numai bun de a-ti incepe ziua de munca dupa parerea mea.

O zi numai buna de ski.

Padurea magica

Chilling out cu Bucegiul in spate.

Aproape de sfarsitul zilei.

Hivernala.

Seara si noaptea am petrecut-o la Paul, urmand ca a doua zi sa o luam in directii oarecum disjuncte, Corina spre Padina si eu cu Mike, Laviniu, Irina si Mihaela spre Piatra Mare. Dar mai departe o las pe Mike sa povesteasca:

Am plecat inca de sambata porniti sa cautam pulver…Daca mai sus de 1800 m stiam ca nu o sa mai gasim, apoi in padure trebuia sa fie (aveam vesti proaspete de la Radu care vineri a muncit din greu, schiind in Poiana).
De plecat am plecat cu personalul, pardon acum ii spune regio(nalul) 3001….he, he de cand nu am mai mers la munte cu trenul si mai ales cu personalul….Cam din facultate, de cand personalul era cel mai bun prieten al studentului si cu 20 de lei aveai 2 zile la munte: dus-intors, si ceva mancarica, duminica la intoarcere…
Sambata:


Traseu: Dambu Morii-Cabana Piatra Mare (BG+PR (am ocolit canionul 7 Scari)-Dambu Morii (BR-Drumul familiar).


Echipa: Mihaela, Laviniu, Irina, Radu si Mike
In Sinaia am reusit sa “il facem” pe un taximetrist care si pusese ochii pe mine si pe Mihaela sa ne “agate” cu o cursa si ne-am inghesuit toti 5+schiurile in Logan si am ajuns cu bine la Dambu Morii de unde ne-am suit (prima data pe anul aceasta pentru mine si Radu) pe schiuri pentru tura!

Pentru Mihaela, gandisem noi o tura “comoda”, de initiere in ale schiului de tura, in Piatra Mare…pe la 7 Scari…Nebun o sa fie cel care merge cu noi in asemenea ture de initiere…sa nu ziceti ca nu v-am prevenit…

Ora 11 in Piatra Mare

Astfel fiecare pe schiurile lui pornim pe drumul forestier, depasim cateva persoane mai in varsta pornite intr-o plimbare, ne infocam rau de tot la soare caci pe aici nu se simtea gerul Bobotezii anuntat la munte si cu multa pasiune si entuziasm ajungem la Canion…nu ne-am miscat foarte rapid, am ras mult, ne-am asteptat rand pe rand, ne-am intrat in ritm, am restabilit legaturi demult uitate cu schiul de tura caci iarna trecuta a fost foarte trista la acest capitol (4 ture, o iarna intreaga).



Cum prin canion nu aveam ce cauta, am ocolit pe PR, ocazie pentru Mihaela sa descopere cum e cu intoarcerile pe schiurile de tura (Iki-urile mele, ceva cam lungi si grele pentru ea i-au dat ceva batai de cap). Dar vointa e mare si sunt curioasa ca la un moment dat sa le strang si pe Mihaela si pe Claudia in aceeasi tura sa isi vada una alteia clona: mici, cu codite, volubile, degajate, vorbarete si mai ales extrem de motivate…Sincer trebuie sa iti doresti mult de tot sa descoperi cum e schiul de tura ca sa te spetesti la deal (si inca ce deal si ce urcari au fost dupa canion), cu niste schiuri mai mari si mai grele si cu claparii de tura in picioare.
Poteca nu a fost deloc blanda si trebuia de multe ori sa ridicam inaltatorul de la legatura la maxim sau chiar sa le scoatem din picioare si era fun sa ma vad urcand cu schiurile in mana dar inca legate de picior, cativa pasi, apoi prin pulver sa ma caznesc sa pun din nou dynafiturile in picioare…

Urcarea a fost mai mult de antrenament (desi ritmul a fost confortabil) decat de initiere dar odata ce am intrat in hora am decis sa o jucam pana la capat...

Nu stiu insa nici pentru ce ne-am antrenat, nici pentru ce ne-am chinuit, in unele situatii, ramanand si eu uimita de inutilitatea momentului. M-am bucurat ca nu a venit niciun pinguin pe aici (poate Em sa mai fi gasit ceva satisfactie).

Am ajuns la un moment dat eu una, sa pun chiar schiurile pe rucsac in ultimele 20 de minute, caci eu, mergeam mai repede pe poteca, folosindu-ma de urmele de la urcare, decat pe schiuri, prin zapada proaspata…

In ultima jumatate de ora

Incercam astfel sa cresc putin ritmul pe ultima parte a urcarii pentru ca era tarziu si riscam sa ne prinda noaptea la coboare pe Familiar.

Iesim din padure manati de inserare

Ceea ce s-a si intamplat…Am ajuns la cabana putin inainte de 16.30 dar Oamenii Muntilor au avut nevoie de un moment de respiro asa ca am mai pregetat putin pe afara jucandu-ne cu cainii pana cand am fost toti gata, am dat jos focile si am blocat legatura.

Apus de la cabana Piatra Mare

Aici,la 1600 m am gasit si gerul Bobotezii, zapada facuse crusta si nu a fost nimic fun sa coboram pana la padure…Panta era prea domoala ca sa prindem viteza si sa viram, asa ca mai mult dadeam la bete, la vale. Prin padure a inceput slalomul printre brazi si a durat putin pana sa ne acomodam cu drumul. Oricum tura asta m-a convins ca nu am de ce sa particip la Semimaratonul din Piatra Mare la proba de schi de tura (exact traseul pe care l-am facut noi si pe care se scot timpi de 2 h (noua ne-a luat cam 7….)) pentru ca urci mult si din greu, iar la coborare, nu iti ramane decat sa pu schiurile paralele si sa ii dai viteza..de schiat nu prea schiezi, asa frumos, cum imi place mie, pe pante deschise, unde sa ai loc sa virezi dupa pofta inimii.

Normal ca ne-a prins si noaptea si cam jumate din drum l-am facut la frontala…

La masina evaluam strategia…nici noi si nici Oamenii Muntilor nu avem de gand sa mai dormim in masina/la cort, sa ne trezim maine si sa ne echipam din nou cu claparii reci, manusile ude si sa incercam sa punem pe schiuri niste piei inghetate.
Pentru inca o zi faina de schi ne trebuie un loc unde sa ne putem usca materialele…
Din fericire Laviniu si Irina (membrii CAR) gasesc locuri la Caminul Alpin, in Busteni, unde suntem si noi primiti ca invitati, asa ca acum ne putem relaxa….
O lasam pe Mihaela la gara in Sinaia si noi mergem sa mancam la un local de la iesirea din Sinaia, pe care il gasim acum modernizat. Localul (de langa o benzinarie, chiar inainte de bifurcatia spre Targoviste) si-a pierdut spiritul popular si arata putin intimidant la primul contact…muzica live, bar, mese frumos aranjate…Intram totusi sa ne convingem daca mai are sau nu sens sa mai oprim aici alta data…Preturile la unele produse au mai crescut, supele si ciorbele sunt ok, dar se servesc doar pana in ora 18.00. Eu am mancat pana la urma niste pastrav care a fost chiar bun dar cred ca acum, Casa Magica din Busteni e mai putin pretentioasa ca si preturi.
Oricum, cu stomacul plin si o cazare calda, viitorul zilei de duminica se anunta luminos.
Duminica– schi in Baiului

Echipa: Bubulu, Geo, Laviniu, Irina, Radu si Mike
Initial vroiam ca duminica sa mergem in Ciucas, dar cazarea de pe Valea Prahovei ne-a schimbat planurile. Asa ca Laviniu a vorbit cu Bubulu si ne-am lasat pe mana lui pentru tura de duminica.

Cum Bubulu stia ma bine locurile decat noi, a iesit o tura cu urcari mai usoare, mai putina alergatura, mai multe pauze si mai ales cu coborari mai faine sau mai diversificate caci am avut de toate de la crusta, la scoici si la pulver.
Am inceput, in absenta lui Bubulu sa urcam pe o poteca marcata cu TA, urmand niste urme de schiuri. Invingem frigul cu miscare si nu dupa mult timp iesim si la soare. Urcusul nu e greu, locurile sunt noi, eu sunt mereu in fata, cautand sa patrund cu privirea si mai in fata, dincolo de perdeaua copacilor, dincolo de cotul drumului.

O zi senina de iarna

E zapada, e multa zapada, asa cum nu am vazut de cand ne-am apucat de schi.

Imi place cum arata pe aici iarna si dezbrac locurile de blana alba si mi le imaginez vara, buna poteca de alergat trebuie sa fie pe aici…

Urcam ce urcam si nu nu mai oprim decat cand aflam ca am urcat prea mult….Da, dar nu e bai ca am urcat prea mult, acum trebuie sa coboram si tot ce am urcat, asa de mult, chestie care nu imi displace deloc…Asa ca mai pe un drumeag, mai prin padure, mai printre copacei, mai prin poieni si in permanenta prin mult pulver coboram…Mai dam 2 urcari si 2 coborari mai scurte pana aram toata panta si apoi coboram prin alte poieni pana in DN.

Coborarea asta ultima mi-a placut din cale afara…suficient de hotarata sa lasi schiurile sa curga singure la vale si pulver pana la genunchi. Oricat stateam pe cozi, tot intram mult prin zapada si coboram intr-un fasait continuu.


Ziua e luminoasa, poienile linistite dar distractia pe aici s-a terminat caci am umplut panta de S-uri…




Urme

Asa ca mergem la Gondola in Azuga…Irina si Laviniu au noroc ca tura e gandita de Bubulu si nu de Radu, ca altfel mai bagau o urcare pe Soria drept bonus, numai asa, de incalzire…
Dar pana la urma urcam gondola si apoi, doar putin pe foci…In Baiului frig tare, vant, zapada din cele mai dubioase, vreo 2 avalanse…ma rog, tot tacamul…

Una mare

Urcam pana pe varful Urechea si apoi ne lasam la vale spre padure, pe un picior cu crusta, scoici, zapada inghetata, ceva iarba….


Lunatic si rece

Negociez lucrurile mai sigura pe mine decat acum 2 ani cand am mai trecut pe aici, cu exceptia bucatii intermediare unde schiurile aveau vointa lor proprie, total opusa vointei mele…Ajugem iar la soare si in pulver, deasupra padurii de unde incepe distractia printre copaci…




Acum 2 ani pe aici am supravietuit, acum sper sa ma dau relaxata…2 ani e cale lunga, desi nu sunt multe ture la activ, poate am devenit mai curajoasa sau mai prietena cu schiurile si le pot struni mai bine. Oricum coboararea e chiar faina si toti concluzionam ca a fost si foarte scurta (ca orice lucru bun se termina repede), iar drumul pana la gondola, de dat la bete, a fost extrem de lung daca e sa il luam prin comparatie…
Ajungem la gondola pe noapte, noapte bine chiar, asa ca ne suim relaxati in masina si drumul pana la Bucuresti e liber.
Am lasat la urma sa povestesc despre iarna…Iarna aceea din povesti, iarna mult asteptata de cand ne-am urcat pe schiuri de tura, iarna cu zapada multa si proaspata, iarna cu nameti, cu troiene, cu coduri galbene care ii tin pe multi departe de munte. Iarna alba de pe dealuri pana in varf de munte, iarna luminoasa, iarna clara cu panorame pana hat departe, iarna cu soldati verzi imbracati in platose albe. Nu imi place iarna indecisa…imi place fie toamna senina, fie iarna hotarata…Imi place sa am mereu ce face la munte. Imi plac si zilele cand toarna fulgi din cer si in care stam acasa…atunci se creeaza premizele pentru ca stratul de zapada sa tina pana in primavara. Presimt ca iarna asta vom sta mult pe schiuri (altceva pana nu se aseaza zapada nici nu e de facut) si vom avea weekenduri pline.

Zillertal

Zillertal, din nou

Un pic mai multe poze aici.

A trecut din pacate si anul acesta saptamana de ski din Austria. Si de data aceasta am fost la fel ca in ultimii 3 ani tot in Zillertal, zona de ski fiind alcatuita practic din mai multe statiuni situate pe aceasi vale, fiecare insumand cam 140 de kilometri de partii in medie. Una peste alta nu prea ai cum sa te plicitisesti, si tinand cont ca venim de ceva vreme am ajuns sa stiu si cateva coborari faine care se merita facute daca e zapada mare.

Inainte de a pleca auzim stiri apocaliptice despre ninsori monstruase din Austria, despre oameni blocati si metri de zapada. Bun asa, asta inseamna ca o sa fie zapada.In schimb cu cateva zile inainte de plecare se face vreme frumoasa si usor usor incep sa se toace pantele. Florin in timpul acesta era in Kappl/Ishgl si se bucura de cel mai adanc pulver pe care l-a prins pana acum. In zona respectiva chiar au cazut ceva de genul 2 metri de zapada in cateva zile.

Acum in legatura cu schiul de partie, sau in legatura cu saptamana anuala de schi din Austria, punctul meu de vedere e ca e intr-un fel un rau necesar. Sincer nu pot sazic ca iubesc prea mult ideea de statiune de schi, si sunt foarte multe momente in care te simti ca o mica rotita in marele angrenaj al industriei schiului. Si toata industria asta nu are prea multe de a face cu muntele, sau cel putin nu in viziunea mea. Schiul pentru mine, ca finalitate se imparte in doua, ori ture lungi pe schiuride tura, acoperind si schiind distante mari prin locuri pustii iarna, sau vai/pante mai abrupte prin locuri mai salbatice. Fara instalatii, fara partii, doar cu cat mai
multa zapada neatinsa, pe care poti sa desenezi in voie urma trecerii tale.

Si totusi in toata ecuatia asta, pentru cineva care nu schiaza de mic, schiul de partie, sau cateva saptamanii de schi in Austria sunt un fel de rau necesar pentru a putea sa te bucuri de coborarea pe schiuri. Se poate si fara, dar tinand cont ca partea cea mai distractiva a schiului e coborarea, de ce sa nu te bucuri de ea. Totusi catehnica in schimb, schiul de partie nu are foarte multe chestii in comun cu cel in afara partiei, si singura varianta de a strange experienta in afara partiei e sa tedai cat mai mult pe langa. Si din punctul asta daca prinzi cateva zile cu pulver prin afara, experienta pe care o strangi in zilele respective e incredibila. Practic intr-o zi de schi de tura in care chiar ai trage de tine, probabil ai putea sa cobori cam 2000m-3000m diferenta de nivel, cu tot cu efortul trasului de schiuri. Intr-o ziin Austria probabil poti sa strangi fara prea mari probleme de 4 ori pe atat. E intr-un fel ca si cum ai trisa, si in cateva zile ai cumula mai mult schi la vale prinzapada mare decat intr-un sezon de schi de tura.

Doar sa ai noroc sa prinzi si zapada proaspata, de care noi din pacate am avut parte doar putin in primele 2 zile si putin in ultima zi. Oricum tot au fost suficient pentru a prinde cateva coborari delicioase. In rest gasca mare, impartita din pacate in grupuri si grupulete fiecare dupa ritmul in care schiaza, sauna aproape in fiecare
seara, un pic de alergat, si o ninsoare ca in povesti in ultimele zile.

Infofoliti bine.

La stanci.

Tocand ce mai era de tocat.

Matinali.

Printre casute.

Ma intreb cum o fi sa stai in una din asta.

Canioning

Sfarsit de zi.

Za spider.

Partii perfecte.

In actiune.

Zillertal

Tura anuala de schi in Austria

La fel ca in ultimii 3 ani ianuarie a adus si tura anuala de schi in Austria singura diferenta fiind ca de data aceasta ne-am strans mai multi, respectiv 13 oameni. Ca destinatie am ales la fel ca anul trecut Zillertal-ul, si probabil daca vom merge si la anul la schi vom reveni tot in aceasi zona. Motivul destul de simplu ar fi ca am ajuns sa cunoastem destul de bine zona, de data aceasta aruncand decat ocazional ochii peste hartile de schi (care fiind facute oricum din profil ciudat si variabil pot creea un pic de confuzie). Pana acum am mai fost in Isghl, care mi-a lasat mai mult impresia unei statiuni pe steroizi dar care are si cel mai misto funpark din cate am vazut pana acum, St Anton/Lecht care mi-au placut, si care au si ele o groaza variante de offpiste, dar care sunt si ceva mai scumpe si prin Kappl/Galtur/See mi-au placut de asemenea, contranstand din punct de vedere al aglomeratiei cu Ischgl-ul.

Iesirea la schi a inceput cam demoralizant din punct de vedere al temeraturilor, acestea fiind mult mai potrivite pentru un inceput de primavara decat pentru luna lui gerar. In schimb au compensat pe deplin ultimele 3 zile in care a nins incet dar sigur, astfel incat spre final sa stransesera cam 30-40cm de pulver in functie de pante si in functie de felul in care l-a suflat vantul. Oricum am profitat din plin si de primele zile cu recastigarea unei conditii fizice ok prin schi de partie si cu dadacirea incepatorilor de anul acesta. De data aceasta au fost 3, Cosmin, Cristina si Claudia si toti au avansat foarte repede. Raman in continuare la ideea ca e mult mai usor de invatat in afara, unde ai o variatatea foarte mare de partii usoare si late la dispozitie, decat pe partiile din Romania. Cosmin a avut o evolutie chiar meteorica as putea spune, in prima zi ajungand sa coboare o partie rosie (in conditii cam extreme recunosc, si imi asum in parte vina pentru a-l ademeni pe partia respectiva), iar a doua zi a coborat si prima lui partie neagra.

Cu barcile mele in Hochfugen la sfarsit de zi.

Din cate am vazut anul acestazona dispune si de un potential destul de mare de off-piste, astfel incat profitand de zapada din ultimele 3 zile am incercat sa ating mai mult tangential partiile. Printre coborarile foarte faine din zilele respective au fost doua coborari continua de 1200m de pe varful in care te lasa cabina-autobuz din Mayrhofen (150-tux-ul) pana jos in Tux, extrem de pitoreasca, practic schiai printre casutele si gardurile oamenilor, totusi am avut noroc ca a fost un grup ghidat inaintea mea pe acolo, atlfel punctele de trecere ale garduletelor puteau fi destul de greu de gasit. Oricum zona Penken-Tux-Mayrhofen mi se pare ca ofera variante destul de variate de offpiste, cam de toate gusturile/dificultatile. Oricum probabil in cele 3 zile cu zapada faina mai schiat mai mult la vale prin diferite tipuri de zapada, mai mult sa mai putin tocata decat o sa schiez tot sezonul de schi de tura.

Mike analizand variantele de coborare.

Mi-a placut foarte mult si Hochfugen-ul, si pentru partiile nu foarte negre si faine pe care le avea, cat si pentru numeroasele posibilati de a te da prin boscheti din zona. Zona e foarte ok si in caz de vreme ciudata cu vizibiliate slaba. Ghetarul e foarte fain in zilele vreme frumoasa si vizibilitate buna, si are si destul de multe variante de offpiste, problema e ca atunci cand am fost noi pe langa partii era o combinatie ciudata de crusta inghetata cu urme tocate asa ca nu prea era foarte fun pe langa partie.

