Cotopaxi

Dimineata avansam cu spor pe drumurile ecuadoriene, dar elanul ne e oarecum curmat de avertizarea unor calareti ce isi faceau veacul prin zona si care ne spun ca pe drumul pe care vrem noi sa mergem, in aproximativ 5 kilometri o sa fie un pod rupt si nu vom putea trece raul. Eu, sincer, m-as fi intors din acel punct, ca sa nu bat degeaba 10 kilometri, dar Radu, partial vrajit de modul in care se vedea vulcanul astazi, partial doritor sa se convinga cu ochii lui ca nu se poate trece si va trebui sa ne intoarcem, voteaza pentru mersul inainte. Oricum nu ne grabim nicaieri si nu trebuie sa ajungem intr-un loc anume astazi.

Drumul pe care mergem ofera intr-adevar niste perspective superbe asupra Cotopaxi-ului, mai ales ca azi avem parte de o zi senina. Fiind un drum de pamant si iarba, asta inseamna si ca e total lipsit de trafic, masinile vazandu-se undeva departe la linia orizontului.

In plus, in sfarsit, drumul nu mai urca si coboara inutil, ci se mentine relativ plat si nisipos, aproape de albia raului pe care va trebui sa il trecem. La locul faptei descoperim nu numai ca puntea exista, ci si ca ea este cat se poate de solida si cu un scurt push bike ne facem intrarea pe usa din dos a parcului.

E o pustietate neasteptata pe aici si intreaga zi nu am vazut decat 3 masini. Planul initial era sa schimbam dirt road-ul pe Ruta de Los Tres Volcanes, ce prespunea un inconjor al Cotopaxi-ului traversand partea estica a parcului, salbatica, putin umblata si continand si un carry bike la un moment dat.

Asa ca urmam trackul care ne poarta pe drumuri secundare printr-un peisaj vulcanic caracterizat de o vegetatie pitica (majoritar iarba scurta si flori), teren aproape plat, mici conuri vulcanice si muntele cel mare, cu ghetarul inegal (considerabil mai extins pe partea estic fata de cea vestica. Totusi trebuie spus ca intre 1976 si 2010, ghetarii si-au redus dimensiunile cu 40%).

Pe la 3 facem o pauza ca sa fierbem niste apa, sa mancam pasta de alune cu gem si painicute, sa ne spalam si sa clatim niste haine.

Azi ne vom opri undeva la 4000 m, langa un parau ce pare sa aiba apa decenta pentru fiert.

Dimineata, dupa o sesiune de cusut. In fata sunt sfanta treime cu care speri sa treci macar temporar peste orice hop de natura tehnica, macar temporar.

Prima intalnire cu gigantul de la orizont.

Planuri suprapuse.

Din categoria plantele din lumea noua. Iar rezervatia din jurul Cotopaxiului chiar e un mic paradis pentru flora si pentru fauna.

Punte mult dorita, pana la urma nu a mai fost nevoie de inca o trecere inghetat de rau.

In tandem, una din putinele poze de pana acum in care aparem amandoi.

La 5700 de metri, Cotopaxi. Un pic mia inalt in stanga lui norul ce i-a fost tovaras toata dupamasa.

Selenar.

In mijlocul pustietatii, departe de tot si de toate, fara semnal, pedaland spre un pas de 4100 de metrii. Fix asa cum trebuie.

Grafiti religios la inlaltime.

Una din multele rascruci la care a trebuit sa stam cu nasul in GPS.

De aici tot la vale.

Locul de cort din seara asta, cu putin sub 4000 de metri.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Munti am vrut, munti am capatat

Bicicleta curge la vale spre o mica intersectie de drumuri. La stanga drumul coboara pe malul raului spre un mic sat, la dreapta urca pe versantul opus. Cateva serpentine, suntem din nou la 3900 m si apoi coboram spre o mica localitate, uitata de toti si de toate, pe un drum rupt si prafuit din […]

El Angel si primul contact cu Cotopaxi.

Dimineata ne intampina cu vreme ceva mai buna si creste speranta in noi ca o sa avem parte de soare si poate chiar se va lumina cat sa merite urcusul pana la Lagunas Vertes. Dar entuziasmul se consuma repede, caci cat timp pregatim masa, reincepe ploaia. Strangem total lipsiti de entuziasm, asteptand o fereastra uscata, […]

Prima zi de pedalat in Columbia

Atunci cand facem dreapta de pe Panamericana pentru a scapa de trafic dam de o urcare cat se poate de cranncena. Sau poate dar pare crancena datorita bicicletelor incarcate si datorita faptului ca suntem deja la 2700 de metri. Ma linistesc in schimb atunci cand ma uit in spate si cand o vad pe Mihaela […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *