IMG_20141001_114852

Operatia si zilele din spital

Dimineata de dupa operatie ma trezesc pe patul unui salon aglomerat al sectiei de chirurgie plastica de la Floreasca. Sunt inca sub efectul anestezicului care m-a adormit partial in timpul operatiei si multumita caruia nu am fost constient in momentul despartirii de degete.

Cele noua paturi sunt aglomerate intr-un salon ce ar putea sa fie comparat ca dimensiuni cu o sufragerie mai mare. Partea buna e ca la noua paturi in salon grupul de suport se formeaza singur. “Se baga marfa proaspata” atunci cand pe geam se aud sunetele ambulatei si nu pot decat sa ma intreb cum e sa se locuiesti in blocul de vizavi. Apropo de de locuitul vizavi, unul motivele de interes si de oripilare in saloanele de pe partea asta a spitalului e baba de la patru care umbla despuiata prin casa.

Pacientii se impart in doua categorii, veteranii cu probleme complicate care se vindeca greu, unii din ei de peste doua luni in spital, si cei cu probleme care se rezolva mai repede si care stau maxim cateva zile. Eu sunt din fericire in ultima categorie. Un pat intr-un spital e o resursa importanta, mai ales intr-un spital de urgenta. Apropo de chestia asta, oamenii mi se pare ca lucreaza pe banda rulanta. iar daca vrei sa-ti faci mana repede pe o specializare, un spital de urgenta e locul perfect. Un moment interesant e vizita de fiecare dimineata, atunci cand toate bandajele sunt desfacute si cazul fiecarui pacient e discutat in functie de gravitate de toti doctorii de la chirurgie plastica in frunte cu seful de sectie.

Cu ocazia asta afli si ce s-a intamplat cu fiecare, si poate principala lectie pe care poti sa o inveti dupa o scurta vizita la sectia de chirurgie plastica e sa ai grija cum folosesti flexul. Doar in salonul meu sunt 5 paturi cu flex-uri, un pat cu un arici de mare ce a infectat un picior de diabetic, o electrocutare ce s-a lasat cu flama si cu arsuri si o drujba ce a facut franjuri un picior pe care oamenii se chinuie sa-l faca din nou. In ultima zi apare si o injectie cu metadona transferata de la sectie de toxicologie ce a provocat necrozarea degetelor de la o mana. Arata cam cum aratau degetele mele la cateva zile dupa degeratura, deci poti sa-mi imaginez ce o sa urmeze.

Dar trecand peste cauze, in fiecare pat e un om si mi se pare foarte interesant de vorbit pentru a vedea cum vede fiecare situatia in care a ajuns. Hazul de necaz e la ordinea zilei, la fel ca si ajutorul atunci cand e nevoie de chemat o asistenta sau atunci cand e de scos ceva de mancare din frigider. Din categoria haz de necaz glumim ca daca s-ar pune patru la un loc s-ar strange de unul intreg.

Oricum per total a fost mult mai linisite decat la salonul de la etajul 3 de unde veneau in vizita cativa din veterani, unde a murit o ciroza in una din nopti sau decat la toxicologie unde unul din pacienti s-a aruncat de la etaj si a murit. Noi noaptea aveam de indurat doar sforaiturile unuia dintre pacienti.

Singurul moment de panica a fost atunci cand la micul dejun din a doua zi am primit de la asistente o farfurie pe fundul careia scria hepatatita C. Vreme de de o ora si jumatate nu am avut liniste pana cand a venit doctorul la care eram si care a lamurit situatia. Incurcasera asistentele instructiunile si era vorba de un coleg de salon si panica s-a evaporat si in urmatoarele ore chiar m-am simtit suprinzator de norocos chiar si in situatia nefericita in care ma aflam. Daca nu ar fi fost o incurcatura, lucrurile complicate ar fi devenit mult, mult mai complicate.

Mancarea e considerabil mai buna fata de ultima sedere in spital, cea din Bishkek, unde terciul fara nici un gust era baza mancarii. Poate singura chestie e ca e putin cam repetitiva, bazele fiind mancarea de cartofi si pilaful. Dar pana la urma nu vii la spital pentru mancare ci vii pentru a da de doctori care sa rezolve problemele pe care le ai. Iar din punctul acesta de vedere mi se pare ca doctorii de la Floreasca chiar incearca sa-si faca treaba cat mai bine si chiar salveaza membre si vieti. Poate conditiile nu sunt de 5 stele, multe din medicamente trebuie sa ti le cumperi singur caci nu se gasesc la farmacia spitalului, iar la cati bolnavi sunt nu e greu sa te simti ignorat, dar important e ca oamenii sa-si faca treaba.

In ultimul an am stat mai mult in spital decat in toata viata si chiar daca nu a fost placut mi s-a parut intr-un fel interesant. Intr-un fel am ajuns sa-mi dau seama ca in viata nu e totul roz, ca sunt unele pierderi ce nu pot fi inlocuite ca exista si durere, boala si moarte, si ca multe din micile drame pe care le traim in viata de zi cu zi nu au absolut nici o dimensiune in comparatie cu acestea. Si ca trebuie avut grija cu flexul!

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

DSC_0686
Din Azuga pana in Cheia, pe schiuri.

O tura cat un maraton pe schiuri, o tura cat o zi si un inceput de noapte, o tura aventoasa prin locuri salbatice.

DSC_8157
Ultima zi de MTB pe 2014

Ultima tura de MTB a anului, un “sezon” de 3 iesiri incheiat in mod glorios in Postavaru.

DSC_7968
O prima zi la munte dupa 3 luni de zile, Baiului.

Pentru prima data din nou la munte dupa 3 luni odata cu primul tur de scrutin, urcarea pe Zamora impreuna cu lunga coborare spre Comarnic.

39 thoughts on “Operatia si zilele din spital

  1. Se pare ca exista o legatura intre umor si experientele din spital (cele de scurta durata se intelege, la cele lungi ti se ia si darul povestirii…), eu si-acum zambesc cand mi-amintesc de incursiunile pe la Universitar sau de noaptea de la terapie intensiva de la Colentina (am inceput s-o povestesc si n-am mai terminat, se numea O noapte intre babe pe moarte 😀 ).
    Nu am avut niciodata indoieli ca viata nu e roz, insa de cand umblu pe la Marie Curie si nu e vorba de suferinta mea descopar in rozul vietii multe nuante…

    p.s. nu-i asa ca te simti mult mai bine de cand nu mai ai hepatita C? Parca dintr-o data ai scapat de ceva ce nici n-ai avut, dar important e ca ai scapat 😛

    p.s.2 tine-ne pumnii la mpc, eu una promit sa ma gandesc la tine cand o fi mai greu si sa te aud incurajand “haaaide, mai e un pic”

    1. Mi se pare ca unele lucruri trebuie scrise atunci cand se intampla, altfel ajung intr-un sertar prafuit si nu se alege nimic din ele…

      “haide, mai e un pic” merge de cand ajungi in saua funduri :)

  2. Modul in care ai povestit m-a linistit putin in ceea ce te priveste: esti in continuare cel pe care il stiam, foarte puternic! Sa te refaci fizic cat mai repede si sa redescoperi viata, care are infinite modalitati de a fi traita!

  3. Acuma ca s-a dat deznodamantul, ca stateam toti cu speranta ca poate-poate iese mai bine, te asteptam cu drag la bicicleta pentru inceput, ca n-ar trebui sa fie mari probleme, cred ca nici la schi dupa ce trec efectele operatiei. Dar sunt convins ca o sa poti relua incet mare parte din toate lucrurile frumoase, cu rabdare….

  4. Radule,

    iti doresc multa incredere si la fel de multa sanatate! Vor veni si zile mai bune, sunt convins! Trebuie sa crezi in tine si in visele tale! Fii tare, Radu!

  5. Mi se pare mie sau nu e nici o postare care sa faca legatura intre ultimele doua relatari? De la ajungerea la tabara de baza cum ai aterizat la Floreasca?
    Oricum ma bucur ca pana la urma aceasta experienta lunga si grea ai dus-o pana la capat si ai invatat lucruri noi despre viata. Recuperare grabnica!

    1. Inca nu am terminat de pus din spate toate postarile asa ca par un pic decalate. dar de la penultima postare mai sunt inca 2 saptamani pana cand am ajuns pe varf si pana cand am ajuns in spital in Bishkek.

  6. M-a speriat destul de tare postul de astazi, dar citind comenturile am inteles ca esti relativ bine ( sper ) .

    Iti urez multa bafta in tot ce faci !

  7. Daca cereai loc intr-un salon de femei, ajungeai acasa mult mai repede, in fuga usoara. Dar asa, buna si baba de la geam (o fi fost majoreta la Cantarea Romaniei). Recuperare usoara!

  8. Multă sănătate şi refacere cât mai rapidă. Sper să îţi citească blogul şi utilizatorii de flexuri. S-ar putea să le fie util. Foarte amuzantă postarea, nu ştiu unde am ajunge fără haz de necaz.

  9. Imi place umorul de spital si faptul ca ai reprezentat oamenii prin bolile pe care le aveau (“a murit o ciroza”). M-am spart de ras la faza cu flex-u.

    Intr-o stare similara ajunsesem eu dupa cateva saptamani la cardiologie, eram foarte detasat si vesel, chiar daca uneori erau defibrilari in mijlocul noptii la mine in salon. Cred ca e o tehnica care te ajuta sa ramai sanatos la cap in loc sa ajungi disperat.

    Iti urez recuperare maxima!

    1. Totala nu o sa fie din pacate, dar macar procentul sa fie cat mai mare.

      Apropo de umorul de spital cred ca se potriveste foarte bine citatul asta:

      “Don’t take life too seriously, nobody gets out alive..”

      /Radu.

  10. Eu locuiesc la ~1 minut de mers pe jos de Floreasca si e OK. Omul e un animal foarte adaptabil :)

    Spune-ne de bicicleta si echipament. Ce mai stii de el?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>