O zi prin pustiu pe drumul spre Oyon

Ultima parte a escapadei noastre din Peru va fi caracterizata prin pustietate. Ma uit pe harta si pentru urmatoarele doua saptamani nu avem decat doua orasele mai mari, in rest doar sate uitate de lume, si acelea rare. Desi vom sta constant la peste 4000 m, varfurile inzapezite raman in urma. Cordillera Huayhuash este inca vizibila cam jumatate din ziua de azi, daca stii unde sa te uiti, caci de ceva vreme am intrat intr-un fel de pacla, cu care nu am mai avut de-a face pana acum in Peru.

Singurul sat care ne vine la indemana la mijlocul zilei este Antacolpa si visurile noastre de a manca ceva, un meniu, sunt naruite cand ii numaram cele 50 de case. Gasim din fericire un magazin deschis si cumparam de acolo oua pentru o omleta si restul mancarii de care avem nevoie pentru o zi jumate cat ne sta in fata fara niciun alt sat. Doar rau, lagune, versanti ingalbeniti, cer albastru.

Piateta centrala din Antacolpa (caci da, fiecare sat are asa ceva) e dotata cu o fantana cu doi delfini si ma gandesc cat de ironica e constructia avand in vedere ca versantii din jurul satului sunt toti uscati la vremea asta. S-o asorta mai bine cu sezonul ploios, cand, din spusele localnicilor, peisajul se transforma si verdele e la putere.

Campam pe o vale larga de rau, inaintea unei urcari spre un pas de 4600 m, ultima reduta inaintea unui festin pe care il planificam in orasul din vale (Oyon).

Skinny is the new fat, dupa cativa mii de kilometri race-king-ul din stanga si-a dat obstescul sfarsit si a fost inlocuit cu un crossmark.

Munti pe la baza carora am pedalat zilele trecute si care inca sunt vizibili in distanta.

Ca de obicei in Peru nu exista zone plate, doar urcare si coborare, urmata de urcare si coborare si tot asa la nesfarsit.

I

Cam asta e atmosfera prin satele peruane prin care trecem, 50 de case, doua magazine de care trebuie sa intreb, localnici ce stau la umbra si care ne invita la o bere, o piateta centrala pe unde pasc oile si statuete de delfini scuipa firicele de apa si numel alesilor locali pictate pe toate zidurile.

Trei pusti francezi plecati de un an pe drum, de la Buenos Aires spre Bogota

Huayhuashul inzapezit ramane la orizont pe tot parcursul zilei.

De la munti inzapeziti la lagune albstre de dimensiuni considerabile in doar catev ore.

Locul de cort din seara asta si ultim geana de lumina. Maine urmeaza inca o urcare pana la 4800 de metri.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Estul cordilierei si drumul spre Chacas

Noaptea s-a lasat cu bruma pe cort, asa ca asteptam rabdatori ca soarele sa ajunga pana la noi. Ce e drept, nu e rau sa stai in sacul de dormit si sa privesti varfurile din jur, scaldate in lumina placuta a diminetii, sa te minunezi de cat de tehnice par, de cat de crevasati sunt […]

Lungul drum spre capatul lumii

” Două zile de călătorie îndepărtează omul de universul său cotidian, de tot ceea ce el numea datorii, interese, griji, speranţe. Spaţiul care, rotindu-se şi gonind, se interpune între el şi locul său de baştină, desfăşoară forţe pe care, de obicei, le credem rezervate duratei timpului; din oră în oră el determină prefaceri interioare, foarte asemănătoare […]

Prima zi de pedalat in Columbia

Atunci cand facem dreapta de pe Panamericana pentru a scapa de trafic dam de o urcare cat se poate de cranncena. Sau poate dar pare crancena datorita bicicletelor incarcate si datorita faptului ca suntem deja la 2700 de metri. Ma linistesc in schimb atunci cand ma uit in spate si cand o vad pe Mihaela […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *