Category Archives: Uncategorized

IMG_20170304_152032

Din nou pe cursiera, 150km de la Campina la Brasov

Uitandu-ma in spate la arhiva ultima tura insorita de toamna prin dealurile Prahovene a fost la sfarsit de noiembrie, acum trei luni si un pic. In momentul respectiv perpectiva unei ierni lungi si intunecate in Brasov era cat se poate de deprimanta. De frig a fost frig, rost de bicicleta nu a prea fost dar au fost totusi multe weekenduri cu vreme buna petrecute pe munte, cu sau fara skiuri.

Dar dupa doar 3 luni de zile primavara ne-a luat prin surpindere in modul cel mai placut si in interval de o saptamana am trecut de la o tura adevarata pe schiuri la o vreme numai buna de pedalat in tricou si in pantaloni scurti la mijlocul zilei. Si trebuie sa recunosc ca mi-era dor de o tura lunga pe cursiera, de sudoarea urcusurilor abrupte, de placerea coborarilor, de drumuri fara trafic si de senzatia de libertate care vine impreuna cu usurinta cu care acoperi distante mari.

Singura problema e ca pana vineri seara nu prea gasesc doritori pentru tura pe care o aveam in minte, o traversare pitoreasca a muntilor cu plecare din Campina pana in Brasov cu tot cu un detour foarte fain prin dealurile prahovene via Telega, Cosminele, Slanic, Valenii de munte si Cheia. Pe ultima suta de metri reusesc sa-l conving pe Ionut ca ritmul turei nu va fi criminal asa ca dimineta zilei de sambata ne gaseste in regiotransul de Bucuresti cu o zi intreaga de pedalat in fata.

La plecarea in tura respectam cutumele cursieristice si incepem ziua cu un expresso si ceva dulce, numai bune pentru a ne creste pulsul pentru primele urcari de pe drumul spre Cosminele de Sus. Bucata asta de drum trebuie sa recunosc ca-mi place tare mult, mai ales ca in cei 20 de kilometri au trecut pe langa noi maxim 5 masini, asfaltul a fost ca-n palma iar terenul valurit e absolut genial de cursiera. In Cosminele vine si prima pauza de alimentare la magazinul comunal impreuna cu prima si singura cola a zilei.

Pana in Slanic kilometrii de scurg repede, vantul din sud ne face sa nu simtim aproape deloc usoara urcare. Iar aici urmeaza pauza de alimentare numarul doi, binenteles la cofetaria din centrul Slanicului, cu prajituri proaspete, ieftine si suprinzator e reusite numai bune de un plus de energie pentru urcusul de la muntele Verde. Si in timp ce serpuiesc pe dalele de beton ale urcusului pe bucati de 15-16% trebuie sa recunosc ca urcarea e cat se poate de provocatoarea, noroc ca panta se mai domoleste spre sfarsit si ca pana ajungi in varf au timp sa reintre in orbite.

Pauza numarul trei o luam la Mega-Image-ul din Maneciu dupa alti 25 de kilometri, de data aceasta cu pilaf, sandwich, iaurt si alune caci ni s-a luat de dulcele din pauzele anterioare. La inceputul sezonului cand lipseste antrenamentul turelor lungi trebuie sa recunosc ca nu e deloc simplu sa te alimentezi cum trebuie pentru a nu te lovi la un moment dat de zid. Astazi avem noroc cu pauzele lungi si dese dar intr-o tura in care mergi mai legat e un pic de provocare sa nu ramai fara energie spre sfarsit.

Ultima pauza a zilei o luam la singurul magazin deschis din Cheia dupa alti 25 de kilometri pe un DN1A cu trafic foarte putin. E interesant de salbatic DN1A, cel putin in comparatie cu DN1. Intre Maneciu si Sacele sunt aproape 60 de kilometri in care singura localitate e Cheia, care e si ea ocolita e drumul principal. Pe culmea Zaganu zapada lipseste cu totalitate, mai lipsesc doar brandusele sa apara in peisaj.

Ultimele serpentine pana in pas se scurg suprinzator de repede iar de aici avem doar de coborat pana in Brasov intr-o intrecere cu ultimele raze de soare. Ultimii kilometrii se scurg cu rapiditate, reusim sa trecem cu bine si de Garcini si iata-ne ajunsi cu bine la gara, locul din care am plecat cu 10 ore in urma. Au iesit pana la urma 150 de kilometri cu mai bine de 2200 de metrii de urcat si de coborat, o tura demna de mijloc de sezon si nu de inceput de primavara. Anul n-a inceput deloc rau, acum in schimb sa vina si noptile petrecute in natura, cu foc si cu temperaturi care sa-ti permita sa dormi sub cerul liber. Sa speram ca mai e doar un pic.

Datele turei aici:

https://www.strava.com/activities/887459974

Inceput regulamentar de tura.

Inceput regulamentar de tura.

IMG_20170304_101411_1.jpg

Pe dealurile prahovene.

Pe dealurile prahovene.

Drumul spre Cosminele.

Drumul spre Cosminele.

Sudoare si suferinta pe muntele Verde.

Sudoare si suferinta pe muntele Verde.

IMG_20170304_124804.jpg

Selfie time.

Selfie time.

IMG_20170304_130319.jpg

Pauza regulamentara la cofetaria din Slanic.

Pauza regulamentara la cofetaria din Slanic.

Placerea cursierei.

Placerea cursierei.

Drum intins.

Drum intins.

Sfarsit de tura.

Sfarsit de tura.

Sfarsit de tura, caloriile reale pe undeva pe la 4000.

Sfarsit de tura, caloriile reale pe undeva pe la 4000.

Incheierea zilei de duminica, deasupra Brasovului.

Incheierea zilei de duminica, deasupra Brasovului.

DSC_9531

Jurnalul trecerii dintre ani, un pic de Ciucas, un pic de Bucegi si ceva Brasov

Probabil unul din marile avantaje ale mutatului in Brasov e faptul ca putem gazdui cu usurinta si destul de des prietenii din Bucuresti sau din alte parti ale tarii. E un fel de socializare fara nici un fel de efort in care vine muntele la Mahomed si eventual tot ce trebuie sa facem daca avem chef e un pic de ordine si eventual ceva de mancare. Intotdeauna mi s-a parut complet fara sens sa dai o suma exorbitanta pe o pensiune la munte si sa stai cu orele in blocajele ce se formeaza pe drum. Cu atat de mult a disparut sensul de cand ne-am mutat la Brasov. Asa ca de revelion nu am facut altceva decat sa stam acasa, sa iesim la munte si sa gazduim prieteni.

