Duathlonul de iarna, ski-cursiera

“Faina primavara am avut iarna asta!” , vorba asta mi-a tot ramas in minte in ultima saptamana, mai ales dupa ce s-a dus si ultima bruma de zapada proaspata si dupa ce treaba prin jurul Brasovului a inceput sa semene mai degraba cu mijloc de martie nu cu mijloc de ianuarie. E clar o iarna ce pana acum contrasteaza puternic cu iarna trecuta, pe principiul una calda una rece, respectiv una cu zapada, una fara zapada.

Dar asta avem cu asta defilam iar planul pentru zilele de weekend il croim in concordanta cu vremea: dimineata Azuga Morning Glory cu rasarit peste Bucegi si dupa amiaza cursiera la 10 grade pe dealurile de langa Campina.

Ora 7:00, incepem sa urcam cu avant pionieresc pe partia Sorica cu gandul de a prinde un rasarit de pe Cazacu. Luna plina straluceste deasupra Bucegiului, iar cerul incepe deja sa se coloreze in nuantele crepusculului. Toate bune si frumoase pana la prima panta, loc in care ne dam seama ca partia e absolut bocna si orice pierdere a aderentei se soldeaza cu o cativa metri alunecati fara control la vale. Nu e deloc de gluma cu gheata asta, dar daca tot suntem aici ii dam cu spor la deal.

Rasaritul arata absolut genial peste Bucegi si norocul face ca fix atunci cand duceam lipsa de subiect apare Rares. Trebuie revenit neaparat aici intr-o zi cu mult mai multa zapada si ar trebui urcat pana pe Cazacu pentru a te intalni si cu primele raze de soare ale zilei. Cand urca si Mihaela si Claudia glumim ca am cam carat degeaba schiurile pana aici, nu de alt,a dar partia inghetata nu se anunta prea distractiva nici la vale. Probabil snowline-urile ar fi fost la fel de potrivite pentru o fuga aici.

Dupa ce facem un pic ca pisica pe gheata pe partie ajungem in cele din urma jos la masina, aruncam schiurile, scot bicicleta si cules de Iustin si de Suzi urmeaza partea a doua a zilei, o tura e cursiera primavaratica pe dealurile prahovene.

Prin Prahova ne-am facut veacul destul de mult atunci cand stateam din Bucuresti si desi in ultima vreme am ajuns mai rar, e indeajuns prima urcare a zilei pentru a ne reaminti ca uneori cele mai crancene urcari se gasesc la deal si nu la munte. La munte mai face si inginerul o serpentina, in timp ce la deal, de multe ori, soselele urmeaza vechi drumuri de care, drumuri ce au uneori gradienti de-a dreptul prohibitivi. Pentru mine lucrurile merg prost prima ora pana cand corpul se consoleaza cu faptul ca mai vreau ceva de la el pe ziua de azi. Dupa pedala merge chiar rotund, mai putin pe infama urcare de la Sultanu.

Sunt putine urcari pe la noi care iti dau impresia ca pot sa te biruie daca lasi un pic garda jos, iar Sultanu e clar una din ele, mai ales cu 36 / 28. Vorba unui prieten, cea mai buna comparatie e ca apesi la presa cu greutate aproape maximala vreme de cateva minute. Poate ajuta daca nu ai multe kilograme si daca nu esti in mijloc de sezon de iarna / ski, dar usor cred ca nu o sa fie niciodata.

Pana la urma a iesit un duathlon cu 600m de metri de urcare si de coborare pe schiuri si cu 70 de kilometri si 1300 de metri pe cursiera, deloc rau pentru o zi frumoasa de primavara in mijloc de iarna. Si inca nu-mi vine sa cred ca anul trecut pe vremea asta bifasem deja nenumarate ture faine de schi de tura si nenumarate coborari prin pulver.

Luna plina peste abruptul Bucegiului.
Ora violet.
Rares si Caraimanul.
In alergare.
Lectia de geografie pentru vaile de abrubt din Bucegi.
Mai bine nu caram schiurile pana aici, vora Mihaelei.
Fetele au infrant!
Vreme primaveratica si asfalt perfect prin satele prahovene.
Un pas cu un nume cat se poate de potrivit.
Spre Sultanu!
Unde esti tu iarna.
De aici doar la vale spre Campina.
Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Spring Challenge, concurs de cursiera si o noapte petrecuta la foc.

Urmeaza jurnalul intarziat al unui weekend despre care nu am reusit sa scriu la timpul lui, dar despre care mi-ar parea rau daca nu as scrie macar cateva ganduri. Asta si pentru ca a fost un weekend in care s-au combinat experiente cat se poate de diferite intre ele. De la a goni la vale […]

Revenirea iernii in Aprilie, drumul catre Miyaneh

Plecarea din Tabriz si revenirea iernii in Aprilie pe podisul Iranian.

Drumul pana in Kulob

Serpentinele abrupte se scurg cu viteza incetinitorului, sau mai bine zis eu ma deplasez cu viteza de melc spre un pas care pare ca nu mai apare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *