Maratonul Pietrei Craiului

Ora-Hora, Maratonul Pietrei Craiului 2010

Phoenix – Ora-Hora

Porneste ora hora, Iata a venit sorocul. Invarte ora hora, Uite-asa se joaca hora. Ora!

O frumoasa hora in jurul Pietrei Craiului, incinsa de 450 de suflete, ce are loc la mijlocul fiecarei toamne cam asa am perceput eu Maratonul Pietrei Craiului din 2010. Fata de alte concursuri are ceva aparte, ceva ce tine de atmosfera si de suflet, si parca am vazut mai multe zambete si fete luminoase aici decat in orice alta parte.

E un pic de nebunie in a alerga 41 de kilometri pe munte, si iata ca la start anul acesta s-au strans 450 de nebuni, ce fac un lucru ce pare sa nu aiba nici un sens. Si poate chiar nu are nici un sens, dar asta are o importanta prea putina, cel mai important e sa-ti placa ceea ce faci si sa o faci cu pasiune, oricat de lipsit de sens li s-ar parea unora. Iar din punctul acesta de vedere chiar imi place sa alerg pe munte, imi plac incurajarile, imi plac zambete furate in momentul in care incurajez pe cineva, imi place sa alerg la vale, imi place spiritul de camaraderie dar si cel de competitie, imi place sa intalnesc oamenii veniti din toate colturile tarii care impartasesc aceleasi pasiuni.

A trecut fix un an de la MPC 2009, iar momentul in care am trecut de poarta de start a concursul a reprezentat intr-un fel pentru mine si pentru multi altii porta de trecere intr-o alta lume, a concursurilor de anduranta ce nu au fost deloc putin anul acesta. De atunci au fost suisuri si coborasuri, cu perioade in care aveam chef de antrenament cuplate cu perioade in care nu ai nici o tragere de inima si preferi sa faci altceva in loc de a iesi la alergat, dar intr-un antrenament decent s-au constituit fix concursurile la care am participat. Iar diferenta principala a venit din faptul ca incet incet inveti cum sa abordezi un concurs de genul acesta (poate voi scrie la un moment dat cateva tips&tricks cu lucruri care functioneaza la mine cel putin si pe care le-am descoperit in ultimul an).

Astfel inca la 8:30, ne gasim cu totii la inceputul unei povesti fiecaruia, poveste ce va fi scrisa in urmatoarele ore si despre care vom povesti cu placere peste ani. E frig, mi se pare chiar mai frig decat anul trecut in schimb ploaia care ne-a botezat anul trecut nu se arata la orizont. E o atmosfera de toamna veritabila, cu nori cenusii ce intuneca cerui si cu muntii ascunsi in ceata, ingreunata parca si mai mult de emotiile si indoielile oamenilor. Fata de anul trecut s-a verificat inainte e start si echipamentul, chestie foarte ok.

O alta chestie care mi-a placut a fost faptul ca cei care au fost pe podium anul trecut la oricare categorie au avut loc special in fata la start. Intr-un fel mi-ar place sa ajung si eu la un moment dat acolo, desi imi dau seama ca ar fi foarte greu nu o vad ca un lucru imposibil, dar totusi nu stiu daca imi doresc chestia asta suficient de mult. Inainte de start se aude Ora-hora! a celor de la Phoenix, inspirata alegere pe care cei din fata incing o mica ora de incalzire, dupa care fara numaratoare de data aceasta se da startul.

Si incepe si editia de anul acesta, cu dracii mii si mii care se scurg pe strazile Zarnestiului, printre incurajarile multora si sub privirile putin dezaprobatoare ale altora. Inca nu suntem chiar mii dar e doar o chestiune de timp, eu zic ca peste nu multi ani se va da si numarul de concurs 1000. Nu imi place sa imi propun target-uri inainte de o cursa, si mi se pare ca unele din cele mai reusite curse au fost cele in care nu am avut vre-un obiectiv anume in afara de acela de a alerga cea mai buna cursa pe care puteam sa o alerg in ziua respectiva. Portiunea plictisitoare de asfalt trece destul de repede, nu inainte de a-mi aminti ce bine ar fi mers niste alergari la deal ca antrenament, si in scurt timp urcam incolonati printre garduri spre satul Magura. Merg intr-un pluton cu oameni cu care am sa ne tot rotim pana La Table si ritmul imi convine. Ma bucur ca nu ploua si ca noroaiele cu care ne-am luptat anul trecut acum sunt macar partial uscate.

Odata cu coborarea din Saua Joaca imi dau seama ca rosaturile e care le-am dobandit cu un weekend in urma nu au apucat sa se vindece, dar tinand cont ca nu era o durere importanta cum ar fi cea de genunchi sau crampele musculare nu le prea dau importanta. La Table realimentez cu sponser si continui in departe in alergare pana in momentul in care incepe urcarea spre saua Funduri. Si totul parca a trecut atat de repede anul acesta fata de anul trecut, desi probabil e doar perceptia lucrurilor diferita. Anul trecut chiar au fost multe momente in care a trebuit sa trag serios de mine, momente agonizante ce au capatat alta dimensiune in amintiri si care au adaugat si dramatism povestirii. Anul acesta lucrurile au mers mult mai usor si de natural.

Incepe urcusul spre Saua Funduri si traseul ne aduce aminte ca e cu adevarat un maraton montan, si ma simt ca acasa in elementul respectiv. Desigur si altii care se simt si mai in largul lor pe urcari abrupte si pe teren montan accidentat, dar totusi nici mie nu mi-e rusine. Astfel ca pe urcare spre saua Funduri depasesc 6 oameni, ajuntandu-ma de 2 bete improvizate pe care le abandonez la sfarsitul urcarii. O buna parte a urcarii am mers in fata si in spatele lui Dani Spulber, care s-a distantat in schimb impreuna cu Tori pe portiunea de la Marele Grohotis.

Fix cum incepe coborarea ma intalnesc cu Dani, care a mers foarte bine pana aici dar care merge mai precaut pe portiunile accidentate. Avea sa recupereze in schimb pe portiunile de coborare domoala si pe plat, si avea sa ajunga la sosire la nici 5 minute dupa mine. Urmeaza bucata cu coarda fixa, unde nu mai era nimeni in momentul in care am trecut eu si portiunea de urcusuri si coborarsuri ce ne poarta pe la baza abruptului vestic al craiului. Din tot maratonul e de departe portiunea cea mai spectaculoasa ca peisaje, dar si cea mai putin alergabila. Practic urci 50m, cobori 60, ba o stanca ce trebuie descatarata, ba o radacina, ba putin grohotis pe care patinezi, pe scurt din punct de vedere al ritmului te cam face la psihic. Il depasesc pe Istvan si la un moment dat sunt depasit de George din Moeciu, care cobora foarte bine pe terenul de acolo.

Totusi trece mai repede fata de anul trecut si ma simt chiar bine, astfel incat in scurt timp incepe coborarea spre Spirlea, unde imi i-au si o mica tranta pe poteca noroioasa de la inceput. Mai departe merg mai incet, poate mai incet fata de anul trecut cand mi se pare ca am coborat mai bine pe portiunea respectiva. In schimb am mers mult mai bine pe forestierul pe Plaiul Foii, unde m-am intalnit si cu Vali, Andrei si Muha veniti sa ne incurajeze.

Ajung si in punctul de alimentare din Plaiul Foii unde dupa o scurta realimentare cu ceai si izotonic pornesc mai departe spre Diana. Cum ies in poienile de sub padure in zaresc in departare pe George pe care aveam sa-l si prind din urma pana la sfarsitul urcarii, fara rost totusi tinand cont ca a coborat mult mai bine ca mine. Din nou coborarea superba de coborare dintre Diana si coltii Chiliilor, foarte alerta si alergabile de la jumate incolo. Chiar imi place portiunea respectiva, si mi-au placut si incurajarile copiilor de la Coltii Chiliilor, desi anul trecut parca tinand cont de ipostaza nefericita in care ma gaseam au cazut mult mai bine. Coborarea spre Zarnesti merge bine, vad un alt concurent in fata dar nu am dispozitia necesara pentru a forta, si mi-e teama de ultimul kilometru pe asfalt unde anul trecut am avut probleme serioase cu crampele. De data aceasta totusi stau ok cu energia si asfaltul merge destul de ok, ajung in curand in rondul din Zarnesti si dupa un ultim sprint de final pe anul acesta termin si Maratonul Pietrei Craiului 2010, in 4h55m si pe locul 22. La finish ma astepta si mama mea, pentru prima data ca spectatoare la un maraton montan, pe care sper sa o conving pana in primavara sa devina pentru prima data si participanta la crosul dn Moeciu.

La finish.

Una peste alta chiar am fost multumit cum a mers, si mare parte din diferenta de timp fata de anul trecut nu a venit neaparat din antrenament pe care l-am cam neglijat in ultima vreme in favoarea cataratului, si din abordarea diferita si din experienta dobandita la alte maratoane. Cred ca a fost primul maraton la sfarsitul caruia nu mi-era nici sete, nici foame si nici nu eram rupt de obosit. A urmat incurajarea celorlati participanti, impresii schimbate cu cei care au terminat, multe multe felicitari si strangeri de mana, prajituri cu visine si cu mere. La un moment dat am plecat cu o talanga imensa imprumutata de la Luci sa incurajez concurenti pe ultimul kilometru de sosea, care psihic alaturi de urcare de Diana mi se pare destul de dur. Mi s-au parut geniale toate zambetele smulse, mi-ar place ca la un maraton sa fac si pe suporterul trasnit in diferite puncte din traseu, merita pentru toate zambetele participatilor. Pe rand sosesc si ceilalti, alerg impreuna cu mike aproape de la intrarea in sat incolo, dupa care alergam cu toti pe langa cristi care a fost pentru prima data la un maraton montan.

Festivitatea de premiere s-a tinut la fel ca anul trecut in casa de cultura a primariei, pastele au fost inlocuite de bulz (care mie chiar mi-a placut, dar au fost si unii carora nu le-a fost chiar pe plac, depinde totusi si daca iti place sau nu branza de burduf), trupa de dansatoare a evoluat simtitor fata de anul trecut, iar sala a fost vizibil mai plina.

A doua zi am facut o plimbare de dezmortire impreuna cu mike si cu mama mea pe o parte din bucla 3 de la ecomaraton, prilej bun pentru a surpinde cateva cadre din zona in prag de toamna.


Casuta din poveste.

Poteci in prag de toamna.

Capite pregatite de iarna.

La limita dintre vara si toamna.


Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Creasta Craiului
Creasta Craiului aproape de sfarsitul iernii

Inca un RT restant de aproape doua saptamani, pe care pana la urma l-a povestit tot mike, in afara de cele povestite de mike mi-a placut mult si urcusul de unul singur sambata seara pana La Om, si apusul linistit pe care l-am vazut de acolo, cu o ultima imagine a iernii adevaratate in fata, […]

Ecomaraton Moeciu
Ecomarathon 2012

E a 3-a oara cand particip la EcoMarathon, si mi e se pare incredibil ca au trecut deja doi ani si jumatate de la prima participare la un maraton montan, la MPC anul trecut. Dar vorbind si cu Luci dupa concurs, au fost 2 ani frumosi in care s-au strans o multime de amintiri. Ecomarathonul […]

La alergat in Wilder Kaiser
Wilder Kaiser – ziua 1, explorand muntii salbatici ai craiului (in varianta germana).

Urmeaza o serie de jurnale mai mult sau mai putin scurte ce vor detalia in parte concediu nostru din vara aceasta. Nu am de gand sa fac aceasi greseala ca dupa primul concediu din Mont Blanc si din Dolomiti, cand desi mi-am propus sa fac acelasi lucru am reusit sa-l aman suficient de mult pentru […]

9 thoughts on “Ora-Hora, Maratonul Pietrei Craiului 2010

  1. felicitari pentru cursa si descrierea acesteia!
    Esti un foarte bun alergator pe munte, e clar, dar din cele 4-5 poze ”de toamna” atasate parc-as zice ca esti mai talentat la… fotografii!
    :)
    spor la antrenamente!

  2. Felicitari! Super pozele de toamna si chiar si poza de final e foarte colorata!
    Bravo si tie si lui mike…si curaj!! curaj si mamei tale :-)

  3. Pai ai fost deja felicitat si pentru participarea frumoasa si pentru poze, dar nu ma pot abtine sa nu scriu si eu cateva randuri.
    Mi-a placut mult faza cu betele improvizate, doar la maratoanele montane s-ar putea intampla. In rest, pot mai mult decat banui atmosfera faina de acolo, incurajarile primite si mai ales, cele pe care le-ai oferit si altora: esti maestru la asta!

    La anul voi incerca si eu sa abordez Moeciu si daca ne strangem mai multi o s-o cooptam sigur si pe mama ta in “hora” :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>