DSC_1423

Platoul Bedeleu, Cheia si Poiana Ascunsa, pedaland printre catune uitate de timp.

Lumina ma trezeste insa o ignor, tragand bandana pe ochi. Pare ca nimeni nu misca in front, asa ca mai fur niste dulci zeci de minute de somn. Soarele nu ne-a gasit inca pe noi cei din hamace, dar oricat am vrea sa amanam momentul, in fata ne sta o zi lunga si e bine sa plecam devreme. Impachetam, micul dejun e relativ frugal si usurati de greutate pornim sa impingem bicicletele la deal. Trebuie sa iesim practic de pe valea pe care ne aflam si drumul degradat, partial noroios si cu panta mare nu ne lasa alternative. Dimineata push bike, la pranz carry bike, seara tot push bike. Asta o sa fie o zi lunga, cu kilometri putini. Dar de calitate.

Iesim in platoul Bedeleu printr-o sa verde, plina de flori, flancata pe una din margini de o liziera de padure. Asta era locul perfect de bivuac, dar nu aveam nicio sansa sa ajungem aici aseara. Ne multumim cu perspectivele pe care ni le ofera acum, pe ziua, si luam sub roti drumul innierbat de pe platou. Cand si cand cate un marcaj, un stalp ca reper si GPSul, insotitor fidel si tacut, prieten de nadejde si legatura noastra dintre planurile de acasa si realizarile de la fata locului. Pe alocuri drumul devine poteca, chiar un single trail care ii pune la grea incercare nervii lui Cristi, surprins putin de tehnicitatea si angajamentul cerut de ziua de azi. E greu de explicat de ce asa si nu pe drumuri ocolite, de ce se merita un push bike pentru o coborare faina, insa nu ma chinuiesc prea tare sa o fac. Fiecare trebuie sa se convinga singur, stiu bine cat poate Cristi si piticii sunt doar in capul lui.

Inainte de coborarea spre Bradesti impartim si ultimele doua branzoaice si o jumatate de salam de biscuiti si cu rezervele pe zero, ne dam la vale. Coborarea e si ea single trail initial, apoi drum spre Valea Poienii, un catun suspendat intre cer si pamant. Fanare, cateva case, vaci pascand molcom, drum prafuit la care nu a ajuns niciodata asfaltul si o batrana ce culege flori. Are deja un buchetel strans si acum le alege doar pe cele care ii fac cu ochiul, fara graba, cu pasul domol si gandurile departe. Mi-ar placea sa stiu la ce ii fuge mintea acum si ceva din modul in care merge, isi tine spatele si capul imi sugereaza ca nu la treburile de zi cu zi, ci la ani trecuti, cand fata mare fiind, culegea flori pe aceasi margine de drum in acelasi sat inghetat in timp, poate doar ceva mai animat, caci pare ca si satul a imbatranit impreuna cu putinii oameni ramasi pe langa gospodarii. Ne salutam cu gand bun, intrebam de drumul pana in Bradesti si de magazin.

Vestile sunt incurajatoare si lasam Valea Poienii in urma pentru o scurta urcare ce ne conduce in centrul Bradestiului. E mult spus sat. O adunatura de case, o cutie postala si un indicator turistic. Atat. Magazinul e inchis, asa ca Radu pleaca in cautarea propietarului. Pana se intoarce Radu, inspectam toate usile si ferestrele si golul de foame din stomac devine mai mare caci magazinul pare rupt din stepa mongola…Cateva conserve anemice, niste pufuleti si multe lazi de bere constituie intreaga oferta, asa cum se vede ea de afara. Nici cand intru in interior nu e mai bine si impreuna cu Radu incerc sa gasesc niste combinatii de mancare pentru o masa de pranz care sa ne domoleasca foamea, mai ales ca nici micul dejun nu a fost cine stie ce festin: conserva de carne, ciuperci la borcan, conserva de peste si biscuiti la 20 de bani bucata. Si din nou ne scoate painea mare si buna. Pregetam la pauza de panz urmarind cu privirile si ingrijorare crescanda norii care se tot aduna in jurul nostru, dar stim ca nu e rost de stat. Trebuie sa ajungem astazi in Intregalde si sa mai adaugam ceva kilometri la bilantul anemic de pana acum. Eu si Radu privim cu maxim interes bucata ce ne sta in fata, cu coborarea in satul parasit Cheia si apoi urcarea din nou pe dealuri. Se anunta MTB adevarat. Tineti aproape.

Incepem cu o coborare cu de toate spre Cheia. Fanete, poteca lata prin padure, putin noroi si multe treceri ale apei, cand pe pietre, cand pe punti din cate un bustean cioplit. Uneori fara balustrada, la simtul echilibrului propriu. Ploaia ne da tarcoale, dar la cate salase sunt pe aici, avem unde sa ne adapostim. E incorect sa le spun salase, caci aici, pana acum 50 de ani, intr-o casa cu o singura camera si acoperis de fan locuia o familie intreaga. La una din primele case, o casa mare cu gospodarie inchegata, ce tradeaza buna starea de odinioara, printre gard se zareste o batrana (tanti Laurica ???). Usor grea de urechi, priveste cu ochii pierduti in ceea ce era odata. Parca citesc in trupul ei durerea a ceea ce nu mai e, pustiul din sat si linistea mormantala din viata. Toate s-au dus, toate s-au imprastiat, pe toate le inghite usor pamantul, asa cum vom vedea si maine.

In timpul zilei m-am tot gandit si catunul asta imi parea de necuprins cu mintea mea de orasean. Nu puteam sa imi dau seama ce i-a determinat pe oameni sa se stabileasca pe termen lung aici. Cheia e in fundul pamantului si la capatul lumii dupa toate standardele. Catunele din Cernei sunt de-a dreptul la sosea daca e sa ne gandim ca in 50 de minute esti in Valea Cernei si de acolo, pe asfalt in Baile Herculane. Aici in schimb, 3 poteci de picior te scot dupa o ora jumate la 2 drumuri de pamant, in 3 sate (Bradesti, Intergalde si la Manastire la Ramet) locuri aflate ele insele la capat de lume. Revenind acasa si citind putin am descoperit ca in urma cu 50 de ani locuiau in Cheia 50-60 de familii. O serie de mori de apa si cresterea animalelor le asigurau oamenilor veniturile necesare traiului de zi cu zi.

Cu toata imaginatia de care dispun nu pot da viata satulului asta. Nu il pot vedea cu ochii mintii animat, vesel, plin, ci doar tacut, izolat, retras, asa cum l-am cunoscut acum multi ani cand am ajuns prima data pe aici prin Cheile Rametului. Si toti Apusenii se golesc usor, usor. O analiza a Directiei de Statisica Alba arata ca in judet sunt 10 localitati care nu mai au niciun locuitor de ani de zile si alte 30 de localitati cu mai putin de 10 locuitori permanenti, Iar tendinta e clara in intreg judetul: in 20 de ani, Alba va pierde datorita sporului negativ si dezvoltarii economice deficitare aproximativ 62.000 de locuitori.. Nu am idee daca Gabriel Suliman, omul care a dus downshiftingul mai jos decat m-as fi putut gandi vreodata ar putea face o diferenta aici, dar povestea lui merita fara indoiala urmarita. Iar daca vara ce vine vreti sa imbinati utilul cu relaxarea, aruncati o privire peste activitatile de voluntariat pe care le propun oamenii.

Dupa ce traversam apa Rametului incepem un pushbike lung spre Dealul Geoagiului. Sa fi fost 45 de minute de efort si sudoare, dar macar avem parte apoi de o coborare lunga pana in Intregalde. Aici ajungem odata cu soarele si nu ne oprim decat la magazinul din centrul satului, magazin in care intram de mai multe ori, pentru bere, mancarea de la ora 18.00, cumparaturi de seara, provizii suplimentare etc. Nu am facut foamea, dar nici indestulati nu ne-am simtit pana acum, asa ca avem de gand sa corectam aceasa deficienta in seara asta. Initial Cristi si Octavian se cam codeau la masa, ce e drept nici borcanul cu mancare de fasole nu era vreo delicatesa, dar le-am zis sa puna mana sa manance, ca mai dureaza pana la masa de seara, mai si pedalam ceva si vorba aia, ce-i in mana, nu-i minciuna, ia si baga in stomac :).

Dupa ce am rezolvat toate treburile administrative ne continuam dupa-amiaza pedaland pe un drum bun spre Negrilesti. Suntem fortati de imprejuari sa ne reconfiguram tura si in loc sa cotim spre vest, spre Rosia Montana, trebuie sa gasim o cale spre est, care sa ne scoata inapoi in zona cu Teius-Aiud. Exista, evident, o cale directa (drumul ce vine in Intregalde) dar nimeni nu vrea asta). Toti mai vrem putin aventura si maine. Cu ajutorul hartii ne facem un plan: cumva, nu stim cum, dar sigur se poate sa ajungem la Iezerul Ighiel si de acolo treaba e simpla ca lumina zilei: drum forestier, asfalt prin sat, asfalt si mai bun, sat si mai mare, pana in drumul national. Ar fi si un marcaj: cruce galbena ce ne va duce acolo la nevoie. Marcajul paraseste satul dar continua pe drum bun spre Negrilesti. Da, satul ala cu Poiana cu Narcise din Valea Negrilesei. Nu avem treaba cu asta, norocul nostru, caci la vremea asta arata cam asa.

Noi vrem sa ajungem in Platoul Ciumerna (aparent Ciumerna nu e un toponim legat exclusiv de Muntii Cernei), dar oamenii din sat ne sfatuiesc sa mergem spre Poiana Ascunsa si sa innoptam acolo. Poiana asta Ascunsa revine obsesiv in recomandarile satenilor la ale caror porti am batut rand pe rand cautand branza de vanzare, poate slana (d-asta nu am gasit) si palinca. Gasirea unui bot de branza a fost o aventura in sine si din recomandare in recomandare, mai incurcand casele, trecand pe la crescatori de capre, o familie careia ii intarcase vaca si in final la o gospodarie care avea o stana mai sus pe munte am gasit o bucata de branza proaspata, nesarata, fara apa, pe la 2 kilograme din care am mancat cu pofta 2 zile la rand. Branza a fost deci primul trofeu al serii, si i-a apartinut echipei Vali-Mike, baietii s-au ocupat mai departe de palinca pentru seara de la barul comunal (buna, aromata, am baut chiar si eu) si ultimul hop de trecut era locul in care urma sa innoptam caci era deja ora 20.20 si noi tot nehotarati eram. Ultimul om peste care ne dam si care cara o butelie ne incurajeaza si ne zice sa o luam spre Poiana Ascunsa, caci in 45 de minute ajungem. Stiu eu ca la muntenii astia 45 de minute pot sa fie si 90, dar prea multe optiuni nu avem si speram cumva ca odata ce ne ridicam deasupra vaii sa gasim un loc bun pe unul din versanti. Preferabil cu un acoperis deasupra capului caci se stang nori de ploaie din ce in ce mai grosi si chiar si eu si Radu, care suntem in general optimisti, suntem de parerea ca nu prea merge sub cerul liber in seara asta. Trebuie oricum sa mai castigam putina altitudine caci aici e foarte multa umezeala si probabil ca se va lasa si frig peste noapte. Ploaia ar fi doar bonus in fundul asta de vale.

Cele 45 de minute promise debuteaza in forta, cu un push bike spre un drum ce merge de-a coasta dealului. Dam peste un adapost nou nout ce seamana cu un viitor grajd de cai si il retinem ca varianta de rezerva daca nu gasim nimic in mult promisa Poiana Ascunsa. E adevarata ca numele asta creeaza cat ai clipi o usoara fascinatie si o mare curiozitate si deja imaginatia plasmuieste o poienita inconjurata pe toate partile de padure, linistita, departe de zgomotele satului, cu plapuma neagra a cerului deasupra capului. Drumul pe care intram urca in continuare si nu as avea o problema cu asta, daca noaptea nu ne-ar sufla in ceafa. Si ploaia. La o ultima curba, cand imi pierdusem deja rabdarea las bicicleta si ma duc pe jos sa imi fac o idee cat se mai joaca drumul asta cu nervii nostri. Radu ramane in urma. Baietii sunt mai in spate. Discutasem deja cu Radu si stabilisem ca nu ne putem asuma riscul unei nopti sub cerul liber si cu norii astia de ploaie ce stau la panda, daca nu gasim niciun acoperis in poiana, va trebui sa ne intoarcem la adapostul de cai. Nu vreau sa ma gandesc ce fete ar face baietii la varianta asta. Urc hotarata, de parca hotararea mea ar putea schimba cu ceva locul poienii sau adaposturile de acolo, insa dupa vorba ca celor indraznesti norocul le surade mereu, ochii descopera cu usurinta un jgheab promitator pentru spalat si apoi un acoperis. Poiana e asa cum mi-am imaginat-o. Nu am timp sa ma duc sa investighez adapostul dar de departe acoperisul pare bunicel si sunt convinsa ca o sa putem improviza ceva la nevoie. Asa ca plec in alergare usoara sa le duc vestile bune baietilor. Toata lumea e multumita de locul de innoptat si cat desfac baietii bagajele ma duc cu bicicleta sa inspectez si alte 2 adaposturi vizibile in poiana si pana la urma il alegem pe cel mai indepartat, in fapt o stana care ofera o veranda numai buna, cu acoperis bun, curata, unde fie ne putem intinde hamacele cu mici inginerii, fie pur si simplu ne intindem saltelutele pe podeaua de lemn. Primii stropi de ploaie ne gasesc la spalatoare, dar deja nu mai conteaza. Seara asta se anunta buna. Doar focul o sa fie sarit, insa compensam cu masa gustoasa formata din branza mult cautata, rosii, castraveti, ceapa, palinca, niste cornulete cu gem si multa voie buna. Baietii organizeaza putin hamacele si suntem gata de somn cu ultimii picuri ai ploii cazand pe streasina. Peste noapte norii aveau sa se risipeasca si sentimentul de a te gasi la adapost, cu prietenii aproape, privind cerul instelat dintr-un hamac ce se leagana usor e nepretuit.

Traseu aproximativ: deasupra satului Coltesti- Platoul Bedeleu- Bradesti-Cheia-Dealul Geoagiului- Intregalde-Negrilesti- Poiana Ascunsa

Date si track aici.

Text Mihaela.

Dimineata incepe cu o urcare cat se poate de brutala spre platoul Bedeleu.

Dimineata incepe cu o urcare cat se poate de brutala spre platoul Bedeleu.

Verdele primaverii si speranta ca nu va trebui sa urcam pieptis pe drumul din imagine.

Verdele primaverii si speranta ca nu va trebui sa urcam pieptis pe drumul din imagine.

Odihna la umbra, pe single-trail-urile de pe platoul Bedeleu.

Odihna la umbra, pe single-trail-urile de pe platoul Bedeleu.

Coborarea spre Valea Poienii, cu poteci faine, single trail si din pacate si cu ceva maracini.

Coborarea spre Valea Poienii, cu poteci faine, single trail si din pacate si cu ceva maracini.

Single trail de apuseni.

Single trail de apuseni.

Valea Poienii si sure traditionale.

Valea Poienii si sure traditionale.

De-ale apusenilor.

De-ale apusenilor.

DSC_1332.jpg

Fereastra catre trecut, in ceea ce e probabil fosta scoala din Valea Poienii.

Fereastra catre trecut, in ceea ce e probabil fosta scoala din Valea Poienii.

Tot la vale pana in Cheia.

Tot la vale pana in Cheia.

Pedaland prin verdele crud al padurilor.

Pedaland prin verdele crud al padurilor.

Single-trail de Apuseni.

Single-trail de Apuseni.

DSC_1378.jpg

Apropiere de catunul Cheia.

Apropiere de catunul Cheia.

Iz de Apuseni.

Iz de Apuseni.

Mai trecem si mici paraie.

Mai trecem si mici paraie.

Fiorosul.

Fiorosul.

In perioada asta Apuseniul miroase. Complet diferit fata de india, a proaspat, a liliac, a lamaita, a salcam inflorit, a padure umeda si a pamant reavan.

In perioada asta Apuseniul miroase. Complet diferit fata de india, a proaspat, a liliac, a lamaita, a salcam inflorit, a padure umeda si a pamant reavan.

Moment de odihna pe urcarea spre dealul Geoagiului.

Moment de odihna pe urcarea spre dealul Geoagiului.

Spiritul Apusenilor, fanare, poteci, biciclete si voie buna.

Spiritul Apusenilor, fanare, poteci, biciclete si voie buna.

Pedaland cu spor spre Negrilesti.

Pedaland cu spor spre Negrilesti.

DSC_1449.jpg

Ultimul push-bike al zilei, catre Poiana Ascunsa.

Ultimul push-bike al zilei, catre Poiana Ascunsa.

Into the wild, si prima varianta a adapostului pentru o seara ce se anunta ploioasa.

Into the wild, si prima varianta a adapostului pentru o seara ce se anunta ploioasa.

Singuri in Poiana Ascunsa.

Singuri in Poiana Ascunsa.

Oboseala de la sfarsitul zilei, impreuna cu ultimele raze de lumina.

Oboseala de la sfarsitul zilei, impreuna cu ultimele raze de lumina.

Mike intorcandu-se din cercetare cu vesti de o stana care arata mult mai bine.

Mike intorcandu-se din cercetare cu vesti de o stana care arata mult mai bine.

Spalatacirea de seara, inainte de primii stropi de ploaie.

Spalatacirea de seara, inainte de primii stropi de ploaie.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

IMG_2341
4 munti, in varianta doi ingineri nebuni.

Adevarul e ca trebuie sa ai macar un gram de nebunie pentru a te inscrie la un concurs cum e 4 munti, indiferent daca vrei doar sa termini, sa te bucuri de peisaj sau sa tragi la podium. Nu e lucru deloc usor sa pot sa-ti pastrezi entuziasmul intact atunci cand stii ca trebuie sa […]

DSC_5664
Traversarea Cindrel – Sureanu, tot in saua bicicletelor

Luna august a fost luna traversarilor semi-epice. Spun semi-epice pentru ca atat traversarea de mai jos cat si traversarea Busteni-Siriu au fost limitate la zilele unui weekend. Pentru a fi iesit cu adevarat ceva epic ar fi fost nevoie de mai multe zile, de o directie constanta si muntii, kilometri, metri urcati si intamplari s-ar […]

DSC_1656
Un kilometru vertical, Brasov Bike Race si bujorei pe Piatra Mare, toate intr-un singur weekend

Dupa Propark a urmat inca un weekend ocupat de concursuri (sau sacrificat, depinde cum privesti lucrurile). De data aceasta in schimb au fost individuale, scurte, si intense, intr-o combinatie inedita dintre concursul organizat de Adi Valean, Kilometrul Vertical de la Balea si un concurs de MTB care incepe aproape din spatele casei, Brasov Bike Race. […]

One thought on “Platoul Bedeleu, Cheia si Poiana Ascunsa, pedaland printre catune uitate de timp.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>