Prin coclauri mai mult sau mai putin abrupte.

Privind spre valea Ziller-ului.

Aram sistematic muntele.

Un traverseu pe care am reusit sa ma imprastii cu brio de 2 ori.

Superba coborare pana fundul vaii in Tux, printr-un pulver destul de generos.

Coborand printre gardulete si soproane.

Bis.

O alta descoperire pe care am facut-o anul acesta in comparatie cu anul trecut a fost o piscina/sauna ce era aproape de Fugen, am fost in total de 3 ori in 6 seri. Sauna de fapt e putin spus, era un adevarat complex saunatic, cu tzspe tipuri diferite de sauna, bazine cu apa rece si galeti cu apa inghetata cu care puteai sa te “relaxezi”. Totul culmina cu un “program de sauna”, organizat in sauna de 95 de grade la fiecare o ora, in care un nenica tinea un fel de program incredibil de incins in care punea pe pietrele din sauna tot felul de arome, cuburi de gheata si alte minunatii. Cu siguranta daca exista un iad nenica s-ar fi incadrat cu brio in tipologia diavolului care pune carbuni pe foc pentru a tortura pacatosii.

Tignes

Ski si alte activitati conexe in Tignes/Val d’Isere

Desi s-au strans din nou o groaza de povestiri restante pe care ar trebui sa le istorisesc, o sa incep totusi tot cu ultima, pentru ca e inca destul de proaspata in memorie. De fapt nu e cu adevarat o istorisire pentru ca nu sunt foarte multe chestii de povestit intr-o iesire de ski, si pentru ca mike pregateste un RT mult mai detaliat si mai plin de informatii.

Pe scurt in comparatie cu alte iesiri la ski a fost misto faptul ca ski-pass-ul includea si access la o piscina semiolimpica si la pationar. A fost foarte misto ca totul se petrecea la peste 2100m, ca era si un lac destul de maricel care era complet inghetat si pe care erau amenajate alei pietonale si piste de ski fond, ce se pretau foarte bine si la alergat. A fost naspa in schimb cazarea, respectiv a fost cam inghesuita si cam spartana in comparatie cu austria, dar tinand cont ca petreceam in medie cam o ora jumatate treji in camera nu ne-a afectat prea mult si totusi ca bonus in 3 minute eram din pat in telescaun. Naspa a fost si faptul ca e departe si faci considerabil mai mult pe drum daca nu zbori.

Pe scurt programul pentru arata ceva de genul urmator:

– trezirea pe la 7:30
– 8:45 prindem primul telescaun
– ski aproape incontinuu pana seara la 17:00
– 17:00 quick snack in camera
– 17:30-18:30 alerga/patinoar
– 18:30 -20:00 piscina
– 20:00-20:30 alergat inapoi pana la casuta.

De fapt unul din target-urile pentru iesirea asta era sa vad daca e posibil sa inot distanta de 3.8 km de la iron-man in timpul limita. Tinand cont ca nu mai inotasem de un an si ca oricum nu stiam sa inot cu ochelari si sa respir era un target destul de interesam. In prima iesire dupa ce am inghitit jumatate din apa din bazin si dupa o groaza de exercitii in care paream ca lupt cu morile de vant am reusit pana la urma sa-mi bun cat de cat la punct respiratia o data la doua batai. In zilele urmatoare am crescut treptat distanta, ajungand ca in a 5-a zi sa innot 2.5km liber intr-o 1h:05, nu foarte rau pentru un innotator complet amator. Naspa a fost in schimb cu carcei care mi s-au pus la picioare cam pe la 1km600 si pe care a trebuit sa ii astept sa treaca de la sine. Oricum mi-a placut foarte mult innotul, mi s-a parut ca te relaxeaza foarte fain, pentru ca pana la urma plutesti deasupra apei, iar totul sta in ritmul respiratiei, dar foarte fun una peste alta. In functie de cum mai merg antrenamentele speram sa facem impreuna cu mike si em o stafeta pentru ironman-ul de oradea, cu mine la innot, em la biciclit si mike la marathon, dar cine stie ce se mai intampla pana atunci.

Mai jos am pus cateva poze si filmulete facute in saptamana care a trecut, sapuniera pe care mi-am luat-o si-a facut treaba foarte bine si am facut mai multe poze decat la orice iesire de schi decat pana acum, si din cauza pentru ca aveam ce sa pozez dar si din cauza ca era foarte comod sa fac poze.

Dar prima data pozele:

Pe ghetarul Pissalas, de pe muntele din departare din stanga plecasem la inceputul zilei.

O partie extrem de larga care se scurgea spre Val d’Isere, era geniala suprapunerea de planuri cu barajul si lacul in spate.

Mike in actiune.

Puncte de informare pentru freeride amenajate in diferite puncte.

Mike printre varfuri semete.

Coborand spre Le Fornet.

Val D’Isere in vale.

Spre La Daile.

Pozand cu Mont-Blanc-ul.

Si o mica poza de grup.

Mascati ca pentru un mic ger de martie.

Dinspre Solaise.

Cautand zapada mai buna.

Friends.

Aproape de incheierea zilei.

Ghetarul Grande Motte.


Daca te uitai cu atenti se distingeau Innominata, Aquille Noire, Dent de Geant, Mont Dolent.

Iar mai jos sunt cateva filmulete fun facute in zona, la diferite activitati:

Si binenteles pe principiul un pas inaine 2 inapoi dupa ce m-am intors in tara am reusit sa ma imbolnavesc destul de urat de o amigdalita ce a dat niste complicatii astfel incat de o saptamana m-am cam transformat un pic intr-o leguma lipsita de activitate din cauza ca nu prea pot sa mananc nimic solid. Deh asta e cateodata e bine sa mai fii si bolnav pentru a aprecia cu adevarat momentele in care esti sanatos.

Ski valea Dorului

Ski la Sinaia

Echipa: eu, mike, bogdan si lucian.

Din nou o iesire la munte in timpul saptamanii, de data aceasta cu zapada din plin, cam de toate felurile pe langa partie si numai buna pe partie. Am fost ceva cam lenesi si ne-am dat pe valea Dorului, oarecum speriati de cat am fi stat la coada la telecabina si de necesarele echipari/dezechipari (telescaunul de pe partea cu Sinaia nu mergea), dar pe valea Dorului ne-am dat destul de mult si pe langa partie, intalnind si destul de multe zone cu pulver. A fost interesanta si reacomodarea cu canturile, skiurile fiind la ascutit la Bubulu acum 2 saptamani, iar cu schimbarea unghiului s-a schimbat putin si comportamentul schiului. Oricum foarte misto cu schiuri ascutite din nou, desi prima data cand m-am urcat pe ele dupa ascutire (acum vreo doua saptamani la o coborare de pe varful Urechea spre Busteni) era sa-mi iau cateva trante din cauza faptul ca prindeau mult prea tare, sau asa mi se parea atunci..

Vremea a fost destul de frumoasa, frig pentru o zi de primavara si cu ocazionalii fulgi de nea pe alocuri dar una peste alta a fost foarte ok, si am schiat pana n-am mai putut. Ultima coborare am facut-o pe carp, unde din nou zapada era alternanta, pulver destul de adanc pe alaturi si portiuni inghetate in zonele batute de vant. A fost ok, desi eram cam obositi fiind spre sfarsitul zilei, si a fost ok si faptul ca se putea cobora fara probleme pe schiuri pana telecabina. Tot ca fapt divers a fost si foarte ieftin, cartelele de o zi fiind decat 60 de lei in timpul saptamanii, iar de banii astia chiar schiezi ceva. E uimitor cand te gandesti ca anul trecut nu aveai cartele de o zi decat in foarte putine statiuni, pentru ca la diferenta de un an sa apara cam in toate statiunile de pe valea Prahovei.

Atmosfera din Valea Dorului.

Si iarna in martie pe carp.

Bis.

Predeal Ski

Ski in Predeal

Urmeaza un scurt ski report despre o zi la ski la Predeal in timpul saptamanii… Cica ar fi nins in weekend-ul destul de mult pe valea prahovei, nu foarte mult dar totusi derdelus-ul rapota 26 de centrimetri pentru Predeal, care parea sa fie destul de decent. Printre avantajele unei zile de schi in timpul saptamani: lipsa aglomeratiei, lipsa cozilor la instalatii, partii ce se mentin in stare buna mai mult timp iar ca dezavantaje faptul ca trebuie sa-ti iei o zi de concediu pe care ai putea sa o folosesti altminteri intr-un mod mai constructiv (un weekend prelungit spre exemplu).

Atfel incat ne gasim 5 oameni ai muncii lipsind de la munca intr-o zi de miercuri si in drum spre Predeal, eu, mike, vali, muha si calina aflati in cautarea unuia din putinele prileje de ski pe partiile autohtone din iarna aceasta. Eu si mike ne trezim ceva mai devreme si pe la 10 suntem sus pregatiti pentru primele coborari. A trecut un an si putin de cand mike si-a pus prima data schiurile in picioare aici si de cand am coborat pe sub teleferic la al doilea contact schiul (intr-un plug continuu binenteles, dar am ajuns jos cu doar doua cazaturi). Si acum imi amintesc cum m-am blocat in portiunea finala care era atunci putin inghetata si plugul nu mai mergea la fel de bine :)

Revenind la dimineata noastra nu sunt prea multe de zis, dimineata partiile au fost intr-o stare relativ decenta, pana pe la 11:30-12 dar ulterior au inceput sa apara portiuni rupte pe cam toate partiile. Zapada era faina doar pe sub teleferic sus dar partia a ajuns extrem de plina de pietre in ultima parte a zilei in portiunea inferioara, astfel incat am ajuns sa ne luam schiurile in spate pe ultimii 30m….

In acelasi timp destul de multa mizerie pe partie, iar exact inainte de telescaun cum cobori de pe Cocos sau de pe sub teleferic era o portiune de gheata cu ceva pamant, arata de-a dreptul hidos in peisaj, sincer chiar nu inteleg de ce nu muta unul din tunuri pentru a aveam macar zona de langa telescaun in regula. Adica pana la urma aceasta e zona care e vazuta de toti cei care vin sa-si ia cartele, daca pana si asta arata jalnic la ce poti sa te mai astepti.

In rest ne-am dat cam in a doua parte a zilei cu inima stransa pentru schiuri, si spre final mai mult de dragul de a ne da, dar asta e pana la urma, ar trebui sa fim consolati ca macar dimineata partiile au fost decente. Mai norocosi au fost vali, muha si calina care au avut schiuri de inchiriat, schiurile lor ramanand in service pe parcurusul zilei. De fapt aceasta mi se pare singura varianta in care s-ar merita, desi reprezinta un cost in plus iar partiile oricum nu prea ofera zapada ok de exersat tehnica.

Cateva poze cu starea partiilor sunt mai jos, singura varianta in care s-ar indepta lucrurile ar fi daca ar mai ninge cam 30cm peste stratul deja existent, altfel lucrurile raman vor fi cam triste. Partea buna e ca in momentul in care am trecut prin Sinaia ningea destul de sanatos, asa ca sperante sunt….

In portiunea finala de sub teleferic.

Bis



Clabucet.


Si sosirea de pe cocos si de sub teleferic.