Froshradweg

Froschradweg, pista broastei

Un pic mai multe poze aici.

Am zis ca daca tot am luat de la mike ultimele jurnale, totusi sa ma contribui si eu cu cate ceva la povestirea turelor din ultima vreme. Legat de titlu, stau putin sa ma gandesc la ce s-au gandit cei care au denumit pista de biciclete asa, pentru ca totusi nu cred ca e cel mai potrivit nume daca vrei sa atragi turisti. Totusi era una din pistele cu cele mai multe stele din Sachsen, mai bine zis undeva in nordul Sachsen-ului, destul de aproape de granita cu Polonia.

Inspirati de jurnalele scrise de Claudia, si de mica aventura cicloturistica pe care au avut-o zilele astea, si oarecum plictisiti de mini rutina ultimelor weekenduri impartite intre catarat si alergat sau bicicleta, privirile ni s-au indreptat si noua weekendul acesta catre a tura mai lunga cicloturistica. Si dintre multele posibilitati, am ales Froschradweg-ul, intr-o zona ceva mai salbatica in care nu mai fusesem pana acum, nici prea aproape nici prea departe.

De multe ori la munte treci prin momente in care ai vrea sa faci alte activitati, si mi s-a intamplat de multe ori cand eram legat cu sforile de un perete sa tanjesc dupa libertatea alergarii, sau cand alergam sa-mi doresc sa am o bicicleta in momentul respectiv, sau atunci cand eram pe bicicleta pe un drum monoton sa-mi doresc aventura unui traseu de catarat. La fel cum iarna astepti vara, si toamna ti-e dor de verdele crud al primaverii. Si totusi cheia e in diversitate, si la fel ca si cum sunt recunoscator ca m-am nascut intr-o tara cu 4 anotimpuri, la fel de multumit sunt si de faptul ca ai dupa ce sa tanjesti in diferite momente.

Astfel incat weekend acesta am ales cicloturismul. Si ziua de sambata a inceput cu aceasi plecare deloc matinala care ne-a caracterizat in ultima vreme, astfel incat abia in jur de 12:30 era pe biciclete pregatitit sa exploram necunoscutul, in cazul respectiv mai degraba sa incercam sa gasim o anume pista de bicilete intr-un oras marisor.

Pana la urma o gasim, si urmam pista de bicicleta printr-o zona destul de salbatica, acoperita de paduri intinse, printre lacuri imense si printre satuce rasfirate pe ici pe colo. E perioada in care merii dau in parg, si cum oamenii au o groaza de meri plantati pe marginea drumului nu ne sfiim sa incercam diferite sortimente, unele mai dulci, unele mai salbaticite, fiecare dupa cum s-a nimerit.

Prima parte a zilei pedalam printr-o atmosfera de toamna veritabila, cu un cer destul de plumburiu si cu un vant prielnic de data aceasta. Trecem printr-o multitudine de sate, cu multe case “la rosu”, cu pereti rosii de caramida, si felul in care arata satele mai mult sau mai putin pustii de oamenii imi aduce putin aminte de o atmosfera luata din romanele lui Dickens. Tura e in schimb un prilej bun de facut poze, si de fiecare data dupa o tura de bicicleta mi se pare ca numarul de poze interesante e mult mai mare decat la o tura de catarat. Pur si simplu vezi mult mai multe locuri, in ipostaze diferite si sub o lumina care poate sa varieze destul de mult.

Pista broastei (cu dedicatie pentru Muha).

La fel ca si prin alte parti din Germania, am ramas surprinsi de felul in care arata casele. Majoritatea aratau fix ca si case de jucarie in momentul desfacerii cadoului, extrem de ingrijite de parca asta era ocupatia principala a oamenilor care locuiesc acolo. Nenatural de ingrijite, si desi probabil joaca un rol foarte important si puterea exemplului, parca totusi aratau toate mai mult ca Suburbia decat case la tara. Totusi mai erau si exceptii, si mai gaseai gospodarii cu gaini, gaste, capre, tractorase si alte masinarii, dar in general erau exceptii.

Incercand merele.

Cam trista existenta de oaie priponita.

Merita o bucatica de mar.

Locuri de popas.

Stormy times.

Sub cerul plumburiu.

It’s all mine (o viespe nefericata alungata de un bondar)

Tot pedaland cu mai mult sau mai putin spor, strangem si ceva kilometri sub roti (ca de obicei nu stim exact cati, pentru ca momentan nu avem cu ce sa ii masuram), si de apropiem de Bad Muskau, un mic orasel asezat fix la granita cu Polonia. Un foarte mic orasel, de 4000 de locuitori, ce are un parc mai mare si mai frumos decat orice parc din Berlin sau din alte capitale europene pe care le-am vazut pana acum. Un parc in stilul englezesc (Englischer Garten le e denumirea in Germania), ce in patrimoniul UNESCO. E totusi poate alt stil fata de parcurile din Bucureti (spre exemplu ma gandesc la Cismigiu ce poate sa aiba un aer mult mai intim, si mult mai multa varietate botanica), dar totusi si mult mai natural. Intr-un fel e natura dirijata de mana unui gradinar sef, dar sub punctul in care isi pierde naturaletea.

Prin parc

Podete mai mult sau mai putin artistice.

Explorand parcul

Echipat cu tot cu castel.

Dupa Bad Muskau, mai pedalam cu spor inca 20-30 de kilometri, cu ochii dupa un loc de cort. Avem parte si de un apus frumos (in general cam toate apusurile sunt frumoase pe aici, cea mai mare problema e in schimb ca totul fiind plat momentul apusului e mascat fie de o padure, fie de o cladire, fie de un mic delusor. E greu sa gasesti un delusor neimpadurit pe care sa te urci si sa pozezi apusul. In schimb avem parte in cele din urma de un loc de cort extrem de intim si de placut, sub un stejar batran pe malul raului ce desparte Germania de Polonia. Singura problema a fost ca un cerb pe care l-am speriat initial, in tentativa de a atrage consoarte a bocanit o parte din noapte, trezidu-ne din cand in cand.

Apusul zilei.

A doua zi de dimineata ne trezim si profit de lumina pentru a poza locul de cort, pe pajistea de un verde crud. E incredibil de verde poate sa fie totul aici la jumatatea lui septembrie, si nu e din cauza ca au sisteme de irigatii, e doar din cauza ca ploua mult mai mult si oamenii nu au parte de temperaturile care ne parjolesc pe noi in timpul verii.

Deschizand ochii dimineata.

Locul de cort.

Verde crud.

Ne punem din nou pe pedalat, si avem parte de o dimineata superba, ce mai degraba semana cu o dimineata racoroasa de vara decat una de mijloc de septembrie. Nici locurile prin care serpuieste pista nu sunt mai prejos, si din nou avem parte de drumege si locuri mai salbatice. Din nou trecem prin mici satuce numai bune de clatit ochii, si prin orasele ce sunt acolo de 700-800 de ani si care probabil sunt la fel de mari acum ca si atunci.

Pe drumege pitoresti.

Sau prin paduri desenate.

Asta ca sa mai apar si eu in cate o poza.

Prin piata din Rotenburg

Dupa care din nou pe drumege pitoresti.

In utlima parte a turei, avem parte si de cateva delusoare, apropiindu-ne de partea de sud a Sachsen-ului, si de un pic de gonit in contratimp cu intunericul in drum spre masina. Poate nu in cel mai potrivit moment mai am chef de putin pedalat si mai lungim putin tura, dar avem parte din nou de un apus frumos, si contrar asteptarilor lui Mike ajungem la masina fara sa ne prinda noaptea. Si chiar a fost frumoasa pista broastei.

In imparatia tantarilor.

E incredibil cat de la nivel putea sa fie campurile arate, nici luate cu rigla nu cred ca ieseau asa.

Contre-jour

Apusul zilei, privind spre unul din lacurile din zona.

Sfarsit de zi.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

DSC_4714
Maroc – Drumul spre ocean trece pe la portile pustiului.

“Ah, daca am putea sa retraim zilnic intensitatea vietii de pe drum, fiecare leguma ar fi un motiv de fericire, fiecare dus, un miracol.” (Oybo, Ana Hogas & Ionut Florea)

Pedaland prin campurile de flori din Olanda
Olanda, o zi de esenta tare

Ziua 3, delta din oras. Astazi Olanda a fost o simfonie de imagini si miros. Am pedalat putin dar am filtrat totul prin noi insine. Am vazut atatea fete ale tarii, incat la sfarsitul zilei eram parca mai obositi ca niciodata. Orase, dune, mare, cacao, campuri de flori, toate stranse la gramada. Insa daca ar […]

Harz
The Harz

Harz sunt niste munti de cam 1100 de metri situati intr-un mod foarte ciudat fix in mijlocul Germaniei. E ciudat cand stai sa te gandesti vazuta din afara Germania pare un tot unitar, pe de o parte, si o mare campie pe de alta parte (pentru ca in parte in momentul in care ai harta […]

2 thoughts on “Froschradweg, pista broastei

  1. Pai vezi ca eu am pus 7 jurnale, deci trebe sa-mi “platesti” cu aceeasi moneda 😛 sau mai bine ni le platim reciproc la MPC.

    Hm… in primul rand trebe sa spun ca-s invidioasa pe drumurile alea line de pamant! Noi am avut un singur forestier si ala a fost… numa cu pietre (dupa cum se vede inca n-am depasit momentul ;)) ).

    Dar apoi mi-a placut jurnalul, ca de obicei, de-am putea cu totii doar sa ne plimbam si sa scriem ar fi perfect. In cele cateva zile de scris ne-am citi unii pe altii, schimba impresii si iarasi am pleca. E cam ca acum, doar ca ar fi tare frumos sa fie invers: 2 zile munca, 5 week-end 😀

    p.s. multe fotografii reusite si de data asta, chiar si macro ceea ce nu e chiar domeniul tau 😛

  2. Apropo de macro-uri, initial imi placea sa fotografiez si parti din lumea microscopica, dar de-a lungul timpului am inceput sa desconsider fotografiile respective, intr-un fel pentru ca foarte multe din ele sunt asociate cu fotografii facute in studio, cu lumini speciale si care desi arata foarte bine au in acelasi timp si o tenta artificiala.

    Intre timp mi-am dat seama ca nu prea conteaza, si pana la urma in momentul in care vezi ceva care iti face cu ochiul se merita in general facuta si o fotografie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>