Fuioare de zapada se invart in jurul nostru fara nici un zgomot, ridicate de cate o pala ratacita de vant ce loveste peretele stancos al varfului Tataru. Aparati de o mica cornisa, asezati intr-un sezlong improvizat din schiuri noi privim marea de nori compacta de la poalele Craiului, tinuta in loc de muchia ce leaga Bucegiul de Leaota. In minte imi vine “Enjoy the Silence”, cu imaginile usor suprarealiste ale regelui ce-si plimba sezlongul prin cadre naturale spectaculoase.

Neavand un sezlong dupa noi a trebuit sa improvizam, in schimb linistea e cu noi. Liniste ce dispare atunci cand spui cu voce tare “Ce liniste poate sa fie!”, dar momentul pare putin ireal, caci la munte aproape tot timpul ai un zgomot de fond pe de o parte, iar pe de alta parte nu prea stai sprjinit de un spatar, in varf de munte, privind un apus. Daca mai pui la socoteala ca e placut la soare si ca frigul nu te goneste din loc dupa cateva minute si ca avem in spate o zi intreaga de schiat pe un pulver asezat numai bine lucrurile par si mai greu de crezut.

Cu cateva ore mai inainte, in fata telecabinei din Busteni ziua a inceput cu ceva emotii atunci cand stand la coada cu alti 10 split-boarderi am fost anuntati ca din motive de vant nu merge cabina. Dupa 20 de minute de asteptat si dupa ce evaluam alternative cu urcat prin Sinaia sau pe Morar pana la urma suntem chemati sa intram prin spate si prindem ceea ce probabil a fost singura cabina din ziua de astazi.

Sus pe platou vantul s-a jucat cu zapada si a asezat-o in valuri imense, de 1-2 metri lungime cum nu cred ca am vazut pana acum pe platou. Partea buna e ca nu e foarte bine indesata si pe poate schia destul de ok, cum aveam sa descoperim si pe prima bucata din plaiul lui Pacala. Un pic mai sus de stana in schimb dam de o crusta de toata frumusetea, si brusc orice viraj devine redundant.

De la Padina pornim din nou la deal spre saua Stungulita cu sperante de a gasi zapada mai buna pe sus. Trei catelusi vin in joaca dupa noi si-si fac si ei plimbarea de dimineata pana la stana, dupa care ramanem singuri cu tot terenul de joaca pentru noi. Incepem cu un Tataru, ocazie cu care zarim marea de nori compacta si bine asezata din care se ridica Craiu si Iezerul, continuam cu doua urcari pe varful intermediar dintre Strungulita si Strunga si incheiem la apus din nou cu un Tataru, alungati din zonele insorite de crusta ce s-a format imediat dupa ce soarele a scazut in intensitate.

Si astfel cu damblaua facuta si cu viraje frumos desenate in zapada imaculata am ajuns la momentul sezlongului, inainte de apus. Uneori e bine sa incerci sa incetinesti putin timpul, mai ales atunci cand ai parte de o zi ca cea care tocmai a trecut. Sa incerci doar sa privesti spectacolul si frumusetea naturii, in liniste, departe de graba ce curpinde in mod normal viata de zi cu zi. Si sper din toata inima sa-mi pot fauri cat mai multe momente de genul acesta, cu aventuri in timpul saptamanii, cu apusuri sau cu rasarituri in locuri frumoase, cu nopti sub cerul plin de stele si cu prieteni alaturi care sa se bucure in mod egal de aceste lucruri.

PS. Nici macar crusta odioasa ce s-a format in zonele batute de soare si cu care ne-am luptat in drum spre Padina nu a reusit sa strice magia zilei. Inca ma intreb daca iadul schiorilor e doar cu crusta sau nu are zapada deloc.

Iesirea din ceata, cu probabil singura telecabina din timpul zilei de vineri.

Pe valuri de zapada, pe platou, cu Neamtului si cu Ciucasul in departare.

Pulverul de pe Plaiul lui Pacala.

Tataru Ski Touring Arena.

Soare, zambete si voie buna.

O zi ca putine altele.

Urcam cu spor.

De Nekerrman.

Cu marea la picioare.

Barajul a fost strapuns.

In asteptarea apusului.

Sezlongul improvizat, prima varianta.

Liniste si pace.