Inapoi in pustiu, impreuna cu Salmonela

Noaptea a fost lunga si cu multe treziri intermediare, dar dimineata Radu se simte mai bine, are chiar ceva pofta de mancare asa ca tot el hotaraste pe la 10 sa strangem si sa o luam din loc. Eu as mai fi stat o zi pe loc, sa vedem cum evolueaza lucrurile, dar situatia pare simlara cu cea din Cotopaxi si stim ca pe zi ce trece ar trebui sa fie mai bine. Amandoi suntem hamesiti dupa postul de aseara si de azi dimineata, asa ca ne infiintam intr-un local, cu pofta de cheviche (peste-in cazul nostru pastrav-servit intr-o marinada acrisoara, pe baza de lamaie). Din pacate cheviche nu gasim, dar mancam nesperat de bine cu 20 de lei (amandoi): o supa groasa de quinoa cu legume, paste cu pui (eu) si pastrav fript cu orez (Radu). Adica nu ai fi zis ca in dugheana bomba in care am intrat se gateste atat de bine, dar mirosul fin al lui Radu nu a dat gres nici de data asta.

Apoi o luam in final din loc si intr-un kilometru ma trezesc pe un drum forestier rupt, ce ar trebui sa urce intr-un pas de 4200 m.

Ma apuca groaza cand ma gandesc ca o sa ma lupt cu el cale de 1000 m diferenta de nivel. Drumul se intersecteaza de mai multe ori cu vechiul drum incas, care numai drum nu e, ci o poteca mai lata cu multe scari. Evident ca pe aici nu circula nicio masina. Doar motociclete, cai si magari. Nici peisajul nu ajuta, caci ne cocotam pe un versant arid, raul cu ale sale parcele verzi ramanand mult sub noi.

De pe la 3800 m locurile se mai imblanzesc si devin placute la pedalat. Cam asta e altitudinea de la care nu mai e decat iarba scurta si aspra si deschideri nesfarsite. Dam si peste niste stane atipice- niste bordeie de pietre cu acoperis de iarba si campam intr-un final pe partea cealalta a pasului, la 3700 m. Maine ne continuam drumul prin nimic, mai avem de sarit inca unul sau doua pasuri si vom cobori in final intr-un drum mai maricel (speram noi), ce merge pe la nordul Cordilierei Blanca.

Dupa o bucata de timp in care drumul nostru a mers in paralel cu un vechi drum incas ajungem din nou in paramo si la intanderile nesfarsite de la 4000 de metri.

Crema de soare, crema de soare si iar crema de soare. Si tot degeaba.

Inca un pas de 4000 de metri.

De aici tot la vale

O stana tipica din Peru, acoperise de paie, cladiri din pamant si din pietre si nelipsitele oi (ce poarta probabil si ele salmonela).

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Despre cum se poate pedala la 4000 de metri fara ploaie si vant

Astazi aveam de gand sa parasim pentru prima data asfaltul peruan si sa facem cunostinta cu off-roadul. Ruta aleasa promitea niste drumuri pe la 4000 m, cateva lagune si altceva nimic. Nicio asezare permanenta, pustietate si zari deschise, caci vaile in Peru sunt largi, drumurile se catara pe versanti in serpentine fara numar si privirea […]

Prima zi de aventura in Peru si primele vederi spre Cordiliera Blanca

Noptile la 4000 m sunt fara indoiala friguroase, caci cand se mijea de ziua am constata cu groaza ca intregul cort este tapetat sub o platosa de chiciura. Interesant este ca iarba si pamantul au ramas uscate, praful alb si geros preferand exclusiv cortul si bicicletele noastre. Imi este groaza sa ma trezesc pentru ca […]

Vestul Anzilor, locul in care se termina muntii

Bucla cu Quilotoa se incheie in Zumbahua, unde ne oprim pentru pranz la cel mai stilat restaurant la care am mancat pana acum in Ecuador. Fix inainte de orasel ne intalnim cu 2 cicloturisti francezi, pensionari, ea de 63 de ani, el de 69, aflati la prima calatorie pe un alt continent. Toata stima pentru […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *