Pedala dupa pedala si serpentina dupa serpentina castigam rapid inaltime pe serpentinele de pe DN73. Un vant prielnic ne impinge ca o mana prietenoasa de la spate si dupa fiecare serpentina avem in fata fie varfurile inzapezite ale Bucegiului fie creasta alba a Craiului. E una din zilele in care picioarele se simt bine, bicicleta ruleaza si ea bine sub tine si efortul se simte cat se poate de placut. Si poate cel mai important, dupa aproape o luna de la intoarcerea din mini-concediul din Spania- e cald. E vreme de tricou si de pantaloni scurti, e temperatura ideala pentru o tura de bicicleta.

Planul pentru astazi e cat se poate de simplu: sa profitam de caldura si de ziua incredibil de senina si sa facem toate urcarile de sosea din zona Bran-Moeciu. Prima e urcarea spre complexul Cheile-Gradistei Fundata, cea mai putin spectaculoasa dintre toate dar cat se poate de inversunata. 3 finish-uri la 4 munti si la Carpathian MTB Epic, chiar si cu rapoartele de la MTB mi-au confirmat-o din plin.

Dupa o cafea numai buna de a readuce cheful de pedalat vine randul urcusului spre Sirnea. Asfalt rupt, serpentine mai domoale si o priveliste pe care nu ai cum sa o gasesti in alta parte in Romania. Deschiderea pe care o ai pe aici, pe culmea dealului ce urca spre Fundata, sau mai departe pe drumul de Sirnea e incredibila si desi am facut o multime de ture in zona, mai ales de cand ne-am mutat in Brasov nu cred ca ne vom plicitisi vreodata de ea.

Asfaltul perfect ce merge spre Sirnea lasa locul unei scurte portiuni de drum pietruit pe masura ce inaintam spre Ciocanu. Sincer imi pare bine ca facem tura in sensul acesta caci Ciocanu e fie pentru picioare odihnite, fie pentru rapoarte bune, fie pentru amandoua deodata.

Vantul ne impinge de la spate si pe coborarea prin chei dupa care atacam nationalul din cealalta directie, urcand inapoi spre Fundata. In Fundatica au inceput sa apara veritabile covoare de branduse si in speranta de a gasi unul cu priveliste spre Bucegi urcam pana la scoala. Chiar daca nu il gasim dam de un loc cu o priveliste perfecta spre Bucegi.

O pauza de poze mai tarziu si vine momentul sa coboram inapoi spre Moeciu pentru ultima urcare a zilei: urcarea spre Pestera si spre Casa Nobilis. Si ea intra ca si Ciocanu in aceasi categorie de urcari pentru masochisti, dar macar privelistea compenseaza din plin pentru efort, mai ales ca incepem urcarea chiar inainte de apus in culorile calde ale dupa-amiezei. E greu, plamanii tipa pentru aer, degetele cauta pinionul salvator ce nu exista si in consecinta stii ca nu ai de ales si ca trebuie sa te ridici in picioare si sa crosetezi panta. De fiecare cand vin pe aici imi spun ca trebuie sa pun o caseta cu un pinion mai mare si de fiecare uit, sau ma mint ca merge asa si ca e mai simplu sa ma antrenez si sa dau ceva kilograme jos. Doar ca timpul trece, memoria ajunge sa te insele si istoria se repeta. Cine stie, poate data viitoare…

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/2255958290