Punta Innominata

Punta Innominata

Punta Innominata, un nume atat de frumos si atat de misterios pentru un mic varf de 3860m ce strajuieste Mont Blanc de Courmayeur. “Varful fara Nume”, un varf anonim situat in cea mai spectaculoasa parte a Mont Blancului, acolo unde se desfasoara unele din cele mai renumite si redutabile trasee care urca pe Mont Blanc. Caci tot timpul cat esti ruta in dreapta ta se intinde Integrala Peuterey, despartita de creasta Puntei Innominata prin framantatul ghetar Freney. In dreapta se desfasoara cu o uniformitate desavarsita creasta Brouillard despartita de ghetarul Brouillard, ceva mai domol decat framantatul Freney.

Iar in fata, in fata se inalta Mont Blanc de Courmayeur, o imensa catedrala de granit rosiatic brazadata de culoare de gheata si zapada. Pilastri imensi se inalta spre cer, printre care si Pilastro Centrale, ruta celebra unde s-a desfasurat o adevarata drama in anii 60 la una din tentativele de deschidere a rutei, ruta Innominata serpuieste si ea in peretele masiv, o continuare mult mai serioasa a crestei Innominata.

E grandios, e suficient pentru a te lasa fara cuvinte, e suficent sa permita sufletului sa ti se inalte in timp ce pasesti intr-un echilibru instabil pe creasta mai mult sau mai inzapezita. E pur, in jurul tau vezi numai elemente primordiale, viata lipseste aproape cu desavarsire, e numai stanca, zapada si gheata. Nu ai ca si la noi chiar si in marii pereti brane de iarba sau copacei, aici nu e nimic care sa-ti aminteasca de caldura vietii, nu ai fluturi de stanca sau vrabii care se te insoteasca pe traseu. Doar in departare, undeva jos se vad urmele vietii si ale civilizatiei, Courmayeur-ul, Val Veny si refugiul de la Monzino undeva intr-un plan mai apropiat.

Sunt multe de zis, pentru mine a fost cea mai frumoasa tura la munte pe care am facut-o pana acum, a fost suficient pentru a-ti imprima in minte imaginea atator trasee celebre, indeajuns pentru a te face sa te gandesti: “Poate odata, cand voi fi mai experimentat….”.

Iar acum sa incepem cu povestirea:

Am plecat de la camping spre Monzino destul de tarziu dupamasa, vremea eram cam instabila, chiar ne oprim la un moment dat sub un bolovan si asteptam ploaia sa inceapa. Dar ploaia nu mai incepe asa ca o luam din loc, numai pentru ca dupa o jumatate de ora, cand ne aflam in mijlocul unei intinderi imense de bolovani/grohotis fara posibilitati de adapostire sa inceapa ploaia, manata de un vant destul de turbat care aducea norii dinspre Piramydes Calcaires. Spre disperarea mea ma apuc sa-mi iau suprapantalonii pe mine in timp ce ploaie, si echipati pornim mai departe spre inceputul portiunii de via ferrata. Mike e oarecum mai consolata cu ploaia, in schimb eu sunt destul de revoltat pe faptul ca ma ploua si ca e vreme urata.

In drum spre Monzino.

Intre timp ploaia se opreste, chiar apare si soarele asa ca ne izbim din nou de problema supraincalzirii. Privelistile sunt superbe, in fata se vede Aquilles Noire de Peuterey cu Mont Rouge de Peuterey iesind din ceata, un mare ce se inalta 1200 din saua ce desparte bazinul Freney de bazinul in care e refugiul Borreli. Traseul inainteaza pe o via ferrata recent amenajata, alterneaza portiuni de poteca cu portini mai lungi de via ferata astfel incat traseul se pastreaza totusi intresand si din punct de vedere al expunerii.

Aquille Noire de Peuterey.

Closeup.

Courmayerul e undeva jos in valea din imagine.

Aproape de apus.


Dupa ce se termina ultima portiune de via ferata urmeaza un ultim urcus de 30 de minute si ajungem in cele din urma la refugiul Monzino. Aici lume relativ putina, inca 6 persoane in afara de noi care vor sa mearga si ei a doua zi pe Punta Innominata, erau 2 grupuri, 1 ghid cu 3 persoana si inca 1 ghid cu o persoana. Ne luam in primire paturile, suntem trecuti in registrul refugiului, aflam cu dezamagire ca refugiul are regim de refugiu privat astfel incat cardurile de reciprocitate nu se aplica. Gatim aceleasi paste cu ketchup si salam (sfat, daca ajungeti in Italia sa nu incercati salamuri dubioase de-ale lor cum am incercat noi, mergeti pe clasicele salamuri uscate care sa arate la fel ca la noi), facem ceva poze si ne ducem la culcare.

Noaptea a trecut greu, patul in care dormeam era intr-o usoara panta si din nou era un nene care sforaia asa ca din atipit in atipit a venit dimineata. Trezirea am dat-o pentru 04:30 si de plecat am plecat la 05:10, dupa primul grup de 2 persoane. Nu avea sens sa plecam mai de dimineata deoarece ruta nu implica o apropiere lunga pe ghetar, iar practic cand ajungi din nou pe ghetarul Brouillard oricum prinzi zapada dubioasa. Inaintam pe poteca spre micul ghetar de sul Col de Punta Innominata si in 30 de minute ajungem la ghetar, aici pauza de echipare si pornim in sus pe ghetar. Ghetarul e intrerupt la moment dat de un prag de stanca unde intalnim si primul spit, depasim pragul si intram din nou pe o limba de zapada ce se termina intr-un horn. Continuam inca aproximativ 75m pe horn, intalnim din loc in loc asigurari si puncte de rapel si ajungem in cele din urma in Col Innominata. Practic de aici pleaca creasta sud-estica.

Creasta Brouillard.

Iesirea de pe ghetar.

Mike jos undeva in Col de Innominata.

In spate Aquille Noire de Peuterey si les Dames Angles.

De aici incepe distractia, o lungime de coarda mai verticala unde pun ceva mobile, urmata de o bucata in care am mers in tandem. Dupa aceasta un horn destul de friabil ce ne scoate intr-o creasta mai domoala. Urcam pe aceasta creasta castigand repede inaltime, pana ce creasta se ingusteaza si capata un caracter mai ascutit. Din loc in loc praguri de stanca ne obliga la o catarare fara dificultati tehnice prea mari. Mergem ba in tandem la distanta de 3-4 m unul de altul, sau in portiunile mai expuse merg filat de Mike, mai pun un friend, mai un anou.

O portiune ceva mai expusa.

Mai e mult pana departe?

Mike e obosita, i se pare greu, ajunge mai de fiecare data cand o filez langa mine gafaind. E greu dar in acelasi timp in momentul in care ma uit in jur imi dau seama ca se merita, ca ar merita un efort si de zece ori mai mare sa vezi cea ce vezi acolo, sa simti cea ce simti acolo. Pentru Mike deocamdata e mai greu, sunt lucruri care tin de motivatie si de felul in care vede fiecare muntele. Cu toate acestea vine dupa mine, desi pentru ea bucuria de a fi acolo a disparut de mult si totul se transforma treptat intr-un chin intr-o lupta care nu te lasa sa te bucuri de ceea ce faci.

A urmat un jandarm care a implicat un traverseul destul de expus pe cateva riglete de calcar partial acoperite de zapada, din nou anouri si mobile, regrupez si o aduc pe Mike langa mine. Imi amintesc si acum comentariul lui Mike in timp ce facea traverseul “Te omor daca scapam de aici!”, cand era la jumatatea traverseul si trebuia sa faca un pas mai intins, cuvinte zise undeva intre limita dintre ras si plans.

Ocolirea prin stanga a jandarmului.

On the traverse.

In spatele nostru ghidul si-a coborat clientul salam pana pe un culoar cu zapada si l-a filat pana a ajuns in saua de langa noi, dupa care a traversat si el jandarmul. I-am facut cateva poze cel putin interesante in timp ce facea asta, si pe mine m-a facut sa-mi regandesc viziunea asupra ghizilor din alpi putin.

Salam.

O abordare mai interesanta.

Bis.


Mike intr-un moment de relaxare.

Mont Blanc de Courmayeur.

De aici pare sa mai fie putin pana pe varf dar dupa 10 minute ne dam seama ca varful pe care am ajuns e decat un varf mai mic dinainte varfului propriuzis. In fata varful era atacat de catre echipa din fata noastra, dar de el ne despartea o sa innzapezita urmata de o portiune cu cateva dale de stanca destul de spalate acoperite partial de ceva zapada. In dreapta creasta se prabuseste cu o portiune surplombata pe o lungime de mai bine de 100m spre ghetarul Freney, accentuand seriozitatea situatiei. Pentru Mike a fost momentul psihologic al turei, de aici bucuria a disparut complet si a venit dupa mine mai mult ca un robotel, mai mult pentru ca parea sa mai fie putin si nu mai era cale de intoarcere.

The summit proper, insirati pe crestulita era echipa de dinaintea noastra

Au urmat doua traverseuri expuse pe zapada dubioasa, si urcusul final pana pe varf, doua lungimi pe zapada inghetata si stanca. Aici ne grabim sa vedem unde sunt punctele de rapel, nu avem nici timp, nici dispozita de a lua o mica pauza si de a ne bucura de cea ce vedem in jur. Imi pare rau, as vrea sa mai stau, macar 20 de minute dar lacrimile persoane iubite nu-mi dau pace si imi dau seama ca eu sunt vinovat pentru ele. E greu sa te bucuri de ceva in momentul in care persoana de langa tine e la limita posibilitatilor sale si se chinuie, as vrea sa pot sa-i deschi ochii si ca macar pentru cateva secunde sa ignore totul, sa ignore toate portiunile expuse pe care le-am parcurs toata ruta, tot efortul, si sa-si deschida sufletul. Dar nu pot face asta, sunt anumite lucruri care ne sunt in putere si anumite lucruri care nu tin de noi.

E ciudat cand stai sa te gandesti felul in care oamenii privesc aceleasi lucruri in mod diferit. O priveliste asupra Mont Blancului nu este radical diferita pentru cei care urca la Punta Hellbronner cu telecabina sau pentru cei care urca pe Aquilles Noire de Peuterey cu TD+. Diferenta o face perceptia fiecaruia, iar experienta devine mai valoroasa pentru noi atunci cand nu sunt 300 de oameni pe un varf ci esti numai tu si persoana iubita, devine mai valoroasa atunci cand nu e usor si cand trebuie sa muncesti, mental si fizic pentru a face traseul respectiv, devine mai valoroasa prin frumusetea rutei poate. Sunt multi factori de luat in calcul, iar fiecare din noi ii considera in mod diferit, frumusetea e in ochiul celui care priveste pana la urma.

De pe punta Innominata au urmat 3 rapeluri pana in saua inzapezita ce desparte Punta Innominata de Point Eccles si o lunga retragere pe ghetar. Noroc ca am avut urme, dar si asa a fost o retragere lunga. Eram amandoi destul de obositi, pe Mike nu am mai vazut-o niciodata mai obosita pana acum, oricum ne consolasem ca vom ramane si noaptea urmatoare la Monzino asa ca nici nu ne-am grabit prea tare. De pe varf am plecat cam pe la 14:00 si inapoi la Monzino am ajuns tarziu, aproape de lasarea noptii. A urmat un somn adanc si o masa de dimineata frugala, cu ultimele ramasite a mancarii pe care o planuisem pentru 2 zile si nu pentru 3, si coborarea pana in camping unde am ajuns a doua zi pe la 14:00.

Unul din traverseele pe zapada inghetata.

Pe varf.

Ultimul rapel.

Inceputul unei lungi retrageri pe ghetar.

Pointe Ecless.

Umbra.

Coborarea printre crevase, in spate Mont Blancul cu un nor lenticular.

Aproape de sfarsitul zilei.

Inca putin pana la Monzino.

Odihna.

Coborarea spre camping.

Pe curand?

Sfarsit de tura.

Dar a fost frumos, a fost intr-un fel cireasa de pe tort a intregii noastre excursii din Alpi, dar in acelasi timp a fost si ultima tura la inaltime pe care am facut-o in cele doua saptamani. Ca dificultate a fost cam un AD/III, sau cel putin asa ni s-a parut noua in comparatie cu un alt PD pe care l-am incercat si care a fost floare la ureche. Dar a fost una peste alta o aventura intr-un teren necunoscut, in care am avut de trecut obstacole pe care nu eram siguri cum le vom trece, in care am folosit cam toate cunostintele pe care le aveam, de la tehnica de coltari la asigurari mobile, rapel si oprirea in piolet. O tura complexa din toate punctele de vedere, cum sunt de altfel toate ture alpine adevarate.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Traseul Diana
Diana si Acul Crapaturii

Weekend-ul care a trecut am fost in Crai, au fost 3 zile superbe despre care voi scrie si eu neaparat cateva impresii, dar cum mike a fost mai rapida de data aceasta va las sa va delectactati cu un alt jurnal destul de poetic: Soare, caldura si muste 19-21 iunie, mike si radu Motto:Departe în […]

Averau Nuvolau
Dolomiti ziua 6 – Averau

A doua zi dupa traseul din Tofana din Rose reconfiguram echipele si plecam in formatie de 6 spre cateva trasee din Masivul Averau-Nuvolau, trasee putin mai lungi decat cele Monte Popena Basso. Masivul nu e foarte inalt, si e situat chiar deasupra celor cinci turnuri, in schimb de pe varf ai o deschidere foarte faina […]

Lupul cel Rau
Lupul cel Rau

Desi timpul nu e deloc de partea mea am zis sa ma chinui totusi sa incropesc un jurnal al uneia din zilele de weekend-ul trecut, cand am fost impreuna cu Mike si Florin in Cheile Rasnoavei. Mike a zis pas cataratului dupa 3 weekend-uri consecutive, si s-a delectat cu o tura de alergat in zona […]

One thought on “Punta Innominata

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *