Dupa cum ziceam in postarea anterioara a fost cat pe ce sa nu plecam in Albania si ne hotaram totusi sa plecam pe ultima suta de metri. In stilul clasic Mihaela rezolva check-in si asigurarile in drumul spre aeroport, nu avem nici o cazare si masina de inchiriat sper sa o rezolvam la fata locului.

7 ore mai tarziu si cu ceva plictiseala stransa de pe aeroport si de pe drum aterizam in Tirana si ne loveste un val de aer cald: azi, maine is poimaine o sa fie 23-24 de grade si vreme numai buna de ploaie. De vineri incolo in schimb pare ca o sa vina potopul, asa ca planul e sa profitam de mare cat de mult se poate. La Europcar de unde voiam sa inchiriem initial masina nu se poate doar cu rezervare, ne panicam un pic si iau la intrebat toate gheretele, primim o oferta de la Hertz de 125e pentru 5 zile si mergem sa ne instalam intr-un Open Corsa cu cutie automata. Jumatate din entuziasmul lui Marius legat de Albania e legat de faptul ca vom merge cu o masina noua, intial voiam sa inchiriem un Duster dar dezamagirea ca suntem intr-un Jeep e inlocuita de entuziasmul ca avem masina cu cutie automata. Legat de cutia automata te obisnuiesti repede cu binele si mi-a placut, dar in prima ora de condus am pus din greseala 2 frane din instictul de a apasa ambreiajul.

Lumea ne-a speriat cu traficul din Albania dar pana la Durres mi se pare ca se conduce destul de ok, e un pic mai mult haos in reguli ca la noi dar si mai putina agresivitate in trafic. Ajungem la plaja cu o jumatate de ora inainte de apus si stam si ne jucam cu picioarele in apa (Marius) admirand un apus mascat printre norii de ploaie anuntati pentru dimineata asta. Apusul e de nota 10 dupa toate standardele si a fost o primire numai buna in Albania.

Urmeaza partea organizatorica, cautam cartela pentru telefon, facem cumparaturi, cautam cazare. Tot ca prima impresie, casele si infrastructura arata un pic mai bomba ca la noi si au un iz clar de Balcani, lucrurile sunt cam la fel de scumpe ca la noi, cazarile considerabil mai ieftine si in Noiembrie turistii sunt ca si inexistenti. Apa marii, datorita unui octombrie suprinzator de cald are 22-24 de grade in functie de cat de mult mergi un sud, conditii ideale daca vrei sa ai parte de plaje pustii.

A doua zi de dimineata intram in ritmul de road-trip: ies la o alergare pe plaja (o parte singur, o parte cu Marius), conducem o ora si jumatate pana spre Vlore si plecam in cautarea plajelor neantropizate pe care le gasim cu destul de mare usurinta. Plajele de la Puerto Nuevo, cu tot cu locurile in care poti sa faci Vanlife langa sunt clar din filmul nostru: un tapsan de iarba destul de generos langa un golf imens cu nisip fin. Lasam masina si ne ducem direct la plaja unde stam mult si bine, cu joaca cu valurile, cu joaca cu castele de nisip, cu joaca cu mingea si cu activitatile tipice pe care pe noi nu prea ne-au prins, nici ca adulti nici ca si copii. Imi place linistea locului, suntem maxim 10 oameni pe o plaja de 2 kilometri, afara e cald si placut si poti sa stai in apa mult si bine. Parca nu e chiar asa de rau la mare in astfel de locuri.

Dupamasa plecam la o plimbare de o jumatate de ora ca sa exploram o alta plaja situata mai la nord, pe drum ajutam la eforturile de a scoate o masina intepenita in nisip, Marius se mai plange un pic de plictiseala pe drum, depasim o turma de capre si ajungem la un mic golf cu o plaja si mai faina decat prima. Aici e rost si de explorat, si pentru noi si pentru Marius, sunt si pietre, si mini-golf-uri, si valuri faine si stanci de care se sparg valurile, literalmente de toate pentru toti, iar noi suntem singuri pe toata plaja. Doar cand vrem sa plecam mai apare inca un cuplu cu jeep-ul. Urmeaza masina, drum spre oras, cumparaturi si cazare. Amandoua cazarile pe care le-am avut pana acum au fost tipla, le-am luat pe ultima suta de metri (rezervari facute dupamasa), preturi undeva intre 20 si 30 de euro.

Ziua urmatoare urmam acelasi ritm de road trip: plimbare pe plaja, mic dejun, condus 2 ore, cautat o plaja faina. De data aceasta e vorba despre plaja Gipe, situata la marea Ionica. Din Vlore pana aici a trebuit sa sarim un pas de 1000 de metri si pe un drum super fain ce merge printre satuce situate deasupra marii. E turism si pe aici, dar mai putin si nu e turismul de masa de la Adriatica, sau cel putin inca nu. Pana la plaja avem de coborat cam 20 de minute pe jos, timp suficient sa ne minunam cu totii de albastrul ireal al marii.

Ne instalam pe plaja si ne dam seama ca astazi nu o sa fie rost de castele de nisip si ca albastrul ireal e in general asociat cu pietricele albe de calcar de pe plaja, dar asta nu inseaman ca nu avem cu ce se ne gasim de treaba o zi intreaga pe aici. Din nou, momentul mi se pare perfect pentru ce cautam noi de la mare: maxim 10 oameni pe plaja dimineata, un pic mai mult pe dupamasa, in spatele golfului e un canion cu trasee de catarat, din paduricea din spate se aud cantece de pasari amestecate cu sunetul marii, e si aici loc de explorat si ne plimbam pe dupamasa si pe canion si pe potecile de langa golf, mici faleze ajung chiar langa mare, valuri mari si faine. Singurul neajuns e ca nu am papucii de plaja si ca pietrele astea nu-s chiar cele mai placute pentru picioare ce stau 100% din timp in ciorapi, dar acum stim ce sa luam pentru anul urmator. Atmosfera de la apus e perfecta si nu cred ca as putea sa-mi imaginez o zi mai buna la plaja (pentru noi) decat cea de azi. Mai ca imi pare rau ca de maine se strica vremea. Urmeaza ritmul de road-trip: condus o ora si jumatate pana in Sarande, cumparaturi, cazare, cina si somn.

Urmatoarea dimineata ne trezim devreme si iesim la o plimbare pe plaja, Marius are din nou chef de intrat in apa, dam de un golfulet ferit de vant si de valuri si intram amandoi in apa, Marius se plange din nou de apa sarata numai buna de desfundat sinusurile, eu mai inot putin dupa care continuam plimbarea pe plajele antropizate din Sarande. Vibe-ul e cel de statiune si nu mi-as dori sa fiu pe aici in plin sezon. Apa e in schimb la fel de ireal de albastra si aici esti chiar langa oras, n-ai cum sa bati asta la capitolul accessibilitate.

Ritm de roadtrip: mic dejun, oprire la patiserie, condus jumatate de ora spre Blue Eye: un Izbuc cu apa albastra ce iese viguros din munti. Drumetim o jumatate de ora pana acolo, ne uitam putin hipnotizati in ochiul albastru si ne intoarcem pe un traseu fain pritr-un fel de mica jungla mediteraneana. La intoarcere ne prinde o ploaie calda de vara, semn ca prognoza s-ar putea sa aiba totusi dreptate. Ne urcam in masina si pe o ploaie torentiala conducem pana in Girokaster, oras aflat in patrimoniul UNESCO pe care sper sa-l vizitam azi si maine. Printre ploi facem lucrurile uzuale, gasit cazare si cumparaturi iar pe seara iesim la plimbare pe strazile intortocheata ale orasului vechi si vizitam o casa veche de 300 de ani, ridicata in stil otoman si conservata impecabil, ghida face o treaba foarte buna cu prezentarea locului si e intersant pentru toti trei. Urmeaza cina la o bodega, un pic de joaca cu un joc de logica pe care Marius l-a primit in calatorie si somn. Peste noapte vin mai multe valuri de ploaie torentiala cu tot cu tunete si fulgere, prognoza anunta 70mm de ploaie si cred ca de data aceasa chiar a avut dreptate.

A doua zi de dimineata avem in plan sa vizitam castelul din Girokaster, reusim sa ne strecuram pana acolo printre reprizele de ploaie si ne facem de lucru vreme de ore vazand lucrurile dinauntru: o colectie de tunuri si tancuri vechi (Fiat a facut si tancuri, in mod evident nu foarte reusite), o inchisoare in stilul celei de la memorialul durerii, un muzeu dedicat rezistente anti-fasciste si un muzeu dedicat istoriei locului, totul neasteptat de bine inghegat, cel putin fata de asteptarile pe care le aveam fata de un obiectiv turistic din Abania. Soarele iese atunci cand terminam vizita, vedem de sus o serie de curcubee in distanta, ne mai plimbam putin printre reprizele de ploaie prin vechiul bazar si conducem o ora si ceva pana in Vlore unde speram sa mai prindem maine un pic de plaja si balaceala. Cazarea de aici e cea mai praf dintre toate dar cele de dinainte au recuperat si pentru ea.

Dimineata incercam marea cu degetul, problema de azi nu e ploaia ci un mic uragan ce bate dinspre sud. Incercam sa gasim un golfulet ferit, fara prea mare success, ne invartim putin pe promenada din Vlore, conducem o ora si ceva pana in Durress si mai stam si aici cam doua ore la plaja, alergand pe plaja, uitandu-ne la oamenii care faceau kite-surf (cu vantul de azi aparent era usor sa te ridici metri buni in aer). Pana la urma se inteteste vantul si aici si ne retragem la o bodega fast-food unde cheltuim ultimii LEK pe care ii avem. Urmeaza ritualul de incheiere de road-trip, lasat masina la Hertz, un pic de plictiseala prin aeroport (Marius s-a alergat mai bine de o ora cu o fetita din China, depasind mai usor decat credeam barierele lingvistice si culturale), imbarcarea, o ora si un pic de zbor, luat masina din parkingul din Otopeni si 2 ore si ceva de condus spre Brasov din fericire cu un Marius care a cazut lat.

Cat despre Albania, e un loc in care vom reveni cu siguranta. Am plecat in ultimul moment, fara nici un plan si fara nici un fel de asptetari si asta a ajutat cu siguranta. Locurile pe care le-am vazut si momentele si experientele de care am avut parte au fost clar mai faine decat credeam. Venind din Romania sunt atat de multe lucruri care sunt familiare chiar daca esti la capatul diametral opus al spatiului Balcanic si asta vine si cu bune si cu rele. Dupa cele 5 zile petrecute acolo Albania mi s-a parut ca o combinatie improbabila dintre comunismul Balcanilor, sudul Italiei si Turcia. Si tara nu e chiar asa de mica precum credeam, e nevoie de mult mai mult timp pentru a o vedea, avem pe lista pentru data urmatoare si sudul extrem dinspre Turcia dar si zona muntoasa din nord, sa vedem acum in schimb cat de mult o sa se bata in cap cu alte destinatii in care vrem sa ajungem.