Ultima zi de an, printre copacii de zahar din Ciucas

Dupa un ski de tura cu Hoinarii prin Postavaru in penultima zi de an si cu mare parte din prieteni deja sositi sambata dimineata e timpul pentru o tropaiala la -15 grade prin Ciucas. Drumul spre pasul Bratocea arata absolut genial, toata zapada cazuta la nord de pas pare sa se fi lipit complet de crengile copacilor si pare ca mergem cu batranul nostru logan pe un drum de basm.

Din pasul Bratocea o luam spre varf, printr-o zapada mare si pufoasa care ne face sa ne intrebam ce cautam pe aici in bocanci si nu pe schiuri. Mai sus zapada e in schimb purtata de vant, ne prind din urma si Elena si Andreea si sapam cu randul urme printr-o zapada ce trece in anumite locuri de brau. Spre nord se vede Transilvania inzapezita, spre sud in schimb lucrurile arata mult mai saracacios din punct de vedere al zapezii. Momentul amuzant al zilei e intrecerea in patru labe pe crusta formata sub varf, pe care era binenteles mai eficient sa mergi asa decat sa sapi urme.

Ajungem si pe varf, suntem luati in primire de un varf taios si pornim rapid la vale, spre cabana Ciucas. Business-ul pare sa mearga de minune aici, plin de turisti, drumul pana in Valea Berii e aproape complet deszapezit si brusc nu mai regretam ca nu am luat schiurile dupa noi. De pe varf oricum le-am fi carat cea mai mare parte a drumului la vale.

Revelionul, sarac in artificii de pe dealul Cetatuii

Daca in urma cu un an revelionul ne-a prins la Bunloc privind de la distanta artificiile de deasupra Brasovului de data aceasta am zis sa incercam sa le vedem de aproape. Dealul Cetatuii pare un loc bun asa ca ne pornim la o scurta plimbare nocturna inainte de miezul noptii. Pe deal lume multa, galagie si inghesuiala, Brasovul e partial acoperit de tipica pacla iar artificiile dezamagesc, sau cel putin dezamagesc in comparatie cu asteptarile noastre. Parca cel mai fain arata artificiile din Racadau dar in centru vechi pare un fel de dezorganizare totala. Sincer ma asteptam la mai mult de la brasoveni.

Inceput de an, pe schiuri, in Poiana si in muntii mari

Dimineata zilei de 1 ianuarie ma prinde in Poiana la ora 9 asteptand deschiderea instalatiilor, cu sperante de partii parasite de petrecaretii din noaptea anterioara. Din pacate descopar ca momentul deschiderii e amanat pentru ora 10:30. Nu-i nimic, am si focile dupa mine si reusesc sa fac o urcare pe piei inainte, numai buna de incalzire. Urmeaza o ora de schi pe partii destul de pustii urmata de inca urcare si o coborare cu Suca. Un inceput deloc rau de an, chiar daca a fost tot in locul de joaca din spatele casei.

Astfel incat incerc sa compensez ziua ce urmeaza cu Mihai si Marius cu o coborare pe Morar. Urcam cu cabina si pe platou descoperim ca zapada mai mult lipseste. In schimb e cald si soare si un gram de inversiune termica ne lasa sa urcam doar in bluza de corp pana la Omu. Vantul in schimb si-a facut de cap si pe vai astfel incat pulverul de pe Morar e amanat pentru data urmatoare iar noi ne luptam din rasputeri cu o zapada bine indesata de vant pe care e O adevarata provocare sa virezi. Singurul care se bucura de zapada e Marius cu splitboardul lui si in vreme ce vad cat de mult ne chinuim noi ma gandesc ca n-ar strica sa ma apuc si eu de sportul asta.

Reusim sa coboram pe schiuri pana la jumatatea drumului dintre caldarea inferioara si Poiana cu Urzici intr-un fel de combinatie de derapat cu descatarat de mici saritori. Acele Morarului arata intr-un mare fel, zapada in schimb e putina pe rape si o sa mai dureze pana cand se vor astupa complet toate saritorile. Oricum vaile din Bucegi sunt un loc in care chiar mi-ar place sa mai ajung in iarna asta, si la urcare si la coborare, mai ales daca rezolv problema cu claparii ramasi cu 4 numere mai mari.

Drumul spre pasul Bratocea, printr-o padure complet tapetata de zapada.

Drumul spre pasul Bratocea, printr-o padure complet tapetata de zapada.

Bradul cel falnic.

Bradul cel falnic.

Hivernal.

Hivernal.

Echipa pregatita sa ia varful cu asalt

Echipa pregatita sa ia varful cu asalt

La sapat de urme.

La sapat de urme.

Banda rosie. Cine stie, poate intr-o vara....

Banda rosie. Cine stie, poate intr-o vara….

Turnul lui Goliath.

Turnul lui Goliath.

Munti, munti si iar munti.

Munti, munti si iar munti.

Lupta de final, cu cativa metri inainte de varf.

Lupta de final, cu cativa metri inainte de varf.

Trei fete cucuiete.

Trei fete cucuiete.

De aici, doar la vale.

De aici, doar la vale.

Babele ciucasene.

Babele ciucasene.

Revelionul de pe dealul cetatuii, putin cam aglomerat si cam sarac in artificii.

Revelionul de pe dealul cetatuii, putin cam aglomerat si cam sarac in artificii.

La multi ani Brasov.

La multi ani Brasov.

Inceput de an tot pe schiuri de tura, cu Mihai si cu Marius, pe un platou ce duce putin lipsa de zapada.

Inceput de an tot pe schiuri de tura, cu Mihai si cu Marius, pe un platou ce duce putin lipsa de zapada.

La cerdac.

La cerdac.

Vulturul catre baza, unde ziceati ca e zapada?

Vulturul catre baza, unde ziceati ca e zapada?

DSC_9603.jpg

Analizand variantele de pe valea Cerbului.

Analizand variantele de pe valea Cerbului.

Inca putin pana la Omu.

Inca putin pana la Omu.

Pe unde o fi mai bine?

Pe unde o fi mai bine?

Varianta directa si inghetata, a lui Marius.

Varianta directa si inghetata, a lui Marius.

Si varianta schiorilor, mai domoala si cu zapada mai prietenoasa.

Si varianta schiorilor, mai domoala si cu zapada mai prietenoasa.

Tot la vale.

Tot la vale.

In Poiana cu urzici, cu Acele Morarului in fundal.

In Poiana cu urzici, cu Acele Morarului in fundal.

DSC_9632.jpg

IMG_0051

Scaldat, jnepeni, MTB si explorare in Crai si in estul Fagarasului.

Mereu inainte de a ma inscrie la un concurs pun in balanta cele cateva ore petrecute la intensitate maxima cu varianta unei zile pline pe munte pe un traseu aventuros. Cateodata castiga concursul, mai ales atunci cand vine la pachet cu in traseu interesant sau cu socializarea de dupa, dar chiar si atunci nu sunt putine momentele in care stand tolanit pe iarba dupa un concurs ma gandesc daca nu ai fi putut umple intr-un mod mai interesant ziua ce tocmai a trecut.

De data asta concursul la care nu am reusit sa ma conving sa particip a fost “Trofeul Muscelului” de la Campulung iar tura care a iesit castigatoare a fost o explorare extrem de interesanta in partea estica a Fagarasului.

Si acum revenind la povestea unei zile extrem de pline pe munte, tura incepe cu o plecare nu foarte matinala de la Casa Nobilis. Mihaela si mama ei pleaca si ele pe acelasi traseu spre La Table, in schimb de aici drumul meu face stanga spre Brusturet, initial prin pajistile de sub Crai si dupa, pe un single trail neasteptat de frumos urmat de o portiune de push-bike la vale de 10 minute inainte de Brusturet.

Dupa o pauza de inviorare si cu bucatica cu Craiul terminata, vine timpul sa ma inham la primul forestier lung al zilei, drumul ce urca din Podul Dambovicioarei spre Pecineagu. Pedalele se invart cu spor la deal, drumul e aproape pustiu si singura masina pe care o intalnesc e un Logan care merge cu grija pentru a feri gropile. Ritmul de inaintare e cam acelasi, iar eu imi spun in minte ca nu voi ajunge prea curand cu masina pe aici. In departare se vede creasta estica a Fagarasului si Craiul isi arata capul stancos din cand in cand, un vant prielnic ma impinge de la spate, iar cei 30 de kilometri de forestier trec cat ai clipi din ochi.

In timp ce pedalez pe malul sudic al Pecineagului dau si de unul din cele mai faine locuri de scaldat de pana acum, un fel de plaja de munte privata, cu intrare completa cu covor de muschi si cu cea mai curata apa in care am inotat pana acum. E incredibil cat de bine poti sa te simti atunci cand inoti in apa rece de munte dupa cateva ore petrecute transpirand pe bicicleta, clar e o experienta care trebuie repetata mai des.

Dand timpul putin inainte, orele amiezii ma gasesc urcand pe drumul ce inainteaza spre Berivoiu, un drum surpinzator de bun pe care reusesc sa urc pana la apropae 1700 de metri inaltime. De aici in schimb incepe distractia dupa ce reusesc sa nimeresc poteca gresita ce urca pe versantul din stanga al vaii spre un bordei dinspre Bratila. Urmeaza o lupta serioasa cu jnepeni de toate dimensiunile, cu bicicleta in spate prin locuri prin care speram sa dau cumva macar de o poteca firava de animale salbatice. N-a fost sa fie din pacate si am reusit in cele din urma sa ies in creasta aproape la 17:30, pe un picior ce urca undeva intre Curmatura Bratilei si Berivoiu.

De aici in schimb aproape totul e la vale si e si portiunea cea mai frumoasa a turei, single-trail-ul pe care cobori aproape continuu de la 2200 pana la 1300 de metri. In spate peste Fagaras par sa se fi strans nori negri de ploaie, in fata Craiul arata incredibil de clar in lumina serii, iar din cand in cand cate o raza fugara de soare lumineaza poteca pe care cobor. Nici ca se puteau conditii mai bune. Stau sa ma gandesc ca de la barajul Pecineagu singura fiinta intalnita a fost un cioban ce isi pastea oile pe langa Berivoiu. In rest pustietate maxima, doar eu cu bicicleta mea si gandurile mele, si pot sa zic ca nu a fost rau deloc, un fel de amintire din toate zilele petrecute pe drum in timpul expeditiei.

Ceasul e tarziu si urmeaza goana dupa ultimul tren din Zarnesti pe sub Craiul invaluit in lumina asfintitului, iar masa de seara ma gaseste banca din gara cu o conserva de sardine cu covrigi si cu suc sintetic de piersici o incheiere cat se poate de boschetareasca a unei zile superbe petrecute pe munte. Si clar astazi sunt mai mult decat multumit ca nu am dat ziua de azi pe cele cateva ore ale concursului din Campulung.

Track-ul turei aici, cu mentiuea ca dupa ce ajungi la stana de la capatul forestierul ce urca spre Berivoiu trebuie prinsa poteca din partea dreapta a vesantului:

https://www.strava.com/activities/643474768

Dimineata pe racoare, in fata cu o prima bucata pe la poalele Craiului.

Dimineata pe racoare, in fata cu o prima bucata pe la poalele Craiului.

Single trail-ul interesand ce coboara spre Brusturet.

Single trail-ul interesand ce coboara spre Brusturet.

Ajuns la Pecineagu cu al lui baraj.

Ajuns la Pecineagu cu al lui baraj.

Locul perfect de scaldat, complet cu sezlong de iarba proaspata, covor de muschi la intrare si cea mai curata apa in care am inotat pana acum.

Locul perfect de scaldat, complet cu sezlong de iarba proaspata, covor de muschi la intrare si cea mai curata apa in care am inotat pana acum.

Spre Fagaras!

Spre Fagaras!

Momentul in care dupa o repriza de inotat prin jnepeni iti doresti sa dai macar de o poteca de animale salbatice.

Momentul in care dupa o repriza de inotat prin jnepeni iti doresti sa dai macar de o poteca de animale salbatice.

Cu zambetul inca pe buze dupa 2 ore de carry-bike.

Cu zambetul inca pe buze dupa 2 ore de carry-bike.

IMG_0034.jpg

IMG_0036.jpg

Ride on!

Ride on!

Comisul si Craiul.

Comisul si Craiul.

Momente perfecte.

Momente perfecte.

Craiul in intreaga lui splendoare.

Craiul in intreaga lui splendoare.

Sfarsitul turei, cu o cina cat se poate de boschetareasca pe peronul garii din Zarnesti.

Sfarsitul turei, cu o cina cat se poate de boschetareasca pe peronul garii din Zarnesti.

DSC_3105

Spring Challenge, concurs de cursiera si o noapte petrecuta la foc.

Urmeaza jurnalul intarziat al unui weekend despre care nu am reusit sa scriu la timpul lui, dar despre care mi-ar parea rau daca nu as scrie macar cateva ganduri. Asta si pentru ca a fost un weekend in care s-au combinat experiente cat se poate de diferite intre ele. De la a goni la vale pe single trail-uri cu MTB-ul, la stat la foc impreuna cu prietenii si la haosul si energia unui prim concurs individual de cursiera, totul in mai putin de 24 de ore. Momente diferite si lumi diferite.

Inertia obiceiului de a invarti pedalele s-a pastrat cumva dupa cele patru luni petrecute in saua bicicletei pe drumul inapoi spre tara, iar cum iarna nu a fost deloc apriga, am incercat sa profit de fiecare ora de soare si de asfalt uscat. Si cumva, fiecare fuga din oras, oricat de scurta ar fi, imi aduce aminte intr-un fel de timpul petrecut pe drum. Iar pe de alta parte recunosc ca o particica din firea mea e competitiva, iar dupa pierderea degetelor de la picioare ciclismul a ramas cam singura nisa pentru ea. Pana la urma, atunci cand impingi pedalele conteaza prea putin daca ai sau nu degete la picioare.

Asa ca lunile au trecut, kilometrii in picioare s-au strans mai repede sau mai incet in functie de vremea de afara si a venit momentul unui prim concurs, Micasasa Spring Challenge, un gentelman’s race de 140 de kilometri din judetul Sibiu prin locuri prin care nu am mai pedalat pana acum. Singura problema a concursului (si nu e singurul concurs cu problema asta) e ca e duminica. Atunci cand te inscrii la un concurs vrei intr-un fel sa dai ce ai mai bun din tine si asta compromite orice tura mai lunga pe care ai putea sa o faci sambata. Varianta de scapare pentru sambata e o tura de MTB in regim de plimbare din Preadeal pana in cheile Rasnoavei unde e planuita o seara cu foc si povesti impreuna cu prieteni cataratori veniti sa profite de primele zile de primavara.

Vremea e incredibil de calduroasa si in vreme ce rotile se invart pe pamantul uscat al potecii, mi se pare incredibil ca in urma cu o saptamana totul era acoperit de un strat de serios de zapada. Dar in cateva zile primavara pare sa-si fi intrat in cele din urma in drepturi si nu cred ca mai e cale de intoarcere anul acesta. Ajung in cele din urma la locul de foc, cataratorii se intorc din pereti, drumetii de pe munte si alergatorii de pe poteci si in curand ne strangem in formatie extinsa in jurul focului la povesti si la un pahar de vorba. Planuri pentru anul ce urmeaza, povesti despre trasee, despre gradini sau despre tari indepartate se amesteca toate si orele trec repede pana cand in cele din urma miezul noptii si frigul ne fac sa ne retragem.

Si acum revenind la experienta concursului care mi-a ramas destul de vie in minte:

Preludiul concursului incepe cu un drum de aproape 3 ore petrecute in masina catre un satuc necunoscut din Sibiu unde Timotei Pacurar organizeaza anul aceasta un concurs de cursiera pe drumurile destul de faultate pe alocuri ale judetului. Un prilej foarte bun de a descoperi locuri noi si de a trai un fel de replica a clasicelor de primavara din vest. Dimineata in schimb reusesc sa o incep cu stangul atunci cand imi dau seama ca am uitat incaltarile de bicicleta acasa, dar salvarea in schimb vine de la Mihaela care imi imprumuta incaltarile ei si care renunta la cursa in favoarea unor vizite culturale.

Urmeaza echiparea rapida, strangerea oamenilor la start, sedinta tehnica si in scurt timp se da si startul si traiesc si eu pentru prima experienta unui start in grup la cursiera cu tot ce inseamna asta. Biciclete ce aparent se misca rapid, viteza, accelerari si o senzatie de haos generalizat in care incerc sa conserv energia si sa ma pozitionez cat mai aproape de plutonul fruntas. Kilometrii trec, eu nici nu-mi dau seama cand se da startul oficial si plutonul fruntas dispare usor din raza vizuala iar eu ma trezesc ramas undeva in spate cu alti ciclisti care au ratat momentul si care privesc cum grupul dispare in fata.

Singur nu ai nici o sansa sa prinzi un grup de 15 oameni care lucreaza cat de cat impreuna, asa ca incerc sa gasesc 1-2 ciclisti cu care sa incercam sa-i prindem din urma. Pana la urma plec in urmarire cu inca un baiat si dupa un efort de urmarire de 10-15 minute in care am lucrat impreuna dar in care indicatorul de efort ajunsese demult pe rosu reusim in cele din urma sa-i prindem si rasuflam usurati. Dar parca e mult spus usurati, caci nu e deloc treaba usoara sa te tii de plutonul care merge cu 40 si ceva la ora mai ales dupa efortul de a-i prinde din urma. In schimb senzatia de viteza e extrem de interesanta chiar daca sunt aproape ultima roata de la caruta si nu prea poate fi vorba de dus trena, cel putin nu deocamdata. In acelasi timp e mult mai putin efort in pluton decat undeva in grupurile urmaritoare mai mici.

Primii 80 de kilometri se strang in acelasi ritm nebun pana incepe prima urcare. Carceii incep sa se isi faca simtita prezenta si nu cred ca sunt singurul care sufera. Pe serpentinele abrupte mi se confirma gandul si brusc plutonul se sparge in grupuri mai mici care urca in ritmuri asemanatoare. Din pacate prima urcare o termin singur si oricat as trage, grupul se departeaza incet pe coborare. Clar data viitoare merita sa trag mai tare pe urcari pentru a nu ramane singur.

De aici pana la sfarsit cursa s-a transformat intr-un fel de contratimp cicloturistic individual pe drumuri destul de rupte. Din spate nu a venit nimeni, din fata nu am prins pe nimeni vreme de aproape 60 de kilometri, dar nu a fost rau de loc si am apucat sa vad mai mult decat roata celui din fata. Iar locurile chiar sunt frumoase, traseul serpuind printr-o serie de sate cu vechi biserici medievale, tot timpul cu Fagarasul inzapezit in departare.

Linia de sosire o trec dupa 4 ore si 10 minute, pe locul 11 din 50 de participanti, un inceput nu foarte rau pentru concursurile de cursiera. Iar daca intr-un fel mi-a placut (si mai ales partii competitive din mine) nu pot sa zic ca a fost dragoste la prima vedere. Atmosfera clar e mai faina la concursurile de alergare montana, si clar e mai fain ca esti tot timpul in natura, asta pe langa comunitatea pe care ajunsesem cat de cat sa o cunosc si care acum e complet noua.

Becky si Mark, plecati de un an si jumatate pe bicicleta, acum in drum spre casa.

Becky si Mark, plecati de un an si jumatate pe bicicleta, acum in drum spre casa.

Primavara.

Primavara.

DSC_3096.jpg

Relaxarea de sambata, cu o plimbare cu bicicleta pe deasupra Cheilor Rasnoavei.

Relaxarea de sambata, cu o plimbare cu bicicleta pe deasupra Cheilor Rasnoavei.

DSC_3112.jpg

Detalii surpinse din goana bicicletei.

Detalii surpinse din goana bicicletei.

To go or not to go. Better not.

To go or not to go. Better not.

La caldura, foc, si un pahar de vorba.

La caldura, foc, si un pahar de vorba.

Iesenii, ceapa, slana si gazeta pompierilor.

Iesenii, ceapa, slana si gazeta pompierilor.

Gata de concurs, cu alimentatia la pachet.

Gata de concurs, cu alimentatia la pachet.

Garmin si Sunto facand echipa buna pe acelasi ghidon.

Garmin si Sunto facand echipa buna pe acelasi ghidon.

Aglomeratia de la start.

Aglomeratia de la start.

Linistea din partea a doua a traseului.

Linistea din partea a doua a traseului.

InfograficHeader2

Patru luni pe bicicleta, costuri si alte considerente.

Datele pot fi frumoase, mai ales atunci cand dupa patru luni si jumatate de calatorit pui la un loc cheltuielile trecute pe hartie. Si trebuie sa recunosc ca mi s-a parut si mie foarte interesant sa pun cap la cap toate informatiile din infograficul de mai jos.

Iar acum cateva comentarii despre datele de mai sus, care trebuie sa recunosc ca mi s-au parut si mie interesante.

In primul rand calcul nu a fost chiar atat de greu si nu am tinut cate un jurnal cu cheltuielile in fiecare zi. Practic stiu cu cati bani am plecat cash (600 de euro) si uitandu-ma peste extrasul de cont al cardului pe care l-am folosit pot vedea cu aproximatie cati bani am cheltuit in fiecare tara. Spun cu aproximatie pentru ca au fost multe tari in care am folosit mai mult din cash (spre exemplu in Uzbekistan am gasit un singur bankomat care pe deasupra nici nu functiona), pe cand in Turcia toti banii pe care i-am cheltuit au fost scosi de pe card. Acum legat de card comisioanele de retragere nu au fost exact mici in anumite tari dar personal consider ca e mult mai sigur decat sa ai toata suma la tine. Desi am intalnit si oameni care calatoreau si asa.

Acum legat de datele puse cap la cap nu pot sa zic ca m-a surprins cifra finala, si s-a incadrat cumva in bugetul pe care mi l-am propus (de 450 de euro pe luna petrecuta pe drum). In schimb ce m-a surpins a fost proportia mica pe care o are mancarea din totalul cheltuielilor. Spun asta pentru ca atunci cand esti pe drum mancarea pare sa fie principala cheltuiala, urmata de ocazionala cazare pentru un dus cald.

Mancarea e si capitolul la care nu am facut economii deloc si la care cred ca nici nu are sens sa te zgarcesti. Pana la urma e mai important sa mananci bine, sa ai energie si sa nu te imbolnavesti decat sa scutesti 1/2 euro pe zi.

Alt lucru care m-a suprins a fost cat de mari au fost costurile adiacente calatoriei, respectiv costurile administrative (hosting si abonamentul la tracker-ul gps), costurile cu vizele si costurile cu transportul. Practic din cei 16 euro cheltuiti pe zi 6 euro se duceau aici. Si daca unele din cheltuieli ar merge evitate (spre exemplu avionul catre Bishkek in cazul in care faci un tur dus-intors) altele nu prea, cum ar fi cheltuielile cu vizele.

Acum in schimb legat de cheltuieli o intrebare foarte buna e cat e cu adevarat necesar si cat reprezinta un plus pentru mai mult confort. Si tinand cont ca am intalnit si oameni care calatoreau cu 1 dollar pe zi mi se pare interesant sa ma uit in spate si la cheltuielile mele care totusi includeau un oarecare nivel de confort. Probabil daca ai taia totul la maxim cred ca ai putea face aceasi calatorie cu un buget de 8-10 euro pe zi desi asta in general implica sa mergi mai incet, sa profiti la maxim de cheltuielile cu vizele din fiecare tara si sa campezi mai tot timpul. Din prisma mea oricum peste 80 la suta din nopti au fost petrecute la cort, dar despre astea si despre alte detalii din calatorie poate intr-un alt infografic. A, si era sa uit… Turcia chiar e foarte scumpa in comparatie cu celelate tari prin care am trecut.

In acelasi timp punand totul pe hartie 2200 de euro pare o suma imensa. E cat o masina sh decenta daca pui lucrurile in balanta. E o suma pe care trebuie sa o pui de o parte inainte de a pleca, dar care nu e totusi atat de greu de strans cu putin planificare. E o suma pe care in Romania nu toata lumea poate sa o puna deoparte. Si totusi sunt doar 4 euro de pus de o parte in fiecare zi, vreme de un an si jumatate, pentru patru luni de libertate aproape totala. Iar daca privesti lucrurile in felul acesta parca nu e chiar atat de mult.

DSC_0512

Drumul spre Erzurum, capitala frigului din Turcia.

Erzurum cred ca e ca un Miercurea Ciuc pentru turci, caci peste tot pe unde ma opresc oamenii imi spun sa am grija cu frigul de acolo. Parea buna e ca vremea s-a indreptat si urmatoarea saptamana se anunta complet senina, si dupa doua zile in care am pedalat cu aproape toate hainele pe mine, acum pot din nou sa urc in pantaloni scurti si in tricou.

Si e ceva de urcat, iar pasurile de peste 2000 de metri se inlantuie de-a lungul zilelor, iar daca pe fiecare urcare merg in tricou si in pantaloni scurti la fiecare coborare revin la tinuta cu toate hainele pe mine. Turcia e suprinzator de deluroasa si a devenit ceva normal sa strang in fiecare zi de pedalat cate 1200-1400 de metri de urcare si de coborare. In vaile pe care trec intre pasuri e inca toamna, plopii inca nu si-au scuturat frunzele iar locurile de cort vin impreuna cu un gazon bogat.

In schimb poate ce e cel mai ciudat la traseul pe care l-am ales catre Erzurum e ca desi drumul e incredibil de bun, cu asfalt impecabil si cu doua benzi pe sens si o banda de urgenta care e doar pentru mine, traficul e aproape inexistent. Si e putin straniu sa vezi un drum atat de bun pe care sa il ai mare parte din timp doar pentru tine.

In ultima zi inainte de Erzurum intamplarea face sa ma intalnesc din nou cu Graham, bunicul din Noua Zeelanda pe care l-am vazut ultima data in Dushanbe. De acolo el a plecat spre sud spre Iran, eu spre Transcaucazia si iata ca din pura intamplare ajugem sa ne intalnim din nou in Turcia, unde altundeva decat inainte de un alt pas de peste 2000 de metri, luptand amandoi cu un vant formidabil.

Zilele ce urmeaza vom imparti drumul catre Capadocia, un loc in care nu am ajuns anul trecut dar pe care nu vreau sa-l ratez anul acesta.

Revenirea la toamna in una din vaile traversate.

Revenirea la toamna in una din vaile traversate.

Drum perfect, vreme buna, trafic inexistent. Ce poti sa ceri mai mult?

Drum perfect, vreme buna, trafic inexistent. Ce poti sa ceri mai mult?

A ajuns si olteanul la Oltu, din Turcia.

A ajuns si olteanul la Oltu, din Turcia.

Dimineata inghetata.

Dimineata inghetata.

Patru benzi? Toate pentru mine?

Patru benzi? Toate pentru mine?

Grum, infruntand vantul vijelios in ultimul pas inainte de Erzurum

Grum, infruntand vantul vijelios in ultimul pas inainte de Erzurum

Inca un pas bifat.

Inca un pas bifat.

Pauza de alimentare.

Pauza de alimentare.

Seara pe platul inalt de 2000 de metri al Anatoliei.

Seara pe platul inalt de 2000 de metri al Anatoliei.

DSC_0441

Turcia, +1800 de metri si venirea iernii.

Intrarea in Turcia a fost cat se poate de brutala daca e sa ma uit la kilometraj. In mai mult de 3 ore de pedalat s-au strans 1200 de metri de urcare, si in vreme ce imping la pedale printr-o ninsoare cu fulgi uriasi ma gandesc ca nu e chiar asa de rau. Chiar si cu casa in spinare, tot pot sa urc cu 400 de metri de ora si daca privesc lucrurile asa, pasul de 2500 de metri din fata nu mai pare chiar atat de inspaimantator.

Tot din categoria diferentelor dintre tari, astazi in Turcia am avut parte de o intalnire de gradul 3 cu o haita de caini atunci cand am trecut pe langa unitatea militara din Posof. Nu am inteles ce fac oamenii acolo cu 30 de caini de dimensiuni considerabile dar macar am apucat sa-mi amintesc de strategia folosita si anul trecut, respectiv aruncatul cu pietre. Cumva toti cainii stiu ca atunci cand zboara o piatra pe langa ei e mai bine sa faca drum intors, iar daca repeti procedura de cateva ori si daca exersezi si aruncatul la tinta se cumintesc pana la urma, sau cel putin reusesti sa pui ceva distanta intre tine si teritoriul pe care il pazesc.

Cand ajung in schimb in pas si cand pun toate hainele pe mine, se pune si viscolul, de parca ar fi stiut ca m-am pregatit pentru el. Drumul de pamanat e acoperit de un strat de zapada iar cauciucurile destul de roase nu au aproape deloc aderenta asa cum descopar atunci cand vreau sa pun o frana mai brusca, asa ca intreaga coborare o fac incercand sa controlez cumva viteza astfel incat sa nu pierd aderenta.

Vreti sa stiti care e cea mai urata parte la pedalatul iarna? Coborarea. Pe urcare sau pe plat muschii lucreaza si ti-e cald si bine. Sau cel putin oarecum caci picioarele le-am avut reci cam toata ziua de astazi. In schimb atunci cand incepi sa cobori si tot efortul pe care il depui e sa strangi cele doua manete de frana ingheti ca un cacat. Mai ales atunci cand afara e viscol, si mai ales atunci cand viscolul bate din fata.

Unul din gandurile care imi trece prin minte pe la jumatatea coborarii e ca daca ar fi sa fac pana aici nu as avea nici o sansa sa o rezolv. Mainile le am inghetate suficient de tare incat a devenit dificil sa strang manetele de frana, d-apoi sa scoti un cauciuc, sa bagi o camera noua cu degetele goale. Sunt convins ca ar fi fizic imposibil, dar Murphy nu e de veghe astazi asa ca ajung in cele din urma la asfalt. Undeva in departare chiar se ghiceste si un pic de soare, asa ca incerc atunci cand se termina coborarea sa pedalez cu spor pentru a ma incalzi cat de cat.

Cand ies in cele din urma complet de sub nori descopar cum in fata se intinde Anatolia in lumina spectaculoasa a dupa-amiezei tarzii, cu dealuri molcome la 2000 de metri, cu nori spectaculosi ce alearga pe deasupra lor si cu un aer incredibil de curat.

DSC_0436.jpg

Primii fulgi de nea, urcand spre pasul de 2600 de metri.

Primii fulgi de nea, urcand spre pasul de 2600 de metri.

Pe varf, inainte sa inceapa viscolul.

Pe varf, inainte sa inceapa viscolul.

Iarna, caucicuri care nu prea tin si maini si picioare inghetate.

Iarna, caucicuri care nu prea tin si maini si picioare inghetate.

Pe platoul Anatoliei, cu lumina si culorile de rigoare.

Pe platoul Anatoliei, cu lumina si culorile de rigoare.

DSC_0444.jpg

Anatolia.

Anatolia.

In cautarea unui loc de cort.

In cautarea unui loc de cort.

DSC_8785

Drumul catre Jaslik si cateva cuvinte despre experienta desertului

Sunt putine momentele in care iti dai seama cat de mare e pamantul pe care traiesti si cat de imense sunt distantele, mai ales intr-un timp in care avionul a redus distantele la un interval de ore. Iar sa traversezi un desert e o experienta care iti schimb putin felul in care vezi distantele. Cam asa se intampla si astazi, cand la mijlocul zilei ajung la borna cu numarul 1000, 1000 de kilometri pe acelasi drum prin desert, stiind ca mai am inca 700 de kilometri prin desert pana la Marea Caspica.

Sunt rare momentele in care ajungi sa te rupi complet, pentru mine ultima data s-a intamplat pe Bartang, dar experienta desertului e intr-un mod straniu similara. Conteaza prea putin cat de multi kilometri s-au strans astazi atunci cand esti la zile bune de ultimul oras mare si la zile bune de urmatorul oras. Zilele par sa se amestece una cu alta, iar tu nu esti decat o furnica care inainteaza intr-un ritm de melc pe o harta imensa. In cazul meu ritm de melc inseamna 130-140 de kilometri in fiecare zi, dar distantele sunt sufcient de mari incat punctul care iti arata unde esti nu pare sa se miste deloc repede.

Astazi, in sfarsit dupa mai mult de 10 zile, vantul e usor prielnic, iar senzatia e geniala atunci cand vezi ca poti pedala cu 20-25 la ora fara un efort prea mare si atunci cand vezi ca kilometri se strang fara efort. In schimb astazi o bucata de 120 de kilometri dintre Kyrgyz si Jaslik in care nu e absolut nimic in afara de camile. Cu chiu cu vai reusesc sa gasesc un loc in care sa ma adopestec de soare in mijlocul zilei langa o cladire de chirpici abandonata.

Si cu toate astea desertul are o frumusete a sa, o frumusete dura, austera si monotona de care nu poti sa nu te indragostesti. Poate frumusetea vine si din faptul ca desertul are o infatisare primordiala, iar daca ai putea ignora fasia de asfalt pe care pedalezi stepa arata probabil la fel si acum 1000 de ani si acum 10.000 de ani si inainte de existenta oamenilor, iar asta mi se pare intr-un fel fascinant. Iar in timp ce pedalez sunt aproape convins ca urmatoarele proiecte aventuroase vor fi cumva legate de intinsele spatii care nu au fost inca imblanzite de mana omului.

Kilometri de azi s-au scurs in schimb surpinzator de usor, dar noaptea ma prinde tot in mijlocul pustietatii. De fapt am descoperit ca cel mai bun plan din punct de vedere al aprovizinarii cu apa e sa dormi fix inainte de un loc in care poti gasi apa pentru a nu trebui sa economisesti apa seara si dimineata, asa ca seara ma prinde la 15 kilometri de Jaslik, dupa care urmeaza o bucata de 140 de kilometri fara nimic pana in Qarakalpak.

Date:

Distanta: 150km.
Diferenta de nivel: +50 / -50.
Obiective: 5.
Moral: 7.

Cine se scoala de dimineta, departe ajunge si in plus scapa si de vantul puternic din mijlocul zilei.

Cine se scoala de dimineta, departe ajunge si in plus scapa si de vantul puternic din mijlocul zilei.

Max, cu fundalul colorat al inceputului de zi.

Max, cu fundalul colorat al inceputului de zi.

DSC_8792.jpg

O masina ratacita la 20 de kilometri de Kyrgyz.

O masina ratacita la 20 de kilometri de Kyrgyz.

Daca ajungeti la un moment dat pe aici sa nu va bucurati cand vedeti semnul cu Beyneu 240 de kilometri, are o eroare de doar 100 de kilometri....

Daca ajungeti la un moment dat pe aici sa nu va bucurati cand vedeti semnul cu Beyneu 240 de kilometri, are o eroare de doar 100 de kilometri….

Russian machine never breaks.

Russian machine never breaks.

Singurul loc adapostit de soare si de vand gasit astazi.

Singurul loc adapostit de soare si de vand gasit astazi.

Drum intins si lber.

Drum intins si lber.

DSC_8856.jpg

Locul de cort din seara aceasta.

Locul de cort din seara aceasta.

DSC_7737

Drumul pana in Kulob

Serpentinele abrupte se scurg cu incetinitorul, sau mai bine zis eu ma deplasez cu viteza de melc spre un pas care pare ca nu mai apare. Sincer, nu ma asteptam sa fie chiar atat de mult de urcat, dar iata ca dupa o plecare nu foarte matinala din cauza ploii, am petrecut mare parte a zilei in urcare. E drept ca e prima urcare serioasa dupa ceva vreme si in total sunt aproape 1200 de metri de urcat, dar drumul rupt si caldura de la mijlocul zilei clar nu au fost cea mai fericita combinatie.

Din fericire mai sunt doar 50 de kilometri la vale pana in Kulob, iar de aici sunt 200 de kilometri de asfalt perfect pana in Dushanbe, dar pana acolo trebuie sa ajung in varful dealului, intr-un sat-comuna pe nume Shurobod. La punctul de control de aici ma potrivesc cu 3 masini cu nemti veseli care au participat la Tadjik Rally, un fel de alternativa la Mongol Rally si care se intorc in Dushanbe, locul in care vor fi donate masinile cu care au venit din Germania.

In ultima saptamana m-am intalnit cu o multime de masini mici indreptandu-se spre Pamir si nu putine au fost momentele in care m-am intrebat daca si in ce stare o sa reuseasca sa treaca de culoarul Wakhan, mai ales cele care erau supraincarcate si cele care aveau garda la sol foarte mica. Nu stiu de ce, dar nu ma atrage deloc participarea la Mongol Rally, desi cred ca intr-un fel, comunitatea care se formeaza pe drum in fiecare an, chiar daca e super faina, fura putin din experienta descoperirii locurilor si ajungi sa interactionezi mult mai putin cu localnicii sau cu alti calatori. In plus cred ca daca vrei sa faci o calatorie de genul acesta poti sa o faci si fara restrictiile impuse de organizatori, de capul tau, si poti la fel de bine sa donezi masina undeva la capatul continentului. Daca stau bine sa ma gandesc probabil cam asa o sa-si sfarseasca cariera credinciosul Logan care ne-a purtat de colo -colo un ultimii 10 ani de zile.

Dar revenind la povestea zilei, dupa ce reusesc sa sar in sfarsit pasul spre care am pedalat toata ziua, mult asteptata coborare nu e chiar atat de faina precum ma asteptam si pe primii 5 kilometri trebuie sa ocolesc cu grija gropile si trebuie sa strang serios de frane. Peisajul se schimba si el si in departare se vad o serie de dealuri uscate pe care va trebuie sa le sar maine pentru a ajunge in Dushanbe. Satele devin din ce in ce mai dese si cum se apropie seara ma intreb daca o sa reusesc sa trec de Kulob inainte de a veni noaptea pentru a gasi un loc de cort. In ultima luna gasirea unui loc de cort nu a fost deloc o problema si am uitat cum e mergi din sat in sat si sa nu vezi nici un loc prielnic pentru a pune cortul. Pana la urma aleg varianta de a intreba un localnic daca pot sa dorm in gradina lui, omul e super de treaba si ma trezesc cu un kilogram de piersici super bune in fata, proaspat culese din livada. Din nou am cortul pe jumatate intins atunci cand ma invita sa vin sa dorm la el si din nou prefer sa petrec seara in cort. Mi se pare un compromis fain atunci cand ai partea de socializare, conversatie si de ospitalitate, dar in acelasi timp nu stai o seara intrega pe capul oamenilor.

Date:

Distanta: 70km.
Diferenta de nivel: +1200 / -1400.
Obiective: 4.
Moral: 6.

Printre picaturile de ploaie.

Printre picaturile de ploaie.

Pasul mult asteptat.

Pasul mult asteptat.

Pepeni galbeni din besug, ideali pentru hidratare in timpul zilei.

Pepeni galbeni din besug, ideali pentru hidratare in timpul zilei.

Happy Journey, iesirea din Kulob.

Happy Journey, iesirea din Kulob.

Locul de cort din seara asta.

Locul de cort din seara asta.

DSC_7410

Rushon, satul de la poalele varfului de 6000 de metri si primul turist intalnit dupa 5 zile

Dimineata vine mai devreme decat de obicei, spre dimineata se porneste vantul si cum am dormit sub cerul liber sunt trezit mai repede decat ma asteptam. Totusi a fost incredibil de cald in timpul noptii, chiar daca sunt inca la 2500 de metri. Practic chiar si in sacul de vara e prea mult pentru cele 20 de grade de afara, si e putin ciudat atunci cand in fundal ai silueta impunatoare a unui varf de 6000 de metri.

Varful strajuieste deasupra a 3 sate foarte apropiate, Savdon, Rushon si Nisur, ultimul fiind cel in care mi-am petrecut noaptea. Suprapunerea de planuri e impresionanta si din locul in care am dormit pot urmari prin ochii intre-deschisi cum varful si ghetarul de sub el se coloreaza in lumina rasaritului. Gazdele sunt deja in picioare si se pregatesc de o zi de munca, e in toi stransul graului iar eu trebuie sa ma pornesc si eu la drum pentru a profita de racoarea diminetii. Vorbind cu gazda aflu ca o sa fie cateva bucati cu treceri prin apa in drumul spre Basid, dar ca nu ar trebui sa fie nici o problema pe langa bicicleta.

Ceai, paine si unt si sunt gata de plecare, ii multumesc invatatorului pentru masa si pentru gazduire si ma pornesc din nou la drum. Oboseala ultimelor zile si mai ales faptul ca nu prea am avut parte de mancare consistenta incep sa se simta si in fiecare dimineata cheful de pedalat e din ce in ce mai mic. In minte imi vine vorba “apa bei, apa poti” adaptata la varianta tadjica “paine si ceai mananci, paine si ceai poti”. Vorbind pe bune, in ultimele zile a fost complicat cu dulciurile si cu ceva mancare bogata in proteine, si de-abia astept sa ajung in civilizatie pentru a compensa putin partea de mancare.

Pana una alta, ziua de pedalat incepe cum nu se poate mai bine cu un push-bike de 2 kilometri pe albia pietroasa a unui afluent in cautarea unui pod pus extrem de departe in amonte. Pana la urma il gasesc dar la scurta vreme descoper ca drumul care ar trebui sa mearga pe malul raului a fost luat complet de ape si ca ar trebui sa trec direct printr-un rau ce nu pare foarte cuminte, cu bicicleta in spate pentru a ajunge la el. Mai e un drum care pare sa urce pe coasta verstantului dar din spusele invatatorului acesta e drumul spre Rushon. Noroc ca in vreme ce analizam situatia si imi faceam curaj sa o iau prin rau numai bine vad ca vine o masina dinspre Rushan si dupa o scurta lamurire aflu ca e o varianta care merge spre Basid si din Rushon, doar ca pana acolo sunt 500 de metri diferenta de nivel de urcat.

Totusi cumva intre o trecere incerta prin rau si o urcare de 500 de metri prefer ultima varianta astfel incat incep sa macin usor serpentinele extrem de abrupte ce urca spre Rushon. Trebuie spus ca in zona asta drumarii tadjici au croit o serie de drumuri cu pante absolut redutabile, mai ales atunci cand le combini cu solul plin de pietre instabile si nisip, astfel incat sunt destul de multe portiuni in care imping cu spor la bicicleta. In schimb varful de 6000 de metri spre care ma indrept arata absolut impresionant si iau o pauza mai lunga de facut poze, nu de alta dar nu cred ca voi gasi un astfel de fundal prea curand.

Timpul trece si e deja cald atunci cand ajung in Rushon, un sat asezat fix la poalele varfului care imi fura privirea inca de dupa-amiaza trecuta. Aici nu pare sa se intample prea mare lucru in afara de stransul graului, activitate care e facuta de femei, timp in care barbati se indeletnicesc sau nu cu alte activitati, cum ar fi invitarea turistilor pe bicicleta la ceai. Pana la urma zic da la una din case pentru a scapa pentru o scurta perioada de timp de caldura din mijlocul zilei si cu ocazia asta aflu ca drumul reparat spre Basid ar trebui inaugurat astazi, ramane de vazut cat de harnici au fost drumarii tadjici.

Din Rushon urmeaza 10 kilometri la vale pana inapoi in firul vaii, dupa care urmeaza o alternanta absolut naucitoare de bucati cu drum foarte rupt, podete aproape luate de apa, treceri prin apa pana la genunchi si nu in ultimul rand si bucati in care drumul e suprinzator de ok. Pe una din bucatile cu drumul suprinzator de ok ma intalnesc cu Thomas, neamt plecat din Germania cu motorul prin Asia Centrala si care vine din sens invers. Stam de vorba in germana si chiar ma bucur ca sa ma intalnesc cu inca un calator dupa atat de multe zile pe drum, chiar daca de la Goudhara incoace m-am mai tot intalniti si am mai tot stat la vorba cu localnici. In mintea mea in schimb e un mic haos lingvistic format din engleza, rusa si acum ceva germana, dar totusi imi pare bine ca dupa atat de multa vreme in care nu am folosit-o pot totusi sa tin o conversatie destul de lunga cu Thomas. Ii urez success omului si ii dau explicatii legate de bucatile de drum ce urmeaza dar sunt convins ca va avea parte si el de o mica aventura la un alt calibru fata de ce a vazut pana acum in Tadjikistan.

Urmeaza inca 5 kilometri pedalati prin racoarea serii pana cand gasesc un loc de bivuac pe o platforma pietroasa deasupra raului. E incredibil de cald in seara asta si vantul nu bate deloc, astfel incat ma asez sa scriu jurnaalul de fata direct pe salteluta si pe folia de cort, sub un cer de o mie de stele. Inca doua zile pana in civilizatie.

Date:

Distanta: 42km.
Diferenta de nivel: +600 / -700.
Obiective: 7.
Moral: 6.

Una din cele mai faine privelisti pe care poti sa le vezi atunci cand te trezesti.

Una din cele mai faine privelisti pe care poti sa le vezi atunci cand te trezesti.

Davlat, veteran din razboiul rus afgan si invatator in satul Nisur.

Davlat, veteran din razboiul rus afgan si invatator in satul Nisur.

Lapnazar, ridicandu-se semet deasupra Bartangului.

Lapnazar, ridicandu-se semet deasupra Bartangului.

DSC_7395.jpg

De-ale Pamirului.

De-ale Pamirului.

Bronzul de ciclist dupa aproape trei saptamani pe drum.

Bronzul de ciclist dupa aproape trei saptamani pe drum.

Rushon, la poalele uriasilor.

Rushon, la poalele uriasilor.

DSC_7442.jpg

Inapoi in firul vaii.

Inapoi in firul vaii.

DSC_7451.jpg

Drumul, direct prin rau in anumite zone.

Drumul, direct prin rau in anumite zone.

Primul si singurul alt calator intalnit pe valea Bartang, Philip, un neamt suprinzator de relaxat.

Primul si singurul alt calator intalnit pe valea Bartang, Philip, un neamt suprinzator de relaxat.

Instrumentele drumarilor tadjici.

Instrumentele drumarilor tadjici.