Doua zile in Oltenia profunda

Sintagma cu “Oltenia Profunda” o avem de la un revelion facut cu Pinguinii acum multa vreme la casa parintilor mei din Izvoru, Olt. Din multe puncte de vedere satul e tipic pentru toate satele de campie din Oltenia, cu bune si cu rele. De cand ai mei s-a mutat partial aici unele lucruri s-au schimbat in mod evident in bine (canalizare si mai nou asfalt, unele au ramas la fel sau s-au schimbat in rau – vezi gunoaiele de la marginea satului, desi exista serviciu de multi ani serviciu de colectare al gunoaielor). Partea faina pentru noi e ca totusi padurea e la mai putin de 2 kilometri, o padure imensa ce se prelungeste pe culmile dealurilor de la nord la sud pana cand dealurile se pierd in campia romana si sa ai o bucatica de natura aproape e un lucru destul de mare, mai ales pentru noi.

Asa ca printre activitatile celor 2 zile petrecute acolo s-a strecurat si un mic foculet facut la marginea padurii, un pic de urmarit de caprioare si vulturi, un pic de joaca cu avionul si 2 ore si ceva petrecute afara intr-o zi cenusie ce nu promitea nimic si in care Marius s-a transformat din copilul ce facea nazuri intre 4 pereti intr-un copil curios ce cauta scorburi cu ghinde puse peste iarna, avea grija de foc sau isi consuma energia cu planorul. Spatiile largi si timpul petrecut in natura fac bine atat copiilor cat si oamenilor mari si sa petreci timp afara, indiferent de conditii ar trebui sa continue sa fie o prioritate chiar si in formatul de trei. Inainte faceam asta oricum, poate chiar in mod excesiv.

Sambata il lasam pe Marius singur cu bunicii (au o dinamica destul de ok impreuna, chiar daca e un pic cam mult rasfat) si fugim la o drumetie impreuna cu Cristi in Buila Vanturarita, iar in vacanta de iarna poate incercam si ceva cu dormit pe la refugii / stane, fie tot in partea de sud fie pe la noi, in functie de cum va fi vremea si zapada. In acelasi timp cred ca e prima data dupa multa vreme cand nu am mai luat bicicletele la Slatina, dupa ultimele zile parca am intrat prea serios in modul de iarna pentru a ne sui din nou pe biciclete la putin peste zero grade si daca e nevoie de un pic de miscare se rezolva si cu alergare. In acelasi timp doar sa tii pasul cu un copil activ se pune cat o jumatate de antrenament in fiecare zi.

E un pic complicat cand pornesti focul cu lemne umede. Dar si dupa ce porneste lemnele de stejar ard incredibild e bine.

Timpul petrecut in natura ar trebui sa fie o prioritate, atat pentru oameni mari cat si pentru copii, indiferent daca stai la munte sau la campie. Iar din punctul asta sa ai o padure aproape e un foarte mare lucru.

Cand eram mic ii ziceam copacului “Mucii Babii”. Nu tineam minte sa fie aiba totusi trunchiul atat de spinos.

Din categoria natura aici Marius a vazut ceva cenusiu prin padure si era complet intrigat. Inca nu mi-am dat seama daca era vorba de ciuta sau de mistret. Lup cum zis el intial cel mai probabil nu era.

Un planor ce inca zboara surpinzator de bine si care si-a facut banii in timp de joaca inzecit.

Incercand sa ne apropiem de un soimn masiv tiptil. Pana la ruma soimul s-a speriat mai putin atunci cand am trecut repede cu masina pe langa el.

La plimbare cu Jessie si cu bunicii pe campul din jurul satului, camp ce din pacate e pe alocuri plin de gunoaie.

Varsta de 6-7 ani pare foarte buna pentru boardgame-uri, jocuri ce pot sa inlocuiasca foarte bine aproape orice fel de joc pe ecrane. Pe langa clasicele Catan, Monopoly sau Ticket to Ride Remi-ul nu e chiar asa de rau.