Amurgul DSLR-ului

Acum doua seri am iesit cu Suzi pentru a face o serie de poze pentru un bike-check la inceput de sezon pentru Merida si unul din multiplele subiecte de discutii a fost ca in ultimul an, respectiv punctual de cand am luat Pixel 7 pro-ul am scos extrem, extrem de rar DSLR-ul din casa. In anii anteriori pentru ca diferenta dintre P30 Pro si DSLR era suficient de mare Sony-ul a vazut mai multe zile afara, dar din ianuarie anul trecut cred ca pot sa numar pe degetele de la o mana momentele in care l-am folosit.

Poate si unul dintre motive e si faptul ca pe langa greutate pentru anumite scenarii Pixel-ul se descurca mai bine, in minte imi vin spre exemplu faptul ca e sunt mai naturale tonurile pieii umane,faptul ca in lumina simpla scoate de multe ori imagini mai curate si ca are un mod macro decent pe care nu il am pe nici o lentila de la DSLR. Pierzi mult din profunzime si din bokeh, dar pentru o unealta de 212 grame ce e mereu in buzunar lucrurile nu arata chiar asa de rau.

Pana la urma o parte din intrebare e si ce vrei sa faci cu imaginile pe care pe produci. Daca scopul e sa documentezi o zi si sa pastrezi amintiri pentru viitor un telefon de generatie noua se descurca mai mult decat decent. Daca urmeaza sa fii platit pentru imaginile respective sau daca urmeaza sa fie printate fizic sau monetizate in online atunci inca e un loc pentru DSLR. Desi imi pare rau sa admit asta, era fotografiei ca hobby ce era legata de industria DSLR-urilor incepe incet incet sa devina istorie. Las mai departe pozele facute la PhotoShoot-ul la amurg cu o combinatie de DSLR cu telefon. Tot ce e tele e facut cu DSLR-ul, si inca se vede diferenta. In schimb ca si ce trebuie pentru continutul media dintr-un articol despre un bikecheck ce a scos telefonul ar fi fost arhisuficient.

Merida lui Suzi care s-a tinut bine la uzura din ultimii ani si care are o culoare ce se si potriveste cu episodul acesta de iarna din Brasov.

Lant nou, caseta noua, foaie noua. Initial mi s-a parut ciudat sa admit cat de repede se uzeaza toate componentele astea, dar in ultimii ani a devenit un fel de normalitate acceptata. Partea proasta daca esti greu si ai multe kilograme, uzezi mai repede si transmisia si partea de franare…

O caseta ce nu o sa mai fie niciodata atata de curata.

Haur!.

Ice-tech or no-tech. Toate pozele de mai sus facute de aproape au fost facute cu telefonul.

Orice s-ar zice si chiar daca e doar un obiect te atasezi un pic de o bicicleta pe care te dai suficient de mult, care iti vine bine si cu care iti faci treaba. Practic ajungi sa cumulezi in subconstient toate momentele de placere din timpul turelor si sa le asociezi cu un obiect, lucru care explica in parte atasamentul pe care il avem fata de uneletele astea. Iar pentru ochiul format, uneltele astea chiar au si un pic de estetica in ele.

Toate astea sunt cadre care ar fi fost imposibile cu telefonul, oricat de buna e tehnologia din spatele lentilei fizica are limitarile ei. O lentila de cativa milimetri nu o sa se poata comporta niciodata ca o lentila de cateva kilograme. Intrebarea e cat de des ai nevoie de asa ceva.