Ultima zi de munca, din nou

Cum dupa intoarcerea din calatorie si dupa operatie am intrat in campul muncii, calatoria de fata nu prea avea cum sa fie posibila fara o noua demisie. Am mai trecut prin fix aceasi experienta in urma cu un an si jumatate, de fapt daca stau bine sa ma gandesc s-a intamplat de 3 ori in ultimii ani, in mod paradoxal de la aceasi firma.

Dar cu toate acestea, de fiecare data, ultima zi de munca a fost cel putin interesanta. Pe de o parte ai despartirea de colegii si de locul in care ai petrecut atat de multa vreme, iar pe de alta parte ai si o senzatie cat se poate de benefica de liberate si de aventura. In primul rand cred ca e un moment in care rutina zilnica pe care ti-ai construtit-o cu destul de multa grija se evapora in cel mai placut mod si un moment in care nu poti sa nu te simti nerabdator si ingrijorat in cel mai bun sens fata de ceea ce urmeaza.

Ce se va intampla in momentul in care ma voi intoarce nu pot sa zic si mai e o groaza de vreme pana atunci, dar ce pot sa spun e ca imi place sa fac parte dintr-o echipa cu care sa lucrezi impreuna pentru un scop comun. Si nu, nu cred ca e posibil si nici imi place stilul de viata boem, iar cam toate calatoriile si expeditiile pe care le fac, le fac in primul rand cu banii din salariu, si intr-un fel sunt recunoscator ca in domeniul IT salariile sunt la un nivel care fac lucrul acesta posibil.

Iar pe masura ce trece timpul, pe masura ce lucrezi cu oameni si pe masura ce proiectele si provocarile se deruleaza, nu ai cum sa te atasezi in primul rand de colegi, si nu ai cum sa nu simti o urma de regret pentru coconul confortabil pe care il lasi in urma. Si nu zic ca nu poti avea pare de suficient de multa aventura si in stilul de viata asa numit corporatist, cu weekend-uri traite din plin si cu concedii in care explorezi locuri indepartate, dar totusi ce lipseste din stilul acesta de viata e senzatia de a avea timp. Tot timpul esti pe fuga, desfaci bagaje, faci bagaje, alergi dintr-un loc in altul incercand sa inghesui cat mai multe lucruri intr-o saptamana ce nu pare sa aiba suficient de multe zile si suficient de multe ore.

Poate tocmai din cauza asta ultima zi de munca, atunci cand iti strangi lucrurile, cand iti iei la revedere de la colegii si cand predai cardul si inchizi usa pentru o ultima data (cel putin pentru o perioada) e un moment plin de libertate si de aventura, si un moment in care simti, macar pentru o clipita, ca ai tot timpul din lume.

Si selfie-ul distorsionat din ultima zi de munca.

Si selfie-ul distorsionat din ultima zi de munca.

Poza clasica de despartire.

Poza clasica de despartire.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Ushguli, uriasi de 5000 de metri

Cand ajungem in pasul de 2600 de metri in orele tarzii ale dupa-amiezi,i primul gand care imi trece prin minte e ca anumite zile ar putea sa nu aiba sfarsit. A fost poate una din cele mai spectaculoase zile din drumul spre casa si cred ca as putea sa zabovesc mult si bine doar uitandu-ma […]

Asfalt lin si ultima zi de pedalat cu Spaska

Asfalt pefect in drumul spre granita cu Tadjikistan si o ultima zi petrecuta pedaland alaturi de Spaska.

Viscolul din Shumen

Ziua trei, si ceea ce sper sa fie ultima rabufnire a iernii pe anul acesta, o zi incheiata cu 2 ore de pedalat prin intuneric si viscol.

One thought on “Ultima zi de munca, din nou

  1. Iti salut colegii, sunt sigura ca toti sunt grozavi, asa ca tine! 🙂 Nimic nu e intamplator… sa fii IT-ist si sa iti poti permite calatorii de vis, cel putin pentru cei care privesc dinafara. 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *