Pe valurile Wakhanului.

Dimineata ma trezesc in micul hotel de langa izvoarele cu apa termala de la 3200 de metri si zic sa profit la maxim de ele printr-o baie matinala. Una peste alta, a meritat urcusul pana aici, caci nu cred ca sunt foarte multe locuri in care sa poti sa faci baie in apa de 43 de grade ce iese direct din stanca. Chiar e super fain si e pacat doar ca micul bazinas e inchis, si nu poti sa stai in apa si sa te uiti la muntii din jur. Ar fi fost prea frumos.

Locul se schimba totusi si si-au facut deja aparitia 2-3 mici hoteluri, unul din ele fiind si cel la care am stat si eu cu 4 dolari. Nu stiu daca e bine, dar parca ar fi mai fain daca ar ramane doar izvorul cu apa termala acolo sus. Dupa baia matinala vine timpul sa ma urc din nou pe bicicleta si sa cobor in drumul principal. De aici sunt 45 de kilometri pana in Langar, ultimul sat din capatul vaii unde trebuie sa cumpar de mancare pentru zilele urmatoare si unde s-ar putea sa si raman in seara asta. Nu de alta, dar o noapte petrecuta intr-un homestay inseamna si cina si mic dejun, cu alte cuvinte mai putina mancare de carat dupa mine.

Odata ajuns in drumul principal, in schimb dau din nou piept cu “valurile Wakhanului”. Practic pe drum s-au format un fel de valuri din 40 in 40 de centimentri numai bune de a te zgudui in ultimul hal daca mergi pe bicicleta. Aparent, daca mergi cu masina cu 60-70 la ora nu le simti si e ca si cum ai merge pe drum drept, in schimb pe bicicleta se simt din plin. E un mister pentru mine de ce se formeaza, caci nu erau chiar pe toate portiunile de drum.

Oricum cert e ca si astazi vantul bate tot din fata, nu ca ar conta prea mult din cauza drumului, iar kilometri se scurg extrem de incet si fara niciun fel de tragere de inima. Pe la mijlocul zilei ma intalnesc si cu doi pensionari austrieci plecati cu o duba putin modificata pana in Mongolia, si am din nou un prilej sa mai folosesc putin germana. Cu ocazia asta am aflat ca nu au reusit sa urce pana la izvorul cu apa termala, deci inca un punct pentru bicicleta pe care poti sa o impingi la deal cam in orice loc. In schimb ei mai au doar o ora pana in Langar iar eu probabil o sa am nevoie de 3-4 ore. Oricum mi se par foarte tari mosii, si parca e mai fain sa-ti petreci batranetea asa, decat in fotoliu, in fata televizorului.

Ajuns in cele din urma si in Langar unde sunt putin luat cu asalt de oameni cu homestay-uri. Trebuie spus despre Tadjikistan si despre Wakhan, ca incepe sa devina o destinatia turstica si ca in timpul verii sunt destul de multi oamenii care trec pe aici cu diferite mijloace de transport. Astfel localnicii se obisnuiesc cu turistii si se schimba felul in care esti vazut. Deja a devenit obositor ca toti copii sa dea alarma si sa strige turist in momentul in care intri intr-un sat, iar in momentul in care oamenii te invita la ceai sau sa petreci noaptea la ei, nu e niciodata foarte clar daca o fac din interes sau daca e vorba de ospitalitate.

Nu am nici o problema cu homestay-urile si mi se pare ca turismul daca se face asa cum trebuie e o sansa pentru localnici, dar in comparatie cu celelalte tari prin care am trecut pana acum, e totusi uneori o diferenta. Nu se vede peste tot, dar in sate precum Langar mi se pare destul de evidenta caci langa Langar e un loc in care s-au pastrat mai multe pietroglife si care a devenit un fel de obiectiv turistic. Oricum atunci cand esti vazut doar ca o sursa de venit, interactiunea umana parca nu mai e la fel de sincera.

Cam asa se intampla in Langar, unde sunt gazduit de un cuplu care are si singurul magazin din satuc si unde practic in seara petrecuta acolo nu interactionez aproape deloc cu ei. In schimb au o multime de copii si macar acestia sunt mai sinceri in felul curios in care te privesc, asa ca seara o petrec aratandu-le poze si uitandu-ne peste un manual de rusa al fetei mijlocii ce e in clasa a 3-a. Fatuca oricum stie mult mai multa rusa decat mine si manualul sincer mi se pare destul de tare pentru clasa a 3-a, dar asa incepe totusi un fel de joc in care uitandu-ne peste pozele din manual eu spun cum se numeste lucrul respectiv in engleza si ei imi spun cum se zice in rusa si tadjica.

De maine urmeaza cei 110 de kilometri de drum rupt pana inapoi in autostrada Pamir.

Apa cristal de 43 de grade iesind direct din stanca.

Apa cristal de 43 de grade iesind direct din stanca.

Munca campului pe o platforma la 3200 de metri.

Munca campului pe o platforma la 3200 de metri.

Inapoi in firul vaii.

Inapoi in firul vaii.

In mijlocul drumului.

In mijlocul drumului.

Statie de autobus.

Statie de autobus.

Unul din cele mai estice temple budiste, pe culoarul Wakhan.

Unul din cele mai estice temple budiste, pe culoarul Wakhan.

Urma lui Budha.

Urma lui Budha.

Furtuna de nisip.

Furtuna de nisip.

Ce faci la pensie, pleci cu dubita pana in Mongolia.

Ce faci la pensie, pleci cu dubita pana in Mongolia.

O ultima privire spre Panjul cel albastru.

O ultima privire spre Panjul cel albastru.

La nici 10 kilometri e Pakistan si incepe Karakorum.

La nici 10 kilometri e Pakistan si incepe Karakorum.

Privind catre Hindu Kush si catre Pakistan.

Privind catre Hindu Kush si catre Pakistan.

Usa inchisa a bazarului.

Usa inchisa a bazarului.

Fatucele gazdei din Langar.

Fatucele gazdei din Langar.

Gata de scoala, si micul drac impielitat pregatit sa strice orice poza :)

Gata de scoala, si micul drac impielitat pregatit sa strice orice poza 🙂

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Ghetarul pana in tabara 1

Drumul spre tabara 1 intr-o frumoasa dimineata pe un ghetar acoperit de putina zapada proaspata.

Intoarcerea in Marrakech si prima zi de pedalat in doi

Inapoi in Marrakech, inca odata la aeroport si primele doua zile petrecute in doi, si predarea stafetei pentru scrierea jurnalelor Mihaelei, care avut grija sa scrie cateva cuvinte pentru fiecare zi a calatoriei.

Prima zi de 80 de kilometri si noroiul rau.

O coborara lunga cat o jumatate de zi, o noapte cu multa ploaie si reintalnirea cu noroiul rau.

2 thoughts on “Pe valurile Wakhanului.

  1. Acolo e turism de tranzitie, pe care il descrii tu. Nu stiu daca au aparut germenii turismului care cu adevarat protejeaza natura, caci in occidentul european citeam zilele trecute ca nu mai au pajisti cu flori si plante atat de diverse ca la noi. Sau au, dar pe mici intinderi cunoscute, protejate ca te-miri-ce mare lucru! Poate agro-turismul de la noi sa corespunda oarecum acestor imperative de a pastra diversitatea florei si faunei.

    Drumul ala cu “valuri” trebuie sa fie din cauza instabilitatii terenului. Sigur ca nu poate fi uniform, sunt portiuni unde terenul chiar o ia “la vale” si produce ce ai vazut. Intre Bistrita si Nasaud sunt portiuni de asfalt de cativa metri unde exista vălurele, asfaltul e vălurit, aceeasi cauza. Intre Nasaud si Beclean este o portiune de cativa zeci de metri unde asfaltul nu tine decat maxim doua luni, apoi se transforma in pietris. Fara o fundatie corespunzatoare, drumul pleaca unde vrea el…

    Vant bun si poze faine! 🙂

  2. Asa ceva am vazut la Bran in 1998, cand s-a intamplat sa cobor acolo de pe munte si cautam autobuz spre Brasov: La orice pas ma asaltau pusti care imi ofereau cazare. Multi din ei erau pe bicicleta la vanatoare de turisti. Asa m-au obosit…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *