Un rasarit printre dune si o noapte petrecuta in mijlocul unei oaze

In mod normal nu ma poate face mai nimic sa parasesc caldura sacului de dormit pentru o trezire matinala pentru rasarit, dar de data asta fac o exceptie, caci un rasarit in desert nu prinzi in fiecare weekend. Ne alegem o alta duna inalta si il lasam pe Ahmed sa pregateasca dromaderii, cat timp noi facem poze cu rasaritul. La ora cand in mod normal la intorc pe partea cealalta noi ne asternem la drum inapoi spre Merzouga.

La hotel ne asteapta cel mai copios mic-dejun cu care se termina si experienta noastra all-inclusive. Suntem fericiti sa revenim in sa, sa mancam pe marginea drumului si sa nu ne intinda nimeni fata de masa. E mai simplu cand folosesti aceeasi linguro-furculita si imparti frateste un borcan de nutella.Pentru ca de aici nu avem legaturi bune de autobuze, biciclim pana in Erfoud, de unde stim ca la 14.30 avem un autobus in directia care ne trebuie noua. Intre Merzouga si Erfoud sunt 2 variante: drumul asfaltat si ocolitor (pe unde am si venit) si un drum direct neasfaltat (o pista cum zic localnicii. Alegem pista, pe principiul- sa fie aventura si pustietate. Si mai pe marginea drumului, mai pe pietris mare, se scurg cei 25-30 km, cu viteza destul de mica, ce e drept.

Aici traversam live pustiul. In stanga doar camp de pietre maronii, in dreapta, alt camp de pietre si dunele in departare, ce se fac din ce in ce mai mici, pana cand dispar la orizont, odata ce ne apropiem de destinatie-Erfoud. Intram cu avant in oras tot intreband unde e autogara. Avantul ni se domoleste cand citim pe orar ca autobuzul pleaca peste mai bine de 30 de minute. Doar ca astazi nu o sa fie niciun autobus. Cum nici unul? Uite-asa. Nimic. Ce e drept, chiar si din goana bicicletei am observant ca mai toate magazinele sunt inchise si e o liniste neobisnuita pe strazi, altfel decat linistea din jurul pranzului cand unii comercianti isi inchid magazinele, doar ca sa le redeschida dupa 16.00. De data asta era sarbatoare religioasa- nasterea profetului Mahomed, asa cum ne-au explicat baietii de la autogara, si pentru a cinsti acest eveniment, lumea nu lucreaza.

Nasterea profetului a adus cu sine o mare dilemma pentru noi: mergem mai departe 86 km pana in Tinjdat si luam de acolo un autobus maine seara (cam atunci estimam noi ca vom ajunge), sau ramanem aici si plecam maine dimineata? Hotaram ca e mai logic si mai avantajos ca timp sa plecam totusi de aici, maine dimineata, cu autobuzul, si iata-ne cu jumatate de zi in fata noastra, intr-un oras unde nu e mai nimic de vazut. Nici macar ghidul celor de la Lonely Planet care e generos cu oportunitatile nu ne da niciun indiciu. Asa ca ne investim urmatoare ora in gasitul unui loc de cort la marginea orasului, loc pe care il gasim la 5-6 km de autogara, in mijlocul unei oaze unde ajungem urmarind un drum de pe google maps. Nu cred ca oaza din Skoura pe care am ratat-o arata mult diferit de asta. De fapt oaza de fata nu era pentru plimbat, ci aici isi cultivau localnicii una-alta, terenul fiind strajuit de palmieri, irigat cu canale de 30-40 cm adancime si parcelat folosind mici maluri de pamant.

Potecile si drumurile de pamant formeaza o retea rectangulara ce ne poarta in adancul oazei unde ne si oprim, gasind loc de cort si loc de privit apusul printre palmieri. Cateva pasari albe isi cauta seminte sau rame prin pamantul arat si nu se sperie deloc de prezenta noastra. Ora de aur se apropie si ne gaseste incalzindu-ne pe o margine de drum, infruptandu-ne din borcanul de nutela si devorand o jumatate de paine proaspata si aurie. In lumina apusului pana si miezul painii devine mai auriu, gustul se imprima adanc in memoria papilelor si creierul isi aduce aminte si la luni de zile de atunci (acum cand scriu jurnalul au trecut deja 4 luni si jumatate) de gustul painii marocane. Adormim printre palmieri, vorbind la telefon cu cei de acasa, care ingheata la -20 de grade.

Forme ale vantului.

Forme ale vantului.

DSC_9528.jpg

Serpuit.

Serpuit.

Inapoi spre civilizatie.

Inapoi spre civilizatie.

Singurul rasfat din cele doua saptamani.

Singurul rasfat din cele doua saptamani.

Dune & Copac Photoshooting

Dune & Copac Photoshooting

Dune & Copac Photoshooting

Dune & Copac Photoshooting

La revedere.

La revedere.

Drum intins.

Drum intins.

Cautand locul de cort.

Cautand locul de cort.

Lasarea noptii.

Lasarea noptii.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Prima zi in Armenia, urcari in cap si vreme de toamna.

Trecerea in Armenia a mers cat se poate de repede, o stampila, mergeti mai departe, inca o stampila si gata. M-am dezobisnuit ca lucrurile sa mearga atat de repede si in mintea mea inca ramasesem la standardul de minim doua ore pentru trecerea granitei. Doar ca imediat cum intram in Armenia incep muntii, iar drumul […]

India – prima parte, pedaland prin dealurile himalayene

Orice s-ar zice, primul contact cu India socheaza putin, mai ales atunci cand te teleportezi in interval de cateva ore din Europa pana in mijlocul New Dehli-ului. Fix la asta ma gandesc in vreme ce autobuzul de noapte ce ne duce spre Kashmiri] Gate traverseaza centrul orasului cuprins de intunericul noptii. E ora 3 dimineata […]

Ziua celui mai inalt pas

Un pas de 4650 de metri, o vreme schimbatoare cum doar in Pamir poti gasi si un lac cu apa sarata si un ultim sat din Tadjikistan.

3 thoughts on “Un rasarit printre dune si o noapte petrecuta in mijlocul unei oaze

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *