Visand la munte

Mic jurnal de antrenament

E mult spus antrenament. Antrenament mi se pare ca incepe atunci cand visezi la ceva, si cand aproape tot ceea ce faci tinde catre acel ceva, dar acum se apropie iarna si stiu ca va urma mult schi, si singura chestie la care visez e sa nu sfarsesc ingropat in vreo avalansa. Poate in parte si acesta e motivul pentru care imi vine greu sa scriu jurnale in ultima vreme, ultimele 3 jurnale fiind scrise de mike.

Spuneam in relatarea experientei de la Maratonul Pietrei Craiului ca imi place sa alerg, si in mod uimitor la aproape 2 luni de la maraton am continuat sa alerg. Ceva s-a lipit de mine, mai mult decat in tentativele anterioare, care ma tineau maxim o luna, daca e de bine sau de rau nu pot sa zic. Astfel inca cam de 2-3 ori pe saptamana, seara ies la alergat prin IOR, ora si kilometri variaza dar singura chestie constanta e faptul ca in medie am iesit de cel putin 2 ori in ultima vreme.

Acum 2 ani, prima iesire in IOR la alergat, insotit de mike pe bicicleta. Mike imi povesteste cum in momentul in care se antrena pentru bac scotea 22 de minute pe tura de IOR, astfel incat ma ambitionez sa scot mai bine de atat. Dupa 3.2 kilometri de horcaieli si de plamani scuipati ma opresc rupt, iar iPod-ul pe care il folosesc ca si cronometru arata 20 de minute. Au urmat inca cateva iesiri si aproape un an de pauza.

Dupa un an in mijlocul iernii iar ma apuca, e un cancer afara iar parcul e aproape complet pustiu. Nebunii pe care ii mai intalnesc la alergat pot sa ii numar pe degetele de la o mana. Ma intalnesc de cateva ori cu Tori, reusesc sa tin ritmul lui pentru cam 2-3 kilometri dupa care trebuie sa ma opresc cu splina umflata cat casa. Dupa o luna iar pauza aproape 6 luni pana cu o luna inainte de MPC.

Pe stadion in Giulesti, cu Corina, Rudy, Em si Silvia, in formatii care de care mai diferite. Corina incearca sa-mi explice ce sunt intervalele si de ce sunt asa de bune. Pana acum alergam ceva de genul 6-10km pe iesire dar alergati la un ritm destul de intens pentru mine. Tot in Giulesti incep sa fac si ceva scari.

Dupa o luna de mini-antrenamente pe sarite vine MPC care mi-a placut la nebunie, iar dupa o mica pauza am inceput sa ies din nou la alergat prin IOR, fie cu mike fi singur. Primele iesiri probleme destul de mari cu respiratia, ramasite ale unui astm care m-a chinuit destul de mult incep sa reapara la suprafata. In general primii kilometri sunt o lupta pentru fiecare gura de aer, incerc sa-mi impun un ritm al expiratiei care sa se imbine cat mai bine cu ritmul cu care alerg, in schimb dupa trei kilometri se intampla ceva. Trec din modul de pufaitoare zgomotoasa intr-un ritm de respiratie incredibil de lejer, si totul se leaga dupa asta. In schimb dupa alergare trag ponoasele astmului, iar in momentul in care ma opresc dureaza destul de mult pana cand pot sa reincep sa respir normal.Asta la primele iesiri, intre timp kilometri au crescut, rimtul a crescut si perioada de lupta pentru aer de la inceputul alergarii a scazut incredibil de mult.

Jumatate din iesiri sunt un fel de curse pe 9 kilometri, la care ma intrec cu cronometrul si cu timpii de la iesirile anterioare. Imi place la nebunie sprintul de dinainte de final, moment in care imi scuip plamanii la fel ca la primele iesiri. E o senzatie foarte faina sa alergi repede, cu pasi mari, cu picioarele ca niste arcuri abia atingand pamantul. In majoritatea timpului trebuie sa apas putin constient pe pedala de acceleratie, dar sunt moment in care trupul pare sa alerge singur, dupa reguli ce au fost adanc scrise in genele si in instictele noastre, reguli ce au fost acoperite de praf pana acum.

Cand m-am apucat de catarat, nu-mi placea si ezitam sa-mi zic alpinst dupa diferite trasee pe care le faceam. Sincer nici acum nu-mi place, dar a fost un moment, respectiv Albastra Mosului de anul trecut dupa care am acceptat oarecum chestia asta. Intr-un fel ezit si acum la fel si acum sa-mi zic alergator, si astept momentul in care voi alerga un maraton de sosea in sub 3 ore pentru a accepta acest lucru. Si uite asa poate am gasit la ce sa visez, poate un maraton alergat de unul singur prin IOR in mijlocul iernii, doar eu si Ipod-ul meu, si poate mike care sa alimenteze cu apa.

Si asa am pus pe blog si prima postare care nu e legata de munte, si as vrea sa mai pun postari legate de alergat care nu au neaparat nici o legatura cu muntele.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Ostsee
Ostsee, sau cum arata marea la germani

Un pic mai multe poze, poate chiar prea multe, aici.Cum mai a scris deja un jurnal destul de detaliat mai jos, am sa scriu decat despre cateva momente care mi-au placut din timpul turei. Cu ocazia postarii de fata a fost deturnata si tematica blogului, astfel incat probabil de acum inainte vor aparea si ture […]

Hercules Marathon
Hercules Marathon, editia din 2012

De data aceasta concomitent cu maratonul se anunta si un cod galben-portocaliu de ploi in zona, astfel incat eu ma asteptam ca sa fie primul la concurs din cate am participat pana acum, la care se da startul pe ploaie, alergi prin ploaie si ajungi la sosire prin ploaie. Tot din cauza prognozei renuntam sa […]

Un weekend in Berlin, cu un concurs si cu muzee

Dupa aproape 4 luni de zile de colindat weekend de weekend am ajuns din nou sa petrecem un weekend din Berlin. Vremea posomorata si friguroasa de noiembrie, cuplata cu zilele scurte nu lasa prea mult loc pentru ture interesante, desi planuri sunt suficiente deocamdata asteptam sa vina zapada, dupa care primavara. In acelasi timp de […]

3 thoughts on “Mic jurnal de antrenament

  1. @matei, nici vorba, chiar initial credeam ca sunt un fel de anti-talent. In schimb mersul la munte chiar iti cladeste o musculatura foarte ok pentru alergat, greu e pana iti aduci plamanii si inima la nivel.

    @mountainofwords, pai la catarat deocamdata sunt la categoria de chaotic climbing, desi poate ar buna si aici un pic de structura.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *