DSC_2548

Pedaland catre Ararat, si ultima zi a trepiedului.

Noaptea am dormit in camera de oaspeti care a fost in cazul acesta intr-o incapere separata, dar atunci cand ma trezesc, la 5:40 soarele e deja sus pe cer si familia care m-a gazduit e deja in picioare. Sunt din nou invitat la masa si la ceai, tot iaurt si o branza uscata in forma de ata si cu omleta. Mai invat si cateva cuvinte cu ocazia asta, macar pentru lucrurile care sunt pe masa.

De aici vine in schimb momentul sa ma urnesc si sa revin pe traseu, caci Ani nu a fost chiar in drum. O varianta e sa ma intorc inapoi pana in Kars 40 de kilometir dupa care 40 de kilometri pana intr-un sat pe nume Digor, sau sa o iau pe un drum secundar si mai prost de doar 28 de kilometri. Nu e greu de ghicit ce am ales, astfel incat dupa o ora blestemam urmele de tractor care modelasera drumul in forma de fierastrau in anumite locuri. In plus mai e destul de mult si de urcat si de coborat, ca de altfel peste tot prin podis, astfel incat in fiecare vale seaca pe care o intalnesc trebuie sa cobor, dupa care sa urc din nou la nivel.

In schimb nu e deloc trafic. Pe aici cred ca merg doar micile autocare ce duc copii din sate la scoala si localnicii, astfel incat pot sa fac poze in voie cu drumul pustiu si putin bombardat pe care pedalez. Sunt momente in care locurile acestea arata de pe alta planeta, intinderile nesfarsite de iarba, satele asezate pe firul vailor pe care abia susura un pic de apa si crestele inzapezite in departare…

In Digor trec prin centrul satului pentru a face cumparaturile si cat timp intru in magazin pentru a lua un borcan de nutella, o conserva si ceva fructe pentru masa de pranz, bicicleta e incojurata de turci curiosi care se uita uimiti si care ma intreaba de unde vin si incotro ma duc. Mereu sunt suprins cat de multa lume e in mijlocul satelor la orele amiezii, si uneori ma intreb cand se mai face si treaba in conditiile in care mi se pare ca toti barbatii sunt prin centru. Si uneori e fain, dar atunci cand ti-e foame si cand te grabesti sa ajungi undeva, in cazul acesta in Igdir curiozitatea poate fi putin deranjanta.

Din Digor incepe si vantul din fata cu care m-am luptat cu o zi inainte, astfel incat kilometrii se scurg intr-un ritm anemic pe alternanta deal – vale ce urmeaza de aici incolo. In schimb Araratul se vede absolut genial in departare si devine parca din ce in ce mai mare pe masura ce trec kilometrii, pana cand intr-o curba asezata extrem de fotogenic deasupra unui canion ma opresc sa fac o poza cu trepiedul.

Doar ca trepiedul ia-l de unde nu-i, si dupa scurtul moment de soc si de realizare ca probabil a cazut de pe bicicleta din cauza drumului bombardat incep sa-mi fac calcule in minte unde poate sa fie. In momentul in care mergi pe bicicleta cel mai greu lucru e sa te intorci, mai ales atunci cand ai de urcat. Macar vantul bate din spate la intoarcere si uitandu-ma peste poze imi dau seama care a fost ultimul loc in care l-am avut.

Si astfel pedaland demoralizat, dar cu sperante sa-l gasesc pe drum, eventual fara sa fie aplatizat de vreo masina, incep totusi sa-mi fac planuri despre cum as putea rezolva problema. In general atunci cand apare o problema incerc sa o rezolv pe loc sau cat mai repede, cum am facut cu salteaua in Trabzon. In interval de o zi aveam izopren de schimb si o saltea noua, inlocuita de oamenii de la Cascade Designs, era in drum spre Teheran.

Trepiedul in sine nu valora deloc mult, dar era un cadou de la Cristi, chiar imi placea si mi se pare trepiedul perfect pentru o astfel de calatorie. Iar problema cea mai mare e ca pana in Teheran e imposibil sa gasesc ceva de schimb, si chiar si acolo nu e o sarcina deloc usoara si gasesti magazine foto intr-un oras aglomerat de 15 milioane de locuitori cu toate lucrurile scrise in farsi. Astfel incat, spre deosebire de salteluta nu exista o rezolvare usoara si gandul nu-mi da pace, mai ales ca sunt lucruri pe care nu pot sa le fac fara trepied. Nu pot sa fac poze incadrate cum trebuie in care sa apar si eu si nu pot sa filmez, doua lucruri care sunt chiar importante pentru mine.

Si toate astea imi treceau prin minde in vreme ce orice piatra mai neagra imi dadea impresia ca e trepiedul cazut, dar pana la urma, ajuns pana la locul ultimei poze nu a fost sa fie si pornesc pentru a treia oara pe aceasi bucata de drum. 30 de kilometri adaugati in plus, sperantele de a ajunge in Igdir complet scufundate si moralul cam la pamant din cauza problemei nou aparute. Si e pacat pentru ca lumina apusului e absolut superba, Araratul arata genial in departare si momentul in care soarele se duce dupa linia orizontului se potriveste cu momentul in care trec peste albia larga a unuia dintre putine rauri din zona, ce curge printr-o vale ce arata mult prea tare.

Macar seara e salvata de gasirea unui hotel cu internet in Tuzlunga, si de un dus cald dupa aproape 5 zile de pedalat.

Datele zilei:

Distanta: 110km.
Diferenta de nivel: 800+ / 1300-.
Moral: 3.
Obiective: 7.

Dimineata pe racoare, trezirea a fost pe la 5:40 si oamenii erau deja in picioare.

Dimineata pe racoare, trezirea a fost pe la 5:40 si oamenii erau deja in picioare.

Impreuna cu tractorul familiei.

Impreuna cu tractorul familiei.

Sate din podis.

Sate din podis.

De pe drum.

De pe drum.

Pietre de mormant, la aproape 2000 de metri

Pietre de mormant, la aproape 2000 de metri

O casa tipica, asemanatoare cu cea in care am dormit. 2 camere, acoperis de iarba. Hobbit style

O casa tipica, asemanatoare cu cea in care am dormit. 2 camere, acoperis de iarba. Hobbit style

Pentru ca inca mai am trepied.

Pentru ca inca mai am trepied.

Drumul stepelor.

Drumul stepelor.

Inaintand catre Ararat

Inaintand catre Ararat

Bicicleta, muntele si arca.

Bicicleta, muntele si arca.

Lumina asfintitului.

Lumina asfintitului.

DSC_2561.jpg

DSC_2566.jpg

DSC_2570.jpg

DSC_2571.jpg

DSC_2576.jpg

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

DSC_3567
Stravechiul oras Merv

Stravechiul oras Merv, sau ce a ramas din el din cele 5 variante contruite de-a lungul timpului.

dsc_6174
India – prima parte, pedaland prin dealurile himalayene

Orice s-ar zice, primul contact cu India socheaza putin, mai ales atunci cand te teleportezi in interval de cateva ore din Europa pana in mijlocul New Dehli-ului. Fix la asta ma gandesc in vreme ce autobuzul de noapte ce ne duce spre Kashmiri] Gate traverseaza centrul orasului cuprins de intunericul noptii. E ora 3 dimineata […]

DSC_1179
Plecarea

Ultima dimineata dedicata pregatirilor, despartirea de prieteni si de parinti si prima zi pe drum, intr-o zi umeda si mohotarata de februarie.

5 thoughts on “Pedaland catre Ararat, si ultima zi a trepiedului.

  1. Hei! iti dau trepiedul meu daca ai o adresa la care ti-l pot trimite. E tot unul ieftinel si usor, iar pe mine ma cheama tot Cristi. O sa fie ca inainte :))

  2. Urmarit zilnic (chiar si cand nu apareau postari). Tare-tareee. Istanbulul prin care m-am plimbat o saptamana anul trecut a fost cea mai frumoasa escapada in “afara” … dar nu se compara cu ce ai vazut/petrecut/simtit si trait tu!
    Au inceput povestile de mai mult de 1000 de nopti si/sau mai multe zile prin podisurile asiei centrale.

    Ani a fost si este o mare surpriza.

    Multe aventuri in continuare Radu! cu vant din pupa ori cu viteza melcului turbat …

    PS un link catre picasa ar fi mai mult decat binevenit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>