Explorare cu MTB-ul in Tara Lovistei

Cozia e un munte de care ma leaga nenumarate iesiri si amintiri si un munte in care revin de fiecare data cu drag. Iar una din aceste amintiri e a doua iesire a mea la munte, de acum mai bine de 13 ani atunci cand impreuna cu alti 4 prieteni am avut parte de o adevarata aventura, urcand pe un nemarcat pana la Cozia si coborand pe La Mocirle pe partea cealalta a muntelui. A fost probabil una din cele mai obositoare ture din acei primi ani si imi aduc aminte si acum cum adormeam in fund la fiecare pauza in timpul marsului pe sosea spre gara Lotru.

Tot de atunci mi-au ramas in minte o serie de imagini care sunt inca la fel de fascinante chiar si dupa ce au trecut anii: felul in care se vede varful si releu atunci cand il vezi pentru prima data de la Stanisoara, imaginea Fagarasului Sudic, intins si salbatic si poate cea mai fascinanta imagine, felul in care se vedea depresiunea Lovistei in lumina faina a aminezii. Chiar daca multe din amintirile din ziua respectiva s-au sters si nu am nici imagini nici o istorisire de atunci acestea au ramas si mi-am dorit intotdeauna sa ajung in zona.

Momentul a venit in cele din urma in weekend-ul ce tocmai a trecut, atunci cand urcat pe MTB am plecat in explorarea versantului estic al Coziei. Motivul principal pentru care am ajuns acum in zona e Cozia Mountain Run, concursul la care era inscrisa Mihaela asa ca am zis sa-mi gasesc si eu ceva de facut in zona.

Urcarea.

Bun, zis si facut iar in timp ce Mihaela si Viorela se pregatesc pentru concurs eu incalec pe bicicleta si ma indrept spre urcarea spre Cozia, caci pentru a traversa un munte trebuie sa ajungi prima data in varf. Urcarea am mai facut-o in urma cu multi ani de zile, pe vremea cand inca se purtau biciclete de otel cu furci fixe si pe vremea cand o astfel de tura se lasa cu mult chin si dura o zi intreaga. Nu-mi pare rau nici de avansul tehnicii si nici de antrenamentul strans intre timp, asa ca urcarea merge legata, mai putin cateva pauze de alimentare si de facut poze. Urcusul in sine in schimb nu pot sa zic ca e foarte interesant, mare parte din timp urci prin padure si panta nu e prea mare astfel incat devine putin plictisitor la un moment dat. Urcusul e salvat in schimb de privelistea pe care o ai atunci cand te apropii de cabana si de promisiunea unei coborari mai interesante.

La cabana organizatorii ii asteapta pe alergatori cu masa intinsa si cu vreme si cu voie buna, primul pluton a trecut deja, dar concurentii apar unul cate unul, unii mai odihnitii, unii mai storsi de urcarea pana aici, unii mai tineri, altii mai in etate. Mi se pare fascinant cum alergarea montana strange sub acelasi acoperis oameni atat de diferiti si sincer imi e dor de momentele in care calculam si eu anul din concurs in concurs.

Pe de alta parte si sa ai libertea sa explorezi cum vrei un munte e fain, asa ca ma hotarasc sa urc impreuna cu un nenica cu par alb pe care l-am intalnit la urcare pana la releu, unde trebuie sa recunosc ca nu urcat niciodata pana acum. In momentul in care discutia se leaga aflu ca nenica e din Ramnicu Vilcea si ca are 65 de ani, si sincer se misca foarte tare pe bicicleta pe urcare, mai ales tinand cont de varsta. La 65 de ani cu bicicleta pe Cozia nu cred ca e de ici de colo.

Spre varful la Om.

Sincer ma intreb de unde vine toponimul acesta atat de intalnit in muntii nostrii si imi e greu sa-mi imaginez vreun scenariu in care in timpuri imemoriale ciobanii au gasit de cuvinta sa boteze astfel mai multe varfuri din masive diferite de pe la noi. Mai ales in cazul Coziei unde varful e pe jumatate impadurit fiind mai degraba o crestulita cu urcusuri si coborasuri, destul de salbatica.

Partea buna e ca traseul a fost proaspat curatat si remarcat dupa cum a zis si cabaniera. Partea proasta e ca pe aici nu prea se poate merge cu bicicleta, asa ca mare parte din traseul il fac cu bicicleta in spate si sunt destul de convins ca nu sunt prea multi care si-au carat bicicleta pe acolo. De la Mocirle (care e de fapt o poiana inalta cu o stana parasita pe unde cai alearga liber) in schimb se poate merge cat de cat pe ea, dar clar nu e o coborare pe care as recomanda-o pe bicicleta. Nu a fost un nivel de balaureala comparabil cu Propark dar tot era extrem de enervant atunci cand bicicleta carata in spate se agata de tot felul de cazaturi.

In cele din urma ajung si in poienile de deasupra satului Pripoane si bicicleta zboara din nou la vale pe un teren pentru care a fost facuta. Pe cat de faina a fost coborarea pe aici pe atat de fara sens a fost caratul ei la vale. Intr-un fel, asta e ce imi lipseste cel mai mult la alergat, libertatea de a ajunge cu usurinta in mult mai multe locuri decat cu bicicleta.

Iar in vreme ce cobor cu spor prin Poieni in singuratea locurilor, aud o voce vorbind tare si rar de pe un deal invecinat si chiar daca nu inteleg decat franturi din ce incearca sa-mi comunice omul prin telefonul medieval, tentatia e prea mare pentru a nu ma opri din din goana bicicletei. Si asa l-am descoperit pe baciul Florea Gheorghe ce isi pazea vacile la poalele Coziei. Si cum omul avea chef de vorba am stat ceva de vorba cu el despre cele 6 stane care erau odata pe munte, despre cei 5 ani petrecuti ca cioban la stana de sub cabana Cozia, despre cat de multi oamenii veneau atunci la cabana, despre trasee pierdute si despre alte variante de a ajunge inapoi pe varf.

De fapt asta era principala mea grija caci odata ajuns cu bicicleta pe aici planul e sa incerc sa gasesc o alta varianta de ajunge din nou sus. Partea buna e ca omul stie tot muntele extrem de bine si ma indruma spre un forestier care urca pe langa paraul Simnicea. Avertizarea cu 300 de metri de carat bicicleta in spate la sfarsit in schimb am auzit-o doar cu jumatate de ureche.

Pe coborare am facut mai mult decat pe urcare si e deja trei astfel incat nu am timp sa zabovesc prea mult, concursul s-a terminat de mult iar Mihaela ma asteapta in partea cealalta a muntelui. In plus semnalul e complet inexistent pe aici, asa ca ar fi bine sa ajung sus macar pentru a le spune ca mai dureaza ceva. Dupa ce rezolv problema apei la una din gospodariile din satul Surdoiu si dupa ce gasesc forestierul cu pricina vine momentul sa invart din nou motorasele pe un forestier pe jumatate parasit care e extrem de interactiv la urcare.

Invazia musculitelor si coborarea.

Singura problema e ca pe masura ce urc, forestierul devine una cu natura, din ce in ce mai napadit de iarba si din ce in ce mai putin ciclabil pana cand se termina in mod glorios intr-o poteca abrupta de oi. Cu toate astea nu panta e problema si nici caratul bicicletei in spate, ci miliardele de musculite albastre-verzulii pe care le starnesc de fiecare data cand trec cu bicicleta in spate printr-un desis. E putin suprarealist cat de multe pot sa fie. Practic invadeaza complet atmosfera si iti intra in gura si in nas, lipindu-se si de mainile si picioarele transpirate in timp ce ma chinui sa strecor bicicleta printr-un desis de copaci tineri.

Clar nu e terenul perfect de MTB, aici chiar e de calibrul balaurelii din Propark si intr-un fel imi pare bine ca n-am convins pe nimeni sa vina pe aici, caci sigur mi-as fi luat cateva injuraturi, chiar si in gand. Asa singur eu centrez, eu dau cu capul asa ca incerc sa fac un pic haz de necaz atunci cand ma uit pe google maps si atunci cand vad ca prin jungla si prin desisul prin care sunt chiar ar trebui sa fie un drum. In plus sunt ramas complet fara energie, in satul de jos nu am gasit nici un magazin si ultima ciocolata a fost cumparata acum mai bine de 6 ore la cabana. Pentru cei nefamiliariziti cu fenomenul sa ramai fara mancare si fara energie pe bicicleta in mijlocul pustietatii e un scenariu de dimensiune apocaliptice, concurat indeaproane doar de scenariul de a avea probleme tehnice in mijlocul pustietatii, singur si fara semnal. Totusi de data aceasta chiar daca spitele fac ca un mini tambal de fiecare data cand o strecor prin crengi nu se intampla nimic grav si bicla e complet functionala atunci cand ajung in cele din urma in drum si cand incep ultima coborare.

Odata cu tura asta mi-am dat seama ca nu prea am deloc la inima vara si chiar nu imi pare rau ca am sarit peste 3 veri de Romania. Clar nu sunt fan caldura, mii de musculite si pacla care face orice fotografie din mijlocul zilei neinteresanta iar zilele lungi sunt un avantaj parca prea mic.

Fetele gata de concurs.

Fetele gata de concurs.

Pe prima urcare, inca putin pana la Releu.

Pe prima urcare, inca putin pana la Releu.

Umbra si racoare.

Umbra si racoare.

Privind spre Fagarasul Sudic.

Privind spre Fagarasul Sudic.

Bunatati pregatite pentru concurenti.

Bunatati pregatite pentru concurenti.

Privind spre Buila.

Privind spre Buila.

Zbor si alergare.

Zbor si alergare.

Planuri.

Planuri.

Alergare montana.

Alergare montana.

Privind spre Oltenia.

Privind spre Oltenia.

Stingheri.

Stingheri.

DSC_5150.jpg

Explorare.

Explorare.

Carry-bike.

Carry-bike.

DSC_5167.jpg

DSC_5181.jpg

Inca putin pana in sat.

Inca putin pana in sat.

Baciul Florea si ale lui vaci.

Baciul Florea si ale lui vaci.

Din nou la deal.

Din nou la deal.

DSC_5193.jpg

Atacul mustelor si groaza intiparita pe fata biciclistului.

Atacul mustelor si groaza intiparita pe fata biciclistului.

Asediat.

Asediat.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Doua zile in Fagaras printre rododendroni, Valea Zarnei si Creasta Estica

Asocierea bicicleta – creasta Fagarasului nu e prea intalnita. Fagarasul nu are neaparat cautare pe doua roti. Este mai mult un univers al trekkingului, zile lungi, rucsac mare sau incursiuni de o zi pe vai si muchii nordice. Doar pe sud sunt cateva circuite clasice, precum tura spre Curmatura Malita, si desi este brazdat de […]

Semimaraton Brasov, cursiera, mtb si foculet intr-un singur weekend.

Saptamana ce tocmai a trecut am ramas fara masina (Mihaela a scris cateva ultime randuri despre Filoftea aici), asa ca de voie de nevoie a trebuit sa ne reconfiguram planurile pentru a ramane in jurul casei. Doar ca atunci cand jurul casei e format din imprejurimile Brasovului e putin greu sa te plictisesti: Sambata dimineata, […]

4 Munti 2018, Iezer si Leaota

Sunt cateva concursuri in Romania care sunt clar altfel. Maratoane de alergare si de mtb sunt aproape din weekend in weekend, cu organizare mai buna sau mai slaba, cu trasee interesante sau banale. Si totusi sunt cateva concursuri (desi mai degraba le-as numi experiente) care sunt altfel. In minte imi vin acum 7500, Proparkul, Utf-ul […]

6 thoughts on “Explorare cu MTB-ul in Tara Lovistei

  1. Buna Radu. De multa vreme ma bate gandul sa ajung pe traseul Cabana Cozia – Muchia Sirul de Pietre, si as vrea sa te intreb daca zona asta de traseu, de la cabana pana la Stana Perisani, este doar prin padure sau are si zone cu vizibilitate spre Fagaras si Valea Oltului? Vf. Omul este fix in padure sau are o mica parte descoperita, macar sa imi dau seama ca e varf…. Stana aceea ce apare pe harta mai exista in realitate? Marcajul CR este ok? Ma gandesc ca as face portiunea cabana – stana Perisani dus intors intr-o tura, sa explorez si partea asta a Coziei. Mersi mult si ture frumoase in continuare iti doresc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *