DSC_0224

Rapa crucii, amintiri din alpinismul de iarna

In timp ce ma straduiesc sa-mi pun hamul pe mine la baza Vaii Adanci imi dau seama ca au trecut mai bine de doi ani si jumatate de la ultima lui purtare, la coborarea spre tabara de baza din Khan Tengri. Intre timp, sensibilitatea ramasa la frig, lipsa unor incaltari potrivite si (re)descoperirea bicicletei m-au tinut departe de trasee mai verticale, dar totusi o farama de amintire si de chemare a ramas intotdeauna acolo.

Asa ca atunci cand aflat vineri seara in ceasul al doisprezecelea ca Rudi si Corina vor sa incerce una din Rape astazi si ca ma primesc si pe mine nu am stat de doua ori pe ganduri. Cu Rudi si Corina am mai facut echipa si la alte trasee care au ramas cumva in memorie ca trasee care te fac sa-ti impingi putin mai departe limitele, cum a fost Albastra acum multi ani. Ture care te provoaca si te extenueaza complet, si care totusi raman extrem de bine intiparite.

Privind de jos la cat de decoperita e rapa crucii imi au seama ca si astazi s-ar putea sa fie interesant, si totusi o parte din incertitudine nu e acolo. Rudi si Corina au continuat sa se catere in ultimii ani asa ca lipsesc temerile ca ar trebui sa catar una din multele saritori ce se vad descoperite. Trebuie sa vad doar cum o sa trec de saritori, cum pot sa mai ajut la sapatul de urme si cum mai pot sa mai surpind cate ceva din tura cu dslr-ul pe care l-am luat dupa mine.

Nu trece mult timp si vine si prima saritoare si incep sa blestem in gand cele doua kilograme si ceva ale dslrului si-mi aduc aminte ca parca un aparat mare nu prea se impaca bine cu turele de catarare. Dureaza ceva timp pana cand imi amintesc si cum trebuie pusi pioletii astfel incat sa prinda protuberantele stancoase la fel cum dureaza ceva timp pana cand imi amintesc cum trebuie sa asez coltarii astfel incat sa am cat de cat un pic de incredere in ei. Lucrurile sunt putin complicate si de faptul ca sunt in clapari, inchisi in modul e schi, singura incalataminte in care pot sa stau totusi pe varfuri pe stanca. In acelasi timp la fiecare tura in care trebuie sa tropai in clapari imi dau seama ca oamenii de la Dynafit au facut totusi o treaba foarte buna cu ultimele modele de TLT-uri.

Saritorile vin pe rand, Rudi le urca cu maiestrie, mobilele sunt asezate pe rand in fisuri, coarda se desfasoara, urme sunt sapate in zapada ce trece in unele locuri de brau iar noi inaintam incet dar sigur spre creasta acelor. Cred ca e greu de prins valea in conditii mai provocatoare si mi se pare incredibil ca la sfarsit de ianuarie sunt inca atat e multe saritori descoperite.

Noaptea ne prinde cu o lungime de coarda sub iesirea in creasta, cu o ultima saritoare de catarat si cu o mare e nori ce se instaleaza sub noi. Si brusc nu imi mai pare rau ca am carat dslr-ul dupa mine. Nu dureaza mult si saritoarea inghesuita si usor surplombata imi reaminteste din nou ca nu a fost o idee buna. E deja 7 cand iesim in cele din urma in creasta Acelor de unde mai avem un urcus domol pe ultimul ac. Cerul s-a umplut de stele, vantul nu bate deloc iar orasele de sub noi se lasa ghicite sub marea e nori, iar noi inaintam epuizati spre Cabana Omu. Si in timp ce coltarii startaie pe zapada si pe stanca am din nou flashback-uri din alte trasee terminate tarziu in noapte. Stau sa ma gandesc ca totusi e ceva la turele de alpinism ce nu il gasesti la ski de tura sau la bicicleta. Senzatia e fi obosit si in acelasi timp implinit, in mijlocul noptii, undeva pe un varf de munte, cu o mare de nori la picioare nu prea e ceva ce poate fi gasit cu usurinta in alta parte.

Inaintand spre Poiana cu Urzici, putin ingrijorati de lipsa zapezii de pe valcele.

Inaintand spre Poiana cu Urzici, putin ingrijorati de lipsa zapezii de pe valcele.

Echiparea.

Echiparea.

Rudi inaintand cu spor spre inrarea in Rape.

Rudi inaintand cu spor spre inrarea in Rape.

Scrasnetul coltarilor.

Scrasnetul coltarilor.

In amfiteatru.

In amfiteatru.

Zapada putina.

Zapada putina.

La balcon.

La balcon.

Ultimele raze de lumina.

Ultimele raze de lumina.

Deasupra norilor.

Deasupra norilor.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Lupul cel Rau
Lupul cel Rau

Desi timpul nu e deloc de partea mea am zis sa ma chinui totusi sa incropesc un jurnal al uneia din zilele de weekend-ul trecut, cand am fost impreuna cu Mike si Florin in Cheile Rasnoavei. Mike a zis pas cataratului dupa 3 weekend-uri consecutive, si s-a delectat cu o tura de alergat in zona […]

Poiana Tapului
Escalada in Sinaia si in Poiana Tapului

Sambata inainte de prima evadare se anunta vreme destul de buna cam in toata tara, astfel incat dupa ceva parlamentari ne hotaram sa plecam la escalada undeva pe valea Prahovei, eu, cosmin, laviniu, irina si iuliana. Pentru cosmin avea sa fie prima iesire la stanca, iar pentru laviniu, irina si iuliana prima iesire pe anul […]

Lespezile Lirei
Lespezile Lirei, catarare libera la superlativ

Weekend-ul care tocmai a trecut l-am petrecut din nou in crai, dupa aproape o luna de la incursiunea in Diana, de data aceasta am schimbat destinatia pentru Refugiul Sperantelor. Mike a plecat in Crai de joi dimineata, a fost impreuna cu Gabi, Marius, Vlad si Suru pe Valcelul cu fereastra si a coborat pe lanturi […]

2 thoughts on “Rapa crucii, amintiri din alpinismul de iarna

  1. N-am mai vazut asa imagini cu luminile oraselor reflectandu-se prin stratul de nori. E o imagine de anvergura cosmica. :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>